Românii între Orient și Occident.

Conservatorism și modernizare

Elemente ale modernității și-au făcut apariția în Europa începând cu secolul al XVI-lea și a
cuprins toate domeniile vieții sociale, economice, politice, dar și ideologice.
Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Țările Române se înscriu și ele în acest proces de
modernizare, însă trecerea de la modelul de viață oriental la cel occidental fiind una anevoioasă,
contradictorie. Aceasta s-a datorat atât regimului fanariot cât și al celui habsburgic, dar și războaielor din
cadrul Crizei Orientale.
Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se caracterizează și printr-o luptă
continuă între boierimea autohtonă și reprezentanții grupării greco-fanariote. Astfel, în această perioadă
au fost elaborate de către boierimea pământeană o serie de memorii prin care solicitau îndepărtarea
domniilor fanariote, dar și proiecte care vizau forma de guvernare, introducerea sistemului separației
puterilor în stat sau dezvoltarea economică a Principatelor.
Un prim succes l-a reprezentat înlăturarea domniilor fanariote după revoluția de la 1821 și
revenirea la domniile pământene (1822).
Ulterior, printr-o Convenție ruso-turcă (1826), sistemul politic al Principatelor a fost modificat:
domnii erau numiți pe o perioadă de șapte ani dintre boierii pământeni.
Nerespectarea acestei Convenții a determinat declanșarea unui nou conflict ruso-turc, trupele ruse
ocupând teritoriul Principatelor. În urma conflictului, se încheie Tratatul de la Adrianopol (1829) care
prevedea: menținerea suzeranității otomane, instaura protectoratul rusesc, recunoștea domnia pe viață,
îndepărtarea monopolului ottoman asupra comerțului, restituirea raialelor Turnu, Giurgiu și Brăila,
elaborarea Regulamentelor Organice pentru a reglementa politica internă a celor două Principate.
Redactate de către două comisii de boieri munteni și moldoveni, sub supravegherea consulului
general rus Pavel Kiseleff, Regulamentele au intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească și în 1832 în
Moldova. Au fost primele documente cu character constitutional care au prevăzut principiul separării
puterilor în stat, reînființarea armatei, reorganizarea învățământului, desființarea vămilor interne etc.
Deși conservatorismul a continuat să se manifeste mai cu seamă în rândul boierilor din generația
vârstnică și în rândul țăranilor, drumul spre modernizare nu a mai putut fi oprit, manifestându-se pe
diverse planuri: economic, cultural, al mentalităților etc.

https://www.youtube.com/watch?v=PlFX9NJHGZw&ab_channel=OradeIstorie
https://www.youtube.com/watch?v=IU_NAEq8fCM&t=132s&ab_channel=RomaniaRegional
https://www.youtube.com/watch?v=QCuBfG38_Ls&ab_channel=RomaniaRegional
 Revoluția de la 1821

Societatea românească a evoluat în prima jumătate a secolului al XIX-lea într-un cadru european
care s-a caracterizat prin confruntarea dintre conservatorismul monarhic și ideile liberale puse în
circulație de Revoluția franceză. Este perioada în care românii, ca și cele mai multe popoare europene, și-
au legitimat aspirațiile politice prin argumente istorice. Restabilirea autonomiei Principatelor a
reprezentat obiectivul fundamental al mișcării de emancipare națională. Tot în această perioadă s-a format
o nouă elită politică alcătuită din boieri tineri care studiaseră în străinătate și care se formase în spiritul
Iluminismului criticist al Revoluției franceze. Elitele intelectuale românești au acordat în egală măsură
atenție atât reformei politice și sociale, cât și redeșteptării naționale. În acest context se va desfășura
revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. După moartea domnului fanariot Alexandru Șuțu, a
izbucnit în Oltenia o insurecție în fruntea căreia s-a aflat Tudor. Această mișcare s-a tranformat curând
într-o adevărată revoluție, prin participarea mulțimilor, prin program și desfășurare, dar și prin urmări.
Proclamația lansată de Tudor la Padeș (23 ianuarie 1821), era un îndemn la înrolare pentru toți cei care nu
mai doreau regimul de stăpânire străină și la organizarea unei <armate a norodului.> Organizarea militară
avea să cuprindă și mănăstirile din nordul Olteniei. Astfel organizat, Tudor ordonă deplasarea spre
București a <adunării norodului>, formată în mare parte din țărani, dar și panduri, foști soldați din
corpurile armatei austriece. Preocupat de disciplina, dar și de atingerea scopurilor mișcării sale, Tudor a
inițiat și un program, cunoscut sub numele de <Cererile norodului românesc>. Acesta conținea scopul
revoluției, și anume acela de a pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării,
precum și realizarea unor reforme. În paralel cu mișcarea lui Tudor se desfășura și o acțiune de eliberare a
grecilor de sub dominația otomană, denumită Eteria, aceasta fiind condusă de Alexandru Ipsilanti.
Întâlnirea dintre cei doi de la București din martie nu a avut rezultatul așteptat, în sensul desfășurării unei
lupte comune împotriva otomanilor, astfel că aceștia din urmă au pus capăt ambelor mișcări revoluționare
printr-o intervenție armată. Deși înfrântă, revoluția de la 1821 a avut cel puțin o urmare benefică: abolirea
domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene în iulie 1822.

https://www.youtube.com/watch?v=elwKqN6DOxk&ab_channel=OradeIstorie
1
https://www.youtube.com/watch?v=zmCYcn5wrfs&ab_channel=WinSchool
2
https://www.youtube.com/watch?v=UVRwl8hcqRk&ab_channel=RomaniaRegional
3
 Revoluția de la 1848-1849 în Țările Române
Revoluția română, parte integrantă a celei europene, a fost expresia transformărilor care se
produceau în societatea românească la jumătatea secolului al XIX-lea.
Cauzele generale au fost atât de ordin național, cât și social și politic. Astfel, pe plan național
exista o nemulțumire determinată de mai mulți factori: amestecul tot mai mare al Rusiei și Turciei în
treburile interne ale Moldovei și Țării Românești, stăpânirea habsburgică în Transilvania, Banat și
Bucovina, a celei țariste în Basarabia, acțiunea Ungariei, de includere în granițele sale a Transilvaniei și a
Banatului, fapt ce determina nerespectarea drepturilor politice, naționale și confesionale ale românilor.
Din punct de vedere social, diferite categorii își exprimau nemulțumirea față de situația existentă:
persistența privilegiilor feudale, revendicarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești, necesitatea
rezolvării problemei țărănești.
În acest context s-a afirmat o nouă elită politică și culturală, reprezentată de Nicolae Bălcescu,
Vasile Alecsandri, Avram Iancu, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuțiu, Ion Heliade Rădulescu etc.
Revoluția română a avut câteva trăsături comune: unitatea programatică, exprimată în
documentele adoptate, conlucrarea și legătura dintre revoluționarii din teritoriile românești, înfrângerea
revoluției prin intervenția externă rusă, otomană și habsburgică.

Evenimentele revoluționare din Moldova

Primul moment al revoluției s-a desfășurat la Iași, unde, la sfârșitul lunii martie a fost organizată o
manifestație în cadrul căreia a fost redactat programul Petiția-Proclamațiune, document cu caracter
moderat, înaintat domnitorului Mihail Sturdza. Domnitorul l-a respins și a trecut la reprimarea mișcării,
astfel că unii dintre revoluționari au fost arestați și trimiși în exil la Istanbul. Unii au reușit să scape și s-
au refugiat în Transilvania și Bucovina, continuându-și activitatea revoluționară. Acolo au redactat noi
programe: Prințipurile noastre pentru reformarea patriei (Brașov, mai 1848) și Dorințele partidei
Naționale în Moldova (Cernăuți, august 1848). Ambele programe solicitau unirea Moldovei cu Țara
Românească și cereau rezolvarea problemei țărănești.

Revoluția în Țara Românească

În spațiul de la sud de Carpați, pregătirea și declanșarea Revoluției de la 1848 au fost legate de
activitatea organizației secrete revoluționare Frăția. La 9 iunie, membrii acesteia au organizat Adunarea
de la Islaz, unde a fost adoptată Proclamația, pe care au înaintat-o domnitorului Gheorghe Bibescu.
Acesta a acceptat-o, însă a abdicat și astfel s-a format un guvern provizoriu care a luat o serie de măsuri:
desființarea prvilegiilor boierești, adoptarea tricolorului ca drapel național, crearea unei comisii a
proprietății, crearea unei armate naționale etc.
În ciuda acestor eforturi, revoluția a fost înfrântă prin intervenția Imperiului Otoman și a Rusiei.
Astfel, turcii au determinat mai întâi înlocuirea guvernului provizoriu cu o locotenență domnească
(formă provizorie de guvernare), apoi, la cererea Rusiei, au intervenit în forță (lupta din Dealul Spirii, 13
septembrie 1848), punând capăt revoluției în Țara Românească.
Revoluția în Transilvania și Banat
În aceste provincii, revoluția a avut o puternică dimensiune națională, determinată de situația
politică dificilă a românilor și de încercarea Ungariei de a anexa acest teritoriu. Față de această situație
românii au reacționat prin organizarea, la 3-5 mai 1848, a Marii Adunări Naționale de la Blaj, în
organizarea căreia s-au afirmat Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, George Barițiu, Andrei Șaguna. A fost
adoptat programul revoluționar Petiția Națională în care se cerea: independența națiunii române,
egalitatea în drepturi politice, administrație și învățământ în limba română etc.
Impăratul de la Viena a respins programul, iar Dieta de la Cluj a decis anexarea Transilvaniei la
Ungaria (sfârșitul lunii mai 1848). În aceste condiții complexe, românii au refuzat să accepte
administrația maghiară. În septembrie a fost organizată o nouă adunare la Blaj, unde s-a luat decizia
formării unei armate revoluționare românești, alcătuită din legiuni, comandate de tribuni și prefecți.
Curtea de la Viena, adepta principiului divide et impera, a sancționat mai întâi anexarea
Transilvaniei la Ungaria, apoi, prin Constituția din martie 1849, a recunoscut autonomia Transilvaniei.
Situația s-a agravat ca urmare a intrării în Transilvania și Banat a trupelor revoluționare maghiare
conduse de generalul Iosif Bem. Românii au organizat rezistența armată în zona Munților Apuseni sub
conducerea lui Avram Iancu.
Noul împărat de la Viena, Franz Iosif, a cerut sprijinul armatei ruse pentru înfrângerea revoluției
maghiare, ceea ce a dus la o înțelegere între conducătorul maghiarilor, Lajos Kossuth și Avram Iancu.
Aceasta a venit însă prea târziu, trupele austriaco-ruse reușind să înfrângă armata maghiară în august
1849. În urma acestui eveniment, atât Ungaria, cât și Transilvania au redevenit provincii ale Imperiului
Habsburgic.

https://www.youtube.com/watch?v=veh3zJ6iOoE&ab_channel=RomaniaRegional
https://www.youtube.com/watch?v=2oXBHQPVPT0&ab_channel=OradeIstorie
https://www.youtube.com/watch?v=Ipc2VcwqQGs&ab_channel=WinSchool
https://www.youtube.com/watch?v=0aJ6fb58ffU&ab_channel=WinSchool
https://www.youtube.com/watch?v=0aJ6fb58ffU&ab_channel=WinSchool
https://www.youtube.com/watch?v=Wzc36JJ1aCU&ab_channel=TVR
https://www.youtube.com/watch?v=6nmVa7I2LwY&ab_channel=IdeaIsa