Sunteți pe pagina 1din 2

UNIREA ŞI REFORMELE LUI CUZA

După revoluţia de la 1848-1849, Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) s-au întâlnit la Balta Liman, pentru a discuta situaţia Principatelor Române – au hotărât limitarea autonomiei acestora şi au ales doi principi, pentru o domnie de 7 ani (1849 1856):

- Barbu Ştirbei – în Ţara Românească;

- Grigore Ghica – în Moldova.

* în timpul domniilor lor se formează largi partide unioniste care militau pentru unitate naţională; de altfel şi revoluţionarii români din exil (Roma, Paris, Londra) militau pentru acest lucru, adresând memorii oamenilor politici şi de cultură europeni: împăratului Napoleon al III – lea, reginei Victoria a Angliei, premierului britanic, lordul Palmerston, istoricului Jules Michelet, etc.

Însă situaţia Principatelor evoluează în mod “fericit”, datorită războiului Crimeei

(1853 - 1856). Rusia, sub pretextul apărării creştinilor din Ierusalim declanşează războiul împotriva Turciei, însă scopul era ocuparea Bosforului şi Dardanelelor (între 1853-1854, armata rusă ocupă Principatele). În 1854 se strânge o coaliţie formată din aliaţii Turciei:

Rusia

capitulează. Între 1854-1857, Principatele sunt ocupate de trupe otomane şi austriece. Pe 30 martie 1856, se încheie tratatul de pace de la Paris, în timpul căruia ministrul de externe al Franţei, contele Alexandru Walewski, propune unirea Principatelor sub un principe străin. Prusia, Sardinia şi Rusia (din motive diferite) au susţinut ideea Franţei, Anglia, Austria şi Turcia s-au opus.

Tratatul de la Paris, stabilea: - menţinerea suzeranităţii otomane;

- impunerea garanţiei colective a marilor puteri europene asupra Principatelor în loc de “protecţia” Rusiei;

- Sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad) era retrocedat Moldovei;

- Românii urmau să fie consultaţi în privinţa unirii prin intermediul adunărilor ad-hoc;

În 1856, expiră domniile lui Barbu Ştirbei şi Gr. Ghica, iar Turcia numeşte în Principate, caimacami (locţiitori de domni): Al. Ghica şi Teodor Balş în Ţ. Românească şi N. Vogoride în Moldova;

În vara-toamna 1857 se organizează alegeri în Principate pentru adunările ad-hoc. În Moldova acestea

cauză

antiunioniştilor; pentru a nu se ajunge la un conflict, Anglia şi Franţa se înţeleg între ele (Compromisul de la Osborne:

- Franţa renunţa la ideea alegerii sub un principe străin;

- Anglia consimţea la refacerea alegerilor falsificate; Alegerile se refac şi dau câştig de cauză unioniştilor;

În mai-august 1858, reprezentaţii marilor puteri adoptă pentru Principate, Convenţia de la

Paris, care prevedea: - unirea Principatelor sub doi domnitori;

- constituirea a două adunări obşteşti şi a două guverne;

- organizarea la Focşani a unei Comisii juridice (pt. elaborarea de legi comune) şi a unui Tribunal Suprem;

- alegeri pentru adunările elective ce urmau să stabilească pe cei doi domnitori.

* aceasta va fi actul constituţional ce va funcţiona până în 1864; În decembrie 1858 au loc alegeri în Principate pentru adunările elective.

Pe 5 ianuarie 1859 în Moldova, este ales domn Alexandru Ioan Cuza; o delegaţie moldoveană se deplasează spre Instanbul, pentru a comunica sultanului rezultatul alegerilor iar pe drum aceasta se întâlneşte cu unioniştii munteni la Bucureşti, unde hotărăsc alegerea lui Cuza şi în Muntenia. Pe 24 ianuarie 1859, în Ţara Românească este ales domnitor tot Al. Ioan Cuza, realizâdu-se astfel dubla unire – punându-se marile puteri în faţa faptului împlinit. Textul Convenţiei de la Paris, spunea să se aleagă doi domnitori, dar nu specifica că nu este voie aceaşi persoană să fie aleasă.

sunt

Anglia, Franţa şi Sardinia

care asediază Sevastopolul, în peninsula Crimeea.

falsificate

de

caimacamul

N.

Vogoride

şi

consulul

austriac

pentru

a

da

câştig

de

În martie 1859, marile puteri întrunite la Paris, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia recunosc dubla alegere a lui Cuza iar Turcia şi Austria se opun. (în septembrie 1859, după îndelungi tratative diplomatice, acestea recunosc Unirea dar doar pe durata domniei lui Cuza); în oct. 1860, Cuza face prima vizită oficială la Istanbul, fiind primit cu toate onorurile cuvenite unui şef de stat.

Între 1859-1866 are loc domnia sa, care d.p.d.v. istoric poate fi împărţită în mai multe etape:

1859 1862 etapa recunoaşterii Unirii, în timpul căreia sunt făcute eforturi diplomatice pentru recunoaşterea acesteia; sunt adoptate primele reforme:

- tricolorul, cu culorile dispuse vertical, devine drapel naţional;

- capitala se mută la Bucureşti;

- ziua de 24 ianuarie devine zi naţională;

- sunt unificate serviciul de vamă şi telegraful. Pe 22 ianuarie 1862 se formează primul guvern unit al României, condus de conservatorul Barbu Catargiu (în 1862, acesta este asasinat iar în locul său este numit moderatul Nicolae Kretzulescu), iar la 24 ianuarie se constituie primul parlament unicameral al României. 1862 1864 etapa conducerii constituţionale în care Cuza conduce pe baza Convenţiei de la Paris; la conducerea guvernului vine Mihail Kogălniceanu; în decembrie 1863, Parlamentul votează Legea secularizării averilor mânăstireşti ce reprezentau 25 % din suprafaţa ţării – acestea sunt trecute în proprietatea statului; 1864 1866 etapa conducerii autoritare, când Cuza dizolvă Parlamentul (care se opune legii agrare) şi impune o nouă constituţie – “Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris”:

prevedea: - apariţia parlamentului bicameral prin constituirea Corpului Ponderator;

- formarea Consiliului de Stat însărcinat cu elaborarea proiectelor de legi iniţiate de către domnitor;

- scăderea censului, pentru mărirea bazei electorale.

* noua constituţie este adoptată prin referendum (plebiscit) şi este ales un nou parlament; În august intră în vigoare Legea agrară, care prevedea:

- desfiinţarea clăcii (prin despăgubire);

- împroprietărirea ţăranilor în funcţie de nr. de vite (fruntaşi/mai multe perechi de vite-1,5

ha; mijlocaşi/o pereche de vite-1 ha; pălmaşi/nici o vită-0,5 ha);

- eşalonarea plăţii de despăgubire pe 15 ani;

- interdicţia de a înstrăina loturile primite timp de 30 de ani;

* astfel sunt împroprietăriţi peste 500 000 de ţărani cu 1,8 milioane ha. Între 1864-1865 sunt adoptate: Legea administraţiei, Codurile Civil şi Penal, Codul Comercial, Legea Instrucţiunii publice (prin care învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit, organizându-se şi învăţământul superior: Universităţile din Iaşi şi Bucureşti); Datorită acestor reforme, mai ales cea agrară, Cuza şi-a făcut mulţi oponenţi politici (în 1863 se forma “monstruoasa coaliţie” – o alianţă nefirească între liberal-radicali/”roşii” şi conservatori/”albii”) care îl vor determina pe 11 februarie 1866 să abdice.