Statul româ n modern de la proiect politic

la realizarea unirii mari

În contextul declanșării Problemei Orientale și a acțiunilor interprinse de ultimii domni
pământeni, Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir, care s-au aliat cu Austria și Rusia
împotriva Imperiului Otoman, Poarta a decis instaurarea regimului fanariot în Moldova(1711) și
în Țara Româneasca(1716).
Regimul fanariot s-a caracyerizat prin:
-domnii erau numiți direct de Poartă și proveneau în mare parte din rândul famililorgrecești din
cartierul Fanar din Constantinopol(Mavrocordat, Ipsilantri, Carogea, Moruzzi);
-domnia era cumpărată, domnii erau simpli funcționari ai Porții;
-domnia era scurtă;
-armata este desființată;
-au crescut obligațiile financiare față de Poartă;
Boierimea pământeană lipsită de drepturi se va grupa în Partida Națională și va elabora pe
parcursul sec. XVIII=XIX memorii și proiecte politice cu scopul revenirii la domniile
pământene, creșterea autonomiei, unirea Moldovei cu Țara Românească, lărgirea drepturilor și
libertăților cetățenești.
În sec. XVIII, boierii au redactat documente prin care solicitau modificarea situației politice din
Țara Românească și Moldova.
1772:”Mwmoriul de la Focșani” a fost redactatde Partida Națională din Moldova și Țara
Româmească și cerea unirea Moldovei cu Țara Românească și independența principatelor față de
Imperiul Otoman sub garanția colectivă a Rusie, Austriei și Prusiei. Noul stat trebuia să aibe în
frunte un domn pământean.
Tot in 1772 a fost redactat “Memoriul lui Văcărescu” adresat Imperiului Otoman prin care se
cerea revenirea la domniile pământeneși respectarea vechilor capitulații(diploma de privilegii).
La începutul sec. XIX, un proiect politic a fost “Cererile norodului românesc” redactat în 1821,
în timpul revoluției lui T. Vladimirescu.
Proiectul era inspirit de ideile iluministe și solicita înlăturarea abuzurilor domnitorilor fanarioți,
numirea în funcșii pe merit, înlăturarea categoriilor sociale privilegiate, scutelnici și oslugnici,
desființarea vămilor și libertatea comerțului intern și extern, reînființarea armatet pământene.
Deși înfrântă revoluția de la 1821.din 1822 se revine la domniile pământene.
În 1822 în Moldova a fost elaborată “Constituția cărvunarilor”, un proiect redactat de Ionică
Tăutu. Proiectul prevedea limitarea puterii domnești în favoarea Sfatului Boierilor, autonomie
față de Imperiul Otoman și acordarea de drepturi și libertăți cetățenești.
Revoluția de la 1848 a avut un rol important în favoarea statului român modern și deși înfrântă a
contribuit la formarea conștiinței naționale, apartenența tuturor românilor la același neam,
indifferent de provincial și dominația sub care se aflau.
Proclamația de la Islas a fost adoptată în Țara Românească și a avut un character liberal fiind
influențată de Revoluția Franceză și de ideile iluministe. Programul politic prevedea:
-creșterea autonomiei Țării Românești prin eliminarea amestecului Rusiei și Imperiului Otoman
în problemele interne;
-domn responsabil ales pe 5 ani din toate categoriile sociale;
-înlăturarea privilegiilor feudale și a rangurilor boierești;
-desființarea clacii și împropietărirea țăranilor prin dezbăgubiri;
Prințipiile noastre pentru reformarea patriei și dorințele partied naționale din Moldova cereau
unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat.
În a doua jumătate a sec XIX în contextual internațional favorabil creat de desfășurarea
Războiului Crimeii și organizarea Congresului de pace de la Paris s-au construit premizele
constituirii statului român.
Războiul Crimeii(1853-1856) s-a declanșat prin atacurile Rusiei asupra Imperiului Otoman
susținut de Marile Puteri Garante și încheiat cu înfrângerea Rusiei.
Congresul de la Paris(1856) a pus pentru prima oară în rândul Marilor Puteri problema unirii
principatelor. Aceasta a fost propusă de ministrul de externe francez Alexander Waleski care
propunea și organizarea unor adunări ad-hoc prin care românii sa se pronunțe în problema unirii.
Se desființa protectoratul rusesc, dar se menținea suzeranitatea otomană și era introdusă Garanția
Colectivă a Marilor Puteri. Basarabia era retrocedată Moldovei.
În 1857 au fost convocate Adunările Ad-Hoc în Moldova și Țara Românească, fiecare principat a
elaborate o rezoluție pentru unire considerat proiect politic. Rezoluțiile prevedeau:
-unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat cu numele de România;
-prinț străin dintr-o familie domnitoare din Europa care să fie crescut în religia țării;
-neutralitate și autonomie;
În 1858 se organizează Conferința de la Paris care elaborează o convenție cu rol de Constituție
pentru principat. Aceasta prevedea unirea legislativă a Moldovei cu Țara Românească cu domn,
adunare și govern separate, singurele instituții comune4 fiind Comisia Centrală de la Focșani și
Curtea de Justiție și Casație de la Focșani.
Actul de la 24 ian. 1859 prin care Alexandru Ioan Cuz aeste ales domn al Țării Românești(5 ian.
1859-domnul Moldovei) prin care se pun bazele statului român modern și Marile Puteri în fața
faptului împlinit a demonstrate dorința de unire a tuturor românilor.

Domnia lui Cuza(1859-1866)

Se caracterizează prin 3 etape:
1.24 ian. 1859–dec. 1861: recunoașterea pe plan internațional a dublei alegeri și a unirii depline;
2.ian. 1862-2 mai 1864: adoptarea reformelor pe cale constituțională;
3.2 mai 1864-10 feb.1866: epoca marilor reforme;
În ian. 1862 s-au pus bazele instituțiilor commune Guvernul și Adunarea și s-a declanșat
obiectivul lui Cuza de realizare a marilor reforme în special agrară și electoral.
În primii ani ai domniei Cuza s-a confruntat cu opoziția conservatorilor din Adunare, fapt ce l-a
determinat ulterior să dea o lovitură de stat pe 2 mai 1864 și să dizolve Adunarea. Aceasta a fost
grăbită de respingerea de către Adunare a proiectului de lege rurală întocmit de guvernul lui
Mihail Kogălniceanu.
Cuza instituie un regim autoritar, abrogă Convenția de la Paris, înființează Senatul și controlează
astfel Adunarea.
Domnia autoritară instaurată prin statutul dezvoltator al Convenției de la Paris a deranjat
grupările politice ale vremii care formaseră anterior monstruoasa Coaliție și care va sili să
abdice.
Legea electoral menținea votul cenzitar, dar censul era scă-zut și permitea astfel creșterea
numărului de alegători.
Legea agrară adoptată în august 1864 prevedea desființarea clăcii și împropietărirea țăranilor cu
pământ prin dezbăgubire. Primeau pământ doar cei care au făcut clacă. Ceilalți păstrau casa și
grădina, Împropietărirea se făcea în funcție de numărul de vite, iar taxele să fie plătite eșalonat pe
o perioadă de 15 ani. Timp de 30 de ani era interzisă vânzarea pământului.
Legea instrucțiunii publice se referă la condițiile de educație și prevedea că învățământul primar
era gratuity și obligatoriu. Cele 2 universități existente la Iași și București puneau acentul pe 3
specializări: Filologie, Istorie și Teologie.
Adoptarea legii judecătorești avea la bază elaborarea codurilor civil și penal și acorda libertăți
individuale, egalitatea în fața legii și garantarea proprietății private.

Carol I(1866-1914)
Îndepărtarea lui Cuza la 11 feb. 1866 a pus din nou Marile Puteri în fața faptului împlinit.
Obiectivul românilor era aducerea unui prinț străin dintr-o familie domnitoare din Europa așa
cum au cerut rezoluțiile Adunărilor Ad-Hoc.
Tronul i-a fost propus inițial lui Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, care a refuzat.
Tronul I se propune principelui german Carol de Hohenzollern care accept. Acesta se bucura de
sprijinul împăratului francez Napoleon III, dar și e susținerea viitorului cancelar german Otto von
Bizmark.
La 10 mai 1866 Carol a fost proclamat domn în urma unui plebiscit. Consolidarea statului se
realizează prin adoptarea Constituției din 1866, obținerea independenței în 1878, constituirea
partidelor politice PNL-1875, PC-1880, proclamarea României regat, modificarea Constituției.
Pe 4 apr. 1877 România a semnat cu Rusia o convenție care prevedea trecerea trupelor rusești pe
teritoriul României pe o rută care ocolea Bucureștiul cu obligația întreținerii armatei rusești de
către Rusia. În schimb, Rusia respecta integritatea teritorială a României. Deși România nu este
acceptată ca participant la război de către Rusia, pe 6 apr. 1877 a fost decretată mobilizarea
general și încă de la începutul lunii aprilie se va instaura o stare de război între România și
Imperiul Otoman deoarece Poarta a atacat cetățile românești de la Dunăre.
În aceste condiții în Camera Deputaților s-a creat un conflict determinat de faptul că România nu
ia o măsură clară pentru obținerea indpendenței. În consecință, la interpelarea(a trage la
răspundere) deputatului Nicolae Flemba, minisrul de externe Mihail Kogălniceanu a proclamat
indeoendența României pe 9 mai 1877 în Camera Deputaților.
Pe 10 mai ea a fost adoptată și în Senat și semnată de toți miniștrii și aprobată de Carol I.
România va intra în război fără a avea o înțelegere scrisă oficială cu Rusia la solicitarea Marelui
Duce Nicolae care i-a trimis lui Carol I o scrisoare pe 19 iul.1877 cerându-i ajutorul.
Pe plan intern independența a contribuit la dezvoltarea și modernizarea statului român, iar idealul
următor al românilor a fost unirea provincilor românești cu România.
La începutul sec. XX politica externă a României se reorientează prin îndepărtarea de Puterile
Centrale. Acest aspect este evidențiat prin implicarea României în Al Doilea Război Balcanic în
1913 stat susținut de Austro-Ungaria.
Declanșarea WWI în 1914 și adoptarea poziției de neutraliate a României demonstrează interesul
României pentru reîntregirea statului, aspect ce nu putea fi realizat pron menținerea alianței cu
Puterile Centrale.
Regele României Ferdinand I(1914-1927) era înclinat spre o alianță cu Franța, iar în perioada de
neutralitate 1914-1916 a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții Antandei.
Pe 4 aug. 1916 România a semnat cu Antanda o convenție militară și un tratat de alianță care
prevedeau condițiile de aprovizionare ale României cu armament, dar și statutul de stat cu
drepturi egale la viitoarele tratate de pace.
Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 14 aug. 1916 a aprobat official cele 2 documente și
intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.
Nerespectarea angajamentelor de către aliați a condus la acuparea României de către Puterile
Centrale în proporție de 2/3 în dec. 1916. Ca urmare, capital țării a dvenit Iași, acolo unde s-a
stability Guvernul și Armata.
Cu ajutorul unei misiuni militare franceze armata română este reorganizată și reintră în război în
vara anului 1917.
Victoriile de la Mărăși, Mărășești, Voituz nu vor fi valorificate deoarece Rusia confruntată cu
pericolul bolșevic încheie pace cu Puterile Centrale în feb. 1918. În aceste condiții Guvernul
român condus de Alexandru Marghiloman a semnat cu Puterile Centrale un tratat de pace la
Buftea, București pe 24 apr. 1918. Regele nu a artificat tratatul, el fiind nul din punct de vedere
juridic.
La sfârșitul lui oct. 1918 Marghiloman a demisionat și s-a constituit un govern condus de
generali, în frunte cu Constantin Coandă care a decretat mobilizarea.
Sfârșitul războiului a găsit România pe câmpul de luptă, fapt ce va fi recunoscut la viitoarele
tratate de pace.

Unirea din 1918

S-a realizat în contextual internațional favorabil al desfășurării WWI și al proclamării dreptului
la autodeterminare al poparelor aflate sub dominția Imperiului Țarist și Austro-Ungariei.
Unirea a fost posibilă prin acțiunea exclusivă a românilor din Basarbia, Bucovina și Transilvania
care în anumite condiții au solicitat ajutorul armatei române.

 Basarabia
Făcea parte din Imperiul Rus, Ir acțiunea de unire a fost posibilă în condițiile dezmembrării
acestuia și a intensificării acțiunii de unire. În apr. 1917 s-a constituit Partidul Național
Moldovenesc condus de Vasile Stroescu.
În oct. 1917 lua ființă Sfatul Țării, organism legislative condus de Ion Inculeț.
În dec. 1917 s-a proclamat Republica Democrată Moldovenească.
În condițiile neînțelegerilor cu trupele bolșevice care se aflau în retragere de pe front basarabenii
au cerut sprijinul armatei române. În aceste condiții în ian. 1918 guvernul rusesc bolșevic a
înterrupt relațiile diplomatice cu Românis și a confiscat Tezaurul Românesc depus la Moscova.
Republica Democratică Moldovenească șă-a proclamat independența, iar pe 27 mar. 1918 Sfatul
Țării care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționălităților a votat pentru unirea cu România.

 Bucovina
A fost anexată de austrieci în 1775. Românii din Bucovina și-au manifestat în permanență
opoziția față de politica de deznaționalizare a româmilor de către austrieci.
Lupta pentru unire va fi condusă de un consiliu național compus din 50 de membri condus de
Iancu Flondor. Bucovinenii au cerut ajutorul armatei române deoarece ucrainienii făceau presiuni
pentru anexarea la Ucraina.
La 28 nov. 1918 Consiliul Național a convocat Congresul General al Bucovinei pentru a vota
unirea cu România. Au fost invitați și reprezentanți ai germanilor, polonezilor, ucrainienilor și
evreilor, dar au răspuns doar germanii și polonezii.
S-a votat astfel unirea Bucovinei cu România.

 Transilvania
S-a confruntat cu intenția maghiarilor de a o anexa la noul stat creat. În aceste condiții
reprezentanții partidelor din provincie Partidul Național Român și Partidul Social Democrat au
înființat la Arad în nov. 1918 Consiliul Național Româm.
După eșuarea tratativelor cu reprezentantții guvernului maghiar s-a hotărât convocarea unei Mari
Adunări Naționale la Alba-Iulia cu 1228 de delegați. La adunare au participat peste 100000 de
români veniți din toată Transilvania și Banat și au adoptat o rezoluție prin care se consfințea
unirea.
Rezoluția prevedea înființarea a două rezoluții: Consiliul Dirigent și Marele Sfat Național care
urmau să asigure conducerea Transilvaniei până la integrarea in statul român.