Statul român modern: de la proiect politic

la realizarea României Mari (secolele

XVIII-XX)
Cuprins

 Proiectul lui Tudor Vladimirescu şi revoluţia de la 1821. Domniile pământene.

 Regulamentele Organice și domniile regulamentare
 Revoluţia de la 1848 în Principatele Române şi proiectul politic paşoptist
 Revoluția în Transilvania, Bucovina și Banat
o Transilvania
o Bucovina
o Banat
 Principatele Române după revoluţiile de la 1848. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
o Unirea Principatelor Române
 Domnia lui Carol I (1866-1914). Regatul României.
 Războiul de independență
 Ferdinand I (1914-1927). România Mare.
 Marea Unire 1918
o Unirea Basarabiei
o Unirea Bucovinei
o Unirea Transilvaniei

Statul român modern, înainte de a se definitiva ca entitate politico-juridică și geografico-

istorică, a fost în prealabil gândit la nivel teoretic prin numeroasele proiecte politice ce au
început să prindă contur din secolul al XVIII-lea.

Proiectul statului român modern s-a raportat:

 la realităţile autohtone
 la evoluția raportului de forțe dintre marile puteri europene ale timpului

Criteriile unui stat modern:

 guvernarea după o constituţie ce prevede drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

 separaţia puterilor în stat
 garantarea dreptului la proprietate privată
 asigurarea participării tuturor categoriilor sociale la viaţa politică

Pentru ca modernizarea să aibă loc, trebuiau parcurse anumite etape precum desfiinţarea

privilegiilor feudale și a dependenţei ţăranilor, împroprietărirea țăranilor, adoptarea unei
constituţii moderne.

Prevederile reformatoare pe plan intern:

  reorganizarea administrativă a țării și redresarea potențialului acesteia care fusese
distrus
 instituirea unui sistem modern de retribuție a dregătorilor și desființarea venalității
slujbelor, responsabilizarea dregătorilor
 liberalizarea comerțului
 dezvoltarea meșteșugurilor și manufacturilor
 eficientizarea sistemului fiscal
 dezvoltarea învățământului
 drepturi și libertăți cetățenești
 nouă formă de guvernământ: regimul monarhic

Pe plan extern trebuia realizată ieșirea de sub suzeranitatea otomană,

câștigată independenţa şi unirea tuturor românilor într-un singur stat.

Proiectul lui Tudor Vladimirescu şi revoluţia de

la 1821. Domniile pământene.
Elita politică românească se va constitui în partida națională, care fiind receptivă la
modelul politic occidental, a căutat permanent să găsească modalitățile cele mai potrivite
pentru emanciparea românilor din teritoriile aflate sub dominație străină.

 apar societăți secrete precum Eteria, care avea drept scop eliberarea grecilor,

pe fondul unor răscoale generale ale popoarelor creștine din Balcani, sprijinite de
Rusia
 Eteria a stabilit legături cu boierii români, în contextul în care în 1821 câţiva boieri
din partida naţională din Ţara Românească pun la cale înlăturarea domniilor
fanariote printr-o revoltă populară.
 comandant militar al acestei mișcări este ales Tudor Vladimirescu, un
negustor oltean care luptase ca ofiţer în armata rusă în timpul războiului ruso-turc
din 1806-1812. Mișcarea românească s-a desfășurat în strânsă legătură cu Eteria,
Tudor Vladimirescu colaborând cu căpeteniile eteriste.

Misiunea lui Tudor Vladimirescu nu era deloc una ușoară, căci, pe lângă obiectivul comun al
luptei antiotomane, fiecare categorie participantă la mișcare urmărea anumite interese
proprii, adeseori contradictorii cu ale celorlalte categorii. Astfel:

 boierii români doreau înlăturarea domnilor fanarioţi şi a boierilor greci,

care erau majoritari în Divan;
 țăranii își manifestau nemulțumirea împotriva tuturor boierilor, nefăcând
deosebire între boierii care erau de partea lui Tudor şi cei care erau împotriva lui.

Mișcarea lui Tudor a avut câteva documente programatice:

1. Cererile norodului românesc = proiect de organizare a ţării prin care să se limiteze

abuzurile şi nedreptăţile. Principalele puncte ale acestuia erau:

 limitarea boierilor greci din Divan

  plata impozitelor de către categoriile scutite
 desfiinţarea vămilor interne şi libertatea comerţului
 înfiinţarea unei armate naţionale
 numirea dregătorilor după merite personale şi desfiinţarea obiceiului cumpărării
funcţiilor

2. 23 ianuarie/4 februarie: Proclamația de la Padeș = apel pentru mobilizarea poporului la

luptă.

 necesitățile sociale au fost amânate, întrucât Tudor avea nevoie de sprijinul boierilor,
iar o reformă agrară radicală i-ar fi nemulțumit și ar fi periclitat bunul mers al
mișcării
 recrutarea pandurilor, încercând în repetate rânduri să împiedice intervenția
otomană în Muntenia și asigurându-l pe sultan că mișcarea nu este îndreptată
împotriva otomanilor.

Tudor Vladimirescu trebuia să-l ajute pe Alexandru Ipsilanti să treacă prin Moldova și Țara
Românească, apoi Dunărea pentru a ajunge în Grecia. La intrarea în București pe
21martie/2aprilie 1821 Tudor Vladimirescu este întâmpinat cu entuziasm de popor și numit
„Domnul Tudor”. 

Poarta cerea reprimarea mișcării eteriste și depunerea armelor de către pandurii lui Tudor.
Tudor se va retrage în zona fortificată a Olteniei. Otomanii traversează Dunărea pe la
Calafat, Giurgiu și Oltenița în Muntenia încercând să restabilească ordinea. Trădat,
„Domnul Tudor” va fi capturat de oamenii lui Ipsilanti și ucis în 27/28 mai-9/10
iunie, ceea ce va duce încet la destrămarea armatei sale de panduri. Eteriștii vor fi
înfrânți de otomani la Drăgășani pe 7/19 iunie.

Mișcarea lui Tudor Vladimirescu chiar dacă a fost înfrântă:

 a adus în fața marilor puteri europene situația Principatelor române

 și-a atins scopul: înlăturarea domniilor fanariote și restaurarea domniilor pământene

În primăvara anului 1822 au fost trimise delegații române la Poartă pentru a cere domnii
pământene

Ca urmare, sunt numiți:

 în Moldova: Ioniță Sandu Sturdza (1822-1828)

 în Muntenia: Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828)

Domniile lor au fost încheiate de ocupația rusă consecutivă războiului ruso-turc din 1828-
1829. Revenirea la domniile pământene a însemnat doar o schimbare a regimului politic,
modul de organizare al statului rămânând nemodificat. Modificarea instituțiilor va avea loc
abia odată cu adoptarea Regulamentelor Organice (1831; 1832).
Regulamentele Organice și domniile
regulamentare
În 1829 războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829 s-a încheiat cu victoria Rusiei.

==> Prin Tratatul de pace de la Adrianopol, Principatele Române erau puse

sub puterea protectoare a Rusiei.

Rusia, în calitate de putere protectoare, a intervenit în interesul Țărilor Române și a

determinat Imperiul Otoman să aprobe adoptarea Regulamentele
organice. Aceste vor avea caracterul unor legi cu valoare de constituție în
Principatele Române.

Au intrat în vigoare:

 în Ţara Românească: 1831

 în Moldova: 1832

Regulamentele organice au fost întocmite de reprezentanţii Rusiei în colaborare cu

boierii români. Aceștia au ţinut cont într-o oarecare măsură de:

 moștenirea legislativă românească anterioară

 memoriile numeroase întocmite de boierii români
 alte proiecte cu caracter de constituţie.

Regulamentele organice specificau principiul separării puterilor în stat:

 Puterea legislativă era deţinută de Adunarea Obştească:

o alcătuită preponderent din boieri (membrii de drept ai Adunării Obștești
erau considerați doar marii boieri)
o boierii mici şi orăşenii alegeau deputaţilor prin vot cenzitar
o Atribuțiile Adunării Obştești: erau votarea bugetului, votarea legilor
şi alegerea domnului
 Puterea executivă era deţinută de domn şi de un Sfat administrativ ce era
compus dintr-un număr de 6 miniştri.

Domnitorul:

 ales pe viaţă de către Adunarea Obștească

 atribuţii principale: dreptul de inițiativă legislativă, numirea şi revocarea
miniştrilor, dizolvarea Adunării (cu acordul puterilor protectoare şi
suzerană), sancționarea legilor drept de graţiere și conducea miliţia naţională.

Adunarea Obștească:

 dezbătea și adopta proiectele de lege care erau trimise apoi domnului

Sfatul domnesc a fost înlocuit cu Sfatul administrativ, alcătuit din miniștri.

 Puterea judecătorească era apanajul tribunalelor centrale şi locale.

 Instituţia supremă judecătorească era Înaltul Divan Domnesc
 erau instituiţi în mod oficial avocaţii, procurorii şi judecătorii

Regulamentul Organic:

 a adus toate aceste noțiuni de modernitate enumerate

 nu prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
 perpetua privilegiile boiereşti
 era o emblemă a protectoratului rusesc şi a suzeranităţii otomane

Domnitorii care au condus în perioada 1834-1848 Principatele Române au

primit titulatura de domni regulamentari:

 Ţara Românească: Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu

 Moldova: Mihail Sturdza

Cu toate că Țările Române au înregistrat un progres economic prin aplicarea reformelor

la nivel instituțional, asistăm la agravarea contradicțiilor sociale, politice și naționale.

Ca urmare, Domnii regulamentari au devenit repede contestați de clasa

politică a vremii, iar proiectele de reformă au devenit mai complexe și uneori
chiar mai radicale.

Revoluţia de la 1848 în Principatele Române şi

proiectul politic paşoptist
Între anii 1837-1838, Partida Națională, condusă de boierul Ion Câmpineanu, s-a remarcat
în cadrul Adunării Obștești a Țării Românești, respingând încălcarea autonomiei țării și
redactând Actul de unire și independență și Osăbitul act de numire a suveranului
românilor.

 Actul de unire și independență = înlăturarea protectoratului rusesc și a suzeranității

otomane și pentru unirea Principatelor Române într-un regat al Daciei.
 Osăbitul act de numire a suveranului românilor = domnie de tip ereditar, drepturi
și libertăți cetățenești etc.

Ambele documente reprezentau un proiect de constituție construit pe principiile

liberalismului politic și economic: Noul stat ce se dorea constituit trebuia să fie o
monarhie constituțională sub garanția colectivă a Marilor Puteri.

Un rol deosebit de important l-au avut și în aceasta perioadă societățile politice secrete,
pregătind revoluția pașoptistă.
  1843: a luat fiinţă la București societatea secretă de tip masonic Frăţia, fondată de
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell, C. A. Rosetti. Membrii ei şi-au propus:
 înlăturarea regimului regulamentar prin revoluţie
 unirea românilor din Moldova și Țara Românească
 instaurarea unei republici democratice

Ideile liberale promovate de societatea Frăția se vor regăsi în publicațiile

vremii: Propășirea, Arhiva istorică, Dacia literară, Magazin istoric pentru Dacia.

În anul 1848 izbucnesc revoluţii în majoritatea statelor europene; scopul acestora

era înlocuirea regimurilor politice absolutiste cu regimuri liberale și adoptarea unor
constituţii moderne care să prevadă respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
separarea puterilor în stat, extinderea dreptului de vot, împroprietărirea ţăranilor etc.

În Principatele Române revoluţia de la 1848 a fost organizată de intelectualii

cu vederi liberale proveniţi din rândul micii boierimi, care efectuaseră în
majoritatea lor studii la Paris, luând astfel contact cu ideile liberale promovate în
occident de Masonerie. Revoluţia a fost pregătită de Societatea Studenţilor Români din
Paris, de societatea Frăţia, dar şi de mişcarea contestatară a Partidei Naționale din anii
1830-1840 iniţiată de Ion Câmpineanu. 

În momentul izbucnirii revoluției de la 1848 toate categoriile sociale aveau nemulţumiri, fie
cu privire la organizarea politică, fie la cea socială. Cauze care au determinat declanșarea
revoluției:

 politice
o de încălcarea autonomiei de către Rusia
o conducerea autoritară a domnitorilor
o desființarea armatei țării în timpul fanarioților
 naționale:
o înlăturarea protectoratului rusesc și a suzeranității otomane în vederea
înfăptuirii unui stat independent al românilor
 sociale:
o nemulțumirea țărănimii datorită privilegiilor feudale și a lipsei
împroprietăririi
o înmulțirea zilelor de clacă (boierii doreau să producă pentru
export)
 economice:
o împiedicarea dezvoltării economice și a pieței interne prin lipsa
căilor de comunicare și a unor facilități bancare

Obiectivele revoluției le găsim înscrise în documentele programatice ale

mișcării:

Obiectivele politice: înlăturarea regimului regulamentar și adoptarea

unei constituţii moderne care să prevadă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
 Obiectivele naționale: obţinerea independenţei Principatelor și unirea
românilor într-un stat naţional

Obiectivele sociale: desfiinţarea privilegiilor sociale; pentru țărani se

dorea desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea acestora.

Revoluţionarii români au alcătuit mai multe programe revoluţionare, unele mai moderate,
altele mai radicale. Programele au adunat în cuprinsul lor numeroase idei din proiectele
politice anterioare momentului pașoptist, majoritatea acestora regăsindu-se în reformele ce
vor fi înfăptuite la sfârșitul secolului al XIX-lea.

1. Moldova

Revoluția a izbucnit în Moldova la 27 martie 1848, prin adunarea revoluționarilor la Iași (la
hotelul Petersburg), adunare de protest împotriva regimului autoritar al domnitorului
Mihail Sturdza.

Revoluționarii moldoveni - în majoritatea lor aparținând boierimii mici și mijlocii, la care se

adăuga o parte a marii boierimi de orientare liberală și elita intelectuală a vremii - au ales un
comitet (în frunte cu Vasile Alecsandri), care trebuia să redacteze un program ce să includă
revendicările lor și pe care să-l înainteze domnitorului.

Programul a primit numele de Petițiunea-proclamațiune. Printre principalele

revendicări se numără:

 drepturi și libertăți cetățenești

 îmbunătățirea vieții țăranilor
 eliberarea deținuților politici
 desființarea cenzurii etc.

Domnitorul Mihail Sturdza a luat cunoștință de doleanțele revoluționarilor, însă a dispus

arestarea celor care au participat la întocmirea petiţiei, ordonând expulzarea lor în Turcia.
Unii dintre ei au reușit însă să scape și să se refugieze în celelalte provincii românești, de
unde au contribuit mai departe la acțiunile revoluționare.

Unii dintre revoluționari vor ajunge în Transilvania, participând la Adunarea de la Blaj și

vor redacta sub impresia acestui eveniment Prințipiile noastre pentru reformarea
patriei (la Brașov, la 12 mai 1848). Aflat în exil, la Cernăuți, Mihail Kogălniceanu alcătuiește
textul intitulat Dorințele partidei naționale în Moldova (august 1848), program ce va fi
ulterior dezvoltat într-un Proiect de constituție.

2. Țara Românească

În Țara Românească revoluția a izbucnit pe 9 iunie 1848, la Islaz.

La Islaz, pe Câmpia Libertății revoluționarii adoptă documentul programatic

intitulat Proclamația de la Islaz (22 de articole, exprimate într-un mod mult mai
radical decât cererile revoluționarilor moldoveni). Printre principalele revendicări se
numără:

 respectarea autonomiei depline a Țării Românești

 alegerea unui domn pe 5 ani
 renunțarea la Regulamentul organic
 drepturi și libertăți cetățenești
 desființarea privilegiilor și egalitatea cetățenilor în fața legii etc.

Pe 11 iunie 1848 la Bucureşti, domnitorul Gheorghe Bibescu, pierzând sprijinul armatei,

semnează Proclamaţia de la Islaz care va deveni astfel noua constituţie. Rusia a protestat
față de acest act prin consulul rus şi a ameninţat că va invada Țara Românească, astfel încât
domnul Gheorghe Bibescu abdică.

Guvernul provizoriu revoluţionar ce se constituise pe Câmpia de la Islaz va adopta ca steag

național, tricolorul revoluționarilor, pe 14 iunie 1848 la Craiova.

 16 iunie 1848: revoluționarii ajung la București, fiind întâmpinați cu entuziasm de

locuitori
 guvernul provizoriu va fi modificat de teama represiunilor celor două imperii (țarist
și otoman) și va cuprinde pe lângă aripa radicală a revoluționarilor și o aripă
moderată.

Înfrângerea revoluţiei în Țara Românească și Moldova

15 iunie 1848: are loc întâlnirea ruso-turcă de la Istanbul.

Revoluția va fi înfrântă prin intervenția străină:

 otomanii: pătrund în Țara Românească

 rușii: pătrund în Moldova

Guvernul revoluționar va trimite o delegație la comandantul trupelor otomane, Soliman

Pașa, încercând să-l asigure de intențiile binevoitoare ale guvernului revoluționar față de
Poartă. Soliman Pașa a impus înlocuirea guvernului revoluţionar cu o locotenenţă
domnească, revenind oarecum la o situaţie politică în spiritul Regulamentului Organic.

La insistenţele ruşilor, sultanul va trimite o nouă armată cu misiunea de a reprima mișcarea

revoluționară. Revoluţionarii și-au organizat o rezistenţă armată, însă în urma luptelor din
Dealul Spirii au fost înfrânţi, turcii ocupând Bucureştiul. Trupele ruseşti de ocupaţie au
venit și ele, iar administraţia militară rusească a restaurat Regulamentul
Organic.

Revoluția în Transilvania, Bucovina și Banat

Transilvania
În Transilvania revoluția pașoptistă va avea o tentă predominant națională și va fi
influențată de revoluția din Ungaria. Românii transilvăneni au susținut inițial revoluția
maghiară întrucât aceasta cerea desființarea iobăgiei și drepturi și libertăți
cetățenești. Cum însă intenția Ungariei era de a alipi Transilvania și de a reface Regatul
Ungariei medievale, în care să fie recunoscută doar națiunea și limba maghiară, românii au
reacționat.

La 3-5 mai 1848 are loc Marea Adunare Națională de la Blaj. Documentul programatic al
mișcării se va numi Petițiunea națională.

Cererile românilor:

 respingerea alipirii Transilvaniei la Ungaria

 recunoașterea națiunii române ca națiune egală în drepturi cu celelalte națiuni din
Transilvania
 învățământ în limba română
 desființarea iobăgiei
 împroprietărirea țăranilor etc.

Revoluționarii aleg un Comitet Național Român, din care fac parte Andrei Șaguna și Simion
Bărnuțiu. Petițiunea națională este trimisă spre aprobare împăratului și Dietei de la Cluj.
Dieta a respins documentul și a votat la 18/30 mai 1848 pentru anexarea Transilvaniei la
Ungaria.

În septembrie 1848 are loc o altă Adunare Națională la Blaj care protestează împotriva
unirii Transilvaniei cu Ungaria şi se decide înarmarea românilor. Revoluționarii vor reuși să
preia conducerea Transilvaniei și trimit un alt memoriu împăratului în 1849. Prin acest
memoriu revoluționarii cereau:

 unirea tuturor românilor din Imperiul Habsburgic într-un stat național românesc, al
cărui conducător să fie împăratul
o împăratul respinge acest memoriu și guvernul maghiar va apela la generalul
polonez Iosif Bem să conducă armata maghiară pentru a opri revolta. Armata
maghiară va ocupa cea mai mare parte din Transilvania, însă fără Munţii
Apuseni unde se remarcă rezistența moților condusă de Avram Iancu.

Imperiul Habsburgic cere sprijinul Rusiei pentru înfrângerea revoluţiei maghiare. În lupta
de la Şiria (lângă Arad), din vara anului 1849, armatele maghiare au fost zdrobite de ruşi iar
Ungaria şi Ardealul vor fi predate de ruşi austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianţe.
Revoluția din Transilvania se încheie. Deși memoriile românilor sunt respinse, prin
adoptarea în martie 1849 a noii constituții a Imperiului Habsburgic, se va recunoaşte
autonomia Transilvaniei.

Bucovina
 revoluționarii s-au întrunit la Cernăuți pe 20 mai 1848, sub conducerea lui Eudoxiu
Hurmuzaki
 documentul programator s-a numit Petiția țării
Cereri ale românilor din Bucovina:

 autonomia Bucovinei în cadrul Imperiului Habsburgic

 drepturi și libertăți cetățenești
 oficializarea limbii române etc.

Banat
 românii s-au adunat în cadrul Adunării Naționale de la Lugoj, la 15 iunie 1848.
 principalele neînțelegeri au fost între ortodocșii români și ortodocșii sârbi, primii
dorind să devină independenți de Mitropolia de la Carloviț
 un alt punct disputat a fost încorporarea unei părți a Banatului Timișan în Voivodina
 documentul programator adoptat a fost Petiția neamului românesc din Banat și
Ungaria cu cereri similare celor ale românilor din Bucovina

Principatele Române după revoluţiile de la

1848. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Unirea Principatelor Române

În 1849 Turcia şi Rusia au semnat ,Convenţia de la Balta-Liman. Prevederile

principale ale convenției au fost:

 numirea domnitorilor români de către Turcia şi Rusia pentru o durată de 7 ani

 înlocuirea Adunărilor cu Divanuri alcătuite din boieri care erau numiţi
de domn
 reintroducerea Regulamentelor organice.

Domnitorii nu mai erau aleși, ci erau numiți de către țar și sultan:

 domnii regulamentari:
o Moldova: Grigore Alexandru Ghica
o Ţara Românească: Barbu Ştirbei

Între anii 1853-1856 are loc Războiul Crimeii dintre Rusia şi Imperiul Otoman, război

ce se finalizează cu înfrângerea Rusiei. La încheierea războiului, în 1856, Franţa, Anglia,
Rusia, Turcia, Austria, Prusia și Sardinia s-au adunat la Paris în cadrul Congresului de
Pace de aici pentru a discuta pacea dintre Rusia și Turcia. Franța, care sprijinea unirea
românilor, a ridicat în Congres și problema Principatelor Române.

Documentul adoptat la finalul acestui congres se va numi Tratatul de Pace de

la Paris (1856) și va cuprinde o secţiune referitoare la Principate, prevăzând:

 punerea Principatelor sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri

 desfiinţarea protectoratului rusesc
 păstrarea suzeranității otomane
  Rusia renunța la cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad) în
favoarea Principatelor
 convocarea, atât pentru Ţara Românească cât și pentru Moldova, unor Adunări
ad-hoc prin care românii să fie întrebați cu privire la organizarea ţării şi consultați
în legătură cu problema unirii Principatelor

Alegerile pentru Adunările ad-hoc au avut loc în 1857 și au fost câştigate în cele
două ţări române de partida naţională (partida unionistă). Doleanțele Adunărilor
ad-hoc, care erau alcătuite din reprezentanți ai tuturor claselor sociale, au fost:

 unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România

 la conducerea țării să fie adus un prinţ dintr-o familie domnitoare europeană, însă el
şi moştenitorii săi să fie crescuţi în religia ţării
 respectarea autonomiei ţării
 trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte puteri europene

În anul 1858 Marile puteri s-au reunit la Paris pentru a discuta propunerile românilor
și astfel adoptă un act numit Convenţia de la Paris care va îndeplini rol de constituţie
pentru Principate până în 1864.

Convenţia de la Paris prevedea:

 unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei

(însă în fiecare principat trebuia să se aleagă câte un domn şi câte o Adunare)
 domnul era ales pe viaţă de către Adunare
 Adunarea era aleasă pe 7 ani prin vot cenzitar
 puterile în stat erau puterea legislativă (domn, Adunare, Comisia
Centrală), puterea executivă (domn şi guvern) şi puterea judecătorească
 Singurele instituţii comune pentru cele două Principate erau Comisia Centrală de la
Focşani (care elabora proiectele de legi) şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie
 drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
 desfiinţarea privilegiilor.

Principatele rămân sub suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor

şapte Mari Puteri. Convenţia de la Paris a înlocuit Regulamentele Organice. 

Unirea Principatelor Române

Cu toată opoziţia Marilor Puteri, românii au reuşit realizarea unirii, prin dubla
alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (la 5 ianuarie 1859, în Moldova și la 24
ianuarie 1859, în Ţara Românească), folosindu-se ingenios de faptul că în Convenţia
de la Paris nu se specifica niciunde că aceeaşi persoană nu are voie să ocupe funcţia de
domnitor în ambele Principate Române. Domnia lui Al. I. Cuza poate fi împărțită în trei
mari perioade:

 1859-1861: consolidarea unirii principatelor

 1862-1864: reformele
 1864-1866: guvernarea autoritară
Pe plan extern urmează o perioadă de intensificare a eforturilor diplomatice menite să
aducă recunoașterea internațională a unirii. În martie 1859 are loc o nouă Conferinţă la
Paris unde cinci dintre Marile Puteri recunosc dubla alegere a lui Cuza. Ulterior Austria şi
Turcia, care refuzaseră iniţial, vor recunoaşte şi ele acest act politic. Drept urmare, în 1860
domnul Cuza hotărăşte unificarea Adunărilor şi guvernelor, și realizează unirea deplină a
Moldovei cu Țara Românească.

În timpul domniei lui Al. I. Cuza punctele esențiale revendicate de mișcarea paşoptistă în
programele revoluționare se concretizează prin reformele înfăptuite de acesta.

Principalele reforme înfăptuite în timpul domniei sale sunt:

 legea secularizării averilor mănăstireşti (1863): trecerea în proprietatea

statului a averilor mănăstirilor;
 reforma agrară (1864): împroprietărirea ţăranilor cu loturi de pământ în funcţie
de numărul de vite pe care îl deţineau; ţăranii plăteau despăgubiri boierilor timp de
15 ani; timp de 30 de ani nu aveau voie să-l vândă (se puteau expropria maxim 2/3
din suprafaţa unei moşii);
 legea instrucţiunii publice (1864): învăţământul primar devenea gratuit şi
obligatoriu; liceul avea 7 clase (clasa I echivala cu actuala clasă a V-a); se prevedea
pregătirea pedagogică a cadrelor didactice; înfiinţarea Universităţilor din Iaşi
(1860) şi Bucureşti (1864); adoptarea Codului civil şi a Codului penal (1865).

În viaţa politică constatăm formarea a două grupări politice, provenite din partida

naţională:

 conservatorii, reprezentaţi de marii proprietari funciari

 liberalii, foştii revoluţionari de la 1848

În anul 1864 Cuza a dat o lovitură de stat prin care a dizolvat Adunarea (aceasta
refuzase adoptarea legii rurale) și a supus votului cetățenilor o nouă constituţie
- Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris - şi o nouă lege electorală.

Noua constituţie prevedea prerogative mult extinse ale domnitorului, atât din punct de
vedere executiv, cât şi legislativ:

 doar domnul avea iniţiativă legislativă

 Adunarea era împărţită în două camere: Adunarea Deputaţilor (alcătuită din
membrii aleşi prin vot cenzitar) şi Senatul (alcătuit din membrii de drept şi membrii
numiţi de domn - care erau majoritari)

Conducerea sa autoritară i-a îndepărtat încet-încet pe toţi oamenii politici din preajmă.
Opoziția s-a constituit în ceea ce a rămas în istorie sub numele de monstruoasa coaliţie.
Astfel, Cuza a fost silit să abdice în februarie 1866, după înlăturarea sa puterea fiind
preluată de către o Locotenenţă domnească.
Domnia lui Carol I (1866-1914). Regatul
României.
După abdicarea lui Al. I. Cuza, oamenii politici români optează pentru aducerea la
conducerea ţării a unui prinţ străin, conform prevederilor din programele pașoptiste şi a
cererilor Adunărilor ad-hoc. În final, este ales prinţul Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen, aducerea lui fiind aprobată printr-un plebiscit. De asemenea, spre sfârșitul
lui 1866 - începutul lui 1867 asistăm și la recunoașterea domniei lui Carol pe plan extern.

În timpul domniei lui Carol I România devine un stat modern, guvernat după principiile
liberalismului prin adoptarea în anul 1866 a Constituţiei liberale, una dintre cele mai
moderne din Europa vremii și care va rămâne în vigoare până în anul 1923. Grupările
politice ale liberalilor şi conservatorilor devin partide politice moderne: Partidul Național
Liberal în 1875 și Partidul Conservator în 1880.

Războiul de independență
România câştigă în timpul domniei lui Carol I un prestigiu deosebit şi pe plan
internaţional. După numeroase încercări de a obține independenţa pe cale diplomatică, în
1876 asistăm la o ultimă încercare de acest fel, iniţiată de ministrul de externe Mihail
Kogălniceanu. Tot atunci a devenit evident că numai calea armelor a rămas singura soluţie
de rezolvare a acestei probleme.

 1875: se declanşează o nouă etapă a Crizei orientale prin izbucnirea în

Peninsula Balcanică a răscoalelor bulgarilor, bosniacilor şi sârbilor pentru eliberarea
de sub stăpânirea Imperiului Otoman
 între Rusia, protectoare a Balcanilor şi România se încheie o Convenţie
militară prin care i se permite Rusiei să treacă cu armata prin România spre
Balcani (cu condiția respectării integrității teritoriale a ţării noastre şi a unui traseu
prestabilit în drumul lor spre Imperiul Otoman), în cazul unui război
 9 mai 1877: Parlamentul României proclamă independenţa naţională a
României.
 ruşii, ajungând la Plevna, sunt pe punctul de a fi înfrânţi și solicită ajutorul militar al
României. Armata română, condusă de domnitorul Carol I, va trece la sudul Dunării
și după două luni de asediu, Plevna este cucerită de armata româno-rusă
 după alte victorii ale armatei române la Rahova, Smârdan şi Vidin, războiul se
încheie în februarie 1878, prin înfrângerea turcilor de către trupele ruso-române.

La încheierea războiului Rusia doreşte să obţină trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei,
de aceea izbucneşte un conflict diplomatic între ea şi România. La finalul războiului, se
încheie mai întâi un tratat de pace între Rusia și Imperiul Otoman la San Stefano.
În urma acestui tratat Rusia obţine o influenţă prea mare în Balcani, de aceea restul marilor
puteri nu îl acceptă și solicită reluarea discuţiilor la Berlin.

La Congresul de Pace de la Berlin (1878) România a trimis o delegaţie condusă de I. C.

Brătianu şi M. Kogălniceanu. Prevederile pentru România din tratatul de la Berlin
erau identice cu cele din tratatul de la San Stefano. Prin aceste tratate este
recunoscută internaţional independenţa României, dar Rusia obţine cele trei judeţe
din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad). Ca recompensă pentru aceste
pierderi, România primeşte Dobrogea, pierdută în favoarea turcilor în timpul lui
Mircea cel Bătrân.

Proclamarea independenței în 1877 este recunoscută la Congresul de Pace de la

Berlin din 1878. Modificarea statutului internațional al țării va determina proclamarea
regatului, în 1881. România devine așadar unul dintre cele mai importante state din zona
Europei răsăritene şi balcanice. 

Ferdinand I (1914-1927). România Mare.

După moartea lui Carol I, acesta neavând urmași direcți, îi urmează la tron nepotul de frate
– Ferdinand I. Personalitatea regelui Ferdinand este legată de participarea României la
Primul Război Mondial (1916-1918) și de realizarea statul naţional unitar român prin
alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

Poziția României la declanșarea Primului Război Mondial a dovedit sentimentele

antantofile ale românilor, care – dorind împlinirea idealului național – nu putea merge la
război alături de Austro-Ungaria ce stăpânea Transilvania și Bucovina.

 aug 1914,la Sinaia: Consiliul de coroană hotărăște neutralitatea României. După

moartea regelui Carol I (sept 1914), urmașul său Ferdinand I a încurajat începerea
tratativelor cu Antanta ==> intrarea României în război alături de Antanta
în 1916

Intrarea României în război alături de Antanta a avut loc și datorită faptului că Antanta i-a
promis la sfârșitul războiului recâștigarea Transilvaniei și Bucovinei. Haosul războiului a
determinat și dezmembrarea imperiilor multinaționale, ceea ce a dus la proclamarea unirii
celor trei provincii românești cu România.

Marea Unire 1918

Unirea Basarabiei
 1917: prăbușirea Rusiei țariste prin lovitura de stat bolșevică și preluarea puterii de
către V. Lenin.
 24 ianuarie/6 februarie 1918: Sfatul Țării din Basarabia proclamă independența
Basarabiei față de Rusia
 27 martie/9aprilie 1918: unirea Basarabiei cu România.

În aprilie 1918 regele Ferdinand I promulgă documentul de unire.

Unirea Bucovinei
  toamna lui 1918 are loc destrămarea Austro-Ungariei și astfel Bucovina se desprinde
din cadrul fostului imperiu dualist
 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei proclamă unirea Bucovinei cu
Regatul României.

În decembrie 1918 Ferdinand promulgă Actul Unirii Bucovinei cu România.

Unirea Transilvaniei
 forța politică a luptei pentru unire în Transilvania a reprezentat-o Partidul Național
Român din Transilvania
 după prăbușirea Austro-Ungariei Partidul Național Român își reia activitatea
 18 noiembrie /1 decembrie 1918 se convoacă la Alba Iulia Marea Adunare Națională
care adoptă rezoluția de unire a Transilvaniei cu România.

Prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la România s-a încheiat

procesul formării statului unitar român, suveran și independent. Aceste acte
istorice vor fi recunoscute la nivel internațional în cadrul Congresului de Pace de
la Paris 1919.

Din programul reformator al domniei lui Ferdinand nu trebuie să uităm a menționa votul

universal (1918) și reforma agrară (1921). Pe 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria
au fost încoronaţi, la Alba-Iulia, ca regi ai României Mari. În anul 1923 a fost
adoptată o nouă constituţie democratică. Programul revendicărilor revoluționare pașoptiste
din secolul XIX, și anume: unirea, independența, împroprietărirea ţăranilor, adoptarea
unei legislații moderne este la acest moment un obiectiv realizat.