Proiecte politice modernizatoare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Cerințe

a) Menționarea a doua cauze care au generat două proiecte politice importante din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea

b) Prezentarea a doua fapte istorice care pun în practică unul dintre proiectele menționate cu
precizarea câte unei consecințe a acestora

c) Prezentarea unui fapt istoric extern care a contribuit la consolidarea statului român modern

d) Formularea unui punct de vedere cu privire la procesul de modernizare a societății românești

din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și susținerea acestuia printr-un fapt istoric relevant

Rezolvare

Un stat modern este un stat care se guvernează după o Constituție ce prevede drepturi și libertăți
cetățenești, se bazează pe separarea puterilor în stat, garantează dreptul la proprietatea privată și
asigură participarea tuturor categoriilor sociale la viață politică. Modernizarea în spațiul
românesc a presupus în plus abolirea privilegilor feudale ale boierimii și clerului, desfintarea
dependenței țăranilor(legarea de glie) și împroprietărirea lor.

Războiul Crimeei(1853-1856), așa cum a fost a fost numit conflictul, care a antrenat Rusia
împotriva Turciei, care de astă dată le-a avut ca aliate pe Anglia, Franța și Sardinia, urma să pună
capăt agresivității și politicii expansioniste a Rusiei în Europa de Sud-Est și Balcani. Armata rusă
a ocupat rapid Principatele, în 1853, dar ulterior sa oprit la Dunăre. Armatele anglo-franceze,
susținute de turci și sarzi, au preluat greul luptelor, mutând centrul de greutate al campaniei, pe
teritoriul rusesc, în Crimeea. Aici trupele ruse sunt înfrânte, și noul țar, Alexandru al II-lea a fost
forțat de evenimente să ceară pacea. Conferința de Pace de la Paris(1856), cu participarea a șapte
state(Anglia, Franța, Imperiul Otoman, Sardinia, Rusia, Prusia și Imperiul Habsburgic) avea să
pună capăt războiului și să se dovedească capitală pentru istoria românilor. Statele participante,
printre alte chestiuni, doreau și să soluționeze cumva problema Principatelor. Cu toate că Austria
și Imperiul Otoman se opuneau oricărei forme de posibilă unire, iar Anglia manifesta o atitudine
neutră, la insistența Franței prin împăratul Napoleon al III-lea(care susținea unirea deplina a Țării
Românești și a Moldovei.), Congresul de Pace de la Paris(1856), a hotărât în ceea ce privește
Principatele:

-desfiintarea protectoratului Rusiei și trecerea Principatelor sub garanția colectivă a celor 7 mari
puteri, păstrându-se însă suzeranitatea otomană;

-Rusia ceda Moldovei, sudul Basarabiei, pentru a fi îndepărtată astfel de la gurile Dunării;
-Convocarea unor Adunări ad-hoc, câte una în fiecare principat, alcătuite din reprezentanții aleși
ai tuturor categoriilor sociale, prin care românii să fie consultați cu privire la ce formă de
organizare doreau pentru țara lor.

Conferinta de la Paris(din 1858), primește cererile românilor, asa cum au fost exprimate de
Adunările ad-hoc și decide datorită opoziției Austriei, Imperiului Otoman și Angliei, o unire
parțială a Principatelor. Cele 7 mari puteri adoptă la final, un act, Convenția de la Paris, care
urma să aibă rol de Constituție pentru Țările Române. Principalele prevederi sunt:

-unirea Principatelor într-un singur stat numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei,
urmând să aibă 2 domni și 2 Adunări. Singurele instituții comune urmau să fie Comisia Centrală
de la Focșani(care elabora legile de interes comun) și Înalta Curte de Justiție și Casație;

-separarea puterilor în stat(puterea executivă-domn și guvern; puterea legislativă-domn,

Adunare, Comisia Centrală de la Focșani; puterea judecătorească-curți de judecată și tribunale);

-drepturi și libertăți cetățenești(egalitatea în față legii, libertatea persoanei etc.);

-alegerea domnitorilor(dintre pământeni) pe viață;

-Adunarea(viitorul Parlament) urmă să fie ales pe o perioadă de 7 ani, prin vot cenzitar(în funcție
de avere).

Partida națională din Moldova, la propus ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Astfel la 5
ianuarie 1859, cu unanimitate de voturi, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Moldovei. La 24
ianuarie 1859 a avut loc un moment istoric-întrucât Convenția de la Paris(1858) nu stipula clar
ca domnii să fie diferiți, Alexandru Ioan Cuza a fost votat în unanimitate și domn al Țării
Românești. Astfel, la 24 ianuarie 1859, românii, prin dubla alegere a lui Cuza, au pus marile
puteri în fața faptului împlinit.

După inlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, Carol de Hohenzollern, din familia
regală a Prusiei, este numit domnitor. Noul domn a fost un factor de echilibru în politica tării,
continuând opera de modernizare a statului incepută de Cuza. La 1 iulie 1866 a fost promulgată
Constituția României care stabilea noua formă de guvernare a tării-monarhia constitutională
ereditară pe linie masculină în familia de Hohenzollern. In plan intern, în timpul lui Carol au fost
adoptate o serie de legi importante, iar infrastructura a beneficiat de o atenție sporită.
Redeschiderea „crizei orientale” în 1875, prin răscoalele antiotomane din Bosnia și Herțegovina,
a oferit ocazia unei acțiuni politice și militare pentru dobândirea independenței. Lucrurile s-au
precipitat in decembrie 1876, cand noua Constituţie a Imperiului Otoman desemna România
drept „provincie privilegiată”a sa. In 4 aprilie 1877 este semnată Convenția ruso-română prin
care armata rusă primea dreptul de trecere prin România către Imperiul Otoman. Câteva zile mai
târziu, Rusia declară război Imperiului Otoman și își indreaptă armatele către Dunăre. Ca o
consecintă a refuzului armatei române de a opune rezistentă Rusiei, trupele otomane
bombardează orașele românești de la Dunăre. Astfel, la 10 mai 1877 domnitorul Carol I a dat
citire Proclamației de Independență a României, votată la sugestia ministrului de externe, Mihail
Kogălniceanu, de Parlamentul României. Pană în iulie 1877, ofensiva rusă este oprită ca urmare
a pierderilor umane și materiale ridicate. La solicitarea marelui duce Nicolae armata romană
trece Dunărea. In intervalul iulie 1877-ianuarie 1878 trupele române reușesc să ocupe,
redutele(fortificațiile) Grivița I, Plevna și Rahova. In ultima parte a războiului, Rusia a arătat o
atitudine neprietenoasă fată de România, afirmandu-și intenția de a anexa sudul Basarabiei. Deși
contribuise pe plan militar la înfrângerea Turciei, România nu a fost acceptată la tratativele de
pace de la San Stefano (19 februarie 1878). Jocul de interese al Marilor Puteri a făcut ca tratatul
de pace semnat la San Stefano să fie înlocuit de cel de la Berlin (1 iulie 1878). Astfel România
obtinea recunoasterea independenței de stat, cu anumite conditii, unul dintre cele mai importante
proiecte ale lui Carol I si ale clasei politice.

Semnarea de către Carol I a tratatului secret cu Austro-Ungaria, în 1883, si alaturarea practic la

alianta Germania-Austro-Ungaria, a însemnat pe lângă punerea la adăpost a României față de
politica agresivă a Rusiei, lucru necesar pentru consolidarea statului român după independentă, și
posibilitatea de a interveni în favoarea românilor din Transilvania pe langă Curtea de la Viena.

Procesul de modernizare al societatii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost
unul accelerat, Carol I sustinand atat dezvoltarea infrastructurii prin constructia de cai
ferate(precum Bucuresti-Giurgiu din 1869) sau a podului de la Cernavodă, cat si reformarea
legislatiei statului prin legea minelor, legea de încurajare a industriei ori legea învățământului.

Daca te intreaba este vorba de urmatoarele proiecte politice:

-Unirea Principatelor Române și crearea statului român modern(1859)

-Carol I(1866-1914) și Independența României(1877-1878)

Cerintele decurg din descrierea evenimentelor.

Faptul extern este tratatul secret cu Austro-Ungaria sau daca comenteaza razboiul ruso-
turc la care se alatura si Romania pentru a obtine independent.