Sunteți pe pagina 1din 14

STATUL ROMAN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC

LA REALIZAREA ROMANIEI MARI (1821 - 1918)

1. PROIECTE DE REALIZARE A STATULUI ROMAN MODERN

Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea au marcat intrarea societatii romanesti intr-o noua faza a evolutiei sale istorice, identificata prin aparitia semnelor certe ale modernizarii si afirmarea constiintei necesitatii unitatii politice nationale. Elita politica constituita in "partida nationala", receptiva la modelul occidental, a identificat atunci modalitatile potrivite pentru emanciparea natiunii romane din teritoriile aflate sub dominatie habsburgica si tarista si a statelor romanesti din zona extracarpatica. Romanii, la fel ca germanii, italienii s.a. isi doreau propriul stat national. Implinirea acestei aspiratii s-a facut treptat, pe fondul mutatiilor petrecute in societatea romaneasca (dezvoltarea economica,

modernizarea institutionala, afirmarea noii elite politice animate de "spiritul vremii", dezvoltarea culturii) si in raport de contextul european. Au existat mai multe etape: miscarea reformatoare de pana la jumatatea secolului al XIX-lea, Revolutia de la 1848, formarea statului national roman (1859), castigarea independentei de stat (1877-1878), desavarsirea unirii (1918).

1.1. Proiecte de reformare a societatii in Moldova si Tara Romaneasca pana la 1821

Statul roman modern, inainte de a deveni o realitate institutionala, a fost imaginat ca proiect politic de generatii intregi de ganditori sau de practicieni ai politicii. Acest proiect a inceput sa se contureze in secolul al XVIII-lea, devenind din ce in ce mai

complex pe masura ce diferite aspecte ale sale treceau din planul ideilor in cel al realizarilor efective. Proiectul politic al statului roman modern s-a raportat intotdeauna, pe de o parte, la realitatile autohtone, pe de alta parte, la raportul de forte dintre marile puteri ale timpului. Formulat initial ca alternativa la regimul fanariot, a avut o importanta conotatie nationala.

Contestarea domniilor fanariote s-a facut pe calea pamfletelor si a memoriilor politice. Momentele de varf ale productiei si raspandirii acestora se inregistreaza in anii 1769-1774 (internationalizarea problemei orientale, prin asumarea de catre Rusia a rolului de protectoare a crestinilor din Imperiul Otoman) si 1821-1831. Reformele preconizate vizau, in primul rand, reorganizarea administrativa si refacerea potentialului distrus al tarii, prin desfiintarea venalitatii slujbelor, instituirea unui sistem modern de retribuire a dregatorilor si introducerea responsabilitatii lor, sistem fiscal rational si eficient, liberalizarea comertului, sprijinirea dezvoltarii mestesugurilor si a manufacturilor, dezvoltarea invatamantului, apararea proprietatii, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, libertatea cuvantului, a tiparului, a dreptului de asociere si de deplasare in afara granitelor.

In ceea ce priveste forma de guvernamant, majoritatea covarsitoare a autorilor opteaza pentru un regim monarhic in varianta sa romaneasca, respectiv domnia. Ca tipuri de regim monarhic, se propun absolutismul, cu varianta despotismului luminat sau domnia marginita (constitutionala). Teoria domniei constitutionale se bucura de o larga popularitate in ambele Principate. Intreaga constructie politica pe care o propuneau autorii memoriilor si programelor politice era una de tip reformist, in care opera de reasezare a societatii trebuia infaptuita de carmuire. In 1802, de exemplu, Dimitrie Sturdza, membru al elitei moldovene, a alcatuit un proiect intitulat "Plan sau o forma de obladuire republiceasca aristodemocraticeasca". Forma de

guvernamant propusa era republica, pe care trebuia sa o conduca boierimea grupata, potrivit principiului separarii puterilor, in trei divanuri: Divanul cel Mare, organul suprem de guvernare, format din marii boieri, Divanul Pravilnicesc, cu rol legislativ si compus din boieri cunoscatori ai pravilelor, Divanul de Jos, cu rol financiar, alcatuit din deputati alesi prin vot indirect. Idei moderne erau promovate in politica economica si culturala precum si referitor la exercitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti (programul prevedea libertatea economica, dreptul fetelor de a beneficia de aceeasi instructie ca si baietii, garantarea libertatii individuale prin interzicerea arestarii fara o cercetare prealabila si judecata, interzicerea incasarii altor dari in afara de cele prevazute in bugetul statului etc.).

Chiar domnii fanarioti au promovat numeroase masuri novatoare. Cu exceptia caracterului national al domniei si a problemelor legate de raporturile politice cu Inalta Poarta, multe dintre reformele propuse de boierime au fost initiate sau incercate de domnii fanarioti, dar instabilitatea domniilor (determinata in principal de cauze externe) a facut ca acestea sa cada repede in desuetudine.

Meritul elaborarii unui proiect politic, care avea ca obiectiv apararea existentei politice a Tarilor Romane, apartine boierimii mari si mijlocii ca principala purtatoare a constiintei istorice. Programul politic nu s-a fixat intr-un act fundamental ci in totalitatea memoriilor si proiectelor de reforma redactate in timpul razboaielor austro-ruse-turce (1711-1812), printre altii de Mihai Cantacuzino, Ienachita

Vacarescu si Dimitrie Sturdza. Ideea dominanta a fost revendicarea unui nou statut juridic pe baza dreptului istoric (romanii "dintr-un inceput 343c29d au fost un norod slobod si nesupus"), recastigarea independentei prin inlaturarea regimului turcofanariot. Programele boieresti au prevazut reforma institutiilor si a formei de guvernamant (republica, monarhie constitutionala), dar recastigarea puterii politice a

fost obiectivul principal al programului politic pana la 1821, program politic care prin revendicarile lui nationale a reusit sa solidarizeze intregul corp social al natiunii in timpul miscarii conduse de Tudor Vladimirescu.

Gandirea politica a generat la inceputul secolului al XIX-lea un adevarat program de reforme si de emancipare nationala, care contureaza proiectul statului roman modern. Programele revolutiilor din 1821 si 1848, precum si ale societatilor politice secrete dintre cele doua revolutii au contribuit la clarificarea acestui proiect.

1.2. Revolutia lui Tudor Vladimirescu si revenirea la domniile pamantene

In ultimul deceniu al epocii fanariote, lumea crestina sud-est europeana intra intr-un proces de radicalizare politica. O societate secreta, Eteria, avea ca scop eliberarea grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei rascoale generale a crestinilor din Balcani. Miscarea stabilise legaturi si cu boierii romani, inclusiv cu aceia de la varful ierarhiei politice.

In anul 1821, Tara Romaneasca s-a confruntat cu o situatie extrem de complexa, determinata de amplificarea miscarii sociale si nationale. In contextul crizei Imperiului Otoman, al miscarilor de eliberare din Balcani si al cresterii dominatiei Rusiei in zona, Principatele au initiat o actiune politica avand ca scop promovarea programului lor national. Dupa moartea domnului fanariot Alexandru Sutu, marii boieri pamanteni din Tara Romaneasca, inspirati de principiile iluministe si de ideile nationale moderne, au hotarat organizarea unei revolte care sa redea Principatelor vechile privilegii incalcate de otomani si fanarioti. Slugerul Tudor Vladimirescu, fost comandant de panduri si sudit al Rusiei, a fost ales de Comitetul de Obladuire

(Grigore Brancoveanu, Grigore Ghica si Barbu Vacarescu) - organism politic provizoriu desemnat sa inlocuiasca domnitorul - sa "ridice norodul cu arme".

Miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, desfasurata intre ianuarie - mai 1821, a avut un caracter moderat, reflectat si de documentele programatice, care, insa, contineau idei iluministe. Actiunea romaneasca s-a desfasurat in stransa legatura cu Eteria si in acest scop Tudor a incheiat un legamant cu Iordache si Farmache, capeteniile eteriste; intelegerea avea ca scop lupta impotriva dominatiei otomane. Desi a stabilit legaturi cu Eteria, Tudor Vladimirescu nu a acceptat subordonarea miscarii sale fata de cea greceasca initiata de Alexandru Ipsilanti. La chemarea lui Tudor au raspuns pandurii, care alcatuiau nucleul militar al miscarii, taranii si mica boierime. Pentru a castiga adeziunea poporului, Tudor Vladimirescu a lansat Proclamatia catre tara, la Pades (23 ianuarie 1821), prin care promitea tuturor celor care se inrolau in tabara sa calitatea de membru al Adunarii Norodului (constituita in tabara de la Tantareni), organ reprezentativ, politic si militar imputernicit sa functioneze spre binele poporului, constituit dupa modelul Adunarii Nationale din timpul insurectiei sarbesti, amandoua inspirate de Adunarea Nationala a Revolutiei franceze.

Adunarea Norodului a impartit puterea politica cu vechea administratie, controlata de boierii din Comitetul de Obladuire. Dupa sosirea in Principate a lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul miscarii eteriste, si dupa tratativele cu Tudor, administratia locala a fost impartita intre Tudor si Eterie, prin mijlocirea Comitetului de Obladuire.

Actele elaborate in perioada in care a condus tara ca reprezentant al "vremelnicei ocarmuiri" reflecta contradictiile politice si militare. Cererile norodului romanesc (16 februarie 1821), concepute ca un act fundamental pe care trebuiau sa jure domnii

Principatelor,

reprezinta

principalul

document

programatic

al

revolutiei.

Ele

contineau principii moderne - numirea in functii dupa merit, libertatea comertului, armata nationala, desfiintarea vamilor interne -, dar prevedeau si mentinerea domnilor fanarioti.

Dincolo de proiectul antiotoman, miscarea din 1821 a fost un raspuns dat de societatea romaneasca la problemele cu care se confrunta. Ea a surprins mentalitatile in schimbare (".patria este poporul si nu tagma jefuitorilor") si necesitatea restructurarii statului conturata intr-un program coerent (Cererile norodului romanesc). La baza statului trebuia sa stea principiul suveranitatii poporului si se impunea anularea legilor date fara acordul acestuia. Domnul trebuia sa fie ales de tara, iar privilegiile boieresti desfiintate. Desi infranta, revolutia de la 1821 a creat premisele modernizarii societatii romanesti si a alimentat miscarea nationala pentru independenta. Miscarea din 1821 a dovedit clar ca modernizarea societatii romanesti nu mai putea fi amanata. Ea a dezvaluit gradul in care societatea devenise constienta de propriile nevoi si a reprezentat principalul moment al afirmarii natiunii romane in spatiul extracarpatic.

1.3. Evolutie si revolutie. Elitele romanesti si spiritul public in prima jumatate a secolului al XIX-lea

Revenirea la domniile pamantene poate fi interpretata ca o schimbare de regim politic, in masura in care institutia domniei devine nationala (pamanteana). Structura organizarii de stat (institutiile) nu s-a modificat pana la adoptarea Regulamentelor Organice (1831-1832). In deceniile 3 si 4 ale secolului al XIX-lea, boierimea reformatoare a redactat zeci de proiecte, vizand modernizarea organizarii interne si, in primul rand, redactarea unor legi fundamentale.

Un astfel de proiect a fost alcatuit de carvunarii din Moldova (numiti astfel prin analogie cu "carbonarii italieni"). Proiectul celor 77 de "ponturi" ("Constitutia carvunara") alcatuit in 1822 de comisul Ionica Tautu, consilier al domnului Ionita Sandu Sturdza si secretar al capuchehaiei Moldovei, exprima revendicarile micii boierimi, inspirate de Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului si de actele si memoriile anilor 1821-1822, avand astfel un caracter liberal si iluminist.

In anii 1837-1838, Partida Nationala, condusa de boierul Ion Campineanu, s-a evidentiat in cadrul Adunarii Obstesti a Tarii Romanesti cu prilejul discutarii articolului aditional la Regulamentul Organic. Sub influenta sa Adunarea respingea incalcarea autonomiei tarii. Cu aceasta ocazie, reprezentantii Partidei Nationale au redactat Actul de unire si independenta si Osabitul act de numire a suveranului romanilor. Actul de unire si independenta solicita inlaturarea suzeranitatii otomane si a protectoratului tarist si unirea Principatelor intr-un regat al Daciei. Osabitul act de numire a suveranului romanilor continea referiri la atributiile domniei care trebuia sa fie ereditara, drepturi si libertati cetatenesti (votul universal) si eliberarea clacasilor. In final, cele doua documente cuprindeau un adevarat proiect de constitutie, bazat pe principiile liberalismului politic si economic. Se preconiza unirea Principatelor sub domnia lui Mihail Sturdza, fapt posibil, dupa parerea domnului moldovean, numai cu sprijinul puterilor europene. Noul stat trebuia sa fie o monarhie constitutionala sub garantia colectiva a Marilor Puteri. In cadrul regimului preconizat, toti romanii erau declarati egali in fata legilor, urmand sa se bucure de libertatea personala, a cuvantului si a presei si de introducerea votului universal. S-a adoptat ideea limitarii puterii suveranului de catre parlament, a independentei puterilor legiuitoare si judecatoreasca fata de cea executiva, iar in economie principiul liberei concurente si al neinterventiei statului.

Miscarea nationala a renascut in 1843 prin societatea Fratia, fondata la Bucuresti de N. Balcescu, I. Ghica, Christian Tell si C. A. Rosetti, viitori conducatori ai revolutiei de la 1848. Deviza ei era: "Dreptate, Fratie". Aceasta organizatie masonica avea ca obiective unirea Moldovei si Tarii Romanesti, independenta, emanciparea clacasilor, egalitatea cetatenilor in fata legii. Ideile ei liberale au fost raspandite prin publicatii ca Propasirea, Arhiva istorica, Magazin istoric pentru Dacia si Dacia literara.

1.5. Revolutia de la 1848

Revolutiile de la 1848 din Tarile Romane se inscriu in valul de miscari revolutionare care a cuprins Europa in primavara anului respectiv, de la Paris pana in centrul si rasaritul continentului. In Moldova si Tara Romaneasca, revolutia de la 1848 a fost in primul rand opera intelectualilor "pasoptisti". Ei erau un grup deosebit de omogen, apartineau in general mijlocului clasei boieresti, beneficiasera de posibilitati similare de a studia in marea lor majoritate in strainatate si se distingeau de inaintasii lor prin cunoasterea directa a Europei Occidentale, al carei model politic si cultural il doreau aplicat si Tarilor Romane. O alta caracteristica a intelectualitatii romanesti de la 1848 este adeziunea totala la ideea moderna de natiune si atasamentul neconditionat fata de telurile nationale (independenta sau autonomie politica).

Moment crucial in evolutia societatii romanesti spre un stat modern, revolutia din 1848-1849, a incununat un secol de mutatii produse in plan economico - social, politic si in mentalul colectiv, a marcat afirmarea natiunii romane si exprimarea optiunii pentru "modelul occidental". Pentru romanii aflati sub suzeranitatea Portii si protectia Rusiei (Principatele romane) sau sub dominatia Habsburgilor (Transilvania,

Bucovina), obiectivul emanciparii politice nationale era greu de realizat. Constienti de aceasta, fruntasii revolutionari au manifestat prudenta fata de includerea acestui obiectiv in programele oficiale, pastrandu-si solicitarile in limite "legale" : respectarea autonomiei Principatelor in conformitate cu vechile tratate si unirea teritoriilor romanesti din Imperiul Habsburgic intr-un "ducat autonom"; cu recunoasterea drepturilor natiunii romane. Programele de la Brasov si Cernauti au solicitat deschis probleme ca: inlaturarea Regulamentelor Organice si protectoratului rus, unirea si independenta romanilor, probleme ce reuneau in jurul lor toate fortele sociale si politice romanesti. Intre obiectivele inscrise retin atentia: independenta si unirea Principatelor ("unirea Moldovei si Valahiei intr-un stat neatarnat romanesc" din programul de la Brasov si unirea considerata "cheia boltii iara de care s-ar prabusi tot edificiul national" din programul de la Cernauti).

Semnificatia revolutiei de la 1848. Proiectul politic pasoptist a fost opera intelectualilor liberali care i-au definit obiectivele si au condus revolutia. Nicolae Balcescu, unul dintre autorii proiectului politic revolutionar pasoptist, a surprins constituirea si maturizarea lui treptata. Obiectivele proiectului erau: . autonomia si independenta (obiectiv national);. unirea romanilor intr-un singur stat (obiectiv national); . reforma agrara (obiectiv economico-social); . drepturi si libertati politice (obiectiv politic); . modernizarea institutiilor (obiectiv politic); . o noua organizare a puterilor in stat (obiectiv politic).

S-au formulat trei solutii in vederea ameliorarii statutului juridic extern al Principatelor: autonomia (Proclamatia de la Islaz), independenta (Printipiile noastre pentru reformarea patriei), constituirea unui Regat al Romaniei sub garantia europeana (propunere facuta de Ioan Maiorescu Parlamentului german de la Frankfurt pe Main). Unirea romanilor intr-un singur stat nu a fost formulata in

programele de la Iasi, Islaz, Bucuresti si Blaj din motive strategice. A fost inscrisa in programul revolutionarilor moldoveni de la Brasov (Printipiile noastre pentru reformarea patriei) si in programul de la Cernauti (Dorintele partidei nationale in Moldova) redactat de Mihail Kogalniceanu. Desi revolutionarii munteni nu au inscris ideea unitatii nationale in programe, C.A. Rosetti, in gazeta Pruncul roman, publica in iunie 1848 articolul "Catre fratii nostri din Moldova", in care facea un apel la unire. Aceeasi idee este sustinuta si de gazeta Poporul suveran. In Transilvania, idealul national este exprimat pe Campia Libertatii de la Blaj in expresia "noi vrem sa ne unim cu tara". Pentru a nu irita imperiile vecine, aceasta idee nu a fost inclusa in programele revolutionare adoptate la Iasi, Islaz sau Blaj. Problema agrara a constituit principala problema sociala a revolutiei, parte componenta a problemei proprietatii. Solutiile propuse au fost diferite, de la o solutie moderata in programul de la Iasi (Petitiunea proclamatiune), pana la solutia radicala in programul emigratiei moldovene de la Brasov. In Tara Romaneasca s-a constituit o Comisie a proprietatii care avea in vedere reglementarea raporturilor dintre proprietari si tarani. Programul politic pasoptist a fost pus in aplicare in timpul domniei lui Al.I. Cuza.

Pe plan international, in 1853, in relatiile dintre Rusia si Poarta survine o noua criza majora. Izbucnirea razboiului Crimeii (1853-1856) intre Rusia si Turcia si implicarea Angliei (1854), Frantei (1854) si Sardiniei (1855) in conflict de partea Portii au afectat spatiul romanesc. Noua faza a problemei orientale a debutat cu ocuparea Principatelor de catre trupele rusesti, iar dupa retragerea acestora, de catre cele austriece si turcesti. Domnitorii s-au refugiat in Austria. Rusia a fost infranta si a acceptat negocierile de pace de la Paris. Razboiul a prilejuit cunoasterea problemei romanesti in cercurile diplomatice europene, ca urmare a propagandei desfasurate de revolutionarii romani aflati in exil dupa infrangerea revolutiei de la 1848. Existenta in randul romanilor a unui puternic curent unionist si interferarea

intereselor Marilor Puteri in sud-estul Europei au facut ca problema unirii Principatelor sa devina o problema europeana. Ea a fost discutata in cadrul Conferintei de la Viena (martie 1855), precum si a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capat razboiului Crimeii (1853 -1856).

Congresul de pace de la Paris (februarie - martie 1856). La Paris, cele sapte tari participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese. Franta sprijinea unirea, pentru ca astfel imparatul Napoleon al III-lea, prin ministrul sau de externe, contele Walewski, spera sa-si refaca prestigiul european; Sardinia si Prusia considerau ca prin unirea Principatelor Romane isi vor "deschide drum" pentru constituirea propriilor state nationale - italian si, respectiv, german; Rusia, infranta in razboiul Crimeii, "juca" dupa "muzica" Frantei; Anglia, s-a aratat favorabila unirii, apoi si-a schimbat atitudinea; Austria si Turcia erau impotriva, deoarece nu doreau sa-si piarda influenta in teritoriile romanesti.

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18 martie 1856) prevedeau

*inlocuirea protectoratului Rusiei asupra Principatelor cu garantia colectiva a marilor puteri,

*mentinerea

suzeranitatii

otomane,

garantarea

independentei

administrative,

revizuirea legilor fundamentale (Regulamentele Organice),

* integrarea in granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele viitoarei lor organizari",

Marile Puteri pregateau alegerea unor adunari consultative speciale - numite Adunari ad-hoc - in fiecare Principat, care aveau misiunea de a face cunoscuta unei comisii internationale parerea romanilor asupra unirii si problemelor importante. Rezolutiile acestor adunari urmau sa fie prezentate conferintei Marilor Puteri, organizata la Paris, unde urmau sa se ia deciziile finale, comunicate ulterior romanilor sub forma unui decret promulgat de sultan. Trupele militare straine trebuiau sa fie retrase. Poarta numea in mod provizoriu caimacami, loctiitori ai domnului, pentru a supraveghea si a mentine stabilitatea in cele doua tari romanesti. Hotararile marilor puteri din 1856 au fost importante pentru romani, deoarece urmareau sa impiedice expansiunea Imperiului Rus spre sud-estul Europei.

Rolul Adunarilor Ad-hoc (septembrie-decembrie1857). Prevederile Tratatului de pace de la Paris nu aveau drept rezultat realizarea imediata a unirii, dar inlocuirea protectoratului Rusiei crea conditii dintre cele mai favorabile infaptuirii acesteia. Exista posibilitatea ca romanii insisi sa hotarasca asupra viitorului lor. Miscarea unionista s-a intensificat pe plan intern dupa ce revolutionarii exilati au putut sa revina in tara. In locul celor doi domni, al caror mandat expirase in 1856, Poarta a numit caimacami care sa conduca Principatele.

Alegerile pentru Adunarile Ad-hoc au evidentiat disputa dintre partizanii unirii ("partida nationala") si fortele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei si Turciei. In aceste alegeri clerul, marea proprietate si orasenii votau direct, iar mica proprietate si taranii indirect, prin delegati. Pentru prima oara in Tarile Romane prevederile electorale se intemeiau pe avere, nu pe originea soci ala, iar adunarile care se constituiau in temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Adunarile ad-hoc nu puteau lua hotarari, ci doar faceau propuneri marilor puteri. Ambele adunari au adoptat propuneri asemanatoare, intre care unirea Principatelor

intr-un stat sub numele de Romania si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain, dintr-o familie domnitoare europeana care sa-si creasca mostenitorii in religia tarii, respectarea autonomiei, neutralitatea si inviolabilitatea teritoriului noului stat, adunare legislativa si guvern constitutional reprezentative, sub garantia colectiva a Marilor Puteri. S-au adus in discutie si alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea interna etc. Dupa exprimarea romanilor, adunarile s-au dizolvat, iar marile puteri au luat act de ele prin Conventia de la Paris, care a servit drept constitutie Principatelor pana in 1864.

Conventia de la Paris. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la Paris, in cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau asupra dorintelor romanilor si, dupa dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august Conventia de la Paris, care oferea Principatelor o noua organizare interna, inlocuind Regulamentele Organice. Conventia de la Paris mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiva din fiecare principat.

Conventia de la Paris avea atributele unei Constitutii, inlocuind Regulamentele Organice; a fost valabila pana in anul 1864. Prin actul adoptat la Conferinta de la Paris din 1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca nu se specifica in Conventie obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana, oferea posibilitatea de a se face primul pas si cel mai important spre unirea Principatelor. Prin abolirea rangurilor si privilegiilor boieresti si consacrarea egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii, Conventia de la Paris punea capat Vechiului Regim si crea premisele instaurarii regimului modern. Prevederile ei

au constituit un pas hotarator pe drumul realizarii unirii Principatelor, exprimand sustinerea politica in primul rand a Frantei lui Napoleon al III-lea.

Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. In Moldova, Adunarea Electiva era dominata de reprezentantii Partidei Nationale. Conservatorii ii aveau drept candidati pe fostul domnitor Mihail Sturdza si pe fiul acestuia, Grigore Sturdza. Fortele progresiste au reusit sa desemneze un singur candidat, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. El a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, fiind acceptat si de conservatori, datorita vederilor sale moderate in comparatie cu alti posibili candidati. Alegerea lui Cuza semnifica triumful fortelor politice care militau pentru modernizarea societatii.

Unirea s-a infaptuit insa prin alegerea, la 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Tarii Romanesti.