Ziua Unirii

24 Ianuarie

Bună ziua! Și bine ne-am regăsit la o nouă activitate, care are ca scop sărbătorirea a 165
de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, prin dubla alegere a lui
Al. I. Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859.
După cum bine se știe, noi românii, am trăit de-a lungul secolelor împărțiți în 3 țări:
Moldova Țara Românească și Transilvania, și am trăit și cu speranța că într-o bună zi ne vom uni
și vom forma un stat mare, puternic și prosper.
Unirea însă, era greu de realizat pentru că se opuneau Marile Puteri vecine, Rusia, Austria și
Turcia care doreau să rămânem divizați ca să ne poată stăpâni mai ușor.
Pentru a realiza unirea, a trebuit să așteptăm împrejurări mai favorabile și sprijin din
afară.
Sprijinul a venit din partea Franței și a împăratului ei Napoleon al III-lea.
Napoleon credea în națiuni, pe care le sprijinea să devină state libere, îndeosebi pe cele de
origine latină cu care se solidariza.
Avea și interes să întărească Principatele Române prin unire, să le scoată de sub protectoratul
rusesc, astfel încât ele să constituie o barieră în calea înaintării ocupației rusești spre Europa.
Dacă sprijinul putea veni din partea Franței, prilejul favorabil îl constituie Războiul
Crimeii (1853 – 1856).
Armatele rusești, trec Prutul și ocupă Principatele Române, proclamându-se armate eliberatoare.
Franța, Anglia și Piemont (viitorul stat italian) intervin de partea turcilor.
Rușii sunt învinși și nevoiți să se retragă din Principate.
Congresul de pace de la Paris (1856), în privința Principatelor a hotărât:
- înlăturarea protectoratului rus
- suzeranitate otomană
- restituirea către Moldova a celor 3 județe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul, Cetatea
Albă
La Congresul de pace de la Paris, Franța, prin Napoleon al III-lea a propus unirea
Principatelor Române într-un singur stat. Austria s-a opus categoric motivând că românii din
Moldova și Țara Românească nu vor să se unească.
Atunci Napoleon al III-lea a propus să fie consultată voința românilor prin înființarea unor
divanuri ad-hoc din care să facă parte reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale și care să se
pronunțe în problema unirii.
Constituirea acestor divanuri ad-hoc începe în 1857 prin venirea în Țările Române a unei
Comisii europene care să supravegheze corectitudinea alegerilor.
În campania electorală s-au înfruntat 2 grupări:
- partizanii unirii, grupați în Partida Națională
- și forțele antiunioniste, sprijinite puternic de Austria și Imperiul Otoman
Pentru a împiedica unirea intervine Austria și falsifică alegerile din Moldova.
Forțele unioniste au reacționat, declanșând ample acțiuni de protest din care amintim demisia lui
Alexandru Ioan Cuza din funcția de pârcălab de Galați.
Pe plan internațional, Franța intervine și, sub amenințarea cu un nou război, sunt organizate noi
alegeri în toamna anului 1857, care de această dată sunt corecte, astfel încât sunt câștigate cu o
majoritate absolută de voturi de către forțele unioniste.

1
 În cadrul adunărilor ad-hoc, din rândurile țărănimii s-a desprins personalitatea lui Ion
Roată, care cu această ocazie a ridicat și problema agrară.
Conferința și Convenția de la Paris – 1858
Deoarece în 1857 națiunea română s-a proclamat în favoarea unirii (prin intermediul divanurilor
ad-hoc), în 1858 s-au întâlnit la Paris toți reprezentanții Puterilor Europene pentru a elabora
Convenția (Constituția) Principatelor.
În privinţa statutului juridic internaţional al Principatelor această Convenţie prevedea:”un
amestec hibrid şi nefiresc de unire şi despărţire” (unirea parţială): Moldova şi Ţara Românească
să aibă doi domni, două guverne şi doar armată comună.
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
Conform prevederilor aceleiași Convenții au început alegerile pentru desemnarea celor 2 domni:
- în Moldova, la 5 ianuarie 1859 a fost ales domn Alexandru Ioan Cuza
- În ziua de 24 ianuarie 1859 a fost ales domn al Țării Românești tot Alexandru Ioan Cuza
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a consfințit unirea Moldovei cu Țara Românească,
demonstrând Europei maturitatea politică a românilor în atingerea idealurilor naționale: formarea
statului unitar român.
Desăvârșirea unirii – 1861
În primii ani ai domniei sale, Cuza a fost domn în 2 țări, deoarece conform Convenției de la
Paris, Principatele aveau în continuare 2 capitale, 2 parlamente, 2 guverne, Cuza fiind nevoit să
facă naveta între Iași și București.
În același timp a întreprins ample acțiuni diplomatice pentru recunoașterea unirii pe plan
internațional. Decisivă a fost vizita la Constantinopol a domnitorului, primit de turci cu mari
onoruri și care se încheie cu acceptarea unirii de către turci ( cu unele rezerve, spunând că doar
pe perioada domniei lui Cuza).
În 1862 și-a deschis lucrările primul Parlament comun al Moldovei și Țării Românești,
prezidat de Barbu Catargiu.
Principatele Unite adoptă oficial numele de România cu capitala la Bucureşti.
Unirea deplină era realizată!
În timpul domniei lui Cuza (scurtă, de doar 7 ani, 1859 – 1866) se inițiază și se pune în
aplicare un amplu program de reforme:
- Secularizarea averilor mănăstirești – 1863
Mănăstirile din Țara Romanescă și Moldova erau foarte bogate și stăpâneau moșii întinse care
proveneau din daniile făcute de domnii întemeietori sau daniile boierilor credincioși, care lăsau
prin testament moșiile lor locașurilor sfinte. Cu timpul mănăstirile au fost închinate patriarhiilor
de la Muntele Athos și toate veniturile lor erau trimise mănăstirilor de la Muntele Athos.
Cuza declară că scopul pentru care au fost donate aceste moșii nu mai este îndeplinit așa că
elaborează o lege prin care averile mănăstirești sunt secularizate, adică trecute în proprietatea
statului.
- Legea rurală
Pentru a avea dreptul să locuiască în sat, țăranii clăcași, lipsiți de pământ erau obligați să
muncească un anumit număr de zile pe moșiile proprietarului (obligație numită clacă).
Prin această lege, claca este desființată.
- Împroprietărirea țăranilor
Pentru înfăptuirea ei, Cuza a fost nevoit să dizolve Parlamentul (care se opunea) și să instaureze
propriul regim.
- Legea instrucțiunii publice – 1864
Învățământul primar devine gratuit și obligatoriu, atât pentru fete cât și pentru bieți.
Detronarea lui Cuza
Cu toate talentele sale deosebite, cu tot patriotismul și reformele pe care le înfăptuise, Cuza
ajunsese să nu mai fie sprijinit de mulți dintre cei care l-au ajutat să urce pe tron.
Rămas tot mai izolat, în noaptea de 11 februarie 1866, este arestat și sub amenințarea cu moartea
este forțat să semneze actul de abdicare (renunțare la tron). A 2 –a zi este scos pe ascuns din țară.
Detronarea lui Cuza, după mari servicii aduse țării, este o faptă urâtă care rămâne ca o pată în
istoria țării.
Reversul: aducerea dinastiei străine.
Cuza va muri în exil, departe de țară, relativ tânăr, în 1873.
După moarte corpul a fost adus în țară și îngropat la Ruginoasa, moșia sa. Zici de mii de țărani
au venit atunci să se închine celui care le dăduse o soartă mai bună.