Dosarele Cosmos – DACII ŞI PLEIADEENII

"Herodot, celebrul istoric, se referea la această constelație folosind denumirea de „Peleiades”, acest
cuvânt fiind compus din „poleis” – îngeri, ființe din ceruri, veghetori și „ades” care înseamnă
strămoș sau părinți.
Marile mistere ale lumii persistă încă în a-și ascunde adevărul în fața ochilor celor care le
cercetează. Macchu Picchu, Stonehenge, Puma Punku, Chichen Itza, Sacsayhuaman sau Cuzco, și
bineînțeles multe alte asemenea locuri străvechi, conțin elemente arhitectonice care arată foarte clar
că toate acele construcții nu aveau cum să fie ridicate de către oameni. Să nu mai spunem de Marea
Piramidă din Egipt. Blocuri enorme de zeci de tone suprapuse unele peste altele într-o ordine care
ținea seama de poziționarea constelațiilor pe cer în urmă cu peste 10.000 de ani!
La Cuzco de exemplu s-au descoperit acele mici schelete cu cranii alungite numite Paracas. Analiza
genetică a acelor relicve a pus în evidență că acele creaturi extraterestre, găsite printre mumiile
incașilor, proveneau din grupuri genetice cu origine est-europeană! Deci undeva în zona
românească, având în vedere că cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la așezările omenești
ca și civilizație sunt cele ale culturii Vincaș-Turda! Ce căutau Paracas tocmai în Peru, la zeci de mii
de kilometri distanță? Și acesta este doar unul dintre mistere asupra căruia vom reveni în cadrul
acestui articol. Dar dincolo de asta să vedem ce se află în spatele istoriei spirituale a geto-dacilor.
Ce legătură să fie între strămoșii noștri și constelația Pleiadelor?
La sate din secolele anterioare a rămas întipărită în folclorul popular expresia „Cele Șapte Surori”
sau „Cloșca cu pui”, o denumire arhaică a constelației menționate. Într-unul din numerele revistei
din urmă cu câțiva ani, în cadrul unui articol dedicat sanctuarului de la Sarmisegetuza, noi am oferit
informații referitoare la faptul că acel calendar dacic alcătuit din coloane îndeplinea rolul și de bază
de calcul genetică, dacă putem spune astfel. În acest mecanism este inclus și Numărul de Aur, și
oricine care vrea să se edifice asupra acestor aspecte poate să meargă la sanctuarul din Munții
Orăștiei și să analizeze toate aceste detalii pe baza unor calcule simple. Întrebarea care se pune este
de unde aveau sacerdoții geto-daci cunoștințele de astronomie, despre solstițiul de iarnă – și vom
explica în cele ce urmează câte ceva în acest sens – și mai ales cele despre genetică?!
Vom vedea că geto-dacii, prin intermediul acestor sacerdoți foarte bine instruiți, aveau legătură și cu
reprezentanții altor civilizații din afara Pământului. Pe vremea când pleiadeenii colonizau Europa de
Est, aici erau multe seminții laolaltă, așa cum Tolkien a prezentat în cărțile sale. Toate întâmplările
din „Stăpânul Inelelor” au avut loc de fapt pe acest teritoriu al strămoșilor geto-daci. Țara Luanei
este Minas Tirith din „Stăpânul Inelelor – Întoarcerea regelui”. Extratereștrii Paracas – o subspecie
reptiliană – trăiau împreună cu piticii, cu elfii, cu zânele și cu alte viețuitoare pe teritoriul străjuit de
cele trei lanțuri carpatice! Iar pleiadeenii erau asemuiți elfilor! Înalți, blonzi și foarte evoluați și
înzestrați cu mari capacități spirituale! Iar războiul arătat în a treia parte a trilogiei „Stăpânul
Inelelor! (pentru cine a văzut filmele acestea), purtat de către întunecatul Sauron (Sauron înseamnă
și șopârlă, asta apropo de reptilieni!), era de fapt războiul purtat de întunecați împotriva Țării
Luanei! Război la care au participat și elfii – adică pleiadeenii! Și după război multe specii s-au
împrăștiat în toate colțurile Pământului!
În cartea „Astronomia străbunilor – Arheoastronomie și etnoastronomie pe teritoriul României”
apărută la editura Szeged 2019, lucrare coordonată de Marc Frîncu și Simina Frîncu, cunoscuta
cercetătoare Aurora Pețan relatează în secțiunea „Cunoștințe de astronomie la daci – câteva
considerații despre Sarmisegetuza” următoarele:
„Principalele observații vizează faptul că aceste construcții nu au fost amplasate și orientate la
întâmplare, ci în relație cu anumite puncte astronomice. Pentru șase din cele șapte temple au fost
identificate astfel de orientări ce nu par să fi fost întâmplătoare (templul mare circular și cele șase
temple rectangulare). Foarte probabil, și cel de-al șaptelea (templul mic circular) a avut elemente
raportate la puncte cerești, însă monumentul s-a conservat prost și structura sa interioară nu a putut
fi reconstituită. Discului de piatră au fost atribuite funcționalități legate de calcule astronomice, iar
existența unor calendare solare sau lunare a fost întrevăzută în structura celor două temple circulare.
Orientări astronomice s-au constatat nu doar la Sarmizegetusa Regia, ci și la unele construcții
dacice de la Fețele Albe, Costești-Cetățuie, Rudele, Meleia, Pustiosu, Piatra Craivii, Racoș ș.a., ceea
ce demonstrează că dacii aveau preocupări în acest domeniu, iar informațiile autorilor antici nu sunt
lipsite – cel puțin nu întru totul – de adevăr. (….) Primele cercetări de arheoastronomie la
Sarmizegetusa Regia, cu o bază științifică, i se datorează directorului Observatorului Astronomic al
Universității din Cluj-Napoca, astronomului Gheorghe Chiș, care în perioada 1979-1980 a făcut
determinări solstițiale și echinocțiale în raport cu amplasarea construcțiilor din zona sacră. Printre
rezultatele sale cele mai importante se numără determinarea orientării axei mari a templului mare
circular pe direcția răsăritului Soarelui la solstițiul de iarnă și orientarea nord-sud a „săgeții”
discului de andezit, împreună cu prelungirea reprezentată de blocurile din interiorul templului de
andezit din apropiere (Teodorescu și Chiș, 1982). În 1983, un grup de topografi de la Direcția
Topografică Militară, condus de generalul Vasile Dragomir, face noi măsurători la Sarmizegetusa
Regia, fără să le cunoască pe cele ale lui Chiș, și ajunge la aceleași rezultate (Dragomir și Rotaru,
1986).
Contribuții semnificative în acest domeniu are cercetătorul sibian Florin Stănescu, care pune în
legătură unele dintre temple cu momentul de răsărit al stelelor Sirius (siriusienii și războaiele Sirius-
Orion-Lira-Pleiade – nota redacției)(constelația Câinele Mare sau Dulăul la români), Capella
(constelația Vizitiul sau Capra cu Trei Iezi la români) și Deneb (constelația Lebăda sau Crucea Mare
la români), scrie despre orientările solstițiale ale templelor de la Costești-Cetățuie și Piatra Craivii și
demonstrează că discul de andezit nu era un simplu altar, ci avea funcții multiple, printre care acelea
de cadran solar și de instrument pentru calcule de astronomie. (…) Numeroase construcții și
amenajări de cult, funerare sau de altă natură, din toate epocile și din toată lumea, se raportează la
momentul solstițiului de iarnă. Iată doar câteva dintre acestea: Stonehenge (Anglia), Maeshowe
(Scoția), Newgrange (Irlanda), Petra (Iordania), Maiden Tower (Baku, Azerbaidjan) și chiar o serie
de biserici ale misiunilor spaniole din America Latină și Statele Unite, în care lumina solstițială
cade pe altar sau pe catapeteasmă.
Cu siguranță, cea mai importantă și complexă construcție dezvelită până acum în arealul locuit de
daci este templul mare circular de la Sarmizegetusa Regia. Încăperea interioară avea forma unei
potcoave cu deschiderea spre sud-est și avea două praguri aliniate cu două dintre pragurile încăperii
exterioare. Acoperișul era din șindrilă și avea formă conică. Intrarea în templu se afla pe latura
estică. Clădirea era mărginită de două cercuri concentrice, lipite între ele, alcătuite din piese de
andezit, al căror rol încă nu este lămurit. Diametrul său exterior era de 29,40 m.”
Deci iată dovezi arheopaleoastronautice! Referitor la informația din finalul paragrafului anterior, de
ce era diametrul exterior exact de 29,40 metri? Putea fi mai mic sau mai mare! Dacă înmulțim cu
10.000 obținem valoarea aproximativă a vitezei luminii, care este de 297.000 de kilometri pe
secundă! Este doar o coincidență? Nu cred! Mai mult de atât, la momentul solstițiului de iarnă se
făceau în templul de la Sarmisegetuza, sub care este la o anumită adâncime „Orașul de Aur” al
agathârșilor, ritualuri care aveau drept scop observarea orizontului, iar vederea era către Retezat,
deasupra căreia Soarele asfințea exact în acel loc doar în ziua solstițiului de iarnă! Cine i-a învățat
pe sacerdoții geto-daci toate astea? Ați citit că țineau sub observație stelele Sirius – siriusienii,
Deneb – unde există civilizația vegană a stelei Vega și din acest punct de vedere, soarele de andezit
care este conectat cu calendarul și templul din sanctuar este orientat către direcția apusului heliacal
al Pleiadelor!! Ce este apusul heliacal? Este momentul de dinainte de răsăritul Soarelui, când dintre
toate stelele de pe cer, între zori de zi și dimineață, încă se văd câteva stele strălucitoare chiar puțin
înainte de a răsări astrul solar. Deci pe vremea aceea Pleiadele erau vizibile chiar și la răsăritul
Soarelui, cumva una sau două dintre stelele acestei constelații fiind strălucitoare în urmă cu mii de
ani!
În anul 9 al erei noastre poetul latin Ovidiu se adresa într-o misivă regelui get Cotiso cu tot neamul
său de daci cu apelativul „neam scoborâtor din zei”! Știa Ovidiu ce nu știm noi azi? Vestitul poet
grec Pindar afirma și el la rândul său despre hiperboreenii de la nord de Istru – Dunărea de azi – că
se trăgeau din neamul titanilor celor vechi”, adică primul neam venit din ceruri și zămislit pe
Pământ. A zămisli înseamnă a naște, a întrupa, a lua naștere.
Pleiadele se mai numesc și Perseide, iar numele acesta nu a fost dat de către greci. Etimologia sa se
află în altă parte și deslușim imediat. Herodot, celebrul istoric, se referea la această constelație
folosind denumirea de „Peleiades”, acest cuvânt fiind compus din „poleis” – îngeri, ființe din ceruri,
veghetori și „ades” care înseamnă strămoș sau părinți. Altfel spus Peleiades sau Bătrânii, asta
apropo de Moșii din vechime care erau văzuți prin munți păzind locurile sacre! De altfel, Moșii erau
o altă denumire dată pe vremea dacilor noștri celor din categoria kapnobatailor, umblătorii prin nori
sau mergătorii prin ceruri. Am putea spune că Moșii aceștia sunt Stră-Bunii adică Cei Buni Dintâi,
originari din constelația Pleiadelor!
Pleiadele şi civilizaţiile PământuluiConexiunea pleiadeană cu strămoşii noştri a rămas intactă deşi s-
a transmis ulterior prin forme simbolistice ale căror înţelesuri s-au cam pierdut în timp.
În articolul din iulie 2018 „Pleiadele și civilziațiile Pământului” am prezentat o suprapunere a
constelației Pleiade peste structura Carpaților românești. Puteți vedea această fotografie încă odată,
pentru a înțelege că de-a lungul masivelor muntoase românești existau în urmă cu mii de ani 9
centre, cel corespunzător stelei Alcyone, cum inversați harta (căci uitându-ne pe cerul nopții stelele
sunt inversate ca poziție, și cele 5 din stânga se suprapun prin inversare pe dreapta planului terestru,
dacă ne-am uita dintr-o direcție de-a lungul căreia să vedem Pleiadele și Carpații aliniate pe aceeași
parte a unei axe imaginare) fiind plasat exact în zona Sarmisegetuzei, iar Pleione fiind plasată în
Retezat! Ori așa cum ați citit mai înainte, la soltițiul de iarnă Soarele asfințea exact deasupra
Vârfului Retezat! Rezultă că acesta este conectat energo-informațional cu steaua Pleione, sanctuarul
de la Sarmisegetuza fiind conectat cu Alcyone – considerat Soarele Central al brațului galactic în
care ne aflăm, Electra fiind conectată cu Sfinxul din Bușteni, Celaeno cu zona Vrancei – Țara
Luanei, Taygeta, Asterope și Maia fiind conectate cu Ceahlăul, iar Merope cu zona unde în plan
subtil se află Templul lui Zamolxe. Deloc ciudat este faptul că în literatura esoterică steaua Alcyone
este considerată simbolul lui Christos, deci energia christică despre care învățau sacerdoții lui
Zamolxe.
Și ca să încheiem cu încă o dovadă a faptului că dacii erau urmașii prin timp ai celor din Pleiade, să
mai menționăm că într-una din cărțile sale – „Istoria reală a Pământului”, cunoscutul medium Sal
Rachele descrie printre altele și contactul dintre pleiadeeni și populațiile traco-geto-dace. Unele
grupuri geto-dace au fost luat și relocate în zona Carpaților, asta însemnând că au fost luați la bordul
navelor spațiale pleiadeene și transportați la distanțe mari. Ca și cum ar fi fost luați de la Drobeta
Turnu Severin, să zicem, și transportați în Ceahlău. Iar credibilitatea lui Sal nu poate fi pusă la
îndoială, atâta timp cât multe dintre informațiile oferite de către Fondatori prin el s-au adeverit și
continuă să se concretizeze. Și mai avem noi în folclorul mitologic popular o expresie folosită la
începutul unor povești, care acum sunt cam uitate: „Peste 7 mări și 7 țări…”. De ce acest 7 prezent
cumva obsesiv în toată mitologia noastră? Pentru că totul vine din Pleiade! Zamolxe a fost primul
conducător inițiat uman din seminția strămoșilor noștri, un spirit pleiadean întrupat în corp uman
terestru. De ce 7? Pentru că până la venirea pleiadeenilor, oamenii nu aveau grai articulat, având
doar 5 chakre, fiind folosiți de către Anunnaki – inamicii celor din Pleiade – la munca în mine.
Îmbunătățirea genetică adusă de pleiadeeni au determinat graiul articulat prin plasarea a încă două
chakre, cea a vorbirii și cea a gândirii conștiente. Iar strămoșii noștri au primit o cunoaștere care se
află la loc de taină undeva într-un templu din adâncimile Transilvaniei, și care va fi adusă la lumină
atunci când Divinitatea va socoti că vremea s-a împlinit!"
Contele Incappucciato
Sursa: Revista COSMOS