Egiptul antic

-referat-
Călugăru Andrei Dan Tudor
Clasa a XI-a B
Liceul Teoretic Petre Pandrea
 Egiptul
antic
 Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-a
lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului modern  Egipt. Civilizația egipteană s-a format în jurul
anilor 3150 î.en.  , prin unificarea politică a  Egiptului de Sus  (ce avea ca simbol coroana roșie) și a
 Egiptului de Jos (ce avea ca simbol coroana albă) sub conducerea primului  faraon Menes. Istoria
Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile :Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu
Egiptean  și  Noul Regat Egiptean  separate prin perioade de instabilitate relativă cunoscute sub numele
de perioade intermediare.
 Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi două state, apoi unul
singur). Amândouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin
particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin administrațiile separate. Legătura dintre aceste
două regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. De altfel la
moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea mumia
defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de
Nord pentru același faraon.
​ De cate ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința foarte netă să se
despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.
     Egiptul  a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza cu
Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin lent.
Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hyksoși, libieni, nubieni,
asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și Perioada târzie.  
 I. Perioada predinastică
  (mileniul al IV-lea î. Hr.)

 (mileniul al IV-lea î. Hr.) în care se formează 42 de unităţi politice

regionale, care în urma unor interacţiuni de ordin militar, politic şi
economic se unesc în două mari formaţiuni politice: Egiptul de Sus
(la sud) şi Egiptul de Jos (la nord) care la rândul lor se vor uni într-un
singur stat egiptean. Triburile mici, care trăiau în valea Nilului au
dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al
agriculturii și creșterii animalelor, asupra tehnicilor de olărit și
producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și
colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul
de Sus(Sud), denumită cultura Badariană care, probabil, își avea
originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscută pentru ceramica de
înaltă calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.
 II.  Perioada Regatului Timpuriu  (cca
3000 – cca 2800 î. Hr., dinastiile I–II).
 Unificarea Egiptului se face pe timpul regelui Menes,
fondatorul dinastiei I, plasând capitala statului în oraşul
Memfis. Unitatea Egiptului se consolidează prin crearea unui
sistem centralizat de irigare, a unui aparat administrativ
central, inventarea şi răspândirea scrierii hieroglifice etc.
 Această epocă este numită și thinită după numele orașului
Thinis, din apropiere de Abydos unde s-au găsit, la sfârșitul
veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartușul
regilor din aceste dinastii. Epoca thinită cuprinde primele
două dinastii ale Egiptului .
 III. Perioada Regatului Vechi (cca 2800 –
cca 2250 î.Hr., dinastiile III–VI).
 Egiptul devine un stat puternic din punct de vedere economic
şi politic. Prosperitatea economică şi stabilitatea economică
fac posibilă perfecţionarea sistemului de irigare şi construirea
piramidelor faraonilor Kheops, Khefrenos şi Mikerinos, care
vor deveni simboluri ale civilizaţiei egiptene.

Piramida  lui Kheops               Piramida lui  Khefrenos        Piramida lui  Khefrenos

 IV. Prima perioadă intermediară(cca
2250 – cca 2050 î.Hr., dinastiile VII–X).
 Este o perioadă de disensiuni interne şi de
destrămare a statului centralizat. Unul din centrele
care va contribui la reunificarea Regatului devine
Teba.  În jurul anului 2055 î.en., forțele Tebanilor
nordice sub Nebhepetre Mentuhotep al II-lea, au
învins în cele din urmă conducătorii
Herakleopolitanieni, reunind cele două țări și
inaugurând o perioadă de renaștere economică și
culturală cunoscută sub numele de Regatul
Mijlociu
 V. Perioada Regatului Mijlociu (cca
2050 – cca 1700 î.Hr., dinastiile XI–
XIII).
 Se produce reunificarea Regatului şi limitarea
puterii şefilor de nome. Egiptul îşi extinde
teritoriul, îndeosebi la sud. Capătă răspândire
uneltele confecţionate din bronz, apare producţia
de sticlă.
 VI. A doua perioadă
intermediară (cca 1700 – cca 1580
î.Hr., dinastiile XIV–XVII).
 Statul egiptean îşi pierde unitatea ca urmare a invaziei hiksoşilor, triburi nomade
de origine semită, care pătrund din Asia cucerind partea de nord şi de centru a
ţării. Cârmuitorii Tebei vor conduce lupta de eliberare care se va termina cu
izgonirea hiksoşilor din ţară.  În  Egiptul de Jos  hiksoșii își clădesc un mare oraș
fortificat, Avaris, în partea de răsărit a Deltei, unde era adorat zeul  Seth, al răului
și al dezordinii. Lupta pentru izgonirea hiksoșilor începe de la  Teba  unde regele
de acolo, Kames pornește război contra lor și împotriva sfaturilor primite de la
dregătorii săi. Succesorul său, Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hiksoși pe
deplin și îi izgonește din  Deltă.
 Pe de altă parte influențele exercitate de cultura egipteană asupra civilizațiilor
mediteraneene apărute mult mai târziu și în strânsă legătură cu Valea Nilului,
constituie actualmente obiectul studiilor multor învățați. Aceste studii vor elucida
relațiile dintre Egipt și civilizațiile din lumea Mediterană care au avut atât de mult
de împrumutat de la țara faraonilor în artă, literatură, religie și filozofie.
 VII. Perioada Regatului Nou (cca 1580
– cca 1070 î.Hr., dinastiile XVIII–XX).
 Este perioada de apogeu din istoria civilizaţiei egiptene. Egiptul
cucereşte vaste teritorii extinzându-şi frontiera de est până la
Eufrat, iar la sud, până la al treilea prag al Nilului. Faraonii depun
mari eforturi pentru a menţine în supunere acest întins imperiu în
lupta cu Regatul Hitit, iar mai târziu cu aşa-numitele popoare ale
mării.
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra
femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălțat
nenumărate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator, și
dinastia ramesizilor, cu Ramses II. Ramses II a construit
monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui Amon
de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de
aici ale faraonului având dimensiuni uriașe.
 VIII.A treia perioadă
intermediară (1070 î.Hr.)
 Egiptul intră într-o nouă perioadă de tranziție, A
Treia Perioada Intermediara, care durează până în
712 î.Hr.. Această perioadă este marcată de
rivalități interne și de prezența libiană în Egipt.
Ea se continuă cu Dinastia XXV kushită
(nubiană) și prezența străina în Egipt se
accentuează.
 IX.  Perioada tardivă (cca 1070 – 525
î.Hr., dinastiile XXI–XXVI).
 O perioadă de tulburări, invazii şi dominaţii
străine: libiană, nubiană, asiriană. În timpul
dinastiei XXVI, are loc ultima ascensiune a
Egiptului, aşa-numita renaştere Saită.
 Agricultura

 O combinație de caracteristici geografice favorabile au contribuit la succesul culturii antice,

cea mai importantă dintre acestea fiind solul fertil și bogat care rezulta în urma inundațiilor
anuale ale fluviului Nil. Vechii egipteni au fost astfel capabili să producă o varietate de
produse alimentare, care să permită populației să se dedice mai mult timp și activităților
culturale, tehnologice și artistice. Gestionarea terenurilor era crucială în Egiptul antic,
deoarece taxele erau evaluate pe baza cantității de teren a persoanei care îl deținea.
Agricultura în Egipt a fost dependentă de ciclul anual al fluviului Nil. Sezonul de inundații
dura din iunie până în septembrie, depunând pe malul fluviului un strat de mâl ideal, bogat în
minerale pentru recolte. După ce apele potopului s-au retras, sezonul de creștere dura din
octombrie până în februarie. Fermierii arau și puneau semințe pe terenuri,care erau irigate de
șanțuri și canale.
 Egiptul primea puține precipitații, astfel încât agricultorii s-au bazat pe Nil pentru udarea
culturilor. Din martie până în mai, fermierii foloseau seceri pentru a recolta culturilor lor, care
erau bătute cu un ciocan pentru a separa paiele de cereale. Vechii egipteni cultivau grâu și orz
folosite pentru a prepara pâine și bere. Culegeau plantele de in pentru a țese foi de lenjerie de
pat și de a face haine. Papirusul crescut pe malurile fluviului Nil era folosit pentru a face
hârtia. Legumele și fructele au fost cultivate în parcele de grădină, aproape de locuințele lor,
și trebuia să fie udate cu mâna.
 Comerțul

 Vechii egipteni se angajau în comerțul cu vecinii lor străini pentru a

obține bunuri rare, exotice ce nu se găseau în Egipt. În perioada
predinastică, ei au stabilit comerțul cu Nubia pentru a obține aur și
tămâie. Au stabilit comerțul cu Palestina, după cum reiese din ulcioarele
de stil palestinian găsite în mormintele faraonilor din prima dinastie. O
colonie egipteană staționată în sudul Canaanului datează cu puțin timp
înainte de prima dinastie. Narmer avea vase egiptene de ceramică
produsă în Canaan și exportată înapoi în Egipt. În dinastia a II-a,
comerțul cu Byblos i-a oferit Egiptului o sursă esențială de lemn de
calitate ce nu se găsea în Egipt. Din dinastia a V-a, comerțul cu Punt îi
furniza aur, rășini aromatice, abanos, fildeș și animalele sălbatice, cum ar
fi maimuțe și babuini. Egiptul s-au bazat pe comerțul cu Anatolia pentru
cantități esențiale de staniu, precum și livrările suplimentare de cupru,
ambele metalele fiind necesare pentru fabricarea bronzului.
 Limba

 Limba egipteană veche constituie o ramură

independentă a limbilor Afro-Asiatice. Cele mai
apropiate grupuri de limbi de aceasta sunt
Berbera, Semitica și Beja. Documentări scrise ale
limbii egiptene datează din secolul XXXII î.Hr.,
făcând-o una din cele mai vechi limbi
documentate(după sumeriană) fiind vorbită și
scrisă din c. 3200 î.en. până în Evul Mediu.
Scrierea egipteană pentru hieroglife: