Unirea Principatelor Române

Contextul intern (nefavorabil)

● 1849 – după înfrângerea revoluțiilor, Rusia și Turcia au semnat Convenția de la Balta
Liman, prin care autonomia Principatelor a fost restrânsă.
Contextul extern (favorabil)
● 1853-1856 – se desfășoară Războiul Crimeii (între Rusia și Imperiul Otoman, sprijinit
de Franța, Anglia și Piemont). Rusia a fost înfrântă.
În 1856 a avut loc Congresul de Pace de la Paris. În acest cadru, reprezentantul
Franței, Alexander Walewski a pus problema unirii Principatelor. Pentru unire s-au declarat
Franța, Prusia și Piemont, în timp ce împotriva unirii au fost Imperiul Otoman, Anglia și
Imp. Habsburgic. În cadrul Congresului s-au luat unele hotărâri privind Țara Românească și
Moldova:
- acestea rămâneau sub suzeranitate otomană, dar protectoratul rusesc era înlocuit cu
garanția colectivă a celor șapte mari puteri;
- Moldovei îi era restituit sudul Basarabiei;
- se hotăra convocarea unor adunări ad-hoc prin care românii să fie consultați în legătură
cu problema unirii.
1857 – au loc alegeri pentru adunările ad-hoc. După ce în primă fază alegerile din Moldova
au fost falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride, ambele adunări s-au pronunțat în
favoarea unirii.
1858 – în cadrul Conferinței de la Paris a fost adoptată Convenția de la Paris care prevedea:
● constituirea Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei cu doi domni, două guverne
și două adunări legislative;
● două instituții comune la Focșani: Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și
Casație.
Pentru a realiza unirea, românii au găsit soluția alegerii aceleiași persoane în Moldova
și în Muntenia. Astfel, Al. I. Cuza a fost ales domnitor la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24
ianuarie 1859 în Țara Românească.