COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURILE AGRICOLE

În ultimul timp a apărut şi se consolidează conceptul de Integrated Pest

Management (I.P.M.), adică Managementul Integrat de Protecţia Plantelor
(M.I.P.P.) sau Managementul integrat al buruienilor, al bolilor şi al dăunătorilor.
Integrarea măsurilor de combatere a buruienilor bolilor şi dăunătorilor, analiza
complexă şi sistemică a strategiilor de protecţie a plantelor este obligatorie
deoarece aceşti trei "dăunători" ai culturilor agricole acţionează în interdependenţă
şi se influenţează reciproc.

În cadrul acestora, Managementul Integrat al Buruienilor - M.I.B.

(Integrated Weed Management) reprezintă un sistem de măsuri integrate, în primul
rând preventive, agrotehnice şi biologice, dar fără a exclude pe cele chimice, având
ca obiective menţinerea gradului de îmburuienare sub nivelul Pragului Economic
de Dăunare (P.E.D.) şi menţinerea echilibrului ecologic în cadrul ecosistemului
agricol respectiv.
1. Măsuri preventive:

 carantina,
 folosirea la semănat a seminţelor condiţionate,
 fertilizarea organicã cu gunoi de grajd bine fermentat,
 distrugerea buruienilor din diferite focare de infestare (terenurile virane,
marginile drumurilor, şoselelor, cãilor ferate, lizierelor; taluzurile, digurilor,
canalelor de irigaţie sau desecare; locurile unde au fost târle de oi; cărările
din grădinile de legume, livezi şi podgorii; locurile din jurul fântânilor,
hidranţilor, sondelor, stâlpilor reţelelor electrice şi de telecomunicaţii etc.),
 curăţirea apei de irigat de seminţele de buruieni,
 recoltarea la timp şi corectã a culturilor,
 evitarea răspândirii seminţelor de buruieni prin intermediul animalelor,
 evitarea greşurilor din culturi etc.
2. Măsuri curative:

Agrotehnice: lucrările solului (metoda provocării, metoda

epuizării), distrugerea buruienilor prin grăpat şi prăşit, rotaţia
culturilor, fertilizarea, folosirea amendamentelor, semănatul
raţional, cositul buruienilor, plivitul, inundarea, mulcirea etc.

Fizice: arderea cu flacără a buruienilor, sterilizarea solului etc.

Biologice: fenomenele allelopatice, unele insecte, agenţi

patogeni (viruşi, ciuperci, bacterii), iar, uneori, rozătoare, gâşte,
raţe, melci, peşti etc.

Chimice: aplicarea tratamentelor cu erbicide.

 RECOMANDĂRI PRIVIND TEHNOLOGIA
APLICĂRII ERBICIDELOR

Erbicidele, în sensul larg al cuvântului, sunt substanţe chimice care, aplicate pe sol sau pe
plante provoacă moartea acestora. În raport cu plantele de culturã la care se aplicã, aceste
erbicide nu trebuie sã dăuneze creşterii şi dezvoltării acestora, ci sã aibă efecte cât mai
pronunţate asupra buruienilor.
Una din principalele condiţii pentru elaborarea unui program de combatere
integratã a buruienilor, este cunoaşterea la perfecţie a erbicidelor, mai precis:
 clasificarea erbicidelor,
 mecanismul de acţiune,
 selectivitatea faţã de diverse plante cultivate,
 spectrul de combatere al buruienilor,
 domeniul de utilizare,
 aspecte de toxicitate.
Toate pesticidele utilizate pe plan mondial sunt înscrise ISO (Organizaţia Internaţională pentru
Standardizare) fiind apoi folosite în literatura de specialitate şi pe etichetele produselor
comerciale. Substanţele noi sunt aprobate provizoriu ,iar după aprobarea definitivă acestea
sunt înscrise în ISO Standard (http://www.alanwood.net/pesticides/class_herbicides.html) şi
publicate în „Manualul Pesticidelor” care apare odată la 3-4 ani. În prezent sunt înscrise la
Organizaţia Intenţională pentru Standardizare peste 1600 substanţe pesticide. Din acestea
599 sunt substanţe erbicide, grupate în 42 grupe chimice mari și 71 grupe / subgrupe
(http://www.alanwood.net/pesticides/summ_herbicides.html).
Pentru clasificarea erbicidelor trebuie precizate două noţiuni legate de acestea şi
anume:
Substanţa activă erbicidă, a cărei denumire este adoptată în conformitate cu
compoziţia moleculară şi chimică a substanţei erbicide, înscrisă ISO (pe baza căreia se
clasifică erbicidele) şi este, de regulă, scrisă cu literă mică. Noţiunea de “substanţă
activă” este folosită cu precădere în scopuri agronomice, chimiştii şi toxicologii preferă
termenul de “compuşi chimici”.
Denumirea comercială a erbicidului. Numărul acestora este cu mult mai mare (în
funcţie de firma producătoare, doza de substanţă activă, forma de condiţionare a
erbicidului etc.), iar acestea, de regulă, sunt scrise cu litere mari. Denumirile
comerciale sunt generice, cu rezonanţe specifice şi nu exprimă (decât în unele cazuri)
compoziţia moleculară a erbicidului.
Clasificarea erbicidelor, întâlnitã în literatura de specialitate, diferă foarte mult de la
autor la autor şi de la ţarã la ţarã. Singura clasificare care evitã confuzii prin
încadrarea unui erbicid în mai multe categorii este clasificarea după natura chimicã,
realizată de ISO Standard și disponibilă pe internet la adresa:
http://www.alanwood.net/pesticides/index.html (Compendium of Pesticide
Common Names).
Toate erbicidele omologate în România sunt trecute în „CODEXUL produselor de uz
fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România”, editat periodic de Comisia
Interministerială de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, sub egida Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (http://www.madr.ro/).
După mecanismul de acţiune al erbicidelor, acestea se clasifică astfel :
 erbicide reziduale care sunt absorbite prin părţile subterane (rădăcini, stoloni, rizomi)
şi transport prin xilem (vasele lemnoase) spre părţile aeriene;
 erbicide sistemice care sunt absorbite prin organe aeriene şi transportate prin floem
(vasele liberiene) spre rădăcini;
 erbicide de contact care acţionează asupra organelor plantei cu care ajung în contact.

Erbicidele reziduale şi sistemice ajunse în plantă acţionează asupra acesteia în mod

diferit, în funcţie de specificitatea fiecărui erbicid, astfel: acţiune asupra fotosintezei,
transferului de electroni, respiraţiei, asupra sintezei de proteine, acizilor nucleici şi a
lipidelor, asupra absorbţiei apei şi a substanţelor nutritive, asupra structurii morfologice
sau anatomice, acţiune combinată etc.

După spectrul floristic de acţiune erbicidele se împart în:

• erbicide cu acţiune totală, care distrug orice plantă cu care vin în contact;
• erbicide cu acţiune selectivă, care distrug numai anumite specii sau familii de
buruieni.

După metoda de aplicare a erbicidului:

• ppi-preemergent (înainte de semănatul sau răsăritul culturii);
• postemergent (aplicarea în timpul vegetaţiei, după răsăritul culturii şi a buruienilor).
B. Toxicitatea erbicidelor
Produsele pesticide se încadrează în diferite grupe de toxicitate în funcţie de doza
letală de 50% (DL 50%), care reprezintă doza unică de substanţă activă (s.a.)
exprimată în mg/kg corp care administrată oral la şobolani albi, supuşi în prealabil la
un post timp de 24 ore, provoacă moartea la 50% din lotul experimental, în cursul
perioadei de observaţie de 14 zile.

Grupele de toxicitate sunt:

Grupa I – cuprinde produse extrem de toxice la care DL 50% este de până la 50 mg
s.a./ kg corp.
Grupa a II a – cuprinde produse puternic toxice la care DL 50% este cuprins între 50-
200 mg s.a./kg corp.
Grupa a III a – cuprinde produse moderat toxice la care DL 50% este cuprins între
200-1000 mg s.a./kg corp.
Grupa a IV a – cuprinde produse cu toxicitate redusă la care DL 50% este peste 1000
mg s.a./kg corp.
Menţionăm că majoritatea erbicidelor (produse comerciale) omologate în România
se încadrează în grupa a IV-a de toxicitate.
 Formele de condiţionare a erbicidelor

Erbicidele (produsul comercial) sunt formate din substanţa activă combinată, în procesul de
fabricaţie, cu diferiţi solvenţi, diluanţi şi adjuvanţi. Forma de condiţionare a acestora este prezentată prin
iniţiale, alături de denumirea comercială a erbicidului, cunoaşterea acesteia fiind importantă la realizarea
amestecului şi la aplicarea tratamentului.
Formele de condiţionare a erbicidelor omologate în prezent în România sunt, în general,
următoarele:

 Soluţie concentrată (S.C.) este un amestec fizic omogen, a două sau mai multe substanţe (moleculare
sau ionice) care nu mai pot fi separate prin metode mecanice. Erbicidul sub această formă de
condiţionare este dizolvat, de regulă, în apă, ulei sau petrol.
 Concentrat emulsionabil (C.E sau E.C.) este un erbicid dizolvat în ulei care amestecat cu apa formează
emulsie.
 Pudră umectabilă, muiabilă sau dispersabilă (P.U. sau W.P.) sunt amestecuri solide dintre erbicidul
mărunţit fin, un diluant şi alte substanţe ajutătoare, dispersabile şi umectabile. Erbicidele din această
grupă au o solubilitate foarte mică în apă sau ulei. Amestecarea cu apa formează o suspensie şi pentru a
împiedica depunerea particulelor solide în timpul aplicării, amestecul trebuie agitat continuu.
 Pastă (C.S sau F.W.) sunt erbicide solide diluate de regulă în apă şi dau aspectul unui lichid vâscos.
Înainte de aplicare amestecul trebuie agitat energic.
 Granule dispersabile (D.F. sau W.G.) sunt erbicide care introduse în apă dispersează imediat, motiv
pentru care se introduc direct în rezervorul maşinii de erbicidat. Au avantajul că sunt uşor de manipulat,
transportat, depozitat etc.
 Glomerule (G.), granule sau tablete cu eliberare treptată a erbicidului. Aceste granule se aplică sub
formă uscată şi erbicidul se eliberează treptat şi uniform într-o perioadă mai mare de timp, distrugând
buruienile pe măsură ce răsar.
Noţiuni generale despre erbicide
Adsorbţia erbicidelor în sol – reprezintă proprietatea substanţelor solide sau lichide
din sol de a reţine la suprafaţa lor molecule sau ioni administrate prin erbicidare şi
disponibilizarea lor treptată în soluţia solului prin schimb ionic.
Absorbţia erbicidelor în plante – reprezintă proprietatea substanţelor erbicide de a fi
transportate din soluţia solului prin receptare de către părţile subterane (rădăcini,
stoloni, rizomi) şi prin intermediul xilemului (vasele lemnoase) conduse spre locul de
acţiune.
Volatilizarea erbicidelor din sol – reprezintă proprietatea unor erbicide ca prin
aplicare să treacă în faza gazoasă; pentru evitarea acesteia, imediat după aplicare,
erbicidele cu astfel de proprietăţi trebuie încorporate în sol.
Levigarea erbicidelor – reprezintă antrenarea în adâncime a erbicidelor; aceasta este
un fenomen negativ al erbicidării care poate duce la: fitotoxicitatea plantelor de
cultură, poluarea subsolului şi a apelor freatice, acumularea de reziduuri, etc., de aceea
acest lucru trebuie evitat prin corelarea dozelor aplicate cu însuşirile solului.
Descompunerea erbicidelor în sol – prin factori abiotici (solul, lumina) sau prin
acţiunea microorganismelor.
Selectivitatea erbicidelor – reprezintă proprietatea unei substanţe de a fi
fitotoxică numai faţă de unele specii dintr-un ecosistem, în timp ce alte specii
rezistă acţiunii acesteia. Pe aceasta se bazează aplicarea erbicidelor în acţiunea de
combatere a buruienilor din culturile agricole unde selectivitatea poate fi: de
poziţie, datorată morfologiei plantelor, generată de fenomenul de absorbţie,
datorată diferenţelor de translocare, datorată sensibilităţii la locul de acţiune etc.
Persistenţa erbicidelor în sol – reprezintă durata de acţiune a erbicidelor la
cultura la care au fost aplicate.
Remanenţa erbicidelor – reprezintă durata de acţiune a erbicidului în afara
perioadei de vegetaţie a plantei la care s-a aplicat.
A. Avantaje. În sinteză, avantajele folosirii acestora sunt:
• erbicidarea culturilor se poate executa uşor şi rapid, reuşind să se trateze suprafeţe
mari în timp scurt, evitând efectul nefavorabil al buruienilor asupra culturilor
agricole;
• se reduce în cea mai mare măsură sau se evită în totalitate executarea unor lucrări
manuale foarte greoaie şi destul de costisitoare ca prăşitul manual şi plivitul;
• se reduce necesarul de lucrări mecanizate care sunt mari consumatoare de energie
şi care prin treceri repetate pot duce la deteriorarea însuşirilor fizice ale solului
(structură, porozitate);
• folosirea erbicidelor integrat în sistemul de combatere reduce necesarul de forţă
de muncă şi contribuie la rentabilizarea cultivării terenurilor;
• cea mai mare parte a produselor chimice folosite la erbicidarea culturilor agricole
au toxicitate redusă pentru om şi animale, fiind încadrate în grupa a IV-a de
toxicitate;
• în etapa actuală combaterea chimică constituie cel mai economic mijloc de
combatere a buruienilor.
B. Dezavantaje. Combaterea chimică prezintă în continuare
riscuri legate de poluarea mediului ambiant, astfel:
• prezintă potenţial de poluare prin: efecte remanente
îndelungate, alegerea greşită a erbicidului, aplicare incorectă
etc.
• în timp unele specii dobândesc rezistenţă, fiind necesară
sinteza de noi substanţe erbicide.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ EFICIENŢA
TRATAMENTULUI CU ERBICIDE

1. Alegerea corectă a erbicidului:

 cunoaşterea erbicidului: selectivitate, spectru de combatere, tehnologia de preparare şi de
aplicare, remanenţă, persistenţă, epocă de aplicare, doze recomandate etc.;
 tipul de asolament şi culturile din rotaţie;
 condiţiile de sol (în special conţinut de humus, argilă şi pH etc.)
 speciile de buruieni existente şi frecvenţa lor – cartarea buruienilor;
 cunoaşterea celorlalte elemente de tehnologie aplicate: lucrările solului, cantităţile de
îngrăşăminte organice aplicate, amendamente etc.);
2. Factorii meteorologici:
 temperatură;
 umiditatea aerului şi solului, precipitaţii;
 circulaţia atmosferică;
 insolaţie.
3. Metoda de aplicare a tratamentului:
- preemergent (aplicarea pe sol):
- pe întreagă suprafaţa – fără încorporare
- cu încorporare (p.p.i.-pre planting incorporated)
- în benzi – fără încorporare
- postemergent (aplicarea pe vegetaţie):
– pe întreaga suprafaţă
- în benzi
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ EFICIENŢA
TRATAMENTULUI CU ERBICIDE
4. Realizarea corectă a amestecului de stropit:
 stabilirea dozei de erbicid;
 realizarea amestecului pentru stropit;
5. Parametrii funcţionali ai maşinilor de stropit şi caracteristicile jetului de lichid
pulverizat:
 doza de lichid (amestec) aplicată;
 viteza de lucru;
 gradul de uniformitate al tratamentului;
 gradul de fineţe;
 penetrabilitate (modul de acoperire şi de penetrare al masei vegetale);
 aderenţă.
6. Modul de pătrundere în plantă, de translocare şi de acţiune al erbicidului folosit: prin
contact, sistemic.
7. Tipul şi aspectul culturii, habitusul buruienilor tratate.
Alegerea corectă a erbicidului porneşte de la cunoaşterea substanţelor erbicide
care sunt selective faţă de cultura pe care o tratăm, şi care este tipul de
selectivitate: de poziţie, anatomo- morfologică, fiziologică, toleranţă la doze mici
etc. De asemenea trebuie cunoscute persistenţa (durata de acţiune a erbicidului la
cultura la care a fost aplicat) şi remanenţa (durata de acţiune a erbicidului în afara
perioadei de vegetaţie a plantei la care s-a aplicat).
În funcţie de speciile de buruieni şi de frecvenţa lor, se aleg erbicidele şi dozele cele
mai indicate. Când gradul de îmburuienare este mic, sporul de recoltă ca urmare a
combaterii chimice a acestora este scăzut şi deci eficienţa economică a utilizării
erbicidelor, în anul respectiv, este mică (trebuie însă analizat şi efectul în timp). La
un grad de îmburuienare mare, eficienţa economică creşte, ca urmare a
pagubelor mari pe care le provoacă buruienile dacă nu sunt combătute. Erbicidul şi
doza aplicată trebuie să fie în corelaţie cu speciile de buruieni şi gradul de
îmburuienare, urmărindu-se reducerea acestora sub pragul economic de dăunare. În
acest scop este recomandabilă chiar aplicarea direcţionată.
Asolamentele modifică eficacitatea erbicidelor prin dozele şi metodele de aplicare.
Erbicidul folosit trebuie ales ţinând cont de rotaţia culturilor. În cazul
monoculturii folosirea an de an a aceloraşi erbicide conduce la micşorarea eficacităţii
acestora, ca urmare a creşterii numărului de buruieni rezistente.
Eficienţa erbicidelor reziduale diferă cu textura, structura şi conţinutul de humus al
solului. Pe solurile cu textură grosieră şi sărace în humus, ca urmare a capacităţii reduse
de reţinere, eficacitatea acestora este mai mare şi ca urmare se aleg pentru aplicare dozele
minime din intervalul recomandat. Pe solurile cu textură grea şi conţinut mare de humus,
capacitatea de reţinere şi de fixare a erbicidului pe coloizii solului este mai mare şi ca
urmare dozele aplicate trebuie să fie mai mari.
Lucrările solului au influenţă asupra eficacităţii erbicidelor aplicate la sol. Eficacitatea lor
creşte pe un teren bine arat, mărunţit, nivelat, favorizând repartizarea şi încorporarea
uniformă a erbicidelor în sol.
Aplicarea îngrăşămintelor sporeşte eficacitatea erbicidelor, în special a celor
sistemice, ca urmare a proceselor metabolice mai intense pe care le provoacă în plante.
Semănatul la epoca optimă, împreună cu o desime optimă asigură o răsărire bună şi rapidă
a plantelor cultivate, înăbuşind buruienile, influenţând gradul de îmburuienare şi astfel
eficacitatea erbicidelor. Plantele cultivate (soiul, hibridul) şi faza de vegetaţie influenţează
gradul de fitotoxicitate al erbicidului. Ca urmare, trebuie avute în vedere şi respectate
recomandările care însoţesc produsele comerciale, legate de fitotoxicitatea pentru plantele
cultivate.
Factorii meteorologici. În reuşita lucrării de erbicidare, un rol
important îl au factorii atmosferici care pot influenţa pozitiv sau negativ
eficacitatea erbicidelor.
Temperatura se consideră optimă pentru erbicidarea culturilor
agricole când este cuprinsă între 16-20 °C. Peste 25°C se intensifică
fenomenul de volatilizare. Se evită zilele însorite, deoarece sub acţiunea
razelor solare are loc descompunerea erbicidelor. La temperaturi
scăzute se întârzie şi se diminuează efectul erbicidelor.
Umiditatea relativă a aerului influenţează, în special, erbicidele de
contact, aplicate postemergent: umiditatea mai ridicată favorizează
absorbţia erbicidelor de către buruieni şi reduce pierderile prin
evaporare; umiditatea scăzută, sub 65%, reduce eficienţa erbicidelor
prin intensificarea evaporaţiei, când pierderile pot ajunge la 20-30%.
Precipitaţiile pot avea efect pozitiv sau negativ asupra erbicidării culturilor agricole.

Absenţa precipitaţiilor în primele 6-8 ore de la aplicarea erbicidelor postemergente

măreşte eficienţa acestora, în caz contrar ar duce la spălarea lor de pe frunze. În cazul
erbicidelor preemergente, precipitaţiile uşoare (cca. 10 mm) în primele zile de la
aplicare măresc eficacitatea acestora. Dacă după aplicarea acestora nu cad ploi timp de
10-15 zile, efectul lor scade, putând deveni chiar zero. Pentru aceasta se va evita
administrarea erbicidelor pe teren uscat şi când se prognozează vreme secetoasă. În
primăverile secetoase, pentru a mări eficacitatea unor erbicide aplicate preemergent, se
recomandă încorporarea lor superficială. Durata şi eficienţa erbicidului sunt cu atât mai
mari, cu cât în sol se menţine o umiditate apropiată de capacitatea de apă în câmp şi este
diminuată de ploile abundente.
Vântul peste o anumită limită (3-5 m / secundă) provoacă neuniformităţi în repartizarea
erbicidelor, deplasează picăturile de erbicid la diferite distanţe, putând periclita culturile
sensibile din vecinătatea parcelelor erbicidate.
Insolaţia influenţează în special aplicarea erbicidelor postemergente, cărora le scade
eficacitatea în special dacă este arşiţă (când stomatele sunt închise) şi temperatura
atmosferică este peste 30°C. În aceste condiţii, erbicidele postemergente se aplică dimineaţa,
după-amiază sau seara
Aplicarea pe sol (preemergentă) este proprie erbicidelor reziduale, cu persistenţă
variabilă, fiind efectuată în scop preventiv. Erbicidele ajunse în sol sunt absorbite prin
organele subterane ale plantelor (rădăcini, rizomi, stoloni). La graminee absorbţia este
mai redusă şi are loc mai mult prin coleoptil şi plantulă. La dicotiledonate absorbţia
prin rădăcini este calea principală prin care ajung erbicidele în buruieni. Din rădăcini
erbicidele sunt translocate cu seva brută, prin vasele lemnoase, în tot corpul
buruienilor.
În cazul aplicării erbicidelor pe sol, terenul trebuie să fie bine lucrat,
mărunţit şi nivelat pentru a asigura o repartizare uniformă a erbicidului. Pe un
teren cu bulgări, efectul erbicidelor reziduale scade în mod considerabil, deoarece pe
arealul tratat – în benzi sau integral – este împiedicată formarea uniformă a unei
pelicule toxice atât la suprafaţă, cât şi la adâncimea de germinare a majorităţii
seminţelor de buruieni (2-6 cm). Acest strat este persistent şi distruge buruienile pe
măsură ce apar. Persistenţa, de regulă, durează de la 2-3 săptămâni până la 5-6 luni şi
chiar 1-2 ani la anumite produse.
Erbicidele volatile (care trec din starea lichidă în starea gazoasă) trebuie încorporate
imediat după aplicare sau cel mai târziu după 15-20 minute.

Dacă nu sunt încorporate la timp, pe timp călduros, pierderile prin volatilizare pot ajunge la
50% din substanţa activă aplicată. Erbicidele volatile nu trebuie aplicate pe un sol umed unde
moleculele de apă concurează moleculele de erbicid în poziţia de adsorbţie pe suprafaţa
coloizilor din sol, iar moleculele de erbicid rămase libere pot fi transportate spre suprafaţa
solului, unde se volatilizează. Într-un sol uscat, moleculele de erbicid sunt bine reţinute în
complexul adsorbtiv al solului, dar acestea nu pot acţiona asupra buruienilor. Umiditatea
optimă de aplicare pe sol a erbicidelor este considerată a fi între 40-80% din intervalul
umidităţii active (IUA).

Procesul de volatilizare este redus prin încorporarea erbicidelor în sol. Totodată se reduce
pericolul de poluare a mediului. Încorporarea erbicidelor volatile este o operaţie deosebit de
importantă şi de mare fineţe, cele mai bune rezultate se obţin prin lucrarea cu combinatorul.
Aplicarea pe vegetaţie (postemergentă) – vizează erbicidele de contact cu acţiune
totală sau selectivă, precum şi erbicidele sistemice foliare.

Erbicidele de contact distrug celulele şi ţesuturile buruienilor cu care vin în

contact.
Erbicidele sistemice foliare ajung în vasele liberiene ale buruienilor şi sunt
deplasate până la locul de acţiune. Aici erbicidele acţionează diferit, prin fenomene cum ar
fi: împiedică diviziunea celulară din zonele de creştere, provoacă dezvoltarea anormală
(malformaţii) a celulelor şi ţesuturilor, inhibă procesele de fotosinteză şi de respiraţie etc.

Erbicidele aplicate pe buruienile în creştere pătrund în acestea în funcţie de

morfologia şi metabolismul lor. Frunzele mari, dispuse orizontal reţin mai bine erbicidele,
decât frunzele înguste şi erecte. Grosimea cuticulei şi gradul de pilozitate sau de rugozitate
ale frunzei influenţează reţinerea şi pătrunderea erbicidului în sensul că frunzele cerate şi cu
pilozitate mare diminuează pătrunderea erbicidului în buruieni. Poziţia ţesuturilor
meristematice (de creştere), spre vârful sau spre baza buruienilor, influenţează acţiunea
toxică a erbicidulu,i în sensul că cele care au meristemul dispus spre vârf sunt mai sensibile.
Amestecul folosit la erbicidarea culturilor agricole poate fi preparat sub formă de:

 soluţie,
 emulsie,
 suspensie.

Soluţia reprezintă amestecul omogen, molecular între două fluide (lichide).

Substanţele care formează soluţia nu mai pot fi separate pe cale mecanică. Soluţia,
ca amestec de erbicidat, este formată din dizolvant (de regulă apă) şi substanţa
dizolvată (în cazul de faţă erbicide condiţionate sub formă de soluţie concentrată -
SC). Prepararea soluţiei are loc în rezervorul maşinii de erbicidat. Se introduce cca.
50% din apa necesară în rezervor, se pune în funcţie agitatorul şi se toarnă erbicidul,
după care se completează apa necesară. La calculul cantităţii de erbicid introdusă în
rezervor se ţine seama de capacitatea rezervorului, debitul maşinii şi doza de erbicid
recomandată la hectar.
Emulsia este un sistem dispers neomogen (fluid + fluid) format din două lichide nemiscibile
(care nu se pot amesteca) între ele dintre care unul se află dispersat sub formă de picături fine în
toată masa celuilalt. Erbicidul este dispersat şi nu dizolvat în apă. Ca mediu de dispersie se
foloseşte apa, iar erbicidul este sub formă de concentrat emulsionabil –CE, EC.
Prepararea emulsiei se efectuează în vase din material plastic în care se introduce erbicidul şi de
3-4 ori mai multă apă. Se amestecă bine cu o lopăţică de lemn sau cu o mătură din nuiele
obţinându-se „emulsia mamă” care apoi se toarnă în rezervorul maşinii în care se găseşte apă şi
agitatorul este în funcţie. Turnarea erbicidului în rezervor se face treptat, concomitent cu
completarea apei şi cu menţinerea agitatorului în funcţie.

Suspensia este un sistem dispers solid + fluid cu proprietăţi asemănătoare dispersiei coloidale,
dar cu un grad de dispersie mai mare. Suspensia este puţin stabilă, substanţa dispersată
depunându-se destul de repede. Din acest motiv este necesar ca agitatorul să se menţină
permanent în funcţiune. Erbicidul din care se prepară suspensia se găseşte sub formă de pulbere
muiabilă sau umectabilă, suspensii concentrate (PU, PW,CS, SVR, SVUR,ULV) care se
amestecă cu apa.
Cantitatea de apă aplicată la hectare este de:

 50-100 l/ha la folosirea aviaţiei utilitare,

 200-600 l/ha la folosirea utilajelor terestre,

 600-1000 l/ha la folosirea aparaturii manuale de stropit.