 CUPRINS:

1. Introducere
2. Cauzele revoluției
3. Forțe participante
4. Documente programatice
5. Revendicări
6. Revoluția Romană și Eteria
7. Conducerea de către Tudor Vladimirescu
8. Înfrangerea revoluției
9. Consecințe
10. Concluzii
11. Bibliografie
INTRODUCERE

Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a
României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri
europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
Revoluția română de la 1821 s-a integrat în mișcarile generale sociale și naționale care au zdruncinat continentul european de la vest la est, dar și
dincolo de Oceanul Atlantic, în America Latină, la granița dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În toate aceste mișcări revoluționare se disting o serie
de țeluri comune – libertate, independență și unitate națională – stimulate și promovate în toată lumea de Revoluția americană de la 1783 și de Revoluția
franceză de la 1789, dar prezente și în Supplex Libellus Valachorum.
Sistemul Sfintei Alianțe, închegat în perioada postnapoleoniană, a fost o încercare de restaurare a vechilor privilegii aristocratice și de conservare a
sferelor de influență imperiale, care, în ciuda unor succese vremelnice, nu a reușit să stăvilească procesul de instaurare a noilor orânduiri liberale,
concomitent cu trecerea de la economia de subsistență feudală la economia productivistă capitalistă. Toate mișcările revoluționare ale epocii au fost
dominate de obiective sociale sau naționale, sau de o combinație a acestora: abolirea structurilor feudale, înlocuirea autorității absolute a monarhului și a
aristocrației, bazată pe religie, prin autoritatea legii, votată într-un parlament, câștigarea independenței și înfăptuirea unității naționale pentru popoarele
supuse dominațiilor imperiale sau coloniale.
Mișcarea de eliberare a românilor s-a desfășurat în condițiile în care lupta popoarelor balcanice subjugate încă de Înalta Poartă căpăta un nou avânt:
sârbii reluau lupta sub conducerea lui Miloș Obrenovici I, grecii din Peloponez și din insulele Mării Egee luptau pentru independență în 1821, eliberând
întreaga Moree (cum i se spunea uneori Peloponezului), Eteriștii se pregăteau să declanșeze marșul spre Dunăre, în teritoriile locuite de bulgari se
înmulțeau formele de nesupunere active și lua amploare fenomenul haiduciei, iar albanezii se ridicau la luptă, alăturându-se Eteriei sau sprijinind cu
voluntari revoluția lui Tudor Vladimirescu. Războaiele napoleoniene și războiul ruso-turc din 1806–1812 au influențat într-o anumită măsură, în special din
punct de vedere militar, revoluția română de la 1821.
În Țările Române, puterea suzerană, Imperiul Otoman, impusese la începutul secolului al XVIII-lea (1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească)
înlocuirea domniilor pământene cu cele ale fanarioților. Revoluția română de la 1821 nu a fost o izbucnire spontană, generată de anumiți factori
conjuncturali, ci a fost expresia nemulțumirilor acumulate la nivelul tuturor structurilor și claselor sociale de-a lungul secolelor al XVIII-lea și începutul
 Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale excesive, dictate atât de nevoile otomane, cât și de ambițiile domnitorilor, care
fiind conștienți de statutul lor fragil, căutau să-și plătească datoriile pe care le contractaseră la instalarea pe tronul celor două țări române, moldova și țara
românească, cât mai repede, după care încercau să se îmbogățească cât încă se mai aflau la putere.

Pentru a satisface nevoile crescânde ale porții și pentru a-și asigura beneficii personale, domnitorii fanarioți au inițiat politici dure de taxare a
populației. Efectele dezastruoase ale domniilor unora dintre fanarioți au fost în contrast cu realizările și proiectele altora, ca în cazul domniilor lui constantin
mavrocordat (care a abolit iobăgia în 1746 în Muntenia și în 1749 în Moldova) sau a lui Alexandru Ipsilanti (care a încercat să reformeze legislația și să
introducă salarizarea funcționarilor publici, într-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume exagerate pentru întreținerea administratorilor –
greci sau pământeni – în condițiile în care, în acea perioadă, se ajunsese să fie mai profitabil să deții o funcție oarecare decât să ai moșii). Introducerea codului
de legi relativ modern ale lui Ipsilanti, pravilniceasca condică, a fost primită cu rezistență îndârjită de boieri.

La începutul secolului al XIX-lea, din cauza exploatării și jafului, condițiile de viață deveniseră extrem de precare, locuitorii de la sate fiind „reduși
la ultima extremitate a celei mai spăimântătoare mizerii” corupția era generalizată și fără limite, „toate dregătoriile, de la prima până la cea din urmă” erau
„cumpărate cu bani”. Cumpărarea domniilor costa enorm. De exemplu, Mihail Șuțu a plătit 3 milioane de piaștri, iar domnul Ioan Gheorghe Caragea, care
plătise 8.000 de pungi cu galbeni pentru ocuparea tronului, a vândut 4.762 de titluri boierești, pentru care a obținut aproximativ 20 de milioane de piaștri. În
visteria domnului intrau diferitele taxe indirecte, precum cele ale vămilor sau ale ocnelor de sare. Visteria statului era alimentată în principal dintr-un impozit
personal achitat de către toți bărbații țării de peste 16 ani, dar era permisă scutirea boierimii și clerului. Abuzurile administrației locale făceau ca până la jumate
din populația țării plătitoare de impozite să fie scutită de contribuție. Restul contribuabililor erau siliți să plătească prin intermediul celor mai brutale metode.
Singura soluție care se putea întrevedea nu era decât înlocuirea prin forță a factorilor care generau criza economico-politică și națională. În epocă, consulii
puterilor străine prezenți în muntenia și moldova trimiteau rapoarte îngrijorătoare despre criza din principate, dar și despre starea de spirit foarte tensionată de
aici. Consulul franței afirma într-o notă din 1816 că „poporul așteaptă cele mai mari binefaceri de la o revoluție pe care o crede apropiată și pe care o așteaptă”,
iar consulul britanic adăuga și el într-un raport că „nu există pe lume un popor mai asuprit de un guvern despotic și mai strivit de biruri și de angarale decât
țăranii din moldova și muntenia”.
 Revolutia din tara romaneasca se inscrie intr-o miscare mai ampla, desfasurata pe plan european, de eliberare sociala si nationala.
Revolutia romaneasca s-a desfasurat in stransa legatura cu miscarea de eliberare a greciei de sub stapanirea otomana, organizata de societatea
secreta eteria, condusa de Alexandru Ipsilanti.

CAUZELE REVOLUȚIEI:
 dominatia straina si regimul fanariot;
 razboaiele ruso-austro-turce care s-au desfasurat in Tarile Romane si care au provocat numeroase pierderi;
 coruptia si fiscalitatea excesiva;
 situatia grea a taranilor, ale caror obligatii au crescut.
Forte participante:
taranii liberi si dependenti;
orasenii;
boierii pamanteni;
pandurii.

Documente programatice:
“proclamatia catre tara” citita la Pades, la 23 ianuarie 1821;
“Cererile norodului romanesc”, februarie 1821;
“Proclamatia catre munteni”, 3 martie 1821;
“Proclamatia din Bolintin”, 16 martie 1821;
“Proclamatia de la Cotroceni’” 20 martie 1821.
 REVENDICARI:

 Desființarea privilegiilor boierești;

 Numirea în funcții dupa merit;
 Reformarea justiției;
 Armata națională;
 Desființarea dregătoriilor inutile;
 Revenirea la impozitul fix ce putea fi platit în 4 rate;
 Desființarea vămilor interne;
 Libertarea comerțului;
 Învățământ obligatoriu.
 TISMANA
ALEXANDRU ȘUȚU MIHAIL ȘUȚU
 REVOLUȚIA ROMANĂ ȘI ETERIA
 La 22 februarie 1821, eteriștii, conduși de Alexandru Ipsilanti au intrat în Iași. La Iași si la Galați eteriștii i-au
masacrat pe turci.
 Au apărut neînțelegeri între Alexandru Ipsilanti și Tudor Vladimirescu, generate de comportamentul trupelor
eteriste, încercarea eteriștilor de a-și impune autoritatea asupra revoluționarilor români, neacordarea sprijinului
promis de catre țarul Alexandru I, etc.

Alexandru Ipsilanti Tarul Alexandru I

La 16 martie 1821 , Tudor a ajuns la Bolintin și a adresat o proclamație bucureștenilor adunați aici.
La 18 martie 1821, revoluționarii au ajuns la Cotroceni unde Tudor a citit o noua proclamație.
Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu a intrat în Bucuresti.
 CONDUCEREA DE CATRE TUDOR VLADIMIRESCU

 Pe 23 martie 1821, Tudor Vladimirescu a fost primit de Comitetul de Obladuire și a

preluat conducerea ca reprezentant al Adunării Norodului.
 La sfarșitul lunii martie are loc o noua întalnire a lui Tudor cu Ipsilanti, fără a se ajunge
la o înțelegere.
 La începutul lunii mai 1821, au patruns în Țara Românească, pe cinci coloane, trupele
turcești. Tudor a hotărât retragerea spre Oltenia pe ruta București-Pitești-Râmnicu
Valcea.
 În 18 mai 1821, oastea revoluționarilor se află la Golești.
 În 26/27 mai 1821 , la Golești, Tudor a fost atras într-o cursa și ucis de eteriști.
 ÎNFRANGEREA REVOLUȚIEI
 Pe 26 mai, la Zavideni, pe raul Olt pandurii rămași fără conducatori au fost înfranti de turci.
 La 29 mai 1821, la Dragășani a avut loc o noua înfruntare între panduri și turci în urma căreia pandurii au fost
înfranți definitiv.
 În 7 iunie 1821 , langă Dragășani, armata eteristă a fost zdrobita de turci. Ipsilanti a fost prins.
 În octombrie 1821 – la Mănăstirea Secu și Sculeni au fost înfrante ultimele ramașite eteriste.
 În 25 septembrie/7 octombrie 1826 , Rusia și Turcia au semnat Convenția de la Akkerman prin care Imperiul
Otoman a fost obligat să revină la domniile pamântene.

CONSECINȚE:
 Înlaturarea regimului fanariot, revenirea la domniile pamântene;
 Ocupația trupelor otomane timp de doi ani;
 Revigorarea demersurilor boierilor pamanteni, pe langă Marile Puteri, pentru a obține independența Tărilor
Române.
 Primele domnii sub Ioniţă Sandu Sturdza ca Domn al Moldovei şi Grigore al IV-lea Ghica ca Domn al Valahiei -
au fost de scurtă durată:Sturdza şi Ghica au fost detronaţi în urma intervenţiei militare din timpul războiului ruso-
turc, din 1828-1829.
 CONCLUZII

Cu toate că a fost înfrântă, revoluţia de la 1821 reprezintă o pagină glorioasă în lupta poporului român pentru libertate. Ea a pus capăt regimului

fanariot şi a restaurat domniile pământene, relevând totodată, evoluţia artei militare româneşti în acea perioadă. Pentru prima oară, Tudor a reuşit prin

procedee moderne să recruteze, să înzestreze şi să pregătească o armată modernă, care va constitui embrionul constituirii armatei României de mai târziu.

La baza tuturor acţiunilor duse de oastea pandurilor au stat întotdeauna planuri de acţiune clare şi corespunzătoare situaţiei politico-militare existente, a

căror realizare a fost urmărită cu perseverenţă. Marşurile au fost bine organizate şi executate, ele încadrându-se în normele prevăzute de regulamentele

vremii pentru armatele regulate. Itinerariile alese au corespuns întotdeauna obiectivelor tactico-strategice şi a nevoilor de a asigura deplasarea faţă de

atacurile posibile ale inamicului. Dispozitivele de luptă adoptate în diferite situaţii tactice au corespuns cerinţelor momentului, stabilirea şi realizarea

acestora punând în evidenţă priceperea şi iscusinţa lui Tudor Vladimirescu în domeniul artei militare. Terenul pentru desfăşurarea acţiunilor militare a fost

ales cu pricepere, avantajele acestuia fiind amplificate ori de câte ori a fost cazul cu lucrări de amenajare genistică. Acţiunile de luptă propriu-zise au

demonstrat că oastea pandurilor putea să se confrunte cu efective inamice superioare, să forţeze prin surprindere cursuri de apă importante şi să înfrângă

forţe apreciabile. În concluzie, iscusinţa şi competenţa manifestate de Tudor Vladimirescu şi căpitanii săi în pregătirea, organizarea şi conducerea acţiunilor

au contribuit din plin la evoluţia artei militare româneşti şi situarea acesteia la nivelul celor din statele civilizate ale Europei în acele vremuri.
 BIBLIOGRAFIE

1. Mihai Cioranu, Revoluția lui Tudor Vladimirescu, în N. Iorga, Izvoarele contemporane asupra mișcării lui
Tudor Vladimirescu, București, 1921, p. 230
2. Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, Bucureşti, 1985, pag.466.
3. Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, pag.170.
Surse internet:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_de_la_1821#:~:
text=Duminic%C4%83%2023%20ianuarie%2F4%20februarie,ca%20Proclama%C8%9Bia%20de%20la%20Pa
de%C8%99
 https://www.academia.edu/6429053/Revolutia_de_la_1821
 https://www.youtube.com/watch?v=7t7Gc8Es61M