Sunteți pe pagina 1din 10

Viata de dincolo

Edit

"Credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zalmoxis", spunea Herodot. Aceasta
afirmatie, ca si aceea cu trimiterea solului la Zalmoxis, a acreditat parerea, unanima, ca viata geto-dacilor
era stapanita de credinta in existenta unei alte vieti dupa moarte. Curajul si usurinta cu care acestia se
sinucideau cand erau infranti in razboaie arata ca intr-adevar ei se credeau "nemuritori".

Este greu de spus daca nemurirea geto-dacica a fost ceva cu totul spiritual, cum afirma Vasile Parvan, sau
numai o continuare a vietii de aici in conditii mai bune. Pentru intrebarea daca "raiul" dacic era "in cer",
cum sustinea Parvan, sau "undeva in adancurile pamantului", este greu de raspuns. cum a afirmat prof. I.
Russu, este greu de rezolvat, din cauza aceleiasi saracii a izvoarelor.

Unii cercetatori, au crezut ca pot descoperi la geto-daci si credinta in trecerea sufletelor dintr-un trup in
altul dupa moarte. Nu sunt insa temeiuri sigure pentru o astfel de afirmatie.

In privinta riturilor de inmormantare ale geto-dacilor, potrivit cercetarilor arheologice s-a putut constata ca,
in perioada veche a fierului, a predominat inhumarea cadavrelor, iar in perioada noua a fierului a
predominat incinerarea. In rare cazuri s-a folosit inhumarea, pentru copii si pentru persoane de mare
importanta. Mormintele descoperite sunt unele plane, altele sub forma de movile de pamant, unele
continand urna, altele fara urna. In unele cazuri, incinerarea s-a facut chiar pe locul mormantului, alteori pe
alt loc.

Obiceiul general indo-european ca femeile sa se sacrifice de bunavoie sau sa fie omorate pe mormantul
sotilor lor se pare ca a existat si la geto-daci.

Viata spirituala a geto-dacilor


Cunoasterea vietii spirituale a unui popor care a construit falnice cetati si sanctuare pe varfuri de dealuri si
munti, care a creat o originala cultura materiala cu performante in toate mestesugurile de la ceramica la
toreutica si a avut forta morala, credinta care a unit zeci de uniuni tribale in lupta impotriva unor migratori
sau succesiv a trei mari imperii a captat adeseori atentia unor istorici, filozofi, poeti sau dramaturgi ai lumii
antice ca si a celei moderne.
Religia dacica, mai ales asa cum apare ea in sursele literare antice de la Herodot la Iordanes, a constituit
obiectul unor insemnate cercetari in multe centre ale Europei centrale si apusene, astfel ca unele ipoteze
emise in secolul al XVII-lea constituie inca obiectul unor dispute. Confuzia de etnonime geti-goti si apoi
daci-dani, intilnita in lucrari din antichitatea tarzie si evul mediu timpuriu, a avut deasemeni urmari fericite
imbogatind uneori si informatiile asupra culturii spirituale dacice.
Investigarea din interior a culturii dacice a intarziat din cauza ca teoria purismului latin a fost peste doua
veacuri preponderenta in istoriografia noastra si ea poate fi intalnita de la cei mai prestigiosi cronicari la

Dimitrie Cantemir, cu exceptia oarecum partiala a stolnicului Constantin Cantacuzino, la reprezentantii


Scolii ardelene. Demonstrarea originii romane a poporului roman, a obarsiei comune a romanilor din cele
trei provincii istorice de pe teritoriul tarii noastre aveau o insemnatate exceptionala, iar prezentarea
procesului de etnogeneza fara prima sa componenta se datora mai ales ideilor dominante in scolile in care
au dobandit instructia intr-o epoca in care vestigiile geto-dacice erau cvasi necunoscute.
Secolul al XIX-lea a fost prin intentii, metodologie si realizari, epoca in care s-au pus bazele cercetarii
stiintifice nationale a culturii materiale si spirituale geto-dacice.
Drumul cunoasterii inceput cu B.P.Hasdeu, Cezar Bolliac, Al. Odobescu a cunoscut o prima insemnata
realizare prin lucrarea lui Gr. Tocilescu "Dacia inainte de romani", Bucuresti, 1880, a atins una din culmi
prin "Getica" lui Vasile Parvan in anul 1926 si a continuat, s-a largit prin contributii majore, publicate in
volume separate, fiind datorate lui Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe, I.I.Russu, D.Berciu, Hadrian
Daicoviciu, I.H.Crisan, N. Gostar, I. Qlodariu.
Incercarile de definire a fizionomiei morale a poporului roman, de detectare si explicare a sursei unor
trasaturi particulare, au prilejuit unor oameni de cultura, filozofi, folcloristi, istorici ai religiilor etc. sondarea
unor perioade mai indepartate. Contributiile datorate lui Lucian Blaga si Mircea Eliade se detaseaza prin
viziune si nivel si sunt indispensabile oricarei investigatii.
Daca lipseste deocamdata o sinteza documentata intitulata "Viata spirituala a geto-dacilor", asa cum avem
lucrari separate pentru ceramica dacica, feronerie, importuri romane in mediu dacic, cercetarea in acest
domeniu are un trecut de 4 secole cu importante realizari.
Intre factorii care au determinat o studiere inegala a stiintelor, artelor si religiei dacice se cuvin a fi
mentionati: directia externa de pornire a cercetarii spiritualitatii dacice, contributia relativ tarzie si limitata a
arheologiei in rezolvarea problemelor acestui domeniu, gradul sporit de dificultate care-l prezinta adeseori
unele aspecte ale spiritualitatii.
Religia dacica, infatisata ca o forma particulara de religie, cuprinde un ansamblu de credinte, rituri si
institutii care s-au format pe un spatiu mai intins al teritoriului carpato-ponto-danubian, pastreaza unele
radacini in epoci mai indepartate si dainuiri in religiile si culturile care au succedat-o.
In urma cu peste trei decenii, lingvistul, epigrafistul si istoricul I. I. Russu a scris in paginile unei reviste
clujene prima sinteza stiintifica asupra religiei dacice. Bibliografia impresionanta, desi selectiva, prezentata
intr-o grupare tematica, analiza sistematica a credintelor, practicilor, a naturii si substantei divinitatilor,
incercarea de a da raspuns la intrebarile privind numarul si originea zeilor, locul religiei getice in contextul
celorlalte religii ale popoarelor indoeuropene, incercarea de a clarifica esenta credintei getice despre
destinul oamenilor dincolo de hotarul vietii s. a. mentin lucrarea profesorului clujan intre contributiile
valoroase.
In lucrarea lui I. I. Russu aportul arheologiei la reconstituirea religiei dacice era apreciat "foarte modest,
daca nu chiar nul". Acelasi autor era de parere ca nu exista o arta religioasa, temple si statui de zei. Se
poate observa ca tanarul pe atunci I.I.Russu impresionat de stilul si profunzimea studiilor poetului filozof
Lucian Blaga - mai ales a celor din revista "Saeculum" - citandu-l adeseori, se alatura aprecierilor sale ca
"in temeiul informatiilor de care dispunem nu putem aspira la reconstituirea continuturilor ca atare ale
mitologie si religiozitatii", ci a arata cel putin "locul pe care-l ocupa acea mitologie si religiozitate getica in
cadrul unei topografii stilistice are ar imbratisa toate ramurile ariene".

Caracteristicile mitologiei getice (orizont dezmarginit, afirmare defensiva, geometrism, stilizare foarte
abstracta, participare magic - activa la existenta, antropomorfism, implinire in post existenta) si situarea ei
intre mitologia celta si cea indica, intreaga topografie stilistica propusa de Blaga cu o rara sagacitate si
putere de esentializare a stimulat cercetarea spiritualitatii dacice, unele ipoteze fiind confirmate de
descoperirile actuale. Asupra categoriilor stilistice care "se imprima.. tuturor plasmuirilor de cultura" Blaga
a revenit atat in Spatiul mioritic cat si in Fiinta istorica.
De sute de ani sunt analizate mai ales textele scrise in sec. V si I i.e.n., respectiv sec. VI e.n., de Herodot,
Strabon si Iordanes, texte care furnizeaza principalele date asupra religiei dacice. Descrierea peregrinarilor
lui Zalmoxis in Istoriile lui Herodot, cu adaugiri la Strabon si apoi la Iordanes, porneau de la ideea
imposibilitatii unei gandiri originale la un popor "barbar" si atunci rationalismul grec trebuia sa stabileasca
sursele, care nu puteau fi decat filozofia greaca (Zalmoxis sclav al lui Pithagora in insula Samos) sau
religia egipteana.
Evhemerismul cerea sa i se stabileasca itinerariul perioadei care a precedat transformarea omului
Zalmoxis in zeu. In acest spirit trebuie si uneori au fost interpretate cele scrise de Herodot. Aceleasi
cuvinte despre Zalmoxis si Gebeleizis au condus pe unii istorici moderni la concluzia ca religia dacica este
henoteista sau chiar monoteista, Zalmoxis fiind considerat unicul zeu, iar Gebeleizis unul din epitetele sale,
pe altii la concluzia ca ne aflam in situatia unei religii dualiste de tipul celei iraniene in care Zalmoxis si
Gebeleizis erau echivalati cu Ormuzd (Ahura-Mazda) si Ahriman si, in sfarsit, ca e o religie politeista.
Henoteismul a fost sustinut pe baza unui fragment din cartea a IV-a din Istoriile lui Herodot al carui text
ramane echivoc si este considerat astfel de toti exegetii.
Politeismul, cunoscut si in alte religii indoeuropene, cu creatii corespunzatoare diferitelor zeitati, fenomene,
elemente si forte ale naturii: pamantul, cerul, fulgerul, lumina, focul, apa etc, zeitati antropomorfizate, pare
mai apropiat de situatia reala. In scrierile lui Vergilius si Ovidius este mentionat cultul lui Mars (Ares) la
daci, dupa cum ar putea fi amintit cultul Hestiei si al zeitei Bendis-Diana.
Impotriva henoteismului preconizat de Vasile Parvan s-au pronuntat C. Daicoviciu, I.I. Russu, L. Blaga s.
a., iar caracterul politeist al religiei dacice este punctul de vedere dominant exprimat in toate sintezele
istoriografiei noastre postbelice. Prezentarea argumentelor fiecareia din cele trei optiuni posibile depaseste
limitele si intentiile acestor insemnari. Pentru Mircea Eliade problema "monoteismului geto-dac" apartine
istoriei ideilor in Romania moderna si nu istoriei religiilor.
In ultimii 30 de ani progresele in cunoasterea vietii spirituale dacice se datoresc unor ingenioase
reinterpretari a izvoarelor literare antice, progreselor lingvisticii traco-dacice, celor din istoria religiilor si mai
ales aportului substantial al arheologiei.
Arheologia a dezvelit temple si sanctuare, a dezvaluit o arhitectura civila si religioasa in echilibru armonios
cu mediul, cunostinte de astronomie probate prin sanctuarul rotund sau obiecte minore, cunostinte de
medicina etc. Sanctuarele rotunde sau rectangulare din Muntii Orastiei, de la Tilisca, Pecica, Barbosi sau
Batca Doamnei se alatura culturii materiale identice in dovedirea unitatii culturale a lumii geto-dacice.
Lipsa totala a sculpturii monumentale si a picturii murale este compensata de artele minore, orfevrarie,
argintarie, decoratia vaselor de ceramica si prin plastica. A fost remarcata eleganta formelor si
geometrismul. Preferinta pentru nonfigurativ explicata de unii prin cvasi aniconismul religiei dacice devine
tot mai relativa datorita noilor descoperiri. Pana vor fi gasite ample inscriptii lapidare in Dacia preromana,
datorita arheologiei se poate raspunde in prezent pozitiv la intrebarea daca au cunoscut dacii scrisul.

Descoperirile cele mai insemnate provin de la cetatile dacice din Muntii Orastiei si din cetatea dacica de la
Ocnita (Ocnele Mari) - Ramnicu Valcea, unde este localizata antica Buridava. La Sarmizegetusa Regia au
fost gasite peste 80 blocuri de piatra pe care sunt incizate una - trei litere grecesti. Asemenea blocuri au
inceput sa fie descoperite din deceniul al IV-lea al secolului trecut. Semnificatia lor continua sa fie
disputata.
Principalele ipoteze sint urmatoarele:
a) album cu nume de regi si preoti, la unele grupuri lipsind vocalele.
b) cifre sub forma de litere, semnele arhitectilor greci.
c) calcule astronomice pentru construirea sanctuarelor mai ales a sanctuarului calendar.
Stampilei cu litere latine, scrisa retrograd Decebalus per Scorilo, aplicata pe un mare vas de cult i s-au
atribuit intelesuri diferite in functie de acceptia latina sau daca a cuvantului per, cu sensul de puer sau ca
perpor ca in multe antroponime traco-getice.
Descoperirile prof. D. Berciu de la Ocnita apartin ultimilor 3 ani. Cea mai insemnata inscriptie este grafitata
pe un vas de provizii si prin ea aflam de un "rege" necunoscut, cu nume bine atestat in antroponimia tracogetica, si inscriptiile REB si BVR scrise cu caractere latine. Epigrafe mai marunte cu scriere latina, greaca
sau cu semne zise sarmatice au fost gasite si in alte asezari din zona est carpatica.
Corespondenta diplomatica cu Domitian si inscriptia pe ciuperca din mesajul trimis imparatului Traian se
adauga stirilor literare "Dio Cassius" care atesta existenta scrisului la daci.
Revenind la aspectele religiei dacice, se cuvine a mentiona ca studiilor asupra lui Zalmoxis scrise de Q.
Kazarow in 1906 si 1912, de J. Coman, I. I. Russu li s-a adaugat in anul 1970 lucrarea ampla a lui Mircea
Eliade. Cercetarea lui Zalmoxis este cercetarea esentei religiei dacice si in lucrarea savantului nostru sunt
realizate stirile antice, este utilizat comparatismul, folclorul, arheologia, nu este eludata vreuna din
principalele aspecte exprimate direct sau sugerate in textele referitoare la zeu. Intre numeroasele aspecte
analizate in cuprinsul celor 50 pagini dense se impune a fi relevate: sensul initiatic al ocultatiei si epifaniei
si evolutia religiei dacice.
Infatisarea frecventa a "mortii rituale" pe reliefurile culturale ale Cavalerilor danubieni datind din secolele IIIII e. n. isi are originile cele mai probabile in ocultatia si epifania lui Zalmoxis.
Retragerea simbolica a lui Zalmoxis intr-o camera subterana - o katabasis, un descensus ad inferos - isi
gaseste analogii la Pitagora. In aceasta retragere unii au vazut un indiciu ca Zalmoxis era o divinitate
chtonica, unii naturista, la fel ca alti zei care mor si reinvie periodic.
Dar Zalmoxis nu era zeul care moare precum Adonis, Atis sau Osiris, cu toate ca scena mitico-rituala in
sine a ocultatiei si epifaniei este regasita in lumea antica mediteraneana si asiatica. In acelasi timp, daca
am admite ca intr-o anumita etapa, Zalmoxis a avut ca functie principala cea de zeu al pamantului, el nu
este singurul intre numeroasele zeitati cu aceste atribute. Egipteanul Geb si romanul Quirinus sunt zei
htonici sau ai fecunditatii terestre sau cumuleaza si functiile unor astfel de divinitati.
Grota putea fi, cum s-a observat, o imago mutidi. Dar reamintim ca mithraea, templele zeului Soarelui
neinvins - Mithras, aveau forma unor pesteri, puteau fi pesteri si ele se aflau totdeauna sub nivelul solului
de calcare. Pozitia subterana a constructiei nu poate fi deci hotaratoare in stabilirea atributelor zeului.

La rigoare, vagi asemanari, interesante totusi pentru eventualul fond indoeuropean comun, ar putea fi
stabilite si cu mundus-ul roman, constructia subterana a ritului de fondare cladit astfel incat sa simbolizeze
lumea subpamanteana, terestra si cereasca.
De asemenea, in ritualul trimiterii mesagerului catre Zalmoxis se vede ca sufletul este cel presupus a
ajunge la zeu. Am remarca faptul, ca desi mesageri exista in foarte multe religii monoteiste si politeiste,
tipul si directia difera total in religia daca - ca este o indiscutabila originalitate, distincta net de angelolatrie
si adaugam imediat de sacrificiile umane cunoscute in multe alte religii ale antichitatii. Mai ales prin
aceasta apropiere om divinitate - intermediarul fiind tot om. Avem credinta ca nu era doar un rit
propitiatoriu - cu o precatio a colectivitatii si un sacrificium.
Dar Zalmoxis si nemurirea dacica se lasa cu greu definite in putine randuri. S-a remarcat ca Zalmoxis care
reveleaza o doctrina eschatologica si fondeaza un cult initiatic isi face aparitia in istoria religioasa
propovaduind. Credinta in nemurire a continuat sa intrige pe grecii secolului al V-lea. Post existenta fericita
a sufletului nu era un dar general ci se obtinea prin intermediul unei initieri, ceea ce apropie pe Zalmoxis
de misterele grecesti si elenistice.
Arheologia, dovedind predominarea ritului incineratiei vreme de secole, in unele perioade ca rit exclusiv
pentru maturi, mormintele de inhumatie apartinand doar unor copii, a venit in sprijinul conceptiei despre
postexistenta sufletului. Tumulii funerari, mai rari si cu un inventar mai bogat decat inmormantarile care
alcatuiesc cimitire plane, dar existenti in intreaga istorie a geto-dacilor, posibil sa fie si o imitare a locuintei
subterane a lui Zalmoxis.
Celalalt principal zeu al panteonului dacic, ar fi Qebeleizis, echivalat de unii cu Zbelsurdos, zeu al furtunii,
Gheib, fiind tradus prin lumina, fulger. Oricum Gebeleizis, atunci cand nu e considerat epitet al lui Zalmoxis
este socotit a fi un zeu celest.
Textele antice contin marturii, despre raporturile intre zeu, rege si marele preot, pozitia deosebita a marelui
preot de la Deceneu la Vezina, in timpul epocilor de apogeu a civilizatiei dacice; informatii utile despre
secte si organizare sacerdotala. La theosebeis ("cei care iubesc zeul") si "kapnobatai" (asceti si
contemplativi), Strabon adauga pe uctai, iar Josephus Flavius, in Antiquitates judaicae, ii numea pleistoi sii compara cu esenienii.
Kogaionon - Muntele sacru mentionat doar de Strabon a fost localizat de un invatat francez din secolul al
XVIII-lea la Casin - Tg. Ocna. Intamplarea face sa fie in vecinatate cetatea dacica de la Titelca-Tisesti
sapata in urma cu mai bine de doua decenii. In prezent se admite ca fiecare cetate avea o zona sacra dar
Muntele Sfant putea fi numai in zona marilor sanctuare din Muntii Orastiei.
Comparatismul, exegeza textelor a dus la relevarea unor elemente interesante, dar credinte asemanatoare
au generat adeseori rezultate diferite atat in conceptiile asupra vietii cat si in pregatirea "vietii de apoi". Am
reamintit de credinta in nemurire existenta la atatea popoare. Cuvinte homo-hutnus si adam-adama "ompamant" pot ele insele constitui marturii indepartate despre similitudinea creatiei omului in viziunea a doua
religii ce par atat de indepartate.
Intre sursele care le consideram inca neexplorate suficient pentru reconstituirea religiei dacice sunt: arta
traco-getica si Columna lui Traian. Cunoscuti arheologi si istorici si-au exprimat scepticismul in legatura cu
valoarea elementelor furnizate de reprezentarile infatisate pe tezaurele traco-getice. Se contesta, de
asemenea, continuitatea ei din secolele V-IV i.e.n. pina catre epoca clasica dacica.

Descoperirile de la Pecica si Cugir, unde au fost gasite piese de aur si in complexe datand din secolele II i.
e. n.- I e. n., se adauga piesele lucrate de argintarii daci, infirmand ceea ce se opunea si logicei istorice si
argumentand optimismul referitor la posibilitatea descoperirii unor tezaure datand din perioada dacica
clasica sau care completeaza verigile intermediare secolelor IV i.e.n. in I e.n.
La fel ca cele mai multe produse antice ale artelor figurate si tezaurele traco-getice au avut desigur intre
principalele izvoare de inspiratie pentru scenele infatisate, conceptiile religioase. Afirmatia aceasta poate fi
sustinuta prin numeroase produse ale artei traco-gete.
Tezaurul de la Baiceni se inscrie printre cele mai. Interesante Produse ale orfevrariei traco-getice din
secolele V-IV i. e. n. datorita scenelor infatisate, a diversitatii pieselor. Pe un obrazar, este infatisat un
bucran - cap de taur - flancat de 2 serpi. Bucranul este simbol solar bine cunoscut in numeroase religii
antice, iar sarpele, cu multiple semnificatii - uneori opuse in spatii diferite - tinerete vesnica, traiectoria
soarelui, simbol malefic etc. - este in general simbol htonic. Asocierea celor doua simboluri pe reliefurile
cultuale ale Cavalerilor danubieni sau alte reprezentari cunoscute in secolele ulterioare confectionarii
tezaurului de la Baiceni apartin divinitatilor care cumuleaza cele doua domenii htonic si uranic.
Reprezentarea ar putea ilustra asadar si un moment al sincretismului interior dacic, posibil intre Zalmoxis si
Gebeleizis, petrecut in acea perioada. Purtatorul coifului din acel tezaur era probabil dupa scenele
modelate "rege" si mare preot.
Statuete lucrate din diverse materiale reprezentand divinitati cu forme umane sau zoomorfe, simboluri ale
protectiei divinitatilor, a influentei tutelare a stramosilor asupra descendentilor, simbol al unei puteri magice,
aducatoare de ploi fertilizante etc. au fost gasite in asezarile preistorice de pe diferite continente sau de pe
teritoriul actual al patriei noastre. Figurinele din secolele II i. e. n.-II e. n. continua asadar in spatiul carpatodanubian traditiile unei plastici cu functii in general magico-cultuale si cu realizari artistice remarcabile.
Utilizarea figurinelor ca amulete sau in practica magica a fost de mult postulata si confirmata prin cateva
descoperiri. Publicand plastica din asezarea dacica de secolele I-II e. n. de la Dumbrava am avansat unele
ipoteze in legatura cu alte posibile functii si semnificatii ale unor tipuri de figurine antropomorfe. Sunt
figurine cu reprezentarea Cavalerului trac sau reprezentari partiale dar pars pro toto ale imaginii amintite.
Sunt figurine care pot fi considerate marturii ale unui cult phallic la daci, separat sau ca parte componenta
a credintelor care alcatuiesc cultele dionisiaco-sabaziace, eventual si a celor metroace. Cultele tracice sau
traco-frigiene n-au fost straine religiei dacice.
De asemenea, cercetarea tuturor pieselor dacice cu reprezentarea figurei umane, pe monede, vase de
argint, falere, fibule etc. au permis reliefarea cultului fetei si a capului la daci, asa cum exista si la celti.
Capul prin forma sa sferica a stimulat un simbolism al Soarelui al divinitatii celeste etc. Dar multimea
pieselor de acest tip, unele cu locas pentru a fi infipte, ultima de la Ocnita (jud. Valcea) ne dau dreptul sa
propunem reinterpretarea scenei XXV, de pe Columna Traiana. Constructiile cu obeliscuri ar putea fi mici
sanctuare in aer liber (sacella), cu idoli betylici, situate in afara incintei fortificate, cum apar de obicei
sanctuarele cu tamburi de piatra si nu gropi impotriva lupilor cum presupunea C. Cichorius. In preajma
drapelului de lupta al dacilor si al sanctuarului de capete fixate pe pari aveau o semnificatie integrata in
ansamblul de cult.
Monumente care glorifica vitejia si sacrificiile Romei in luptele pentru cucerirea Daciei, monumente si
inscriptii votive sau funerare, produse ale toreuticii, ceramica pictata, ceramica cu reliefuri sau medalioane
si plastica stau la indemana celui care ar incerca sa alcatuiasca o "zoologie istorica" sa efectueze o trecere
in revista a animalelor care au existat in Dacia sau a celor prezente in mitologia, magia sau imagistica
cultuala a Daciei preromane si romane.

Intr-un studiu intocmit recent am trecut in revista produse ale plasticii in forma de lup, taur, mistret si
berbec. Am reaminti cu acest prilej doar consideratiile finale referitoare la ultimul din animalele mentionate.
Berbecul este cunoscut ca simbol al fortei si fecunditatii, generator al turmelor, este de asemenea prezent
in imaginile cultuale sau ca emblema a unor divinitati diverse: Agtii, Hermes, Apollo, Ammon. Berbecul a
fost si in lumea dacica animalul sacrificat focului domestic cum arata frecventa "cateilor de vatra" ornati cu
protome de berbec sau imaginea cu scena de sacrificiu de pe coiful de la Cotofenesti. Locul detinut de
berbec in cultele sabaziace, dionisiace, metroace si mai ales in cultul Cavalerilor danubieni stau marturie
pentru insemnatatea acestui animal in cultele si credintele dacice, loc neegalat decat teoretic de alte
animale. Posibil ca de la focul domestic, berbecul sa fi ajuns ca si in alte zone ale lumii antice si zeu al
marelui foc solar, dupa cum importanta sa ar putea fi determinata de locul pastoritului intre ocupatiile
populatiei dacice.
Cu toate ca, raritatea scrisului, vitregiile vremii, sincretismul, timpul, cunostintele noastre incomplete
despre imagine si simbol, fac adeseori dificile stabilirea dainuirilor dacice, prin cercetari multidisciplinare
reconstituirea spiritualitatii dacice originale si totodata receptiva la valorile externe, va deveni treptat tot mai
veridica.
Silviu Sanie Cuprins Niciun titlu.

Date istorice

Edit

Catre sfarsitul neoliticului si inceputul epocii bronzului (c. 2500-2000 i. Hr.) s-a produs marea migratie a
triburilor indo-europene, care s-au raspandit apoi in toata Europa. In Europa de sud-est, din amestecul
acestora cu populatiile neolitice, s-au nascut grecii, ilirii, tracii si ramura cea mai nordica a acestora din
urma, geto-dacii.

Primele stiri scrise despre geto-daci, "cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci", se gasesc in izvoarele
grecesti, unde ii intalnim sub numele de geti. Numele de daci este prezent mai tarziu si este folosit de
romani. Faptul ca erau numiti geti sau daci nu are nici o importanta, deoarece inca din antichitate s-a stiut
ca getii si dacii erau de acelasi neam tracic si vorbeau aceeasi limba.

Ocupatiile lor de capetenie erau agricultura si pastoritul, dar se indeletniceau si cu viticultura, albinaritul,
extragerea si prelucrarea metalelor etc. Pe langa metalurgia fierului, ei s-au remarcat si in mestesugul
lucrarii aurului si argintului, in ceramica lucrata la roata si in arta constructiilor. Cunosteau scrisul sub forma
alfabetului grec si latin si sint indicii ca nu era folosit numai de capeteniile lor si de preoti ci si de
mestesugari.

In ceea ce priveste relatiile geto-dacilor cu alte popoare si influentele reciproce care au avut loc, trebuie
mentionati in primul rand grecii, care, prin coloniile lor de la Marea Neagra -Histria, Tomis, Callatis - au
grabit dezvoltarea societatii geto-dacice. Pe la mijlocul secolului al IV-lea i. Hr. au patruns in Transilvania
celtii, care au convietuit cu geto-dacii timp de aproximativ trei secole, sfarsind prin a fi asimilati de getodaci.

Sub raport social, geto-dacii erau impartiti in doua mari categorii: tarabostes sau pileati ("cei care poarta
pileum", caciula), clasa suprapusa, si capillati sau comati ("pletosii", "cei cu par lung", care umblau
descoperiti), oamenii de rand.

Sub raport politic, dintre faptele importante din istoria geto-dacilor, amintim in primul rand rezistenta opusa
regelui Darius, in expeditia sa impotriva scitilor din regiunea Marii Negre (514 i. Hr.), apoi a lui Alexandru
cel Mare, cand acesta a intreprins o incursiune la nordul Dunarii (335 i. Hr.).

In secolul I i. Hr., Burebista (c. 82-44 i. Hr.), a reusit sa uneasca toate triburile geto-dacilor, intemeind astfel
primul stat geto-dac centralizat si independent.

In anul 106 Dacia devine provincie romana. Acum incepe perioada romana, in care are loc procesul de
romanizare a Daciei si de formare a poporului roman si a limbii romane.

Piramide misterioase din vechea Dacie ?

Edit

"Nimeni nu stie ce se ascunde sub movilele de pamint din apropierea Oltului


Piramidele de la Sona. Se duc la cimp la fel ca in fiecare dimineata. Au pamintul pe malul Oltului, chiar
langa Guruieti. L-au mostenit de la bunicul, iar batrinul de la parinti. Sint norocosi. Toti satenii stiu ca
pamintul este mai manos acolo. Unii spun ca Guruietii din Sona sint morminte dacice ale unor mari
conducatori. Vinatorii se jura ca este ceva neciudat in ele. Vulpile dispar cu totul in piramidele uriase de
pamint.
Satul Frumoasa. Satul se afla in apropierea orasului Fagaras, pe malul Oltului. Primele case au fost cladite
de sasi, in anul 1313. Gospodareste au muncit pamintul, au crescut animalele si si-au inaltat o biserica
mica si frumoasa. De cind se stie, movilele uriase de pamint de la marginea satului au fost numite
guruieti. Nu se mai stie de ce. Oricum sasilor nu le-au purtat noroc.
Sasii au plecat din Sona. Nea Goe Aurel, unul dintre batrinii satului, stie cum au plecat sasii din
Sona. Peste Olt era o padure mare de stejar, bogata in ghinda, numai buna pentru ingrasarea porcilor.
Sasii isi duceau acolo animalele, dar romanii le furau. S-au saturat de atita tilharie si au plecat cu toti spre
alte meleaguri. Din cite stiu eu s-au stabilit prin Tirnava Mica, linga Blaj, si i-au spus tot satul Sona, spune
Nea Aurel. Are 83 de ani, s-a nascut in sat. Toti stramosii lui se trageau tot de aici.
Case in paragina. Acum satul e locuit de romani. Sint 300 de case si doua biserici, una ortodoxa si una
greco-catolica. Localitatea e imbatrinita. Multe case sint in paragina, cu portile intr-o rina si cu iarba pe
acoperis. Linga guruieti sint niste grajduri lasate in paragina si un cimp plin cu flori si fragi. Putinii tineri
care au mai ramas in sat nu se duc noaptea pe acolo. Nu se stie niciodata ce se poate intimpla.
Tunele secrete. Achim Boieru, alt batrin al satului, e convins ca piramidele de pamint au legatura cu
sanctuarele dacice de la Sarmisegetusa si cu cetatea Risnovului. Sigur nu se stie nimic. Istoricii nu si-au
bagat nasul in ele sa le cerceteze. Am auzit ca sint legate prin tunele subterane care duc la cetatea
Risnovului si cu sanctuarele dacice, spune acesta. Satenii din Sona nu sint perocupati de fenomenele
paranormale. Prefera sa creada in legendele din batrini. Multi sint convinsi ca in guruieti sint ascunse
comori de pe vremea dacilor. Altii ar baga mina in foc ca turcii au ridicat movilele ca sa isi ascunda armele.

Triunghiul dacilor. Cercetatorii au dovedit ca sanctuarele dacice sint pozitionate in virfurile unor triunghiuri
dreptunghice. Filosofia dacilor se regaseste in modelul matematic al sanctuarelor de la Sarmisegetusa si
Racos. Dar si in triunghiurile de aur pe care le formeaza constructiile raspindite pe teritoriul Daciei.
Stramosii nostri si-au construit tara topografic si geometric proiectind pe pamint cerul instelat. Au construit
cu ziduri de piatra bine prelucrate cetati pe virfuri greu accesibile in munti. S-au spus ca aceste ziduri erau
cetati de aparare. Dar cisternele cu apa, hambarele cu grine, sanctuarele si locuintele sint dincolo de
aceste ziduri. Dacii aveau cunostiinte solide de astronomie. Daca unim aceste virfuri de munti, obtinem
triunghiuri dreptunghice, asezate dupa un altgorim cosmic.
Marea linie topografica. Unind punctul unde se afla cele 9 piramide de la Sona cu punctul sanctuarului de
la Racos si vrful Omu obtinem un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 si 60 de grade. Pe linia SonaOmu se afla templul dacic de la Sinca Veche, adapostit intr-o pestera. Un alt triunghi, mai mare are in
virfuri templul de la Racos, Vrful Omul si cetatea dacica de la Sarmizegetusa. La Racos se afla un mare
complex ritualic al dacilor. Linia ce uneste Cetatea Sarmizegetusa cu Vrful Omul este denumita marea
linie topografica a dacilor.
Fenomene stranii in zona Busteni-Sinaia. Traian Trunfin, muzeograful de la Muzeul Cezar Petrescu din
Busteni, a cercetat fenomenele zonei Busteni-Sinaia. In anii 1993-1994, numeroase familii din Busteni
acuzau stari de agitatie care le afectau sanatatea. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Ulterior sau produs o serie de cutremure, care nu aveau epicentrul in Vrancea sau Bucegi. N-au fost victime, doar
usoare pagube. Unii locuitori din Busteni s-au plins ca nu mai pot atinge cu mina obiectele metalice pentru
ca se curentau.
Semnale radio subterane. In anul 1995 numarul de cutremure a sporit. Inainte de producerea unui seism,
se auzea un tunet infundat. Dupa 4 ani, specialistii de la Centrul de Fizica a Pamintului au inceput sa
priveasca manifestarile cu ingrijorare. Dar, pina la urma, toate au incetat. S-a nascut ipoteza existentei in
Bucegi a unor uriase coridoane subterane, unde ar avea loc experiente. Punctul fiebinte ar fi zona crucii de
pe Caraiman. Dupa cutremure, s-au semnalat si semnale radio. Se pare ca provenienta lor este subterana.
Specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile.
Soarele rasare mai nti pe Omu. Vrful Omu ( 2.505 m ) este cel mai inalt din Bucegi. E unul dintre
virfurile carpatice de peste 2.000 de metri care se lumineaza dimineata. Iarna, dupa ninsorile puternice, din
blocul Institutului Geologic al Romaniei din Bucuresti, poate fi vazut Masivul Bucegi. De la 150 km, apare
cu detalii incredibile, pina la nivel de pilcuri de padure si poiene. Nicolaie Densusianu sustine ca muntele
sfint al dacilor era in Bucegi. Istoricul A. Bucurescu cunsidera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a
fost ucis Orfeu, Kog-a-Ion insemnind capul Magnificului.
Sarmizegetusa, locul fenomenelor inexplicabile. Sarmi Seget Usa, adica Eu ma grabesc sa curg ( in
sanscrita ) este vechea capitala a Daciei. Este situata in Muntii Orastiei din Grupa Retezat-Godeanu. Se
spune ca aceasta zona, unde apar lumini ciudate in miez de noapte, este numita zona crepusculara a
Europei. In 1991, sapte specialisti au facut cercetari la fata locului. Au consemnat aparitia unei explozii
luminoase care parea ca iese chiar din munte. Intorsi la Bucuresti, au constatat ca aparatele nu au retinut
nici o imagine. In august 1991, in aceeasi zona, un avion IL-14 s-a pulverizat din senin.
Raza din stinca. In iulie 1994, niste turisti care-si asezasera cortul la Sarmizegetusa au relatat ca au vazut
nenumarate raze, de diferite culori, tisnind din spatele unui perete stincos. Razele se invirteau ca spitele
unei roti. Intreaga vale a fost cuprinsa de un vuiet timp de jumatate de ora. Doua luni mai tirziu, in acelasi
loc, alti turisti au fost infasurati intr-o perdea de raza colorate.
Templul ursitelor. Un vechi lacas de cult se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si
Perisani, la 45 de km de Brasov si 22 de Fagaras. Multi au auzit de Templul Ursitelor unde se intimpla
fenomene paranormale. Vin oameni din toata tara sa se reculeaga si sa isi puna o dorinta. La inceputul
secolului au fost descoperite cristale in templu. S-au presupus ca erau folosite de preotii daci. Grota nu
este mare, dar impresioneaza. Turnul interior, pe unde intra lumina zilei, este inalt de 10 metri. Pe perete

apar simbolurile celor doua principii cosmogonice, Yin si Yang, impreuna cu steaua lui David. Cei care au
cercetat templul s-au intrebat daca fata cu trasaturi ferme, sculptata in templu, este al lui Christ, Zamolxis
sau a unei zeitati. Parapsihologii cred ca locul are puteri supranaturale. Cei care au vizitat lacasul au vise
premotorii. Vechiul templu dateaza din epoca precrestina. De altfel, in apropierea grotei a existat o mica
asezare dacica. In secolul al XVIII-lea, in grota era o biserica ortodoxa. A rezistat numai pina in anul 1761,
insa si acum, din cind in cind, detin slujbe.
Sanctuarul de la Racos. Pe Tipia Ormenisului, in apropiere de Racos se afla o tabara arheologica.
Asezarile dacilor sint de 200 sau 300 de ani mai vechi decit cele din muntii Orastiei. In secolele V-VI i.e.n.
aici exista un regat dacic puternic, bine cladit si aparat. Cel care conduce sapaturile arheologice este
arheologul brasovean Florea Costea. Tipia Ormenisului era considerat un loc sacru. Cetatea nu era mare,
dar a avut rol important de aparare. Capii militari n-au vrut sa se uneasca cu celelalte regate, care se aflau
sub conducera lui Burebista. Acesta a cucerit cetatea si apoi a incendiat-o, spune arheologul. S-au
descoperit sanctuare circulare. Aici aduceau ofrande de carne zeilor. Halcile erau atirnate in piroane de
fier, in forma de cap de lebada. Erau inchinate zeitatii supreme, lui Zamolxis. Sanctuarele au fost distruse
de romani. Fragmentele de ceramica, piroanele, fibulele si obiectele de fier gasite au fost expuse la Muzeul
de Istorie Casa Sfatului.
Piramidele din Egipt si Carpatii. Muntele Toaca este o piramida cu baza patrata, forma de extrema raritate
in natura. Latura are lungimea dubla fata de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceiasi marime
cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultura aflata in apropiere, s-a descoperit, incizat in ceramica
eneolitica, un motiv unic reprezentind proiectia in plan a unei piramide cu baza patrata. Diagonalele si
apotemele sint trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpatii Meridionali si cei Orientali este de 52 de
grade. 51 de grade 50 minute este unghiul dintre fetele piramidei Khufu ( Keops ) si baza acesteia. Vasile
Pirvan sustine teoria Ceahlaului ca munte sfint al dacilor. Muntele retezat este un monolit de proportii
gigantice cu infatisearea unui trunchi de piramida.