Disciplina: Istoria românilor

Unirea și reformele lui Alexandru Ioan Cuza

A. Pregătirea unirii Moldovei cu Țara Românească (1849-1859)

 În aprilie 1949 – Rusia și Imperiul Otoman au semnat Convenția de la Balta Liman prin
care se accentua controlul Rusei și Turciei asupra Principatelor; au fost numiți noii
domnitori: Barbu Știrbei (Țara Românească), Grigore Dimitrie Ghica (Moldova), ambii
domnind până în 1859.
 După înfrângerea revoluției de la 1848, principalul obiectiv național devine unirea
Principatelor, obiectiv promovat atât de mișcarea unionistă care se constituie în Țara
Românească și Moldova, cât și de revoluționarii care după 1848 au fost nevoiți să
rămână în exil, acționând în țările europene pentru atragerea atenției opiniei publice
externe asupra problemelor Principatelor și mai ales asupra idealului unității naționale.
 În 1853 izbucnește un nou război ruso-otoman, desfășurat mai ales în Peninsula Crimeea
(1853-1856), marile puteri europene fiind de partea Imperiului Otoman.
 Principatele Române s-au aflat în perioada războiului din Crimeea mai întâi sub ocupație
militară rusă, apoi austro-turcă.
 Rusia a fost înfrântă, iar în urma Congresului de pace de la Paris din 1856, s-a încheiat
un tratat de pace care conținea și prevederi referitoare la Principatele Române. În cadrul
Congresului s-a discutat problema unirii Principatelor, marile puteri având poziții
diferite în această privință:
 Franța, Rusia, Prusia, Regatul Sardiniei și Piemontului susțineau ideea unirii;
 Anglia – neutră;
 Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman – s-au opus categoric.
 Principalele prevederi care vizau Principatele, cuprinse în Tratatul de Pace de la Paris
(1856), erau:
 desființarea protectoratului Rusiei și înlocuirea acestuia cu garanția colectivă a
marilor puteri europene (șapte puteri: Anglia, Franța, Rusia, Prusia, Regatul
Sardiniei și Piemontului, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic);
 Rusia urma să cedeze Moldovei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul,
Bolgrad și Ismail);
 Imperiul Otoman urma să organizeze alegeri de deputați pentru câte o Adunare
ad-hoc în fiecare Principat;
În 1857, Imperiul Otoman a numit câte un caimacam (locțiitor al domnului) în
Principate, care să organizeze alegerile pentru adunările ad-hoc; alegerile din
Moldova au fost falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride, cu sprijinul
Austriei și a Imperiului Otoman, declanșându-se un scandal european, aplanat în
urma unui compromis între Franța și Anglia (susținătoarea Imperiului Otoman);
alegerile, refăcute, au fost câștigate de adepții unirii Principatelor.
Între octombrie-decembrie 1857 au avut loc la București și Iași dezbaterile
Adunărilor ad-hoc, finalizate cu adoptarea câte unei rezoluții care conținea
românilor adresate marilor puteri garante:
  unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de „România”;
 conducerea statului să revină unui principe străin;
 noul stat să se afle sub garanția marilor puteri.
În 1858, s-a întrunit la Paris Conferința puterilor garante, pentru a decide în problemele
Principatelor; Conferința a adoptat „Convenția de la Paris”, document cu rol de lege
fundamentală, valabil între 1858-1864, care stabilea noul statut politico-juridic al Principatelor:
 noul stat avea să se numească „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”;
 să fie condus de doi domni, două guverne, două parlamente, având două capitale: la Iași și la
București. Cele două armate ale Moldovei și Valahiei se puteau reuni în caz de mare
primejdie.
 se realiza o unire parțială (legislativă), existând două instituții unice (Comisia centrală de la
Focșani, care trebuia să elaboreze legile comune, și Înalta Curte de Justiție și Casație).
Convenția a trasat principalele direcții de modernizare a statului (separarea puterilor
în stat, desființarea privilegiilor, etc.).
După adoptarea Convenției de la Paris, au fost numiți câte trei caimacami în fiecare Principat,
care au organizat alegerile pentru Adunările elective, acestea având rolul de a-l desemna pe
viitorul domnitor.
La 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Moldovei l-a ales ca domnitor pe Alexandru Ioan
Cuza, iar la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești l-a ales ca domnitor tot pe
Al. I. Cuza, dubla alegere a acestuia determinând unirea Moldovei cu Țara Românească.