A.

POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE

1. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Geto-dacii: erau războinici, politeiști, dețineau cunoștințe de astronomie și botanică.

Romanizarea – este un proces de sinteză etnoculturală și lingvistică în urma căreia un
popor însușește de la romani cultura materială, cultura spirituală și limba latină.
Factorii romanizării au fost: armata, veteranii, coloniștii, urbanizarea.
Etnogeneza românească. Poporul român și limba română s-au format în perioada
secolelor I/II – VIII, în spațiul carpato-danubiano-pontic prin romanizarea dacilor de către
romani și mai târziu a slavilor de către daco-romani.
Romanitatea românilor în sursele istorice medievale şi moderne
Autori umaniști vorbesc despre originea latină și unitatea de neam a românilor (Nicolaus
Olahus - sec. XVI, Grigore Ureche - sec XVII, Miron Costin – sec XVII).
Istorici străini vorbesc și ei despre latinitatea și originea romană a românilor: Poggio
Bracciolini și Flavio Biondo (sec XV).
Școala Ardeleană (Gheorghe Șincai, Petru Maior ș.a.) în sec. XVIII – afirmă originea
latină ”pură” a românilor, unitatea de limbă și de neam, continuitatea în spațiul nord-
dunărean. Au elaborat Supplex Libellus Valachorum.
Teoriile imigraționiste, sec XIX (Robert Roesler): apare ca o reacție la cele susținute de
Școala Ardeleană, formulată în Supplex Libellus Valachorum. Roesler susținea că dacii au
fost exterminați; romanizarea nu a avut loc; nu a existat o continuitate a populației romanice
în spațiul nord dunărean, românii s-au format în Balcani de unde au emigrat și au ajuns în
Transilvania în secolele XII-XIII.
Teoria continuității- susținută de istorici români în secolele XIX – XX (B. P. Haşdeu,
Vasile Pârvan, A. D. Xenopol (secolul al XIX-lea); Gheorghe I. Brătianu, C.C. Giurescu,
Constantin Daicoviciu și Hadrian Daicoviciu (secolul al XX-lea): românii s-au format în
spațiul carpato-danubiano-pontic la nord și sud de Dunăre prin romanizarea dacilor și apoi
prin romanizarea slavilor și și-au continuat existența lor în acest spațiu.

C. STATUL ŞI POLITICA
2. STATUL ROMÂN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA
ROMÂNIEI MARI. (SECOLELE XVIII-XX)

Țările Române au fost influențate de Problema Orientală care reprezintă problema

moștenirii terotoriilor stăpânite de Imperiul Otoman aflat în criză din sec. XVII, de către alte
mari puteri. Austria și Rusia erau interesate direct (în Peninsula Balcanică dar și în Marea
Neagră, la gurile Dunării și Mediterană) iar Anglia și Franța în mod indirect, motiv pentru
care au susținut Imperiul Otoman în detrimentul Austriei și Rusiei.
În 1711, în Moldova, și în 1716 în Țara Românească, s-a instalat regimul fanariot
(domnul era numit din rândul grecilor din Fanar, un cartier al Constantinopolului de către
sultan).
Cu toate acestea, între secolele XVIII și începutul secolului al XX-lea, românii au avul
cele mai mari realizări istorice: Unirea Mică (Unirea Țării Românești cu Moldova) – 1859;
prima Constituție democratică modernă internă – 1866 în care statul se numea oficial
România; în 1878 obțin independența de stat, iar în 1918 se realizează România Mare. De
asemenea, în această perioada statul s-a modernizat și s-a democratizat.
Dorințele românilor de a se moderniza, de a se democratiza și de a se uni într-un
singur stat care să fie independent, au fost exprimate prin mai multe proiecte politice în
secolele XVIII-XIX.
În secolele XVIII – XIX, românii au realizat mai multe proiecte politice:
1) În prima jumătate a secolului al XVIII-lea boierii munteni (Țara Românească)
realizează un memoriu pe care îl înaintează Austriei în perioada 1716-1718.

1
 Cereau protecţia Austriei şi recunoaşterea dreptului boierilor români de a alege
domnitorul.
2) În a doua jumătate secolului al XVIII-lea boierii munteni și moldoveni în comun
redactează un memoriu în 1772, cu ocazia unor tratative de pace purtate la
Focşani, în urma unui război ruso-turc. Cereau revenirea la domniile pământene,
autonomia internă şi unirea celor două ţări sub protecţia Austriei, Rusiei şi
Prusiei.
3) În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Rosetti Rosnovanu a elaborat mai
multe proiecte între 1817-1818. El cerea ca puterea politică să fie în mâna unei
Adunări Obşteşti şi a unui Divan (un fel de guvern) controlate de boierime, iar
domnitorul să aibă un rol minor, de supraveghere. De asemenea, a dorit
desfiinţarea privilegiilor fiscale și plătirea impozitelor de către toată lumea.
4) Un alt proiect important este cel formulat în timpul revoluției lui Tudor
Vladimirescu din 18121: Cererile norodului românesc. Acesta a formulat cereri
curajoase: impozit fix în patru rate plătit de toată lumea; desfiinţarea vămilor
interne; libertatea comerţului; înfiinţarea unei armate naţionale; numirea
dregătorilor (funcționarilor) după merite personale (meritocrație); desfiinţarea
obiceiului cumpărării funcţiilor (cerere împotriva corupției).
5) Cele mai multe proiecte ai fost redactate în timpul revoluției din 1848. În
Transilvania – Petița Națională; în Moldova - Petițiunea Proclamaţie; în Țara
Românească – Proclamația de la Islaz. Un alt program foarte radical a fost
redactat la Brașov de revoluționarii moldoveni - Prinţipiile noastre pentru
reformarea patriei, Prin acest program revoluţionarii moldoveni aflaţi în exil în
Transilvania au cerut: împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea
privilegiilor de tip feudal, întemeierea instituţiilor pe principiile libertăţii, egalităţii şi
fraternităţii, unirea Moldovei şi Valahiei într-un stat independent.
6) În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, un proiect politic important este
exprimat de români cu ocazia Adunărilor ad-hoc, alcătuite din reprezentanţii
tuturor claselor sociale, organizate atât în Ţara Românească cât și în Moldova,
prin care românii erau consultaţi cu privire la organizarea ţării şi unire. Proiectul
Adunărilor ad-hoc este elaborat în 1857. Acest act a fost ulterior prezentat marilor
puteri. Erau formulate următoarele cereri: unirea Principatelor într-un singur stat
cu numele de România; prinţ străin pe tronul țării dintr-o familie domnitoare
europeană a cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării; respectarea
autonomiei ţării; trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte puteri.

Unirea Țării Românești cu Moldova și reformele lui Al. I. Cuza

1853 – 1856, războiul Crimeii. Turcia ajutată de Anglia, Franța, Sardinia câștigă războiul
contra Rusiei.
1856 – Conferința de la Paris. Marile puteri discută despre unire și hătăresc consultarea
moldovenilor și muntenilor prin desfășurarea unor adunări ad-hoc.
1857 – Adunările ad-hoc la Iași și București
1858 – Convenția de la Paris – un act care ținea loc de constituție pentru Principatele Unite
ale Moldovei și Valahiei. Permitea doar o unire formală (doi domni, două guverne, două
adunări obștești).
1859 – realizarea unirii (Mica Unire) prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza. La 5 ianuarie la Iași
și la 24 ianuarie la București este ales același domn în persoana lui Alexandru Ioan Cuza și
astfel se realizează unirea Moldovei cu Țara Românească.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)

Cuza a realizat mari reforme în toate sectoarele vieții: economice, sociale, culturale și
politice.
Cele mai importante au fost: reforma agrară, reforma învățământului, reforma
electorală, refoma juridică.

2
Reforma agrară. Prin două legi (Legea secularizării averilor mănăstirești și Legea
rurală) au fost improprietăriți cca. 500,000 de țărani. Pâmântul a fost împărțit țăranilor în
funcție de zonă și în funcție de numărul de vite pe care aceștia le aveau (s-a ținut cont de
capacitatea țăranilor de a lucra pământul). În acest sens, țăranii au fost împărțiți în trei
categorii: fruntași, mijlocași și pălmași. Boierii de la care s-a luat pământul au fost
despăgubiți. Țăranii au participat la despăgubirea lor eșalonat în 15 ani. Nu aveau dreptul să
vândă pământul cu care au fost împroprietăriți 30 de ani. Efectele reformei agrare în timp
scurt și mediu nu au dus la o îmbunătățire radicală a situației țărănimii. A fost doar o
rezolvare parțială a situației țărănimii.
Reforma învățământului. În 1864, Cuza a dat Legea instrucţiunii publice. Prin această lege
învăţământul primar devenea gratuit şi obligatoriu. Liceul avea 7 clase (clasa I echivala cu
actuala clasă a V-a). A acordat atenție sporită pregătirii pedagogice a cadrelor didactice.
Legea a lansat începerea învățământului national modern. Totodată, Cuza a înființat
Universitatea de la Iași și Universitatea de la București.
Reforma electorală: vot censitar și inegal (valoarea votului depindea de contribuția
censitară), parlament bicameral. Unele categorii aveau drept de vot chiar dacă nu plateau
impozit (vot intellectual).
Reforma juridică: au intrat în vigoare Codul civil și Codul penal după modelul codurilor lui
Napoleon. Cu modificări firești în timp, după aceste coduri de legi funcționează justiția și
astăzi în toate statele moderne democratice.

B. OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

2. CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA
CONSTITUȚIA este legea fundamentală (legea de bază, actul legislativ
fundamental) a unui stat. În general, o constituție cuprinde: principiile organizării
statului, sistemul organelor/instituțiilor de stat, bazele juridice ale statutului
cetățenilor (drepturi, libertăți, îndatoriri cetățenești).
Proiecte constituționale
Înainte de a avea o constituție propriu-zisă, românii au elaborat de-alungul istoriei
mai multe Proiecte constituționale. Astfel de proiecte constituționale au fost: Cererile
norodului românesc (1821) – redactat în vremea revoluției lui Tudor Vladimirescu;
Constituția cărvunarilor (1822) – care a reprezentat o tendință de introducere a sistemului
modern de guvernare; Osăbitul act de numire a suveranilor români (1838) – elaborat de
Ion Câmpineanu; Proclamația de le Izlaz (1848) – în timpul revoluției de la 1848 din Țara
Românească.
Documente cu rol de constituție
Până la prima Constituție (Constituția din 1866), Principatele Române au fost conduse
după documente cu rol de constituție (acte consituționale premergătoare Constituției din
1866). Acestea au fost: Regulamentele Organice (întroduse în 1831 în Țara Românească
și 1832 în Moldova); Convenția de la Paris – 1858 și Statutul dezvoltător al Conveției de
la Paris, dat de Cuza în 1864.
1. Regulamentele Organice au întrat în vigoare în 1832 în Țara Românească și în
1832 în Moldova. Regulamentele Organice sunt redactate la Moscova, de către
comisii de boieri coordonate de juristul rus Minciaki. Rusia dorea să dea un exemplu
de bună guvernare popoarelor din Balcani. De aceea, Regulamentele organice sunt
liberale, favorizând modernizarea statului (separarea puterii, impozitare modernă,
arhivă națională, domn ales etc).
2. Convenția de la Paris din 1858 a fost dată de marile puteri care au permis doar o
unirea parțială a Principatelor. În Principatele Române, concepute ca state

3
 confederate, era instaurat statul de drept, bazat pe respectarea legii, în care nimeni
nu este mai presus de lege.
3. Statutul Dezvoltător al Covenției de la Paris – 1864. A fost impus de A. I. Cuza în
urma unei lovituri de stat. A fost adoptat printr-un plebiscit (referendum - vot cu „da”
sau „nu”). Îmbină democrația (menține separarea puterilor în stat) cu domnia
personală (domnitorul avea prerogative lărgite) – pe care le-a folosit pentru a impune
reforme, precum cea agrară.

CONSTITUȚIIlLE ROMÂNIEI
În România, în perioada 1866 și până în prezent au fost în vigoare 8 Constituții
(1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991, 2003). Dintre acestea, primele două și ultimele
două sunt constituții democratice care legiferează un regim democratic, celelelalt însă sunt
autoritare sau totalitare, care legiferează în sistem totalitar.
Constituțiile democratice (1866, 1923, 1991 și 2003) se caracterizează prin:
respectarea separației puterilor în stat (legislative, executive și juridice, pluralism politic
(existent mai multor partide politice), respectarea drepturilor și libertăților cetățenești (dreptul
la vot – censitar sau universal, libertatea asocierii, libertatea cuvântului, a opiniei, libertatea
conștiinței, respectarea proprietății, egalitatea în fața legii.
Constituțiile autoritare (1938) și totalitare (1948, 1952 și 1965), deși în aparență
par a fi democratice, acestea însă nu respectă drepturile cetățenești. Suprimă separația
puterilor în stat, instituie unipartidismul (FRN – 1938, PMR – 1948 și 1952 și PCR – 1965),
instituie sau permit cenzura, nu respectă proprietatea, alegerile sunt proclamate libere dar în
realitate oamenii nu au posibilitatea de a alege fiind doar un singur partid iar
instituțiile/organelle de stat sunt controlate de partidul unic care e ”în tot și în toate”.
Constituțiile totalitare, prin organele de stat, legiferează, în fapt, instituirea terorii (de
exemplu, Miliția și Securitatea, în Constituția din 1948 dar și în cele din 1952 și 1965).
CONSTITUȚIILE MONARHICE
1. Constituția din 1866 (Carol I) – caracter liberal
După abdicarea forțată a lui A. I. Cuza și aducerea prințului străin Carol I de
Hohenzollern, era necesară stabilirea unui nou cadru de organizare a statului. În acest
context a fost adoptată Constituția din 1866. Constituția are ca model Constituția belgiană,
cea mai liberală din Europa acelei vremi. Proclamă monarhia constituțională, separarea
puterilor în stat, drepturi și libertăți cetățenești. Acorda largi prerogative domintorului
(primcipele Carol) care numea și revoca miniștrii, putea da decrete legi, avea dreptul să
dizolve Parlamentul, era șeful armatei. Aceste largi prerogative lezau într-o oarecare
măsură, principiul separației puterilor. În 1878 a fost cerută de către marile puteri
modificarea Art. 7 ce condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine, fapt ce s-
a realizat în 1879. În Constituția din 1866 proprietatea era sacră și inviolabilă.
2. Constituția din 1923 (Ferdinand I) – caracter democratic
Este cea mai bună și cea mai democratică Constituție. Marea Unire din 1918,
reclama integrarea noilor provincii unite, unificarea organizării de stat și a legislației.
Proiectul Constituției a aparținut Partidului Național Liberal, având la baza Constituția din
1866 (cca. 67% din articolele Constituției din 1923 au fost identice cu cele din 1866). A fost
promulgată în 28 martie 1923, fiind valabilă până în 1938. A fost repusă în vigoare între 23
august 1944 (din inițiativa lui Mihai I când România întoarce armele împotriva Germaniai
naziste) și 30 decembrie 1947 (abdicarea lui Mihai I). Constituția din 1923 asigura votul
universal pentru bărbați, separarea puterilor în stat, creștea rolul Parlamentului și scădea
rolul regelul față de Constituția din 1866, proprietatea era garantată, însă în fața interesului
public primează proprietatea publică. A oferit o organizare administrativ-teritorială unitară
României Mari.

4
 3. Constituția din 1938 (Carol al II-lea) - autoritară
A fost impusă de Carol al II-lea, care instaurează un regim autoritar – dictatura regală.
Această Constituție consacră principiul supremației regelui, suprimă separarea puterilor în
stat - puterile sunt concentrate în mâna regelui. Parlamentul este limitat doar la funcția de a
da legi. Are caracter corporativ (fascist). Sunt restrânse considerabil libertățile și drepturile
cetățenilor și sunt desființate partidele politice, sigurul partid fiind FRN (Frontul Renașterii
Naționale).
CONSTITUȚIILE COMUNISTE - totalitare
1. Constituția din 1948 (Gh. Gheorgiu-Dej)
Are model Constituția sovietică. Este elaborată pe baza unor principii clamate,
propagandistice, ca de exemplu, „suveranitatea populară” (în realitate nu poporul era
suveran ci partidul comunist). Un alt principiu era rolul conducător al Partidului Muncitoresc
Român (partidul comunist) care reprezenta tot poporul. În realitate însă, instituia o dictatură
comunistă deoarece pluralismul politic era inexistent. Numele statului devenea RPR
(Republica Populară Română). Prima Constituție comunistă din 1948 deschidea calea
sovietizării României, a desființării proprietății private prin Naționalizare (1949) și
Colectivizare (1949-1962).
2. Constituția din 1952
A fost votată de Marea Adunare Națională (prima Constituție votată astfel). Consacra
rolul dominant al sectorului socialist în economia națională. Declara Partidul Muncitoresc
Român (partidul comunist) - forța politică conducătoare a organelor și instituțiilor statului.
Stabilea principiile orânduirii sociale și sistemul electoral.
3. Constituția din 1965 (N. Ceaușescu)
Este Constituția Republicii Socialiste România. Prin aceată Constituție, socialismul este
definitivat, urmează construirea comunismului. Partidul Comunist Român conduce întreaga
viață a societății. Numele statului este RSR (Republica Socialistă România). Prevede
pentru prima dată funcția de președinte.
CONSTITUȚIA DIN 1991 și 2003– democratice
Prăbușirea regimului comunist în decemebrie 1989 și revenirea la democrație a
impus elaborarea unei noi constituții. A fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21
noiembrie 1991 și revizuită în 2003 printr-un referendum care este în vigoare și azi.

C. STATUL ŞI POLITICA
1. AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE ŞI ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
(SECOLELE IX-XVIII).
a. Autonomii locale – formațiuni prestatale.
Autonimiile locale sunt acele formațiuni politice prestatale care au stat la baza
întemeierii statelor feudale/medievale românești. Acestea au avut la bază obștile sătești care
au evoluat din obștile gentilice (ce aveau la bază legăturile de rudenie dintre membrii obștii)
la uniuni de obști sătești, formând în cele din urmă formațiuni prestatale: cnezate,
voievodate, ducate, cordrii, câmpuri, țări. Autonomiile locale au fost numite de Nicolae Iorga
“românii populare”. Locuitorii acestora au fost consemnați în izvoare bizantine, ruse, turcești,
maghiare, armene sub diferite denumiri: vlahi, volohi, valahi, blachi, ulaki, olahi. Autonomiile
locale se asemănau între ele. Toate au la bază obștea sătească. Aveau același nivel de
dezvolatare economică și socială, principalele ramuri ocupaționale fiind agricultura,
creșterea animalelor, morăritul etc, specifice vremii respective (Diploma Cavalerilor Ioaniți
dar și Gesta Hungarorum oferă informații în acest sens). De asemenea, acestea au
cunoscut o extindere teritorială și s-au opus tendințelor expansioniste ale Ungariei.

5
- În Transilvania sunt atestate în sec IX voievodatele lui Gelu Glad și Menumorut
(Anonymus – Gesta Hungarorum) iar în sec XI voievodadete lui Ahtum și Gyla
(Legenda Sfântului Gerard).
- În Țara Românească, în 1247, Diploma Cavalerilor Ioaniți, atestă Țara Severinului,
Voievodatul lui Litovoi, Voievodatul lui Seneslau și cnezatele lui Ioan și Farcaș
- În Moldova sunt atestate pentru perioada aceasta (sec XII-XIII): Codrii Cosminului,
Câmpul lui Dragoș, Țara Brodnicilor, Țara Berladnicilor
- În Dobrogea sunt atestate mai multe stăpâniri care erau sub influență bizantină
(Balica, Dobrotici, jupan Dimitrie). Cea mai importantă formațiune politică prestatală
era Țara Cavernei.

b. Întemeierea statelor medievale românești:

Transilvania:
- S-a format în sec. XII ca voievodat sub suzeranitatea Regatului Ungar
- S-a menținut forma de organizare a voievodatului
Țara Românească:
- S-a format în prima jumătate a sec XIV prin unificarea voievodatelor de către
Basarab I Întemeietorul
- există și ipoteza descălecatului lui Negru Vodă
- Prin bătălia de la Posada, în 1330, obține independența față de Regatul Ungariei
Moldova:
- S-a format la jumătatea sec. XIV, prin dublul descălecat a lui Dragoș (1354) care a
format o marcă de apărare cu centrul la Baia și Bogdan (1359) care a învins urmașii
lui Dragoș și a devenit independent față de Regatul Ungariei. Roman I a unificat și
Țara de Jos (partea sudică a Moldovei).

c. Instituții centrale în Țările Române

- Domnia:
- cea mai importantă instituție centrală
- Domnul avea largi atribuții/prerogative: comandantul armatei; dreptul de a bate
monedă; judecător suprem; era stăpânul întregii țări (practic era unicul proprietar
deoarece domeniile pe care le aveau boierii și biserica le aveau sub formă de danii
primite de la domn); era șeful politicii externe (hotăra războiul și pacea)
- Era ajutat de Sfatul Domnesc (vornic – șeful Curții Domnești, postelnic – șeful
camerei domnești, vistiernic – șeful vistieriei/averii domnului, paharnic – șeful
pivnițelor domnești; pitar – brutarul/bucătarul șef al domnului; comisul – șeful
grajdurilor domnești etc.)
- Domnii au contribuit decisiv la apărarea țării
- Domnia a avut o evoluție diferită pe parcurs:
- Titulatura domnului începe cu ”IO”. – prescurtare a apostulului Ioan (cel ales, cel iubit
de Dumnezeu), astfel domnul domnea ”prin voința și mila lui Dumnezeu”.
- Între sec XIV – 1711 Moldova/1716 Țara Românească, Domnia era mixtă:
ereditară (domnul trebuia să aibă ”os domnesc – adică trebuia să provină din familii
de domni (Mușatini în Moldova și Basarabi în Țara Românească) și electivă, adică
se alegea din rândul celor care aveau ”os domnesc”.
- Între 1711/1716 – 1822, domnii erau numiți direct de Poartă (de sultan)
Armata:
- Era compusă din Oastea Domnului (militarii permanenți cei mai bine pregătiți); Ostea
Mică (includea Oastea Domnului și Steagurile boierești – adică armatele marilor
boieri; Oastea cea mare (includea și luptării de țărani liberi – cei mai importanți în
acest sens au fost răzeșii lui Ștefan cel Mare).
Biserica
- Mitropolitul conducea biserica în Țara Românească și Moldova

6
 - Mitropolitul avea atribuții lângă domn; el ungea domnul cu ulei la instalarea lui pe
tron, judeca alături de domn.
- În Transilvania, din secolul XVI existau 4 religii recepte (catolică, unitariană,
reformată și evanghelică), ortodocșii erau ”tolerați”.
- Biserica a contribuit decisiv la dezvoltarea culturală a țării, la apărarea creștinătății
românești și europene și a ființei neamului.

B. OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

1. SECOLUL XX – ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM. IDEOLOGII ŞI
PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN EUROPA.
Înfruntarea dintre democrație și totalitarism este una din caracteristicile secolului al
XX-lea. Totalitarismul este un regim politic care nu a existat în istoria omenirii până în
secolul XX. Principala caracterisitică a regimurilor totalitare este faptul că acestea tind să
controloleze total viața oamenilor. Pe lângă celelalte caracteristici ale unor regimuri cum
este dictatura sau monarhia absolutistă, regimul totalitar dorește să țină sub control total,
inclusiv viața privată a oamenilor. Puterea dictează (asta urmărește) omului gândirea,
conștiința, cultura, alimentația, vestimentația, locuința… Totul este controlat de stat!
Primul stat totalitar este URSS. Totalitarismul comunist, de tip sovietic, bolșevic, de
stânga, a fost introdus de Vladimir Ilici Lenin prin revoluția bolșevică din 1917. După venirea
la putere a lui Stalin, în 1924, regimul comunist de tip stalinist instaurat în URSS a însemnat
milioane de victime omenești, unele estimări apreciind că victimele stalinismului depășesc
20 de milioane de victime.
În prima jumătate a secolului XX, regimuri totalitare apar și în Europa Occidentală
sub forma fascismului în Italia și a nazismului în Germania. Sub influența acestora și alte
state au trecut la totalitarism. Fără îndoială, în Occident, cel mai periculos regim care a
generat milioane de victime omenești a fost nazismul.
În tot acest timp, în unele state s-a menținut democrația: Franța, Anglia, statele
nordice, Elveția și altele.
Trăsăturile regimului democratic
 Separarea puterilor în stat
 Respectarea drepturilor și a libertăților cetățenești
 Egalitatea în fața legii
 Pluralismul politic
 Economia de piață
 Promovează statul de drept (în care nimeni nu e mai presus de lege)

Ideologiile politice democratice sunt liberalismul, social-democrația, conservatorismul,

creștin-democrația, naționalismul luminat și altele.
Practicile politice democratice sunt: respectarea drepturilor omului, organizarea de
alegeri libere, plarismul politic, etnic, cultural, confesional, meritocrația și altele. Asigurarea
egalității în fața legii (”Nimeni nu este mai presus de lege!”; ”Toți sunt egali în fața legii!”)
este o practică politică democratică care definește statul de drept.
Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism):
 Conducătorul unic
 Partid unic
 Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești
 Promovarea cultului personalității

7
  Aplicarea cenzurii
 Demagogie și propagandă
 Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice
 Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor
săi)
 Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

Ideologiile politice totalitare sunt comunismul, fascismul și nazismul.

Practicile politice totalitare sunt: propaganda și îndoctrinarea ideologică; cenzura
exacerbată, cultul personalității, limitarea și nerespecatrea drepturilor omului, ținerea
oamenilor sub teroare prin organe speciale cum a fost Gestapo-ul în Germania, Securitatea
și Miliția în România etc. Regimurile totalitare se reclamă ca fiind populare care doresc
binele întregului popor. Stalin lichida oponenții declarându-i ”dușmani ai poprului”.
Regimurile totalitare au cunoscut și trăsături distincte.
Comunismul promova:
 Colectivizarea și industrializarea
 Naționalizarea bunurilor
 Ateismul
 Desființarea proprietății private și înlăturarea burgheziei
 Egalitarismul în toate planurile (în avere, în gândire, în îmbrăcăminte, în mobilier etc)
 Dictatura proletariatului
 Cultura proletariatului și a țărănimii (a clasei muncitoare) – proletcultismul
 Propaganda în jurul ideologiei marxist-leniniste
Nazismul promova:
 Rasismul
 Antisemitismul
 Ideea creării unui “spațiu vital” în care să trăiască “rasa ariană”; “spațiul vital” trebuia
epurat de “rasele inferioare” (evreii, țiganii, slavii) și putea fi realizat prin expansiune
teritorială
Cauzele apariției regimurilor totalitare
 Frustrările provocate de tratatele de pace încheiate în urma Primului Război Mondial
 Instabilitatea economică din diferite țări europene, care a culminat cu marea criză
economică din anii 1929-1933
 Crizele sociale
Regimurile totalitare au apărut în perioada interbelică:
Cele de extremă dreaptă
 În Italia (condusă de Benito Mussolini), în anul 1922
 În Germania (condusă de Adolf Hitler), în anul 1933
 În Ungaria (condusă de amiralul Horthy), în anul 1919
 În Spania (condusă de generalul Franco), în anul 1939
 În Portugalia (condusă de Salazar), în anul 1932

Cel de extremă stângă - comunismul

 A apărut în Rusia, mai târziu numit U.R.S.S. (condusă de Lenin, ulterior de Stalin, din 1924),
în anul 1917, când bolșevicii au preluat puterea.
Regimurile totalitare și războiul

8
 Regimurile de extremă dreaptă au fost învinse în al Doilea Război Mondial.
Comunismul a supraviețuit și după terminarea marii conflagrații, fiind instaurat și în
alte țări în mod forțat, de cele mai multe ori cu ajutorul Armatei Roșii (instrumentul militar al
U.R.S.S.). După al doilea război mondial, Stalin a impus comusimul, prin acceptul tacit al
Occidentului, în opt state din Europa Centrală și de sud-est: Germania de Est (numită
Republica Democratică Germană), Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia,
Bulgaria și Albania.
Democrația în perioada interbelică
În perioada interbelică, majoritatea statelor europene au cunoscut regimuri
democratice și au făcut eforturi pentru menținerea unui climat de pace.
Țările europene democratice au cunoscut, ca formă de organizare statală:
          – republica (Franța, Polonia, Finlanda, Cehoslovacia)
          – monarhia constituțională (România, Marea Britanie, Belgia)
Construcția democrației și ideologia totalitară în România
Regimuri politice  
Pe parcursul sec. XX, România cunoaște atât regimuri democratice, cât și dictatoriale
(autoritare și totalitare):
 1919-1938 – regim democratic – bazat pe Constituția din 1923
 1938-1940 – regimul autoritar impus de Carol al II-lea – Constituția din 1938
 1940-1944 – regim dictatorial (militar)
 1944-1947 – regim pseudo-democratic – de istaurare a comunismului
 1948-1989 – regim totalitar comunist – Constituțiile din 1948, 1952, 1965
 1990 – regimul democratic – legitimat prin Constituția din 1991
Construcția democrației:
 A început în timpul lui Carol I (1866-1914)
 A continuat în timpul regelui Ferdinand (1914-1927)
 Carol I și Ferdinand au contribuit la modernizarea și consolidarea statului român
 Principiile democratice au fost prevăzute în Constituția din 1923 (separarea puterilor
în stat, vot universal pentru bărbați, pluripartidism politic etc.)

Limite ale democrației

Până la izbucnirea Primului Război Mondial, democrația românească a fost limitată de:
 Lipsa votului universal (cel exercitat fiind, pe atunci, votul cenzitar), acordat în 1918
 Nerezolvarea problemei agrare (prin împroprietărirea țăranilor), realizată în 1918-
1921
Ideologia totalitară  
A fost prezentă în România interbelică prin:
Extrema stângă – reprezentată de Partidul Comunist, creat în 1921 și scos în
afara legii în 1924. A avut o influență mică.
Extrema dreaptă – reprezentată de – Liga Apărării Național Creștine (LANC),
apărută în 1923, condusă de A.C. Cuza și Legiunea Arhanghelului Mihail – înființată în
1927 și condusă de Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima. După 1940 vin la putere.

9
 
Partidul Comunist Român
 Aflat sub influența U.R.S.S.
 Urmărea dezmembrarea teritoriului României și transformarea acesteia într-o
republică socialistă
 A fost scos în afara legii în 1924
 A revenit pe scena politică la 23 august 1944 și a preluat treptat puterea
 Regimul totalitar comunist
 A fost instaurat în 1947 cu ajutorul U.R.S.S.
 30 decembrie 1947 – a fost înlăturată monarhia și proclamată republica populară
condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965) și Nicolae Ceaușescu (1965-
1989)
 Regimul comunist a fost înlăturat prin revoluția din decembrie 1989 (revenirea la
democrație)
 Mișcarea legionară
 A fost condusă de Corneliu Zelea Codreanu (“Căpitanul”) și, ulterior, de Horia Sima
 A practicat naționalismul exacerbat, misticismul, violența față de evrei, adversari
politici și autorități, mergând până la asasinatul politic (printre victimele legionarilor se
numără I.G. Duca – prim-ministru în 1933, istoricul Nicolae Iorga, 1940)
 În septembrie 1940 – ianuarie 1941 legionarii (Garda de Fier) au condus statul
român împreună cu generalul Ion Antonescu.

10