Eseu

Între secolele XVIII-XX spațiul românesc a trecut printr-o serie de modificări,

revolutii, acestea ducând la modernizarea si la formarea României Mari.
La începutul secolului XVIII se produc modificări în statutul politico-juridic
internațional al Țărilor Române. Transilvania intră sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, iar
în Principatele Române, în Țara Românească și Moldova, Imperiul Otoman instaurează
domniile fanariote. În contextul afirmării ideilor iluministe și a cristalizării conștiinței
naționale a românilor, vor fi înfăptuite reforme care vor moderniza spațiul românesc.
În Principate, cel mai important domnitor fanariot a fost Constantin Mavrocordat, care
la jumătatea secolului XVIII a elaborat un proiect politic intitulat „Proiect de Constituție”,
Acest proiect politic prevedea reforme in administrație: leafă pentru dregători, în domeniul
fiscal: desființarea dărilor multiple și crearea uneia fixe plătită în patru rate anuale, dar si pe
plan social: desființarea șerbiei. Pe plan juridic vor fi elaborate coduri de legi, primul in 1780:
„Pravilniceasca Condică”, de către Alexandru Ipsilanti. În Transilvania, în 1759, împărăteasa
Maria Tereza va recunoaște religia ortodoxă, iar în 1781, prin „Edictul de toleranță”,
împăratul Iosif II recunoaște primatul catolicismului, dar acceptă și practicarea religiilor
necatolice.
În secolul XVIII și la începutul secolului XIX au loc numeorase războaie ruso-turce,
La sfârsitul acestora, în timpul tratativelor de pace, boierii reformatori români, grupați în
„Partida Națională”, vor adresa Marilor Puteri numeroase memorii în care cereau obtinerea
independenței, respectarea autonomiei, domni pământeni în locul celor fanarioți. În acest
context, va izbucni revoluția de la 1821, revoluție condusă de Tudor Vladimirescu în Țara
Românească. Obiectivul acesteia era indepărtarea domnilor fanarioți. Datorită neînțeegerilor
cu Eteria, mișcarea lui Tudor Vladimirescu va fi înfrântă de turci.
Formarea statului român modern a fost marcată prin dubla alegere ca domn a lui Cuza
în Moldova și în Țara Românească. În 1858 Marile Puteri vor adopta „Convenția de la Paris”,
document cu caracter de Constituție. Aceasta hotăra unirea parțială a românilor, cu formarea
unui singur stat numit „Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”, dar care sa aiba
doi domni, două adunări și două guverne separate. Deoarece textul Constituției nu preciza că
cei doi domni trebuiau sa fie persoane diferite, românii au profitat de această omisiune si îl
vor alege pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele Principate. În timpul domniei lui
Cuza au avut loc o serie de reforme. Pe plan intern se vor unifica armata, serviciul de poștă și
telegraf, unificarea monetară, desființarea vămilor interne. București va deveni capitala unică,
iar în 1862 se va forma primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu. Cuza va dori să dea
pământ țăranilor și să extindă dreptul la vot. Va colabora cu liberalii-moderați conduși de
Mihail Kogălniceanu, acesta devenind prim-ministru î 1863. În condițiile în care proiectul de
reformă agrară va fi respins de mai multe ori, în 2 mai 1864, Cuza va da o lovitură de stat, va
dizolva Adunarea și va adopta un nou act cu valoare constituțională, și anume „Statutul
Dezvoltător al Convenției de la Paris”, prin care îi sporeau atribuțiile. Astfel, prin aceste
modificări, Cuza și Kogălniceanu vor pune în aplicare proiectul de reformă agrară. În august
1864 se va adopta legea rurală prin care țăranii erau împroprietăriți cu pământ pe baza
numărului de vite. Pământul trebuia plătit în 15 ani si nu puteau să îl vândă timp de 30 de ani.
În urma acestei reforme, aproximativ 4 sute de mii de familii vor avea proprietăți.
Carol I va continua opera lui Cuza. În timpul domniei lui Carol I se vor înființa
partidele politice moderne, în 1875 – Partidul Național Liberal care reprezenta interesele
burgheziei și în 1880 se formeaza Partidul Conservator care repreznta interesele boierilor. În
1877-1878, România își va obține independența de stat în urma unui război victorios alături
de Rusia împotriva Imperiului Otoman. Drep consecință, va creste prestigiul internațional al
României, care in 1881 va deveni regat, iar Carol I rege.
România Mare s-a format în 1918, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, când
România se va găsi in tabăra învingătoare.Factorii care au favorizat formarea României Mari
au fost victoriile Antantei pe front, dezmembrarea Imperiilor Țarist, Otoman și Austro-Ungar,
dar si afirmarea pricipiului autodeterminării popoarelor. Pentru a se forma statul național
unitar român, provinciile Transilvania, Basarabia și Bucovina vor avea de parcurs câteva
etape. Vor proclama autonomia, independența și vor vota unirea cu România. Prima
provincie care s-a unit cu România a fost Basarabia, pe 27 martie 1918, cand Sfatul Tării va
vota in favoarea unirii; a doua provincie a fost Bucovina, care pe 15 noiembrie 1918 va vota
pentru unire, iar ultima a fost Transilvania: în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba
Iulia, pe 1 decembrie 1918, Vasile Goldiș va citi rezoluția de unire a Transilvaniei cu
România. În urma Marii Uniri, România își va dubla populația si suprafața, iar procentul
minorităților a crescut de la 8% la 33%.
Proiectele politice realizate de boierii refomatori grupați în „Partida națională”, în
secolele XVIII-XIX au avut un rol decisiv în crearea statului român modern. Acestea, în
perioada fanariotă, au atras atenția Marilor Puteri asupra necesităților societății românești,
unirea Principatelor devenind o problema internațională. În prima jumătate a secolului XIX,
aceste proiecte vor atinge apogeul prin revoluțiile de la 1848-1849. Proiectele vizau atât
aspectul social, reprezentat de dorința emancipării și împroprietăririi țăranilor, cat si aspectul
național: unirea Țărilor române. Acestea cereau de asemenea și obținerea de drepturi și
libertăți cetățenești precum egalitatea în fața legii sau instrucția egală, etc. Marile Puteri vor
ține cont de cerințele românilor, adoptând astfel in 1858 „Conventia de la Paris”. Aceasta a
avut caracter de Constituție pentru Principate și cuprindea prevederi în care se regăseau o
parte din cererile formulate de români în cadrul proiectelor politice. În urma acestor acțiuni,
în 1859 va lua naștere statul român modern.