Sunteți pe pagina 1din 7

Religia dacilor

http://ro.nccmn.wikia.com/wiki/Religia_dacilor

Asupra religiei daco-geilor, informaiile cele mai ample le-a lsat Herodot. Iat n ce fel se socot ei
nemuritori: credina lor este c ei nu mor, ci c cel care piere se duce la Zamolxis divinitatea lor pe care
unii l cred acelai cu Gebeleisis. Tot n al cincilea an arunc sorii, i ntotdeauna pe acel dintre ei pe care
cade sorul l trimit ca solie la Zamolxis, ncredinndu-i de fiecare dat toate nevoile lor. Trimitere solului
se face astfel: civa dintre ei, aezndu-se la rnd, in cu vrful n sus trei sulie, iar alii, apucndu-l de
mini i de picioare pe cel trimis la Zamolxis, l leagn de cteva ori i apoi, fcndu-i vnt, l arunc
peste vrfurile sulielor. Dac, n cdere, omul moare strpuns, rmn ncredinai c zeul le este
binevoitor; dac nu moare, atunci l nvinuiesc pe sol, hulindu-l c este un om ru; dup ce arunc vina pe
el trimit dup un altul. Tot ce au de cerut i spun solului ct mai e n via. Cnd tun i fulger, tracii
despre care este vorba trag cu sgeile n sus, spre cer, i i amenin zeul, cci ei nu recunosc vreun alt
zeu afar de al lor.
Dup descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot vorbete despre Zamolxis: Dup cte am aflat de la
elenii care locuiesc n Hellespont i n pont, acest Zamolxis, fiind om ca toi oamenii, ar fi trit n robie la
Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, ctigndu-i libertatea, ar fi dobndit avuie
mult i, dobndind avere, s-a ntors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o via de srcie crunt i
erau lipsii de nvtur, Zamolxis acesta care cunoscuse felul de via ionian i moravuri mai alese dect
cele din Tracia, ca unul ce trise printre eleni i mai ales alturi de omul cel mai nelept al Elladei, lng
Pythagoras, a pus s i se cldeasc o sal de primire unde-i gzduia i i ospta pe cetenii de frunte; n
timpul ospeelor, i nva c nici el, nici oaspeii lui i nici urmaii lor n veac nu vor muri, ci se vor muta
numai ntr-un loc unde, trind de-a pururea, vor avea parte de toate buntile. n tot timpul ct i ospta
oaspeii i le cuvnta astfel, pusese s i se fac o locuin sub pmnt. Cnd locuina fu gata se fcu
nevzut din mijlocul tracilor, cobornd n adncul ncperilor subpmntene, unde sttu ascuns vreme de
trei ani. Tracii fur cuprini de prere de ru dup el i-l jelir ca pe un mort. n al patrulea an se ivi ns
iari n faa tracilor i aa i fcu Zamolxis s cread n toate spusele lui.
Descoperirile arheologice i studiile recente au adus textului lui Herodot completri i rectificri. C
Zamolxis ar fi fost la origine ntemeietorul unui cult iniiatic i mistic, un personaj istoric real, un taumaturg
i un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipotez acceptabil. Diodor din Sicilia l situeaz alturi
de ceilali doi mari ntemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra i Moise. C ar fi fost un sclav al lui
Pitagora este ns o legend naiv, repetat i de Strabon (VII, 3, 5) i respins chiar de Herodot, care
era convins c acest Zamolxis a trit cu mult vreme naintea lui Pythagoras (IV, 96). Iar V. Prvan,
respingnd aceast legend, consider total greit ideea grecilor c daco-geii ar fi fost adepii teoriei
pitagoreice a tempsihozei.
Dar o asemenea legend s-a putut nate tocmai pentru c anticii greci credeau c au sesizat asemnarea
dintre Pitagora i Zalmoxis, att n ce privete doctrina, ct i practicile cultului. Daco-geii credeau ntr-o
existen fericit dup moarte; nu, propriu-zis, n nemurirea sufletului, cci nimic nu ne ndreptete s
presupunem c ar fi cunoscut ideea de suflet, n sens spiritual. Nu poate fi vorba de o concepie
superioar de prelungire ori transformare a vieii, n form spiritual, ca suflet absolut imaterial, ci numai de
o trire fr de sfrit, deplin contient i identic celei pmnteti, cu deosebirea c se adugau fericirile
unei ndestulri desvrite, cu toate buntile

(I. I. Russu).
Privit sub raportul practicilor de cult, religia daco-geilor era o religie iniiatic i misteric. Pentru aceast
religie, caracteristic era actul iniiatic al retragerii temporare n ceea ce semnifica cealalt lume, i anume,
ntr-o locuin subteran sau ntr-o grot. De asemenea, semnificative pentru concepia religioas i
practicile cultice geto-dacice i din nou confirmate de Herodot erau i banchetele rituale ale asociaiilor
religioase secrete pe care le formau iniiaii. Aceste practici de cult sunt atestate n lumea tracilor din sudul
i nordul Dunrii.
Aadar, daco-geii credeau c att cei iniiai ct i uraii lor chiar (cu alte cuvinte: oaspeii chemai de
Zamolxis la ospul ritual), nu vor muri, ci se vor muta numai ntr-un loc unde, trind de-a pururea, vor
avea parte de toate buntile. Aceast credin ntr-o post-existen n forme materiale analoage vieii
terestre credin pe care o ntlnim i la egipteni, la peri, la celi sau la germani dovedete nivelul
superior al gndirii religioase a daco-geilor.
Religia lor era politeist, - la fel ca religia tuturor popoarelor indo-europene. Era adorat n Dacia i un zeu
al rzboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), cruia dup mrturia lui Iordanes geii i jertfeau
prizonieri prini n rzboi, socotind c zeul rzboaielor trebuie mpcat prin vrsare de snge omenesc.
De asemenea, acestui zeu ntocmai ca la celi i se jertfeau primele przi de rzboi: lui i se atrnau pe
trunchiurile arborilor przile de rzboi cele dinti.
Ca diviniti feminine, se pare c daco-geii aveau i o zei a focului vetrei, a focului sacru, - deci nvestit
cu atribute asemntoare celor ale Vestei la romani. Mai cert pare existena la daci a unei zeie Bendis,
zeia Lunii, a pdurilor i farmecelor, a vrjilor, menionat i de Herodot i Strabon, corespunznd deci
Artemidei grecilor i Dianei romanilor; imaginea ei (presupus) apare n mai multe reprezentri plastice
descoperite pn n prezent. Lexiconul grec dintr-o epoc trzie menioneaz printre zeie i pe soia lui
Zamolxis, cu nume identic celui al soului ei.
O singur dat numit de autorii antici (i anume de Herodot) apare Gebeleizis, zeul furtunii i al fulgerului.
Probabil c la nceput Gebeleizis fusese un zeu al cerului. De cultul lui era legat i ritul tragerii cu arcul n
nori n timpul furtunii dar nu pentru a-l amenina pe Gebeleizis, ci desigur c pentru a speria puterile
demonice Pn la urm, printr-un sincretism religios, Gebeleizis a ajuns s fie confundat (la o dat
imprecizabil) cu Zamolxis, contopindu-li-se atributele.
Zamolxis ns, divinitatea chtonian, a rmas cel puin, ncepnd din secolul lui Herodot divinitatea
suprem a daco-geilor. Dup unii autori, Gebeleizis i disputa domnia asupra mpriei umbrelor. n
virtutea anumitor schimbri survenite n religia lor, o parte dintre geto-daci ncepuser s cread c la
Gebeleizis i nu la Zamolxis merg cei care prsesc lumea pmnteasc. Ali autori admit c cele dou
diviniti, iniial distincte, s se fi contopit; dar nimic nu ne ndreptete s-l transformm pe Zamolxis, zeu
suprem, ntr-o divinitate urano-solar.
Concluzia cea mai plauzibil este bazat pe nsi etimologia (n general acceptat) numelui divinitii: n
limba trac cuvntul zamol nseamn pmnt. Zamolxis era izvorul vieii, zeul vegetaiei, al renvierii
naturii, atributele lui erau legate de creterea vitelor i rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pmntului,
domnia lui se extindea i asupra mpriei morilor, rmnnd totodat iniiatorul i divinitatea care
patrona cultul iniial. Din noiunea de pmnt dttor de via i belug a fost plsmuit figura unei zeiti
cu trsturi i faculti umane.

La aceste elemente ale religiei daco-geilor se mai adaug i strvechi componente naturiste, atestate
iconografic din ce n ce mai frecvent n noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese din
tezaur imagini asociate cu simboluri sacre de erpi, cerbi, api de munte, un grifon n lupt cu un leu,
cu un cerb, cu o pasre, .a.m.d. imagini mprumutate poate, la origine, din iconografia i mitologia
iranian. Pornit de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia daco-geilor a ajuns n scurt timp la
un nivel de spiritualizare mai nalt dect toate celelalte religii nrudite ale popoarelor nvecinate, i cu
trsturi de o accentuat etic.

Cuprins
[arat]

Zeii

Edit

Din lipsa izvoarelor, s-au emis mai multe teorii cu privire la caracterul religiei geto-dacilor. Astfel, din faptul
ca Herodot vorbeste pe larg numai despre Zalmoxis, spunand ca unii geti "ii mai spun si Gebeleizis" si ca
getii "cred ca nu exista alt zeu afara de al lor" (IV, 94), precum si din faptul ca numele Gebeleizis nu mai
apare nicaieri la scriitorii antici, s-a tras concluzia ca religia geto-dacilor a fost monoteista, teorie respinsa
insa de cvasitotalitatea cercetatorilor romani si straini.

S-a facut greseala sa se afirme ca si marele invatat roman Vasile Parvan (1882-1927) ar fi fost adeptul
acestei teorii; ceea ce este inexact. Parvan nu vorbea despre monoteismul geto-dacilor, ci despre
henoteismul acestora. In henoteism, divinitatea principala este adorata ca si cand ar fi singura, dar fara sa
fie singura divinitate. Henoteismul reprezinta numai o ierarhizare a divinitatilor, nu un monoteism.

Teoria care s-a impus in istoriografia romaneasca actuala este aceea a politeismului geto-dacic, desi
acordul intre cercetatori cu privire la numarul, numele, caracterul, atributele divinitatilor geto-dacice este
departe de a se fi stabilit, din cauza lipsei izvoarelor. Totusi ne putem ingadui unele afirmatii.

Astfel, zeul principal al geto-dacilor, Zalmoxis, chiar daca a avut, intr-o perioada foarte indepartata,
caracter demonic, htonian, in perioada de inflorire a civilizatiei dacice el avea cu siguranta caracter
uranian, era zeu al cerului, cum a sustinut Parvan, nu al lumii subterane si al vegetatiei, cum sustine, de
pilda, prof. I. Russu. "Oricare ar fi fost preistoria sa, Zalmoxis, asa cum era venerat de geto-daci, nu era un
zeu al pamantului, nici al fertilitatii agrare, nici un zeu al mortilor", spune Mircea Eliade.

O a doua divinitate importanta a geto-dacilor va fi fost Gebeleizis, chiar daca numele acestui zeu apare in
literatura antica numai la Herodot. Gebeleizis va fi fost un zeu al cerului si in special al furtunii si al
fulgerului. Sanctuarele dacice descoperite la Gradistea Muncelului, Costesti si in alte parti, par sa fi fost
inchinate uneia sau mai multor divinitati de acest gen, urano-solare.

Cercetatorii inclina sa vada zeitati dacice in unele dintre numirile de zeitati romane sau tracice descoperite
in inscriptiile dacice din perioada romana a Daciei. Vasile Parvan, de exemplu, era de parere ca Diana ar fi
o divinitate getica al carei nume a fost schimbat. C. Daicoviciu considera ca Bendis, divinitate tracica, ar
putea fi Hestia si ca alti zei geto-daci ar corespunde numirilor greco-romane Liber, Libera, Hercule, Terra
Daciae, Genius Daciae, Terra Mater etc. Cuprins Niciun titlu.
O practica straveche traco-geto-daca in ritualul funerar la romani

Constiinta eului, dupa cum se afirma, s-a ivit de timpuriu in fata mortii celuilalt, a prietenului, a celui
deopotriva cu tine, a celui de un grai si de un sange cu tine, adica in fata mortii proprii, revelata ca
inevitabila. Cu riturile funerare a inceput propriu-zis cultura umana, ca si constiinta de comunitate proprie,
de ginta, de etnie. Mircea Eliade a aratat ca in toate societatile traditionale moartea nu este considerata
sfarsitul absolut al existentei umane, "ci doar un Iritual de trecere catre un nou mod de a fi ; se putea
spune ca moartea constituie cea din urma experienta initiatica, datorita careia omul dobandea o noua
existenta, pur spirituala".

Riturile funerare la poporul roman transmit o serie de ritualuri forme culturale arhaice dintre cele mai vechi
si mai interesante din Europa, poate si din lume, care dovedesc vechimea si continuitatea unei populatii ce
le practica;

Cu ani in urma am efectuat unele investigatii cu caracter folcloric-etnografic privind ritualul funerar din
Oltenia printre elevii Seminarului teologic din Craiova, care apartin teritoriului Olteniei si judetelor Arges si
Olt. O parte din rezultatele obtinute deja s-au publicat. Cu acest prilej, am retinut si urmatoarea practica
funerara, pe care o prezentam in continuare si careia i-am cautat o explicatie documentara.

Se obisnuieste pe teritoriul Olteniei, in special, mai putin in cele doua judete amintite, sa se aseze sub
capataiul celui decedat de curand, pana este scos din casa si dus apoi sa fie inmormantat, un numar de
pietricele de marimea alunelor, de regula 9 (de trei ori cate trei), numar cu semnificatie sacrala si in
crestinism si in religii si mitologii pagane.

In com. Galicea Mare, jud. Dolj am fost informat ca sub capataiul decedatului se pun 9 pietricele, de obicei
6 albe si 3 cenusii, ca si in corn. intorsura din acelasi judet. In com. Golesti, satul Popesti, jud. Valcea, se
practica acelasi obicei. In com. Pausesti-Otasau si in comunele invecinate din acelasi judet se asaza sub
capataiul decedatului tot un numar de 9 pietricele, fara sa se urmareasca o culoare anumita a lor, insa sunt
insotite cu o bucatica de marmura alba si cu sapunul folosit la scaldat. Tot acest material este pus intr-o
pernita si depus apoi sub capataiul decedatului.

In alte comune si sate din jud. Mehedinti : Barda, Baraiac, Bratilov, Cracul Muntelui, Giurgeni, Izverna,
Marasesti, Obarsia-Closani, Ponoare, Salistea Izvernei, Stanesti, Sipot, Titirlesti, Valea Ursului, sub

capataiul decedatului se asaza doua pernite suprapuse. In prima pernita se pune iarba verde, simbol al
nemuririi. In pernita a doua de deasupra se pun 9 muguri de copaci (3 de plop, 3 de salcie si 3 de fag). 9
pietricele, un pieptene, o oglinda si putina lana, amintind, desigur, de viata pastorala. Mugurii arborilor
neroditori : plop, salcie, fag, au semnificatia actului ritual, ca mortul sa nu mai faca "roade", adica sa nu
mai atraga dupa sine si alti membri din cadrul comunitatii sale.

In general, si din alte informatii primite, am putut constata ca aceasta practica funerara este prezenta pe
intreaga zona a Olteniei.

Personal, am constatat ca peste sicriul decedatului depus in mormant, adeseori, casnicii decedatului
arunca mai intai un numar de pietricele si apoi cate o mana de pamant, ca si bani de metal. Pietricelele
sunt astfel alese incat sa fie majoritatea albe. Am constatat aceasta practica in tinutul Zarand, com. Blajeni
(1943-1946), in ; Craiova, la cimitirele Sineasca si Ungureni (1956-1973), si, foarte des acum, in Bucuresti
la diferite cimitire, de obicei din partea celor veniti din Oltenia.

Din judetele Arges si Olt am primit informatii ca peste sicriul in mormant se arunca pietricele si cate o
mana de pamant si bani de metal, practica pe care o cunosc si din comuna mea natala, Babana, jud.
Arges. Aceasta practica, in special de aruncarea unei maini de pamant peste sicriul din mormant din
partea participantilor la inmormantare, cu formula sacra: Sa-i fie tarana usoara!, este generala pe tot
cuprinsul tarii, care trimite la cunoscuta invocatie sacrala : Sit tibi terra levis !, de la Napoca, sec. IV.

Practica pietricelelor in ritualul funerar descrisa nu am gasit-o retinuta la cercetatorii nostri etnografi mai
vechi si nici la cei mai noi. Nu este retinuta nici in "Raspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu".

In completarea informatiilor etnografice vin si informatiile obtinute in ultimul timp din sapaturile arheologice
efectuate in Oltenia. In cimitirul neolitic de la Ostrovul Corbului s-au descoperit pietricele amestecate cu
nisip asezate in vase speciale in morminte. In M 14 s-a gasit "o ceasca cu doua torti, neagra, cu amestec
de nisip si pietricele, uneori mari, din lut compact", iar in M 15 s-a gasit o "strachina cenusie cu nuante
castanii, mult nisip in pasta si pietricele marunte".

Prof. Dumitru Berciu arata ca la Ocnita Cosota, jud. Valcea, din necropola cercetata, vechea Buridava
dacica, datand cert de la inceputul sec. al II-lea i.Hr., s-au recuperat din continutul unei gropi, pe langa alte
materiale, si "trei pietricele de rau arse". In mormintele cercetate s-au descoperit numeroase fragmente
ceramice de factura Latene (lucrate cu mana sau cu roata), toate arse secundar, caracteristice culturilor
Cotofeni, Glina si Verbicioara. Se precizeaza ca : "In cursul incinerarii probabil erau aruncate pe rug
pietricele, bucati de mal si pamant , cu o anumita, semnificatie si ridicate pentru a fi depuse si in mormant.
Va fi fost o practica rituala legata de anumite credinte care razbat pana in zilele noastre; rudele defunctului
arunca o mana de pamant peste cosciug".

Constatarea este foarte importanta pentru problema urmarita de noi, in explicarea practicarii pana astazi in
Oltenia a asezarii unui numar de pietricele sub capataiul defunctului sau aruncarea lor peste cosciug si in
mormant.

O noua descoperire arheologica din 1969 de la Facai-Craiova, efectuata de Octavian V. Toropu si Onoriu
N, Stoica, vine sa ne convinga de existenta neintrerupta a practicii funerare a pietricelelor in Oltenia,
dovada a vietuirii permanente a populatiei autohtone care o pastreaza de la traco-geto-daci pana astazi.

La punctul "Cimitir" de la Facai s-au gasit doua oale de pamant, datate din secolele XIV-XV, tip borcan
(fara manusa), la o adancime de 0,50 m, inalte de 0,16 m, la o distanta una de alta de 1,90 m, ingropate
cu grija, fara ca vasele respective sa mai fi fost folosite inainte. Oalele erau acoperite cu cate o piatra de
marime mijlocie. Piatra de pe gura unei oale era alba, iar cea de pe gura celeilalte era neagra. Pana la o
adancime de circa 0,11 m, incepand de la gura, oalele contineau pamant. Sub pamant se aflau 24 de
pietricele de rau. In prima oala, acoperita cu piatra alba, se aflau 16 pietricele albe, 7 galbui - maroniu si 1
neagra. Compozitia pietricelelor: 18 de silex, 2 din sisturi cristaline bogate in cuart, 4 din roci vulcanice, iar
piatra de pe gura era din silex.

In prima oala, sub cele 24 de pietricele se aflau depuse 8 oscioare provenite de la doua membre
posterioare ale unei broaste din specia Bufo, retezate cu grija spre extremitati. Oala a doua avea piatra de
pe gura neagra si continea tot 24 de pietricele; 22 albe, una galbui - maronie si una neagra. Compozitia :
20 din silex, 4 din roci vulcanice, ca si cea de pe gura oalei. Dedesubtul acestora s-au gasit alte doua
pietricele care difera ca roca de celelalte, provenind dintr-o roca friabila continand multa mica. Ele erau
sparte, poate intentionat, dupa afirmatiile lui Octavian V. Toropu. Cele doua vase, cu continutul lor, au fost
depuse de cei doi arheologi in Muzeul Olteniei din Craiova, unde se afla si in prezent. Cele doua vase,
continand pietricele si provenind dintr-o necropola, dovedesc ca practica funerara a asezarii pietricelelor
exista in trecut in Oltenia si in acest fel.

Care va fi fost scopul si intelesul acestei practici funerare in trecut este greu sa precizam. In prezent,
substratul ei s-a pierdut, ramanand o simpla practica magica, explicata-cu formula, "asa trebuie facut, sa
nu se faca mortul strigoi". Din fericire, avem doua informatii literare pastrate din antichitate, care ne duc la
dezlegarea intelegerii acestei practici funerare.

Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.) ne spune urmatoarele : "Desertaciunea omeneasca, mestera sa se insele
pe ea insesi, socoteste in felul tracilor, care pun in urna pietre de culori diferite, dupa cum o zi este buna
sau rea, iar in ziua mortii le numara si astfel il judeca pe fiecare".

Acest obicei folosit de traci se pare. ca exista si la sciti, cum il aflam consemnat de Phylarchos (istoric din
sec. III i.Hr.) : "scitii, inainte de a se culca, isi aduc tolba si, daca s-a intamplat ca au petrecut ziua aceea
fara suparari , arunca in tolba o pietricica alba, iar daca au avut necazuri, una neagra. Cand cineva moare,
i se ia tolba si i se numara pietricelele. Daca inlauntru gasesc mai multe pietricele albe, il socotesc fericit
pe raposat. De aici proverbul celor care spun ca ziua buna ne vine din tolba. Si Menandru afirma ca in
Leucodia ziua buna se numeste zi alba".

Informatiile celor doua documente literare din antichitate, coroborate si cu descoperirile arheologice din
Oltenia amintite, se oglindesc clar in folosirea pietricelelor din ritualul funerar din Oltenia, si ele ne duc la
lumea traco-dacilor.

Important de retinut este si faptul ca in vorbirea noastra populara pastram expresia de zi sau zile albe,
adica zi sau zile bune in viata, si de zi sau zile negre, intelese zile de necazuri si suferinte, ca in versul din
cantecul popular : "Am trait tot zile negre".

Practica folosirii banilor la inmormantare, cu banul legat de degetul defunctului, cu cei pusi in cosciug, in
morminte sau aruncati la opriri, la raspantii si in ape curgatoare este mostenita de poporul roman din
lumea greco-romana si ea aminteste de oboiul lui Charon pentru imaginara trecere cu barca a sufletelor
mortilor peste apa fluviului Acheron din infern. La Ocnita - Cosota (Buridava dacica) s-au descoperit
monede in trei morminte, ceea ce dovedeste ca si dacii practicau depunerea monedei in mormant inainte
de cucerirea romana, ca o influenta a romanitatii spre Carpati. Cum a aratat D. Protase, practica obolului
lui Charon n-a apartinut geto-dacilor.

La traco-geto-daci se dovedeste existenta in ritualul funerar folosirea pietricelelor, practica pastrata


constant pana astazi, cu precadere in Oltenia, ceea ce dovedeste a fi o zona etnografica puternic
autohtona traco-geto-daca.

Folosirea pietricelelor, albe, negre sau intermediare, asezate sub capataiul defunctului, aruncate peste
cosciug sau asezate in, oale speciale in mormant, este legata de viata defunctului traita de el cu "zile
albe", zile "intermediare" sau "zile negre". Ele constituie pentru defunct, din partea celor ramasi in viata un
fel de "certificat" de inmormantare, un mesaj, am zice, de calificare a vietii lui traite pe pamant pentru
"Marea Trecere" in nemurire.

Pr. prof. ION IONESCU