UNIREA DE LA 1859 ȘI REFORMELE LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

UNIREA PRINCIPATELOR
I. Congresul de pace de la Paris - 1856
II. Adunările Ad-hoc
III. Convenția de la Paris
IV. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza și principalele reforme

I. Între anii 1853-1856 s-a desfășurat “războiul Crimeei” între Rusia şi Imperiul
Otoman (sprijinit de Anglia şi Franţa). După încheierea războiului, în cadrul
Congresului de pace de la Paris (1856) Marile Puteri au discutat problema unirii
Principatelor (astfel problema românească a devenit problemă europeană).
Tratatul de pace de la Paris (1856) conţinea prevederi speciale referitoare la
Principate, acestea se refereau la:
a) Schimbarea statutului juridic internațional al principatelor, în sensul menţinerii
suzeranităţii otomane şi înlocuirea protectoratului Rusiei cu garanţia colectivă a
Marilor Puteri
b) libertatea navigaţiei, a comerţului, a cultelor
c) retrocedarea către Moldova a judeţelor din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad
d) convocarea Adunărilor ad-hoc care aveau dreptul de a se pronunţa în problema unirii
II. Adunările ad-hoc au avut caracter:
- reprezentativ, deoarece din acestea au făcut parte reprezentanţi ai tuturor categoriilor
sociale, inclusiv ţărani
- consultativ, deoarece rezoluţiile lor nu aveau caracter obligatoriu
În 1857 au fost publicate Rezoluţiile adunărilor ad-hoc în care se cerea:
a) unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România
b) România să fie condusă de un prinţ străin, dintr-o familie domnitoare europeană,
care să-şi crească moştenitorii în religia ţării (ortodoxă) interne pentru putere şi
pentru a primi sprijin extern
III. Marile Puteri s-au întrunit în 1858 în cadrul unei Conferinţe la Paris, pentru a lua
în discuție prevederile Rezoluțiilor Adunărilor Ad-hoc.
În cadrul Conferinței a fost adoptată CONVENŢIA DE LA PARIS (7/19 august 1858).
Aceasta a avut rol de constituţie pentru Principate (până în 1864) şi a stabilit un nou
statut politico-juridic pentru acestea.
PREVEDERILE CONVENŢIEI erau:
 se constituiau Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (Valahiei) sub
suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a Marilor Puteri
 separarea puterilor în stat în:
a) puterea executivă: domn, guvern, (separat pentru fiecare ţară)
b) puterea legislativă: domn, Adunare legislativă (separat pentru fiecare ţară)
c) puterea judecătorească: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie de la Focşani (=instituţie
comună). Pentru elaborarea legilor de interes comun se înfiinţa Comisia Centrală.
 Domnul era ales pe viaţă prin vot cenzitar şi avea următoarele atribuţii:
- numea miniştrii
- sancţiona legile
- dizolva Adunarea
 Drepturi şi libertăţi:
- egalitatea tuturor în faţa legilor, impozitelor şi promovării în funcţii publice
- desfiinţarea privilegiilor şi rangurilor boiereşti
- revizuirea relaţiilor între proprietari şi ţărani
Prevederile Convenţiei de la Paris au constituit un pas important pe drumul realizării
unirii Principatelor, al modernizării, şi au exprimat susţinerea politică a Franţei.
Deoarece în Convenția de la Paris nu se preciza faptul că domnitorii trebuie să fie
persoane diferite cele două Adunări Elective (de la Iași și de la București) au ales ca
domnito: în Moldova, pe Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859, în Ţara
Românească, tot pe Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859. Astfel, prin dubla
alegere a lui Alexandru Ioan Cuza s-a realizat o unire deplină și nu una incompletă,
parțială, așa cum oferiseră Principatelor, Marile Puteri.
IV. După unire situaţia Principatelor era complexă deoarece:
- uniunea personală (dubla alegere) nu era recunoscută de Marile Puteri
- funcţionau două guverne şi două Adunări
Principalele obiective ale domnului au fost: consolidarea unirii prin recunoaşterea
dublei alegeri, pe plan extern și realizarea unirii administrative şi politice depline, pe
plan intern.
Recunoaşterea dublei alegeri s-a realizat în toamna anului 1859, în cadrul
Conferinţei Marilor Puteri la Paris.
Pe plan intern s-au produs:
- unificarea serviciului telegrafic şi vamal
- unificarea agenţiilor diplomatice
- unificarea armatei şi realizarea unui singur minister de război
În decembrie 1861, la Constantinopol, a avut loc Conferinţa Puterilor Garante în
urma căreia sultanul a dat un firman prin care recunoştea oficial unirea pe timpul
domniei lui Cuza.
Primul guvern unic al Principatelor, condus de conservatorul Barbu Catargiu, s-a
constituit la 22 ianuarie 1862, iar la 24 ianuarie 1862 şi-a deschis lucrările prima
Adunare Legislativă unică. Aceasta a hotărât că ţara se va numi România.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza
În decembrie 1863, a fost adoptată ” Legea secularizării averilor mănăstirești”
care prevedea trecerea în proprietatea statului a proprietăților funciare (pământurilor)
aflate în proprietatea mănăstirilor și care reprezentau 25%din totalul pământului arabil al
țării.
Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu (octombrie 1863 – ianuarie 1865) a fost
considerat cel mai important cabinet, pentru activitatea sa reformatoare.
 În martie 1864, a început în Adunare dezbaterea chestiunii rurale (a reformei
agrare). Conservatorii au respins proiectul prezentat de Kogălniceanu şi au dat vot de
neâncredere guvernului. Consecinţele au fost următoarele:
- Kogălniceanu şi-a prezentat demisia
- demisia a fost respinsă de domn
- Alexandru Ioan Cuza a dizolvat Adunarea
La 2 mai 1864 s-a produs lovitura de stat, însoţită de o proclamaţie către armată
şi una către popor. Au fost propuse spre aprobare prin plebiscit (referendum):
a. Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, document cu rol de constituție
care înlocuia Convenția de la Paris
b. Proiectul legii electorale
Prin noua constituție se instaura o domnie autoritară. Era impusă preponderenţa
executivului (domnitorului) asupra legislativului (Adunării); a fost introdus Parlamentul
bicameral prin înfiinţarea Corp Ponderator (numit mai târziu Senat); sporeau atribuţiile
Domnului, care: avea iniţiativă legislativă; avea drept de veto; numea pe preşedintele
camerei (Adunării); numea membrii Senatului, iar legile erau elaborate de Consiliul de
Stat (organ nou creat). Legea electorală menţinea votul cenzitar, dar mărea numărul
alegătorilor.
La 14 august 1864 Alexandru Ioan Cuza a sancţionat legea rurală (reforma
agrară) care prevedea
- emanciparea clăcaşilor prin despăgubire (plătită în 15 ani)
- împroprietărirea ţăranilor în funcţie de numărul de vite
- pentru pământul primit se plătea o răscumpărare
- pământul nu putea fi înstrăinat sau ipotecat timp de 30 ani
Importanţa legii rurale este dată de faptul că au primit pământ în proprietate (circa 1
800 000 ha) aproximativ o jumătate de milion de familii de ţărani și a contribuit la
dezvoltarea agriculturii. Pe de altă parte, lotul dat în proprietate avea o întindere mică,
iar un număr mare de ţărani nu au primit pământ în proprietate.
Alte legi adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost:
 Codul penal şi de procedură penală
 Codul civil, adoptat după modelul Codului napoleonian (cel mai modern la acea
vreme)
 Legea pentru organizarea administrativă
 Introducerea sistemului metric de măsuri şi greutăţi
 Înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni
Una dintre cele mai importante legi adoptate a fost ”Legea instrucțiunii publice”
(Legea învăţământului), adoptată în decembrie 1864, prin care a fost introdusă structura
modernă a învăţământului (în 3 trepte) şi învăţământul primar obligatoriu şi gratuit.
De asemenea, au fost înfiinţate universităţile din Iaşi (1860) şi din Bucureşti (1864)
În politica externă:
- a fost înfiinţat Ministerul de Externe
- au fost înfiinţate agenţii diplomatice româneşti în străinătate
 - s-au încheiat convenţii vamale, poştale şi de comerţ
La începutul anului 1863, s-a constituit o alianţă politică eterogenă, din liberalii
radicali şi din conservatori, alianţă ce a primit numele de “monstruoasa coaliţie”, al cărei
singur obiectiv comun era înlăturarea lui Cuza şi instalarea unui prinţ străin.
În ianuarie 1865 “monstruoasa coaliţie” şi-a intensificat activitatea şi, la 10/11
februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara. A murit la
Heidelberg (Germania), în 1873, a fost adus în țară, înmormântat la moșia sa de la
Ruginoasa și, ulterior, reânhumat la Mănăstirea ”Trei ierarhi” din Iași.