Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
,,Osman întemeiază în secolul al XIII-lea, în Asia Mică, un stat turc, nucleul viitorului
Imperiu Otoman şi dinastia care îi va puta numele. Urmaşul său, Orhan (1326-1360)
cucereşte de la bizantini oraşul Bursa (1326), unde îşi va stabili capitala. Orhan a organizat
statul, a impus o nouă monedă, a reformat armata, constituind corpul ienicerilor (copii răpiţi
de la populaţia creştină, care erau crescuţi în spirit musulman). Armata otomană mai
cuprindea trupe uşoare (achingii) şi spahii. În anul 1354, pe fondul războiului civil din
Imperiul Bizantin, dintre Ioan V Paleologul şi Ioan VI Cantacuzino, turcii cucersc Peninsula
Galipoli, prima lor posesiune europeană, de unde vor întreprinde dese atacuri de pradă mai
ales în Tracia. La acea dată turcii deveniseră deja stăpânii Asiei Mici. Imperiul Otoman a fost
un stat militar în care sultanul deţinea puterea politică supremă, precum şi calitatea de calif
(şef religios suprem). Cel mai important funcţionar este marele vizir, care împreună cu
ceilalţi funcţionari alcătuiesc marele Divan. Dreptatea este împărţită de cadii, judecători
religioşi, care au jurisdicţie numai asupra musulmanilor’’.
(Robert Mantran, Istoria Imperiului Otoman)
,,Războiul de independenţă al Turciei (19 mai 1919 – 29 octombrie 1923) este astfel
numit deoarece naţionaliştii turci s-au temut în acea perioadă ca ţara lor, învinsă în Primul
Război Mondial, să nu-şi piardă independenţa, fiind împărţită între imperiile coloniale ale
învingătorilor. După înfrângerea suferită de Imperiul Otoman la sfârşitul primei conflagraţii
mondiale, activitatea naţionaliştilor turci din Anatolia a culminat cu formarea Marii Adunări
Naţionale, care a mobilizat majoritatea resurselor naţionale sub conducerea lui Mustafa
Kemal Paşa împotriva prevederilor tratatului de la Sevres, care practic punea Turcia sub
tutelă şi atribuia largi teritorii Aliaţilor, Greciei şi Armeniei. După războaiele cu Grecia, cu
Armenia şi cu Franţa, revoluţionarii turci, biruitori la rândul lor, i-au obligat pe Aliaţi să
renunţe la pretenţiile lor, să evacuaze teritoriile lor atribuite, şi să negocieze un nou tratat: cel
de la Lausanne din iulie 1923, care a permis incorporarea Anatoliei şi Traciei răsăritene în
noul stat, Republica Turcia (1923). Crearea Mişcării Naţionale Turce a dus la prăbuşirea
sistemului milieturilor otomane şi, după punerea în practică reformelor lui Atatürk, a permis
apariţia unui stat modern, laic şi naţional’’.
(Robert Mantran, Istoria Imperiului Otoman)
,,Mustafa Kemal Ataturk, născut Mustafa Kemal (1881, Salonika, azi Salonic, Grecia
– 10.11.1938, Istanbul, Turcia). Soldat, om de stat şi reformator, întemeietorul şi primul
preşedinte (1923-1938) al Republicii Turcia. A modernizat sistemul juridic şi educaţional al
ţării şi a încurajat un stil de viaţă occidental, prin adoptarea alfabetului latin şi a sistemului
onomastic european. Una din marile figuri ale sec. XX, Ataturk („Părintele turcilor”) i-a
salvat pe turcii supravieţuitori ai Imperiului Otoman învins la sfârşitul Primului Război
Mondial. El şi-a încurajat poporul să lupte împotriva forţelor invadatoare greceşti care voiau
să impună turcilor sleiţi de război ordinea Aliaţilor şi a respins agresiunea trupelor britanice,
franceze şi italiene. În urma acestor eforturi, a făcut din Turcia o republică modernă pentru
care este şi astăzi venerat de poporul turc. A reuşit să redea conaţionalilor săi mândria de a fi
turci, împletită cu un nou sens al împlinirii naţionale în contextul lumii moderne. În
următoarele două decenii, Atatürk a creat un stat modern care avea să continue să se
transforme şi sub conducerea succesorilor săi într-o democraţie viabilă’’.
(Robert Mantran, Istoria Imperiului Otoman)