Subiectul II

Subiectul al II-lea este alcătuit din 6 cerințe. Dintre acestea, primele patru cerințe presupun
răspunsuri scurte și la obiect, pe baza sursei date. Ultimele două cerințe presupun
răspunsuri mai detaliate, în care argumentezi un punct de vedere propriu, respectiv o
informație dată în cerință. 

Ca regulă generală, atunci când citezi, când preiei cuvânt cu cuvânt unele fragmente sau
propoziții din sursa dată, e important să le pui între ghilimele. 

Cuprins

 Cerința 1: Numirea informației X precizată în sursa dată

 Cerința 2: Precizarea unei informații pe baza sursei date
 Cerința 3: Menționarea, pe baza sursei date, a două informații
 Cerința 4: Menționarea, din sursa dată, a două informații anume
 Cerința 5: Formularea, pe baza sursei date, a unui punct de vedere și susținerea
acestuia cu două informații din text
 Cerința 6: Argumentarea printr-un fapt istoric a unei anumite informații

Cerința 1: Numirea informației X precizată în

sursa dată
În cazul cerinței 1, citirea și recitirea textului este foarte importantă. De cele mai multe ori,
enunțul este formulat în așa fel încât să-ți dea indicii clare care să te ajute să identifici foarte
ușor răspunsul.

În mod tipic, Cerința 1 presupune identificarea, pe baza sursei date, a unei personalități/a
unei capitale/a unui spațiu istoric.

Exemplu din Sesiunea iunie, 2022:

 

Este foarte important să scrii informația așa cum apare ea în text, chiar dacă tu ai învățat s-o
scrii altfel la școală!

Cerința 2: Precizarea unei informații pe baza

sursei date
Cerința 2 nu este foarte diferită față de cerința 1, având în vedere că ambele cer
precizarea/numirea, pe baza sursei date sau din sursa dată, a unei informații.
Exemplu din Modelele de subiecte, 2022:
 

Dacă ți se cere precizarea secolului, trebuie să știi că textul NU este creat în așa fel încât să
te pună în dificultate. Mai exact, dacă vei întâlni mai mulți ani, de cele mai multe ori aceștia
vor face toți parte din același secol. De exemplu, în sursa dată mai sus avem referiri la
secolul al XVII-lea: „1658”, „1618-1648” etc.

Cum identifici corect secolele?

 










Cerința 3: Menționarea, pe baza sursei date, a

două informații
În general, cerința 3 presupune identificarea a două informații în sursa dată. Informațiile
pot să vizeze nume de domnitori, acte istorice (constituții, legi, petiții etc.), un anumit spațiu
geografic și politic (un stat, un imperiu etc.) ș.a.

Pentru a răspunde corect la această cerință, e foarte important să recitești sursa dată,
deoarece acolo găsești răspunsul.

Exemplu din Testul 5 de antrenament, 2021:

 




Nu uita să faci acordul corect dintre subiect și predicat și să formulezi în propoziție

răspunsul tău!

Cerința 4: Menționarea, din sursa dată, a două

informații anume
Acest enunț îți testează capacitatea de identificare corectă a informațiilor despre o anumită
acțiune, un anumit eveniment, sau o anumită personalitate istorică. Este foarte important să
ții cont de sintagma „din sursa dată”, aceasta specificându-ți faptul că nu trebuie să scrii din
cunoștințele tale, ci să extragi informațiile din text.

Exemplu din Testul 10 de antrenament, 2021:

 

Potrivit barmului de la cele mai recente sesiuni ale bacalureatului la istorie, primești
punctajul maxim indiferent dacă răspunzi prin citat din sursă/ menționare sau în enunț.

Atunci când citezi, este foarte important să incluzi și parantezele pătrate [...] atunci când
acestea apar în text, întrucât acestea fac parte din citat. Nu uita nici de ghilimele care
exprimă citatul. De asemenea, dacă dorești să sari peste anumite informații și fraza este
prea lungă, poți folosi (...).

Cerința 5: Formularea, pe baza sursei date, a

unui punct de vedere și susținerea acestuia cu
două informații din text
În cadrul acestui tip de exercițiu, e indicat să recitești sursa dată având în vedere subiectul
pe seama căruia trebuie să formulezi punctul de vedere.

Exemplu din Sesiunea august, 2021:

 

În cazul exemplului de mai sus, prima dată caută în sursa dată informații despre relațiile
dintre România și Rusia. Odată ce ai găsit informațiile, le poți sublinia direct pe foaia cu
subiectele, având în vedere că aceasta va rămâne la tine.

A mai rămas, bineînțeles, formularea punctului de vedere propriu-zis.

Poți începe printr-o formulare de tip „consider că” sau „un punct de vedere referitor la …” .
Ține minte că punctul tău de vedere trebuie să reiasă din cele două informații selectate,
astfel că încearcă să-ți mulezi punctul de vedere pe informații. 

Pont: Încearcă să reformulezi anumite propoziții sau să extragi anumite idei principale din
text, care să fie pe post de punct de vedere.

Dacă citezi doar anumite informații dintr-o frază, nu uita să pui semnele de punctație
aferente, adică (...) și ghilimelele („”). 

Cerința 6: Argumentarea printr-un fapt istoric

a unei anumite informații
La această cerință (argumentarea printr-un fapt istoric a unei informații date) trebuie să te
bazezi strict pe cunoștințele tale dobândite până în momentul examenului. Așadar, te
sfătuim să înveți cât mai bine materia din programa bacalaureatului la istorie.
Pentru a obține punctajul maxim, trebuie să prezinți unui fapt istoric relevant și să utilizezi
conectori care exprimă cauzalitatea şi concluzia. 

 Conectori care sugerează cauzalitatea: deoarece, fiindcă, datorită, dat fiind că,

din cauză că, în urma etc.
 Conectori care sugerează concluzia: așadar, astfel că, prin urmare, în concluzie
etc.

În general, afirmația dată trebuie să fie concluzia la care ajungi în urma argumentării tale.
Pornind de la cerința de mai sus, concluzia poate suna astfel: „datorită/în urma
evenimentelor x și y, se poate spune că autonomiile locale au contribuit la întemeierea
statului medieval românesc de la sud de Carpați, adică Țara Românească.”

Iată un exemplu din sesiunea iunie-iulie 2014 a examenului de bacalaureat la istorie, pe care
îl vom analiza:

Cerința: Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România se

implică în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al XX-lea. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și
concluzia.)
 

În exemplul de mai sus argumentul a fost bine delimitat, fiind introdus prin expresia
„argument în acest sens fiind…”. Formularea este corectă și o poți folosi cu încredere dacă
dorești să punctezi argumentul tău și să fii sigur/ă că profesorii corectori înțeleg în totalitate
ce ai dorit să spui.

După cum poți observa din exemplu, faptul istoric e indicat să fie concret și corect, însoțit
de un an (1955 și 1965), o personalitate (Gheorghe Gheorghiu-Dej) și un spațiu istoric
(România, URSS). 

Un alt exemplu de rezolvare corectă este următorul:

Simularea județeană de la Constanța, 2022: Argumentați printr-un fapt istoric

relevant, afirmația conform căreia autonomiile locale au contribuit la crearea statului
medieval sud-carpatic în secolul al XIII-lea.
 

Nu e nevoie ca argumentarea să fie lungă, încearcă să fii cât mai la obiect și să prezinți
argumentul cât mai succint. Recomandarea noastră este să faci cât mai multe cerințe de
acest tip pentru a te obișnui cu ele!
 Subiectul III
Subiectul III presupune redactarea unui eseu structurat
(introducere/cuprins/concluzie) despre o anumită perioadă din istoria României. În
redactarea acestui eseu trebuie să ții cont de cele 4-5 repere din cerință, întrucât ele îți
dictează cursul eseului și ce informația istorică trebuie acesta să conțină. Încearcă să le
respecți pe cât posibil și să le rezolvi în ordine, deoarece astfel vei putea respecta ordinea
cronologică a evenimentelor istorice. E foarte important ca eseul să prezinte în ordine
conologică evenimentele istorice!

Cuprins

 Introducere
 Cuprins
o Precizarea/menționarea unui eveniment
o Prezentarea unui eveniment
o Formularea unui punct de vedere și argumentarea printr-un fapt istoric
 Concluzie
 Respectarea baremului
o Limbajul istoric
o Evidențierea relației cauză-efect
o Respectarea ordinii cronologice a faptelor istorice
o Respectarea limitei de spațiu. Claritatea ideilor

Introducere
Introducerea eseului trebuie să fie un paragraf format din două-trei propoziții care să
ofere o imagine de ansamblu asupra temei date. Ideile se pot referi atât la contextul
internațional, cât și la cel intern, doar la contextul intern sau doar la contextul internațional.
De exemplu, dacă cerința se referă la „Ideologii și practici politice în secolul al XX-lea”,
menționarea situației internaționale este recomandată, întrucât enunțul nu se limitează
doar la România.

De asemenea, în introducere poți să rezumi cerința/definești conceptul din cerință în câteva

idei, sau poți doar să anticipezi ceea ce urmează să scrii. Îți punem la dispoziție două
introduceri pentru subiectul „statul român modern”.

Introducere prin care rezumi cerința

Introducere prin care anticipezi ceea ce urmează să scrii

Cuprins
Printre cerințele eseurilor de bac se numără precizarea / menționarea / prezentarea unor
evenimente istorice. De asemenea, cerințele eseului vizează deseori formularea unui punct
de vedere referitor la un subiect dat. 

E important să știi că există o diferență între a preciza sau a menționa un

eveniment și a-l prezenta. În rândurile următoare, te vom ajuta să înțelegi mai bine
aceste diferențe prin intermediul unor exemple clare de la bac.

Precizarea/menționarea unui eveniment

Precizarea și menționarea unui eveniment se referă strict la scrierea lui, fără o dezvoltare pe
larg. Un context, o personalitate și/sau un an legat de evenimentul respectiv sunt informații
binevenite, însă o descriere amănunțită trebuie evitată deoarece nu numai că riști să nu fii
punctat, dar riști și să nu te încadrezi în limita de spațiu impusă, de aproximativ două
pagini. 

Iată două exemple de „precizare” și „menționare”, întocmite pe baza testului 5 de

antrenament pentru bacalaureatul din anul 2021. Tema eseului este evoluția politică a
spațiului românesc în a doua jumătatea a secolului al XIV-lea – secolul al XV-lea, și trebuie
să aibă în vedere:

Precizarea unui stat medieval din spațiul românesc extracarpatic

Menționarea a două conflicte militare la care participă românii, în prima jumătate a

secolului al XV-lea și a două asemănări între acestea

Prezentarea unui eveniment

Spre deosebire de liniuțele care cer menționarea/precizarea unui fapt istoric, cerința care
începe cu „prezentarea unui eveniment/fapt istoric/a unei acțiuni…” presupune
o descriere amănunțită. Iată câteva puncte pe care trebuie să le atingi atunci când
prezinți un eveniment istoric:

 contextul istoric (intern sau internațional)

 spațiul istoric în care se desfășoară evenimentul
 cauza care a dus la producerea evenimentului
 scopul evenimentului
 descrierea evenimentului
 o personalitate implicată
 anul producerii evenimentului
 consecințele evenimentului

În funcție și de cerință, aceste puncte pot sau nu pot fi îndeplinite în totalitate.

Simulare, 2015: Prezentarea unui proiect politic din secolul al XIX, care a contribuit la
formarea statului român modern

! Notă: Uneori, o cerință poate să includă atât precizarea/menționarea cât și prezentarea

unor evenimente. De exemplu, la testul 5 de antrenament din 2021, una dintre cerințele
subiectului III a presupus „precizarea unui stat medieval din spațiul românesc
extracarpatic și prezentarea unei acțiuni diplomatice desfășurate de reprezentantul
instituției politice centrale din acest stat în relațiile internaționale din a doua jumătate a
secolului al XIV-lea”. Ca strategie de rezolvare, mai întâi poți să menționezi un stat
medieval din spațiul românesc extracarpatic, iar apoi să prezinți cu detalii o acțiune
diplomatică conform cerinței.

Formularea unui punct de vedere și argumentarea printr-un

fapt istoric

Această cerință presupune ca tu să-ți oferi părerea legată de un anumit subiect, părere ce
trebuie argumentată, după cum spune și enunțul, printr-un fapt istoric. Părerea ta
trebuie introdusă prin conectori specifici precum „consider că”, „părerea mea este”,
„în opinia mea”, ”din punctul meu de vedere”. 

Reține că punctul tău de vedere trebuie să fie pertinent și redactat folosind un limbaj istoric
specific. Formulări precum „Cred că evoluția statul român a fost bună” sau „Eu cred că
statul român nu a evoluat deloc, mai bine rămânea Transilvania sub unguri” sunt total
necorespunzătoare!

Argumentarea printr-un fapt istoric înseamnă ca punctul tău de vedere să poată fi

legat de un eveniment. Este ca și cum ai avea o părere, fie ea pozitivă sau negativă,
despre o persoană și aduci argumente/exemple/dovezi prin care să-ți justifici părerea: „Din
punctul meu de vedere, Gina se pricepe foarte bine la gătit. Acum o săptămână m-a invitat
la ea și mi-a făcut niște paste cu carne delicioase”.

Formularea unui punct de vedere referitor la evoluția statul român în primele două

decenii ale secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.

Concluzie
Concluzia eseului ar trebui să însumeze ideile exprimate până în acel moment în eseu.
O idee/o propoziție despre evoluția evenimentelor în următorii ani este binevenită. De
asemenea, ultimul paragraf e indicat să fie marcat de conectorul „în concluzie”. 

Mai jos ai o serie de exemple care să te ajute să înțelegi mai bine modul de formulare al unei
concluzii pentru eseu.
Simulare, 2021 - Eseu despre constituirea statului român modern în secolele al XVIII-lea -
al XIX-lea

Testul 2 de antrenament, 2021 - Eseu despre statul român în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea

Testul 5 de antrenament, 2020 - Eseu despre totalitarism și democrație în Europa și în

România secolului al XX-lea

Respectarea baremului
Limbajul istoric

Limbajul istoric nu se referă la folosirea arhaismelor sau a unui limbaj sofisticat și vechi, așa
că stai liniștit! Diferența dintre limbajul cotidian și cel istoric nu e foarte mare. Cu toate
acestea, încearcă, pe cât posibil, ca în eseul tău să nu abordezi un stil prea familiar. 

Dacă trebuie să descrii confruntarea dintre Ștefan cel Mare și Matei Corvin, folosește
expresii precum, „bătălia”, „lupta”, „confruntarea” și evită total expresii precum
„bătaia dintre domnitorul x și y”.

De asemenea, încearcă, pe cât posibil, să folosești termeni potriviți pentru fiecare epocă
despre care trebuie să scrii. 

Exemplu de limbaj neadecvat perioadei istorice






Regula se aplică și pentru textele care se referă la o epocă mai îndepărtată. De exemplu,
dacă vorbim de romanitatea românilor nu putem folosi termeni precum regimuri totalitare,
industrializare, globalizare, Imperiul Austro-Ungar, întrucât aceștia aparțin unei perioade
mai târzii, dintre secolele XIX-XXI.
Evidențierea relației cauză-efect

Orice eveniment are loc datorită unor condiții determinante (cauze) și are anumite
consecințe (efecte).

Pentru Primul Război Mondial, cauza principală este asasinatul din Sarajevo al

prințului Franz Ferdinand în 1914, unul dintre efecte fiind desființarea Imperiilor Rus,
Austro-Ungar și Otoman. Desființarea acestor imperii a fost la rândul său o cauză pentru
Marea Unire din anul 1918.

Iată, deci, felul în care evenimentele sunt conectate. Această evidențiere se realizează atât
prin descrierea relației cauză-efect, cât și folosindu-te de conectori specifici care exprimă
cauzalitatea. Despre aceștia din urmă vom vorbi în rândurile ce urmează.

Conectorii care exprimă cauzalitatea și concluzia

Conectorii fac parte din limbajul istoric și te ajută să-ți punctezi ideile. Iată aici o listă cu
câțiva conectori care exprimă: 

 cauzalitatea: „de aceea”, „ca urmare”, „din cauză că”, „dat fiind că”;
 concluzia: „astfel că”, „prin urmare”, „așadar”, „în concluzie”.

Exemplu de folosire a conectorilor într-un eseu

 

Respectarea ordinii cronologice a faptelor istorice

Este foarte important ca evenimentele pe care le scrii să fie în ordine cronologică.

De altfel, cerințele din cadrul subiectului III sunt întocmite în așa fel încât să te ajute să
urmezi o ordine logică a acțiunilor. De aceea liniuțele trebuie rezolvate în ordinea în care
sunt date și nu pe sărite! 

Evenimentele trebuie prezentate în ordine crescătoare, adică de la perioade mai îndepărtate

spre perioade mai recente. Exemplu: proiect politic din secolul al XVIII-lea, revoluții din
prima jumătate a secolului al XIX-lea, acțiune din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
primele două decenii ale secolului al XX-lea. 
În ghidul Cum să delimitezi perioadele de timp la istorie găsești explicate în detaliu toate
perioadele importante, în ordine cronologică.

Respectarea limitei de spațiu. Claritatea ideilor

Este de preferat ca ideile exprimate în eseu să fie clare și la obiect. Poți alterna frazele scurte
cu cele lungi, însă evită pe cât posibil frazele prea lungi, de 4-5 rânduri! Riști în acest fel ca
ideile tale să creeze confuzie în rândul cititorilor (profesorii corectori) și ideea să nu fie
înțeleasă.
Limita de spațiu impusă de cerință trebuie respectată! „Aproximativ două pagini” poate
însemna o pagină jumătate sau două pagini jumătate, dar încearcă pe cât posibil să nu
depășești această limită sau, dimpotrivă, să scrii prea puțin, altfel vei fi depunctat.
 Subiectul I
În cadrul subiectului I vei avea două texte cu caracter istoric, asemănătoare, pe o anumită
temă. Pe baza acestor texte, trebuie să răspunzi unei serii de cerințe. 

În rezolvarea primelor 5 cerințe ale acestui subiect, concentrarea, citirea și recitirea textului
sunt foarte importante. Răspunsurile sunt chiar în text, deci rezolvarea lor este foarte
ușoară. Cerințele 6 și 7 îți cer de obicei să prezinți, respectiv menționezi, informații care nu
sunt în text și se presupune că ți le-ai însușit.

Cuprins

 Cerința 1: Menționarea unei informații din sursa A sau sursa B

o Dacă cerința nu conține termeni cheie
o Dacă cerința conține termeni cheie
 Cerința 2: Precizarea unei informații din sursa dată
o Precizarea secolului menționat în textul sursă
o Precizarea unei informații despre personajul din textul sursă
 Cerința 3: Extragerea de informații din sursele date
o Informații separate în funcție de sursă
o Aceleași informații în ambele surse
 Cerința 4: Scrierea literei corespunzătoare sursei
 Cerința 5: Scrierea unei relații cauză-efect din sursă
 Cerința  6: Prezentarea unor evenimente istorice
 Cerința 7: Menționarea asemănărilor/deosebirilor dintre evenimente
o Menționarea asemănărilor/deosebirilor
o Menționarea caracteristicilor

Cerința 1: Menționarea unei informații din

sursa A sau sursa B
Dacă cerința nu conține termeni cheie

Uneori, cerința 1 este formulată general și nu conține termeni cheie care să îți indice
răspunsul corect. 

Simulare, 2021: Exemplu de cerință ce NU conține termeni cheie

Mai precis, nu este prezentă formularea „formațiune politică” în sursa B. Însă, asta nu
înseamnă că sursa B nu face referire la o formațiune politică, ci doar că nu e folosită această
formulare atunci când se menționează o formațiune politică.
Pașii rezolvării:

 Incepe prin a citi cu atenție ambele texte (sursa A și sursa B) din cadrul Subiectului I.
 Citește apoi cerința 1. E util să te gândești ce înseamnă/la ce se referă termenii din
cerința 1. În cazul cerinței 1 de la simularea din 2021, termenul de „formațiune
politică” se referă la un partid politic. Așadar, cerința îți cere să numești un partid
politic din sursa B.
 Recitește textul la care face referire cerința 1, având în minte cerința 1.
 Identifică în text informația cerută la cerința 1.

Odată ce ai înțeles despre ce este vorba în textul la care face referire cerința, poți trece la
rezolvarea propriu-zisă a cerinței. În ceeea ce privește metoda de identificare a informației,
îți sugerăm să citești încă o dată textul, chiar și de două ori pentru a te asigura că extragi
informația corectă.

Dacă cerința conține termeni cheie

Nu de puține ori, cerința conține termeni cheie și te ajută să identifici răspunsul. 

Rezervă Sesiunea august, 2014: Exemplu de cerință ce conține termeni cheie

Un alt aspect important de care trebuie să ții cont este că numele/evenimentul pe care îl
scrii în rezolvarea ta trebuie să fie exact așa cum apare în text. Poate uneori ai întâlnit
Regulamentele organice scrise cu „O” mare, însă dacă în sursă este specificat cu „o” mic, așa
trebuie să-l scrii și tu. 
De asemenea, este posibil ca prima cerință să precizeze extragerea unei informații din sursa
B. Sfaturile noastre, însă, se aplică și pentru sursa B.

Cerința 2: Precizarea unei informații din sursa

dată
Cerința 2 este foarte asemănătoare cu cerința 1. Și aceasta implică extragerea unei noțiuni
dintr-o sursă, fie ea sursa A sau sursa B. Cel mai adesea, informația pe care trebuie să o
precizezi are legătură cu un secol sau cu un personaj istoric anume.

Precizarea secolului menționat în textul sursă

Deseori, la cerința 2 se cere precizarea secolelor fie din textul A, fie din textul B. De
exemplu, la simularea județeană din Iași 2022, secolul la care se referă sursa B este secolul
al XIX-lea.

Cum identifici secolele?

 
 







Precizarea unei informații despre personajul din textul

sursă

De asemenea, mai recent, s-a întâmplat ca cerința a doua să presupună precizarea unor
informații privind anumite personaje istorice menționate în textul sursă. Aceste personaje
pot fi diverși lideri politici precum: domnitori, regi, președinți etc.

Mai exact, ce trebuie să faci este să identifici în text numele personajelor indicate la cerința
2 și să recitești ce se scrie in text despre acestea. Apoi, vei putea răspunde la cerință. 

Simulare, 2021: Precizarea unei informații din sursa dată

Cerința 3: Extragerea de informații din sursele

date
Informații separate în funcție de sursă

Cerința 3 poate presupune precizarea unor informații diferite în funcție de sursă. Cu alte
cuvinte, se poate cere să precizezi unele informații din sursa A, și alte informații diferite din
sursa B.

Simulare, 2021: Menţionaţi câte un spațiu istoric la care se referă sursa A, respectiv sursa B.

Cuvântul „respectiv” din cadrul cerinței („sursa A, respectiv sursa B”) indică faptul că
trebuie să menționezi un spațiu istoric din sursa A și un spațiu istoric din sursa B.

Aceleași informații în ambele surse

Această sarcină poate presupune și identificarea unor informații comune atât sursei A cât și
sursei B sau identificarea unor informații cu context asemănător atât sursei A, cât și sursei
B.
Acest tip de întrebare este de dificultate redusă, având în vedere indiciile din enunț care te
ajută să dai răspunsul corect. Nu trebuie decât să citești cu mare atenție cele două surse. 

Modele de subiecte, 2015: Numiţi doi conducători politici români la care se referă atât sursa
A, cât şi sursa B.

Nu uita că informația istorică trebuie preluată așa cum este ea întâlnită în sursă.
Da, numele întreg este „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, însă trebuie scris așa cum îl vezi în text
pentru punctajul maxim.

Cerința 4: Scrierea literei corespunzătoare

sursei
Cerința 4 în general presupune scrierea literei corespunzătoare sursei care conține o
anumită informație precizată în cerință. Această cerință îți testează capacitatea de înțelegere
și de identificare a informației. De obicei, întrebarea este formulată în așa fel încât să poți
extrage noțiunile din text foarte ușor. Trebuie doar să fii atent!

Simulare, 2021: Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că

liderul politic se consideră fondatorul unei economii moderne.

Pentru a răspunde corect, este suficient să menționezi litera corespunzătoare sursei. Nu e

nevoie să precizezi alte informații suplimentare în afară de literă. 

Răspunsul corect este A în acest caz deoarece din sursa A aflăm că liderul politic Stalin se
considera fondatorul unei economii moderne. Atât cerința cât și sursa A conțin formularea
„fondatorul unei economii moderne”, ceea ce face mai ușor de identificat răspunsul corect. 

Însă, informațiile din cerință nu sunt întotdeauna identice cu cele din text. Dar
chiar și atunci când formulările nu sunt identice, ele exprimă aceeași idee. Concentrarea pe
subiect și rezolvarea de exerciții sunt cele mai bune metode prin care poți deveni mai rapid
și eficient în rezolvarea unei astfel de cerințe.

Cerința 5: Scrierea unei relații cauză-efect din

sursă
Cerința presupune scrierea oricărei relații cauză-efect stabilită între două
informații selectate dintr-un text sursă, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații
(cauză, respectiv efect).
În rezolvarea acestui punct, primul pas pe care trebuie să-l faci este să încerci să
identifici conectori de cauzalitate în textul sursă: „prin urmare”, „din cauză că”, „din
cauza”, „dat fiind că”, „astfel” etc. Atenție! Este posibil ca un conector să lipsească din text.
În cazul acesta, trebuie să mergi pe deducție logică: datorită unui eveniment, se produce alt
eveniment.

Odată identificați conectorii, caută să găsești informațiile care sunt în legătură cu aceeași
conectori. Gândește-te în felul următorul: o acțiune s-a întâmplat, și a avut anumite
consecințe. De exemplu, „Alex a dat cu mingea în geam, prin urmare geamul s-a spart”.
Informația cauză este „Alex a dat cu mâna în geam”, iar informația efect „(prin urmare)
geamul s-a spart”.

Simulare, 2021: Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate
din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect).

Este foarte important să răspunzi în propoziție și să specifici fiecare informație ce semnifică:

informația cauză, respectiv informația efect.

Cerința  6: Prezentarea unor evenimente

istorice
Începând cu cerința 6, textul sursă nu mai reprezintă un suport pentru răspunsuri. Trebuie
să te bazezi strict pe cunoștințele tale dobândite până în acel moment. În general, cerința 6
se referă la prezentarea uneia sau a mai multor acțiuni/evenimente istorice.

Pentru a răspunde acestei cerințe, trebuie să scrii detaliat despre evenimentele în cauză,

neexistând o limită de spațiu. Această detaliere se poate traduce prin scrierea contextului
intern și/sau extern, menționarea unor ani, unor personalități și spații istorice în care a avut
loc evenimentul. Cu toate acestea, îți recomandăm să-ți dozezi timpul corespunzător și să nu
petreci prea mult timp la rezolvarea acestei cerințe întrucât e posibil să nu mai ai timp și
pentru celelalte.

Simulare, 2021: Prezentaţi două practici politice democratice utilizate în România, în

secolul al XX-lea.

Modele de subiecte, 2015: Prezentaţi două acţiuni desfăşurate de România în relaţiile
internaţionale din perioada „Războiului Rece”.

 
Cerința 7: Menționarea
asemănărilor/deosebirilor dintre evenimente
În general, cerința 7 de la bacalaureat presupune menționarea unei asemănări sau
deosebiri între două acțiuni/practici politice/evenimente istorice. Însă, există și situații în
care cerința 7 a presupus menționarea unei caracteristici a unui eveniment istoric.

Menționarea asemănărilor/deosebirilor

„Menționarea” presupune doar scrierea informației, fără o detaliere amănunțită cum este

cazul la cerința 6. Așadar, încearcă pe cât posibil să nu dezvolți prea mult această cerință, și
încearcă să dai un răspuns la obiect.

Modele de subiecte, 2015: Menționați o asemănare între practicile politice din România
utilizate în perioada stalinismului, respectiv în perioada național-comunismului.

Îți reamintim faptul că e important să formulezi în propoziții răspunsul tău și să reiei o
parte din enunț pentru a lua punctajul maxim pe cerință! 

O cerință similară a fost la simularea din 2021. Cerința de la simulare a

presupus menționarea unei constante „în desfășurarea faptelor istorice care au avut loc
în România postbelică, în perioada 1946-1947”. În acest caz, a fost folosit termenul de
„constantă”, însă acest termen se referă la ce s-a păstrat constant sau asemănător în faptele
istorice din perioada 1946-1947.

Menționarea caracteristicilor

Spre deosebire de exemplele anterioare, în testul de antrenament 1 pentru bacalaureatul din

2021, cerința 7 a vizat menționarea unei caracteristici a unui document anume (Constituția
din 1866).

Aceasta este o cerință unde cunoștințele tale de istorie sunt importante pentru o rezolvare
corectă! Un răspuns la cerința de mai sus ar putea fi următorul:

Constituția de la 1866 stipulează faptul că România devine monarhie ereditară și

constituțională.

La fel ca în cazul răspunsului referitor la asemănări/deosebiri, și aici răspunsul la cerință e

indicat să fie formulat într-una sau mai multe propoziții clare și să reia o parte din cerință.
 esiunea iunie
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul al II-lea
o Rezolvare
 Subiectul al III-lea
o Eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și
în primele două decenii ale secolului al XX-lea

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. O instituție politică precizată în sursa B este: Guvernul.

2. O informație referitoare la evenimentul din anul 1947, regăsită în sursa A, este: „Stalin a
refuzat oferta de ajutor a americanilor, care urma să dea un impuls reconstrucției Europei”.

3. Liderul politic, precizat atât în sursa A, cât și în sursa B, este: Stalin.

Spațiul istoric precizat în cele două surse este: Uniunea Sovietică (sau Europa/Europa de
Est).

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că partidele comuniste recurg la presiuni și

intimidări pentru asigurarea dominației politice este: A.

5. Cauză: fiindcă ambele țări fuseseră în război împotriva Uniunii Sovietice 

Efect: intervenția sovietică a fost mai puternică în Bulgaria și România. 

6. Două fapte istorice din politica internă a României, desfășurate în perioada 1948-1962,
sunt: adoptarea Constituției din 1948 și colectivizarea agriculturii. 

Constituția adoptată în anul 1948 a fost prima constituție comunistă a României.

Prevederile acestui act fundamental lăsau impresia unei guvernări după principii
democratice prin menționarea egalității tuturor cetăţenilor în faţa legii, indiferent de
naționalitate, sex, rasă sau religie și prin menționarea garantării drepturilor și libertăților
cetățenilor. Deși erau consemnate în textul actului fundamental, în realitate aceste
prevederi nu au fost respectate.

Colectivizarea agriculturii reprezintă una dintre practicile politice totalitare din timpul
regimului stalinist. Ea s-a realizat între anii 1949-1962, după modelul sovietic al
gospodăriilor agricole colective (colhozuri), prin care țăranii români au fost forțați să își
cedeze proprietățile funciare statului.  

7. Dintre practicile politice utilizate în perioada național-comunismului în România

menționăm regimul de teroare și cenzură (exercitat prin intermediul Securității și Miliției)
și raționalizarea hranei și a utilităților (în contrast cu traiul îmbelșugat al familiei
Ceaușescu). O asemănare între aceste practici politice o constituie încălcarea drepturilor și
libertăților cetățenilor. 

Subiectul al II-lea
Cerințe

Rezolvare

1. Statul condus de Dimitrie Cantemir, precizat în sursa dată, este: Moldova.

2. Secolul în care se desfășoară evenimentele descrise în sursa dată este: secolul al XVIII-
lea.

3. Domnul fanariot la care se referă sursa dată este: Nicolae Mavrocordat. 

O caracteristică a domniei în „veacul fanariot‟ o reprezintă degradarea statutului domniei

față de secolele anterioare, domnii fiind numiți din rândurile elitei grecești de la
Constantinopol, în dauna elitelor pământene.

4. Două informații referitoare la politica internă din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir,
precizate în sursa dată, sunt faptul că a încercat să pună capăt luptelor dintre grupările
boierești și că a înnoit Sfatul Domnesc, în care a introdus persoane care-i împărtășeau
opiniile.

5. Prevederile Tratatului de la Luțk vizează instituția politică centrală (domnia).

Informațiile prin care îmi susțin punctul de vedere sunt: ,,Prevederile acestuia, cuprinse în
16 articole, reglementau viitorul statut al țării față de Rusia și pe acela al domnului față de
boieri” și ,,țara era pusă sub protecția țarului, domnia urmând a deveni ereditară în familia
Cantemireștilor”.

6. Românii participă activ la conflicte militare în secolele al XV-lea – al XVI-lea, un

exemplu elocvent în acest sens constituindu-l atacul de noapte de la Târgoviște din
anul 1462, organizat de Vlad Țepeș. Deoarece domnul muntean a refuzat în 1459 să
mai plătească tribut Porții și în iarna 1461-1462 a devastat cetățile turcești de la Dunăre, a
stârnit prin faptele sale mânia sultanului Mehmed al II-lea. În consecință, sultanul pornește
o campanie de pedepsire împotriva Țării Românești. În noaptea de 16/17 iunie 1462, Vlad
Țepeș va pătrunde împreună cu câțiva dintre soldații săi, toți îmbrăcați în haine turcești, în
tabăra otomană, unde va cauza mari pierderi turcilor. În urma acestui eveniment, sultanul
își va continua totuși înaintarea spre Târgoviște, dar va găsi capitala părăsită. Astfel,
campania sultanului Mehmed al II-lea poate fi considerată un eșec, acesta nereușind să
transforme Țara Românească în paşalâc.

Subiectul al III-lea
Cerințe






Eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate

a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului
al XX-lea

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea asistăm la numeroase acțiuni politice românești

care au dus, la începutul secolului al XX-lea, la constituirea României Mari. Pentru perioada
1851-1859, putem remarca dubla alegere a lui Al. I. Cuza în anul 1859. Dubla alegere
a lui Cuza s-a datorat într-o bună măsură contextului internațional, deoarece Tratatul de
Pace de la Paris (1856) conținea în textul său o secţiune separată dedicată Principatelor,
care prevedea desfiinţarea protectoratului rusesc şi trecerea sub garanţia colectivă a Marilor
Puteri, cu păstrarea suzeranității otomane și convocarea unor Adunări ad-hoc în Ţara
Românească şi în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu privire la organizarea ţării
şi unire. 

Alegerile pentru aceste Adunări ad-hoc au avut loc în 1857 și au fost câştigate în ambele
principate de către partida unionistă. Adunările au decis unirea Principatelor într-un singur
stat cu numele de România, sub conducerea unui prinţ dintr-o familie domnitoare
europeană, precum și respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a
Marilor Puteri. 

Convenția de la Paris care a avut loc în anul următor (1858) a decis însă o unire incompletă
a românilor. Statul urma să primească numele de Principatele Unite ale Moldovei şi
Valahiei și pentru fiecare principat urma să se aleagă câte un domn şi câte o Adunare.
Deoarece în textul Convenției de la Paris nu se preciza faptul că aceeaşi persoană nu are voie
să ocupe simultan funcţia de domn în ambele principate, românii l-au ales domn pe
Alexandru Ioan Cuza în 1859 atât în Moldova, cât și în Țara Românească și au reușit prin
această dublă alegere realizarea unirii Principatelor.

În timpul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza a întreprins o serie de reforme pe

plan intern, precum legea secularizării averilor mănăstireşti (1863), reforma agrară (1864)
sau legea instrucţiunii publice (1864). După abdicarea lui Cuza, la conducerea țării vine
Carol I, în timpul căruia România devine un stat modern, guvernat după principiile
liberalismului, prin adoptarea Constituției din 1866. 

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se accentuează conflictele militare dintre Rusia,

Austria şi Turcia, acestea implicând deseori principatele române, în contextul în care
războaiele din cadrul Crizei orientale s-au desfășurat și pe teritoriile românești. Un alt
aspect important îl reprezintă faptul că România continua să depindă de Imperiul Otoman
printr-o vasalitate formală. România a încercat în repetate rânduri să își obţină
independenţa pe cale diplomatică, dar Poarta s-a opus. În acest context, are loc declanșarea
unei noi etape a crizei orientale în anul 1875, când bulgarii, bosniacii și sârbii declanșează
răscoale pentru a se elibera de sub stăpânirea Imperiului Otoman. 

Deoarece Rusia își aroga titulatura de protectoare a acestor popoare balcanice ortodoxe,

apariția răscoalelor balcanice a reprezentat un motiv pentru a-și trimite trupele în ajutorul
lor. România consideră aceste evenimente un prilej favorabil pentru a-și obţine
independenţa naţională. Are loc astfel semnarea unei convenții militare româno-
ruse care prevedea faptul că armata rusească putea trece pe teritoriul românesc spre
Balcani, respectând integritatea teritorială a ţării noastre și urmând un traseu prestabilit.
După declanșarea războiului, la 9 mai 1877, Parlamentul României proclamă independenţa
naţională. 

Rusia va refuza iniţial ajutorul militar al românilor, dar după obținerea unor rezultate
militare slabe în Bulgaria, rușii sunt pe punctul de a fi înfrânți de turci la Plevna. Acesta este
momentul în care Rusia solicită ajutorul militar al românilor, urmând victoriile de la Plevna,
Rahova, Smârdan și Vidin, pentru ca mai apoi, n februarie 1878, otomanii să fie înfrânți de
trupele româno-ruse. Tratatul de Pace de la Berlin (1878) va aduce recunoașterea
internațională a independenței României.

Statul român se implică în relațiile internaționale din primele două decenii ale secolului al
XX-lea prin intermediul acțiunilor diplomatice întreprinse. Consider că implicarea
statului român în relațiile internaționale în această perioadă a avut consecințe favorabile
pentru România și a contribuit la formarea statului naţional unitar prin realizarea Marii
Uniri de la  1918. Deoarece România se va apropia de interesele politice ale Antantei la
începutul secolului al XX-lea, această poziție va determina renunțarea la neutralitate și
intrarea în război de partea acestei tabere în 1916. Astfel, implicarea în relațiile diplomatice
și în confruntările militare din cadrul primei conflagrații mondiale, îi va aduce României
statutul de țară învingătoare în război și va face posibil actul unirii.

Putem concluziona, așadar, că evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea a înregistrat câteva evenimente
istorice esențiale, cu rol decisiv în realizarea statului unitar român, suveran și independent.
Dintre acestea precizăm: dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, reformele acestuia,
venirea la tron a lui Carol I, Constituția din 1866, participarea la războiul de independență și
 obținerea Independenței de stat, participarea în cadrul Primului Război Mondial alături de
Antanta și realizarea Marii Uniri.

Sesiunea august
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul II
o Rezolvare
 Subiectul III
o Eseu despre evoluția României în secolul al XX-lea

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. Statul medieval românesc precizat în sursa B este Țara Românească.

2. O informație referitoare la bătălia de la Varna, regăsită în sursa A, este

următoarea: ,,Bătălia s-a dat la 10 noiembrie 1444 la Varna, în Bulgaria”. 

3. Un conducător din spațiului românesc la care se referă sursa A este Iancu de Hunedoara,
iar cel menționat în sursa B este Vlad Țepeș (sau Radu cel Frumos). 

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că prin campania militară este amenințat
centrul Imperiului Otoman este A. 

5. Cauză: ,,În iarna dintre 1461-1462 [...] a pătruns prin surprindere la sud de Dunăre și a
distrus toate punctele fortificate otomane” 

Efect: ,,Ca urmare, în primăvara anului 1462, o armată otomană în frunte cu Mehmed al II-
lea, cuceritorul Constantinopolului, pornește spre Țara Românească”. 

6. Alte două fapte istorice desfășurate de români în relațiile internaționale din secolul al
XV-lea sunt participarea în cadrul luptei de la Marienburg (1422) și lupta de la Vaslui/Podul
Înalt (1475).
Bătălia de la Marienburg a reprezentat o confruntare între cavalerii teutoni (ajutați de
regele maghiar Sigismund de Luxemburg) și conducătorul uniunii polono-lituaniene
Vladislav II Jagello (sprijinit de domnul Alexandru cel Bun al Moldovei). Lupta de la
Marienburg s-a finalizat cu alungarea cavalerilor teutoni, cetatea Marienburg neputând fi
cucerită.

Bătălia de la Vaslui a fost consecința organizării expediției militare otomane din anul
1475, condusă de Soliman-paşa. Trupele turcești, superioare numeric, vor fi supuse
tehnicilor de pârjolire a terenurilor și vor fi atrase către un loc mlăștinos de lângă Vaslui,
ales strategic de către Ștefan cel Mare, unde vor fi înfrânte de oastea moldoveană. 

7. Acțiuni diplomatice semnificative la care participă românii în secolele al XVI-lea - al

XVIII-lea sunt aderarea Ţărilor Române la Liga Sfântă (1594) sau Tratatul de la Luţk
(1711). O asemănare între aceste acțiuni este caracterul lor antiotoman.

Subiectul II
Cerințe

Rezolvare

1. Carol I. 

2. Secolul al XIX-lea. 

3. Procesul istoric redeschis în 1875 a fost Criza orientală. O cauză a acestui proces istoric, la
care se referă sursa dată, a fost acțiunea popoarelor mici din sudul Dunării.

4. ,,În anul 1873, [...] problema proclamării independenței României, vizată de principele
Carol I și unii miniștri, a constituit obiectivul guvernului” și

,,invocând contextul extern nefavorabil, consideră nepotrivită punerea imediată în practică

a unui asemenea proiect”. 

5. Participarea României la război a fost indispensabilă după confruntările de la Plevna,

deși Rusia nu a dorit inițial implicarea României. Informațiile prin care îmi susțin punctul
de vedere sunt:

,,Imprecizia informațiilor în privința forțelor otomane concentrate la Plevna au adus după

sine două grele înfrângeri pentru trupele rusești [...], iar comandamentul rusesc, prin
intermediul marelui duce Nicolae, a lansat un disperat apel pentru intrarea imediată în
acțiune a armatei române” și 
,,Prezența armatei române în război devenise necesară [...] când primele succese
înregistrate de otomani împotriva rușilor la Plevna, în iulie 1877, au dezvăluit [...] gravele
consecințe ce puteau decurge de aici”.

6. În perioada 1864-1870 în statul român se adoptă o serie de măsuri modernizatoare

precum  Legea rurală (1864) și Legea instrucțiunii publice (1864).

Deoarece Alexandru Ioan Cuza a urmărit soluționarea problemei agrare cu care se

confruntau la acea vreme Principatele Dunărene, el a propus anumite reforme care să
contribuie la rezolvarea acesteia, între care secularizarea averilor mănăstirești și
împroprietărirea țăranilor. În demersurile sale, Cuza s-a confruntat însă cu refuzul
majorității parlamentare, formată din boieri conservatori. Astfel, el va da la 2 mai 1864 o
lovitură de stat prin care va dizolva Adunarea Națională, putând adopta ulterior principalele
reforme care vor deschide calea spre modernizarea statului român.

Subiectul III
Cerințe






Eseu despre evoluția României în secolul al XX-lea

Încheierea Primul Război Mondial a adus la disoluția imperiilor multinaționale și formarea

statelor națiune. În ce privește România, statutul de țară învingătoare în război i-a permis
alipirea aproape a tuturor teritoriilor locuite de români. Basarabia, Bucovina și Transilvania
au devenit parte a României prin realizarea Marii Uniri din 1918. Acest act istoric a atras
după sine o serie de transformări politice, sociale, economice, administrativ-teritoriale și
etnice, care au făcut necesară adoptarea unei noi constituții, Constituția din 1923. 

Noul act fundamental, Constituția din 1923, va consfinți astfel Unirea de la 1918 și va

crea totodată un cadru democratic pentru politica din România până în anul 1938. Aspectele
democrației românești în primul deceniu după constituirea României Mari au fost garantate
de noua constituție, iar aici amintim principiul separării puterilor în stat, respectarea
drepturilor cetățenești, pluripartidismul sau trecerea de la un sistem de vot cenzitar la unul
universal, însă doar pentru bărbați.

Criza dinastică apărută în urma morții regelui Ferdinand (1927) și a instaurării regenței va
determina din ce în ce mai mulți români să devină adepți ai ideii de a-l readuce în România
pe principele Carol al II-lea (care renunțase la tron în 1925). Restaurația sa, cunoscută în
istorie sub denumirea de „restaurația carlistă”, va avea loc în anul 1930. În contextul
ideilor extremiste care se vehiculau în marea parte a statelor europene ale vremii și
profitând de neînțelegerile existente între liberali și țărăniști,  Carol al II-lea va pune
capăt în anul 1938 regimului democratic românesc și va instaura o dictatură
personală, legiferată prin emiterea unui decret-lege prin care va desființa toate partidele
politice. Următorul pas a fost adoptarea Constituției de la 1938, legea fundamentală prin
intermediul căruia instituțiile democratice ale statului român vor fi plasate în mod direct
sub controlul lui Carol al II-lea. 

Dictatura carlistă va lua sfârşit la începutul lunii septembrie 1940. Generalul Ion Antonescu
va fi numit în funcţia de prim-ministru, iar două zile mai târziu regele Carol al II-lea abdică.
În locul lui Carol al II-lea, este numit rege Mihai I. În cea mai mare partea a celui de-al
Doilea Război Mondial, românii luptă sub conducerea lui Antonescu de partea germanilor.
Trupele rusești inamice intră în martie 1944 în nordul Moldovei. Bucureștiul este
bombardat de americani în 4 aprilie 1944, moment în care regele Mihai decide să scoată țara
din război și la 23 august 1944 are loc lovitura de stat prin care Antonescu este
arestat.

După arestarea mareșalului Antonescu în 1944, România a întors armele împotriva

Germaniei, a încheiat armistițiul cu Națiunile Unite și a luptat alături de URSS. Trupele
sovietice au continuat să staționeze însă pe teritoriul României din august 1944 până la
retragerea lor în 1958. În anul 1945 regele Mihai I a fost obligat de sovietici să numească un
guvern comunist sub conducerea lui Petru Groza. În 1946 comuniştii au falsificat alegerile
parlamentare iar în 1947, guvernul comunist a preluat puterea, eliminând toate
partidele de pe scena politică a ţării şi obligându-l pe rege să abdice. Astfel a început
derularea primei perioade a comunismului românesc, sub conducerea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, cunoscută sub denumirea de perioada stalinistă (1948-1965). Această
perioadă a fost marcată de adoptarea unor practici politice menite să susțină regimul, între
care menționăm adoptarea Constituțiilor din 1948 și 1952, naționalizarea, industrializarea,
colectivizarea sau instituirea unui sistem de represiune politică și a unui regim de teroare și
cenzură.

Regimul stalinist de la București a urmărit creșterea producției agricole prin punerea

agriculturii sub controlul statului. Se dorea trecerea de la economia de piață la o economie
planificată, centralizată, după modelul sovietic. Astfel a fost demarat procesul
colectivizării în agricultură, care a avut loc în două mari etape: 1949-1953 şi 1953-1962.
El a presupus confiscarea proprietăților agricole private și crearea unor ferme sub
administrația statului numite G.A.C. (gospodării agricole colective – create după modelul
colhozurilor sovietice) şi G.A.S. (gospodării agricole de stat – create după modelul
sovhozurilor sovietice) – mai târziu denumite C.A.P.-uri (cooperative agricole de producţie)
şi I.A.S.-uri (întreprinderi agricole de stat).

A doua perioadă a comunismului românesc s-a desfășurat sub conducerea lui

Nicolae Ceaușescu în intervalul 1965-1989 și a fost caracterizată prin exacerbarea
național-comunismului, promovarea agresivă a cultului personalității și îngreunarea
condițiilor de trai din țară începând cu sfârșitul anilor `70. Într-o primă etapă, România
iese din izolarea diplomatică în care se regăsea și participă activ în cadrul relațiilor
internaționale, fiind parte a FMI și a Băncii Mondiale din 1972. Datorită transformării
regimului ceaușist într-o afacere dinastică, a acutizării practicilor politice totalitare și a
incapacității președintelui de a vedea necesitatea începerii unei schimbări, regimul
comunist se confruntă cu o criză începând din anii 1980. Astfel, asistăm la izolarea
 României pe plan internațional, urmată apoi pe plan intern de creșterea nemulțumirilor
populației, ceea ce va duce în final la prăbușirea regimului comunist în România, în urma
Revoluției din decembrie 1989.

În concluzie, pe parcursul secolului al XX-lea România a participat la cele două mari

conflagrații mondiale, a fost parte integrantă a numeroase alianțe regionale, și a reușit
realizarea Marii Uniri la 1918. De asemenea, România a urmat traiectoria mai multor
regimuri politice, de la cel democratic, la cel autoritar, comunist și apoi din nou revenirea la
democrație după Revoluția din 1989. Toate aceste evenimente au marcat evoluția statului
român modern, incluzând granițele și instituțiile sale.

Sesiunea specială
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul al II-lea
o Rezolvare
 Subiectul al III-lea
o Eseu despre constituirea și consolidarea statului român în secolul al XIX-lea

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. Legea fundamentală a statului român, precizată în sursa B, este: Constituția din 1965.

2. O informație referitoare la domeniul economic, regăsită în sursa A, este: „(...) prevederile
economice aveau întâietate față de cele politice, fiind instrumentul, numai aparent legal,
prin care se pregătea trecerea întregii economii sub controlul statului”.

3. Liderul politic: Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Formațiunea politică: Partidul Muncitoresc Român. 

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că deputații adoptă constituția în unanimitate

este: A.
5. Cauză: „Ceaușescu avea nevoie de o lovitură puternică împotriva vechii echipe din jurul
lui Gheorghiu-Dej care [...] să pună capăt oricărei opoziții în viitor.” 

Efect: „De aceea, Ceaușescu a hotărât să redeschidă cazul Pătrășcanu [...].” 

6. Alte faptele istorice importante desfășurate în România celei de-a doua jumătăți a
secolului al XX-lea, în afara celor la care se referă sursa B, au fost Revoluția din
decembrie 1989 și adoptarea Constituției din 1991.

Revoluția din decembrie 1989 a început la data de 16 decembrie la Timișoara, unde au

izbucnit manifestații ca urmare a încercării autorităților comuniste de a-l aresta pe pastorul
reformat Laszlo Tokes. Ulterior revoluția s-a răspândit și în celelalte orașe ale țării și a
culminat cu uciderea prin împușcare a soților Ceaușescu și prăbușirea regimului comunist.

După încheierea revoluției s-a constituit un organism revoluţionar cu rol executiv numit
Frontul Salvării Naţionale (FSN), care a emis la 31 decembrie un decret-lege ce permitea
revenirea la pluripartidism. În acest context, Constituţia comunistă de la 1965 trebuia
înlocuită. Principiile de bază ale noului act fundamental (Constituția) din 1991 erau specifice
unui regim democratic și prevedeau separaţia puterilor în stat, egalitatea tuturor cetăţenilor
în faţa legii, drepturi și libertăți cetățenești.

7. Adoptarea Constituției din 1921 și adoptarea Constituției Carliste din 1938 sunt două
practici politice prin care s-a  stabilit forma de guvernământ a statului român, cât și
prerogativele puterii legislative, executive și judecătorești.

Subiectul al II-lea
Cerințe

Rezolvare

1. Statul medieval românesc precizat în sursa dată este: Țara Românească.

2. Secolul la care se referă sursa dată este: secolul al XIV-lea.

3. Voievodul din sudul Carpaților, la care se referă sursa dată, este: Basarab.

O cauză a conflictului cu Ungaria din septembrie 1330: pretențiile teritoriale în sudul

Carpaților ale apropiaților regelui Ungariei.

4. Cele două informaţii referitoare la pacea propusă în anul 1330 sunt:

Basarab i-a propus regelui maghiar pace și a declarat că era dispus să cedeze Ungariei
Severinul: „Voievodul Țării Românești i-a propus regelui pace, oferindu-se să facă unele
cedări importante. Basarab a declarat că era dispus să cedeze Ungariei Severinul, să trimită
un fiu ca ostatic și să plătească o despăgubire de război.”

Regele Ungariei nu a acceptat pacea: „Carol Robert nu a acceptat condițiile de pace.”.

5. Bătălia de la Posada a avut consecințe favorabile românilor. Informațiile prin care îmi
susțin punctul de vedere sunt: „Românii au luat un număr mare de prizonieri, au capturat
multe arme, muniții și cantități mari de diferite bunuri: bani în aur și argint, vase scumpe,
cai” și „Bătălia de la Posada a însemnat mai mult decât o victorie militară a românilor
asupra oștii ungurești. Acea bătălie marchează afirmarea statalității românești de sine
stătătoare.”.

6. Pe parcursul secolului al XV-lea, românii au participat la relațiile internaționale. Țările

Române au avut un rol activ atât în ceea ce privește relațiile diplomatice, cât și în acțiunile
militare. Putem susține această afirmație prin exemplul implicării românilor conduși de
Iancu de Hunedoara în bătălia de la Belgrad din anul 1456. 

Turcii au reușit să cucerească Constantinopolul în 1453, iar în 1456 aceștia au inițiat o nouă
campanie în Europa, vizând cucerirea Belgradului. Deoarece trupele creștine din care
făceau parte și românii au fost mai puternice, confruntările militare s-au încheiat cu
înfrângerea otomanilor. Victoria obținută de creștini la Belgrad a avut astfel o importanță
istorică deosebită, împiedicând avansarea Imperiului Otoman spre centrul Europei pentru
încă aproximativ 70 de ani.

Subiectul al III-lea
Cerințe






Eseu despre constituirea și consolidarea statului român în

secolul al XIX-lea

Constituirea și consolidarea statului român în secolul al XIX-lea a reprezentat

materializarea eforturilor și idealurilor politice ale românilor. Aceste fapte au fost posibile
datorită numeroaselor proiecte politice pe care boierii români le-au întocmit de-a lungul
timpului, între care menționăm: Memoriul de la Focșani din 1772 (redactat în timpul
Tratativelor de pace la Focșani dintre otomani și ruși), Memoriul din 1791 (al boierimii
românești de la Șiștov), documentul program elaborat în cadrul revoluției lui Tudor
Vladimirescu (1821 - ,,Cererile norodului românesc”) sau Constituția Cărvunarilor a lui
Ionică Tăutu (1822). 
În perioada 1848-1857, unul dintre proiectele politice referitoare la statul român modern a
fost Proclamația de la Islaz, documentul program al revoluției pașoptiste din Țara
Românească. Dintre prevederile incluse în acest proiect politic enumerăm: împroprietărirea
țăranilor, desființarea privilegiilor boierești, autonomie politică, unirea Moldovei cu Țara
Românească. Aceste exemple de proiecte politice vor deschide astfel drumul spre
următoarele evenimentele importante din istoria românilor. 

Tratatul de Pace de la Paris din 1856 prevedea convocarea unor Adunări Ad-hoc în cele două
Principate Dunărene (Țara Românească și Moldova), cu scopul de a consulta românii în
legătură cu viitorul lor politic. Aceste adunări s-au desfășurat între anii 1857-1859 și au fost
câştigate de partida unionistă în ambele ţări. Rezultatele Adunărilor Ad-hoc prevedeau
unirea Țării Românești și a Moldovei sub numele de România și aducerea pe tronul noului
stat a unui prinț străin dintr-o dinastie europeană. Convenția de la Paris (1858) a prevăzut
însă alegerea pe viață a doi domni, două capitale, două parlamente și două guverne,
menținerea suzeranității Imperiului Otoman și garanția colectivă a Marilor Puteri. Deoarece
în textul Convenţiei de la Paris nu se specifica explicit că aceeaşi persoană nu are voie să
ocupe simultan funcţia de domnitor în ambele principate, românii vor profita de această
imperfecțiune juridică. Astfel, îl vor alege în 1859 pe Alexandru Ioan Cuza domn
atât în Moldova, cât și în  Ţara Românească.

În timpul domniei sale, Al. Ioan Cuza a pus în practică numeroase puncte ale proiectelor
politice boierești prin reformele pe care le-a înfăptuit: reforma agrară, secularizarea averilor
mănăstirești sau reforma învățământului. Cu toate acestea, datorită domniei sale cu tente
autoritare, clasa politică va orchestra o lovitură de stat care va determina înlăturarea lui
Cuza în 1866. Drept urmare, oamenii politici români decid aducerea la conducerea ţării a
unui prinţ străin, conform programelor politice de la 1848 şi a cererilor Adunărilor Ad-hoc
din 1857. 

La conducerea țării este adus astfel prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. În urma

acestei schimbări va fi adoptată Constituţia de la 1866. Acest act fundamental era bazat
pe principiile liberale ale constituţiei belgiene de la 1831, adaptate însă la realităţile politice
și sociale româneşti. Potrivit Constituției de la 1866, forma de guvernământ era monarhia
constituțională ereditară. Prin acest act, românii se bucurau de drepturi și libertăți
cetățenești, precum: libertatea conștiinței, a învățământului, egalitatea în fața legii,
inviolabilitatea domiciliului, garantarea libertății tuturor cultelor (religia ortodoxă era
declarată religia dominantă a statului).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea România participă la relațiile

internaționale prin implicarea în conflictele militare. În contextul declanșării în
1875 a unei noi etape a „Crizei Orientale” prin revoltele bosniacilor, sârbilor și bulgarilor
care vizau eliberarea acestor popoare de sub stăpânirea Imperiului Otoman, Rusia își va
asuma rolul de eliberatoare a țărilor creștine. În 1877 se încheie Convenţia militară româno-
rusă, care prevedea trecerea trupelor rusești pe teritoriul României, pe un traseu prestabilit
și cu condiția respectării integrității teritoriale a ţării noastre. Deoarece rușii sunt pe punctul
de a fi înfrânți de otomani la Plevna, aceștia solicită ajutorul militar al României (pe care
inițial îl refuzaseră).

Contribuția armatei române va fi decisivă și Plevna va fi cucerită de către armata româno-

rusă. Urmează o serie de victorii importante ale armatei române în bătăliile de la Smârdan,
 Rahova şi Vidin. Astfel, războiul se încheie în februarie 1878, prin înfrângerea otomanilor de
către trupele ruso-române, în contextul în care la 9 mai 1877, Parlamentul României
proclamase deja independenţa naţională a României. Tratatele de pace încheiate la finele
războiului ruso-turc la San Stefano și Berlin în 1878 vor recunoaște internațional
independența României.

Scopul principal al implicării României în relațiile internaționale l-a constituit atingerea

obiectivelor naționale prin cucerirea și recunoașterea independenței țării, fapt realizat prin
participarea la Războiul de Independență și validat de tratatele de pace care au urmat
acestui conflict politico-militar. Prin toate aceste evenimente desfășurate pe parcursul
secolului al XIX-lea, statul român a reușit, așadar, să se consolideze și să se îndrepte spre
atingerea idealului unității naționale în prima jumătate a secolului al XX-lea prin
înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

Simulare
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul al II-lea
o Rezolvare
 Subiectul al III-lea
o Eseu despre evoluția statului român în perioada 1801-1930

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. Bătălia din anul 1330, precizată în sursa A: Posada.

2. O informație referitoare la acțiunile din 1335-1345, precizată în sursa B, este: „Reluat în 1335,
războiul cu Ungaria s-a desfășurat de această dată pe un front mult mai larg, izvoarele
înregistrând confruntări armate atât în Țara Bârsei, cât și la Severin,  această ultimă cetate
rămânând însă, în cele din urmă, în stăpânirea Țării Românești.”

3. Statul medieval românesc,  la care se referă atât sursa A, cât și sursa B, este: Țara
Românească. Conducătorul acestui stat este: Basarab. 

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că trupele muntene și bulgare sunt aliate: B.
5. Cauză: „Criza internă a Ungariei de la cumpăna secolelor al XIII-lea și al XIV-lea a fost atât
de gravă...”

Efect: „...încât regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342) i-a trebuit mai mult de un deceniu și
jumătate pentru a putea restabili autoritatea centrală asupra întregului teritoriu al regatului.”

6. Două fapte istorice referitoare la instituții centrale din spațiul românesc, desfășurate în
secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, sunt: încheierea Tratatului de la Alba Iulia din 1595 și
instaurarea regimului fanariot în Moldova/Țara Românească la începutul secolului al XVIII-lea. 

Conștient de pericolul otoman, Mihai Viteazul decide încheierea unui tratat de alianță cu
Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, în acest scop el trimițând la Alba Iulia o delegație
compusă din 12 boieri, care să semneze tratatul în numele său. Boierii și-au urmărit însă propriile
interese, dorind să submineze autoritatea lui Mihai Viteazul și acceptându-l pe Sigismund
Bathory drept suzeran al Ţării Româneşti. Mihai Viteazul a fost pus în fața faptului împlinit și a
acceptat, pentru moment, tratatul în acești termeni de vasalitate.

În anul 1711 are loc o importantă confruntare militară între Rusia și Imperiul Otoman, la
Stănilești, confruntare încheiată cu victoria Porții. Această bătălie și pacea încheiată ulterior vor
avea consecințe deosebit de importante privind desfășurarea evenimentelor istorice în țările
române: din anul 1711 se instaurează în Moldova domniile fanariote, urmând ca 5 ani mai târziu,
în 1716, acest fapt să se concretizeze și în Țara Românească.

7. Autonomiile locale atestate în spațiul românesc în secolul al XIII-lea s-au format datorită unor
condiții interne și externe favorabile. Dintre aceste autonomii amintim voievodatele lui Seneslau
şi Litovoi sau cnezatele lui Ioan şi Farcaş în sudul Carpaților. Acestea au fost menționate în
Diploma Cavalerilor Ioaniţi din anul 1247. O asemănare între aceste autonomii locale este aceea
că toate aceste formațiuni au avut conducători cu atribuții administrativ-militare și au contribuit
la constituirea statului medieval Țara Românească.

Subiectul al II-lea
Cerințe

Rezolvare

1. Un lider politic precizat în sursa dată este: Gheorghiu-Dej (sau Ceaușescu). 

2. Secolul la care se referă sursa dată este: al XX-lea.

3. Practica politică utilizată în mediul rural, la care se referă sursa dată, este: sistematizarea
satului.
Un obiectiv al acesteia este: înlocuirea satelor cu centre agrotehnice (sau transformarea
locuitorilor satelor în proletari).

4. Două informații referitoare la cultul personalității, regăsite în sursa dată sunt: 

 „trăsătura definitorie a regimului lui Ceaușescu a fost cultul personalității”

 „în condițiile impuse de cultul personalității, Partidul Comunist și-a pierdut într-un fel poziția de
factor al schimbării pe care o deținuse în primele două decenii în care se aflase la putere.”

5. Preocuparea României pentru dezvoltarea industriei va influența semnificativ politica

financiară a statului. Informațiile prin care îmi susțin punctul de vedere sunt: 

„Industria și diversele ei întreprinderi au continuat așadar să aibă întâietate la alocarea

investițiilor de capital, adesea în detrimentul agriculturii și al altor ramuri ale economiei, aparent
mai puțin importante.”

și 

„Pentru a-și finanța planurile industriale ambițioase, regimul recursese la împrumuturi de la alte
guverne și instituții financiare internaționale precum Fondul Monetar Internațional.”

6. După prăbușirea regimului comunist în urma revoluției din decembrie 1989, în România va
avea loc o schimbare de regim politic. Deoarece noile condiții politice erau semnificativ diferite
față de perioada anterioară, acestea vor face necesară adoptarea unui nou act
fundamental, Constituția din 1991, care va fi garantul noului regim politic democratic. Astfel,
drepturile și libertățile cetățenești, precum libera exprimare și asociere, libertatea de a călători în
afara țării, pluripartidismul, au redevenit normalitate, fiind menționate în Constituția din 1991.

Subiectul al III-lea
Cerințe






Eseu despre evoluția statului român în perioada 1801-1930

Noul statut politico-juridic al Principatelor după instaurarea domniilor fanariote a determinat

numeroase reacții ale boierilor față de noul regim, aceștia fiind nemulțumiți de pierderea
monopolului politic sau de presiunile fiscale exercitate de Poartă. În consecință, pe parcursul
secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea, o parte a boierimii pământene s-a grupat în Partida
Națională, asumându-și rolul de promovare a modernizării și a emancipării naționale. Acest rol a
fost asumat prin diverse memorii sau proiecte politice, care au dus la dezvoltarea societății
românești și au pregătit-o pentru constituirea statului român modern.

Pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, un proiect politic relevant referitor la statul român
modern a fost cel intitulat Cererile norodului românesc, prezentat în 1821, în cadrul Revoluției
lui Tudor Vladimirescu. Dintre prevederile acestui proiect politic menționăm desființarea
privilegiilor și numirea în funcții pe criteriul meritocrației sau implementarea unor reforme
fiscale care să limiteze abuzurile din perioada fanariotă.

În deceniile șase-șapte ale secolului al XIX-lea au avut loc mai multe evenimente istorice care au
marcat evoluția statului român modern, dintre care amintim: Adunările ad-hoc din anul 1857,
dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1859 sau adoptarea Constituției din
1866. În textul Tratatului de Pace de la Paris (1856), încheiat în cadrul Congresului de Pace
desfășurat aici, a existat o secţiune separată pentru Principate, care prevedea, între altele,
desfiinţarea protectoratului rusesc şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri, cu
păstrarea suzeranității otomane și Convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din reprezentanţii
tuturor claselor sociale) în Ţara Românească şi în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu
privire la organizarea ţării şi viitoarea unire.

 Alegerile pentru Adunările ad-hoc au fost câştigate în 1857 de partida unionistă (partida
naţională) în ambele ţări. Acestea au hotărât unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de
România, sub conducerea unui prinţ dintr-o familie domnitoare europeană, precum și respectarea
autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a Marilor Puteri. Convenția de la Paris (1858) a
decis o unire trunchiată a românilor, într-un stat numit Principatele Unite ale Moldovei şi
Valahiei, dar în fiecare principat urma să se aleagă câte un domn şi câte o Adunare. Profitând de
faptul că în Convenţia de la Paris nu se specifica niciunde că aceeaşi persoană nu are voie să
ocupe funcţia de domn în ambele principate, românii au reuşit realizarea unirii prin dubla alegere
a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859. După abdicarea lui Cuza, la conducerea țării vine Carol I, în
timpul său România devenind un stat modern, guvernat după principiile liberalismului, prin
adoptarea Constituției liberale din 1866. 

Haosul determinat de Primul Război Mondial a contribuit la dezmembrarea imperiilor

multinaționale, ceea ce a făcut posibilă realizarea statului naţional unitar român prin Marea Unire
de la 1918. Rând pe rând, provinciile românești și-au proclamat independența și unirea cu
România, evenimente ce culminează cu Marea Adunare Națională convocată la 1 decembrie
1918 la Alba-Iulia. La acest eveniment au luat parte aproximativ 100.000 de reprezentanți ai
românilor din întreaga Transilvanie, la care s-au adăugat elitele intelectuale, politice și religioase
românești transilvănene ale vremii. Aceștia au decis ca viitoarea organizare în cadrul Regatului
României să ofere drepturi și libertăți egale tutoror celorlalte etnii conlocuitoare ale
Transilvaniei. Astfel, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, consființite
în cadrul Marii Adunări de la Alba-Iulia, s-a încheiat procesul formării statului unitar român,
suveran și independent, act istoric recunoscut în cadrul Congresului de Pace de la Paris 1919.

După realizarea Marii Uniri la 1 decembrie 1918, România Mare sub Ferdinand I a urmat cursul
firesc al adoptării unei noi legi fundamentale, Constituția din 1923. Această Constituție va
 consfinți actul unirii și va crea cadrul democratic al vieții politice din România până în anul
1938.  Perioada interbelică a reprezentat astfel o etapă importantă în istoria României. Noua 
Constituție stipula faptul că România este un stat național unitar și indivizibil, al cărei teritoriu
este inalienabil. Drepturile cetățenilor, menționate în cuprinsul acestui act fundamental, erau
specifice unui regim democratic: garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, fără deosebire
de etnie, limbă sau religie, egalitatea cetățenilor în fața legii, libertatea conștiinței și a
întrunirilor, dreptul de asociere, inviolabilitatea domiciliului etc. Prin această Constituție se
instituia votul universal, egal, direct obligatoriu și secret (cu precizarea că militarii și femeile nu
puteau să-și exercite dreptul la vot, potrivit tendinței din toate țările europene din acea vreme).
Principiul separării puterilor în stat împărțea puterea în executivă, legislativă și judecătorească.
Prezența regimului parlamentar constituie, așadar, o caracteristică a democrației moderne și
contemporane românești interbelice.

Putem concluziona astfel că parcursul statului român în decursul secolelor al XIX-lea – al XX-
lea a urmat o linie evolutivă. S-a putut observa o evoluție spre modernizarea statului de la
proiectele politice boierești, spre unirea sub Al. I. Cuza, adoptarea Constituției liberale din 1866
și apoi realizarea Marii Uniri și adoptarea Constituției democratice din 1923. Însă, parcursul
democratic de până în anii 1920 avea să fie deturnat de tendințele totalitare ale următoarelor
regimuri politce (dictatura carlistă, dictatura antonesciană etc.).

Sesiunea specială

Simulare
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul al II-lea
o Rezolvare
 Subiectul al III-lea
o Eseu despre evoluția statului român în perioada 1801-1930

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. Bătălia din anul 1330, precizată în sursa A: Posada.

2. O informație referitoare la acțiunile din 1335-1345, precizată în sursa B, este: „Reluat în
1335, războiul cu Ungaria s-a desfășurat de această dată pe un front mult mai larg, izvoarele
înregistrând confruntări armate atât în Țara Bârsei, cât și la Severin,  această ultimă cetate
rămânând însă, în cele din urmă, în stăpânirea Țării Românești.”

3. Statul medieval românesc,  la care se referă atât sursa A, cât și sursa B, este: Țara
Românească. Conducătorul acestui stat este: Basarab. 

4. Litera corespunzătoare sursei care susține că trupele muntene și bulgare sunt aliate: B.

5. Cauză: „Criza internă a Ungariei de la cumpăna secolelor al XIII-lea și al XIV-lea a fost

atât de gravă...”

Efect: „...încât regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342) i-a trebuit mai mult de un deceniu
și jumătate pentru a putea restabili autoritatea centrală asupra întregului teritoriu al
regatului.”

6. Două fapte istorice referitoare la instituții centrale din spațiul românesc, desfășurate în
secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, sunt: încheierea Tratatului de la Alba Iulia din 1595 și
instaurarea regimului fanariot în Moldova/Țara Românească la începutul secolului al
XVIII-lea. 

Conștient de pericolul otoman, Mihai Viteazul decide încheierea unui tratat de alianță cu
Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, în acest scop el trimițând la Alba Iulia o
delegație compusă din 12 boieri, care să semneze tratatul în numele său. Boierii și-au
urmărit însă propriile interese, dorind să submineze autoritatea lui Mihai Viteazul și
acceptându-l pe Sigismund Bathory drept suzeran al Ţării Româneşti. Mihai Viteazul a fost
pus în fața faptului împlinit și a acceptat, pentru moment, tratatul în acești termeni de
vasalitate.

În anul 1711 are loc o importantă confruntare militară între Rusia și Imperiul Otoman, la
Stănilești, confruntare încheiată cu victoria Porții. Această bătălie și pacea încheiată ulterior
vor avea consecințe deosebit de importante privind desfășurarea evenimentelor istorice în
țările române: din anul 1711 se instaurează în Moldova domniile fanariote, urmând ca 5 ani
mai târziu, în 1716, acest fapt să se concretizeze și în Țara Românească.

7. Autonomiile locale atestate în spațiul românesc în secolul al XIII-lea s-au format datorită
unor condiții interne și externe favorabile. Dintre aceste autonomii amintim voievodatele lui
Seneslau şi Litovoi sau cnezatele lui Ioan şi Farcaş în sudul Carpaților. Acestea au fost
menționate în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din anul 1247. O asemănare între aceste
autonomii locale este aceea că toate aceste formațiuni au avut conducători cu atribuții
administrativ-militare și au contribuit la constituirea statului medieval Țara Românească.

Subiectul al II-lea
Cerințe

 
Rezolvare

1. Un lider politic precizat în sursa dată este: Gheorghiu-Dej (sau Ceaușescu). 

2. Secolul la care se referă sursa dată este: al XX-lea.

3. Practica politică utilizată în mediul rural, la care se referă sursa dată, este: sistematizarea
satului.

Un obiectiv al acesteia este: înlocuirea satelor cu centre agrotehnice (sau transformarea

locuitorilor satelor în proletari).

4. Două informații referitoare la cultul personalității, regăsite în sursa dată sunt: 

 „trăsătura definitorie a regimului lui Ceaușescu a fost cultul personalității”

 „în condițiile impuse de cultul personalității, Partidul Comunist și-a pierdut într-un
fel poziția de factor al schimbării pe care o deținuse în primele două decenii în care
se aflase la putere.”

5. Preocuparea României pentru dezvoltarea industriei va influența semnificativ politica

financiară a statului. Informațiile prin care îmi susțin punctul de vedere sunt: 

„Industria și diversele ei întreprinderi au continuat așadar să aibă întâietate la alocarea

investițiilor de capital, adesea în detrimentul agriculturii și al altor ramuri ale economiei,
aparent mai puțin importante.”

și 

„Pentru a-și finanța planurile industriale ambițioase, regimul recursese la împrumuturi de

la alte guverne și instituții financiare internaționale precum Fondul Monetar Internațional.”

6. După prăbușirea regimului comunist în urma revoluției din decembrie 1989, în România
va avea loc o schimbare de regim politic. Deoarece noile condiții politice erau semnificativ
diferite față de perioada anterioară, acestea vor face necesară adoptarea unui nou act
fundamental, Constituția din 1991, care va fi garantul noului regim politic
democratic. Astfel, drepturile și libertățile cetățenești, precum libera exprimare și asociere,
libertatea de a călători în afara țării, pluripartidismul, au redevenit normalitate, fiind
menționate în Constituția din 1991.

Subiectul al III-lea
Cerințe



 


Eseu despre evoluția statului român în perioada 1801-1930

Noul statut politico-juridic al Principatelor după instaurarea domniilor fanariote a

determinat numeroase reacții ale boierilor față de noul regim, aceștia fiind nemulțumiți de
pierderea monopolului politic sau de presiunile fiscale exercitate de Poartă. În consecință,
pe parcursul secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea, o parte a boierimii pământene s-a grupat în
Partida Națională, asumându-și rolul de promovare a modernizării și a emancipării
naționale. Acest rol a fost asumat prin diverse memorii sau proiecte politice, care au dus la
dezvoltarea societății românești și au pregătit-o pentru constituirea statului român modern.

Pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, un proiect politic relevant referitor la statul
român modern a fost cel intitulat Cererile norodului românesc, prezentat în 1821, în
cadrul Revoluției lui Tudor Vladimirescu. Dintre prevederile acestui proiect politic
menționăm desființarea privilegiilor și numirea în funcții pe criteriul meritocrației sau
implementarea unor reforme fiscale care să limiteze abuzurile din perioada fanariotă.

În deceniile șase-șapte ale secolului al XIX-lea au avut loc mai multe evenimente istorice
care au marcat evoluția statului român modern, dintre care amintim: Adunările ad-hoc
din anul 1857, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în
1859 sau adoptarea Constituției din 1866. În textul Tratatului de Pace de la Paris
(1856), încheiat în cadrul Congresului de Pace desfășurat aici, a existat o secţiune separată
pentru Principate, care prevedea, între altele, desfiinţarea protectoratului rusesc şi trecerea
sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri, cu păstrarea suzeranității otomane și
Convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din reprezentanţii tuturor claselor sociale) în
Ţara Românească şi în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu privire la organizarea
ţării şi viitoarea unire.

 Alegerile pentru Adunările ad-hoc au fost câştigate în 1857 de partida unionistă (partida
naţională) în ambele ţări. Acestea au hotărât unirea Principatelor într-un singur stat cu
numele de România, sub conducerea unui prinţ dintr-o familie domnitoare europeană,
precum și respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a Marilor Puteri.
Convenția de la Paris (1858) a decis o unire trunchiată a românilor, într-un stat numit
Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar în fiecare principat urma să se aleagă câte
un domn şi câte o Adunare. Profitând de faptul că în Convenţia de la Paris nu se specifica
niciunde că aceeaşi persoană nu are voie să ocupe funcţia de domn în ambele principate,
românii au reuşit realizarea unirii prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859.
După abdicarea lui Cuza, la conducerea țării vine Carol I, în timpul său România devenind
un stat modern, guvernat după principiile liberalismului, prin adoptarea Constituției
liberale din 1866. 

Haosul determinat de Primul Război Mondial a contribuit la dezmembrarea imperiilor

multinaționale, ceea ce a făcut posibilă realizarea statului naţional unitar român prin Marea
Unire de la 1918. Rând pe rând, provinciile românești și-au proclamat independența și
unirea cu România, evenimente ce culminează cu Marea Adunare Națională
convocată la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia. La acest eveniment au luat parte
 aproximativ 100.000 de reprezentanți ai românilor din întreaga Transilvanie, la care s-au
adăugat elitele intelectuale, politice și religioase românești transilvănene ale vremii. Aceștia
au decis ca viitoarea organizare în cadrul Regatului României să ofere drepturi și libertăți
egale tutoror celorlalte etnii conlocuitoare ale Transilvaniei. Astfel, prin unirea Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu România, consființite în cadrul Marii Adunări de la Alba-Iulia,
s-a încheiat procesul formării statului unitar român, suveran și independent, act istoric
recunoscut în cadrul Congresului de Pace de la Paris 1919.

După realizarea Marii Uniri la 1 decembrie 1918, România Mare sub Ferdinand I a urmat
cursul firesc al adoptării unei noi legi fundamentale, Constituția din 1923. Această
Constituție va consfinți actul unirii și va crea cadrul democratic al vieții politice din
România până în anul 1938.  Perioada interbelică a reprezentat astfel o etapă importantă în
istoria României. Noua  Constituție stipula faptul că România este un stat național unitar și
indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Drepturile cetățenilor, menționate în cuprinsul
acestui act fundamental, erau specifice unui regim democratic: garantarea drepturilor și
libertăților cetățenești, fără deosebire de etnie, limbă sau religie, egalitatea cetățenilor în
fața legii, libertatea conștiinței și a întrunirilor, dreptul de asociere, inviolabilitatea
domiciliului etc. Prin această Constituție se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu
și secret (cu precizarea că militarii și femeile nu puteau să-și exercite dreptul la vot, potrivit
tendinței din toate țările europene din acea vreme). Principiul separării puterilor în stat
împărțea puterea în executivă, legislativă și judecătorească. Prezența regimului parlamentar
constituie, așadar, o caracteristică a democrației moderne și contemporane românești
interbelice.

Putem concluziona astfel că parcursul statului român în decursul secolelor al XIX-lea – al

XX-lea a urmat o linie evolutivă. S-a putut observa o evoluție spre modernizarea statului de
la proiectele politice boierești, spre unirea sub Al. I. Cuza, adoptarea Constituției liberale din
1866 și apoi realizarea Marii Uniri și adoptarea Constituției democratice din 1923. Însă,
parcursul democratic de până în anii 1920 avea să fie deturnat de tendințele totalitare ale
următoarelor regimuri politce (dictatura carlistă, dictatura antonesciană etc.).

Modele de subiecte
Cuprins

 Subiectul I
o Rezolvare
 Subiectul al II-lea
o Rezolvare
 Subiectul al III-lea
o Eseu despre politica internă din România postbelică

Subiectul I
Cerințe

Rezolvare

1. Un domn regulamentar, precizat în sursa B, este Alexandru Ghica sau Mihail Sturdza.

2. O informație referitoare la Proclamația de la Padeș, regăsită în sursa A, este: ,,Tudor

Vladimirescu a lansat la 23 ianuarie 1821 un apel pentru insurecționarea poporului,
cunoscut sub numele de Proclamația de la Padeș‟.

3. Două spații istorice precizate atât în sursa A, cât și în sursa B sunt: Țara Românească și
Imperiul Otoman.

4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că rușii puteau să intervină în sprijinul

românilor și grecilor este: A.

5. Cauză: ,,Datorită opoziției tacite a Porții‟

Efect: ,,comisiile nu și-au putut începe activitatea practică până după izbucnirea războiului
ruso-turc din 1828-1829‟.

6. Alte două proiecte politice referitoare la statul român modern, elaborate în secolul al
XIX-lea, sunt: ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei‟ din anul 1848 și ,,Proclamația
de la Islaz‟ din același an.

Programul intitulat ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei‟ a fost elaborat la Brașov
și semnat de un grup de 14 revoluționari, între care îi menționăm pe Costache Negri, Vasile
Alecsandri și Alecu Russo. Acest program cuprindea prevederi mai radicale, precum: unirea
Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat, desfiinţarea privilegiilor boiereşti,
desfiinţarea clăcii, împroprietărirea ţăranilor fără niciun fel de despăgubire.

,,Proclamația de la Islaz‟ a fost citită în 1848 pe Câmpia Libertății, constituind documentul

programator al revoluției pașoptiste din Țara Românească. ,,Proclamaţia de la Islaz‟ a fost
concepută ca un act constituțional, deoarece acest document prevedea renunțarea la
Regulamentul Organic. Dintre principalele revendicări menționăm: desfiinţarea rangurilor
boierești, supunerea tuturor la contribuţie, eliberarea robilor țigani, emanciparea evreilor
sau desfiinţarea pedepsei cu bătaia şi cu moartea.

7. Ţările Române au fost afectate considerabil de ,,Criza orientală‟. Războaiele dintre Rusia,
Austria şi Turcia au fost frecvente şi s-au desfăşurat de multe ori pe teritoriile principatelor
române. Două acțiuni desfășurate de români în cadrul „crizei orientale‟ din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea sunt semnarea convenției militare româno-ruse și participarea
României la Războiul de independență. O asemănare între aceste acțiuni o reprezintă
caracterul lor antiotoman și faptul că au ca scop obținerea independenței de stat a
României.
Subiectul al II-lea
Cerințe

Rezolvare

1. Matei Basarab sau Vasile Lupu.

2. Secolul al XVII-lea.

3. Conflictul militar internațional la care se referă sursa dată este Războiul de 30 de ani
(1618-1648). O caracteristică a acestuia a constat în faptul că, prin conjunctura comercială
specifică economiei în vremuri de război, li s-a asigurat comercianților est-europeni
obținerea unor venituri ridicate.

4. Două informații referitoare la Transilvania, regăsite în sursa dată, sunt: ,,haraciul

Transilvaniei s-a menținut până în 1658 [...], variind între 10 000 și 15 000 de galbeni, fiind
apoi mărit [...] la 40 000 de galbeni‟ și faptul că această sumă va fi menținută până la
ocuparea Principatului de către austrieci: ,,cuantum care s-a păstrat până la ocuparea
Principatului de către austrieci‟.

5. Politica financiară a Imperiului Otoman în Țara Românească și în Moldova vizează

reprezentanții instituției domniei. Informațiile prin care îmi susțin punctul de vedere
sunt: ,,Totodată [...] au cunoscut scăderi semnificative și [...] sumele plătite pentru tron, unii
domni fiind chiar înscăunați fără să li se ceară niciun ban‟ și ,,în unele cazuri cu totul
deosebite Poarta [Imperiul Otoman] a trimis chiar unele subsidii domnilor români pentru
realizarea unor acțiuni politice favorabile intereselor otomane‟.

6. Românii participă activ la conflicte militare în a doua jumătate a secolului al XV-lea din
cadrul relațiilor internaționale, iar un exemplu elocvent în acest sens l-a constituit lupta de
la Vaslui (Podul Înalt) din anul 1475. Caracterul internațional al bătăliei a constat și în
implicarea activă, deși într-un număr destul de mic, al ajutoarelor militare provenite din
Regatul Ungariei și al Polonie. Lupta a izbucnit deoarece la sfârșitul anului 1474 otomanii au
întreprins o campanie în Moldova, cu scopul de a elimina pericolul antiotoman reprezentat
de Ștefan cel Mare. Trupele turcești sunt atrase, așadar, în locul pe care Ștefan îl alesese
strategic și sunt înfrânte.

Subiectul al III-lea
Cerințe


 


Eseu despre politica internă din România postbelică

După încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influență a
Uniunii Sovietice, în țara noastră instaurându-se un regim politic de tip comunist.
Principalii factorii care au favorizat instaurarea regimului comunist în România au fost
ocuparea teritoriului României de către armata sovietică la sfârşitul celei de-a doua mari
conflagrații mondiale, presiunile făcute de sovietici pe plan intern pentru a aduce Partidul
Comunist la putere sau eliminarea treptată a tuturor forţelor democratice.

În acest context, două fapte istorice desfășurate în țara noastră în perioada 1946-

1950 au fost falsificarea rezultatului alegerilor din anul 1946 și declanșarea procesului de
colectivizare în 1949. Evenimentele care i-au adus la putere pe comunişti s-au succedat
foarte rapid. Astfel, în 1944, Partidul Comunist a participat în guvern cu un ministru, apoi
cu şapte, iar în 1945 regele Mihai a fost obligat de sovietici să numească un guvern comunist
sub conducerea lui Petru Groza. 

În 1946 comuniştii au falsificat alegerile parlamentare. Deși Partidul Național Liberal și

Partidul Național Țărănesc au fost adevăratele partide câștigătoare ale alegerilor din 1946,
Blocul Partidelor Democratice - condus de PCR - a declarat oficial rezultatul falsificat în
favoarea comuniștilor. În 1947 guvernul comunist a eliminat toate partidele de pe scena
politică a ţării şi l-a obligat pe rege să abdice, iar în 1948 România a ajuns o republică la
conducerea căreia se afla un partid unic - Partidul Muncitoresc Român (PMR).

În cazul agriculturii, comuniștii doreau controlul total asupra resurselor prin subordonarea
acesteia conducerii statului. Dacă, prin constituția de la 1948, au trecut în proprietatea
statului principalele întreprinderi industriale, bancare, miniere, de transport şi asigurări,
din 1949 procesul naționalizării se extinde și asupra suprafețelor agricole prin începerea
colectivizării. Colectivizarea în agricultură are loc între anii 1949-1962 prin confiscarea
proprietăților agricole private și crearea unor ferme sub administrația statului numite
G.A.C. (gospodării agricole colective – create după modelul colhozurilor sovietice) şi G.A.S.
(gospodării agricole de stat – create după modelul sovhozurilor sovietice) – ulterior
denumite C.A.P.-uri (cooperative agricole de producţie) şi I.A.S.-uri (întreprinderi agricole
de stat). 

Așadar, asemănările între cele două fapte istorice desfășurate în țara noastră în

perioada 1946-1950 sunt concretizate în faptul că acestea reprezintă consecințe ale
acțiunilor Partidului Comunist și anulează elementele specifice regimului politic
democratic.

Constituția adoptată în România, în deceniul șase al secolului al XX-lea, este Constituția

din anul 1952. Actul fundamental adoptat în 1952 consfinţea faptul că România nu mai
putea conduce o politică externă proprie. Deoarece prevederile obişnuite despre
independenţa şi suveranitatea statului lipseau, era reflectată subordonarea față de URSS.
Regimul comunist din România a cunoscut două mari etape. Prima a fost cea a regimului
stalinist, când la conducere s-a aflat Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965), şi cea de-a doua
a regimului naţionalist-comunist, condus de Nicolae Ceauşescu (1965-1989). În
perioada imediat următoare venirii la putere a lui Nicolae Ceaușescu, s-a constatat o
diminuare a represiunii politice, prin denunţarea crimelor şi abuzurilor săvârşite anterior în
perioada stalinistă. De asemenea, s-a remarcat o ușoară relaxare a cenzurii din domeniul
cultural-artistic. În 1974, Nicolae Ceaușescu înființează funcția de președinte al României și
devine astfel președintele Republicii Socialiste România. Din această perioadă, regimul
național-comunist dobândește din nou valențe totalitariste. 

Asistăm, astfel, în special sub influența vizitei din China și Coreea de Nord din anul 1971 a
lui Ceaușescu, la exacerbarea „cultului personalității” lui Ceaușescu și totodată la un
„socialism dinastic”, membrii familiei Ceaușescu fiind promovați în funcții importante.
Procesul industrializării forțate continuă, se inițiază construcția Canalului Dunăre-Marea
Neagră, Transfăgărășanul, Casa Poporului, construcții care au necesitat fonduri importante
și care au dus la secătuirea resurselor țării și la creșterea datoriilor externe. La acestea se
adaugă situația precară a agriculturii românești și consecințele cutremurului din anul 1977. 

Din 1980 este demarat procesul prin care se dorea achitarea totală a acestor datorii externe
prin restrângerea drastică a consumului populației (alimentele și energia au fost
„raționalizate”), ceea ce se reflectă în scăderea nivelului de trai al populației. Mass-media a
fost supusă cenzurii și obligată să prezinte imaginea conducătorului într-un mod elogios,
dreptul la intimitate al populației a fost deseori încălcat prin interceptarea convorbirilor
telefonice și a corespondenței, în timp ce opozanții regimului erau frecvent catalogați ca
fiind ,,dușmani ai poporului” și condamnați la închisoare sau executați. 

Datorită tuturor acestor măsuri de încălcare repetată a drepturilor omului, a luat naștere
disidența anticomunistă care a luat atitudine, reacționând față de practicile politice utilizate
în România. Disidența anticomunistă s-a manifestat, așadar, în diverse planuri, de la revolte
ale minerilor și muncitorilor, la proteste ale țăranilor sau intelectualilor. Toate aceste
traume sociale, economice și politice vor conduce în final, la izbucnirea Revoluției din
decembrie 1989, care va înlătura regimul comunist, va deschide porțile democrației și va
reintegra România în rândul țărilor europene.
ESEE

Eseu despre spațiul românesc în Evul Mediu și la

începuturile modernității

În timpul Evului Mediu, spațiul românesc a cunoscut o evoluție în organizarea sa politică.

Fie că vorbim despre spațiul extracarpatic sau despre Transilvania, principalele formațiuni
politce prestatale au fost voievodatele și cnezatele. Aceste formațiuni prestatale au evoluat
în cele trei state medievale românești, Țara Românească, Transilvania, Moldova, și au
reprezentat baza formării statului român modern.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea, românii se

implică activ în relațiile internaționale, atât prin confruntări militare cît și prin dezvoltarea
de relații diplomatice. O acțiune diplomatică întreprinsă în această perioadă a fost cea a
domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418), care semnează în anul 1395,
la Brașov, un tratat de alianță cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
Contextul semnării acestei alianțe l-a reprezentat situația dificilă în care se afla domnitorul
român care, în ciuda victoriei de la Rovine, era amenințat în continuare de turci, dar și de
Vlad Uzurpatorul (pretendent la tron). Prin încheierea tratatului de la Brașov, Mircea cel
Bătrân se obligă să îl ajute pe Sigismund din punct de vedere militar în luptele cu turcii.

 La începutul secolului al XV-lea, domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, a reuşit să menţină
un echilibru diplomatic între Polonia şi Ungaria. Astfel, în martie 1402, el încheie un tratat
de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, tratat care va fi reînnoit ulterior
în 1404, 1407 şi 1411. Prin acest tratat, Alexandru cel Bun a  urmărit să se pună la adăpost de
pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care dorea să reinstaureze
suzeranitatea maghiară asupra Moldovei şi să controleze Chilia.

A doua jumătate a secolului al XV - lea a fost marcată de confruntări militare desfășurate pe

teritoriul stațiului românesc medieval. Se remarcă în acest sens eforturile militare ale
domnitorului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504) în bătălia de la Baia din 1467, de la
Vaslui (Podul Înalt) din 1475, sau de la Valea Albă (Războieni) din 1476.  Confruntarea de
la Baia a avut loc între oastea moldoveană și cea maghiară, condusă de Matei Corvin.
Confruntarea a fost determinată de apropierea lui Ştefan cel Mare de Polonia, și de faptul că
Matei Corvin dorea repunerea pe tronul Moldovei a fostului domn, Petru Aron. Victoria în
confruntarea decisivă de la Baia a aparținut lui Ștefan cel Mare. 

Bătălia de la Vaslui a fost consecința campaniei întreprinse de otomani în Moldova la

sfârșitul anului 1474, cu scopul de a elimina pericolul antiotoman reprezentat de Ștefan cel
Mare. Trupele turcești sunt atrase în locul pe care Ștefan îl alesese strategic și sunt înfrânte
în lupta de la Podul Înalt. După înfrângerea suferită în 1475, otomanii, conduși de Mehmed
al II-lea, pătrund în Moldova și are loc confruntarea din 1476 de la Valea Albă. Lupta
se finalizează cu victoria otomanilor, pe care însă aceștia nu o mai pot fructifica, epidemia
de ciumă determinându-i să se retragă la sudul Dunării.

Conflictele militare din aceasta perioadă au demonstrat, așadar, hotărârea românilor de a

apăra integritatea țărilor lor și menținerea autonomiei, dar și abilitățile diplomatice ale
domnitorilor români. Dintre tratatele diplomatice încheiate de domnitorul Ștefan
cel Mare menționăm tratatul de vasalitate de la Colomeea dintre Moldova și Polonia
(regele Cazimir al IV-lea), semnat în 1485, și tratatul de la Hârlău din 1499, semnat între
Moldova și Polonia (regele Ioan Albert). Spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare, relaţiile
cu Polonia se deteriorează, mai ales după moartea regelui Cazimir al IV-lea. Prin tratatul de
la Hârlău, Ştefan cel Mare şi regele polon Ioan Albert îşi făgăduiau sprijin reciproc în caz de
război şi pace între cele două state. De asemenea, era eliminată orice pretenţie de
suzeranitate din partea Poloniei asupra Moldovei, tratatul fiind încheiat în condiţii de
deplină egalitate între cele două state.  

Instituția politică centrală din spațiul românesc extracarpatic în perioada

medievală este domnia. Domnia era reprezentată de domn. Atribuțiile domnului erau
administrative (numea dregătorii, stabilea impozite, acorda privilegii boierilor),
judecătorești (adopta acte legislative), diplomatice (semna tratate, declara război și încheia
pace), militare (comanda armata). Domnul era considerat „unsul lui Dumnezeu” și ales pe
principiul ereditar-electiv.

În secolele al XVI-lea – al XVII-lea, românii se implică în cadrul relațiilor

internaționale prin încheierea Tratatului de la Mânăstirea Dealu din 1598.
Intervenţia Poloniei în Moldova, impunerea unui domn favorabil politicii otomane, şi
ostilitatea principelui transilvănean Andrei Bathory îl determină pe Mihai Viteazul să intre
în tratative cu împăratul habsburgic, Rudolf al II-lea. Astfel, în 1598, la Mănăstirea Dealu,
lângă Târgovişte, se încheie un tratat de alianţă între Imperiul habsburgic şi  Ţara
Românească. Prin acest tratat, împăratul Rudolf al II-lea îi recunoaşte lui Mihai Viteazul
domnia ereditară şi îi promite ajutor financiar pentru întreţinerea armatei. Prin încheierea
tratatului de la Mânăstirea Dealu din 1598, se anula relaţia de vasalitate impusă lui Mihai
Viteazul de principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, prin tratatul din 1595.  

Pe parcursul secolului al XVIII-lea, instituția politică centrală în spațiul românesc est-

carpatic, adică Moldova, rămâne domnia. Domnul Dimitrie Cantemir, ca reprezentant al
domniei din spațiul românesc est-carpatic, participă la relațiile internaționale din această
perioadă prin implicarea în confruntările ruso-otomane. Astfel, domnul moldovean sprijină
Rusia în bătălia de la Stănilești din 1711. Consecinţele bătăliei de la Stănileşti au fost
deosebit de importante pentru Moldova şi Ţara Românească, Imperiul Otoman luând
măsuri ferme de consolidare a controlului asupra țărilor române prin intervenția în
reorganizarea domniei. 

Domnul va fi de acum doar un simplu funcționar al Porții, fiind numit de sultan. De

asemenea, domnii nu mai sunt de origine română („pământeni”), ci provin din rândurile
înalților funcționari greci ai Imperiului Otoman (fanarioți). Aceștia plătesc sume mari de
bani sultanului pentru a cumpăra tronul și menține domnia. De asemenea, durata domniei
va fi semnificativ scurtată. Cu toate acestea, au existat și domni fanarioți care au contribuit
la modernizarea societății românești, prin diverse măsuri luate în diferite domenii ale vieții
sociale (Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti).

Secolele XIV-XVI au constituit așadar, în istoria românilor o perioadă de consolidare a

statelor medievale românești și de afirmare a politicii lor de independență. Instituția
domniei a avut un rol deosebit de important în relațiile diplomatice și în confruntările
militare din această perioadă și a demonstrat hotărârea românilor de a apăra integritatea
țărilor lor. Instituția centrală rămâne domnia și în secolul XVIII, însă domnul e doar un
simplu funcționar al Porții, fiind numit de sultan. Înlăturarea domniilor fanariote și
revenirea la domniile pământene va constitui unul dintre dezideratele proiectelor politice
boierești din perioada următoare.