1853-1856 s-a desfășurat Războiul Crimeei, un moment al „crizei orientale”. În urma înfrângerii Rusiei, de către I. Otoman şi aliaţii săi în 1856, cele 7 mari puteri (Anglia, Prusia, Rusia, Franța, Sardinia- stat italian, Turcia, și Austia) organizează Congresul de pace de la Paris (1856) unde se semnează un Tratat în martie 1856 ce conținea unele articole referitoare la Principatele Române. Privind Principatele s au stipulat in tratat urmatoarele: o -inlaturarea protectoratului tarist o -mentinerea suzeranitatii ototmane o -instaurarea protectoratului celor 7 mari puteri asupra Principatelor o -neutralitatea Marii Negre o -se infiinta Comisia Europeana a Dunarii cu sediul la Galaţi/ CED o -jud. din S Basarabiei Cahul,Ismail,Bolgrad erau retrocedate Mol Dupa terminarea conferintei au loc discutii cu privire la situatia Principatelor Ro. Aceaste discutii au fost initiata de reprezentatul Frantei, contele Waleswki. Acesta a propus unirea principatelor sub un principe strain. Reacţiile marilor puteri sunt diferite. 1857-au avut loc alegeri în cele 2 principate s-au desfășurat alegeri pentru componența adunărilor Ad- Hoc. Alegerile din Moldova au fost falsificate de Nicolae Vogaride având sprijinul Turciei și Austriei. In aceste conditii Napoleon al III si regina Victoria a Angliei, s au intalnit in iul 1857, la Osborne si au ajuns la un compromis: Franta renunta la sustinerea unui print strain in principate , iar Anglia accepta noi alegeri in Mold. La finalul sedintelor adunariilor Ad hoc au fost emise Rezolutii ale Adunărilor Ad-hoc in care au fost sintetizate urmatoarele cerinte: o -autonomia principatelor o -unirea Pr intr un singur stat sub numele de Ro o -print strain cu mostenirea tronului ales dintr o dinastie domnitoare a Europei nu a Rusiei si a carei mostenitori sa fie crescuti in religia tarii o -neutralitatea pamantului principatelor o -puterea legiuitoare data unei Adunari obstesti in care sa fi reprezentate toate categorile sociale 1858 - Conferinta de la Paris + Convenţia de la Paris – Marile puteri au decis o unire parţială; Convenţia are rol de constituţie a Princ. Unite 1859 – dubla alegere a lui Al. I. Cuza: la 5 ianuarie 1859 au avut loc alegerile pentru domn în Moldova, unde a fost ales Al. I. Cuza, iar pe 24 ianuarie 1859 în Țara Românească
DOMNIA LUI CUZA (1859 – 1866)
În timpul domniei lui Al. I. Cuza se pot deosebi 3 etape: I. 1859-1862 Primul obiectiv în pol. ext. – recunoașterea dublei alegeri - Al doilea obiectiv al pol. ext. – realizarea unirii depline - În urma mai multor acțiuni (inclusiv vizita lui Cuza la Ct.- opol) în anul 1861, în cadrul Conferiței de la Constantinopol, marile puteri acceptă unirea administrativă și legislativă, doar pe perioada domniei lui Cuza. În plan intern – în această perioadă au fost unificate serviciile vamale, telegrafului și poștelor, a desființat granița dintre Moldova și Țara Românească, iar București a fost declarat capitală II. 1862-1864 22 ianuarie 1862 a unificat cele 2 guverne formând primul guvern unic Primul premier – Barbu Catargiu (asasinat) apoi a urmat N. Kretzulescu În 1863 domnitorul îl numește prim-ministru/premier pe liberalul Mihail Kogălniceanu. În luna decembrie 1863 este votată legea secularizării averilor mănăstirești. 25% din teritoriu agricol al țării era deținut de mănăstiri, trecând în proprietatea statului. La solicitarea domnitorului, Mihail Kogăliceanu elaborează un proiect de reformă agrară , care va fi înaintat Adunării Legislative. În 1864, dominată de conservatori, Adunarea Legislativă îl respinge și cere demisia premierului (îi dă vot de blam). III. 1864-1866 Lovitura de stat de la 2 mai 1864 din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei prin care Cuza a dizolvat adunarea și a menținut guvernul condus de Kogălniceanu, a dus la schimbarea puterii în stat și a promulgat o nouă constituție, numită Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului. În luna august 1864 a fost adoptată legea rurală prin care a fost desființată clăcășia, iar țăranii sunt împroprietăriți în funcție de numărul de vite pe care le dețineau, fără a putea vinde pământul timp de 30 de ani și plătindu-l timp de 15 ani o consecințe negative: un număr mare de țărani au rămas neâmproprietăriți, întinderea mică a loturilor de pământ a făcut ca proprietatea să nu fie suficientă; o consecințe pozitive: o parte dintre țărani au fost împroprietăriți, o parte a țăranilor s-au îndreptat, ca forță de muncă, spre industrie). În decembrie 1864 este emisă Legea instrucțiunii publice prin care învățământul primar devine obligatoriu și gratuit, prevedea egalitatea sexelor la învățământ și laicizarea acestuia( desprinderea de biserică, aparținând de stat). Consacră liceul de 7 clase, cu o pondere mai mare acordată disciplinelor umaniste, introduce învățământul tehnic profesional prin școlile de agricultură, arte și meserii și de comerț. o Încă din anul 1860, la Iași a fost înființată Universitatea ( Academia Mihăileană-1835, Universitatea Vechie-1860), o În anul 1864 este înființată Universitatea de la București. Astfel, se pun bazele sistemului de învățământ modern. Alte măsuri adoptate în această perioadă: o emiterea Codului Civil, elaborat pe baza codului lui Napoleon și a celui italian, o Biserica ortodoxă este declarată autocefală (să se autoguverneze). Astfel, cu toate aceste reușite de reformare a societății românești, domnia autoritară instaurată odată cu lovitura de stat i-a îndepărtat pe oamenii politici de domnitor, se constitue, astfel, o alianță politică îndreptată împotriva lui Cuza, numită „monstruasa coaliție” care se formează încă din anul 1863, alcătuită dintre conservatori și liberalii radicali, cu scopul înlăturării domnitorului și aducerea unui prinț străin. Datorită acestui context politic intern, pe data de 11 februarie 1866, Cuza este obligat să semneze abdicarea, iar puterea a fost preluată de o locotenență domnească, alcătuită din 3 persoane: Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei, precum și un guvern alcătuit din liberali și conservatori condus de Ion Ghica. În concluzie, unirea și reformarea realizate au pus bazele statului român modern, au dat o organizare unitară noului stat, pregătindul pentru o nouă etapă din proiectele politice românești, cea a monarhiei ereditare.