Sunteți pe pagina 1din 2

Actualizare 24 Iulie 2017

Ce am observat în ultimele zile, atitudinea a f multor oameni față de viața de pe Pământ s-a schimbat. Tot mm încep să se implice tot
mm în viața pământească ca și cum și-ar fi schimbat GPS-ul. Poate că e doar o impresie, dar din ce îmi relatează tot mm cunoscuți și
prieteni tind să cred că e cu mult mm de atât. În modul cel mai clar direcțiile pe care le urmăm fiecare devin tot m evidente, de
necontestat. Și nu ptcă ceva exterior nouă ne-ar influența, ci ptcă așa simțim noi să facem. Multe noțiuni tabu au început să fie luate
la puricat, oamenii sunt mai atenți la ce li se spune și la ce aleg să facă.

Dacă până acum a existat o conturare a termenului de spiritualitate, acesta la fel ca alte concepte depășite, a început să se prăbușească
Puteți fi de acord sau nu cu mine, dar nu contează, ptcă e evident că TOATE tiparele cad! Inclusiv dragul nostru tipar legat de
spiritualitate în care ne-am străduit să încăpem.

Pt cei care au reușit să depășească acest nivel, devine tot m evident că viața pe Pământ nu are de fapt, legătură cu evadarea dintr-un
lagăr de maximă securitate, ci eliberarea ființei de absolut orice tipare, inclusiv de cel de spiritual sau lucrător în lumină, adică niște
vaci sacre pt unii. Am spus de nenumărate ori că viața noastră pe Pământ nu înseamnă evadarea de pe Pământ, ci efortul nostru unit și
susținut de a aduce pe Pământ ”precum în Cer așa și pe Pământ”- adică de a întrupa noi înșine, în ființa noastră pământească toate
Legile și Principiile Universului – Cerului, astfel încât ele să se poată manifesta fără nici o îngrădire pe Pământ.

Dacă până acum ne doream să ne întoarcem la Casele noastre de pe vreo Navă Stelară sau Planetă considerată Natală, acum ne-am
schimbat planul și vrem ca AICI și ACUM să ne simțim Acasă pe Pământ.
Dacă până acum trăiam cu speranța că vor veni alții să ne salveze și să ne ducă Acasă, ei bine, acum nu m vrem asta, acum vrem să
ne simțim bine în Casa noastră care a devenit Pământul. Noțiunea de Casă s-a extins la nivel de Planetă - întreaga planetă a devenit
Casa noastră și nu m suntem de acord ca ”alții” să-și bată joc de ea.

Conform tiparelor spirituale multă vreme ne-am impus să fim Zen: să nu ne amestecăm în nimic și cu nimeni ptcă ”totul e așa cum
trebuie să fie”. Ce observ e că mulți s-au săturat să fie Zen în timp ce alții li se c..ă în cap precum păsările. Poate e doar o părerea a
mea, dar am văzut multe dovezi că nu este.

In ultimul an am observat că tot mm oameni și-au descoperit, +/- conștient, canalul de comunicare cu propriul Sine. Chiar dacă nu
sunt pe deplin conștienți de ac lucru, au observat că atunci când își ascultă intuiția ies mai bine decât atunci când urmează preceptele
minții sau regulile societății. Au început să-și asculte mm inspirația/intuiția decât regulile și normele pe care le-au aplicat înainte.
După o perioadă de exersare și integrare și-au dat seama că se simt mm bine, neconstrânși și liberi dacă fac așa cum simt ei decât
cum li se spune că ar trebui să facă.
Dacă până acum se retrăgeau în lumea lor/să-i spunem spirituală, pt a se putea detașa de mizeriile și energiile joase din jurul lor,
adică se retrăgeau din fața lor și a celor care le promovau, pt a se putea apăra de ele - acum nu mai au chef să o facă.
Acum au decis la un anumit nivel al ființei lor că sunt Acasă - că ac minunată planetă e Casa lor și nu m au chef să înghită mizeriile
nimănui în CASA lor. Pur și simplu nu m pot închide ochii la toate mizeriile pe care cei "adormiți" le împrăștie cu nonșalanță în
jurul lor – indiferent de natura mizeriilor.

Vreau să vă atrag atenția că toată ac regizare face parte din Planul Divin și că fiecare își joacă rolul pe care și l-a ales în JoculViața
pe Pământ, deci nu există nici o judecată: dacă cei care își împart cu nonșalanță ”mizeria” nu ar face-o, nici ceilalți nu ar avea nici un
motiv să o vadă și, în sfârșit, să o refuze.

Deci, într-adevăr, totul e așa cum trebuie să fie, dar nu doar la nivel de afirmație intelectuală care să te facă să te supui în continuare
unor reguli străine ție. Poți trece ca rața prin gunoi, dar nu vei ieși din gunoi până când nu-l vei vedea, recunoaște și renunța la el.
Până în acel moment vei continua să lopătezi prin el repetând aceleași cuvinte care pt tine nu au înțeles, doar formă: ”Totul e așa cum
trebuie să fie.” Până când nu veți fi în stare să spuneți: ”Totul e așa cum EU Aleg să fie”- nu sunteți Creatorii Vieții voastre,
sunteți doar spectatori la ea.
Alt-cineva alege cum să fie viața voastră ptcă numai atunci ”Totul e așa cum trebuie să fie” nu cum ați dori/alege voi să fie.
Planul Divin nu e bătut în cuie, da, are anumite puncte principale și esențiale la nivel colectiv, dar e diferit pt fiecare dintre noi la
nivel individual. Așa cum nu ne naștem toți deodată, nici la nivel Cosmic, Universal sau orice alt nivel/ nu uitați că ACUM-ul nu e
legat nici de timp, nici de curgerea lui liniară și nici de spațiu - nici de Ascensionat nu Ascensionăm deodată din planurile m joase ale
existenței.

Dacă simțiți că nu m aveți chef să le înghițiți la toți prostia nu înseamnă că nu m sunteți spirituali sau că ați căzut de la nivelul pe
care ați crezut că l-ați atins - înseamnă că în sfârșit înțelegeți și simțiți că PLANETA Pământ e Casa voastră, că ați trecut la un
nou nivel, la Nivelul Conștiinței planetare.

Dacă până acum ne protejam câmpurile individuale de intruziuni și energii nedorite, acum câmpurile noastre s-au extins atât de
mult încât ele cuprind, la un anumit nivel, și câmpul energetic al planetei, câmpurile noastre de energie au fuzionat la un alt nivel cu
cele ale planetei. Separarea nu există, am făcut-o și până acum, dar ac fuziune e diferită de tot ce am experimentat vreodată.
Ac e motiv de bucurie - dacă nu m suportați să-i vedeți pe unii că-și bat joc de planetă sau de viețuitoarele ei, nu înseamnă că nu m
sunteți spirituali, înseamnă că începeți să experimentați Unitatea la un cu totul alt nivel - ființa voastră s-a extins atât de mult
încât cuprinde și planeta cu toate Tărâmurile ei.

Vă doare când un animal e schingiuit și nu vă m vine să repetați în mod robotic că ”Totul e așa cum trebuie să fie”?
Vă doare când un om e batjocorit, îi puteți simți durerea și suferința mută din ochii care de-abia m au o strălucire de viață în ei?
Vă afectează toate ac sau v-ați anesteziat toate ac sentimente și emoții ptcă ele nu sunt spirituale?
Dacă ați făcut-o, ați devenit doar simpli roboți manipulați de către cei care vă spun că ”Totul e așa cum trebuie să fie”; noua religie a
Pământului atunci când vine dintr-un nivel intelectual și nu dintr-unul de cunoaștere interioară. Atenție, dragii mei, TOT ce e
transformat în normă, dogmă,regulă... vine din nivelul intelectual NU din cel al Inimii și MințiiUniversale, indiferent cum l-ați boteza

Cel mm atu al oamenilor e SIMȚIREA - oamenii pot simți cea m vastă gamă de emoții în toate  nuanțele și tonurile ei.
Pt asta suntem aici: să ne cunoaștem și stăpânim toate gândurile și emoțiile/nu să le negăm, să le experimentăm, integrăm, stăpâni în
mod CONȘTIENT, nu să refuzăm experimentarea lor - si avem de experimentat pe toate: nu sunt emoții bune/ rele, nu sunt emoții
pozitive/ negative, sunt pur și simplu emoții care ne ajută să cunoaștem viața în toate manifestările ei: suferim, ne extaziem, altfel
spus TRĂIM ceea ce am venit să trăim.

Am fost și eu o vreme prizoniera conceptelor legate de spiritualitate, până în mom în care le-am văzut ca ceea ce sunt: concepte care
au fost stabilite pt a separa/diferenția, dar acum și ele și-au trăit traiul, și aleg să trec dincolo de orice concepte, reguli și norme
stabilite de alții pt a se putea identifica cu ceva.

Aleg Viața, fără nici o reținere, doar cea impusă de sistemele mele umane aflate într-o continuă actualizare, dar și ele se
actualizează într-un ritm tot m alert, așa că nu prea m au timp să se așeze și să prindă rădăcini.

Cu adevărat Planeta/Mama Pământ în totalitatea Ei a devenit Casa ființei mele pământene și ALEG ca ac Casă să fie curată, plină
de Viață, Bucurie, Armonie, Iubire, Unitate la toate nivelele posibile experimentării mele.

Asta nu înseamnă că-i voi respinge sau evita pe cei care aleg altfel,
înseamnă că nu le voi mai permite să-mi murdărească Casa.
Simt că pt asta va fi nevoie ca doar să le spun ”NU în Casa mea!”
Și mai simt că suntem mulți care am primit acest semnal.

Vă doresc o zi minunată și plină de o fericită anticipare!

Munay, 

Monica Poka

S-ar putea să vă placă și