9.

2 Unirea Principatelor şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Context.
La realizarea unirii Moldovei cu Ţara Românească au contribuit mai mulţi
factori, atât interni cât şi externi , printre care : propaganda desfăşurată în
sprijinul unirii de revoluţionarii de la 1848 exilaţi în Occident ; declanşarea unui
nou război între Rusia şi Imperiul Otoman care avea să antreneze în el Marile
Puteri , încheiat cu Congresul de pace de la Paris la 18/ 30 martie 1856 . La
acest congres de pace s-a luat pentru prima dată în discuţie problema unirii
Principatelor Române , însă datorită opoziţiei manifestate de Imperiul Otoman şi
Austria , Marile Puteri au hotărât consultarea românilor prin intermediul
Adunărilor Ad-hoc.
Cererile Adunărilor Ad –hoc expuse în 1857 erau :
- respectarea autonomiei Principatelor potrivit capitulaţilor încheiate cu
Poarta
- unirea într-un singur stat sub numele de România
- prinţ străin la tronul ţării , care să facă parte dintr-o dinastie europeană şi
care să-şi crească moştenitorii în religia ţării .
Adoptarea Convenţiei de la Paris în 1858 de către Marile Puteri care
îndeplinea rolul unei adevărate Constituţii , a fost întâmpinată cu lipsă de
entuziasm în Principate deoarece nu stipula unirea deplină ci o unire formală.
Astfel convenţia prevedea : unirea într-un singur stat sub numele de
Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei ; în fruntea statului se
aflau doi domni , două adunări şi două guverne : domnul ales prin vot
cenzitar , numea miniştrii, sancţiona legile şi dizolva Adunarea; singura
instituţie comună era Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie de la Focşani.
La 5 ianuarie 1859 , Adunarea Electivă din Moldova îl desemna ca domn pe
Alexandru Ioan Cuza, iar la 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă din Ţara
Românească alegea acelaşi domn în persoana lui Cuza. Astfel au fost abil
ocolite prevederile convenţiei de la Paris din 1858 care stipulau alegerea a
doi domni şi a două parlamente separate.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Dubla alegere nu era însă recunoscută de Marile Puteri. La Iaşi şi
Bucureşti funcţionau două guverne şi două adunări , iar organizarea
administrativă era lipsită de unitate.În cadrul Conferinţei din Martie 1859,
Franţa , Anglia , Rusia şi Sardinia au recunoscut actul de la 24 ianuarie 1859.
Austria şi Turcia şi-au dat acordul în septembrie 1859 dar numai pentru perioada
domniei lui Cuza
În plan intern , primele măsuri luate de noul domn au vizat consolidarea
statului şi desfăşurarea unei ample activităţi reformatoare . Cuza unifică
administraţia , vama , stema, cursul monetar , adunările , guvernul şi armata şi se
dedică apoi înfăptuirii marilor reforme.
În 1863 era adoptată legea secularizării , prin care averile mănăstirilor
trec în proprietatea statului prin despăgubire .Opoziţia pe care a întâmpinat-o în
martie 1864 la dezbaterea problemei rurale îl determină pe Cuza să recurgă la o
lovitură de stat , în 2 mai 1864 prin care a dizolvat Adunarea dominată de
conservatori , a instaurat un regim autoritar şi a adoptat Statutul Dezvoltător al
Convenţiei de la Paris , care reprezenta noua Constituţie.
La 14 august 1864 se adoptă legea rurală prin care ţăranii erau
împroprietăriţi cu pământ în funcţie de numărul de vite plătind o despăgubire
timp de 15 ani.
O altă lege adoptată în 1864 a fost aceea a instrucţiunii publice care
prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar.
Prin legea electorală alegătorii erau împărţiţi în două categorii şi creştea
numărul acestora.

Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza

Opoziţia faţă de regimul lui Al. I. Cuza s-a manifestat încă din 1863 când
s-a creat „ monstuoasa coaliţie ”, grupare formată din liberali şi consevatori care
a pregătit înlăturarea acestuia de la putere.
În timp ce liberalii radicali doreau o transformare economică şi socială
radicală după modelul Europei Occidentale , conservatorii insistau ca
dezvoltarea să se facă lent şi fără schimbări radicale. În ciuda reformelor iniţiate
de Cuza , consevatorii l-au criticat pentru reformele agrară şi electorală ( 1864),
iar liberalii i-au reproşat faptul că erau prea moderate.
În aceste condiţii , la 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza era silit să
abdice. Conducerea este preluată de o Locotenenţă domnească formată din
Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu , col. Haralambie şi un guvern condus de Ion
Ghica.
 9.3 Începuturile vieţii politice moderne în România
Studiu de caz: Constituţia de la 1866

Înlăturarea lui Cuza a atras reacţia puterilor europene.În rândul acestora ,

întrunite în cadrul Conferinţei de la Paris din martie 1866,se auzeau voci care
cereau desfacerea unirii , Poarta insistând pentru organizarea unor noi alegeri
sub supravegherea comisarilor otomani.Între timp, guvernul provizoriu acţiona
pentru aducerea unui principe străin pe tronul României.
S-a convenit cu acordul tacit al lui Napoleon al III-lea şi cu acceptul
Prusiei asupra venirii la Bucureşti ca domn al ţării a prinţului Carol de
Hohenzollern Sigmaringen.Acesta a fost proclamat domn al României în urma
plebiscitului din aprilie 1866.
10 mai 1866 a depus în faţa Parlamentului jurământul în calitate de domn
al României.
Marile Puteri , dezbinate de interese contradictorii l-au acceptat în mod
formal pe Carol.În urma vizitei făcute la Istanbul în octombrie 1866 el a primit
firmanul de confirmare din partea sultanului.
1 iulie 1866 a fost adoptată Constituţia prin care România devenea
monarhie constituţională.A fost prima constituţie românească.A fost concepută
după modelul constituţiei belgiene din 1831.Numele oficial al ţării era România.
Potrivit acestei constituţii succesiunea la tron era reglementată pe baza
principiului transmiterii ereditare, pe linie direct bărbătească , cu excluderea
femeilor.Moştenitorii tronului trebuiau crescuţi în religia ortodoxă a ţării.
Constituţia avea la bază principiul separării puterilor în stat.
Puterea executivă era reprezentată de domn , împreună cu guvernul.
Domnul avea prerogative largi: numea şi revoca miniştrii , putea dizolva
Adunarea Deputaţilor şi Senatul ; era şeful armatei , avea drept de veto , putea
declara război şi încheia tratate; avea dreptul de a bate monedă , de a acorda
amnistii şi graţieri.Guvernul , condus de un prim-ministru care era acceptat de
Parlament.
Puterea legislativă reprezentată de domn şi Parlament.
Parlamentul era ales prin vot cenzitar , format din două camere : Adunarea
Deputaţilor şi Senatul, avea rolul de a iniţia şi sancţiona legile , discuta şi aproba
bugetul.Domnul sancţiona şi promulga legi, avea drept de veto.
Puterea judecătorească era reprezentată de Tribunale şi Curţi de Justiţie.
Cea mai înaltă instanţă era Curtea de Casaţie.
Constituţia consacră drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ; dreptul la proprietate,
libertatea cuvântului , a conştiinţei , a presei , a întrunirilor , egalitatea în faţa
legilor.A fost adoptată o nouă lege electorală care menţinea sistemul de vot
censitar, alegătorii fiind împărţiţi în 4 colegii după avere.Promulgarea
Constituţiei de către domn fără a mai aştepta acordul puterilor europene , era o
dovadă a aspiraţiei românilor către independenţă .Această lege fundamentală ,
rămasă în vigoare până în 1923 , a contribuit la consolidarea şi modernizarea
statului român.

9.4 Românii din afara României: Basarabia, Bucovina şi Transilvania

După 1848, un număr mare de români au continuat să trăiască în afara

graniţelor în Ungaria, Rusia şi Austria.În aceste teritorii , aflate sub ocupaţie
austro-ungară sau rusească , obiectivele principale ale românilor au fost
păstrarea limbii române şi a credinţei.Treptat , apar partide politice care-şi
exprimă tot mai clar dezideratele în faţa autorităţilor.
Transilvania
Programele politice din Transilvania au susţinut ideile Supplexului
( 1791) printre care recunoaşterea naţiunii şi a limbii române , precum şi a
Bisericii Ortodoxe, însă niciuna din aceste cereri nu a fost soluţionată de Curtea
de la Viena.Singura concesie a fost ridicarea Episcopiei unite de la Blaj la rang
de Mitropolie în 1854.
În perioada 1861-1866 , românii au putut să influenţeze direct activitatea
legislativă şi să aducă modificări instituţionale datorită prezenţei lor în Dieta
Transilvaniei.În 1863 , sunt elaborate cele două legi de importanţă deosebită
pentru românii din Transilvania şi anume legea cu privire la egala îndreptăţire a
naţiunii române şi a confesiunilor ei şi legea care proclama limba română ca
limbă oficială în Transilvania.
Constituirea dualismului austro-ungar în 1867 avea să provoace
nemulţumirea românilor şi să aibă efecte nedorite.
În 1881 se constituia P.N.R care a adoptat tactica pasivismului politic
refuzând să participe la alegerile pentru Parlamentul de la Budapesta,
manifestându-şi astfel nemulţumirea legată de actul uniunii din 1867.
În 1892, P.N.R.din Transilvania adpota un amplu memoriu , care făcea o
critică aspră a politicii guvernelor de la Budapesta, urmând a fi înaintat
împăratului.
Memoriul numit Memorandum a fost adoptat în momentul împlinirii a 25
de ani de la crearea dualismului austro-ungar şi se dorea un bilanţ al asupririi
naţionale duse de guvernanţi.În introducerea lui se arătau , cu argumente de
ordin istoric , cauzele împotrivirii poporului român faţă de anexarea
Transilvaniei la Ungaria.Erau analizate legile antiromâneşti printre acestea
numărându-se legea electorală ( 1874) care stabilea un cens de 9 ori mai ridicat
în Transilvania decât în Ungaria şi legea învăţământului( 1879) prin care limba
maghiară era introdusă în şcoli ca limbă obligatorie.Documentul a fost semnat
de Ioan Raţiu, Ghe.Pop de Băseşti , Vasile Lucaciu.Respins de Curtea de la
Viena , Memorandumul a ajuns la Budapesta , autorităţile maghiare intentând
autorităţilor un proces la Cluj în 1894 , principalii lideri români fiind întemniţaţi.
Memorandiştii au fost graţiaţi în 1895 în urma unei cereri formulate de regele
Carol I împăratului Franz Iosif.

Basarabia

Aflată sub controlul Rusiei, a fost organizată ca o regiune de graniţă şi apoi ca o

simplă provincie.Imperiul a încurajat colonizarea germanilor şi bulgarilor
Politica de rusificare forţată s-a manifestat şi prin asimilarea şi promovarea
limbii ruse în şcoală , biserică şi în instituţiile statului.În 1828 , autonomia
Basarabiei este desfinţată , iar provincia este anexată Imperiului Rus , pentru ca
în 1871 să capete statut de gubernie.

Bucovina
Anexată în 1775 de Imperiul Habsburgic , a fost integrată în 1786 ducatului
Galiţiei , pentru ca în 1849 să se constituie în ducat autonom, egal în drepturi cu
celelalte provincii.
Politica de deznaţionalizare s-a manifestat în Biserică şi în şcoală , unde a fost
interzisă folosirea limbii române.Colonizările succesive au dus la creşterea
populaţiei ucraniene în detrimentul celei româneşti.

9.5 Cucerirea independenţei de stat şi unirea Dobrogei

Contextul proclamării Independenţei de stat

Încă de la începutul domniei , Carol I şi-a exprimat dorinţa de a modifica

raporturile cu Imperiul Otoman şi de a câştiga independenţa ţării.Aspiraţiile lui
Carol erau în deplină concordanţă cu cele ale clasei politice din România.
Ceea ce diferea erau însă metodele pe care ţara trebuia să le folosească pentru a
obţine statutul politico-juridic de stat independent.
În timp ce liberalii erau favorabili unei alianţe cu Rusia , conservatorii
militau pentru strângerea legăturilor cu Germania şi Austro-
Ungaria.Redeschiderea problemei orientale prin declanşarea luptei antiotomane
a popoarelor din Balcani , Bosnia –Herţegovina ( 1875) , Bulgaria , Serbia şi
Muntenegru ( 1876) şi adoptarea unei noi Constituţii a Imperiului Otoman
( 1876) în care România era considerată provincie privilegiată din cadrul
acestuia , la care se adaugă dorinţa Rusiei de a porni un nou război împotriva
Turciei au pregătit terenul proclamării independenţei de stat.
Etapele participării României la război

Negocierile privind încheierea unei convenţii militare cu Rusia au fost

iniţiate în 1876 la Livadia .La 4 aprilie 1877 era încheiată Convenţia româno-
rusă , prin care trupele ruseşti obţineau dreptul de a trece pe teritoriul
României în drum spre Balcani cu condiţia respectării integrităţii teritoriale a
acesteia , iar la 9 mai 1877, Parlamentul proclama independenţa de stat a
României
.Intervenţia României în război se va produce în urma solicitării venite din
partea marelui duce Nicolae, cmdt-ul trupelor ruseşti , pe fondul
înfrângerii suferite de acesta în faţa redutei de la Plevna.
La Plevna se afla un puternic sistem de fortificaţii , condus de
Osman- Paşa , care controla drumurile Vidin-Târnovo şi Nicopole-Sofia-
Constantinopol.August –noiembrie 1877 trupele române sub comanda lui
Carol I participă la asediul Plevnei, care va capitula la 28 noiembrie
1877.Armistiţiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman se va semna la 19 ianuarie
1878.

Tratatele de pace

Primul tratat s-a încheiat la 19 februarie 1878 la San-Stefano, între Rusia

şi Imperiul Otoman , însă nu a fost recunoscut de Marile Puteri , deoarece
sporea considerabil poziţia Rusiei în Balcani.Prin acest tratat Rusia hotăra
reanexarea judeţelor din sudul Basarabiei pierdute în favoarea Moldovei în
urma hotărârilor Congresului de la Paris ( 1856), declarând că-şi rezervă
dreptul de a le schimba cu Dobrogea.Acest fapt reprezenta o încălcare a
prevederilor Convenţiei
româno-ruse referitoare la garantarea integrităţii teritoriale a României.
În lunile iunie-iulie 1878 se desfăşoară un nou Congres de pace la
Berlin prin ale cărui hotărâri se recunoştea şi independenţa de stat a României.
Recunoaşterea acestei independenţe era însă condiţionată de modificarea
articolului 7 al Constituţiei din 1866 referitor la acordarea cetăţeniei tuturor
supuşilor şi de cedarea celor 3 judeţe din sudul Basarabiei Rusiei.Statul român
primea Dobrogea , Delta Dunării şi Insula Şerpilor .Prin tratatul final încheiat
la
1 iulie 1878 independenţa era recunoscută de Rusia, Imperiul Otoman,
Austro- Ungaria, Serbia şi abia în 1881 de Franţa, Anglia şi Germania.

Urmările războiului de independenţă

Odată cu obţinerea independenţei, România îşi putea promova o

politică externă proprie , creştea prestigiul naţional al statului şi se schimba
orientarea economică către o politică protecţionistă care viza dezvoltarea şi
consolidarea independenţei economice.