FORŢA GRAVITAŢIONALĂ

Radu Alexandra
Muşoiu Iulian
Oncescu Otilia
Neagu Bianca
 Forţa gravitaţională
• Gravitația (din latinescul gravitas, care
înseamnă „greutate”) este un fenomen natural
prin care toate lucrurile
cu masă sau energie —
incluzând planetele, stelele, galaxiile și chiar
lumina — sunt aduse (sau gravitează) unul
către celălalt.
• Pe Pământ, gravitația dă greutate obiectelor fizice,
iar gravitația Lunii provoacă mareele oceanelor.
Atracția gravitațională a materiei gazoase originale
prezentă în Univers a determinat-o să
înceapă coalescența, formând stele — și apoi ca
stelele să se grupeze în galaxii — deci gravitația este
responsabilă pentru multe dintre structurile pe
scară largă din Univers. Gravitația are o gamă
infinită, deși efectele sale devin din ce în ce mai
slabe pe măsură ce obiectele sunt mai departe.
 Gravitația este descrisă cu mai multă precizie
de teoria generală a relativității (propusă de Albert
Einstein în 1915) care descrie gravitația nu ca
o forță, ci ca o consecință a curburii spațiu-
timpului cauzată de distribuția inegală a masei.
Exemplul cel mai extrem al acestei curburi spațiu-
timp este o gaură neagră, din care nimic — nici
măcar lumina — nu poate ieși dacă a trecut
de orizontul evenimentului găurii negre.
 Teoria gravitaţiei a lui Newton
• În 1687, matematicianul englez Sir Isaac Newton a
publicat Principia, în care face ipoteza legii pătratelor
inverse a gravitației universale. În propriile sale cuvinte,
„am dedus că forțele care păstrează planetele în
orbitele lor trebuie să fie reciproce cu pătratele
distanțelor lor față de centrele pentru care se învârt: și,
astfel, am comparat forța necesară pentru a menține
Luna în orbita ei cu forța gravitației la suprafața
Pământului și le-am găsit să răspundă aproape
aproape”.
• Ecuația este următoarea:

Unde F este forța, m1 și m2 sunt masele obiectelor care interacționează, r este

distanța dintre centrele maselor și G este constanta gravitațională.
Fizicianul și matematicianul englez Sir
Isaac Newton (1642–1727)
Teoria lui Newton s-a bucurat de cel mai mare succes
atunci când a fost utilizată pentru a prezice existența
planetei Neptun pe baza mișcărilor lui Uranus care nu
puteau fi explicate prin acțiunile celorlalte planete.
Calculele realizate atât de John Couch Adams, cât și
de Urbain Le Verrier au prezis poziția generală a
planetei, iar calculele lui Le Verrier sunt cele care l-au
condus pe Johann Gottfried Galle la descoperirea lui
Neptun.
 Viteza gravitaţiei
• În decembrie 2012, o echipă de cercetare din China a anunțat că a
produs măsurători ale întârzierii de fază ale mareelor Pământului în
timpul lunilor pline și noi, care par să dovedească că viteza gravitației
este egală cu viteza luminii. Aceasta înseamnă că dacă Soarele ar
dispărea brusc, Pământul ar continua să-l orbiteze în mod normal
timp de 8 minute, adică timpul necesar luminii pentru a parcurge
această distanță. Descoperirile echipei au fost publicate în Buletinul
științific chinez în februarie 2013.
• În octombrie 2017, detectoarele LIGO și Virgo au primit semnale de
unde gravitaționale de 2 secunde de la sateliți cu raze gamma și de la
telescoape optice care au primit semnale din aceeași direcție. Acest
lucru a confirmat că viteza undelor gravitaționale este aceeași cu
viteza luminii.
 Antigravitație
• Antigravitația este o idee de a crea un loc sau un obiect
care să nu fie afectat de forța gravitației. Acest concept
nu se referă la lipsa greutății din spațiul cosmic sau la
echilibrarea forței gravitației cu o altă forță, cum ar
fi electromagnetismul sau portanța aerodinamică.
• Antigravitația este un concept recurent în
literatura științifico-fantastică, în special
în propulsia navelor spațiale. Un exemplu timpuriu este
substanța care blochează gravitația denumită "Cavorită"
din romanul lui H.G. Wells Primii oameni în Lună.