Sunteți pe pagina 1din 29

Pietrele gravate din Inca (Peru) stau mărturie că istoria omenirii a fost

falsificată.
Din cauza orgoliului de “cuceritori” ai planetei Pământ, omenirea refuză să
admită că au mai existat pe Terra civilizatii comparabile cu civilizatia
tehnologică actuală.
În fapt este vorba de o alternare a civilizatiilor tehnologice terestre.
Legea nescrisă a vietii pe Pământ – si pe alte planete din Univers – presupune
acumulări progresive de cunostinte stiintifice si tehnice, după care urmează
autodistrugerea civilizatiei tehnologice prin ea însăsi.
Nu trebuie să ne mire că au mai existat în vremi îndepărtate avioane,
elicoptere, nave sofisticate si alte mijloace de transport si de luptă.
Nu ar trebui să ne surprindă nici faptul, că produsele tehnologice ale speciei
umane din toate timpurile seamănă între ele.
Programul cerebral al omenirii a rămas acelasi; inventiile tehnologice îsi
urmează calea, potrivit programului existent pe “hard disk-ul” cerebral al
omului.
Oamenii de stiinta se referă numai la un ciclu al civilizatiilor ce s-au succedat
pe Pământ – si la modul superficial -, de la era “primitivă” până la apogeul
tehnologic din zilele noastre, fără să se întrebe cum a ajuns omenirea în era
“primitivă”.
Restul dovezilor istorice existente le ignoră cu desăvârsire, trecându-le la
capitolul ciudăteniilor.
De pildă, elicoptere, avioane, nave maritime comparabile cu cele existente în
zilele noastre incizate în temple din vechime, sunt persiflate de către arheologi
pentru că, după opinia lor “asa ceva nu putea să exista la vremea respectivă”.
Frapantă este similitudinea dintre elicopterul figurat pe peretii templelor lui
Seti I din Abydos si lui Amon Ra din Karnak (Egipt), cu elicopterele din zilele
noastre, utilizate la ridicarea şi transportarea unor obiecte grele .
Pe acelasi perete din templul lui Seti I, la înăltimea de 10 m, există si
alte vehicule tehnice redate deasupra unor hieroglife indescifrabile
Cât despre ipoteza lansată de arheologi, cum că ar fi vorba de
reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la
vremea sa „albină” datorită hărniciei sale, iată cum arăta o albină ce
există pe acelasi perete .
Arheologii nu îsi pun nici întrebarea, cum de au
lucrat vechii egipteni în interiorul piramidelor,
făurind în piatră texte si imagini, fără să lase nici
o urmă de fum din “făcliile” folosite pentru
iluminarea încăperilor.
În privinta vechimii omului pe Pământ, lucrurile
sunt si mai încurcate.
Savantii au stabilit, în baza teoriei evolutiilor
speciilor elaborată de Charles Darwin (teorie
expirată în prezent) si a unor fosile cu valoare documentară îndoielnică,
că vechimea omului pe Terra este de aproximativ 200.000 de ani.
Drept care, artefactele preistorice care vin în contradictie cu această
ipoteză sunt, ca să folosim un eufemism, ignorate.
În realitate sunt distruse sau în cel mai fericit caz sunt ascunse de ochii
celorlalti semeni, în depozite secrete. Asa s-a întâmplat si cu pietrele
gravate de la Inca (Peru), de importantă majoră pentru istoria omenirii.
Savantul peruan Javier Cabrera,
care a ascuns artefactele de la Inca.

În anii ’70 ai secolului trecut, în urma secării


râului Inca din Peru, a fost descoperită o asezare
umană ce prezenta un înalt nivel de cultură,
cu vechimea estimată la peste 65.000.000 de ani!
Cele aproximativ 10.000 de artefacte prelevate din
asezare au fost luate în păstrare de un arheolog
renumit din Peru, dr. Javier Cabrera, si închise
într-o încăpere ascunsă.
Pentru că, după cum afirma savantul peruan, "Nu suntem pregătiti
pentru astfel de secrete".
Este vorba de o civilizatie necunoscută, dificil de încadrat din punct de
vedere istoric, ale cărei artefacte depăsesc imaginatia arheologilor.
Înainte de a muri în anul 2001, Javier Cabrera s-a destăinuit unor
oameni de stiintă europeni, că a tinut într-o camera secretă aflată la
subsolul muzeului, "obiecte cu totul speciale, a căror semnificatie este
imposibil de deslusit prin cunostintele actuale".
Să vedem despre ce este vorba. Globul pământesc, asa
Cele peste 10.000 de pietre de diferite cum arăta cu aproximativ
dimensiuni descoperite la Inca au 65 milioane de ani în urmă.
suprafata neagră si fină, pe care sunt
gravate diferite imagini.
Pietrele au greutate mai mare decât
rocile actuale, având acelasi volum.
Pe suprafata pietrei din fotografie este
incizat globul pământesc, probabil asa
cum era cu aproximativ 65.000.000 de ani
în urmă.
De retinut că între cele două Americi si
continentul Africa, oceanul Atlantic a fost
redat sub forma unei făsii inguste
(geologic vorbind), reprezentând perioada geologică când începuse deriva
continentelor.
Pe rocă este înfătisat conturul continentului Africa, desprins din America
de Sud.
În interiorul continentelor, printre meridiane si paralele, se văd imagini ce
reprezintă figuri umane, locuinte si edificii publice, dinozauri si alte animale
de epocă.
. Figuri umane: unele sunt îmbrăcate cu decentă, altele sunt îmbrăcate
sumar, la fel ca în zilele noastre pe diferite meridiane ale globului
Dinozaurii, animale dispărute cu aproximativ 65 milioane de ani în
urmă, incizate pe suprafata pietrelor de la Inca.
Canguri de acum 65 milioane de ani, figurați pe pietrele de la Inca,
identici cu cei vii din zilele noastre.
Lupta oamenilor cu dinozauri.
Fiintă umană călare pe un dinozaur erbivor (domesticit ?)
Interventii medicale umane
Interventii medicale umane
Simbolul medicinii,
cu sarpele încolăcit
pe piciorul cupei cu
venin, incizat pe
rocile de la Inca.
Veninul de sarpe se
foloseste si în zilele
noastre în tratamente
medicale.
Astronom studiind
bolta cerului, incizat
pe pietrele de la Inca
Viata spirituală a omului de acum circa 65 milioane de ani.
Incizie pe rocile din Inca.
Figuri similare existente pe petroglifele de la Inca
si geoglifele din desertul Nazca, din Peru.

Unele dintre petroglife (desene incizate pe roci) de la Inca prezintă


similitudini cu geoglife (figurile uriase trasate pe sol, vizibile îndeobste
din aer) descoperite în desertul Nazca (Peru).
Ceea ce ar permite o estimare a vechimii desenelor de la Nazca la circa
65 milioane de ani.
În continuare, prezentăm câteva exemple în acest sens.
Maimutele, păsările colibri, tarantulele figurate pe solul de la Nazca,
sunt similare cu petroglifele de la Inca; si sunt identice cu cele ce trăiesc
în zilele noastre.
Figuri de animale si siluete umane,
incizate pe petroglifele de la Inca.
Maimută incizată pe pietrele descoperite la Inca.
Aceeasi figură de maimută existentă în desertul Nazca.
Pasărea colibri incizată pe pietrele de la Inca
Aceeasi pasare colibri realizată în desertul Nazca
Pietrele din Inca.
În stânga imaginii si în colturile de jos, în dreapta si stânga, se văd
incizate tarantule
Tarantulă similară, realizată în desertul Nazca.
. Zid preincas din pietre, fără mortar, în rosturile căruia nu se poate
strecura nici o lamă de cutit.
Este practic indestructibil. Prin ce mijloace tehnice a fost realizat?
Istoria speciei umane asa cum a fost concepută după teoria darwinistă,
reprezintă un fals monumental.
La ora actuală, darwinismul fost redus la o simplă ipoteză; si ca toate
prezumtiile, nu mai este obligatoriu a se preda în scoli.
Printr-un nefericit concurs de împrejurări, Darwin a stabilit filiatia
omului din maimută.
Cu teoria darwinistă si-au luat doctorate zeci de mii de oameni de
stiintă, care i-au tinut isonul “părintelui” teoriei evolutioniste.
De pildă, omul de stiintă român, prof. univ. dr. Marcian David Bleahu,
declara în cartea sa căpătâi, întitulată Omul si pestera, apărută în anul
1978, că dânsul este mândru că se trage din maimută (!)
Ce fac oamenii de stiintă nu este întotdeauna stiintă.
Toată viata lor se canonesc să-si apere titlurile stiintifice, luate nu
rareori pe ipoteze care se dovedesc ulterior a fi false.
La rândul lor, ei conduc doctorate cu teze care au ca obiect aceleasi
teorii fără acoperire stiintifică, scolind discipoli care să le ducă pe mai
departe “învătăturile”, în pofida progresului stiintific.
De exemplu, cu teoria evolutiei speciilor elaborată de Charles Darwin,
savantii au tinut în loc omenirea peste un secol; si nu au de gând să
renunte.
Reputatia si remuneratia lor fiind în functie de cât vor reusi să-i
păcălească pe semeni.
La care se adaugă curente religioase, ce mentin de secole omenirea în
cel mai crunt obscurantism medieval.
Gestul făcut de dr. Javier Cabrera cu cele peste 10.000 de artefacte de
importantă exceptională pentru omenire, se încadrează în procedeele
nefaste pe care le fac uneori oamenii de stiintă, pentru a îsi păstra intactă
reputatia.
Probabil si titlul de doctor în stiinte pe care a avut Javier Cabrera, s-a
bazat tot pe o teză darwinistă.
Dar inciziile de pe pietrele din Inca, prin animale pe care le au figurate
– căprioare, canguri, girafe, păsări colibri, etc., contrazic teoria
evolutionistă a lui Darwin.
La care se adaugă implacabil albine, libelule, tântari, pesti, ornitorinci,
crocodili, rechini, crabi-potcoavă, etc., găsiti fosilizati de sute de milioane
de ani si care mai trăiesc, bine-mersi, si în zilele noastre.
La finalul acestui articol, merită retinută concluzia academicianului
român, Radu Vulpe, exprimată la încheierea unei discutii cu autorul
acestor rânduri: “Este greu pentru un om de stiintă când îsi dă seama, la
sfârsitul carierei sale stiintifice, că a mers pe un drum gresit.
Însă un om de stiintă adevărat, ar trebui să recunoască greseala pe
care a făcut.
Dar câti au puterea să o facă?” – s-a întrebat, meditativ, octogenarul
istoric.
Prin urmare, ce este de făcut într-o atare situatie?
Să defilăm în continuare în sens giratoriu – via Papua Nova Guinee –,
sau să apucăm taurul de coarne si să trezim pe săpătorii istoriei omenirii
din letargia suficientei?

S-ar putea să vă placă și