UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

DOMNITORUL UNIRII (1859-1866) A.I. Cuza 24 IANUARIE 1859

Alexandru Ioan Cuza (Alexandru Ioan I):

- n. 20 martie 1820 în Bârlad -România

- d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania
fondatorul României moderne,
domnul Unirii,
primul domn al României (1859 - 1866).

Nãscut la 20 martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut o parte din copilãrie pe
moşia tatãlui sãu, la Barboşi. A crescut astfel aproape de ţãrani şi printre ei. Poate cã şi aceasta
explicã, în parte, dragostea sa pentru oamenii satelor.

Trimis la Iaşi, în pensionul deschis de francezul Victor Cuenim, îi avu colegi de învãţãturã,
printre alţii, pe Vasile Alecsandri şi Mihail Kogãlniceanu, care, îi vor deveni, mai târziu, în
epoca Unirii şi a înfãptuirii statului naţional român, sfetnici apropiaţi şi colaboratori direcţi.
Matei Milo, viitorul mare actor, i-a fost, de asemenea, coleg.

În vara lui 1834, prin august, tânãrul Alexandru Cuza pleacã la Paris sã-şi completeze
învãţãtura. Împreunã cu el plecau şi alţi fii de boieri, cam de aceeaşi vârstã, printre care vãrul sãu
Nicolae Docan şi Vasile Alecsandri.

Alexandru Ioan Cuza îşi trecu în decembrie 1835 examenul de bacalaureat în litere. Ca şi
Vasile Alecsandri, vru apoi sã înveţe medicina, înscriindu-se la facultatea respectivã, dar pãrãsi
repede gândul acesta, “neputând suferi disecţiile” şi trecu la drept.

A participat la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova, iar dupa aceea la mişcarea
pentru Unirea Principatelor.

În timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea
de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfãptuirea unor reforme democratice.
 Printre fruntaşii adunãrii arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a
reuşit apoi sã scape de sub paza şi sã fugã în Transilvania.

Cuza are ocazia sã participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupã care se
retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţarã şi în perioada
pregãtirii unirii îndeplinea funcţia de pârcãlab de Galaţi.

Ca formã de protest faţã de falsificarea alegerilor pentru adunãrile ad-hoc din Moldova,
Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcãlab.

Patriot cu idei liberale, nu radicale însã, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi
Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea
voturilor deputatilor prezenţi în Moldova.

În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe

reprezentanţii Partidei Naţionale din adunarea electivã.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a
produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm.

Mihail Kogãlniceanu avea sã declare, în 1862, cã "Unirea naţiunea a fãcut-o".

Mişcarea unionistă dupa 1848

Fruntaşii pasoptişti aflaţi în exil sau în ţară au realizat o intensă propagandă în favoarea unirii
principatelor:

Editarea unor publicaţii cu titluri sugestive : “România viitoare” (1850), lucrarea lui N.
Balcescu “Românii sub Mihai Voievod Viteazul”.

Memorii trimise împăratului Napoleon III şi ministrului de externe al Franţei, contele

Walewsky, reginei Victoria a Angliei şi premierului lord Palerstone, cerând sprijin pentru unire;

Obţinerea sprijinului unor personalităţi culturale ca J. Michelet, E. Quinet, J.A.Vaillant;

Domnitorii Gr. Al. Ghica şi Barbu Ştirbei au adresat memorii guvernului francez şi
Congresului de pace de la Paris, cerând unirea Principatelor Române sub un principe apusean;

Reîntoarcerea exilaţilor moldoveni care primesc chiar funcţii de la domnitorul Gr. Al.
Ghica(1856-1857);

Înfiinţarea “ Societaţii unirii”şi de comitete ale unirii în Moldova;

 Tipărirea de foi volante şi broşuri unioniste.

Contextul extern favorabil unirii

Rãzboiul Crimeei( 1853-1856) a fost un rezultat al contradicţiilor dintre marile puteri şi a avut
importante consecinţe pe plan european; a fost o noua etapă a “Crizei orientale”;

Înfrângerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent;

Problema româneascã a fost tratatã ca o problemã europeanã.

Prin Tratatul de pace încheiat la Paris la 18/30 martie 1856, Principatele Române intrau sub
garanţia colectivã a Puterilor semnatare ale actului internaţional.

Franţa susţinea înfãptuirea Unirii sub un principe strãin;

pentru Unire s-au pronuntat Rusia, Prusia şi Sardinia;

Anglia nu s-a pronunţat, problema rãmânând deschisã.

Împotriva Unirii au fost de la început, Turcia şi Austria, pentru cã fiecare avea sub stãpânire
teritorii românesti.

Ele au motivat împotrivirea prin existenţa grupării separatiste a marilor boieri conservatori.

Trupe ruseşti au înaintat prin Moldova şi Ţara Românească spre Turcia 1853 – 1854 având
pretext eliberarea Locurilor Sfinte (Ierusalim şi Bethleem).

Armatele Turciei, Angliei, Franţei şi Sardiniei au contraatacat, declanşând războiul numit

“Războiul Crimeii” 1853 – 1856

Prevederile Congresului de pace de la Paris

Menţinerea autonomiei Principatelor , sub suzeranitate otomană şi garanţia colectivă a celor 7

mari puteri;

Consultarea românilor în privinţa unirii prin intermediul unor adunări reprezentative, Adunări
ad-hoc;
 Trimiterea unei comisii europene care să pună bazele viitoarei lor organizări şi să propună o
noua constituţie;

Libertatea de navigaţie pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre;

Revenirea la Moldova a 3 judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad, Ismail;

Congresul de pace de la Paris 1856

MARILE PUTERI AU HOTĂRÂT CONSULTAREA POPULAŢIEI ÎN PROBLEMA

UNIRII PRIN ADUNARILE AD-HOC.

Adunările ad – hoc (1857)

Programul unioniştilor a fost sprijinit de publicaţiile:”România literară”, şi “Steaua Dunării” în
Moldova, “Timpul” şi “Patria” în Ţara Românească;

De organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc s-au ocupat caimacamii T. Bals şi N.

Vogoride în Moldova şi Al. Ghica în Ţara Românească.

N. Vogoride a falsificat alegerile din Moldova la îndemnul turcilor şi austriecilor, ieşind o

adunare majoritar separatistă.

Sub presiunea internaţională şi datorită compromisului de la Osborne dintre Napoleon III şi

regina Victoria (unire formala a Principatelor) , se refac alegerile şi adunarea devine majoritar
unionistă ca şi în Ţara Românească;

Rezoluţiile celor două Adunari din oct.1857, sunt aproape identice, solicitând

Respectarea autonomiei Principatelor;

Unirea Principatelor sub numele România;

Prinţ străin dintr-o dinastie europeană al cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ortodoxă;

Adunare legislativă reprezentativă;

Neutralitatea pământului ţării.

Conferinţa şi Convenţia de la Paris(1858)

 August 1858- marile puteri europene (Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Imperiul Otoman,
Sardinia, Rusia) s-au reunit la Paris pentru a analiza cererile românilor şi au hotărât să accepte o
unire formală a Ţărilor Române, sub numele de “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”;

Au elaborat o Convenţie cu rol de constituţie care stabilea:

Puterea executivă: doi domnitori şi două guverne;

Puterea legislativă: două adunări legislative şi cei doi domni, iar Comisia Centrală de la
Focşani elabora proiectele de legi;

Puterea judecătorească; Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie de la Focşani;

Domnii erau aleşi pe viaţă prin vot censitar (cens foarte ridicat);

Desfiinţarea privilegiilor de clasă;

Egalitatea în faţa legilor;

Drepturi politice pentru creştini;

Libertate individuală;

Armatele puteau fi reunite în caz de primejdie.

Înfăptuirea unirii – ianuarie 1859

În 1859, Adunările Elective ale Moldovei şi Valahiei, profitând de o lacună a actelor redactate de
Marile Puteri cu privire la ţările române, au ales acelaşi domnitor - Alexandru Ioan Cuza, în
ciuda opoziţiei acestor Mari Puteri.

Prin această dublă alegere (la 5 ian. şi 24 ian. 1859) a fost creat Principatul România.

România da, dar o Românie fără Transilvania,Banatul şi Bucovina care din 1867 au fost
încorporate regatului ungar de catre Imperiul Habsburgic, transformat pentru 51 de ani (până în
1918) în Imperiul Austro-Ungar.

Basarabia era provincie a Rusiei iar Dobrogea sub ocupaţie otomană.

De aceea, vorbim la 1859 de unire cea mica .

Semnificaţia unirii Principatelor

Votul de la 24 ianuarie 1859 a însemnat încununarea victorioasă a atâtor secole de lupte, a

însemnat exprimarea năzuinţei întregii naţiuni, biruinţa progresului asupra regimului feudal,
învechit, semnul emanciparii sociale şi politice, actul energic de naştere a României moderne.

Unirea din 1859 înseamnă acel pas înainte, care deschidea ţării largi perspective în progresul
social, economic, politic, cultural.

Reformele ce au urmat unificării naţionale au contribuit la restrângerea relaţiilor feudale, la

dezvoltarea mai largă a forţelor de producţie, au însemnat un efort hotărâtor în mersul ascendent
al societăţii româneşti.

Recunoaşterea dublei alegeri a lui Cuza. Măsurile de

unificare administrative

Poarta şi Austria au denunţat ca ilegală dubla alegere a lui Cuza.

La Conferinţa de la Paris au recunoscut dubla alegere în aprilie 1859, Franţa, Anglia, Rusia,
Prusia şi Sardinia;

Turcia şi Austria au recunoscut dubla alegere abia în septembrie 1859.

Între 1859-1862 Al.I. Cuza a realizat:

Unificarea serviciilor de vamă;

Stabilirea cursului monetar unic;

Decretarea zilei de 24 ianuarie ca zi naţională;

Realizarea unei steme comune(zimbrul şi vulturul)

Unificarea armatei;

Stabilirea capitalei la Bucuresti;

Introducerea denumirii de România în actele oficiale interne.

Recunoaşterea internaţională a unirii depline

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861 Înalta Poartă a adoptat "Firmanul de organizare
administrativă a Moldovei şi Valahiei" prin care a admis unirea politică şi administrativă a
Principatelor Moldova şi Ţara Românească, teritorii autonome aflate în componenţa Imperiului
Otoman, doar pe timpul domniei lui Al. I. Cuza.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării
Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii proclamaţia prin
care a adus oficial la cunoştinţă că "naţionalitatea română este întemeiată".

La 22 ianuarie (pe stil vechi) 1862 s-a format primul guvern unitar al României, condus de
conservatorul Barbu Catargiu.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în
şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări. De la acea dată
Principatul Moldova şi-a încetat existenţa.

Barbu Catargiu(1807-1862)
primul prim-ministru al României

Mihail Kogalniceanu(1817-1891)
prim- ministru(1863-1865), ministru de externe(1876,1877-1878)

Marile reforme

În 1863 Alexandru Ioan Cuza formează un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
Noul guvern realizează proiectul legii privind secularizarea averilor mânăstireşti, lege prin care
s-a trecut în proprietetea statului 25% din terenul arabil al ţării (dec. 1863).

La 2 mai 1864 dizolva Adunarea Legislativa conservatoare şi se supune poporului, spre

aprobare prin plebiscit, o nouă constituţie “Statutul lui Cuza” şi o nouă lege electorală cu cens
scăzut şi alegători direcţi şi primari (care votau prin delegaţi).

Statutul lui Cuza instaura regimul autoritar:

Se extindeau atribuţiile domnitorului;

Parlament bicameral: Senatul cu senatori de drept şi numiţi de domn;

 Consiliul de Stat elabora proiectele de legi ce erau aprobate de parlament.

Reforma agrara

La 14 august 1864, Cuza decretează Legea Rurală, prin care se desfiinţează claca prin
despăgubire şi se face împroprietărirea cu pământ în funcţie de puterea economică a ţăranilor
împărţiţi în fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi.

Loturile nu puteau fi vândute timp de 30 ani.

Răscumpărarea clacii putea fi plătită în 15 ani.

463000/500000 de familii au primit aprox. 1,8/2 mil. ha de teren arabil din moşiile expropiate
de la moşieri.

Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte
setea de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat
dezvoltării capitalismului.

Limite: fărămiţarea loturilor, nu au fost împroprietăriţi toţi ţăranii(însurăţeii).

Alte reforme

Legea sistemului de unităţi metrice;

Legea organizării armatei;

Codul civil inspirat de Codul napoleonian;

Codul penal;

Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române;

crearea Camerelor de Comerţ

Legea comunală; Legea consiliilor judeţene

Legi în domeniul educaţiei.

 Modernizarea învăţământului

În principalele centre ale ţării s-au creat instituţii de învăţământ mediu, de cultura generală şi s-
au înfiinţat primele universităţi, la Iaşi (Universitatea Al.I.Cuza, 1860) şi la Bucureşti (1864).

Printr-un decret, domnitorul Cuza dispune reorganizarea Muzeului naţional de antichităţi şi a

Arhivelor Statului.

Tot la Iaşi, în 1860, se înfiinţează Conservatorul de muzică, iar 4 ani mai târziu, la Bucureşti,
se creeaza Şcoala de arte frumoase, la conducerea căreia se afla Theodor Aman, şi o Şcoală de
medicină veterinară.

Se întocmeşte un Proiect de lege organică pentru instrucţia publică în Principatele Unite, în

care se prevede obligativitatea învăţământului primar la sate şi oraşe, iar în bugetul anului 1860,
se prevede o reala creştere a numărului şcolilor săteşti.

Politica externa

În aceşti ani s-au încheiat convenţii şi relaţii diplomatice cu diferite state:

în 1860 se înfiinţează la Paris o agenţie diplomatică a Principatelor Unite condusă de V.

Alecsandri;

se încheie o convenţie telegrafică cu Rusia, "cea dintâi convenţie internaţională a

Principatelor";

în 1862 se stabilesc înţelegeri telegrafice cu Austria.

“Monstruoasa coaliţie” şi abdicarea lui Cuza

Nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă, militară

din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe
ale epocii moderne.
 Valul, revoluţionar pentru acea vreme, al reformelor a apropiat burghezia de moşierime,
nemulţumite de realizările sale, într-o coaliţie care l-a silit pe Cuza să abdice la 11 februarie
1866.

Dar, Al.I.Cuza niciodata n-a abdicat de la ideile sale patriotice.

Sfârşitul Domnului Unirii

Plecat iî lungul său exil prin Europa, Alexandru loan Cuza se stinge din viaţă la Heidelberg, în
Germania, la 15 mai 1873, departe de patria şi poporul sau, caruia îşi închinase viaţa.

Trupul său este adus în ţară şi înmormântat la moşia de la Ruginoasa de catre Elena Doamna.

În timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, osemintele sale au fost aşezate în biserica Trei
Ierarhi din Iaşi.

Luptător neobosit pentru înfăptuirea României moderne, Alexandru loan Cuza se înscrie în
rândul marilor figuri istorice cinstite şi respectate de poporul nostru.