C.

Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României

Mari. (sec. XVIII-XX)

 Proiecte de realizare a statului român modern(sec. XVIII-1859)

La începutul sec. XVIII, se instaurează în Moldova şi Ţara Românească domniile

fanariote. Odată cu ele pătrund în ţările române tot mai multe influuenţe ale
orientului.

După 1750 se observă apariţie şi dezvoltarea conştiinţei naţionale iar desfăşurarea

războiului ruso-austro otomane în spaţiul românesc au dezvoltat şi mai mult
mişcarea de emancipare naţională.

Boierimea pământeană a început să atragă atenţia Marilor Puteri asupra constituirii

în spaţiul Carpato-Dunărean a unui stat Tampon neutru sub protecţia Rusiei,
Austriei şi Imperiului Otoman.

Memoriile boiereşti au trimis către cancelariile Marilor Puteri diverse petiţii în care
cereau.

- Respectarea drepturilor politice;

- Respectarea autonomiei statale;
- Obţinerea independenţei;
- Neutralitatea principatelor;
- Domni pământeni în locul celor fanarioţi.

În perioada 1716-1821 boierii au cerut de 40 ori înlocuirea fanarioţilor cu domni

pământeni la Constantinopol, Petersburg, Viena, Paris. În aceste proiecte
politice, boierii au propus diferite forme de guvernare pentru principate.

Astfel, în 1769 partida naţională condusă de mitropolitul Gavril Calimachi al

Moldovei propunea instaurarea unei republici aristocraticeconduse de 12 mari
boieri.

În 1817-1818, marele vistier Iordache Rosetti Roznovanu a redactat 8 proiecte

de reformă propunând instaurarea unui regim politic în care domnia să fie un

1
 simplu organ de supraveghere şi control, puterea reală trecând în mâinile unui
adunări obşteşti şi a unui divan controlat de boierime.

Programul politic al revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, cererile

norodului românesc din 1821 era îndreptat împotriva fanarioţilor, alungarea
grecilor din principate fiins primul pas în calea cuceririi independenţei.

După moartea lui T. Vladimirescu şi înfrângerea revoluţiei, între 1821-1822

boierimea pământeană a redactat 75 de memorii şi proiecte de reformă pe care
le-au înaintat ruşilor, austriecilor şi turcilor cerând recunoaşterea dreptului
naţional şi acordarea dreptului de a avea domn pământean.

Astfel s-a ajuns ca din septembrie 1822 se se instaureze domniile pământene în

persoana lui Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi Ioniţă Sandu
Sturdza în Moldova. În 1822 Ionică Tăutu a redactat constituţia Cărvunarilor în
Moldova ce conţinea revendicări inspirate din ideile revoluţionare franceze:

 Domn pământean;
 Adunarea obştească;
 Drepturi cetăţeneşti;
 Libertatea comerţuilui şi a presei;
 Egalitatea în faţa legii;
 Modernizarea tuturo structurilor politice, administrative şi juridice.

Partida Naţională din Ţara Românească, grupată în jurul lui Ion Cîmpianu a
elaborat în 1838 2 documente referitoare la organizarea Ţării Româneşti,
documente intitulate: „Act de unire şi independenţă”, apoi „Osăbitul act de numire
a suveranului românilor „ ce cereau:

 Înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protectoratului rus;

 Unirea principatelor într-un regat al daciei;
 Alegerea unui domn ereditar.

Societatea secretă Frăţia înfiinţată în 1843 a avut un rol principal în pregătirea şi

desfăşurarea revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. Ea avea în scris în
program o vechime precum:

 Egalitatea cetăţenilor în faţa legii;

2
  Emanciparea clăcaşilor;
 Unirea Ţării Româneşti cu Moldova şi independenţa lor.

Anul 1848 a fost un an revoluţionar pentru întreaga Europă. Revoluţia română

dorea reformarea societăţii româneşti. Obiectivele revoluţiei s-au regăsit în
programele revoluţionare:

 „Petiţia Proclamaţiune în Moldova”

 „Proclamaţia de la Islaz în Ţara Românească;
 „Principiile nostre pentru reformarea patriei”, programul revoluţei moldoveni
aflaţi în exil.

Aceste programe cuprindeau:

 Autonomia şi independenţa;
 Unirea Moldovei cu Muntenia;
 Reforma agrară;
 Drepturi şi libertăţi politice;
 Modernizarea instituţiilor şi o nouă organizare a puterilor în stat;

Deşi înfrântă , revoluţia de la 1848 acreat condiţii propice constituirii statului

naţional modern român.

Ocazia care a permis îndeplinirea aspiraţiei româneşti de a-şi întemeia un stat

naţional a fost oferit de un nou moment de criză orientală marca de războiul
Crimeii desfăşurat între 1853-1856. Început ca un război local ruso-turc, conflictul
a devenir european prin intervenţia Franţei şi Angliei de partea Imperiului Otoman.
În 1856 Rusia cere pace şi astfel se va desfăşura Congresul de pace de la Paris unde
se va pune în discuţie chestiunea românească.

Astfel, în urma tratatului încheiat între Marile Puteri, Franţa, Anglia, Austria,
Prusia, regatul Sardiniei, Rusia şi Imperiul Otoman, se menţiona în privinţa
principatelor următoarele lucruri:

 Principatele române rămâneau sub suzeranitatea otomană;

3
  Era înlăturat protectoratul rus, Moldova şi Ţara Românească intrând sub
garantarea colectivă a Marilor Puteri;
 Moldova primea sudul Basarabiei cu judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad;
 Se hotăra convocarea unor adunări ad-hoc care să consulte populaţia în
privinţa unirii.

În 1857 îşi desfăşura activitatea adunările ad-hoc, atât în Moldova cât şi în Ţara
Românească, care vor elabora rezoluţii şi le vor trimite la Paris în care cereau:

 Unirea prinţipatelor într-un stat numit România;

 Prinţ străin dintr-o familie domnitoare a Europei;
 Autonomia statului român;
 Neutralitatea spaţiului românesc.

În 1858 Marile Puteri se întrunesc în cadrul unei conferinţe la Paris şi hotărăsc în

privinţa principatelor române o serie de lucruri adoptate într-un document intitulat:
„Convenţia de la Paris”, care prevedea între altele:

 Unirea formală a principatelor române, noul stat urmând a se numi

„Prinţipatele române ale Moldovei şi Valahiei”;
 Existenţa a 2 domni, 2 adunări, 2 guverne şi 2 capitale;
 Înfiinţarea la Focşani a unor instituţii comune celor 2 ţări: Comisia Centraşă
cu rol legislativ şi Înalta Curte de Casaţie;
 Noul stat se organiza pe baza separării puterilor în stat, deputaţii în adunările
legislative fiind aleşi pe baza votului censitar.

Convenţia mai prevedea:

 Egalitatea cetăţenilor în faţa legii;

 Erau desfiinţate privilegiile boiereşti;
 Se recomandă reglementarea raportului dintre ţărani şi proprietari.

Convenţia de la Paris oferea românilor şansa de a realiza unirea deoarece nu-i

interzicea explicit alegerea aceluiaşi domnitor în ambele principate.

Astfel la 5 ianuarie 1859 adunarea electivă a Moldovei l-a ales ca domn pe

Alexandru Ioan Cuza. La 24 ianuarie 1859 adunarea electivă a Ţării Româneşti l-a
ales ca domn pe acelaşi A.I.C. Alegerea lui Cuza ca domn în Moldova şi în
4
Muntenia a însemnat unirea principatelor române şi punerea Marilor Puteri în faţa
faptului împlinit constrânse să recunoască acest fapt istoric. Realizarea actului de la
24 ianuarie 1859 este cunoscut în istoriografia românească de „Mica unire”.

 Statul român de la 1859 la 1917. Proiecte şi realizări.

După 1859 unirea înfăptuită trebuie consolidată şi erau necesare reforme care să
aducă societatea românească şi statul la un nivel cu adevărat european. Domnia lui
Cuza(1859-1866) a avut în vedere realizarea mai multor reforme în plan intern
menite să consolideze unirea precum şi recunoaşterea dublei alegeri.

În plan extern, în cadrul Conferinţei de la Paris din martie-septembrie 1859, Marile

Puteri recunoşteau dubla alegere în ciuda opoziţiei Austriei şi Turciei. În 1861
Poarta( Imperiul Otoman), recunoaşte unirea principatelor doar pe timpul vieţii lui
Cuza şi nu mai mult de 7 ani.

În plan intern, Cuza cunoaşte 3 perioade:

 1859-1862, perioada consolidării unirii prin unificarea serviciilor vamale,

poştale şi de telegraf, unificarea cursului monetar, unificarea armatei,
unificarea legislaţiei şi stabilirea capitalei la Bucureşti;
-În 1862 la 22 ianuarie s-a întrunit primul guvern unic condus de Barbu
Catargiu iar la 24 ianuarie 1862 şi-a început lucrările la Bucureşti, prima
adunare legislativă unificată a principatelor. Stemele celor 2 principate s-au
contopit iar la propunerea lui Mihail Kogălniceanu din 1863 în actele interne
s-au adoptat folosirea numelui de România;
 1862-1864, este perioada marilor reforme în care au fost adoptate multe legi
ce au susţinut modernizarea statului Român:
-1863, legea secularizării averilor mănăstireşti, vor fi confiscate pământurile
de la mănăstire.
-1864, legea agrară, legea electorală, a instrucşiunii publice, a organizării
armatei şi introducerea codului civil.

5
  1864-1866, perioada guvernării autoritare. La 2 mai 1864, printr-o lovitură
de stat, Cuza, îşi întăreşte autoritatea. Cuiza adoptă un nou act cu valoarea
constituţională, numit „Statutul dezvoltării al convenţiei de la Paris”, care
sporea atribuţiile domnului ş înfiinţa o nouă cameră legislativă, corpul
ponderator viitorul senat.

Din 1864, împreună cu colaboratorul său apropiat, M.Kogălniceanu, domnul a dat

decretul, legea rurală care îi împroprietărea pe ţărani în funcţie de vite, cu pământ,
din loturile în folosinţă.

Legea electorală cu vot censitar, legea înstrucţiunii publice pein care învăţământul
era organizat în primar, secundar şi superior, învăţământul primar fiind obligatorie
şi gratuit.

Legea organizării armatei, şi introducerea codului civil, după model francez.

Politica autoritară a lui Cuza accentuată din 1865 a determinat unirea opoziţiei într-
o monstruasă coaliţie care a organizat lovitura de stat din 11 februarie 1866, în
urma căreia Cuza a fost silit să abdice. În scurt timp acesta va părăsi ţara,
stabilindu-se ulterior în Germania.

Autorii loviturii de stat din februarie 1866 consideră că dezvoltarea statului român
nu se poate face decât prin aducerea în ţară a unei dinastii străine. Astfel, tronul a
fost oferit lui Filip de Flandra, iar după refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzolern
Sigmaringen susţinut de Napoleon al II-lea, de regele Prusiei şi cancelarul prusac
Oto von Bismarck.

Carol este cel ce a condus România timp de aproape jumătate de secol, începându-
şi domnia la 10 mai 1866, după ce a depus jurământul la Bucureşti. Domnia lui
Carol de Hohenzolern a deputat prin adoptarea primei constituţii moderne a
României la 1 iulie 1866 care a legitimat noul regim politic şi noua organizare
politică a statului numit oficial România.

Constituţia avea un caracter liberal şi se întemeia pe principii moderne precum:

separarea puterilor în stat, instituţii reprezentative şi guvernare responsabilă.

6
Constituţia din 1866 fundamenta monarhia constituţională ereditară şi avea înscrise
drepuri şi libertăţi cetăţeneşti, fiind una dintre cele mai liberale constituţii din zona
centrală şi est Europeană.

Statul român pe baza acestei constituţii s-a consolidat; monarhia, parlamentul,

guvernul şi partidele politice erau factorii decisivi ai puterii.

În timupl lui Carol, iau fiinţă partidele politice: P.N.L.(1875), având doctrină
liberală: „prin noi înşine”, şi Partidul Conservator(1880), având doctrina
conservatoare: „evoluţia organică”(paşii mărunţi).

Carol I este cel ce a contribuit la obţinerea independenţei statale, el afirmând cu

tărie încă de la urcarea pe tron că dorea să obţină independeţa ţării.

În 1873, Carol începe pe cale diplomatică să obţină de la Imperiul Otoman

independenţă. Nereuşind acest lucru, problema independenţei se pune în discuţie
odată cu redeschiderea crizei orientale în 1875, prin răscoalele anti-otomane din
Bosnia şi Herţegovina.

În 1876, guvernul român solicita Porţii şi puterii garante recunoaşterea

individualităţii statului român şi a numelui de România, însă aceste cerinţe au fost
primite cu ostilitate. Rusia care se arată interesată de a controla zona balcanilor la
diverse întruniri internaţionale prezentase faptul că avea sprijin populaţia slavă din
Balcani şi lupta anti-otomană.

Pentru a ajunge în Balcani, trupele ţariste trebuiau să traverseze teritoriu România.

Astfel, la 4 aprilie 1877 Rusia a semnat cu România, convenţia de la Bucureşti,
privind trecerea armatei sale prin teritoriul românesc spre Peninsula Balcanică
garantând integritatea teritorială a ţării.

La 12 aprilie 1877, Rusa declară război Imperiului Otoman iar trepule ţariste trec
Prutul. Până la ajungerea armatelor ruseşti în Balcani, linia adunării va fi apărată de
trupele române. Turcii vor bombarda locurile româneşti de la nord de Dunăre, iar
armata română va bombarda Vidinul, stabilind astfel o stare de război între
România şi Imperiul Otoman.

7
La 9 mai 1877, în parlamentul României, Mihail Kogălniceanu, proclamă
independenţa României, va încerca să se alăture ruşilor în război împotriva
Imperiului Otoman, fiind refuzată.

Armatele ruse nu vor reuşi să ocupe fortificaţiile otomane din Balcani, fiind în
pericol de a fi distruse. Astfel, marele duce Nicolae, fratele ţarului care comanda
armata rusă îi cere lui Carol, printr-o telegramă la 13 iulie 1877 să se alăture
ruşilor. Carol acceptă numai după ce primeşte comanda trupelor ruso-române.

Intrarea în război a României duce la înfrângerea Imperiului Otoman prin tratatele

de la San Stefano şi de la Berlin din 1878. României i se va recunoaşte
independenţa, primind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, fiind deposedată
de cele 3 judeţe din sudul Basarabiei.

După obţinerea independenţei româneşti din teritoriile aflate sub stăpânire străină,
considerau că eliberarea lor şi unirea cu România era doar o chestiune de timp.

După obţinerea independenţei, Carol I, a fost cel care a reprezentat echilibrul în

viaţa politică. A susţinut modernizarea României care în 1881 devine regat.

În 1883, România adetă la tripla alianţă alcătuită din Germania, Italia şi Austro-
Ungaria. Aderarea la tripla alianţă nu a împiedicat însă guvernul de la Bucureşti să
acorde în secret sprijin naţionaliştilor ardeleni.

După 1900, România începe să se îndepărteze de puterile centrale. În 1913,

România particip la al doilea război balcanic, afirmându-se prin pacea de la
Bucureşti, un factor de stabilitate politică în sud-estul Europei.

Declanşarea primului război mondial la 15 iulie 1914, găsea clasa politică

românească divizată. La consiliul de coroană de la Sinaia, din 3 august 1914 regele
a cerut intrarea României în război de partea Puterilor Centrale, invocând tratatul
semnat în 1883, însă membrii consiliului s-au opus adoptându-se poziţia de
neutralitate.

În septembrie 1914 Carol I moare iar urmaş al tronului, Ferdinand de Hohenzolern

a trebuit să continue opera de consolidare şi modernizare a României.

8
În perioada neutralităţii(1914-1916) guvernul Ion I.C. Brătianu a purtat tratative cu
Antanta în vederea stabilirii condiţiilor în care România i s-ar fi alăturat.

La 4 august 1916, România va semna la Bucureşti Tratatul şi Convenţia cu

Antanta, prin care se angaja să intre în război de partea ei.

Începe astfel procesul de constituire a României Mari.

 Realizarea României Mari.(1916-1918)

Tratatul de alianţă cu Antanta semnat în august 1916 recunoştea statului român

dreptul asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei, garantându-i României
participarea la Conferinţa de pace în condiţii de egalitate cu aliaţii.

Consiliul de coroană din 14 august 1916 a aprobat oficial cele 3 documente şi

intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.

La 14 august, orele 21:00, România înainte Austro-Ungariei declaraţia de război.

Armatele române trec Carpaţii şi în scurt timp vor fi elaborate Braşovul, Sfântul
Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Gheorghieni. Aliaţii nu au declanşat ofensiva în
Balcani şi din această cauză spatele armatei române a rămas descoperit.

Trupele bulgare vor ataca România în Dobrogea sprijinite de germani învingând

armatele române în bătălia de la Turtucae şi ocupând oraşele Silistra, Constanţa,
Cernavodă.

În aceste condiţii, armatele române se vor retrage din Ardeal şi vor suferi o
înfrângere în zona depresiunii Jiului. În decembrie 1916 are loc bătălia de la
Neajlov-Argeş pierdută de armata română, lucru ce a determinat regele, guvernul,
parlamentul, armata şi o parte din populaţie să se retragă în Moldova.

9
Bucureştiul va fi ocupat de armatele germane, Iaşul devine capitala României iar
Moldova centrul rezistenţei române. Tezaurul României este trimis în Rusia pentru
a fi în siguranţă iar armata română se reorganizează cu sprijinul misiunii militare
franceze condusă de generalul Henriy Berthelot.

În vara lui 1917 Germania începe scoaterea României din război. Armata germană
condusă de generalul Mackensen atacă pe zona Focşani-Mărăşeşti-Adjud.

Deşi armata rusă se retrage, românii reuşesc să oprească atacul german în bătălia de
la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În octombrie-noiembrie 1917 în urma revoluţiei bolşevice din Rusia, comuniştii

ajung la putere şi încheie armistiţii cu Puterile Centrale.

România, deşi învinsă este nevoită şi ea să încheie armistiţiu cu Puterile Centrale.

În martie 1918, prin pacea de la Brest-Litovsk Rusia semna ieşirea din război cu
unirea Basarabiei cu România a dus la ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia
Sovietică şi la confiscarea tezaurului.

În aprilie 1918, guvernul Brătianu demisionează, iar noul guvern Alexandru

Marghiloman şi-a asumat încheierea păcii de la Buftea -Bucureşti cu Puterile
Centrale la 24 aprilie 1918.

Prin acea pace România pierde Dobrogea şi culmile Carpaţilor iar din punct de
vedere economic ţara era subordonată Germaniei.

Regele Ferdinand nu a semnat acest tratat şi în consecinţă acesta a rămas nul din
punct de vedere juridic. În toamna anului 1918 guvernul Alexandru Marghiloman
demisionează, iar noul guvern condus de generalul Constantin Coandă degretează
mobilizarea României reintrând în război.

La 11 noiembrie 1918, Germania semnează armistiţiul la sfârşitul primului război

mondial. Sfârşitul războiuliu găsea România în tabăra învingătorilor. Anul 1918
marchează înfăptuirea Marii Uniri.

În contextul revoluţiei bolşevice, în noiembrie 1917, are loc la Chişinău Congresul

Ostaşilor Moldoveni, care au proclamat autonomia provinciei. În decembrie 1917,
sfatul ţării proclamă existenţa republicii democratice moldoveneşti ca stat autonom
în cadrul Rusiei.

10
În ianuarie-februarie 1918 republica democrată Moldova îşi proclamă
independenţa. La 27 martie 1918 sfatul ţării a votat declaraţia de unire a Basarabiei
cu Moldova.

În toamna anului 1918 Bucovina era ameninţată cu divizarea. Ucraina dorea să

anexeze acest teritoriu.

La 14 octombrie 1918, la Cernăuţi este ales consiliul naţional românesc condus de

Iancu Flondor.

La 15 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei la care au participat

reprezentanţi români şi ai minorităţilor au votat unirea necondiţionată a Bucovinei
cu Regatul Român.

În toamna anului 1918 era clar că Imperiul Austro-Ungar se va destrăma.

Reprezentanţii partidului naţional român din Transilvania şi din Bucovina s-au
întâlnit la Oradea unde aua doptat „Declaraţia partidului naţional român”, cu
reprezentarea proclamării independenţii Transilvaniei.

Deputatul Alex Vaida Voievod va citi în parlamentul de la Budapesta declaraţia de

independenţă primită cu ostenitate de maghiari.

În octombrie 1918 la Arad, se formează Consiliul Naţional Român central dintre

reprezentanţi ai P.N.R şi 6 reprezentanţi ai P.S.D-ului.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii guvernului de la Budapeste nu s-a ajuns la nici

un rezultat pentru că aceştia ofereau doar autonomia Transilvaniei.

C.N.R.C. hotărăşte întrunirea în cadrul unei adunări naţionale a românilor, a

delegaţiilor din toată Transilvania.

La 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia are loc Marea Adunare Naţională la care

participă 1228 de delegaţi aleşi din Franţa, Banat, Crişana, Maramureş; în faţa a
peste 100 de mii de oameni; cei 1228 delegaţi au votat în una nimitate „Unirea
Transilvaniei şi a tuturor teritoriilor locuite de români cu România”.

Se realizează astfel România Mare.

Modificarea graniţelor statului român a fost recunoscut prin tratatul de pace semnat
la Paris la sfârşitul primului război mondial.

11