STATE NAŢIONALE ŞI MULTINAŢIONALE ÎN A DOUA JUMĂTATE A SEC XIX

schiță lecție

După înfrângerea revoluţiilor de la 1848, popoarele europene care trăiau despărţite şi „împrăştiate” în
diverse teritorii au continuat lupta pentru formarea statelor naţionale.
Naţiunea este o comunitate umană omogenă şi foarte solidară, care are un teritoriu comun, legături
economice permanente (piaţă unică), o limbă comună, cultură proprie (creaţii materiale şi spirituale),
conştiinţă naţională (izvorâtă din identitatea trecutului, a comunităţii de interese, de scopuri şi idealuri).
În a doua parte a secolului al XIX-lea statele au cunoscut un proces de consolidare şi modernizare.

I. ROMÂNIA
1. Unirea Principatelor Române – o problemă europeană
- condiţii interne nefavorabile;
- autonomia a fost restrânsă prin Convenţia încheiată de Rusia şi Turcia la Balta Liman (1849);
- domnii numiţi pe şapte ani: Barbu Ştirbei (1849-1856) în Ţara Românească şi Grigore Alexandru
Ghica (1849-1856) în Moldova ;
- condiţiile externe sunt însă favorabile, odată cu războiul Crimeii (1853-1856), care opunea Rusia, de
o parte, şi Franţa, Anglia, Sardinia, Turcia, de altă parte (Rusia este înfrântă) ;
- Congresul de Pace de la Paris (1856) înlocuieşte protectoratul Rusiei cu garanţia colectivă a celor
şapte mari puteri semnatare a tratatului de pace (Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi
Sardinia).
- revenirea în componenţa Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei;
- organizarea unei Adunări ad-hoc (Divan ad-hoc) în fiecare Principat, care să exprime părerea
populaţiei în problema unirii.
- Adunările ad-hoc (1857) au exprimat, prin rezoluţiile adoptate, doriţa unirii Principatelor sub numele
de „România”, sub conducerea unui principe străin.
- Puterile europene întrunite la Paris în 1858 pentru a lua în discutie cererile Adunarilor ad-hoc, au
adoptat o Conventie (1858) care prevedea o unire formala: statul urma sa se numeasca Principatele Unite ale
Moldovei si Valahiei, fiecare având domn si înstitutii proprii; se înfiintau institutii comune precum Comisia
Centrala de la Focsani - elabora proiecte de legi în interes comun, Înalta Curte de Justitie si Casatie; se
prevedeau principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor în stat, desfiintarea
privilegiilor de clasa, egalitatea în fata legii s.a.).
- Adunările elective de la Iaşi şi Bucureşti l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza atât ca domnitor al
Moldovei (5 ianuarie 1859), cât şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859).
2. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). În urma recunoaşterii de către marile puteri a dublei
alegeri şi a unirii depline a Principatelor (1859-1861), au fost adoptate reforme care au pus bazele statului
român modern. Cele mai importante reforme au fost aplicate în perioada guvernului condus de Mihail
Kogălniceanu (1863-1865):
● Legea secularizării averilor mânăstireşti – oct. 1863 (trecerea averilor mânăstirilor în proprietatea
statului);
● Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris – mai 1864 (Noua Constituţie)
● Legea electorală – mai 1864 (creşterea numărului alegătorilor)
● Legea rurală – aug. 1864 (împroprietărirea ţăranilor în funcţie de numărul de vite deţinute)
● Legea instrucţiunii – nov. 1864 (învăţământ primar gratuit şi obligatoriu)
● Legea organizării armatei – nov 1864 (toţi cei între 20 şi 50 ani pot fi mobilizaţi)
● Codul civil – dec 1864 (după model napoleonian, moderniza sistemul juridic, introducea căsătoria şi
divorţul civil).
- în 1862 se adoptă oficial numele de România ;
 - sunt unificate armata, adimistraţia, telegraful, vămile, circulaţia monetară, guvernele şi Adunările
Obşteşti;
- s-a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Române fata de Patriarhia de la Constantinopol
- s-a înfiintat Ministerul de Externe (1862)
- la 11/23 februarie 1866 Cuza e înlăturat de « monstruoasa coaliţie » (alianţă liberali – conservatori)
3. România intre 1866 si 1914
- dupa abdicarea lui Cuza este adus pe tronul Romaniei printul Carol de Hohenzolern din dinastia
prusacă
- acesta continua procesul de modernizare a statului,
- in 1866 este elaborata prima Constitutie romaneasca, care respecta principiile democratice,
- prințul Carol a sustinut formarea primelor partide politice: PNL -1875 si PC – 1880,
- a sustinut dezvoltarea economiei romanesti printr-o legislatie adecvata,
- în 1877-1878 Romania a participat la razboiul ruso-turc in urma caruia s-a recuperat Dobrogea si
Insula Serpilor, in schimbul sudului Basarabiei, si s-a obtinut independenta,
- in 1881 Romania s-a proclamat regat, iar Carol a devenit rege al romanilor,
- in 1883 a fost semnat tratatul secret cu Tripla Alianta,
- la inceputul sec. XX tara este marcata de rascoala taranilor din 1907,
- in 1912 -1913 Romania a participat la razboaiele balcanice si a obtinut Cadrilaterul,
- in 1914 cand a inceput Primul Razboi Mondial Romania si-a proclamat neutralitatea, iar regele Carol
a murit, lasand tronul regelui Ferdinand.

II. ITALIA.
Unificarea se realizeaza in jurul regatului Piemontului(Sardiniei), care cu sprijin francez obtine militar
de la Austria, Lombardia-1859 si cu sprijin prusac Venetia-1866. Pe cale revolutionara se unesc cu Sardinia
ducatele central italiene in 1860 si prin actiunea militara a lui Giuseppe Garibaldi din 1861 se uneste si
regatul Neapolelui, procesul incheindu-se in 1871 prin inglobarea Romei si a statului papal.

III. GERMANIA.
Visul unificarii este reluat in 1850 prin crearea unei uniuni vamale, initiativa unirii revenind Prusiei si
cancelarului Otto von Bismarck.Prin razboiul victorios alaturi de Austria contra Danemarcei-1864, Prusia
anexa Schleswig-Hollstein, apoi prin infrangerea Austriei-1866, Prusia o exclude din confederatia germana,
consolidandu-si pozitia prin infrangerea Frantei-1870, de la care anexa Alsacia si Lorena . Se proclama un
imperiu federal german, bazat pe militarism, autoritarism si un puternic avant industrial, impunerea
reformelor sociale, kulturkampf.

IV. IMPERIUL AUSTRIAC SI AUSTRO-UNGAR(1867-1918).

Dupa revolutie Austria adopta neoabsolutismul politic si liberalismul economic, bazat pe dezvoltare
industriala, catolicizare, germanizare si unificare administrativa. Infrangerile militare cu Sardinia-1859 si
Prusia-1866, duc in 1867 la crearea dualismului. Imparatul Franz-Iosef patroneaza o monarhia bicefala care
au in comun ministerele apararii, externelor si finantelor si care permitea ungurilor minoritari sa domine pe
romani, croati, sarbi, ruteni, slovaci. Romanii transilvaneni au protestat contra anexarii fortate la Ungaria
prin Pronunciamentul de la Blaj-mai 1868, au creat Partidul National Român-1869 si au redactat
Memorandumul-1892.
Din Austria faceau parte teritoriile de azi ale Austriei si Cehiei, actuala parte din sudul Poloniei (in
jurul orasului Cracovia), vestul Ucrainei, Bucovina si Dalmatia (partea de sud a litoralului croat). In cadrul
Austriei, teritoriile vechilor formatiuni feudale (Boemia, Carniola si Carinthia, Galitia) beneficiau de o
anumita autonomie, ceea ce a permis, in anumita masura, afirmarea identitatii nationale a cehilor, slovenilor,
italienilor, polonezilor, romanilor din Bucovina si croatilor din Dalmatia.
 Din Ungaria faceau parte actualele teritorii ale Ungariei si Slovaciei, teritorii din vestul Ucrainei
(regiunea Transcarpatia), Transilvania, Banatul, provincia Voivodina si nordul Croatiei. Spre deosebire de
partea austriaca, Ungaria era administrata in mod centralizat, iar politica fata de minoritati a fost dominata
de intentia autoritatilor de a maghiariza populatiile nemaghiare, care alcatuiau majoritatea in cadrul
Regatului. In anul 1868, Croatia (partea de nord a actualului stat croat, fara orasul Rijeka/Fiume), a capatat o
anumita autonomie, insa, de facto, a ramas condusa tot de catre administratia maghiara. In cadrul dublei
monarhii, Ungaria avea drept de autoguvernare (guvern si parlament propriu si o reprezentare in afacerile
imperiului), impreuna cu landurile vestice si nordice ale Imperiului Austriac