5.

STATUL ROMÂN MODERN DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA ROMÂNIEI MARI

În secolul al XVIII-lea românii se aflau sub dominație straină: Țara Româneasca si Moldova sub
autoritatea Imperiului Otoman(turcească), iar Transilvania sud dominatia habsburgică (austriacă). În
intervalul 1711-1822 în Moldova si 1716-1822 in Țara Românească au domnit fanarioții, străini pe care
turcii i-au impus pentru a controla mai bine principatele romane. În marea lor majoritate greci, acești
fanarioți au marcat etapa de maxima intensitate a dominației otomane. În acest context au aparut
primele proiecte care propuneau crearea unui stat român.
Principalele caracteristici ale domniilor fanariote:
-mai bine de jumătate din veniturile Principatelor erau preluate de Poartă numai pentru prelungirea
domniei;
-se plăteau sume colosale catre Poartă după cum urmează:
-Mucarerul mare (la urcarea pe tron);
-Mucarerul mic (la reconfirmarea domniei anual/la trei ani);
-Tributul anual (haraci);
-Peșcheșurile (cadouri catre sultan sau alti funcționari turci).
-armata dispare aproape complet deoarece Principatele erau considerate teritorii autonome ale
Imperiului Otoman și nu iși mai justifica existența;
-domniile fanariote au coincis cu mai multe războaie ruso-austro-turce care au afectat foarte mult
spatiul românesc: epidemii de ciumă, corupție, foamete.
-domnii fanarioți veneau însoțiți de rude și prieteni care primeau slujbe bănoase și privilegii, în dauna
boierimii locale.
Din motivele enumerate mai sus boierii români s-au grupat în Partida Națională care dorea
schimbarea regimului fanariot și revenirea la domnitorii pământeni. Acest demers al Partidei Naționale
s-a facut prin memorii adresate Marilor Puteri în care se solicita modificarea statutului politico-juridic al
Principatelor. Concret, în 1769 Partida Națională condusă de Mitropilitul Gavril Callimachi al Moldovei a
propus Marilor Puteri instaurarea unei republici aristocratice condusă de 12 mari boieri. . În 1772 în
timpul tratativelor de pace de la Focșani între Poartă și Rusia s-a cerut revenirea la domniile pământene
și unirea Principatelor într-un singur stat sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei.
Au existat cațiva domnitori reformatori care au adoptat măsuri cu caracter modern. Cel mai
important a fost Constantin Mavrocordat (grec) care a domnit alternativ in Țara Românească si
Moldova la jumatatea secolului al XVIII-lea. Reformele sale au urmărit îmbunătățirea administrației
(introduce salariile pentru dregători), în domeniul fiscului (au fost înlocuite impozitele multiple cu un
impozit unic); un alt domeniu reformat a fost cel social, a fost desființată șerbia. Un alt fanariot care a
realizat reforme a fost Alexandru Ipsilanti, care in 1780 a impus un cod de legi – Pravilniceasca condică.
În Transilvania, reforme importante au fost aplicate de împărateasa Maria Tereza (in 1759 a recunoscut
religia ortodoxa) și fiul său Iosif al II-lea (1781 edictul de toleranță care accepta practicarea celorlalte
religii în Imperiul Habsburgic).
La inceputul secolului al XIX-lea Europa a fost profund marcată propagarea ideilor moderne
promovate de Revoluția Franceză, răspandite prin intermediul Imperiului Napoleonian. Aceste idei au
pătruns si in spatiul românesc și au generat in 1821 o revoltă importanta in Țara Româneasca,
coordonată de Tudor Vladimirescu. Revolta era indreptata impotriva abuzurilor fanarioților si cel mai
important document a fost ,,Cererile norodului romanesc,,. În acest program se solicita desfiintarea
privilegiilor, înlocuite cu acordarea pe merit a funcțiilor, desfiintarea vămilor interne si reînfiintarea unei
armate naționale, dezvoltarea învațământului.
 Revolta lui Tudor a izbucnit in iarna lui 1821 in Oltenia, in urmatoarele luni a cuprins si
Bucurestiul si Tudor a asigurat conducerea Tarii Romanesti pentru scurt timp. Mișcarea de revolta a lui
Tudor colabora cu mișcarea de eliberare a grecilor numita Eteria. Grecii au bănuit o tradare la Tudor si
din acest motiv l-au arestat si executat în mai 1821. Urmarea directă a revoltei lui Tudor Vladimirescu a
fost revenirea in Țarile Romane la domniile pământene. Începand cu 1822 au fost instalați Ioniță Sandu
Sturdza în Moldova si Grigore al IV-lea Ghica in Țara Româneasca.
În urmatorii ani mișcarea națională s-a intensificat, iar numarul proiectelor a crescut in mod
considerabil. Au aparut si condițiile necesare, în contextul dobândirii independenței comerțului
românesc față de monopolul otoman (pacea de la Adrianopol 1829). Negustorii romani au devenit liberi
sa-si vanda marfurile oriunde in Europa si astfel au descoperit Occidentul. În deceniile 4-5 ale secolului al
XIX-lea mulți tineri români au fost educați la instituții prestigioase din Occident, îndeosebi la Paris unde
au avut contact cu ideile moderne. Întorși acasă au demarat Revoluția de la 1848.
1. În Moldova - revolutia se declanșează în martie 1848 și a fost întocmit un document cu caracter
moderat (program) intitulat ,,Petiția proclamatie,,(Vasile Alecsandri). Domnitorul Mihail Sturza
a ordonat arestarea revoluționarilor, iar acestia au evadat si s-au refugiat în celelalte provincii
românești. La Cernauți, revolutionarii moldoveni refugiati au întocmit un document
intitulat ,,Dorintele Partidei Naționale din Moldova,,(august 1848 – Mihail Kogălniceanu).
Documentul cerea desfiintarea privilegiilor, învatamant egal si gratuit, drept la libera exprimare.
Documentul enunța foarte limpede dorința de unire a Moldovei cu Țara Românească ,,Unirea
Moldovei cu Țara Românească este cheia de boltă fără de care s-ar prabușii tot edificiul
național”.
2. În Țara Româneasca, Revolutia a avut un oarecare succes în sensul că timp de cateva luni
revolutionarii au preluat controlul țarii (iunie-septembrie 1848 – Nicolae Balcescu, Ion Heliade
Radulescu, frații Golescu). În timpul guvernării revolutionare au fost adoptate câteva măsurii
importante: proclamarea tricolorului drept drapel, interzicerea pedepsei cu moartea, anularea
privilegiilor boieresti. În septembrie 1848 Revolutia din Tara Romaneasca a fost reprimată prin
interventia militară otomană. Programul Revolutiei din Tara Romaneasca a fost ,,Proclamația de
la Islaz,, din 9 iunie 1848 , redactată de Ion Heliade Radulescu. Principalele idei cuprinse:
Respectarea autonomiei Țarii Românesti de catre puterea suzerana (Imperiul Otoman)si puterea
protectoare (Rusia); Domnitorul ales pe 5 ani; învatamantul egal pentru toti; Egalitatea
drepturilor politice; Emanciparea taranilor clăcași prin împroprietărire (reforma agrară).
3. În Transilvania, Revolutia a fost diferită deoarece si statutul acestei provincii era diferit.
Transilvania era sub suzeranitate hasburgică asemenea Ungariei. Maghiarii s-au revoltat
împotriva austriecilor si au proclamat alipirea forțată a Transilvaniei la Ungaria. Din acest motiv a
aparut un conflict între revoluția maghiară si români. Cele mai importante confruntări sau
desfășurat in zona Apusenilor, unde românii au rezistat sub conducerea lui Avram Iancu.
Revolutia maghiara s-a incheiat prin intervenirea armatei rusesti. Proclamatia de la Blaj (3-5
mai 1848 – Simion Bărnuțiu) a fost programul românilor transilvăneni:
-libertatea tiparului
-școală in limba româna
-egalitatea ortodocșilor cu celelalte confesiuni privilegiate
-desființarea iobăgiei fără despăgubire
-egalitatea natiunii române cu celelalte națiuni din Transilvania
Românii de la Blaj au strigat ,,Noi vrem sa ne unim cu tara!,, (întelegandu-se cu Moldova si Tara
Românească unite).
Revolutia de la 1848 a fost reprimată violent. Revoluționarii au plecat în exil si au continuat
eforturile pentru atingerea obiectivului național in marile capitale europene, îndeosebi la Paris. Cea mai
importanta personalitate care a susținut ideea de unire a Țării Românesti cu Moldova a fost împaratul
Franței Napoleon al III-lea. Ocazia oficială în care problema românilor a fost discutata a fost Congresul
de pace de la Paris (1856) care punea capăt Razboiului Crimeei. Rusia a fost invinsa de o coalitie
alcatuită din șase țări europene și la negocierile pentru pace de la Paris s-au stabilit urmatoarele:
- În cele două principate urmau sa se constituie două adunări ad-hoc, alcatuite din
reprezentanți ai tuturor claselor sociale, care sa decidă asupra Unirii (pentru ca
Unirea sa se poata îndeplini erau necesare raspunsuri afirmative atat din Moldova,
cat si din Țara Româneasca)
- Moldova primea din partea Rusiei trei judete din sudul Basarabiei. Întreaga
Basarabie fusese rapită Moldovei de către Rusia in 1812
- Cele doua principate române ieșeau de sub protectorat rusesc și intrau sub garanția
colectivă a celor 7 state care semnau la Paris
Dupa Congresul de la Paris, în Moldova si Țara Românească s-au desfașurat alegeri pentru
Adunările Ad-hoc, iar răspunsul acestora favorabil unirii a fost transmis către cele 7 puteri garante.
Rezoluțiile Adunărilor Ad-hoc cuprindeau:
-Unirea Principatelor Române într-un singur stat cu numele România;
-Noul stat va fi condus de un prinț străin, cu moștenirea ereditară a coroanei, ai cărui moștenitori vor fi
crescuți în religia ortodoxă;
-Autonomia și neutralitatea noului stat sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la
Paris (1856).
În 1858 reprezentantii celor 7 puteri s-au întâlnit la Paris in cadrul unei Conferințe a puterilor garante,
convocate pentru a decide soarta Principatelor Române. Conferința a redactat o Convenție care
impunea o unire formală a Principatelor Române cu doi domnitori, două capitale, două guverne si două
parlamente (Adunări Obștești). Domnitorii urmau a fi aleși pe viața. Această Convenție avea sa joace un
rol de Constituție in statul nou format: Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei.
La 5 si 24 ianuarie 1859 au fost organizate alegerile pentru domnitori la Iasi si Bucuresti. La Iasi
au fost câștigate de Alexandru Ioan Cuza. La presiunea populației, pe listele de la Bucuresti a fost propus
și Cuza, ales in unanimitate de catre electori.
Prin dubla alegere a lui Al.I. Cuza s-a constituit statul român modern .
Românii au facut această mișcare fără acordul marilor puteri și era necesară recunoașterea
internațională pentru ca domnia lui Cuza sa fie validată atat la Iasi cât și la București. Recunoasterea
unirii a venit dupa 3 ani de eforturi și din acel moment putem afirma ca România și-a început oficial
existența.

Domnia lui Cuza(1859-1866)

În primii ani de domnie situația tânărului stat român era incertă, deoarece dubla alegere fusese
un act prin care marile puteri au fost asezate in fața unui fapt împlinit. Imperiul Otoman a recunoscut
ultimul unirea, însa numai pe durata vieții lui Cuza. România începea să arate ca un stat în adevaratul
sens al cuvântului; s-a unificat armata, serviciul de poștă, s-au desființat vămile și s-a realizat unificarea
monetară. București a fost desemnat capitală a Romaniei și in ianuarie 1862 a început activitatea
primului Parlament unic și a primului guvern unic condus de Barbu Catargiu. Cuza intenționa o serie de
reforme care au starnit reactii diverse. Cea mai controversata a fost reforma agrara, neacceptata de
conservatori. Cuza colabora cu liberalii și in 1863 l-a numit prim-ministru pe Mihail Kogalniceanu.
Reformele nu treceau de parlament, dominat de conservatori și la 2 mai 1864 Cuza a dat o lovitura de
stat dizolvând parlamentul și impunând un nou act cu valoare constitutionala numit ,, Statutul
dezvoltător al Convenției de la Paris,,. Motivul pentru care i-a aplicat aceasta denumire a fost intenția
domnitorului de a nu stârni reacția Marilor Puteri. În realitate noua Constituție schimba complet
regulamentul politic din Romania, oferindu-i domnitorului întreaga putere. Dupa aceasta lovitură au fost
aplicate marile reforme ale lui Cuza: legea rurala în august 1864, prin care țaranii au primit pamânt în
functie de numarul de vite (460 mii de familii de țarani au beneficiat in medie de 5 h.; pământul trebuia
plătit în 15 ani si nu putea fi vândut timp de 30 ani).
Secularizarea averilor mănăstirești (1863) – pamântul arabil deținut de Biserică a fost trecut in
proprietatea statului si ulterior a fost oferit taranilor.
-1864 – Legea instructiunii publice –reforma școlară - învățământul primar devenea gratuit si
obligatoriu
-1865 – Codul civil/penal
Maniera dictatoriala în care Cuza a condus Romania a determinat reactii adverse: s-a
constituit ,,Monstruoasa Coaliție,, care la 11 februarie 1866 l-a obligat pe Cuza sa renunțe la tron. Au
urmat demersurile pentru desemnarea unui nou domnitor și in acest sens au optat pentru un prinț
străin. Cu ajutorul imparatului Napoleon al III-lea al Frantei a fost desemnat printul german Carol I de
Hohenzollern Sigmaringen, încoronat la Bucuresti la 10 mai 1866. Domnia lui Carol a inceput cu
adoptarea primei Constituții (1 iulie 1866). Nu amintea despre suzeranitate otomana, însa aceasta
continua sa se manifeste si era foarte stânjenitoare în politica externă. De aceea independența a devenit
o prioritate pentru România. În anii 1877-1878 România si-a obținut independența de stat la capatul
unui razboi impotriva Imperiului Otoman, alaturi de Rusia. În timpul domniei lui Carol I scena politica din
Romania s-a maturizat; s-au constituit cele două mari partide:
-PNL –condus de Ion Bratianu – 1875 anul constituirii
-Partidul Conservator – Lascăr Catargiu – 1880
Liberalii erau exponenții intereselor burgheziei si erau adepții unui progres rapid după model
occidental.
Conservatorii reprezentau interesele marilor moșieri si susțineau necesitatea unui progres lent in
conformitate cu posibilitatile națiunii române de a se dezvolta.
În 1881 Romania a devenit regat fapt ce a contribuit la cresterea prestigiului său international.
Aderarea Romaniei la Tripla Alianta sa realizat in 1883, o alianta militara alcatuita din Germania,
Austro-Ungaria si Italia (duce la dezvoltarea statului roman modern).
Între 1914-1918 s-a desfașurat Primul Razboi Mondial. Romania a participat de partea Antantei,
tabăra care s-a impus în acest razboi. La sfarsitul razboiului s-au creat conditiile pentru realizarea Marii
Uniri.
Factori care au favorizat:
-raăpândirea principiului dreptului la autodeterminare, adică dreptul popoarelor aflate sub dominație
straină de a decide asupra propriei soarte. Menționăm ca acest principiu fusese enunțat in
programul ,,Cele 14 puncte,, al presedintelui american Wilson.
-dezmembrarea imperiilor multi-naționale (Austro-Ungar, Țarist, Otoman)
-victoria Antantei in război.
Romania era alcatuita din Tara Romaneasca, Moldova, Dobrogea, Cadrilater (revenise Romania
în 1913). Sub stăpanire straină erau Basarabia (în granitele Rusiei), Bucovina (stapanire austro-ungară,
dar dependentă de Viena) și Transilvania (tot stăpânire austro-ungara dar inclusă in Ungaria).
În fiecare din cele 3 provincii aflate in afara granitelor României etapele au fost similare:
-a fost creat cate un organism care a coordonat lupta pentru Unire:
-Basarabia – Sfatul Țării – Ion Inculeț
-Bucovina – Congresul General – Iancu Flondor
-Transilvania – Consiliul National Roman Central – Stefan Cicio Pop
-al 2-lea moment a fost reprezentat de proclamarea autonomiei
-al 3-lea – Proclamarea independentei fata de imperiile pe care le stapaniseră
-al 4-lea – Proclamarea Unirii cu Romania
 Prima provincie care s-a unit cu Romania a fost Basarabia, la 27 martie 1918 – Sfatul Țării de la
Chișinău a votat Unirea.
A urmat Bucovina, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea
necondiționată cu România.
Ultimul act s-a desfasurat la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Acolo a avut loc Marea Adunare
Națională la care au participat 1228 de delegați oficiali care au votat Rezoluția Unirii prezentată
ulterior unei multimi de circa 100 mii de români de catre Vasile Goldiș.
Dupa Marea Unire vorbim despre România Mare un stat care si-a dublat suprafața si populația,
dar ale carei minoritati nationale au crescut de la 8 la 33%.