Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Povestea lui Harap-Alb  este un basm cult  scris de Ion Creangă. A apărut în revista Convorbiri literare,
la 1 august  1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul Timpul  de către Mihai Eminescu. Pornind de la modelul
folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la
un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice.

Tema este lumea pe dos, lupta dintre bine si rau

• Tema lumii pe dos reprezinta modul in care in care perspectia printului devine perspectiva slugii.
• Tema luptii dintre bine si rau este tema clasica a unui basm ca de obicei, binele castiga la final.
Viziunea este realistica
- reflectarea veridică, obiectivă a realităţii, a societăţii contemporane,
- impersonalitatea, precizia, sobietatea, obiectivitatea;
- observaţia şi descrierile minuţioase, preferinţa pentru detaliu şi amănunt semnificativ;
- determinarea socială, valoarea documentativă;
- lipsa de idealizare şi reflectarea critică a societăţii;
- promovarea conceptului de mimesis;
- prezentarea unor întâmplări credibile, verosimile;
- personajele tipice, exponenţiale în situaţii tipice;
- analiza psihologică;

Titlul este contine numele sau mai bine zis titlul personajului principal, identitatea principala pe care o
urmarim in opera ce este menita sa il caleasca pe Print. Aceasta identita ii este data de Omul Span ce il pacaleste pe
Print si ii fura identatea. "Povestea" este menit sa atraga cititorul in lumea fictiva insa realista a operei si de a
reprezenta calatoria prin care trece personajul principal spre a devenii un adevarat erou.

Incipitul basmului este supramarcat printr-o dublă intrare în universul ficţional. Fiecare prag al intrării în
lumea basmică este sintagma „Amu, cică” („Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea trei feciori”). Este de
observat că naratorul exclude clişeul „ca niciodată” care ar fi plasat de la început acţiunea în timp fabulos. Astfel,
basmul lui Creangă păstrează de la început ambiguitatea real/ ireal pendulând între coordonate concrete şi proiecţii
abstracte.
Primul prag introduce motivul celor trei fii de crai, dar şi pe al împăratului fără urmaş. Cel de al doilea prag are rolul
intrigii şi reia formula iniţială:”amu cică”: „amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris
carte frăţâne-său, craiul…”.

Dacă prima serie de enunţuri urmează modelul discursiv obişnuit în epica populară (nararare prin relatare), seria a
doua face loc discursului personajelor, după modelul narării prin reprezentare.

Această alternanţă între vocile instanţelor narative este unul dintre elementele de originalitate ale basmului lui
Creangă

Finalul are şi el aceeaşi caracteristică. El introduce cunoscutul motiv al nunţii împărăteşti care urmează
răsplătirii eroului şi restabileşte pactul cu naratarul particularizând prin nota de umor: „Şi a ţinut veselia ani întregi şi
acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită
şi rabdă.” Aşa sfârşeşte basmul în care fabulosul este tratat realist.

Povestea lui Harap-Alb respectă tiparul narativ fiind, pe de altă parte, o înlănţuire de secvenţe narative: fiii
craiului, întâlnirea cu spânul, salăţile din grădina ursului, cerbul plin de nestemate, fata împăratului Roş, confruntarea
finală. Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei, stabilite chiar din incipit.
SECVENTA 1 SCENA FANTANII REFLECTARE CRITICA A SOCIETATI/LIPSA DE IDEALIZARE

◦ Comentarea simbolurirol
▪ Padurea- simbol pentru mintea/constiinta personajului principal in care il ghideaza pe Span la
subconstient
▪ Fantana- simbol reprezentativ pentru portile infernului, folosit pentru a reprezenta coborarea in infern
▪ Coborarea in infern, in legendele antice eroii coboara in Infern si se reintorc cu forte crescute,
transformati, nascuti din nou. In Harap-Alb printul intra in fantana si este fortat sa se renasca fara sa
stie faptul ca aceasta noua identitate este ce ii permite sa devina un erou adevarat.
◦ In aceasta secventa este satabilita dinamica dintre bine si rau in lumea pe care urmeaza sa fie explorata,
Spanul reprezentant al raunului absolut se arata dominant asupra caracterului principal.
◦ Naratorul se foloseste ,in mod neobisnuit pentru acest curent, de simboluri si analogii sa reprezinta
concepte din lumea reala intr un mod subtil (d aia e realism)
◦ Arata injustitia lumii reale, lume ce functioneaza pe conceptul meritului in care spanul este la orice colt
gata sa fure orice merit pentru a ajunge puternic

SECVENTA 2 CONDRUNTAREA FINALA MIMESIS

◦ Comentarea simbolurilor
▪ Apa vietii si apa mortii sunt noul infern, ele sunt ultimul test de onoare al lui Harap-alb ce isi reia
vechea identitate, acesta pastreaza intelepciunea ce a acumulat-o in calatoria sa.
▪ Conceptul raului necesar este prezent in caracterul Spanului ce isi pierde necesitatea astfel el este
omorat (sau ceva)
◦ Conceptul de Mimesis este o teorie despre artă apărută în Grecia Antică, care consideră că arta reprezintă
o „imitație”. Acest concept apare până la Platon și se atribuia în special artei teatrale. Mai târziu el este
generalizat de presocratici în frunte cu Democrit, care spuneau că toate artele reprezintă o „imitație” a
naturii.
◦ Harap-Alb este adus inapoi la statusul sau de print detinut de Span pana atunci
◦ Aceasta secventa este si finalul operei deci aceasta concluzeoneaza actiunea operei si orice fir narativ
secundar. (orice poti sa zici despre final si despre modul in care se termina povestea)
◦ Finalul Moralizator