3.2.

FACTORII DE VEGETAŢIE – BAZE ŞTIINŢIFICE

ALE PRODUCŢIEI VEGETALE

3.2.1.CLASIFICAREA FACTORILOR DE VEGETAŢIE

În abordarea problemelor de cunoaştere, modificare şi dirijare a factorilor de vegetaţie aceştia au

fost numiţi, în dependenţă de specialitatea cercetătorului: factori de mediu, factori naturali, factori
ecologici, factori agrofitotehnici, factori nutriţionali, factori de biotop, factori abiotici, mediu natural,
condiţii de mediu etc.
Pe baza elementelor comune mai multor definiţii şi clasificări se poate reţine că factorii de vegetaţie
sunt elemente componente ale mediului natural care acţionează atât asupra acestuia cât şi asupra plantelor,
determinând individualitatea locului şi oferta de favorabilitate pentru diverse plante.
După originea şi modul de acţiune factorii de vegetaţie se clasifică astfel:
1. Factori abiotici (lipsiţi de viaţă):
- factori climatici (cosmico – atmosferici): lumina, căldura, aerul, apa atmosferică;
- factori edafici: substanţele nutritive şi apa cu toate formele sale aflate în sol.
2. Factori biotici (cu viaţă): organismele vii din sol şi interacţiunile dintre elementele
constitutive
ale biocenozei.
Rezultanta acţiunii factorilor abiotici este diferită de la un loc la altul în funcţie de condiţiile de
mediu, cu repetabilitate în timp, dar în final nu obţinem identitate, ci numai similaritate. Relieful prin panta
terenului şi expoziţia suprafeţelor influenţează în mod semnificativ factorii apă, căldură şi lumină.
Rezultanta acţiunii factorilor biotici, îndeosebi a microfaunei şi microflorei din sol, este în
principal
succesionistă, corelată cu anotimpul, planta cultivată şi tehnologia de cultivare, ducând în final la
modificări cantitative şi calitative în sol. Astfel evoluţia normală a solului este afectată de diverşi poluanţi
ajunşi în sol sau de rotaţii inadecvate de plante cultivate.
Legăturile de interdependenţă sunt atât între grupele de factori cât şi între factorii aparţinând
aceleiaşi grupe. Astfel, factorii climatici exercită influenţă hotărâtoare atât asupra creşterii şi dezvoltării
plantelor, cât şi asupra factorilor edafici, accelerând sau reducând desfăşurarea proceselor vitale dintre sol şi
plantă. Natura cosmico-atmosferică îngreunează modificarea acestor factori, dirijarea acţiunii acestora
bazându-se în principal, pe valorificarea interacţiunilor dintre diverşi factori cât şi a celor dintre factorii
de vegetaţie şi condiţiile de mediu (relief, expoziţie etc.).
Legătura dintre factorii de vegetaţie aparţinând aceleiaşi grupe este deosebit de bine exprimată
de relaţia dintre resursa termică şi hidrică. Astfel, de exemplu, în zonele aride ale Mesopotamiei,
0
unde temperatura medie anuală este de circa 20 C, iar precipitaţiile însumează abia 100 mm, biomasa
realizată nu depăşeşte câteva sute de kg/ha. Prin irigarea acestor zone, cu norme de 1000-1500 mm apă, se
obţin recolte de fân de circa 25-35 t/ha. În zona de stepă a României, cele mai adaptate plante de cultură
abia realizează
300-400 kg s.u. /ha pe când prin suplimentarea apei, prin irigaţii, se obţin producţii de plante furajere
de peste 25-32 tone/ha s.u. (P.Guş şi colab., 1998).

3.2.2.CARACTERISTICILE FACTORILOR DE VEGETAŢIE

Stabilirea modului de acţiune şi a posibilităţilor de dirijare a factorilor de vegetaţie, bazată pe

valorificarea teoriei sistemice pornind de la oferta locului - cerinţele specifice fiecărei plante cultivate
- posibilităţile tehnologice, conduc la sintetizarea următoarelor caracteristici ale factorilor de vegetaţie:
1. Factorii de vegetaţie nu au valori constante, ele variază în timp şi spaţiu, în cadrul unor limite
de minim-maxim.
2. Factorii de vegetaţie sunt în interdependenţă, se influenţează şi acţionează printr-o rezultantă
medie, comună.
3. Factorii de vegetaţie trebuie dirijaţi spre valori optime (intervalul optim) în funcţie de specie, soi
sau hibrid şi perioadă de vegetaţie.
4. Nesubstituirea, adică nici unul din factorii de vegetaţie nu poate fi înlocuit printr-un alt factor.
Factorii de vegetaţie nu au valori constante, ele variază în timp şi spaţiu, în cadrul unor limite de
minim-maxim. În timp, modul de variaţie şi de acţiune poate avea periodicitate şi o anumită
amplitudine, astfel încât modificarea factorilor lumină, căldură, umiditate este lentă, treptată, dând
posibilitatea plantelor să se adapteze în limitele potenţialului lor genetic. Asemenea variaţii au caracter
de regim, cu o anumită frecvenţă şi de o anumită amploare, de regulă fără repercusiuni negative asupra
1
producţiei.
Tehnologiile de cultivare, în cazul acţiunii de regim a factorilor de vegetaţie, pot să contribuie la
valorificarea mai intensă a factorului deficitar. Spre exemplu, în zonele cu temperaturi medii anuale mai
mari

2
 0
de 9 C, şi cu evapotranspiraţie ridicată, prin completarea apei până la limita de 650-700 mm pentru
cereale păioase, 800-900 mm pentru porumb, soia, 900-1000 mm pentru sfecla de zahăr şi lucernă, se
contribuie la valorificarea cu maximă eficienţă a luminii şi căldurii.
Factorii de vegetaţie au şi variaţii fără periodicitate, care apar neaşteptat şi depăşesc limitele de
adaptabilitate ale plantelor (temperatură neobişnuit de scăzută în unele primăveri, în perioada
când porumbul are 2-3 frunze, seceta pedologică, îngheţ timpuriu etc.). În cazul unor astfel de variaţii,
tehnologiile de cultivare vizează în primul rând reducerea perioadei cât se menţine starea de stres şi
menţinerea cât mai aproape de optim a celorlalţi factori de vegetaţie.
Semnificativ este faptul că în cazul variaţiilor bruşte recolta poate fi compromisă, întrucât procesele
biologice sunt ireversibile, deoarece planta îşi reprogramează existenţa în condiţiile minime existente,
iar sistemul enzimatic de apărare programează intrarea în repaus sau într-o stare latentă, a o serie de
procese, ca cele de respiraţie, de oxido-reducere, de sinteză a proteinelor, de fructificare, pentru a face
faţă acţiunii de stres. Mobilizarea solului prin prăşit
primăvara după o perioadă cu
temperaturi
scăzute favorizează încălzirea solului şi
reducerea perioadei de stres la frig a
plantelor.
Factorii de vegetaţie sunt în
interdependenţă, se influenţează şi
acţionează printr-o rezultantă medie,
comună (figura 3.7, după D.Teaci, 1980),
fiind greu sau chiar imposibil de precizat
contribuţia fiecăruia la sporirea producţiei
vegetale. Această subliniere motivează ca
intervenţiile prin tehnologiile de cultivare să
fie complexe şi nu unilaterale. Orice
intervenţie printr-o tehnologie cu inputuri
unilaterale (fertilizare numai cu azot,
tasarea solului, monocultura,
irigarea)
amplifică efectul limitativ al factorilor
de
vegetaţie şi în final are consecinţe Figura 3.7.Influenţa factorilor de vegetaţie printr-o rezultantă
nefavorabile asupra recoltei. medie. 1-toţi factorii aflaţi la optim, recoltă maximă, 2-
Factorii de vegetaţie trebuie dirijaţi factorul
A şi B minim, E maxim, recoltă minimă, 3-factorul
spre valori optime (intervalul optim) în
A şi E minim, B maxim, recoltă minimă.
funcţie de specie, soi sau hibrid şi perioadă de vegetaţie. vegetaţie nu poate fi înlocuit printr-un
Fiecare factor de vegetaţie are cea mai favorabilă influenţă alt factor, chiar dacă în anumite situaţii
asupra plantei atunci când, în mediul de viaţă, el se află într-o funcţiile de ordin secundar al unui
anumită doză (sau intensitate), conform cu cerinţele plantelor. element nutritiv pot fi compensate într-
Pentru condiţiile de mediu din producţie este greu să întâlnim o o oarecare măsură de un alt element
astfel de doză precisă şi constantă a unui factor de vegetaţie, de nutritiv.
aceea este mai practic să vorbim de intervalul optim al fiecărui
factor de vegetaţie.
Prezenţa factorului sub (în minim) sau peste (în
maxim) intervalul optim, influenţează negativ plantele şi
determină scăderea producţiei. În aceste condiţii el este
factorul limitativ al producţiei. În figura 3.8 este prezentat,
după A.Dobenek, modul cum factorii de vegetaţie limitează
producţia. Doagele ciubărului au nivele diferite, fiecare
reprezentând un factor de vegetaţie. Producţia este limitată, în
acest exemplu, în primul rând de nivelul fosforului.
Acţionând asupra factorului limitativ (în minim) pentru a-l
aduce în intervalul optim, alt factor rămâne în minim şi
limitează producţia.
Nesubstituirea, adică nici unul din factorii de
 Figura 3.8. Reprezentarea schematică
a modului cum factorii de vegetaţie
limitează producţia.
1 - recolta maximă care poate fi obţinută la
specia şi soiul respectiv dacă toţi factorii
de vegetaţie se află în optim;
2 – recolta ce se realizează corespunzător
nivelului factorului limitativ.
 Acceptând idea că toţi factorii de vegetaţie (apa, lumina, căldura, aerul, substanţele
nutritive, activitatea biologică din sol) sunt la fel de necesari şi prin aceasta egali ca importanţă, orice lipsă
sau exces a vreunuia devine factor limitativ al producţiei. Întrucât rolul hotărâtor pentru nivelul producţiei îl
are factorul limitativ, orice tehnologie de cultivare trebuie să-i atenueze efectul. Uneori se pot ivi situaţii de
coincidenţă a acţiunii limitative a doi factori de vegetaţie, ca de exemplu insuficienţa substanţelor nutritive
şi a apei.
Efectele pozitive şi chiar negative ale factorilor de vegetaţie depind de nivelul factorilor tehnologici,
biologici şi antropogeni (managementul deciziilor, calitatea lucrărilor, a inputurilor, reglarea
corespunzătoare a maşinilor etc.).
Factorii de vegetaţie sunt bazele ştiinţifice ale producţiei vegetale atât datorită rolului pe care îl
îndeplinesc cât şi datorită metodelor de dirijare a lor. Dirijarea factorilor de vegetaţie trebuie să aibă
în vedere caracterul de regim al acestora şi caracteristicile fiecărei plante privitoare la condiţiile de
mediu. Caracterul de regim al factorilor de vegetaţie presupune pe lângă înţelegerea variaţiilor periodice
şi de o anumită amplitudine şi cunoaşterea sursei de unde provin, a modului cum acţionează asupra
plantei, posibilitatea de conversie, conservare sau eliminare a surplusului.