Sinteză Istorie

NOTĂ DE INFORMARE
Conținuturile prezentate în documentul de față se află sub incidența

drepturilor de autor în conformitate cu Legea nr. 8/1996 privind drepturile de
autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, Art. 2. Opera
de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la
cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
Multiplicarea, transmiterea, comercializarea, diseminarea sub orice formă

sau încărcarea pe internet a prezentului material fără acordul autorului se
pedepsește conform prevederilor legale în vigoare.
Ghid de abordare a itemilor (exercițiilor) pentru examenul de bacalaureat
– disciplina Istorie
În pregătirea examenului de bacalaureat pentru disciplina istorie, o parte mai puțin luată
în seamă este modul în care diferitele exerciții trebuie rezolvate. De cele mai multe ori, chiar
dacă informația istorică este corectă, ea nu primește punctajul aferent tocmai pentru că nu
respectă structura pe care o așteaptă unii profesori corectori. De aici se nasc și diferențele între
notele primei corectări și contestații, întrucât nici corectorii nu au aceleași viziuni asupra
modului în care subiectele trebuie rezolvate.
În cele ce urmează, aș dori să vă expun câteva dintre detaliile de care trebuie să țineți
cont atunci când rezolvați subiectele de bacalaureat. Această etapă a explicării itemilor este una
cu care orice profesor ar trebui să-și înceapă pregătirea elevilor pentru examenul de
bacalaureat. În general, abordarea exercițiilor trebuie să țină cont de mai multe detalii care, pe
de-o parte să respecte întocmai baremul (sunt corectori pentru care baremul este literă de lege
iar orice mică abatere de la acesta este sancționată), iar pe de altă parte să aibă o formulare cât
mai explicită și concisă, îmbinată în același timp cu o perspectivă istorică. Cert este că, de ceva
timp, subiectele elaborate pentru examenul de bacalaureat se bucură de ceea ce numim „barem
explicit”, adică un barem care oferă variante de răspuns / modalități acceptate de redactare a
răspunsului, ceea ce limitează posibilitățile de interpretare ale profesorului corector.
Pentru exemplificarea diferiților itemi care apar în subiectele de bacalaureat, am folosit
varianta de antrenament nr. 17 pe care o atașez în anexă.
Subiectul I, exercițiul 1
Subiect: 1. Numiți un lider politic, precizat în sursa B.
Barem: 1. 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: P. Groza / Groza / Gheorghiu-Dej. Se
punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare / menționare sau
în enunț).
Itemul de tipul „numiți” solicită un răspuns scurt. În cazul de față, acesta trebuie preluat
din sursă. Recomand redactarea răspunsului sub formă de enunț:
Rezolvare: 1. Un lider politic precizat în sursa B este Petru Groza.
Subiect: 2. Precizați, din sursa A, o informație referitoare la „libertățile civile”.
Barem: 2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Erau prevăzute garanții lipsite de conținut,
Cetățenii au dreptul de asociere și organizare dacă scopurile urmărite nu sunt
îndreptate împotriva ordinii democratice, stabilite prin Constituție, etc. Se punctează
orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă / menționare sau în
enunț).
Itemul de tipul „precizați” solicită un răspuns scurt. În cazul de față, acesta trebuie
preluat din sursă. Foarte mare atenție la folosirea ghilimelelor („”): orice informație pe care o
preluați din sursă trebuie să apară între ghilimele („”). Sunt profesori corectori care nu
punctează răspunsul dacă informațiile nu sunt puse între ghilimele („”). Recomand redactarea
răspunsului sub formă de enunț:
MATEȘAN ADRIAN-GABRIEL
Rezolvare: 2. O informație referitoare la „libertățile civile” din sursa A este: „Cetățenii au

dreptul de asociere și organizare dacă scopurile urmărite nu sunt îndreptate împotriva ordinii
democratice, stabilite prin Constituție”.
Subiect: 3. Menționați câte o instituție de stat la care se referă sursa A, respectiv sursa B.
Barem: 3. Câte trei puncte pentru fiecare răspuns: Parlamentul / Marea Adunare Națională /
Prezidiu / Consiliul de Miniștri / Guvernul / Ministerul Economiei Naționale. Se
punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă /
menționare sau în enunț).
Itemul de tipul „menționați” solicită un răspuns scurt. În cazul de față acesta trebuie
preluat din surse. Exercițiul este formulat de așa natură încât necesită două răspunsuri, fiecare
preluat din câte o sursă. Recomand redactarea acestuia în enunț, cu precizarea sursei din care a
fost preluat.
Rezolvare 3: O instituție la care se referă sursa A este Marea Adunare Națională.

O instituție la care se referă sursa B este Ministerul Economiei Naționale.
Subiect: 4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că în România
este impus modelul totalitar sovietic.
Barem: 4. 3 puncte pentru scrierea literei A.
Itemul de tipul „scrieți” solicită un răspuns scurt prin care să indicați sursa. Nu sunt
condiții specifice de abordare a acestui exercițiu.
Rezolvare: 4. Sursa A.
Subiect: Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B,
precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect).
Barem: 7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilită între două informații
selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză,
respectiv efect). Exemplu: Cauză: el a atribuit statului rolul decisiv în acest proces și
efect: ca urmare, statul ar fi fost acela care ar fi alocat materiile prime, ar fi
reglementat vânzarea și prețurile mărfurilor și ar fi controlat investiția de capital,
etc.
Itemul de tipul „scrieți o relație cauză-efect” are câteva condiții specifice:

- rolul fiecărui enunț selectat trebuie subliniat (spuneți care este cauza și care este
efectul);
- informațiile preluate din sursă trebuie redate între ghilimele („”), în caz contrar,
în funcție de corector, puteți să nu primiți punctajul;
- nu există punctaje intermediare, astfel că fie luați cele 7 puncte, fie nu;
Ghid de abordare a itemilor (exercițiilor) pentru examenul de bacalaureat – disciplina Istorie
- căutați în sursă conectori, cuvinte de legătură, care să vă sugereze care ar fi cauza

sau efectul (din cauză că, deoarece, prin urmare, în concluzie, datorită, pentru că,
astfel că);
- încercați să nu preluați pasaje foarte lungi dacă nu este necesar. Această practică
poate sugera faptul că nu ați reușit să identificați cauza sau efectul.
Rezolvare: Cauză: „el a atribuit statului rolul decisiv în acest proces”

Efect: „ca urmare, statul ar fi fost acela care ar fi alocat materiile prime, ar fi
reglementat vânzarea și prețurile mărfurilor și ar fi controlat investiția de capital”.
Subiect: 6. Prezentați alte două practici politice totalitare utilizate în Europa, în prima jumătate
a secolului al XX-lea, în afara celor la care se referă sursele date.
Barem: 6. Câte 1 punct pentru un punct pentru menționarea oricăror alte două practici politice
totalitare utilizate în Europa, în prima jumătate a secolului al XX-lea, în afara celor la
care se referă sursele date. Exemple: cenzura, cultul personalității, etc. Câte 2 puncte
pentru prezentarea fiecărei practici politice menționate – o scurtă expunere în care
sunt precizate două informații referitoare la practica politică.
Itemul de tipul „prezentați” are o structură aparte, cu două componente:

- menționarea evenimentului/faptului în cadrul unui enunț scurt;
- prezentarea evenimentului/faptului, adică expunerea a două caracteristici ale
acestuia.
Pentru rezolvarea acestui item vă recomand să parcurgeți următorii pași pe care puteți,
totodată, să-i schematizați pe ciornă:
- Identificarea spațiului și perioadei cronologice impuse de exercițiu: Europa,
prima jumătate a secolului al XX-lea;
- Identificarea practicilor totalitare la care se referă sursele, pentru a putea face
abstracție de ele:
+ Sursa A: monopartidismul (existența unui singur partid); concentrarea
puterii decizionale în mâinile unor organisme nereprezentative; lipsa
drepturilor și libertăților cetățenești.
3
+ Sursa B: dirijarea economiei de către stat, planificarea și centralizarea

economiei;
- Identificarea unui posibil răspuns: Ce alte practici politice totalitare utilizate în
Europa, între 1900-1950, cunosc? Cultul personalității lui Hitler, Stalin, Mussolini;
preluarea puterii prin violență și forță (Revoluția din octombrie a lui V. I. Lenin;
„Marșul asupra Romei” al lui Benito Mussolini); existența organizațiilor
paramilitare și de înregimentare a tineretului (Squadristi, Balilla, Piccole Italiane
în Italia, Hitlerjugend în Germania), existența poliției politice ca armă represivă
folosită de regim (NKVD și CEKA în U.R.S.S., OVRA în Italia, GESTAPO în
Germania); eliminarea fizică a adversarilor politici („Marea Teroare” la Stalin;
„Noaptea cuțitelor lungi” la Hitler).
- pentru care dintre aceste practici politice știu să ofer cel puțin două caracteristici
/ informații?
Vă recomand să integrați în rezolvarea subiectului trei informații / caracteristici

referitoare la faptul istoric pe care îl prezentați. Este posibil ca rezolvarea subiectului prin
precizarea a două informații să fie riscantă, în sensul că profesorul corector poate considera
una dintre informații ca fiind nesatisfăcătoare sau insuficientă și să nu o puncteze. În cazul de
față, punctajele se pot acorda și parțial (intermediar).
Legendă: Menționarea practicii politice

Prezentarea practicii politice (informații)
Rezolvare:
Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin existența în Europa a mai multor regimuri cu
caracteristici totalitare, prezente în țări precum Germania, Italia, Ungaria, Spania și U.R.S.S.
În prima jumătate a acestui secol, condițiile dificile cauzate de urmările primului război
mondial au discreditat regimurile anterioare și au permis instaurarea totalitarismului, care fie a
încercat, fie chiar a reușit să preia puterea prin forță, violență și lovituri de stat. În Rusia Țaristă,
această practică politică a fost favorizată de înlăturarea familiei imperiale în cadrul revoluției
din februarie 1917, când puterea este preluată de un guvern provizoriu, pentru ca în octombrie
același an, V. I. Lenin, întors din Finlanda să coordoneze „Revoluția bolșevică” de la 25
octombrie, care a dus la instaurarea comunismului în Rusia. Un lucru asemănător se întâmplă
în Italia, acolo unde Benito Mussolini, liderul Partidului Fascist, s-a folosit de organizația
paramilitară „Cămășile negre” pentru a organiza „Marșul asupra Romei” în octombrie 1922,
în urma căruia regele Victor Emanuel al III-lea demite guvernul liberal și-l numește premier
pe liderul fascist. O astfel de acțiune are loc și în Germania Republicii de la Weimar, unde
Adolf Hitler organizează în noiembrie 1923 „Puciul de la berărie”, încercând să preia puterea.
O altă practică politică specifică totalitarismului european în prima jumătate a secolului
al XX-lea este reprezentată de existența organizațiilor de tineret care trebuiau să înregimenteze
populația. În Germania a fost înființat „Tineretul Hitlerist” (Hitlerjugend), care aveau scopul
de a da educației tinerilor o formație militară, în timp ce Mussolini înființează în Italia
organizații precum Balilla (pentru băieții între 8 și 14 ani), Piccole Italiane (pentru fetele între
8 și 14 ani) sau Avanguardisti și Giovani Italiane pentru tinerii între 14 și 18 ani.
Subiect: 7. Menționați o caracteristică a unei ideologii specifice democrației din Europa, în
secolul al XX-lea.
Barem: 7. 4 puncte pentru menționarea oricărei caracteristici a unei ideologii specifice
democrației din Europa, în secolul al XX-lea. Exemplu: promovează drepturile și
libertățile cetățenești, etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect
(prin precizare / menționare sau în enunț).
Itemul de timpul „menționați” solicită un răspuns scurt, de data aceasta pe baza

cunoștințelor acumulate. Recomand formularea răspunsului sub formă de enunț:
Rezolvare: O caracteristică a democrațiilor europene din secolul al XX-lea este existența

sistemului bipartid sau pluripartid, care permite funcționarea mai multor partide politice.
Subiectul al II-lea, exercițiul 1

Subiect: 1. Numiți alianța din care face parte Franța, precizată în sursa dată.
Barem: 1. 2 puncte pentru răspunsul: Tripla Alianță. Se punctează orice mod de redactare a
răspunsului corect (prin precizare / menționare sau în enunț).
Itemul de tipul „numiți” solicită redactarea unui răspuns scurt, în cazul de față bazându-
ne pe sursă. Recomand redactarea răspunsului în enunț:
Rezolvare: Alianța din care făcea parte Franța era Tripla Alianță.

Subiect: 2. Precizați secolul la care se referă sursa dată.
Barem: 2. 2 puncte pentru răspunsul: al XX-lea. Se punctează orice mod de redactare a
răspunsului corect (prin precizare / menționare sau în enunț).
Itemul de tipul „precizați” solicită redactarea unui răspuns scurt, în cazul de față
bazându-ne pe sursă. Recomand redactarea răspunsului în enunț:
Rezolvare: Sursa dată se referă la secolul al XX-lea.

Subiect: 3. Menționați evenimentul militar desfășurat în 1913 și o consecință a acestuia pentru
România, la care se referă sursa dată.
Barem: 3. 3 puncte pentru răspunsul: al Doilea Război Balcanic. 3 puncte pentru menționarea
oricărei consecințe a acestuia pentru România. Exemplu: Bulgaria a cedat României
sudul Dobrogei, etc. Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin
citat din sursă / menționare sau în enunț).
Itemul de tipul „menționați” presupune redactarea unui răspuns scurt, pe baza sursei.
Dacă alegem să oferim un răspuns preluând citate din sursă, acestea trebuie încadrate între
ghilimele („”). Trebuie acordată o atenție suplimentară asupra structurii itemului care
presupune două cerințe diferite:
5
- menționarea evenimentului la care se referă sursa;

- menționarea unei consecințe a evenimentului pentru România.
Recomand redactarea răspunsului sub formă de enunț:
Rezolvare: Evenimentul la care se referă sursa dată este al Doilea Război Balcanic. O urmare
a acestui eveniment pentru România constă în faptul că „Bulgaria a cedat României sudul
Dobrogei”.

Subiect: 4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la Primul Război Balcanic.
Barem: 4. Câte 3 puncte pentru menționarea, din sursa dată, a oricăror două informații
referitoare la Primul Război Balcanic. Exemple: Victoria rapidă și decisivă a
Bulgariei asupra Turciei, are consecințe pentru echilibrul de putere din zonă, etc. Se
punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă /
menționare sau în enunț).
Itemul de tipul „menționați” presupune redactarea unui răspuns scurt, pe baza sursei.
Mare atenție la încadrarea informațiilor preluate din sursă între ghilimele („”). Sunt profesori
corectori care nu punctează exercițiul dacă informațiile nu sunt redate între ghilimele („”).
Recomand redactarea răspunsului în enunț, prin evidențierea fiecărei informații dintre cele
două, pentru a facilita corectarea și a da un aspect lizibil, lucrării:
Rezolvare: O primă informație referitoare la Primul Război Balcanic este: „Victoria rapidă și
decisivă a Bulgariei asupra Turciei”.
O a doua informație referitoare la Primul Război Balcanic este: „a stârnit profundă
îngrijorare la București pentru că amenința să tulbure echilibrul de putere din zonă...”.

Subiect: 5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atitudinea Rusiei față
de România în 1914, susținându-l cu două informații selectate din sursă.
Barem: 5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor
la atitudinea Rusiei față de România în 1914.
Câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informații care susțin
punctul de vedere formulat.
Exemplu: În 1914, Rusia își exprimă interesul pentru colaborarea cu România.
Informațiile care susțin punctul de vedere sunt: Diplomații francezi (...) și-au
coordonat politica cu cea a Rusiei care, la îndrumarea ministrului de externe
Sazonov, a curtat asiduu România și Vizita țarului la Constanța la 1/14 iunie 1914 a
marcat începutul unei noi ere în relațiile dintre cele două țări. Punctajul total (10
puncte) sau cel parțial (7 puncte) se acordă răspunsului care cuprinde atât punctul de
vedere, cât și informațiile/informația. Nu se punctează doar punctul de vedere sau doar
informațiile / informația.
Itemul de tipul „formulați, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la”, presupune
o structură mai complexă care are mai multe aspecte:
- Este foarte important ca rezolvarea să cuprindă cele două componente: punct de
vedere și informații. Ele nu se punctează separat (nu primiți punctaj dacă ați
formulat un punct de vedere fără a reda informații din sursă; nu primiți punctaj dacă
ați redat informații din sursă fără a formula un punct de vedere);
- Există posibilitatea să primiți punctaj parțial dacă formulați punctul de vedere
și îl susțineți cu o singură informație;
- Punctul de vedere trebuie să fie impersonal! Nu trebuie să înceapă cu în opinia
mea, după părerea mea, consider că;
- Punctul de vedere reprezintă o reformulare a informațiilor prezente în sursă, o
caracteristică generală, fără exemple particulare, a ceea ce relatează sursa cu privire
la tema solicitată de exercițiu (tema poate fi regăsită în enunț: atitudinea Rusiei față
de România în 1914);
- Evitați pe cât posibil ca punctul de vedere pe care îl formulați să fie preluat mot-
a-mot din sursă;
- Evitați pe cât posibil să introduceți prea multe informații suplimentare, din propria
cultură generală, în formularea punctului de vedere;
- În principiu, formularea punctului de vedere necesită o redare a ideii din sursă
prin propriile cuvinte, tocmai pentru a demonstra faptul că ați înțeles sursa;
- Înainte de a redacta răspunsul, asigurați-vă că punctul de vedere pe care îl
formulați poate fi susținut cu informații din sursă. Chiar dacă nu este cazul în
subiectul de față, pot fi surse care să pară ofertante la prima vedere, dar care să nu
conțină informații suficient de clare cu care să vă susțineți punctul de vedere;
- Fiți foarte atenția astfel încât punctul de vedere și informațiile pe care le selectați
să aibă legătură; evitați să redați informații care nu fac trimitere / nu susțin punctul
de vedere;
- Evitați să integrați informațiile care susțin punctul de vedere, în interiorul
acestuia. Este foarte dificil pentru profesorul corector să delimiteze punctul de
vedere de informațiile care îl susțin;
- Recomand redarea informațiilor în enunț, obligatoriu cu ghilimele („”).
Legendă: Punct de vedere

Informații care susțin punctul de vedere
Rezolvare:
Încordarea relațiilor internaționale înainte de Primul Război Mondial, dar mai ales
desfășurarea celor două Războaie Balcanice, au determinat Rusia să caute o apropiere
diplomatică de România pentru a o atrage către Tripla Antantă, slăbind astfel Puterile Centrale.
O primă informație care susține acest punct de vedere este: „Diplomații francezi (...) și-
au coordonat politica cu cea a Rusiei care, la îndrumarea ministrului de externe Sazonov, a
curtat asiduu România”.
O a doua informație care susține acest punct de vedere este: „Vizita țarului la Constanța
la 1/14 iunie 1914 a marcat începutul unei noi ere în relațiile dintre cele două țări”.
7

Subiect: 6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia o practică
politică utilizată în România, în primele două decenii după evenimentele la care se
referă sursa dată, a contribuit la consolidarea democrației. (Se punctează prezentarea
unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și
concluzia).
Barem: 6. 4 puncte pentru argumentarea afirmației date – prezentarea oricărui fapt istoric
relevant (de exemplu: adoptarea Constituției din 1923, etc.) prin precizarea a două
informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea (deoarece, pentru că, etc.) și concluzia (așadar, astfel, etc.).
Itemul de tipul „argumentați printr-un fapt istoric relevant” presupune parcurgerea mai
multor etape care trebuie abordate cu foarte mare atenție, deoarece:
- Nu există punctaje intermediare: ori rezolvați complet și corect (acoperind toate
componentele cerinței), ori rezolvați parțial, ceea ce îi permite profesorului
corector să nu acorde punctajul;
- Structura itemului:
- Etape:
+ Identificarea limitelor geografice și cronologice pe care le solicită
exercițiul: România, 1914-1934;
+ Corelarea informației istorice cu tema dată: ce fapt istoric din România, din
perioada 1914-1934, contribuie la consolidarea democrației? Adoptarea
Constituției din 1923; introducerea votului universal; apariția mai multor
partide politice, inclusiv a partidelor care reprezintă interesele unor pături
largi ale societății (PNȚ), etc.
+ Pentru care dintre faptele istorice de mai sus am suficiente informații astfel
încât să ofer cel puțin două caracteristici (ideal ar fi trei)? Adoptarea
Constituției din 1923;
+ Redactare:
• Realizarea unei scurte introduceri referitoare la temă (afirmația

dată) – o caracteristică generală a temei solicitate de exercițiu, fără
exemple particulare;
• Menționarea faptului istoric;
• Prezentarea faptului istoric prin oferirea a cel puțin două
caracteristici / informații. Foarte mare atenție: în prezentarea acestor
informații este obligatoriu să introduceți conectori de cauzalitate.
Absența lor poate permite profesorului corector să nu acorde punctaj;
• Formularea unei concluzii referitoare la temă (afirmația dată), pe
baza faptului istoric prezentat și integrarea conectorilor de concluzie.
Absența lor poate permite profesorului corector să nu acorde punctaj.
Legendă:
Introducere
Menționarea faptului istoric
Informații / caracteristici ale faptului istoric
Conectori de cauzalitate
Conectori de concluzie
Concluzie referitoare la afirmația dată
Rezolvare:
Viața politică românească de după Primul Război Mondial a fost caracterizată de
punerea în practică a curentului liberal, atât de către forțele politice care s-au organizat în
numeroase partide, cât și de către monarhia aflată sub sceptrul regelui Ferdinand. Printre
numeroasele acțiuni care au consolidat sistemul democratic românesc în perioada interbelică
se numără și adoptarea unei noi constituții în anul 1923. Acest act a reprezentat o necesitate
istorică determinată de nevoia de a răspunde noilor realități apărute după înfăptuirea României
Mari. Consolidarea sistemului democratic este realizată prin creșterea rolului Parlamentului
datorită alegerii acestuia pe baza votului universal, introdus recent, dar și prin sporirea
atribuțiilor Înaltei Curți de Justiție și Casație, concomitent cu diminuarea prerogativelor
monarhice în acest domeniu. Nu în ultimul rând, principiile liberale își găsesc un ecou în
Constituția din 1923 întrucât ea prevede existența drepturilor și libertăților cetățenești, care
aveau la bază principiul egalității între majoritari (români) și minoritari (minoritățile naționale).
Așadar, sistemul politic românesc interbelic își găsește un fundament puternic în
evoluțiile petrecute după Primul Război Mondial, dar mai ales în noua constituție care stă la
baza organizării României Mari până în anul 1938.
9
Subiectul al III-lea (eseu)

Subiect: Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre instituțiile centrale din spațiul
românesc, în secolele al IX-lea – al XVIII-lea, având în vedere:
- Menționarea a două instituții centrale constituite în spațiul intracarpatic, în
secolele al XII-lea – al XIV-lea și a câte unei caracteristici a fiecăreia;
- Prezentarea unei instituții centrale înființate în spațiul românesc extracarpatic, în
a doua jumătate a secolului al XIV-lea;
- Precizarea unui fapt istoric referitor la instituții centrale din spațiul românesc,
desfășurat în secolul al XVI-lea;
- Formularea unui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții centrale din
Moldova, în secolul al XVIII-lea, după 1711 și susținerea acestuia printr-un
argument istoric.
Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,
evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui
fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în
limita de spațiu precizată.
Baremul: spre deosebire de primele două subiecte, unde baremul este explicit și oferă variante
de răspuns pentru exerciții, baremul pentru eseu rămâne unul aproape clasic, ceea ce lasă
corectarea la latitudinea profesorului. Din această cauză eseul trebuie să respecte o structură
bine definită, să fie clar, să abunde în informații istorice, iar în același timp să se încadreze în
limitările solicitate. Baremul pentru eseu se împarte în două secțiuni:
- Informație istorică (fiecare cerință a eseului are un anumit punctaj în funcție de
structura exercițiului (item);
- Redactare: există punctaje alocate diferitelor aspecte care țin de scrierea eseului:
+ 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat / 1 punct pentru
utilizarea parțială a limbajului istoric adecvat: punctaj pe care îl primiți atunci
când limbajul folosit în construirea eseului este unul de specialitate,
asemănător cu cel pe care îl vedeți prin culegerile de pregătire a examenului
de bacalaureat, în manual sau la profesori;
+ 1 punct pentru structurarea eseului (introducere – cuprins – concluzie): se
poate întâmpla ca cerințele eseului să inducă în eroare și să dea impresia că
aceste trei părți componente sunt cuprinse în cele patru liniuțe. Chiar dacă
prima cerință solicită o caracteristică generală, ea nu ține loc de introducere;
în mod asemănător, formularea unui punct de vedere nu ține loc de concluzie.
Structura eseului trebuie să arate astfel:
• Introducere: un paragraf care să prezinte foarte pe scurt, fără
exemple particulare, ci doar cu caracteristici generale, tema eseului;
• Cuprins: rezolvarea aferentă celor 4 cerințe (liniuțe); foarte mare
atenție la asigurarea unor elemente de trecere între cerințe. După ce
este rezolvată o liniuță, nu treceți brusc la următoarea, ci încercați să o
introduceți prin elemente de legătură care să dea o înfățișare omogenă
eseului.
• Încheiere: un paragraf care să fie introdus prin conectori de concluzie
și care să sintetizeze argumentele expuse în cuprins, într-o frază
referitoare la tema eseului.
+ 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor

istorice; 1 punct pentru respectarea parțială a succesiunii cronologice / logice
a faptelor istorice: cerințele eseului (liniuțele) trebuie rezolvate obligatoriu în
ordinea în care ele sunt formulate, întrucât sunt așezate în ordine cronologică.
Nu rezolvați cerința trei pentru ca mai apoi să rezolvați cerința unu, iar într-
un final, cerințele doi și patru.
+ 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu: acest criteriu este foarte
ambiguu întrucât acele două pagini pot varia în funcție de tipul de scris al
elevului. În general, încercați să depășiți o pagină și jumătate.
Legendă:
Introducere
Elemente de legătură / tranziție între cerințe (liniuțe)
Concluzie referitoare la tema eseului
Punctul de vedere
Rezolvare:
Evul Mediu reprezintă perioada în care formațiunile politice cuprinse în spațiul intra și
extra-carpatic au intrat în procesul de unificare ce a pus bazele statelor medievale românești,
entități politice care s-au bucurat de o organizare internă bine definită și de existența mai multor
instituții care dirijau aspectele politice, religioase, administrative și militare din fiecare stat.
Subiect: menționarea a două instituții centrale constituite în spațiul intracarpatic, în secolele al

XII-lea – al XIV-lea și a câte unei caracteristici a fiecăreia;
Barem: câte trei puncte pentru menționarea oricăror două instituții centrale constituite în
spațiul intracarpatic, în secolele al XII-lea – al XIV-lea (de exemplu: voievodatul,
congregația generală, etc.). Câte 3 puncte pentru menționarea oricărei caracteristici a
fiecăreia (de exemplu: atribuții militare, administrative și judiciare, inițial era
convocată la solicitarea voievodului, etc.)
Itemul de tipul „menționați” presupune redactarea unui răspuns scurt. Modul în care
este formulată cerința face ca răspunsul să reprezinte o corelare între cele două componente ale
ei: menționarea instituției și menționarea caracteristicii instituției.
Etape:
- identificarea spațiului geografic și a limitelor temporale la care se referă cerința:
Transilvania, 1100-1399;
- ce instituții existau în Transilvania în această perioadă? Voievodatul, Adunarea
Generală a Nobililor, Biserica.
11
Rezolvare:
Spațiul intracarpatic este primul care trece prin procesul unificator cauzat de
expansiunea maghiară începută după anul 1000. În urma acestuia sunt puse bazele
voievodatului autonom al Transilvaniei, aflat sub suzeranitate maghiară, în cadrul căruia o
instituție centrală foarte importantă era voievodatul, cu atribuții administrative, judecătorești,
dar și militare, fiind comandantul armatei Transilvaniei. Alături de voievod, administrarea țării
era pusă și sub jurisdicția Adunării Generale a Nobililor, formată din reprezentanții „stărilor
privilegiate”. Aceasta avea atribuții în politica internă (prin stabilirea impozitelor), dar și în
politica externă (ratificând tratatele încheiate de voievod, aprobând starea de război sau
încheierea păcii).
Subiect: Prezentarea unei instituții centrale înființate în spațiul românesc extracarpatic, în a

doua jumătate a secolului al XIV-lea;
Barem: 2 puncte pentru menționarea oricărei instituții centrale înființate în spațiul românesc
extracarpatic, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea (de exemplu: domnia, etc). 3
puncte pentru prezentarea instituției menționate – o scurtă expunere în care sunt
precizate două informații referitoare la instituție și se utilizează relația cauză-efect; 1
punct pentru precizarea doar a unei informații referitoare la instituție.
Itemul de tipul „prezentați” presupune redactarea unui răspuns complex ce are mai
multe componente:
Etape:
- Identificarea limitelor geografice și cronologice: spațiul extracarpatic (Țara
Românească / Moldova); a doua jumătate a secolului al XIV-lea (1350-1399);
- Ce instituții centrale apar în zonele menționate, în acel interval de timp? Domnia,
Sfatul Domnesc, Biserica.
- Despre care instituție știu să prezint cel puțin două caracteristici? Domnia.
Rezolvare:
Sper deosebire de Transilvania, în zonele extracarpatice procesul de unificare intervine
ceva mai târziu, iar în urma lui sunt puse bazele celor două state medievale românești: Moldova
și Țara Românească. În aceste zone, la baza sistemului administrativ, politic și militar stătea
instituția domniei, care avea un caracter divin, teocratic, deoarece domnul era văzut ca un „ales
al lui Dumnezeu”. Totodată, domnia în cele două țări avea o dublă calitate, întrucât persoana
care ocupa tronul conducea administrația, putea bate monedă, stabilea impozite și era scaunul
suprem de judecată, în timp ce atribuțiile militare și politica externă erau realizate din postura
de mare voievod. Din cauza componentei teocratice a domniei și a necesității stabilității în

spațiul românesc, domnia avea și un caracter ereditar, fiind transmisă din tată în fiu în familia
Basarabilor (pentru Țara Românească) și a Mușatinilor (în Moldova).
Subiect: Precizarea unui fapt istoric referitor la instituții centrale din spațiul românesc,
desfășurat în secolul al XVI-lea;
Barem: 2 puncte pentru precizarea oricărui fapt istoric referitor la instituțiile centrale din
spațiul românesc, desfășurat în secolul al XVI-lea (de exemplu: organizarea
principatului Transilvaniei în 1541, etc.)
Itemul de tipul „precizați” presupune un răspuns scurt. Cu toate acestea, pentru ca eseul
să aibă o structură omogenă putem identifica un element comun pentru cerința aceasta și pentru
următoarea, astfel încât să fie asigurată o tranziție facilă între ele. Pentru ambele cerințe,
schimbările instituite la nivelul domniei sunt determinate de avansul otoman în Peninsula
Balcanică.
Rezolvare:
După apariția statelor medievale românești, sfârșitul secolului al XIV-lea este
caracterizat de un nou pericol care amenință stabilitatea politică a Peninsulei Balcanice:
înaintarea Imperiului Otoman. Implicarea domnitorilor români în stăvilirea avansului
musulmanilor pe parcursul secolului al XV-lea nu a oprit definitiv expansiunea acestora. Prin
urmare, după înfrângerea Regatului Ungariei în cadrul bătăliei de la Mohacs (1526),
Transilvania cade sub suzeranitate otomană, astfel că din 1541 este reorganizată sub forma
Principatului autonom al Transilvaniei, în timp ce instituția centrală a voievodatului lasă locul
principatului.
Subiect: Formularea unui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții centrale din
Moldova, în secolul al XVIII-lea, după 1711 și susținerea acestuia printr-un argument
istoric.
Barem: 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții
centrale din Moldova în secolul al XVIII-lea, după 1711 (de exemplu: Intervenția
Imperiului Otoman are consecințe nefavorabile asupra evoluției domniei în Moldova,
la începutul secolului al XVIII-lea, după 1711, etc.). 4 puncte pentru susținerea
punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea oricărui fapt
istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că, etc.) și concluzia (așadar,
astfel, etc.)
Itemul de tipul „formulați un punct de vedere referitor la (...) și susțineți-l printr-un

argument istoric”, presupune o structură complexă care are mai multe aspecte:
- Este foarte important ca rezolvarea să cuprindă cele două componente: punct de
vedere și argumentul istoric;
- Punctul de vedere trebuie să fie impersonal! Nu trebuie să înceapă cu în opinia
mea, după părerea mea, consider că;
- Punctul de vedere reprezintă o caracteristică generală, fără exemple particulare,
referitoare la ideea pe care trebuie să o susțineți;
13
- Înainte de a redacta răspunsul, asigurați-vă că pentru punctul de vedere formulat

veți avea suficiente informații astfel încât să construiți un argument.
- Structura:
- Etape:
+ Identificarea spațiului și a limitelor cronologice: Moldova, după 1711.
+ Corelarea cerinței cu aceste limite: care instituție centrală din Moldova
evoluează după 1711? Domnia
+ Formularea punctului de vedere – caracteristică generală referitoare la
evoluția domniei după 1711;
+ Formularea argumentului – prezentarea unui fapt istoric relevant prin
menționarea faptului istoric și oferirea a cel puțin două caracteristici ale
acestuia. Integrarea conectorilor care să exprime cauzalitatea și concluzia.
Rezolvare:
Transilvania nu este singurul stat medieval din zona carpato-danubiano-pontică afectat
de luptele antiotomane și de expansiunea musulmană în Europa. Țara Românească și Moldova
au suferit schimbări succesive ale statutului lor internațional, care a fluctuat între suzeranitatea
otomană și mici perioade în care fie erau independente, fie erau închinate altor puteri vecine,
precum Ungaria sau Polonia. Cu toate acestea, începutul Crizei Orientale și a declinului
Imperiului Otoman după 1683 îi determină pe sultani să-și intensifice controlul asupra celor
două țări române pentru a nu le îngădui să conlucreze cu state care urmăreau acapararea
moștenirii otomane, după cum era Rusia. Un astfel de eveniment a avut loc în timpul scurtei
domnii a lui Dimitrie Cantemir care, apropiindu-se de Rusia țarului Petru cel Mare, a căutat să
scape de controlul otoman asupra Moldovei. Din această cauză, Imperiul Otoman decide,
începând cu 1711, să înlăture domniile pământene și să instaureze regimul fanariot, fapt care
produce mai multe schimbări la nivelul instituției centrale a domniei din Moldova. Deoarece
sultanul își pierduse încrederea în domnitorii pământeni, optează pentru grecizarea domniei și
pentru scoaterea tronului la vânzare pentru grecii din cartierul Fanar al Constantinopolului. O
caracteristică a domniei în această perioadă este timpul scurt pe care domnitorii îl petreceau pe
tron, în medie de 3-4 ani. Totodată, domnitorii devin Înalți Funcționari ai Porții. Regimul
debutează, în Moldova, cu domnia lui Nicolae Mavrocordat. Prin urmare, instaurarea regimului
fanariot la începutul secolului al XVIII-lea nu doar că a adus modificări semnificative la nivelul
domniei, dar a și știrbit grav autonomia Moldovei, iar mai apoi pe cea a Țării Românești.
În concluzie, instituțiile centrale dezvoltate în statele medievale românești încă din

etapa formării acestora au suferit schimbări importante care au fost determinate de evoluția
relațiilor internaționale pe parcursul Evului Mediu și la începutul Epocii Moderne. Cu toate
acestea, chiar dacă autonomia Transilvaniei, a Țării Românești și a Moldovei a fost afectată de
tendințele expansioniste ale Regatului Ungariei, inițial, iar mai apoi de cele ale Imperiului
Otoman, domnia pentru spațiul extracarpatic, respectiv voievodatul și principatul pentru cel
intracarpatic, rămân instituții care au stat la baza stabilimentului politic și administrativ specific
spațiului românesc.
15
Eseul complet
Legendă:
Introducere
Elemente de legătură / tranziție între cerințe (liniuțe)
Concluzie referitoare la tema eseului
Punctul de vedere
Evul Mediu reprezintă perioada în care formațiunile politice cuprinse în spațiul intra și
extra-carpatic au intrat în procesul de unificare ce a pus bazele statelor medievale românești,
entități politice care s-au bucurat de o organizare internă bine definită și de existența mai multor
instituții care dirijau aspectele politice, religioase, administrative și militare din fiecare stat.
Spațiul intracarpatic este primul care trece prin procesul unificator cauzat de
expansiunea maghiară începută după anul 1000. În urma acestuia sunt puse bazele
voievodatului autonom al Transilvaniei, aflat sub suzeranitate maghiară, în cadrul căruia o
instituție centrală foarte importantă era voievodatul, cu atribuții administrative, judecătorești,
dar și militare, fiind comandantul armatei Transilvaniei. Alături de voievod, administrarea țării
era pusă și sub jurisdicția Adunării Generale a Nobililor, formată din reprezentanții „stărilor
privilegiate”. Aceasta avea atribuții în politica internă (prin stabilirea impozitelor), dar și în
politica externă (ratificând tratatele încheiate de voievod, aprobând starea de război sau
încheierea păcii).
Sper deosebire de Transilvania, în zonele extracarpatice procesul de unificare intervine
ceva mai târziu, iar în urma lui sunt puse bazele celor două state medievale românești: Moldova
și Țara Românească. În aceste zone, la baza sistemului administrativ, politic și militar stătea
instituția domniei, care avea un caracter divin, teocratic, deoarece domnul era văzut ca un „ales
al lui Dumnezeu”. Totodată, domnia în cele două țări avea o dublă calitate, întrucât persoana
care ocupa tronul conducea administrația, putea bate monedă, stabilea impozite și era scaunul
suprem de judecată, în timp ce atribuțiile militare și politica externă erau realizate din postura
de mare voievod. Din cauza componentei teocratice a domniei și a necesității stabilității în
spațiul românesc, domnia avea și un caracter ereditar, fiind transmisă din tată în fiu în familia
Basarabilor (pentru Țara Românească) și a Mușatinilor (în Moldova).
După apariția statelor medievale românești, sfârșitul secolului al XIV-lea este
caracterizat de un nou pericol care amenință stabilitatea politică a Peninsulei Balcanice:
înaintarea Imperiului Otoman. Implicarea domnitorilor români în stăvilirea avansului
musulmanilor pe parcursul secolului al XV-lea nu a oprit definitiv expansiunea acestora. Prin
urmare, după înfrângerea Regatului Ungariei în cadrul bătăliei de la Mohacs (1526),
Transilvania cade sub suzeranitate otomană, astfel că din 1541 este reorganizată sub forma
Principatului autonom al Transilvaniei, în timp ce instituția centrală a voievodatului lasă locul
principatului.
Transilvania nu este singurul stat medieval din zona carpato-danubiano-pontică afectat
de luptele antiotomane și de expansiunea musulmană în Europa. Țara Românească și Moldova
au suferit schimbări succesive ale statutului lor internațional care a fluctuat între suzeranitatea
otomană și mici perioade în care fie erau independente, fie erau închinate altor puteri vecine,
precum Ungaria sau Polonia. Cu toate acestea, începutul Crizei Orientale și a declinului
Imperiului Otoman după 1683 îi determină pe sultani să-și intensifice controlul asupra celor
două țări române pentru a nu le îngădui să conlucreze cu state care urmăreau acapararea
moștenirii otomane, după cum era Rusia. Un astfel de eveniment a avut loc în timpul scurtei
domnii a lui Dimitrie Cantemir care, apropiindu-se de Rusia țarului Petru cel Mare, a căutat să
scape de controlul otoman asupra Moldovei. Din această cauză, Imperiul Otoman decide,
începând cu 1711, să înlăture domniile pământene și să instaureze regimul fanariot, fapt care
produce mai multe schimbări la nivelul instituției centrale a domniei din Moldova. Deoarece
sultanul își pierduse încrederea în domnitorii pământeni, se optează pentru grecizarea domniei
și pentru scoaterea tronului la vânzare pentru grecii din cartierul Fanar al Constantinopolului.
O caracteristică a domniei în această perioadă este timpul scurt pe care domnitorii îl petreceau
pe tron, în medie de 3-4 ani. Totodată, domnitorii devin Înalți Funcționari ai Porții. Regimul
debutează, în Moldova, cu domnia lui Nicolae Mavrocordat. Prin urmare, instaurarea regimului
fanariot la începutul secolului al XVIII-lea nu doar că a adus modificări semnificative la nivelul
domniei, dar a și știrbit grav autonomia Moldovei, iar mai apoi pe cea a Țării Românești.
În concluzie, instituțiile centrale dezvoltate în statele medievale românești încă din
etapa formării acestora au suferit schimbări importante care au fost determinate de evoluția
relațiilor internaționale pe parcursul Evului Mediu și la începutul Epocii Moderne. Cu toate
acestea, chiar dacă autonomia Transilvaniei, a Țării Românești și a Moldovei a fost afectată de
tendințele expansioniste ale Regatului Ungariei, inițial, iar mai apoi de cele ale Imperiului
Otoman, domnia pentru spațiul extracarpatic, respectiv voievodatul și principatul pentru cel
intracarpatic, rămân instituții care au stat la baza stabilimentului politic și administrativ specific
spațiului românesc.
Cu toate că rezolvarea acestui subiect este una strict particulară, tipurile de itemi
discutați (numiți, precizați, menționați, prezentați, argumentați, formulați un punct de vedere)
se rezolvă în mod asemănător pentru toate celelalte subiecte. Deprinderea acestei modalități de
lucru se realizează în timp, prin exercițiu și prin aplicarea cunoștințelor acumulate în rezolvarea
subiectelor.
Așadar, vă recomand să rezolvați cât mai multe variante în această perioadă și chiar să
auto-simulați examenul de bacalaureat prin rezolvarea subiectelor fără utilizarea altor surse de
informare și într-un interval de timp bine stabilit în care să nu existe interferențe exterioare. În
aceste condiții vă puteți da seama care sunt itemii la care trebuie să lucrați mai mult, cât de
multe informații vă puteți structura pe ciornă astfel încât să aveți timp suficient pentru a le trece
și pe foaia de examen sau cât timp stăruiți, în medie, asupra unor subiecte.
Mult succes!
Prof. Mateșan Adrian-Gabriel

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, București, Sector 3
17
Anexa
19
21
TEMA 1
ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA
ISTORICILOR
Romanitatea românilor a reprezentat, încă din Evul Mediu, o temă frecvent abordată de
istoricii români și străini care erau interesați de etnogeneza poporului român, de etapele de formare
și de factorii care au contribuit la acest proces complex, sau care doreau doar să folosească
istoricitatea formării poporului român pentru a argumenta anumite interese politice, teritoriale sau
naționale.
I. Formarea poporului și a limbii române

A. Elementul geto-dac
Geto-dacii sunt un important trib ce aparține marelui neam al tracilor (popor indo-european),
induvidualizându-se în prima vârstă a fierului (Hallstadt). Prima știre despre daci apare în secolul
al V-lea și îi aparține lui Herodot, acesta menționând faptul că dacii „sunt cei mai viteji și mai drepți
dintre traci”. Poporul dac avea o religie politeistă, dar zeitatea supremă era Zalmoxis.
Societatea dacică era divizată în două categorii sociale:
• Nobilii (Tarabostes)
• Oamenii de rând (Comati)
B. Etapa romanizării preliminare (primară) - sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr.

1. Contactele daco-romane
A fost reprezentată de contactele dintre civilizația dacă și cea romană înainte de cucerirea
spațiului nord-dunărean.
Burebista devine conducătorul Daciei în jurul anului 82 î. Hr. și construiește un mare regat
într-un timp foarte scurt. Puterea sa militară era atât de importantă încât Pompei dorește o alianță
militară cu acesta, împotriva lui Caesar, în anul 48 î. Hr. Pompei, însă, va fi înfrânt, iar Caesar va
pregăti o campanie militară împotriva lui Burebista. Aceasta nu se va mai desfășura deoarece
Burebista și Caesar sunt asasinați în anul 44 î. Hr.
În această perioadă, contactele daco-romane presupun legături comerciale sau militare între
daci și romani, legături care, în mod inevitabil, duc și la preluarea unor elemente de cultură și
civilizație de către geto-daci (cuvinte, scris, obiecte, monede, etc.)
Această etapă a fost posibilă în contextul în care legiunile romane au cucerit Peninsula
Balcanică, iar Imperiul Roman ajunge cu granița la Dunăre, unde înființează provincia Moesia, la
care este anexat spațiul Dobrogei în anul 46 (dacii din Dobrogea sunt primii care se fac romani,
Nicolae Iorga).
2. Războiul din 85-89

CAUZE: incursiunile întreprinse de către regele dac Duras în provinciile romane sud-
dunărene (Moesia Superior).
DESFĂȘURARE: împăratul roman Domițian lansează un atac împotriva dacilor de la nordul
Dunării, moment în care Duras îi cedează puterea lui Decebal. Prima confruntare între cele două
tabere se încheie cu victoria dacilor lui Decebal, în anul 87, la Tapae. Va urma un al doilea conflict,
1
în anul 88, încheiat cu victoria romanilor, însă victoria nu poate fi fructificată din cauza înfrângerilor
suferite de armata romană în Pannonia, ceea ce duce la încheierea unui tratat de pace.
URMĂRI: împăratul Domițian încheie un tratat de pace cu Decebal în anul 89, tratat prin
statul dac devine unul clientelar Romei, iar Imperiul Roman trebuia să plătească un tribut anual
dacilor și să le trimită meșteri și mașinării de război.
În urma încheierii acestui conflict, dacii vor începe să preia elemente de cultură și civilizație
romane datorită comerțului și a meșterilor romani trimiși să lucreze în Dacia, dar și datorită
contactelor militare avute în timpul războiului.
C. Etapa romanizării propriu-zise (106-274)

CAUZE: - împăratul roman Traian suspendă stipendiile (tributul) pe care le plătea dacilor în
virtutea tratatului din 89;
- frica romanilor de constituirea unui stat dac puternic la nordul Dunării;
- dorința romanilor de a acapara resursele aurifere, argintifere și de sare din Dacia
pentru a redresa economia Imperiului, secătuită de împăratul Domițian.
DESFĂȘURARE: în primăvara anului 101 debutează luptele între daci și romani, încheiate
cu înfrângerea dacilor la Tapae. Mai apoi, Decebal va face o diversiune în iarna din 101-102, atacând
împreună cu sarmații în Dobrogea, cu scopul de a-l înlătura pe Traian. Dacii și aliații lor sunt învinși.
Romanii reiau ofensiva în Dacia și cuceresc cetatea Costești, apropriindu-se de Sarmizegetusa.
URMĂRI: datorită acestei ofensive a romanilor, Decebal este nevoit să ceară încheierea unui
tratat de pace care prevedea:
- dacii nu aveau voie să își refacă armata sau fortificațiile;
- dacii trebuiau să înapoieze meșterii și mașinăriile de război primite în virtutea
tratatului din 89;
- dacii trebuiau să își alinieze politica externă cu cea a romanilor și nu aveau voie
să își facă aliați;

CAUZE: Decebal nu respectă clauzele tratatului din 102 (își reface sistemul de fortificații
din Munții Orăștiei, își caută aliați, își reface armata).
DESFĂȘURARE: Traian ordonă construirea unui pod peste Dunăre, la Drobeta
(Apollodor din Damasc). Ultimele dave (cetăți) ale dacilor sunt cucerite, iar Traian asediază capitala,
Sarmizegetusa (106). Astfel, conflictul ia sfârșit în anul 106, atunci când Sarmizegetusa este
cucerită, iar Decebal fuge și se sinucide pentru a nu fi capturat.
URMĂRI: - Traian își ia supranumele de „Dacicus” (învingător al dacilor);
- Dacia devine provincie romană de rang imperial, condusă de împărat prin
intermediul unui reprezentant având titlul de Legatus Augusti Propraetore
(guvernator de rang consular);
- Este construită Columna lui Traian la Roma (Apollodor din Damasc), și
Tropaeum Traiani în Dobrogea.
Romanizarea reprezintă un proces istoric complex care constă în pătrunderea civilizației

latine într-un teritoriu cucerit și învățarea limbii latine de către autohtoni (daci) care preiau
elemente lingvistice, religia, tradițiile și obiceiurile romane și care, după câteva generații își uită
idiomul (specificul) matern.
2
3. Factorii romanizării
a. Armata
Traian staționează în provincia Dacia două legiuni:
• Legiunea a V-a Macedonica – sediul la Potaissa (Turda)
• Legiunea a XIII-a Gemina – sediul la Apulum (Alba Iulia)
Legiunile romane erau formate din aproximativ 6000 de soldați, vorbitori de limbă latină și
purtători ai culturii și civilizației latine (obiceiuri, tradiții, religie), care au intrat în contact cu
populația autohtonă și au contribuit la pătrunderea civilizației latine pe teritoriul Daciei.
b. Coloniștii
Numeroase surse din Antichitate (ex. istoricul Eutropius) confirmă problemele demografice
din Dacia survenite în urma războaielor daco-romane. Astfel, împăratul Traian a colonizat aici
populație vorbitoare de limbă latină și purtătoare a culturii și civilizației romane („din toate
colțurile imperiului”) pentru cultivarea ogoarelor și exploatarea provinciei. Acești coloniști au
contribuit la răspândirea culturii latine și la sinteza etnică, intrând în contact cu populația autohtonă.
c. Administrația și urbanizarea
Din punct de vedere administrativ, pe teritoriul provinciei Dacia au fost aduși guvernatori,
prefecți și personal administrativ, vorbitori de limbă latină, de la care autohtonii vor învăța limba
latină și de la care preiau elemente de cultură și civilizație romane.
Orașul ajută la răspândirea elementelor de civilizație romană.
d. Veteranii
Soldații romani, odată ce și-au încheiat serviciul miliar obligatoriu (aprox. 20 de ani), primesc
din partea statului roman un lot de pământ. Mulți dintre soldați au ales să rămână în provinciile unde
au luptat. Astfel, veteranii se stabilesc în provincia Dacia, unde răspândesc civilizația latină,
amestecându-se cu populația autohtonă.
Procesul de romanizare ia sfârșit la nordul Dunării în perioada 271-275, când are loc
retragerea Aureliană, care a presupus aducerea armatei și administrației de la nord la sud de fluviu.
Drept urmare, în provincia Dacia rămâne o populație puternic și ireversibil romanizată.
În urma încheierii procesului de romanizare, ia naștere poporul daco-roman și se formează
stratul latin al limbii române (60% din lexicul limbii române).
Această etapă este fundamentală pentru că, pe parcursul a 165 de ani de stăpânire romană
oficială se produce sinteza etnică și lingvistică daco-romană, formându-se un popor nou.
3
D. Etapa generalizării romanizării – slavizării (adăugarea elementului migrator
slav)
Cel mai important popor migrator ce ajunge pe teritoriul Daciei în secolul al VI-lea este
poporul slav. Acesta este singurul care influențează etnogeneza românească din punct de vedere
lingvistic, având loc un schimb cultural cu populația daco-romană de la nord de Dunăre. Acum se
formează adstratul slav din limba română (aprox. 20% din lb. română).
În anul 602 se prăbușește limes-ul danubian (granița Dunăreană a Imperiului Bizantin),

moment în care slavii pătrund masiv la sud de Dunăre, distrugând latinitatea orientală și formând
dialectele limbii române:
• Dialectul nord-dunărean - lb. română vorbită la nordul Dunării
• Dialectul sud-dunărean (aromân) - cu variantele istroromân, macedoromân și aromân.
Procesul de formare a poporului român:

Popor autohton + element latin = popor autohton romanizat + popor migrator = popor medieval
Geto-dacii + elementul roman = daco-romani + slavi = români
E. Dovezi ale romanizării dacilor și ale continuității daco-romanilor la nordul

Dunării după Retragerea Aureliană
1. Limba română
Limba română are un proces de formare ce se suprapune pe etnogeneza poporului român,
prezentând etape asemănătoare:
• Substrat traco-dac (sub 200 de cuvinte)
• Strat latin (60% din lexicul limbii române)
• Adstrat slav (aprox. 20% din cuvinte)
• Împrumuturi ulterioare (Evul Mediu-Epoca Contemporană)
2. Creștinismul
Acesta reprezintă al doilea element de bază al romanității românilor.
Puțini autohtoni s-au convertit la creștinism în primele 3 secole creștine din cauza
persecuțiilor împăraților romani, adepți ai cultelor păgâne. Punctul culminant al persecuțiilor a fost
în timpul domniei lui Dioclețian (284-305).
Creștinismul se răspândește în rândul autohtonilor după oficializarea lui prin Edictul de la
Milano (Mediolanum) în anul 313 adoptat de împăratul Constantin cel Mare. De asemenea,
împăratul Theodosius I interzice cultele păgâne prin edictul din 395, creștinismul devenind singura
religie oficială.
Autohtonii adoptă creștinismul în limba latină, act dovedit de termenii bisericești de origine
latină: „crux” - cruce, „Domine Deus” - Dumnezeu, „basilica” – biserică, „angelus” – înger.
Cea mai importantă dovadă care susține continuitatea populației daco-romane la nord de
Dunăre și adoptarea creștinismului în limba latină este Donariul de la Biertan descoperit lângă
Sibiu, datând din secolul al IV-lea. Acesta reprezintă o inscripție în limba latină „Ego Zenovius
votum posui” (Eu Zenovie am pus acest dar) la care era atașată simbolul lui Iisus Hristos (XP).
4
II. Motive ale implicării istoricilor în abordarea romanității
A. Izvoarele BIZANTINE (Ev. Mediu)
Izvoarele bizantine sunt primele care abordează subiectul romanității românilor datorită
interesului Imperiului Bizantin asupra regiunilor de la nordul Dunării, mai ales că în secolul al X-
lea, Imperiul Bizantin revine cu granița pe linia Dunării și fondează la sud de fluviu thema (unitatea
administrativ-teritorială cu rol defensiv) Paristrion / Paradunavon (971-1204).
B. Izvoarele MAGHIARE (Ev. Mediu)

În secolele XI-XII, latinitatea este abordată de izvoarele maghiare, interesul lor fiind legat
de extinderea regatului maghiar la est de Tisa, în spațiul intracarpatic, în timpul regelui Ștefan cel
Sfânt.
C. Umaniștii italieni (Ev. Mediu târziu, sec. XV)

În secolul XV, umaniștii italieni au subliniat în scrierile lor latinitatea românilor, interesul
lor fiind legat de studiul Antichității clasice, a originii popoarelor europene.
D. UMANIȘTII ROMÂNI (Ev. Mediu Târziu – Epoca Modernă)

TRANSILVANIA: în secolul al XVIII-lea românii declanșează mișcarea de obținere a
drepturilor politice și civile, motiv pentru care fac apel la ideea de romanitate pentru a argumenta
și justifica necesitatea recunoașterii lor ca națiune politică și obținerea drepturilor politice.
ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA: în secolele XVII-XVIII, cronicarii munteni și
moldoveni încearcă să traseze individualitatea poporului român, înconjurat de o „mare slavă”,
dorind să explice modul în care s-a format poporul român. În secolul al XIX-lea, în contextul
dezvoltării sentimentelor naționale pe continentul european, românii erau interesați să argumenteze
necesitatea unirii Țării Românești cu Moldova prin unitatea de neam, de limbă și de cultură,
prin demonstrarea faptului că locuitorii celor două Principate aveau aceleași origini.
E. ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ
În prima jumătate a secolului XX: istoricii și cercetătorii români abordează ideea de
romanitate și procesul de formare a poporului român datorită necesității de a demonstra faptul că
realizarea Marii Uniri din 1918 nu este un dar din partea Marilor Puteri ci este un drept istoric,
deoarece românii care locuiesc acum pe teritoriul României Mari au aceeași origine și împărtășesc un
trecut istoric comun.
În a doua jumătate a secolului XX:
În timpul regimului comunist, etapa stalinistă (Gh. Gheorghiu Dej): se încearcă
justificarea ocupației sovietice asupra României prin argumentele susținute de Mihail Roller
(rolul slavilor în formarea poporului român);
În timpul regimului comunist, etapa național-socialistă (Nicolae Ceaușescu): din dorința
de a marca distanțarea față de Moscova și individualizarea României comuniste, istoria este
rescrisă folosind argumentele Teoriei Daciste (era exaltat sentimentul național prin sublinierea
importanței elementului dac în etnogeneza poporului român).
5
III. Izvoare EXTERNE care abordează romanitatea românilor
A. IZVOARELE BIZANTINE (Evul Mediu timpuriu, sec. VII-XI)
1. Împăratul bizantin MAURITIUS, în secolul al VII-lea, redactează tratatul militar
intitulat „Strategikon”, prin care afirmă latinitatea românilor. În lucrarea sa, românii de la nordul
Dunării sunt menționați cu termenul de „romani”.
2. Împăratul bizantin CONSTANTIN AL VII-LEA PORFIROGENITUS, în secolul al

X-lea (925) redactează lucrarea intitulată „De administrando imperio”, unde se vorbește despre
„romanii” de la nordul Dunării.
3. KEKAUMENOS, cronicar din secolul al XI-lea (1078) redactează lucrarea intitulată

„Sfaturi și povestiri”, în care folosește termenul de „blachi” pentru a desemna populația de la nordul
Dunării, subliniind faptul că trăiau între „Dunăre și Saos”.
B. IZVOARELE ORIENTALE (Evul Mediu timpuriu, sec. IX-X)

1. În secolul al IX-lea, geograful armean MOISE CHORENATI confirmă în lucrarea sa
„Geographia”, existența la nord de Dunăre a unei țări necunoscute și nelocalizate geografic, „țara
Balak”.
2. În secolul al XI-lea, geograful persan GARDIZÎ, în lucrarea „Podoaba istoriilor”,

menționează faptul că românii se află „între Dunăre și un munte mare” (Munții Carpați).
C. IZVOARELE MAGHIARE (Evul Mediu timpuriu, sec. XII-XIII)

1. În secolul al XIII-lea, cronicarul maghiar ANONYMUS, notarul regelui Bela, redactează
lucrarea intitulată „Gesta Hungarorum” (Faptele Ungurilor), unde confirmă prezența în spațiul
intracarpatic a trei ducate românești conduse de Gelu, Glad și Menumorut, afirmând faptul că
ungurii, la sosirea lor în Transilvania, îi găsesc aici blachi (români).
2. În secolul al XIII-lea, cronicarul maghiar SIMON DE KEZA redactează lucrarea „Gesta

Hunnorum et Hungarorum” (Faptele ungurilor și ale hunilor), în care subliniază faptul că românii
„păstori și colonii ale romanilor” supraviețuiesc în Pannonia la venirea hunilor și că secuii „învață
de la români scrierea acestora”.
D. UMANIȘTII ITALIENI (Evul Mediu Târziu, sec. XV-XVI)

1. ENEA PICCOLOMINI: umanist italian care devine papă sub numele de Pius al II-lea.
În anul 1501, acesta redactează lucrarea „Cosmografia”, în care susține originea latină a românilor,
latinitatea limbii, continuitatea neîntreruptă a românilor nord-dunăreni, pe care îi menționează cu
termenul de „vlahi”.
2. ANTONIO BONFINI: umanist italian care și-a trăit ultimii ani din viață la curtea regelui
maghiar Matia Corvin. În lucrarea sa, „Decadele”, susține faptul că românii sunt urmașii coloniștilor
și legiunilor aduse de Traian în Dacia, asemănarea limbii române cu limba latină și își exprimă
admirația pentru modul în care a supraviețuit „vechea limbă a Romei printre români”.
6
IV. Izvoare INTERNE care abordează romanitatea românilor
A. UMANIȘTII ROMÂNI (Evul Mediu Târziu, sec. XVII-XVIII)
1. NICOLAUS OLACHUS, mare umanist român din Transilvania, în anul 1536 scrie
lucrarea „Hungaria”, în care susține unitatea de neam, de limbă, obiceiurile comune și religia
românilor.
2. GRIGORE URECHE, cronicar umanist din Moldova, redactează în secolul al XVII-lea

„Letopiseț al Moldovei de la descălecatul lui Bogdan până la sfârșitul secolului al XVI-lea”, unde
susține unitatea de neam și de limbă a românilor, spunând că „de la Râm ne tragem și cu ale lor
cuvinte ni-i mestecat graiul”.
3. MIRON COSTIN, cronicar umanist din Moldova, redactează în secolul al XVII-lea

lucrarea „De neamul Moldovenilor”, unde susține faptul că istoria românilor începe cu cea a dacilor
antici cuceriți de Traian (acesta fiind considerat „primul descălecător” al românilor) și că latinitatea
este dovedită de numele pe care si l-au dat ei înșiși, dar si de numele date daco-romanilor de către
străini.
4. CONSTANTIN CANTACUZINO, cronicar umanist din Țara Românească, redactează

în secolul al XVIII-lea lucrarea „Istoria Țării Românești”, în care vorbește despre unitatea de neam
și continuitatea românilor la nordul Dunării.
5. DIMITRIE CANTEMIR, fost domnitor al Moldovei între 1710-1711, redactează lucrarea

„Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” în care analizează originea românilor, susținând
originea pur latină a românilor, îl consideră pe Traian „săditorul și răsăditorul nostru” și susține
dăinuirea elementului roman la nord de Dunăre după retragerea aureliană.
B. UMANIȘTII UNIȚI TRANSILVĂNENI (începutul modernității, sec. XVIII)

1. INOCHENȚIE MICU KLEIN: în Transilvania, problema romanității românilor devine
una politică, mai ales după apariția Bisericii Greco-Catolice în 1698, prin fuziunea unei părți a
românilor transilvăneni cu Biserica Romei (Catolică). De asemenea, se declanșează lupta pentru
recunoașterea românilor ca națiune politică, până în acest moment românii fiind lipsiți de drepturi
politice, civile și fiind considerați „tolerați”, „admiși”.
Inochenție Micu Klein elaborează petiția „Supplex Libellus” în 1743, folosind ideea
latinității pure a poporului român (pentru a obține drepturi politice și recunoașterea lor ca națiune
politică, umaniștii transilvăneni susțineau faptul că poporul român se trage exclusiv din poporul
latin). Petiția lui Inochenție Micu Klein este trimisă curții de la Viena, care o respinge, iar episcopul
este exilat la Roma.
2. ȘCOALA ARDELEANĂ: lupta pentru drepturile românilor din Transilvania este

continuată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Școala Ardeleană (Samuil Micu,
Petru Maior, Gheorghe Șincai), care dezvoltă programul lui Micu Klein și afirmă latinitatea
poporului prin teoria latinității pure. În anul 1791, este redactată petiția „Supplex Libellus
Valachorum”, care solicita curții de la Viena egalitatea națiunii române cu celelalte națiuni ale
Transilvaniei. Petiția este respinsă atât de Curtea de la Viena, cât si de Dieta din Cluj. Școala
Ardeleană își încetează activitatea în secolul al XIX-lea, atunci când este înlocuită de Școala Latinistă.
7
C. În Epoca Modernă (sec. XIX-1918)
1. AUGUST TREBONIU LAURIAN: a fost conducătorul Școlii Latiniste din
Transilvania, menită să continue activitatea Școlii Ardelene. Originea pur latină a poporului român
este mult mai exagerată în lucrările lui Laurian, care susține că istoria românilor a început cu
fondarea Romei. În 1871 realizează un „Dicționar al limbii române”, în care păstrează doar
cuvintele de origine latină – susținător al teoriei latinității pure.
2. BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU: demonstrează sinteza daco-romană în lucrarea sa

din „Perit-au dacii?” (1860), în care susține faptul că dacii nu au fost exterminați în războaiele
daco-romane, colonizarea Daciei nu a însemnat o infuzie de romani pur, ci originile coloniștilor erau
foarte diverse, în timp ce susține faptul că substratului dacic nu poate fi contestat, deoarece poporul
român rezultă în egală măsură și din elementul dac și din cel roman – susținător al teoriei
autohtoniei, continuității și latinității românilor.
3. NICOLAE DENSUȘIANU: autor al lucrării „Dacia Preistorică”, publicată în 1913. În

această lucrare, Densușianu susține faptul că vechea Dacie a fost centrul celor mai importante
evenimente din Antichitate (formând un imperiu pelasgic ce a contribuit la culturalizarea popoarelor
din împrejurimi) și că limba română nu e o limbă neolatină deoarece limba latină și cea dacă erau
dialectele aceleași limbi – susținător al teoriei daciste.
D. În Epoca Contemporană (1918-prezent)

1. VASILE PÂRVAN: membru al Academiei Române, fixează într-un echilibru perfect
sinteza daco-romană, în lucrările sale „Getica” și „Începuturile vieții romane la gurile Dunării”,
folosindu-se de argumentele oferite de descoperirile arheologice, dar și de sursele scrise – susținător
al teoriei autohtoniei, continuității și latinității românilor.
2. GHEORGHE BRĂTIANU: susține în lucrarea „O enigmă și un miracol istoric – poporul

român” romanitatea poporului român și continuitatea acestuia nord de Dunăre – susținător al teoriei
3. CONSTANTIN GIURESCU: demonstrează romanitatea și continuitatea poporului român

la nord de Dunăre în lucrarea intitulată „Formarea poporului român” – susținător al teoriei
8
V. Teorii cu privire la etnogeneza românilor
A. TEORIA LATINITĂȚII PURE – conținut politic și naționalist

CONTEXT și JUSTIFICARE: apare în secolul al XVIII-lea în Transilvania, în cadrul
luptei declanșate de români în vederea obținerii drepturilor politice și recunoașterii lor ca națiune
politică.
ARGUMENTE: teoria susține faptul că dacii au fost exterminați în cadrul războaielor
daco-romane, astfel nu a existat un proces de romanizare, iar la nordul Dunării a rămas o
populație exclusiv romană, chiar și după momentul Retragerii Aureliene. Ulterior, din această
populație latină ar fi evoluat poporul român.
REPREZENTANȚI:
1. Inochenție Micu Klein, „Supplex Libellus” (1743);
2. Școala Ardeleană (Petru Maior, „Istoria pentru începutul românilor în Dacia”,
Gheorghe Șincai, Ioan Budai Deleanu);
3. „Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae” (1791);
4. Școala Latinistă (Augustus Treboniu Laurian, „Dicționar al limbii române”).
Această teorie este un fals științific prin care se încerca justificarea cererilor românilor de a
fi recunoscuți ca a patra națiune a Transilvaniei, egală cu celelalte națiuni recepte (maghiară,
săsească și secuiască), fără a avea argumente dovedite științific.
B. TEORIA IMIGRAȚIONISTĂ – conținut politic

CONTEXT și JUSTIFICARE: apare în secolul al XVIII-lea, fiind dezvoltată de austriacul
Franz Josef Sulzer pentru a veni cu contra-argumente la teoria latinistă a lui Inochenție Micu Klein.
În secolul al XIX-lea teoria este dezvoltată de către Robert Roesler, care îi dă o formă științifică
pentru a justifica necesitatea ocupării Transilvaniei de către Imperiul Austro-Ungar.
ARGUMENTE: în urma războaielor daco-romane, dacii au fost aproape exterminați.
Astfel, nu a existat un proces de romanizare, iar populația rămasă la nordul Dunării a fost una
exclusiv latină. Cu ocazia Retragerii Aureliene (271-275), toată populația de la nordul Dunării
se duce la sud de fluviu. La sudul Dunării se formează poporul român, care migrează la nord de
Dunăre în secolul al XIII-lea, găsindu-i aici pe maghiarii veniți în secolul al X-lea. Poporul român
ar fi avut o origine slavă datorită formării lui la sudul Dunării dar și datorită prezenței, în vocabularul
limbii române, a numeroși termeni preluați din limba slavonă.
REPREZENTANȚI:
1. Franz Joseph Sulzer, „Istoria dacilor trans-alpini” (1781);
2. Robert Roesler, „Romänische Studien” (1871).
Teoria imigraționistă este un fals științific ce încearcă să nege latinitatea poporului român,
fără a avea argumente de ordin istoric sau arheologic. Aceasta a fost criticată de A. D. Xenopol în
lucrarea „Teoria lui Roesler” (1884).
9
C. TEORIA DACISTĂ – conținut naționalist
1. NICOLAE DENSUȘIANU: formulează în lucrarea „Dacia preistorică”, publicată în anul
1913, prima teorie cu conținut dacist. În cadrul acesteia, el susține că Dacia a fost spațiul unde s-a
dezvoltat o mare civilizație, „un imperiu pelasgic”, înainte de cucerirea romană. De aici s-ar fi
revărsat civilizația asupra unor zone importante din Europa. Totodată, limba dacă și limba latină ar fi
două dialecte ale aceleiași limbi.
2. REGIMUL NICOLAE CEAUȘESCU

CONTEXT și JUSTIFICARE: teorie cu conținut naționalist, se dezvoltă în a doua jumătate
a secolului XX, în timpul regimului comunist aflat sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu (1965-
1989). Prin această teorie se încerca individualizarea poporului român în Europa și marcarea
distanțării față de Moscova, prin negarea aportului slav și roman la etnogeneza poporului român.
ARGUMENTE: poporul român ar fi produsul exclusiv al elementului dac, în timp ce
importanța elementelor roman, respectiv slav, ar fi diminuată până la dispariție. Poporul român s-ar
fi constituit încă dinaintea cuceririi romane.
REPREZENTANȚI: numeroase scrieri cu caracter istoric realizate în perioada 1965-1989,
alături de repere cinematografice: filmele Dacii (1967), regia Sergiu Nicolaescu și Burebista (1980),
regia Gheorghe Vitanidis.
D. TEORIA SLAVISTĂ – conținut politic

CONTEXT și JUSTIFICARE: apare în România în timpul regimului comunist, etapa
stalinistă (1945-1965, Gh. Gheorghiu Dej) pentru a justifica ocupația sovietică a țării.
ARGUMENTE: la baza formării poporului român a stat, în principal, elementul slav. Astfel,
poporul român ar fi unul cu origini slave, ceea ce ne apropie de poporul rus care are, de asemenea,
origini slave.
MATERIALIZĂRI: în anul 1947, Mihail Roller rescrie istoria națională și realizează un
manual școlar sovieto-român utilizat în școlile din România.
E. TEORIA CONTINUITĂȚII; AUTOHTINIEI ȘI LATINITĂȚII

ROMÂNILOR – conținut științific
CONTEXT și JUSTIFICARE: apare în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
pentru a contrazice argumentele teoriei latinității pure și pe cele ale teoriei imigraționiste, dar
este dezvoltată de istorici în secolul XX pentru a justifica faptul că realizarea României Mari (1918)
este un drept istoric.
ARGUMENTE: poporul român este rezultatul romanizării daco-geților prin intermediul
factorilor romanizării (armata, armata și administrația, urbanizarea, veteranii, coloniștii latinofoni),
proces care duce la apariția poporului daco-roman, care rămâne la nordul Dunării după Retragerea
Aureliană (271-275). Peste aceștia se așază elementul slav, cu care are loc un schimb cultural,
daco-romanii preluând elemente de cultură și civilizație de la slavi, totuși, ad-stratul slav de 20%
nu a modificat caracterul latin al limbii române.
REPREZENTANȚI:
1. Bogdan Petriceicu Hașdeu, „Perit-au dacii?” (1860) – dacii nu au fost exterminați în
războaiele daco-romane, iar poporul român rezultă, în egală măsură, din elementul dac și cel roman.
2. Alexandru D. Xenopol, „Teoria lui Roesler” (1884) – critică teoria lui Robert Roesler.
3. Vasile Pârvan, „Getica” (1925) – confirmă, pe baza dovezilor arheologice, echilibrul
perfect între elementul dac și cel roman, sinteza daco-romană.
10
Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
Perioadă Spațiu Autor Lucrarea Motivul mențiunii Informația Tip
Imperiul Împăratul bizantin Tratatul militar Interesul bizantinilor pentru granița lor nordică, malul stâng al Românii de la nordul Dunării apar menționați cu termenul de „romani” extern
În Evul Mediu (începutul feudalismului – sec. VII-
Bizantin (sec. Mauricius „Strategikon” Dunării și pentru teritoriile din acele zone
VII)
Imperiul Împăratul bizantin „De administrando Interesul Imperiului Bizantin pentru teritoriile pe care le-a Se vorbește despre „romanii” de la nordul Dunării, subliniind importanța extern
Bizantin (sec. Constantin al VII- imperio” controlat în trecut și pe care dorea să le mai controleze, inclusiv strategică a acelui spațiu
X)
lea Porfirogenitul nordul Dunării
Imperiul Împăratul Vasile al O scrisoare care aparține Interesul Imperiului Bizantin pentru spațiul nord-dunărean și Românii sunt amintiți cu termenul de „vlahi” extern
Bizantin (980) II-lea împăratului pentru restabilirea graniței statului pe linia Dunării
Macedoneanul
Imperiul Cronicarul „Sfaturi și povestiri” Interesul Imperiului Bizantin pentru spațiul de la nordul Este folosit termenul de „blachi” pentru a-i aminti pe români, subliniind că aceștia extern
Bizantin Kekaumenos Dunării și pentru populațiile care îl locuiau trăiau între „Dunăre și Saos”
(1078)
Imperiul Cronicarul Ioan „Historia” Interesul cronicarilor bizantini pentru spațiul nord-dunărean Este precizată originea romană a vlahilor, despre care se spune că „sunt coloni extern
Bizantin (sec. Kinnamos cu prilejul restabilirii controlului temporar al bizantinilor veniți de demult din Italia”
XII)
asupra graniței dunărene
XIII
Imperiul Prințesa bizantină „Alexiada” Interesul Anei Komnena pentru regiunile de la nordul Dunării, Este amintită o populație românească plasată pe ambele maluri ale Dunării extern
Bizantin (sec. Anna Komnena în care tatăl ei, împăratul Alexios I Komnenos, a desfășurat mai
XIII)
multe campanii militare
Orientul Geograful armean „Geographia” Interesul geografilor armeni pentru descrierea regiunilor care Este confirmată existența la nordul Dunării a unei țări necunoscute, „Țara extern
apropiat Moise Chorenati înconjurau Marea Neagră Balak”, nelocalizată geografic
(Armenia,
sec. IX)
Orientul Geograful persan „Podoaba Istoriilor” Interesul geografilor persani pentru descrierea regiunilor care Românii sunt menționați între „Dunăre și un munte mare” (Munții Carpați) extern
apropiat Gardizî înconjurau Marea Neagră
(Persia, sec.
XI)
Regatul Cronicarul „Gesta Hungarorum” Interesul maghiarilor pentru cucerirea spațiului Este confirmată în spațiul intracarpatic prezența a trei ducate românești conduse extern
Maghiar (sec. Anonymus (Faptele Ungurilor) intracarpatic, pentru descrierea populațiilor din acel spațiu de Gelu, Glad și Menumorut. Afirmă faptul că la sosirea lor în Transilvania,
XIII)
și pentru prezentarea procesului care a dus la așezarea ungurii au găsit pe slavi, bulgari și blachi.
Regatul Cronicarul „Gesta Hunnorum et ungurilor în Pannonia și la extinderea lor în Transilvania Subliniază că românii „păstori și colonii ale romanilor” supraviețuiesc în extern
Maghiar (sec. Simon de Keza Hungarorum” (Faptele Pannonia la venirea hunilor, iar secuii așezați în zonele marginale ale Pannoniei
XIII)
ungurilor și hunilor) „învață de la români scrierea acestora”
Spațiul Poggio Bracciolini Interesul autorilor umaniști și renascentiști pentru Antichitate, Românii de la nordul Dunării păstrează tradiția referitoare la descendența lor dintr-o colonie extern
(feudalismul umanist,
Italian pentru procesul de formare a popoarelor europene și pentru fondată de Traian. Este evidențiată asemănarea dintre limba latină și cea română
În Evul Mediu
Spațiul „Cosmografia” (1501) Susține originea latină a românilor, influențând cel mai mult dintre umaniștii italieni extern
sec. XV-XVI)
Enea Piccolomini studierea latinității orientale

Italian opiniile cu privire la originea romană a locuitorilor nord-dunăreni. Susține
latinitatea limbii, continuitatea neîntreruptă a românilor nord-dunăreni, menționați
cu termenul de vlahi
Spațiul Antonio Bonfini „Decadele” Susține că românii sunt urmașii coloniștilor și legiunilor aduse de Traian în Dacia, extern
Italian asemănarea limbii române cu limba latină, exprimându-și admirația pentru modul
în care a supraviețuit „vechea limbă a Romei printre români”
Spațiul Benko Jozsef „Transilvaniae sive Interesul umaniștilor europeni pentru populația locuitoare a Susține ă după retragerea aureliană „mulți romani împreună cu dacii au rămas pe extern
(feudalismul
austriac spațiului intracarpatic în contextul luptei românilor din loc”

târziu, sec.
magnus, Transilvaniae
În Evul
XVIII)
Mediu
principatus” (1778) Transilvania pentru obținerea drepturilor politice și civile

Spațiul englez Edward Gibbon „Istoria declinului și Interesul umaniștilor și istoricilor britanici pentru trecutul Susține continuitatea daco-romană și afirmă că „de la daco-romani migratorii au extern
căderii Imperiului statului Roman, pentru ascensiunea și decăderea Imperiului învățat agricultura și plăcerile lumii civilizate”
Romani” Roman, pentru moștenirea culturală, politică și etnică păstrată
Spațiul Pavel Jozef Interesul istoricilor și cercetătorilor de la jumătatea secolului al A afirmat că „vlahii de la nord și sud de Dunăre au aceeași origine, evoluând din extern
Modernă
În Epoca
central Šafárik XIX-lea pentru trecutul și etnogeneza popoarelor europene, în amestecul tracilor și geto-dacilor cu romanii”
XIX)
(sec.
european
(1844)
vederea argumentării orientărilor naționale promovate
Spațiul Theodor A susținut faptul că românii sunt urmașii daco-romanilor și s-au format ca popor în extern
În Epoca
(sec. XX)
contemp
britanic Dacia Traiană.

orană
Mommsen
Transilvania Nicolaus Olahus „Hungaria” (1536) Este primul autor român care susține unitatea de neam, de limbă, obiceiurile intern
Umanismului, sec. XVI-XVIII)

comune și religia românilor
Transilvania Johannes În 1542 a alcătuit o hartă pe care a scris „Dacia” peste întreg spațiul locuit de intern
Honterus români
În Evul Mediu (Epoca
Moldova Grigore Ureche „Letopisețul Moldovei Interesul cronicarilor umaniști din Țara Românească și Moldova Susține unitatea de neam și de limbă, afirmând că „de la Râm ne tragem și cu ale intern
(XVII-XVIII) de la descălecatul lui pentru originea poporului român și pentru unitatea de neam a lor cuvinte ni-i mestecat graiul”
Bogdan până la sfârșitul românilor din Țara Românească și Moldova
secolului al XVI-lea”
Moldova (sec. Miron Costin „Letopisețul Moldovei Susține că istoria românilor începe cu cea a dacilor antici, cuceriți de Traian; intern
XVII) de la Aron-Vodă până Traian este considerat „primul descălecător” al românilor; după retragerea
în 1661” aureliană, cei mai mulți au rămas pe loc, rezistând năvălirilor barbare; latinitatea
„De neamul este dovedită de numele pe care și l-au dat ei înșiși
Moldovenilor”
Țara Constantin „Istoria Țării Tratează unitatea și continuitatea românilor insistând să sublinieze existența intern
Românească Cantacuzino Românești” (1740) romanității la români
Moldova Dimitrie Cantemir „Hronicul vechimii Analizează originea românilor și susține originea pur latină a acestora, intern
romano-moldo- considerându-l pe Traian „săditorul și răsăditorul nostru”. El susține dăinuirea
vlahilor” elementului roman la nord de Dunăre după retragerea aureliană și continuitatea
neîntreruptă a românilor în spațiului Carpato-Dunărean.
Transilvania Inochenție Micu „Supplex Libellus” Problema romanității românilor devine una politică, mai ales Schițează concepții moderne despre națiune. Petiția este trimisă la Viena, intern
La începutul modernității
Klein (1743) după unirea unei părți a românilor din Transilvania cu împărătesei Maria Tereza. Ea este respinsă, iar Micu Klein este exilat. Scrierea sa
Biserica Romei în 1698 (Biserica Greco-Catolică – Unită) și marchează debutul teoriei latinității pure, susținând exterminarea dacilor de
(sec. XVIII-1821)
declanșării luptei pentru recunoașterea lor ca națiune către romani și originea pur latină a poporului român.
Transilvania Școala Ardeleană Petru Maior, „Istoria politică și înlăturarea denumirilor de „tolerați”, „admiși”, în Cărturarii Școlii Ardelene au dezvoltat programul lui Micu Klein și au afirmat intern
(Samuil Micu) pentru începutul timp ce drepturile politice și civile aparțineau celor trei națiuni latinitatea românilor pornind de la concepția originii pur latine a locuitorilor de
(Petru Maior) românilor în Dacia” recepte (recunoscute) – maghiară, săsească și secuie. la nord de Dunăre. Ei au militat pentru emanciparea românilor și ridicarea lor din
(Gheorghe Șincai) Gheorghe Șincai, starea de „tolerați”
(Ioan Budai „Hronicul românilor și a Ei au susținut exterminarea dacilor de către romani, inexistența căsătoriilor mixte
Deleanu) mai multor neamuri” daco-romane cu scopul de a demonstra că românii sunt urmașii direcți ai Romei,
Transilvania „Supplex Libellus respectiv urmașii unei civilizații superioare, negând rolul dacilor în etnogeneza intern
Valachorum” (1791) românească.
Țara Daniel Philippide „Geografia României” Utilizează în sens geografic și istoric, în 1816, termenul de „România” pe o hartă intern
Românească
Transilvania Școala Latinistă Continuă teoria latinistă a Școlii Ardelene și susține că istoria poporului român Intern
(August Treboniu trebuie să înceapă o dată cu fondarea Romei. În 1871 a realizat un „Dicționar al
În Epoca Modernă
Laurian) limbii române” din care a scos toate cuvintele care nu erau de origine latină
Țara Bogdan Petriceicu „Perit-au dacii?” (1860) Susține că dacii nu au fost exterminați de romani, colonizarea Daciei de către intern
(1821-1918)
Românească Hașdeu Traian nu a însemnat o infuzie de romani puri (veniți din Italia), dimpotrivă
și Moldova
coloniștii având origini foarte diferite. Substratul dacic al limbii române nu poate
fi contestat, poporul român rezultând din elementul dac și cel roman, fără ca unul
din ele să fie predominant
Țara Nicolae „Dacia Preistorică” Vechea Dacie a fost centrul celor mai importante evenimente din Antichitate, deci intern
Românească Densușianu (1913) de la Carpați la Dunăre s-a revărsat civilizația asupra celorlalte părți ale lumii;
și Moldova
Limba română nu e o limbă neolatină, limba dacă și limba latină fiind dialecte
ale aceleiași limbi. Așadar, autorul încearcă să reconstituie istoria unui presupus
imperiu „pelasgic”, un popor care ar fi trăit în Europa înainte de venirea indo-
europenilor și care, din Dacia, s-ar fi întins pe cea mai mare parte a globului.
România Vasile Pârvan „Getica” Fixează într-un echilibru perfect, pe baza descoperirilor arheologice, sinteza daco- intern
În Epoca Contemporană
„Începuturile vieții romană

(1918-prezent)
romane la gurile
Dunării”
România Gheorghe „O enigmă și un miracol Susține că romanitatea și continuitatea la nord de Dunăre sunt procese reale, nu intern
Brătianu istoric – poporul român” miracole
România Constantin C. „Formarea poporului Demonstrează romanitatea şi continuitatea poporului român la nord de Dunăre intern
Giurescu român”
Teorii cu privire la etnogeneza poporului român
Denumire Perioada Spațiu Argumente folosite Scop / Justificare Reprezentanți
istoric
Teoria Sec. XVII- Transilvania Dacii au fost exterminați în războaiele daco-romane iar la nordul Dunării a Nevoia de a justifica necesitatea Inochenție Micu Klein, „Supplex
latinității XVIII (Epoca rămas o populație romană (latină) din care a apărut poporul român acordării drepturilor politice și Libellus” (1743)
modernă) civile de către autoritățile Școala Ardeleană (Petru Maior,
pure habsburgice/austro-ungare pentru Gheorghe Șincai, Ioan Budai Deleanu)
românii din Transilvania care „Supplex Libellus Valachorum” (1791)
erau lipsiți de astfel de drepturi Școala Latinistă (Augustiu Treboniu
Laurian)
Teoria Secolele Transilvania - Dacii au fost exterminați de către romani. Toponimia dacică a dispărut din Nevoia de a justifica stăpânirea Istvan Szamosközy (după 1600)
imigraționistă XVIII-XIX (Imperiul cauza exterminării dacilor Ungariei / Imperiului Austriac- Franz Josef Sulzer „Istoria dacilor
Austro- - cei 165 de ani de stăpânire oficială a Daciei sunt insuficienți pentru o Ungar asupra Transilvaniei; transalpini” (1781)
Ungar) romanizare ireversibilă. Împăratul Aurelian a retras la sud de Dunăre Combaterea luptei românilor din Robert Roesler „Romänische Studien”
întreaga populație dacică. Transilvania pentru obținerea (1871)
- poporul și limba română s-au format la sud de Dunăre, fiind un popor de drepturilor civile și politice;
origine slavă, argumentele în acest caz fiind lipsa cuvintelor germanice din Justificarea maghiarizării forțate
limba română, cuvinte comune din limba albaneză și limba slavă folosite în a Transilvaniei după realizarea
biserică de români. dualismului austro-ungar (1867)
Secolul al XX- Regatul Dacia a fost spațiul unei mari civilizații, un „imperiu pelasgic”, înainte de Individualizarea românilor în Nicolae Densușianu, Dacia Preistorică
lea României cucerirea romană. Din Dacia, civilizația s-a extins în cea mai mare parte a spațiul european (1913)
(perioada Europei. Limba română nu este o limbă neolatină, limba dacă și limba latină
antebelică) fiind dialecte ale aceleiași limbi.
Secolul al XX- Republica Dacii au jucat un rol civilizatori în raport cu latinii, văzuți drept un popor Individualizarea și distanțarea Numeroși istorici din timpul regimului
Teoria lea Socialistă asupritor și cuceritor. Poporul și limba română erau constituite înainte de României Socialiste față de național-comunist (1965-1989)
dacistă (regimul România cucerirea romană. istoriografia regimului Dej; Cinematografie: filmul Dacii (1967), regia
ceaușist 1965- Reînvierea sentimentului național Sergiu Nicolaescu; Burebista (1980), regia
1989) al românilor Gheorghe Vitanidis.
Teoria Secolul al XX- Republica A fost supraevaluat rolul slavilor în formarea poporului român pentru a Trebuia să justifice ocupația Istoria rescrisă a lui Mihail Roller (1947)
slavistă lea (regimul Populară demonstra faptul că românii și rușii au un strămoș comun, dar și pentru a sovietică asupra României
stalinist 1945- România justifica intenția Uniunii Sovietice de a se erija drept apărătoarea slavilor
1965) din Balcani.
Teoria Secolele XIX- România -poporul și limba română sunt rezultatul romanizării daco-geților și Analizarea, pe baza științifice Bogdan Petriceicu Hașdeu, „Perit-au
continuității, XX colonizării Daciei cu latinofoni, proces cu caracter dirijat și controlat de oferite de sursele scrise și cele dacii?” (1860)
statul roman. arheologice, a procesului de Alexandru D. Xenopol, „Teoria lui
autohtoniei și - poporul și limba română s-au format pe ambele maluri ale Dunării, la nord formare a poporului român Roesler” (1884)
latinității și sud, proces încheiat în linii generale în sec. VIII, ca un popor ce aparține Vasile Pârvan, „Getica” (1925)
românilor latinității orientale; Gheorghe I. Brătianu, „O enigmă și un
- pe baza descoperirilor arheologice, interpretării critice a izvoarelor externe miracol istoric – poporul român” (1927)
și interne s-a demonstrat continuitatea de locuire a românilor la nord de Constantin C. Giurescu, „Formarea
Dunăre. De exemplu, descoperirile arheologice de la Brăteni (Sibiu), Poian poporului român” (1974)
(Covasna), Alba-Iulia arată vestigii aparținând autohtonilor din sec. VII-IX.
- echilibrul perfect dintre elementul dac și elementul roman în sinteza daco-
romană
- demonstrează că adaosul lingvistic slav de 20% nu a modificat caracterul
romanic al limbii, al cărui proces de formare în sec. IX era încheiat.
- face o critică severă teoriilor cu conținut politic și naționalist.
TEMA 2. SECOLUL AL XX-LEA ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI
TOTALITARISM. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE
ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN EUROPA
Secolul XX a fost supranumit „secolul extremelor” deoarece a fost caracterizat de o luptă
continuă între regimurile democratice și cele totalitare care apar începând cu finalul Primului
Război Mondial. Astfel, democrațiile tradiționale (Marea Britanie, Franța sau Statele Unite ale
Americii) au fost nevoite să se înfrunte cu regimurile totalitare de stânga (comunismul) sau de
dreapta (nazismul și fascismul), a căror politică agresivă (revizionistă) a dus la izbucnirea celui
de-al Doilea Război Mondial și la drama Holocaustului.
I. Ideologii liberale (democratice)

Ideologiile liberale din Europa au luat naștere în secolele XVII-XVIII în urma apariției
Iluminismului, curent modern care propunea în societate idei precum egalitatea în fața legii,
drepturi și libertăți cetățenești, organizarea statelor pe baza principiilor separației puterilor în stat
și al suveranității poporului. Aceste idei au fost transformate în regimuri politice la nivel european
în urma revoluțiilor moderne din secolele XVII-XVIII și s-au răspândit cu rapiditate inclusiv în
spațiul românesc.
A. LIBERALISMUL EUROPEAN
ORIGINI: ideologie al cărei act de naștere îl reprezintă Marea Revoluție Franceză din
1789 și influențele ideologiei iluministe, afirmate mai ales cu prilejul revoluțiilor de la 1848.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: liberalismul militează pentru consolidarea statului de drept prin aplicarea
și funcționarea principiilor separației puterilor în stat, a suveranității poporului, votului universal,
responsabilitatea ministerială, guvernarea reprezentativă, respectarea drepturilor și libertăților
cetățenești.
În plan economic: această ideologie susține limitarea implicării statului în economie,
dezvoltarea unei economii de piață, bazată pe libertatea de acțiune a agenților economici, pe legea
cererii și a ofertei, a concurenței, pe maximizarea profitului.
În plan social: liberalismul susține necesitatea acordării drepturilor și libertăților
cetățenești (libertatea de conștiință, libertatea întrunirilor, libertatea de gândire, dreptul la vot
fără îngrădire, dreptul la muncă, dreptul la educație, dreptul la cuvânt).
În plan cultural: liberalismul promovează dialogul și spiritul de toleranță, bazate pe
respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
În plan spiritual: liberalismul promovează libertatea de conștiință și libertatea religioasă.
În politica externă: liberalismul susține o politică echilibrată, pacifistă, de
neintervenționism în politica internă a altor state.
1
B. NEOLIBERALISMUL (în ROMÂNIA)
ORIGINI: ideologia dominantă din România interbelică, reprezentând o adaptare a
liberalismului european, clasic, la noile realități ale României Mari. A reprezentat ideologia
Partidului Național Liberal și a fost teoretizat de Gheorghe I. Brătianu, Ștefan Zeletin și
Mihail Manoilescu.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: neoliberalismul susține interesele burgheziei din România și promovează un
sistem politic bazat pe vot universal, separația puterilor în stat, responsabilitate ministerială,
suveranitatea poporului, și limitarea rolului monarhiei în viața politică.
În plan economic: ideologia susținea dezvoltarea industriei naționale pe baza devizei
„prin noi înșine”. În viziunea liberalilor români, dezvoltarea industriei reprezenta o condiție
fundamentală pentru asigurarea independenței economice a țării, de care era strâns legată
independența națională. Astfel, industria era văzută drept principala ramură economică, urmată
de agricultură, neoliberalii fiind adepții unei politici economice protecționiste.
În plan social: neoliberalismul promovează egalitatea în societate, egalitatea în fața legii
și un sistem politic în care să funcționeze drepturi și libertăți cetățenești.
În plan cultural: neoliberalii promovau libertatea de exprimare, libertatea cuvântului și
combăteau cenzura.
În plan spiritual: era promovată libertatea de conștiință și libertatea religioasă.
În politica externă: liberalismul susține o politică echilibrată, pacifistă, de
neintervenționism în politica internă a altor state și de asigurare a granițelor României în fața
vecinilor agresivi (Ungaria, Bulgaria, Uniunea Sovietică).
C. ȚĂRĂNISMUL (în ROMÂNIA)

ORIGINI: ideologie importantă a vieții politice interbelice, țărănismul se prezenta drept a
treia cale între neoliberalism și comunism, fiind teoretizată de ideologi precum Constantin Stere,
Virgil Madgearu și Ion Mihalache.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: încă din 1920, Constantin Stere susținea că România nu poate fi decât un
stat țărănesc pentru că poporul român este un popor de țărani, iar de munca țăranului depinde
întreaga evoluție a societății. Această viziune apare clar formulată în programul Partidului
Național Țărănist din 1935 în care „satul țărănesc” reprezintă cea mai autentică expresie a
democrației românești.
În plan economic: țărăniștii susțineau că agricultura trebuie să fie principala ramură
economică, în timp ce dezvoltarea industriei trebuia să beneficieze de capital străin, întrucât
România nu avea suficient. Astfel, până în 1931 au susținut politica porților deschise (pătrunderea
capitalului străin în economia românească).
În plan social: era susținut primatul țărănimii, o categorie sociale pentru care trebuiau
luate măsuri în vederea ridicării gradului ei de pregătire culturală.
În plan cultural: țărăniștii promovau libertatea de exprimare, libertatea cuvântului și
combăteau cenzura.
În plan spiritual: era promovată libertatea de conștiință și libertatea religioasă.
În politica externă: țărănismul susține o politică echilibrată, de neintervenționism în
politica internă a altor state și de asigurare a granițelor României în fața vecinilor agresivi
(Ungaria, Bulgaria, Uniunea Sovietică).
2
II. Ideologii totalitare (extremiste)
Ideologiile totalitare din Europa (comunismul, nazismul și fascismul) și din România
(legionarismul, marxism-leninismul) au fost caracterizate de mai multe trăsături comune precum
concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane sau ale unui grup restrâns de persoane,
limitarea drepturilor și libertăților cetățenești și lichidarea pluralismului politic, promovând
partidul unic – partidul stat. Aceste ideologii apar ca o reacție față de ideologiile liberale și în
contextul eșecului regimurilor democratice după Primul Război Mondial, având un caracter de
mișcare de masă, bazat pe sprijinul maselor (unei părți consistente a societății).
A. COMUNISMUL (MARXISM-LENINISMUL) în RUSIA (1917-1989) și

ROMÂNIA (1921-1989)
ORIGINI: ideologia comunistă este formulată pentru prima oară în lucrarea Manifestul
Partidului Comunist, aparținând ideologilor germani KARL MARX și FRIEDRICH ENGELS,
publicată în anul 1848. Aceasta va fi preluată ulterior de VLADIMIR ILICI LENIN care o va
dezvolta, dând naștere ideologiei marxist-leniniste (comuniste), plasată pe stânga scenei politice.
TRĂSĂTURI: ideologia s-a fundamentat pe ideea LUPTEI DE CLASĂ: capitalismul
occidental era considerat sursa răului deoarece acesta permite BURGHEZIEI (clasă socială
formată din patronii de fabrici și întreprinderi) să exploateze munca PROLETARIATULUI
(muncitorimea din fabrici și întreprinderi). Astfel, comunismul propunea preluarea puterii de
către proletariat prin violență și forță (revoluție) de la burghezie, iar încât noua societate
comunistă să se bazeze pe forța clasei muncitoare.
În plan politic: se dorea înlocuirea „dictaturii burgheze” cu „dictatura proletariatului.
În plan economic: era vizată desființarea proprietății private, considerată sursă a răului
deoarece dă naștere inegalităților din societate. Aceasta trebuia înlocuită cu proprietatea de stat,
bun al întregului popor.
În plan social: se urmărea conturarea unei societăți egalitariste, lipsite de clase sociale.
În plan cultural: se dorea crearea unui om nou, „Homo-Sovieticus”, care să își însușească în
totalitate valorile promovate de comunism.
În plan spiritual: comunismul promovează ateismul (gândirea materialist-dialectică) și
interzice libertatea practicării cultelor religioase.
În politica externă: comunismul promova internaționalismul proletar, direcție care
urmărea coordonarea tuturor proletarilor din Europa în vederea cuceririi puterii politice de către
clasa muncitoare („Proletari din toate țările, uniți-vă!”).
B. FASCISMUL (ITALIA)
ORIGINI: ideologie de extremă dreapta, a fost teoretizată în Italia, în timpul Primului
Război Mondial, de către Benito Mussolini.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: ideologia promovează instaurarea unui stat totalitar, în care să existe un
singur partid politic – partid stat, care să sintetizeze voința națiunii.
În plan economic: societatea trebuia organizată în grupuri profesionale numite corporații,
în care indivizii erau integrați în funcție de domeniile de activitate. Astfel, corporațiile urmau să fie
controlate de stat, ceea ce duce la controlul exercitat asupra individului.
În plan social: rolul individului în societate era suprimat pentru că în statul fascist
primează interesele corporației și nu cele ale individului.
În plan cultural: fascismul promova o revigorare a sentimentului național al italienilor
prin glorificarea trecutului istoric, prin reînvierea valorilor și moștenirii Imperiului Roman.
3
Acest lucru contura o politică ultranaționalistă care se îmbina cu practicarea cultului
personalității conducătorului (prefigurat ca un lider providențial, singurul care poate salva
poporul italian din situația lui actuală) și cu îndoctrinarea populației.
În plan spiritual: fascismul susține că în afara statului, niciun individ și nici o religie nu ar
putea exista.
În politica externă: fascismul a promovat o politică ultranaționalistă și revizionistă,
urmărind glorificarea trecutului Imperiului Roman și readucerea măreției națiunii italiene.
C. NAZISMUL (GERMANIA)
ORIGINI: ideologie de extremă dreapta care apare în Germania după 1919. Ideologul ei
a fost Adolf Hitler, care a expus-o în lucrarea „Mein Kampf” („Lupta mea”) scrisă în 1925.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: Adolf Hitler susținea că situația deplorabilă a Germaniei de după Primul
Război Mondial se datora politicienilor corupți și trădători ai Republicii de la Weimar, iar singura
soluție pe care o preconiza pentru renașterea Germaniei era dictatura unui singur partid condus
de un lider providențial care să supună individul în numele binelui comun. El urmărea crearea
unui imperiu (Reich) care să-i cuprindă pe toți germanii și chiar pe celelalte națiuni de origine
germanică.
În plan economic: naziștii încercau eliminarea evreilor de pe piețele germane și
asigurarea unui loc de muncă pentru toți germanii (reducerea ratei șomajului), dar și un control
mult mai accentuat al statului în economie.
În plan social: nazismul s-a bazat pe un naționalism exacerbat, pe rasism și antisemitism.
În concepția lui Adolf Hitler, evreii erau vinovați de toate relele din societatea germană, motiv
pentru care naziștii susțineau eliminarea lor prin exterminare pentru purificarea societății germane.
În plan cultural: nazismul susținea superioritatea culturală a rasei Ariene (germane) și
necesitatea delimitării acestei rase superioare de celelalte rase considerate inferioare (precum
evreii).
În plan spiritual: naziștii garantau libertatea tuturor religiilor care nu erau ostile Statului
și care combăteau spiritul materialist evreiesc. Ei susțineau că Iisus nu a fost evreu ci a avut o
origine ariană, iar Adolf Hitler este un nou mesia.
În politica externă: naziștii au promovat o politică ultranaționalistă bazată pe „teoria rasei
Ariene” (Hitler susținea că germanii se trăgeau dintr-o rasă superioară, cea ariană, și că trebuie să
domine peste toate celelalte rase) și pe „teoria spațiului vital” (cedările teritoriale impuse prin
Tratatul de la Versailles au diminuat drastic teritoriul Germaniei, motiv pentru care Hitler preconiza
o politică expansionistă bazată pe cuceriri europene, nu pe colonizări extra-europene, care trebuia să
asigure germanilor spațiul necesar existenței).
D. LEGIONARISMUL (ROMÂNIA)
ORIGINI: doctrină de extremă dreapta, cu caracter naționalist-fascist, mistic-religios,
anticomunist, antisemit și anticapitalist care apare în România în anii 1930, ca o reacție la
comunism. Este inspirat din ideologia fascistă și nazistă, dar are și elemente autohtone.
TRĂSĂTURI:
În plan politic: membrii mișcării legionare preluau elemente naziste și fasciste (uniforma
verde, salutul roman, educația paramilitară, antisemitismul) pe care le îmbinau cu elemente
autohtone (cultul țăranului român, ortodoxia, agrarianismul). Legionarismul promova soluții
radicale precum teoria elitelor (baza socială a legionarilor era una elitistă, nu se bazau pe mase) și
o orientare antisemită.
4
În plan economic: legionarii glorificau imaginea țăranului român și susțineau că
România are un caracter agrar, iar investițiile trebuie să meargă către agricultură, în timp ce
industria era neglijată.
În plan social: mișcarea legionară era susținută de studenți și țărani. Legionarii au
construit un cult al țăranului român, tânăr, ortodox și dedicat valorilor patriei.
În plan cultural: legionarii au promovat un naționalism exacerbat, un ultranaționalism
îmbinat cu ortodoxia și cultul țăranului român.
În plan spiritual: legionarismul are un caracter mistic-religios, propovăduind primatul
ortodoxiei și închiderea bisericilor neoprotestante. Trăsătura fundamentală a legionarismului era
promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură strânsă între creștinismul ortodox și
„românitate”.
În politica externă: legionarii au avut o politică ultranaționalistă, xenofobă și antisemită,
care viza colaborarea cu fasciștii italieni, dar mai ales cu naziștii germani.
III. Regimuri politice liberale (democratice)

Regimurile politice democratice își au originea în ideologia Iluministă și în revoluțiile
moderne care au dus la aplicarea în Occidentul Europei a unor idei precum respectarea
drepturilor și libertăților cetățenești, egalitatea în fața legii și separația puterilor în stat. După
Primul Război Mondial, regimurile democratice rămân o caracteristică a Europei Vestice și
nordice. Regimurile democratice din Europa s-au caracterizat prin aplicarea și funcționarea
principiului separației puterilor în stat, pe ideea suveranității poporului, a votului universal și pe
afirmarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului (libertatea cuvântului, a tiparului, a
presei, dreptul la vot, libertatea conștiinței).
A. MAREA BRITANIE
INSTAURARE: regimul democratic a fost instaurat încă din secolele XVII-XVIII, când
are loc „Revoluția Glorioasă” ce duce la limitarea abuzurilor monarhilor absoluți și la
introducerea și aplicarea unor principii moderne de guvernare.
PRACTICI POLITICE:
Formă de guvernământ: MONARHIE CONSTITUȚIONALĂ PARLAMENTARĂ
Sistem politic: BIPARTID – Partidul Conservator și Partidul Laburist
Separația puterilor în stat:
5
Vot universal: introdus în 1918
În plan politic: sistemul politic englez îmbină în mod armonios tradiția, modernitatea și
practicile politice democratice. Rolul principal în conducerea statului îi revine Premierului, în
timp ce monarhia are un rol simbolic, de echilibru între puterile statului și între stat și cetățeni.
În plan economic: Marea Britanie are o economie liberă, de piață, bazată pe legea cererii și
a ofertei, pe construirea unei piețe concurențiale, pe limitarea implicării statului în economie.
În plan social: sunt respectate drepturile și libertățile cetățenești (dreptul la educație,
dreptul la sănătate, dreptul la liberă exprimare).
În plan cultural: este respectată libertatea de opinie, libertatea presei, nu există cenzură.
În plan spiritual: este respectată libertatea religioasă.
În politica externă: Marea Britanie s-a manifestat pe parcursul secolului XX ca un element
de echilibru în politica europeană.
B. STATELE UNITE ALE AMERICII

INSTAURARE: regimul democratic din S.U.A. a fost instaurat în secolul al XVIII-lea în
urma Războiului de independență al celor 13 colonii de pe continentul American în fața
Monarhiei Britanice, fiind consolidat prin adoptarea Constituției din 1787.
PRACTICI POLITICE:
Formă de guvernământ: REPUBLICĂ PREZIDENȚIALĂ
Sistem politic: BIPARTID – Partidul Democrat și Partidul Republican
Vot universal: introdus în 1920

În plan politic: Președintele deține, prin Constituție, atribuții sporite, egale cu cele ale
Congresului.
În plan economic: Statele Unite au o economie liberă, de piață, bazată pe legea cererii și a
ofertei, pe construirea unei piețe concurențiale. Pe parcursul secolului XX au promovat un
izolaționism și protecționism economic, ceea ce s-a tradus în taxe vamale ridicate pentru
produsele venite din exterior.
În politica externă: în prima jumătate a secolului XX, Statele Unite au promovat o politică
externă izolaționistă, refuzând să se implice în politica europeană, cu excepția momentelor foarte
tensionate, în care America era amenințată direct (cele două războaie mondiale). În a doua jumătate
a secolului XX, Statele Unite s-au implicat în politica globală, abandonând izolaționismul, în
ideea limitării expansiunii comunismului pe continent (Războiul Rece, 1945-1989).
6
C. FRANȚA
INSTAURARE: regimul politic a fost instaurat începând cu Marea Revoluție Franceză
din 1789, atunci când idei și concepte Iluministe încep să fie aplicate, dar a evoluat și s-a dezvoltat
pe parcursul secolului al XIX-lea cu prilejul revoluțiilor din 1830, respectiv 1848.
PRACTICI POLITICE:
Formă de guvernământ: REPUBLICĂ PARLAMENTARĂ (până în 1958) și
PREZIDENȚIALĂ (după 1958).
Sistem politic: PLURIPARTID – Partide republicane, socialiste, democratice, etc.
Vot universal: introdus în 1792 (exclusiv masculin)

În plan politic: sistemul politic francez este un promotor al pluralismului politic, fapt care
conduce la un anumit grad de instabilitate politică. Pentru realizarea unei majorități
parlamentare este nevoie de constituirea unor coaliții care, uneori, au un contur politic nedefinit
sau sunt compuse din forțe politice eterogene (elemente de stânga și de dreapta).
În plan economic: Franța are o economie liberă, de piață, bazată pe legea cererii și a ofertei,
pe construirea unei piețe concurențiale, pe limitarea implicării statului în economie.
În politica externă: Franța s-a manifestat pe parcursul secolului XX ca un element de
echilibru în politica europeană.
IV. Regimuri politice totalitare (extremiste)

Regimurile politice totalitare au fost specifice Europei centrale și estice începând cu
perioada interbelică (1918-1939), pentru ca ulterior să se răspândească în numeroase state extra-
europene. Acestea se împart în mod clasic în regimuri de stânga (comunismul) și de dreapta
(nazismul și fascismul), fiecare având elemente specifice, dar toate asemănându-se prin limitarea
drepturilor și libertăților cetățenești, prin concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane și
printr-un control total exercitat asupra vieții publice și private a individului. Ascensiunea lor a fost
favorizată de un context intern și extern dificil, caracterizate de criză economică, scăderea
nivelului de trai, politica conciliatoristă (de neintervenționism) practicată de state precum Marea
Britanie, Franța sau S.U.A.
7
A. REGIMUL COMUNIST (RUSIA – UNIUNEA SOVIETICĂ)
INSTAURARE:
Context extern: pierderile foarte mari pe care Rusia Țaristă le suferă în Primul Război
Mondial.
Context intern: sărăcia generalizată, criza economică pe care o traversa Rusia la începutul
secolului XX, puterea autocrată (nelimitată) a țarului.
Acțiuni: în februarie 1917 are loc o revoluția a muncitorilor din Petrograd care duce la
abdicarea ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea Romanov, locul lui fiind luat de un guvern
provizoriu. În octombrie 1917, Vladimir Ilici Lenin a coordonat celebra „Revoluție bolșevică”
(25 octombrie 1917) care a dus la instaurarea comunismului în Rusia. Prin urmare, acest regim
totalitar de stânga a fost instaurat prin presiune și violență.
PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS)
Poliția politică: CEKA – Comandamentul rusesc al tuturor rușilor; NKVD – Ministerul
de Interne al Uniunii Sovietice – organisme paramilitare cu care autoritățile comuniste exercitau o
represiune puternică asupra populației. KGB – Comitetul Securității Statului – serviciul sovietic de
securitate (rețea de informatori).
Lichidarea opoziției politice: războiul civil dintre Roșii (comuniști) și Albi (forțele
burgheze) desfășurat între 1918-1921: au fost înlăturați adversarii politici (forțele burgheze). În
iulie 1918 este executat țarul și familia sa. Între 1936-1938 se desfășoară „Mare Teroare”, o amplă
acțiune de represiune și epurare organizată de Armata Roșie, în urma căreia și-au pierdut viața
între 680 000 – 1 200 000 persoane (oameni politici, cadre din Armata Roșie, oameni de știință,
cercetători). În urma „Marii Terori”, persoanele arestate au fost trimise în lagăre de muncă și
închisori politice numite „gulag”, în care au fost torturați „dușmanii poporului”.
În plan politic: puterea era concentrată în mâinile unei singure persoane (Vladimir Ilici
Lenin până în 1924, Iosif Stalin între 1924-1953), drepturile și libertățile cetățenești au fost
suprimate, era practicat monopartidismul (existența unui singur partid, partidul-stat), era introdusă
cenzura.
În plan economic: este lichidată proprietatea privată prin COLECTIVIZARE (trecerea
tuturor terenurilor agricole din proprietatea privată în proprietatea statului și formarea
Gospodăriilor Agricole de Stat, proces început în 1927 și definitivat în 1940) și
NAȚIONALIZARE (trecerea tuturor mijloacelor de producție – bănci, fabrici, întreprinderi, etc, din
proprietatea privată în proprietatea statului). Era practicată planificarea economiei prin
introducerea planurilor cincinale (primul între anii 1928-1933) care aveau la bază ideea de
depășire a normei după modelul minerului Stahanov.
În plan social: era urmărită înlăturarea inegalităților din societate și ridicarea
proletariatului (clasa muncitoare) drept clasă socială principală, în timp ce burghezia
(proprietarii de fabrici și întreprinderi) și moșierii (proprietarii de pământ) au fost afectați de
politica naționalizării și colectivizării.
În plan cultural: a fost introdusă cenzura, sunt interzise formele de exprimare artistică în
timp ce se urmărea realizarea unei revoluții culturale numită proletcultism, al cărei scop era
formarea unui om nou numit homo-sovieticus, care trebuia să fie animat de valorile comuniste. Era
practicat cultul personalității lui Stalin, liderul sovietic fiind slăvit prin manifestații publice, ode
închinate conducătorului, glorificarea imaginii conducătorului.
În plan spiritual: ideologia comunistă s-a opus spiritului religios și a promovat o gândire
ateistă, ceea ce s-a reflectat și în practicile politice prin distrugerea multor biserici și limitarea
libertății de conștiință a oamenilor.
8
În politica externă: după 1918, Uniunea Sovietică a promovat ideea „exportului de
revoluție”, susținând partidele comuniste din Europa în vederea acaparării puterii (ex. 1918 –
„Revoluția Spartachistă din Germania”, revoluție a comuniștilor germani; 1919 – în Ungaria este
instaurat un regim comunist pentru aproximativ jumătate de an). Până în 1945, prin intermediul
Internaționalei a III-lea Comuniste (Komintern), Moscova a promovat doctrina
internaționalismului proletar pe baza devizei „proletari din toate țările, uniți-vă!”, reușind să
controleze partidele comuniste înființate în statele europene. După 1945, Uniunea Sovietică se
implică în politica internă a statelor comuniste din estul Europei și se manifestă activ în cadrul
Războiului Rece, un conflict ideologic între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii,
desfășurat între 1945-1989. Astfel, în 1949, Uniunea Sovietică pune bazele CAER (Consiliul de
Ajutor Economic Reciproc), o piață comună a statelor comuniste prin care U.R.S.S. controla
economiile statelor comuniste. În 1955 este înființat TRATATUL DE LA VARȘOVIA, alianță
militară a statelor din blocul comunist prin care U.R.S.S. putea controla armatele și inițiativele
militare ale statelor comuniste.
CĂDEREA REGIMULUI: regimul comunist se încheie în statele europene în anul 1989,
atunci când un val revoluționar duce la instaurarea unor regimuri democratice. În Uniunea
Sovietică, regimul comunist se prăbușește în anul 1991 atunci când o lovitură de stat duce la
înlăturarea conducerii Partidului Comunist și a ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov.
B. REGIMUL FASCIST (ITALIA)

INSTAURARE:
Context extern: prevederile tratatelor din sistemul Versailles care au nemulțumit Italia
prin compensațiile teritoriale primite și au favorizat amplificarea naționalismului pe baza sloganului
„Italia a câștigat războiul, dar a pierdut pacea”.
Context intern: incapacitatea guvernelor liberale de a rezolva criza economică ce a apărut
în Italia după Primul Război Mondial, criză care a dus la scăderea nivelului de trai și la creșterea
ratei șomajului. Întețirea agitațiilor create de comuniștii italieni, încurajați de evenimentele din
Rusia bolșevică, fapt ce a culminat cu apariția Partidului Comunist Italian (1921).
Acțiuni: în octombrie 1922, Mussolini a organizat „Marșul asupra Romei”, în cadrul
căruia, prin presiuni militare și amenințări, l-a determinat pe regele Victor Emanuel al III-lea să
demită guvernul liberal și să-l numească premier pe Mussolini. După ce ajunge premier, partidul
lui Mussolini (Partidul Național Fascist) obține majoritatea locurilor (64%) din Parlament,
ceea ce i-a permis să preia toate pârghiile puterii. În 1925, prin „Legea Specială” Mussolini își
arogă titulatura de „Il Duce”, dând startul practicării cultului personalității care-l prezenta pe
conducător drept salvatorul națiunii.
PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Fascist
Poliția politică: organizația paramilitară „Cămășile Negre” (Squadristi), trupe foarte fidele
lui Benito Mussolini. OVRA – poliție politică aflată la dispoziția lui Benito Mussolini.
Lichidarea opoziției politice: opoziția politică este lichidată, sunt desființate partidele
politice, iar împotriva opozanților politici era folosită poliția politică (OVRA), dar și organizația
paramilitară „Cămășile Negre”.
În plan politic: în 1926 este adoptată Legea Corporațiilor prin care întreaga societate era
organizată pe principii corporatiste. Mussolini își plasa sub control sindicatele pentru a putea
preveni grevele. În viziunea lui Mussolini, statul corporatist trebuia să lichideze corupția și să
asigure bunăstarea întregului popor prin controlul exercitat asupra marelui capital.
9
În plan economic: muncitorii și sindicatele au fost organizate pentru a aparține aceleiași
ramuri profesionale, o corporație profesională. Fasciștii propuneau această organizare
corporatistă nu doar a economiei, dar și a societății, susținând implicarea statului în economie.
În plan social: întreaga societatea era controlată prin cenzură, poliție politică și printr-o
educație paramilitară asigurată de înregimentarea membrilor societății prin educație,
propagandă și mass-media. Apar organizații ale tinerilor și copiilor, al căror scop era promovarea
cultului lui Mussolini. Astfel de organizații erau Balilla (băieți) și Piccole Italiane (fete) pentru
copii între 8 și 14 ani, sau Avanguardisti și Giovani Italiane pentru cei între 14 și 18. În același
timp, populația muncitorească era îndoctrinată prin organizații precum Dopolavoro. Inițial,
antisemitismul nu a fost o politică de stat a fasciștilor, ci el a fost adoptat abia după alianța dintre
Italia fascistă și Germania nazistă.
În plan cultural: s-a practicat cenzura, au fost limitate libertatea de exprimare și libertatea
presei și a fost introdus un cult al personalității conducătorului: promovând o politică
ultranaționalistă bazată pe glorificarea istoriei romane, Mussolini era prezentat drept un lider
providențial, singurul care putea salva poporul italian și îi putea readuce gloria Imperiului Roman.
În plan spiritual: deși Mussolini și alți demnitari fasciști erau anti-clericali și ateiști, ei au
recunoscut importanta politică a Bisericii Catolice. Astfel, Mussolini a declarat catolicismul
drept religie de stat a Italiei fasciste, iar prin Concordatul de la Lateran (1929) i-a oferit
Papalității conducerea autonomă a Orașului Vatican în interiorul Romei, dându-i un statut
independent.
În politica externă: regimul fascist a promovat o politică agresivă, xenofobă,
ultranaționalistă și revizionistă, care s-a manifestat în acțiuni precum: în 1935 Italia fascistă
atacă Etiopia pentru a-și mări posesiunile coloniale din Africa; în 1936, Italia încheie un tratat cu
Germania Nazistă, tratat la care aderă și Japonia (1937).
CĂDEREA REGIMULUI: regimul a luat sfârșit în contextul înfrângerilor suferite de
Italia în cel de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la scăderea popularității regimului și la
retragerea sprijinului populației. Astfel, în iulie 1943, Mussolini este îndepărtat și închis. În
timp ce regele își reia atribuțiile, Partidul Național Fascist este interzis. Mussolini este eliberat
ulterior de intervenția naziștilor și pune bazele unei Republici Socialiste Italiene în nord, însă este
asasinat în aprilie 1945.
C. REGIMUL NAZIST (GERMANIA)

INSTAURARE:
Context extern: „Veritabilul dictat” impus Germaniei prin tratatul de la Versailles din
1919. Condițiile grele, despăgubirile de război și cedările teritoriale atingeau grav demnitatea
poporului german.
Context intern: intensificarea mișcărilor de stânga (comuniste): Revoluția Spartachistă
din 1919, scorurile impresionante pe care Partidul Comunist din Germania le-a obținut în alegeri.
Marea criză economică din anii 1929-1933 care a redus drastic nivelul de tras, a crescut șomajul
și inflația.
Acțiuni: Încercarea de a prelua puterea prin violență: în noiembrie 1923, Hitler a organizat
„Puciul de la berărie” (lovitură de stat), dar a eșuat și a fost închis, vreme în care a scris „Mein
Kampf”, devenită cartea de căpătâi a naziștilor. După ce este eliberat, Hitler a reorganizat partidul
nazist (numit Partidul Național Socialist al Muncitorilor din Germania) cu care a participat la
alegerile pentru Reichstag (Parlamentul german). Profitând de efectele Marii depresiuni (1929-
1933) și incendiind Parlamentul pentru a arunca vina pe comuniștii germani, în alegerile din
noiembrie 1932, Partidul Nazist obține mai multe voturi decât socialiștii și comuniștii la un loc. În
aceste împrejurări, președintele german Paul von Hindenburg, la 30 ianuarie 1933, îl numește pe
10
Hitler, cancelar. Cu puțin timp înainte de moartea lui Hindenburg (1934 - 86 de ani), Hitler
adoptă „Legea privind înaltele funcții oficiale din Reich” care prevedea faptul că după moartea
președintelui, funcțiile de președinte și cancelar se vor uni sub titlul de Lider și cancelar
(Fuhrer). Imediat după moartea lui Hindenburg, Hitler a primit ambele funcții de conducere,
întărindu-și statutul de dictator absolut al Germaniei și având titlul de Fuhrer.
PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Național Socialist al Muncitorilor din Germania
Poliția politică: Adolf Hitler se folosea de poliția politică GESTAPO pentru controlul și
înregimentarea populației. Totodată, existau și trupele specializate SS și SA pe care Hitler le putea
folosi pentru acțiuni complexe precum agresiuni împotriva evreilor sau a adversarilor politici.
Lichidarea opoziției politice: după preluarea puterii depline, Hitler trece la lichidarea
opoziției și adversarilor politici. Activiștii Partidului Comunist German au fost suprimați, iar
aproximativ 4000 de membri au fost arestați, pe baza Reichstag fire decret, prin care drepturile
oamenilor puteau fi limitate. Partidele politice și sindicatele sunt dizolvate, iar împotriva
adversarilor politici, naziștii au organizat acțiunea de lichidare din noaptea de 29/30 iunie 1934,
numită „Noaptea cuțitelor lungi”, în urma căreia au fost asasinați mai mulți opozanți ai regimului.
În plan politic: Regimul a acționat prin lichidarea fizică a adversarilor politici, înființarea
de închisori politice, promovarea mitului conducătorului salvator, lider providențial capabil să
readucă gloria națiunii germane, eliminarea fizică a evreilor considerați vinovați pentru toate relele
din societatea germană.
În plan economic: regimul nazist s-a preocupat de reducerea ratei șomajului existente în
1933 (30%). Ulterior, Adolf Hitler și-a concentrat atenția către economia de război în vederea
militarizării Germaniei, domeniu în care a îmbinat piața economică liberă și economia planificată.
În plan social: Antisemitismul devine o politică de stat. În concepția lui Hitler evreii
trebuiau eliminați, proces care se produce treptat: în 1935 sunt adoptate „Legile de la Nurnberg”
care interzic evreilor să aibă funcții politice, să se căsătorească cu cetățeni germani și le anulează
acestora posibilitatea de a-și obține cetățenia germană; în 1938 are loc „Noaptea de cristal”, în
urma căreia au fost uciși mii de evrei, au fost devastate sinagogi și prăvălii ale acestora; după 1939
evreii au fost obligați să poarte semne distinctive (Steaua lui David cusută pe haine); după 1942 a
fost aplicată „Soluția finală” – Holocaustul, adică exterminarea fizică a evreilor în lagărele din
Polonia și Austria. Drama holocaustului a cauzat moartea a peste 6 milioane de evrei.
În plan cultural: este instituită cenzura asupra societății, administrația este centralizată iar
justiția este dirijată de naziști. Controlul și înregimentarea întregii societăți erau realizate prin
organizații paramilitare precum „Tineretul Hitlerist” (Hitlerjugend) care avea scopul de a da
educației o formă militară. Era promovat cultul conducătorului, Adolf Hitler fiind prezentat drept
un lider providențial care putea salva poporul german din starea în care se afla.
În plan spiritual: regimul a avut o politică îndreptată împotriva Bisericii Catolice, în timp
ce Adolf Hitler era portretizat de propagandă drept un mesia asemănător lui Hristos, capabil să
elibereze lumea de Antihrist.
În politica externă: regimul nazist a promovat „teoria rasei superioare” și a „spațiului
vital”. În acest context, după venirea lui Hitler la putere, Germania încalcă Tratatul de la Versailles:
introduce serviciul militar obligatoriu; În 1936 încheie cu Italia o alianță anticomunistă (Pactul
Anticomintern), pentru ca din 1937 (după aderarea Japoniei) să facă parte din alianța numită Axa
Berlin-Roma-Tokyo; În 1938, Hitler anexează Austria (Anschluss); În 1938, el dezmembrează
Cehoslovacia și anexează regiunea Sudetă.
CĂDEREA REGIMULUI: regimul nazist se încheie în anul 1945, după ce forțele
occidentale și sovietice au pătruns pe teritoriul Germaniei, înaintând spre Berlin, fapt care-l
determină pe Adolf Hitler să se sinucidă.
11
V. Evoluția regimurilor politice din România în secolul XX
Deși la începutul secolului XX în România funcționa un regim politic democratic, întărit
prin Constituția din 1923, pe fondul ascensiunii regimurilor totalitare europene, regimul politic din
România va evolua cu rapiditate către un regim autoritar (dictatura regală a lui Carol al II-lea
între 1938-1940), pentru ca mai apoi să treacă prin dictatura militară a lui Ion Antonescu (1940-
1944), timp în care la conducerea statului ajunge și mișcarea legionară (1940-1941). Ulterior, a
doua jumătate a secolului XX a fost caracterizată de existența unui regim totalitar de stânga
(regimul comunist), care a funcționat în perioada 1945-1989, astfel încât după 1990 România să
intre pe calea construirii democrației.
A. REGIMUL DEMOCRATIC (1866-1938)

INSTAURARE: democrația românească interbelică își are originile în regimul instaurat în
1866 în momentul venirii lui Carol I la conducerea țării și adoptării Constituției din 1866, fiind
reactualizat în 1923 în momentul adoptării unei noi constituții după realizarea Marii Uniri din
1918.
PRACTICI POLITICE:
Forma de guvernământ: MONARHIE CONSTITUȚIONALĂ (Ferdinand I)
Sistem politic: PLURIPARTID – Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănist
Vot universal: introdus în noiembrie 1918 (vot universal masculin).

În plan politic: Constituția din 1923 prevedea principii precum suveranitatea poporului,
separația puterilor în stat, Parlament ales pe baza votului universal. În 1926 este adoptată Legea
primei electorale, prin care partidul care obținea cel puțin 40% în alegerile Parlamentare, primea
50% din locurile în Parlament, urmând ca cealaltă jumătate să fie împărțită între restul partidelor.
În plan economic: România a promovat o economie liberă, de piață, însă politicile
economice au variat în funcție de partidul care a fost la guvernare: în timpul guvernărilor PNL s-a
mizat pe investiții în industrie (pe baza devizei „prin noi înșine”), în timp ce guvernările PNȚ au
mizat pe consolidarea sectorului agricol, iar dezvoltarea industrială era lăsată în seama
capitalului străin (politica „porților deschise”).
12
În plan social: erau respectate drepturile și libertățile cetățenești (dreptul la liberă
exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la viață, la proprietate, la educație).
În politica externă: politica externă a României a vizat securizarea granițelor României
Mari și descurajarea tendințelor agresive ale vecinilor revizioniști (Ungaria, Bulgaria), motiv
pentru care ne-am îndreptat către alianțe defensive cu Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia.
CĂDEREA REGIMULUI: regimul democratic din România se încheie în momentul
loviturii de stat din 1938, prin care regele Carol al II-lea introduce un regim autoritar.
B. REGIMUL AUTORITAR AL LUI CAROL AL II-LEA (1938-1940)

INSTAURARE:
Context extern: ascensiunea regimurilor totalitare în Europa.
Context intern: politica de guvernare „peste partide” promovată de Carol al II-lea; eșecul
partidelor politice în alegerile parlamentare din 1937, în cadrul cărora niciun partid politic nu a
luat prima electorală.
Acțiuni: în ianuarie 1938, la propunerea lui Octavian Goga, Carol al II-lea a dizolvat
Parlamentul format prin alegerile din 1937. În februarie 1938, Carol al II-lea a destituit
guvernul Goga, a suspendat Constituția din 1938 și a anulat alegerile parlamentare, instituind o
dictatură regală.
PRACTICI POLITICE:
Forma de guvernământ: MONARHIE CONSTITUȚIONALĂ (Carol al II-lea)
Sistem politic: MONOPARTID – Frontul Renașterii Naționale (condus de rege)
Vot universal: votul universal este extins pentru femei, acesta fiind acordat tuturor
cetățenilor care au cel puțin 30 de ani și sunt știutori de carte.
În plan politic: Constituția din 1923 este înlocuită cu Constituția din 1938 care acordă
întreaga putere regelui, acesta devenind „Capul Statului”. Era menținut formal principiul separației
puterilor în stat, pentru că Parlamentul pierdea principala sa atribuție, aceea de a iniția legi, acestea
fiind acum inițiate de rege. Consiliul de Coroană devenea organ permanent cu membri fideli regelui
și regimului.
În plan economic: sindicatele erau desființate și înlocuite cu un Front al Muncii.
În plan social: tinerii erau înregimentați în organizații precum „Straja Țării”.
În plan cultural: este introdusă cenzura, întreaga societate fiind controlată.
În politica externă: regimul autoritar al lui Carol al II-lea coincide cu începutul celui de-
al Doilea Război Mondial, în cadrul căruia România își proclamă neutralitatea (1939).
13
CĂDEREA REGIMULUI: în anul 1940 România este nevoită să cedeze Basarabia și
nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (Dictatul de la Moscova, iunie 1940), nord-vestul
Transilvaniei către Ungaria (Dictatul de la Viena, august 1940) și Cadrilaterul, Bulgariei
(Tratatul de la Craiova, septembrie 1940). Din cauza acestor cedări teritoriale, Carol al II-lea își
pierde susținerea internă și este obligat să abdice, în timp ce controlul este preluat de mareșalul Ion
Antonescu.
După 1940, în România funcționează regimul dictaturii militare a lui Ion Antonescu. Acesta
guvernează în perioada 1940-1941 alături de Mișcarea Legionară a lui Horia Sima, singurul
partid politic acceptat fiind Garda de Fier, în timp ce România era Stat Național Legionar.
Mișcarea legionară a trecut cu rapiditate la asasinate politice și la aplicarea politicii naziste a
antisemitismului, pregătind chiar înlăturarea lui Ion Antonescu. În acest context, în ianuarie 1941
Garda de Fier a încerca să dea o lovitură de stat, însă armata lui Antonescu intervine rapid și îi
arestează legionari. Din ianuarie 1941 până la 23 august 1944 (când are loc lovitura de stat a
regelui Mihai), Ion Antonescu a introdus un regim de dictatură militară, legitimat de angajarea
României, alături de Germania, în războiul împotriva U.R.S.S.
14
PRACTICI POLITICE PRACTICI POLITICE PRACTICI POLITICE
Formă de guvernare: monarhie constituțională parlamentară Formă de guvernare: republică federativă prezidențială Formă de guvernare: republică parlamentară, apoi prezidențială
Sistem politic bipartid: Partidul Conservator și Partidul Laburist Sistem politic bipartid: Partidul Democrat și Partidul Republican Sistem politic pluripartid – mai multe partide politice conturează un
Separația puterilor în stat: Separația puterilor în stat: Parlament foarte eterogen ceea ce denotă instabilitate politică și practica
P. Legislativă - Parlament Bicameral: Camera Lorzilor (numită de monarh) și P. Legislativă – Congresul Statelor Unite, bicameral, Camera coabitării la putere
Camera Comunelor (aleasă de cetățeni);
Reprezentanților și Senatul (ambele alese de cetățeni) Separația puterilor în stat:
P. Executivă – Monarh (ereditar) și Guvern (condus de Premier);
P. Executivă - Președinte, secondat de vice-președinte (aleși de cetățeni P. Legislativă: Parlament bicameral – Adunarea Națională și Senat
P. Judecătorească - instanțe de judecată.
Vot universal: 1918 prin intermediul unui colegiu elector) și Guvern (ambele alese de cetățeni)
Monarhia are un rol simbolic, rolul principal în conducerea statului revine P. Judecătorească - instanțe de judecată P. Executivă: Președinte (ales de cetățeni) și Guvern
premierului Vot universal: 1925 P. Judecătorească - instanțele de judecată;
Sunt respectate principiile suveranității poporului, drepturile și libertățile Până la al doilea război mondial, S.U.A. au practicat o politică economică Vot universal: 1792
cetățenești, liberalismul economic, etc. protecționistă și un izolaționism politic.
MAREA
S.U.A. FRANȚA
BRITANIE
Liberalismul
Ideologie care se conturează în timpul marii revoluții franceze (1789) și care se revendică de la principiile Iluministe.
Promovează principiul separației puterilor în stat, suveranitatea poporului, votul universal, responsabilitatea ministerială, guvernarea reprezentativă, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, neimplicarea statului în economie, dialogul social, spiritul de toleranță,
Regimul democratic din România (1866-1938) Regimul autoritar al lui Carol al II-lea (1938-1940)
A avut la bază curentul neoliberal, inspirat din liberalismul european și s-a fundamentat pe Constituția din 1923 DEMOCRATICE Instaurare: eșecul alegerilor parlamentare din 1937, dizolvarea Parlamentului în ian. 1938 și demiterea guvernului Octavian
Formă de guvernare: monarhie constituțională parlamentară Goga în feb. 1918;
Sistem politic pluripartid, cele mai importante partide interbelice erau Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănist Forma de guvernare: monarhie autoritară
Separația puterilor în stat: P. Legislativă – Parlament bicameral (Reprezentanțiunea națională) cu Senat și Adunarea Deputaților Sistem politic monopartid: Frontul Renașterii Naționale
(ambele alese de popor); P. Executivă – Monarh (ereditar) și Guvern; P. Judecătorească - instanțele de judecată.
Separația puterilor în stat (menținută formal): P. Legislativă – Monarhul care o exercită prin Parlamentul bicameral
Vot universal: 1918
Legea primei electorale: partidul care ia cel puțin 40% voturi în alegeri primește 50% locuri în Parlament
REGIMURI (Reprezentanțiunea națională) cu Senat și Adunarea Deputaților (ambele alese de popor); P. Executivă – Monarhul, care o
POLITICE exercită prin Guvern; P. Judecătorească - Instanțele de judecată.

Organizații de înregimentare a tinerilor: Straja Țării
Regimul comunist din România (1945-1989) Statul Național Legionar (1940-1941) – totalitar
Instaurare: Primul guvern comunist al lui Petru Groza (6 martie 1945), falsificarea alegerilor Ideologie: legionarismul (Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima)
parlamentare (1946), eliminarea monarhiei și exterminarea adversarilor politici (1947) TOTALITARE Partid unic: Legiunea Arhanghelului Mihail, transformat în Garda de Fier (1930)
Combinație nocivă între nazism, fascism și elemente autohtone (cultul țăranului român, agrarianismul, hiper-ortodoxia)
Ideologie: marxist-leninistă Dictatura militară a lui Ion Antonescu (1941-1944) – autoritar
Partid unic: Partidul Comunist din România / Partidul Muncitoresc din România Instaurată în 1940 după abdicarea regelui Carol al II-lea
COMUNISMUL FASCISMUL NAZISMUL
IDEOLOGIE PRACTICI POLITICE IDEOLOGIE PRACTICI POLITICE IDEOLOGIE PRACTICI POLITICE

Fondatori: Karl Marx și Friedrich Aplicat în Rusia (estul Europei) Fondator: Benito Aplica în Italia (Vestul / Occidentul Europei) Fondator: Adolf Hitler, Aplicat în Germania (Vestul / Occidentul Europei)
Engels, Manifestul Partidului Mussolini Instaurare: „Puciul de la berărie” (1923); numirea lui Hitler drept
Instaurare: feb. 1917 - revoluție a burgheziei care răstoarnă Instaurare: Marșul asupra Romei (oct. 1922) – Mussolini este Mein Kampf (Lupta mea)
Comunist (1848)
Organizarea cancelar de către președintele Hindenburg (ian. 1933); rezultatele
- ideea luptei de clasă: preluarea sistemul țarist; 25 oct. 1917 - revoluția bolșevică a lui V.I. Lenin; corporatistă a numit premier; victoria în alegerile parlamentare din 1924 a În politica internă: a fost bune ale PNSMG la alegerile parlamentare din 1933; „Legea
puterii de către proletariat, prin
violență și forță de la burghezie; Poliție politică: CEKA, NKVD societății: oamenii sunt Partidului Național Fascist; „Legea Specială” (1925) Mussolini promovat privind înaltele funcții oficiale din Reich” (1934) – Hitler cumula
- d.p.d.v. politic: înlăturarea Partid unic: Partidul Comunist al Uniunii Sovietice grupați în categorii își ia titlul de „Il Duce”. ultranaționalismul, funcțiile de președinte și cancelar sub titlul de Fuhrer;
dictaturii burgheziei și înlocuirea profesionale numite Poliție politică: OVRA, organizația paramilitară Squadristi Poliția politică: Gestapo, SS, SA
Lichidarea opoziției politice: „Marea Teroare” (1936-1939), antisemitismul,
ei cu dictatura proletariatului; corporații; Partid unic: Partidul Național Socialist al Muncitorilor din
- d.p.d.v. social: alianța dintre înființarea Gulag-ului; În plan extern: politică
(Cămășile negre) rasismul; Germania (PNSMG)
clasa muncitoare și țărănime; În plan cultural: cultul personalității lui Stalin, revoluția culturală ultranaționalistă, Partid unic: Partidul Național Fascist A transformat Lichidarea opoziției politice: „Noaptea cuțitelor lungi” (iunie
- d.p.d.v. spiritual: gândire
materialist-dialectică, ateistă, (proletcultism), introducerea cenzurii; glorificarea măreției Lichidarea opoziției politice de către Squadristi antisemitismul și 1934)
Romei, revendicarea În plan politic: în 1926 începe organizarea corporatistă a În plan social: controlul și înregimentarea societății
anti-bisericească; În plan economic: planificarea economiei (planurile cincinale după xenofobia într-o politică
- d.p.d.v. economic: desființarea moștenirii Imperiului societății; (Hitlerjungend – Tineretul hitlerist)
proprietății private; model Stahanovist), desființarea proprietății private (colectivizare Roman; de stat; Transformarea antisemitismului într-o politică de stat: „Legile de
și naționalizare) În plan social: controlul și înregimentarea societății (Balilla, Teoria superiorității
- d.p.d.v. internațional: la Nurenberg” (1935); „Noaptea de cristal” (noi. 1938); evreii
„proletari din toate țările, uniți- Piccole Italiane, Dopolavoro) sunt obligați să poarte Steaua lui David (1939); Soluția finală –
În plan extern: controlul partidelor comuniste din Europa prin rasei Ariene;
vă!” - Internaționala Comunistă În plan cultural: cultul personalității conducătorului (Mussolini) Holocaustul (1942)
Internaționala a III-a (Komintern) – exportul de revoluție, Teoria spațiului vital; În plan extern: politică agresivă, revizionistă (teoria spațiului
În plan extern: politică agresivă, xenofobă și ultranaționalistă
CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) și Tratatul de la (Etiopia, 1935; Axa Berlin-Roma-Tokyo, 1936) vital): Axa Berlin-Roma-Tokyo (1936), Anexarea Austriei (1938);
Varșovia dezmembrarea Cehoslovaciei (1938)
TEMA 3. CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA
Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat, investită cu o forță juridică
superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește
drepturile și datoriile principale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme
și locale etc.
I. Acte cu caracter constituțional

Ideea de constituționalitate s-a concretizat în societatea românească mai întâi în „acte cu
caracter constituțional”. Acestea au jucat rolul unor constituții, fiind elaborate începând cu
primele decenii ale secolului al XIX-lea, într-un context caracterizat, pe plan extern, de dominația
otomană materializată în regimul fanariot, urmată de dominația țaristă după anul 1829. Astfel,
Poarta, în calitate de putere suzerană, dar și Rusia, în calitate de putere protectoare, au introdus
sau au fost nevoite să accepte măsuri de modernizare a societății românești sub impactul ideilor
iluministe și al principiilor impuse de marea revoluție franceză, în timp ce pe plan intern se
remarcă apariția unor generații (Pașoptiștii) care au fost educate în marile universități
occidentale, acolo unde au luat contact cu ideile iluministe pe care le-au aplicat, ulterior în
Principatele Române. Tot aici a contribuit și apariția Partidei Naționale, formațiune a boierilor
pământeni din Moldova și Țara Românească, ce urmărea eliberarea de sub dominația otomană sau
țaristă.
A. „CERERILE NORODULUI ROMÂNESC” (1821)

CONTEXT: societatea secretă numită Eteria (1814, Odessa) condusă de Alexandru
Ipsilanti plănuia să organizeze mai multe revoluții anti-otomane în Peninsula Balcanică. Astfel, în
Țara Românească izbucnește o revoluție condusă de Tudor Vladimirescu, acțiune care avea ca
obiective încheierea regimului fanariot, revenirea la vechea autonomie a Principatelor, dar și
organizarea Țării Românești pe principii moderne.
PREVEDERI: program politic și act cu caracter constituțional, documentul urmărea:
- limitarea abuzurilor domnitorilor fanarioți;
- înființarea unei armate susținută economic de mănăstiri;
- desființarea impozitelor multiple;
- desființarea privilegiilor de clasă;
- introducerea egalității în fața legii;
- organizarea țării pe principii moderne.
- prevede principiul separației puterilor în stat:
 Puterea Legislativă – ADUNAREA NORODULUI
 Puterea Executivă - DOMNITOR
URMĂRI: deși revoluția de la 1821 a fost înfrântă de intervenția militară a Porții și a
neînțelegerilor dintre Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti (conducătorul Eteriei), iar
documentul „Cererile norodului românesc” nu a fost aplicat, ea a avut urmări importante în spațiul
românesc, întrucât Poarta a fost nevoită să pună capăt secolului fanariot, în 1822 fiind numiți
primii domni pământeni.
1
B. „CONSTITUȚIA CĂRVUNARĂ” (1822)
CONTEXT: în anul 1822, Ioniță Sandu Sturdza preia tronul Moldovei după încheierea
regimului fanariot, motiv pentru care boierimea condusă de comisul Ionică Tăutul îi înaintează
un proiect politic în încercarea de a abține mai multe concesii din partea noului domnitor.
PREVEDERI: documentul a fost intitulat „Constituția cărvunară”, fiind compus din 77
de ponturi prin care i se solicita domnitorului Ioniță Sandu Sturdza:
- egalitatea în fața legii;
- organizarea statului ca o monarhie constituțională și ereditară;
- respectarea vechii autonomii;
 Puterea Legislativă – SFATUL OBȘTESC și DOMNITOR
 Puterea Executivă - DOMNITOR
URMĂRI: Ioniță Sandu Sturdza a acceptat constituția însă ea nu a trecut de stadiul de
proiect și nu a fost aplicată din cauza opoziției Rusiei (putere suzerană) și Imperiului Otoman
(putere protectoare neoficial, 1774).
C. „REGULAMENTELE ORGANICE” (1831/1832)

CONTEXT: În 1828, Imperiul Țarist ocupă militar Țara Românească și Moldova,
fapt care duce la un nou război ruso-turc. Acesta se încheie cu semnarea Tratatului de la
Adrianopol (1829), care prevedea instituirea protectoratului țarist oficial asupra Principatelor.
Din acest moment, Rusia putea interveni oficial în politica internă a Țării Românești și
Moldovei. În acest context, comisii mixte ruso-române, urmărind indicațiile Rusiei, au redactat
Regulamentele Organice, operă administrativă a autorităților țariste care ocupau Principatele.
PREVEDERI:
- Impozitele și dările numeroase sunt desființate și înlocuite cu o dare unică – capitația;
- Este introdus principiul bugetului, era reînființată armata națională;
- Organiza învățământul pe temei național;
- Erau reglementate obligațiile clăcașilor față de boieri.
- Prevedea necesitatea unirii Moldovei cu Țara Românească;
- Era instituit un principiu al separației puterilor în stat:
URMĂRI: Regulamentele Organice au fost aplicate începând cu 1831 în Țara

Românească și 1832 în Moldova și au avut rol de constituție pentru cele două principate până în
1858, când au fost înlocuite cu „Convenția de la Paris”. Totuși, modernizarea oferită de
Regulamentele Organice era una limitată deoarece domnul deținea puteri și prerogative sporite,
fiind implicat în toate cele trei puteri ale statului, iar în societate erau menținute relațiile feudale
din agricultură (claca), în timp ce boierii erau scutiți de dări.
2
D. „PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ” (1848)
CONTEXT: în anul 1848, Europa este cuprinsă de un mare val revoluționar, pornit din
Paris (martie) și ajuns până în Principatele Române. În acest context, revoluționarii din Țara
Românească se organizează și redactează un important proiect politic, adresat domnitorului
Gheorghe Bibescu.
PREVEDERI:
- Respectarea autonomiei Țării Românești;
- Drepturi și libertăți cetățenești;
- Impozitare generală a întregii populații;
- Adunare Generală reprezentativă și Domn responsabil, ales pe 5 ani;
- Desființarea rangurilor boierești, desființarea clăcii cu despăgubire și
împroprietărirea țărănimii cu despăgubire;
- Învățământ public și egal pentru femei și bărbați.
URMĂRI: la presiunile populației, domnitorul Gheorghe Bibescu acceptă documentul
care va avea rolul unei constituții în perioada iunie-septembrie 1848. Între timp, Bibescu fuge la
Brașov, ceea ce permite unui guvern provizoriu revoluționar să preia puterea și să guverneze Țara
Românească. În perioada iunie-septembrie 1848, au fost desființate rangurile boierești, introdusă
egalitatea în fața legii, este instituit tricolorul în timp ce o Comisie a Proprietății începe să
dezbată problema împroprietăririi țăranilor. În septembrie 1848, intervenția armată a
Imperiului Otoman înăbușe revoluția după un conflict desfășurat la Dealul Spirii cu compania de
pompieri condusă de Pavel Zăgănescu. Țara Românească s-a aflat până în 1849 sub o dublă
ocupație militară (otomană și rusească).
E. „CONVENȚIA DE LA PARIS” (1858)

CONTEXT: după Războiul Crimeii (1853-1856), are loc Congresul de Pace de la
Paris, încheiat cu semnarea Tratatului de la Paris (1856), care prevedea schimbarea statutului
internațional al Principatelor din suzeranitate otomană și protectorat țarist oficial în suzeranitate
otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri. În același timp, tratatul prevedea necesitatea
organizării unor Adunări în Principate, care să îi consulte pe români în privința unirii. Acestea s-
au desfășurat în 1857 și s-au materializat în redactarea unor Rezoluții care prevedeau necesitatea
unirii Țării Românești cu Moldova într-un stat numit România, condus de un principe străin.
Rezoluțiile Adunărilor Ad-hoc au fost dezbătute de cele 7 mari puteri europene în anul 1858 în
cadrul Conferinței de la Paris, unde a fost elaborat un act cu caracter constituțional care va sta la
baza organizării Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei până în 1864: Convenția de la Paris
PREVEDERI:
- Unirea Principatelor sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei;
- Statutul politico-juridic (internațional) al Principatelor Unite: sub suzeranitatea
otomană și garanția colectivă a celor șapte mari puteri;
- o unire formală, cu două Adunări Legislative, două guverne, două capitale;
- câte un domn în fiecare Principat, ales pe viață de Adunarea Electivă;
- doar două instituții comune:
o Comisia Centrală de la Focșani (dezbate legi de interes comun)
o Curtea de Casație și Justiție (Focșani) – judecă constituționalitatea legilor
- regim politic constituțional care prevedea aplicarea principiului separației puterilor
în stat, egalitatea în fața legii:
3
URMĂRI: Convenția de la Paris a fost actul cu caracter constituțional pe care s-a bazat
guvernarea Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei în perioada 1858-1864. El a fost înlocuit
în anul 1864, cu prilejul loviturii de stat date de Alexandru Ioan Cuza, cu Statutul Dezvoltător al
Convenției de la Paris.
F. „STATUTUL DEZVOLTĂTOR AL CONVENȚIEI DE LA PARIS” (1858)

CONTEXT: după definitivarea unirii depline a Țării Românești și Moldovei, coordonată
de Alexandru Ioan Cuza în perioada 1859-1862, domnitorul dorea realizarea unor reforme care să
modernizeze statul și, cu precădere, realizarea unei reforme agrare (împroprietărirea țăranilor)
și a unei reforme electorale (diminuarea censului și mărirea bazei votanților). Aceste inițiative se
loveau de opoziția Adunării Elective, dominată de conservatorii aleși pe baza votului cenzitar.
Astfel, la începutul anului 1864, Adunarea Electivă dă un vot de blam (neîncredere), guvernului
condus de Mihail Kogălniceanu. Primul ministru își prezintă demisia, refuzată de Alexandru Ioan
Cuza. În acest moment, la 2 mai 1864, domnitorul dizolvă Adunarea, menține guvernul și anunță
organizarea unui plebiscit care trebuia să aprobe un nou act cu caracter constituțional: Statutul
Dezvoltător al Convenției de la Paris.
PREVEDERI: prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, domnul primește
prerogative sporite, principiul separației puterilor în stat fiind menținut formal. Astfel:
URMĂRI: printr-un acord secret semnat la Constantinopol, Franța și Anglia s-au

angajat să accepte schimbările de la București, motiv pentru care Statutul Dezvoltător al Convenției
de la Paris a stat la baza organizării Principatelor în perioada 1864-1866, atunci când a fost înlocuit
cu Constituția din 1866, după abdicarea lui Al. I. Cuza și venirea pe tronul țării a lui Carol I.
4
II. Constituțiile democratice
Constituțiile democratice din România au avut la bază idei și principii inspirate din
ideologia liberală. Aceste constituții au fundamentat un regim monarhic-constituțional în perioada
regelui Carol I (Constituția din 1866) și a lui Ferdinand I (Constituția din 1923), pentru ca, după
căderea regimului comunist din România (1989), regimul democratic post-decembrist să fie
fundamentat prin intermediul Constituției din 1991.
A. CONSTITUȚIA DIN 1866

CONTEXT: în anul 1866, Monstruoasa Coaliție (o alianță a liberalilor radicali și a
conservatorilor) îl obligă pe Alexandru Ioan Cuza să abdice, pentru ca mai apoi pe tronul țării să
urce Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Astfel, apare nevoia înlocuirii Statutului Dezvoltător
al Convenției de la Paris cu un nou act fundamental, elaborat după modelul Constituției belgiene
din 1831, considerată cea mai liberală din Europa. Acest nou act a reprezentat actul de naștere al
statului de drept, introducând un regim politic liberal (democratic).
PREVEDERI:
- primele trei articole precizează caracterul indivizibil al statului numit România, al
cărui teritoriu este inalienabil și necolonizabil cu populații străine;
- prevede principii moderne precum suveranitatea poporului, responsabilitatea
ministerială (orice act inițiat de domn nu avea valoare juridică decât dacă era
contrasemnat de un ministru);
- principiul monarhiei constituționale de caracter ereditar, pe bază de primogenitură;
- prevede drepturi și libertăți cetățenești: libertatea cuvântului, a tiparului, secretul
corespondenței, libertatea individuală, a conștiinței, a întrunirilor, dreptul la asociere,
dreptul la petiții, toate inspirate din ideile Marii Revoluții Franceze.
- legea electorală menținea votul censitar care lăsa o mare parte a populației în afara
vieții politice;
MODIFICĂRI:
- 1879: după desfășurarea Războiului de Independență (1877-1878), prin Tratatul de
la Berlin (1878), independența României era recunoscută cu condiția schimbării
articolului 7 din Constituție, care limita drepturile civile ale necreștinilor. Prin
urmare, Constituția din 1866 este modificată în 1879 pentru a modifica art. 7 și a
generaliza posibilitatea de obținere a cetățeniei.
5
- 1884: Constituția este modificată pentru a reduce numărul colegiilor electorale de la
4 la 3 pentru Adunarea Deputaților, fiind lărgit dreptul de vot.
- 1917: se renunță la articolul ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, se modifică
art. 57 și 67 pentru a se putea realiza reforma electorală (1918) și agrară (1918-1921)
ce prevede împroprietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917.
URMĂRI: Constituția din 1866 a stat la baza organizării regimului democratic al
României până în anul 1923, când a fost înlocuită cu o nouă constituție care trebuia să adapteze
legislația țării la noile realități oferite de înfăptuirea Marii Uniri.
B. CONSTITUȚIA DIN 1923

CONTEXT: în anul 1918 este definitivată Marea Unire, ceea ce aduce mai multe
schimbări considerabile Vechiului Regat:
- din punct de vedere teritorial, suprafața țării se mărește considerabil pentru că, pe
lângă teritoriile Moldovei și Țării Românești, se adaugă Transilvania, Bucovina și
Basarabia;
- din punct de vedere etnic, deși românii rămân majoritari, în România Mare există
mai multe minorități: maghiari, germani, sași, secui, evrei, turci, ucraineni, etc.
- din punct de vedere confesional, ortodoxia rămâne religia majoritarilor, dar apar
multe alte religii specifice minoritarilor:
+ maghiarii - catolici
+ germanii, sașii, secuii – protestanți – luterani, calvini, unitarieni
+ evreii – mozaici (iudaici)
+ turcii – musulmani
Mai mult, după noile modificări realizate de regele Ferdinand I (introducerea votului
universal, înfăptuirea unei reforme agrare), Constituția din 1866 trebuia actualizată cu noile
realități ale României Mari, lucru realizat în anul 1923.
PREVEDERI:
- România era un stat național, unitar și indivizibil;
- cetățenia putea fi obținută indiferent de orientările religioase ale pretendenților;
- introducea principiul egalității în fața legii;
- România era o monarhie constituțională, avându-l pe tron pe Ferdinand I. Sistemul
politic funcționa pe baza principiilor democratice, al suveranității poporului,
separației puterilor în stat, Parlamentul ales pe baza votului universal, drepturi și
libertăți cetățenești;
- puterile regelui erau limitate prin constituție, conform principiului „regele domnește
dar nu guvernează”:
6
URMĂRI: după anul 1930, conducerea României este preluată de regele Carol al II-lea,
care a avut o domnie „peste partide”, el făcând adesea abstracție de la principiile Constituției din
1923. Mai mult, în 1938, profitând de un context politic aparte, Carol al II-lea va dizolva
Parlamentul, va demite Guvernul și va introduce o nouă Constituție care fundamentează regimul
autoritar al acestuia.
C. CONSTITUȚIA DIN 1991

CONTEXT: constituția a fost adoptată în contextul prăbușirii regimului comunist în
1989, revenirii României la democrație și reintroducerii, la 31 decembrie 1989, a pluralismului
politic. A fost o necesitate istorică, fiind aprobată în noiembrie 1991 de Parlamentul României și
confirmată în decembrie 1991 de popor prin referendum național (77,3% dintre votanți au
acceptat constituția).
PREVEDERI:
- art. 2 prevede principiul suveranității poporului: ”suveranitatea aparține numai
poporului, care o exercită prin Parlament”;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (libertatea
individuală, siguranța persoanei, dreptul de liberă circulație, libertatea cuvântului,
libertatea conștiinței, dreptul la muncă, dreptul la învățătură;
- este afirmat caracterul național, suveran și independent, unitar și indivizibil al
statului român;
- este prevăzut principiul responsabilității ministeriale;
- este prevăzut principiul separației puterilor în stat;
MODIFICĂRI: în 2003, Parlamentul a adoptat o Lege pentru modificarea Constituției

României, aprobată prin referendum național. Modificările aveau ca scop racordarea realităților
din țară la viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană:
- minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție;
- mandatul președintelui este de 5 ani;
- după aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a
alege și de a fi aleși în scrutinul local.
URMĂRI: această constituție fundamentează regimul politic liberal din România până
în prezent.
7
III. Constituții autoritare
În România, singura constituție autoritară a fost cea introdusă de regele Carol al II-
lea în anul 1938. Autoritarismul presupune preluarea și concentrarea întregii puteri în mâinile unei
singure persoane dar, spre deosebire de totalitarism, practicile politice nu sunt împinse la extrem.
Practic, totalitarismul reprezintă forma extremă a autoritarismului.

CONTEXT: încă de la începutul domniei (1930), Carol al II-lea a fost adeptul unei
guvernări „peste partide”, încălcând permanent Constituția din 1923. Ulterior, efectele Marii Crize
Economice îi permit regelui să manifeste o conducere mai agresivă, lucru ce își atinge apogeul în
anul 1937, atunci când nici un partid politic nu a câștigat alegerile parlamentare (prima
electorală), prilej folosit de Carol al II-lea pentru a pregăti schimbarea regimului. Pe plan extern,
schimbarea regimului este favorizată de instaurarea regimurilor totalitare în Europa (nazismul în
Germania și fascismul în Italia), fapt care a încurajat forțele antidemocratice. Astfel, după eșecul
alegerilor parlamentare din 1937, premierul Octavian Goga îi solicită lui Carol al II-lea să
dizolve Parlamentul în ianuarie 1938, pregătind noi alegeri în aceeași iarnă. Cu toate acestea,
Carol a fost alarmat de mișcările politice pe care le făceau partidele, iar în februarie 1938 a
destituit (demis) guvernul Goga, a suspendat Constituția și a anulat alegerile, instituind o
dictatură regală (1938-1940).
PREVEDERI:
- Regele este Capul Statului;
- păstrează în mod formal principiul separației puterilor în stat, dar în realitate toată
puterea aparține regelui (puterea legislativă se exercită de Rege prin
Reprezentațiunea Națională care se împarte în două Adunări: Senatul și Adunarea
Deputaților. Inițiativa legilor este dată Regelui. Puterea executivă este încredințată
Regelui, care o exercită prin Guvernul Său. Persoana Regelui este inviolabilă”);
- în martie-aprilie 1938 sunt dizolvate partidele politice și înlocuite cu Frontul

Renașterii Naționale, partid unic înființat în decembrie 1938, președintele lui fiind
chiar regele;
- pe baza legii electorale din 1939, au putut participa la vot toți cetățenii (bărbați și
femei) care aveau peste 30 de ani și erau știutori de carte;
- Consiliul de Coroană devenea organ permanent cu membri fideli regelui și regimului;
- sindicatele sunt desființate și înlocuite cu Frontul Muncii;
- drepturile și libertățile cetățenilor sunt drastic limitate. Este limitată libertatea de
exprimare, libertatea de asociere, etc.
URMĂRI: a stat la baza regimului autoritar al lui Carol al II-lea care a funcționat între
anii 1938-1940. Este suspendată în momentul abdicării lui Carol al II-lea (1940) și nu va mai fi
repusă în vigoare ulterior.
8
IV. Constituții totalitare
Constituțiile totalitare din România au fost adoptate în anii 1948, 1952 și 1965,
fundamentând regimul comunist în diferitele etape ale evoluției sale. Astfel, Constituția din 1948 a
fost prima constituție comunistă a țării, reprezentând baza juridică a regimului comunist-stalinistă
până în anul 1952, când apare nevoia adoptării unei noi constituții care să marcheze controlul
mult mai accentual al U.R.S.S. asupra Republicii Populare România. Ulterior, în 1965, ultima
constituție comunistă a reprezentat o necesitate istorică, deoarece România intrase pe calea
construirii unui model național de comunism și nu mai putea funcționa sub Constituția din 1952.
CONTEXT: după lovitura de stat din 23 august 1944, debutează procesul de instaurare a
regimului comunist din România:
- 6 martie 1945: este numit primul guvern comunist, condus de Petru Groza;
- noiembrie 1946: comuniștii falsifică alegerile parlamentare și obțin 84% din voturi;
- 30 decembrie 1947: la presiunile comuniștilor, regele Mihai I este nevoit să abdice.
După abdicarea regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, constituția din 1923 este suspendată și
înlocuită cu o nouă constituție, adoptată în anul 1948.
PREVEDERI: în aprilie 1948, Marea Adunare Națională (Parlamentul unicameral)
a adoptat Constituția Republicii Populare Române, realizată după model stalinist:
- forma de organizare a statului și denumirea: Republica Populară Română;
- regimul comunist era definit ca „democrație populară”, România fiind un stat
popular, unitar, independent și suveran, însă lipsește caracterul inalienabil și
indivizibil al statului;
- era înlăturat principiul separației puterilor în stat, constituția stabilind că „organul
suprem al puterii în stat este Marea Adunare Națională” (MAN);
- MAN avea atribuția de a alege Prezidiul MAN, format din 19 membri;
- constituția preciza rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român;
- principiul suveranității poporului era prevăzut formal în art. 3, unde se afirmă că

„întreaga putere emană de la popor și aparține poporului”;
- este prevăzut dreptul la vot universal, egal, direct și secret;
- este prevăzut dreptul la proprietate și dreptul de moștenire, însă proprietatea
particulară trebuie să fie „agonisită prin munci și economisire”;
- drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, deși erau afirmate în constituție,
în practică nu existau pentru că deja fuseseră luate măsuri de impunere a cenzurii, de
control asupra individului.
URMĂRI: Constituția a fost aplicată începând cu anul 1948 în Republica Populară
Română, fiind în vigoare până în anul 1952 când, modificările apărute la nivelul regimului au făcut
necesare noi schimbări de ordin legislativ.
9
B. CONSTITUȚIA DIN 1952
CONTEXT: în plan politic, după cucerirea deplină a puterii, comuniștii au trecut la lupta
împotriva opoziției politice, clasificată cu termenul de „dușmani ai poporului”. În această
categorie au intrat epurările politice chiar din rândul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej înlăturând
dușmani precum Lucrețiu Pătrășcanu (arestat în 1948 și executat în 1954) sau gruparea moscovită
condusă de Ana Pauker (1952). Totodată, au loc mai multe evoluții la nivelul socialismului
românesc. De exemplu, în iunie 1948 începuse naționalizarea, încheiată în 1950, care pune bazele
proprietății de stat ca proprietate a întregului popor, în timp ce în martie 1949 este declanșată
colectivizarea agriculturii, prin care gospodăria țărănească individuală este înlocuită cu
gospodăria colectivă. Noua constituție, adoptată în septembrie 1952, confirmă subordonarea
României față de Uniunea Sovietică.
PREVEDERI:
- organul suprem al puterii de stat era, în continuare, Marea Adunare Națională, care
păstra același caracter formal și avea rolul de a asigura aparența democratică a
regimului. În realitate, rolul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a înregistrat o creștere
semnificativă, mai ales după înlăturarea de la conducerea partidului a grupului
moscovit alcătuit din Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu (1952);
- constituția debutează cu un capitol introductiv care glorifică supunerea în fața
U.R.S.S. („Republica Populară Română a luat naștere ca urmare a victoriei istorice a
Uniunii Sovietice asupra fascismului german și a eliberării României de către glorioasa
Armată Sovietică”);
- este precizat și întărit rolul M.A.N. ca organ suprem al puterii și al statului în
economie;
- principiul suveranității poporului este înlocuit cu formula „stat al oamenilor muncii
de la orașe și sate”, baza puterii populare fiind reprezentată de alianța dintre clasa
muncitoare și țărănime;
- este specificat rolul P.M.R. de forță politică conducătoare în societate;
- constituția prevede serviciul militar obligatoriu pentru cetățenii țării.
MODIFICĂRI:
- în martie 1961, Prezidiul Marii Adunări Naționale a fost înlocuit cu Consiliul de
Stat, aflat sub controlul M.A.N. În același timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales
președinte al Consiliului de Stat. Acum, în calitățile sale de prim-secretar al
Comitetului Central al P.M.R. și de președinte al Consiliului de Stat al R.P.R.,
Gheorghe Gheorghiu-Dej a ajuns să dețină puterea absolută în stat.;
URMĂRI: Constituția din 1952 a marcat o nouă etapă a subordinării României în fața
Moscovei și a fundamentat această fază a regimului comunist de tip stalinist în perioada 1952-1965.
C. CONSTITUȚIA DIN 1965

CONTEXT: adoptarea Constituției din 1965 a fost determinată de:
- venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea statului român și a Partidului
Comunist;
- abandonarea, de către România, a modelului stalinist de construire a comunismului;
- necesitatea unei noi baze juridice a căii național-socialiste (românești) de realizare a
comunismului în perioada 1965- 1989.
10
PREVEDERI:
- titulatura statului este Republica Socialistă România (RSR), iar partidul revine la
denumirea de Partidul Comunist Român (PCR);
- organul suprem al puterii de stat era Marea Adunare Națională, organ unic
legiuitor; aceasta alegea Consiliul de stat și Miniștri;
- prevedea formal principiul suveranității poporului;
- confirmă proprietatea de stat ca fiind a întregului popor; În constituție singurele
forme de proprietate sunt proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă (CAP);
- activitatea de elaborare a legilor a fost preluată de către Consiliul de Stat, „organ
suprem al puterii de stat, cu activitate permanentă”;
MODIFICĂRI:
- în 1968: este reorganizată, din punct de vedere administrativ, țara, revenindu-se la
împărțirea în județe, comune și sate, iar marile orașe sunt declarate municipii;
- în 1974: este înființată funcția de Președinte al Republicii Socialiste România, ales
de M.A.N., cu prerogative sporite de natură executivă (numea și revoca premierul,
comandat suprem al armatei) și legislative (emite decrete prezidențiale).
URMĂRI: Constituția a stat la baza construirii căii național socialiste a comunismului
românesc în perioada 1965-1989, până la suspendarea ei cu prilejul revoluției din 1989.
11
Constituții democratice Constituții autoritare Constituții totalitare
Constituția din 1866 Constituția din Constituția din Constituția din 1938 Constituția din Constituția din Constituția din
1923 1991 1948 1952 1965
Context și Abdicarea lui Al. I. Cuza; Realizarea Marii Prăbușirea regimului Guvernarea „peste partide” a lui Instaurarea regimului Eliminarea adversarilor Venirea lui Nicolae
cauze Venirea lui Carol I pe tronul Uniri; comunist din România Carol al II-lea; comunist în România: din P.M.R. (gruparea Ceaușescu la
României; Modificarea României (1989); Efectele Marii Crize Economice; - 1945: primul guvern Lucrețiu Pătrășcanu, conducerea României;
d.p.d.v., teritorial, Revenirea la democrație; Ascensiunea regimurilor comunist (Petru gruparea Ana Pauker); Abandonarea, de către
etnic și confesional Revenirea la pluralismul totalitare din Europa; Groza); Începutul naționalizării România, a modelului
politic Eșecul alegerilor parlamentare - 1946: Parlamentul (1948) și al stalinist de construite a
din 1937 controlat de comuniști; colectivizării (1949) comunismului
- 1947: abdicarea
regelui Mihai
Forma de Monarhie constituțională Monarhie Republică constituțională Monarhie autoritară Republică Republică Republică
organizare ereditară (Carol I) constituțională (Carol al II-lea)
ereditară (Ferdinand,
Carol II)
Regim politic Democratic / liberal Democratic / liberal Democratic / liberal Autoritar Totalitar Totalitar Totalitar
Partide Sistem bipartid: Sistem pluripartid, dar Sistem pluripartid Monopartid – Frontul Renașterii Monopartid – Partidul Monopartid – Partidul Monopartid – Partidul
politice Partidul Conservator cele mai importante: Naționale (1938) Muncitoresc Român Muncitoresc Român Comunist Român
Partidul Liberal Partidul Național (PMR) (PMR)
Liberal;
Partidul Național
Țărănist
Numele Principatele Unite Române / Regatul României Republica România Regatul României Republica Populară Republica Populară Republica Socialistă
statului România România România România
Conducerea Domn / Alteță Regală / Rege Rege Președinte Rege Secretarul Comitetului Secretarul Comitetului Secretarul Comitetului
statului Central al Partidului Central al Partidului Central al Partidului
Muncitoresc Român Muncitoresc Român Muncitoresc Român /
Președintele Republicii
Socialiste România
Separația Puterea legislativă: Puterea legislativă: Puterea legislativă: Puterea legislativă: Puterea legislativă: Puterea legislativă: Puterea legislativă:
puterilor în +Parlament bicameral (Senat + Reprezentațiunea + Parlament bicameral + Monarh, prin Reprezentațiunea Marea Adunare Marea Adunare Marea Adunare
stat și Adunare) +Domn; națională (Senat și (Senat, Camera națională (Senat + Adunarea Națională; Națională; Națională;
Puterea executivă: Adunarea deputaților) Deputaților) Deputaților); Puterea executivă: Puterea executivă: Puterea executivă:
+ Domn + Domn; + Președinte; Puterea executivă: Prezidiul M.A.N. + Prezidiul M.A.N. Consiliul de Stat +
+ Guvern Puterea executivă: Puterea executivă: + Monarh prin „Guvernul său”; Consiliul de Miniștri; (Consiliul de Stat din Consiliul de Miniștri;
Puterea judecătorească: + Domn; + Președinte; Puterea judecătorească: Puterea judecătorească: 1961) + Consiliul de Puterea judecătorească:
+Curți și tribunale; + Guvern; + Guvern; + Instanțe de Judecată; Curți și tribunale de Miniștri; Curți și tribunale de
+ Înalta Curte de Justiție și Puterea Puterea judecătorească: + Înalta Curte de Casație și justiție Puterea judecătorească: justiție
Casație judecătorească: + Curtea Supremă; Justiție În realitate, toate cele Curți și tribunale de În realitate, toate cele
+ Curți și tribunale + Avocatul Poporului; trei puteri erau justiție trei puteri erau
+ Înalta Curte de + Curtea Supremă de controlate de Secretarul În realitate, toate cele controlate de Secretarul
Justiție și Casație Justiție general al P.M.R. prin trei puteri erau general al P.M.R. prin
intermediul M.A.N. controlate de Secretarul intermediul M.A.N.
general al P.M.R. prin
intermediul M.A.N.
Constituții democratice Constituții autoritare Constituții totalitare
Constituția din 1866 Constituția din Constituția din Constituția din 1938 Constituția din Constituția din Constituția din
1923 1991 1948 1952 1965
Principii România este stat indivizibil și România era stat România este stat național, Consiliul de Coroană devenea Prevede formal Prevede formal Prevede formal
promovate necolonizabil cu populații național, unitar și independent, unitar, organ permanent cu membrii principiul suveranității principiul suveranității principiul suveranității
străine; indivizibil; indivizibil; fideli regelui; poporului (întreaga poporului (stat al poporului (deținător
Suveranitatea poporului Cetățenia putea fi Suveranitatea poporului; Sindicatele sunt desființate și putere emană de la oamenilor muncii de la suveran al puterii,
Responsabilitatea ministerială obținută indiferent de Pluralismul politic înlocuite cu Frontul Muncii; popor); orașe și sate) poporul ...)
Pluralism politic orientările religioase; Este prevăzut dreptul la Introduce serviciul Confirmă proprietatea
Pluralism politic; proprietate, dar aceasta militar obligatoriu de stat ca proprietate a
Egalitatea în fața legii; trebuia să fie „agonisită întregului popor
Legea primei prin munci și
electorale (1926) – economisire”
40% voturi = 50%
locuri Parlament
Drepturi și Libertatea cuvântului, a Libertatea cuvântului, Libertatea cuvântului, a Drepturile sunt drastic limitate. Erau afirmate drepturile Erau afirmate drepturile Erau afirmate drepturile
libertăți tiparului, secretul a tiparului, secretul tiparului, secretul Este limitată libera exprimare, și libertățile cetățenilor, și libertățile cetățenilor, și libertățile cetățenilor,
cetățenești corespondenței, libertatea corespondenței, corespondenței, libertatea libertatea de asociere, etc. dar în realitate acestea dar în realitate acestea dar în realitate acestea
individuală, a conștiinței, a libertatea individuală, individuală, a conștiinței, a erau încălcate erau încălcate sistematic erau încălcate sistematic
întrunirilor, dreptul la a conștiinței, a întrunirilor, dreptul la sistematic
asociere, dreptul la petiții întrunirilor, dreptul la asociere, dreptul la petiții
asociere, dreptul la
petiții
Dreptul la Vot cenzitar Vot universal pentru Vor universal pentru toți Vot universal pentru bărbați și Vot universal, egal, Vot universal, egal, Vot universal, egal,
vot bărbați (1918) cetățenii peste 18 ani; femei, peste 30 de ani, știutori de direct și secret pentru direct și secret pentru direct și secret pentru
Prag electoral de 3%; carte toți cetățenii peste 18 toți cetățenii peste 18 toți cetățenii peste 18
ani, cu excepția celor ani, cu excepția celor ani, cu excepția celor
interziși de regim interziși de regim interziși de regim
Modificări 1879: Art. 7 (care condiționa 2003: reafirmarea Martie 1961: Prezidiul 1968: este reorganizată
dobândirea cetățeniei de drepturilor minorităților; M.A.N. este înlocuit cu d.p.d.v. administrativ
apartenența la creștinism) este mandatul președintelui era Consiliul de Stat. Gh. țara, fiind împărțită în
modificat, iar cetățenia poate de 5 ani Gheorghiu-Dej este ales județe, comune și sate.
fi obținută indiferent de președinte al Consiliului 1974: este înființată
apartenența religioasă; de Stat. funcția de Președinte al
1884: este redus nr. de colegii Republicii Socialiste
electorale de la 4 la 3 pentru România, ales de
Adunarea Deputaților; M.A.N.
1917: sunt modificate anumite
articole pentru a putea fi
realizate reforma electorală
(1918) și reforma agrară
(1918-1921)
Aplicabilitate A stat la baza regimului A stat la baza Stă la baza regimului A fundamentat regimul autoritar A stat la baza regimului A stat la baza regimului A stat la baza regimului
democratic între 1866-1923 regimului democratic democratic instituit între al lui Carol al II-lea în perioada comunist din România comunist din România comunist din România
între 1923-1938 1991 și prezent. 1938-1940, fiind suspendată în perioada 1948-1952 în perioada 1952-1965 din 1965, până la
după abdicarea lui Carol al II-lea. căderea lui în 1989
TEMA 4
AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN
SPAȚIUL ROMÂNESC (SECOLELE IX-XVIII)
Înainte de formarea statelor medievale românești (Transilvania, Țara Românească și
Dobrogea), în spațiul carpato-danubiano-pontic existau forme de organizare politică locale, de
dimensiuni mai reduse, care sunt menționate în sursele istorice cu termeni precum: jupanate,
cnezate, voievodate, ducate, codrii, ocoale, cobâle. Acestea sunt specifice spațiului românesc în
perioada secolelor X-XIII și se aflau, în general, sub influența puterilor vecine, precum Imperiul
Bizantin (care în secolul al X-lea revine cu granița pe Dunăre), Regatul Maghiar (care se constituie
ca un stat puternic în Câmpia Pannoniei în jurul secolului al XI-lea, iar în perioada cuprinsă între
secolele XI-XII desfășoară procesul de cucerire a spațiului intracarpatic) ori Hanatul Tătaro-
Mongol (care se întinde până spre centrul Europei în urma marii invazii tătaro-mongole din 1241-
1242, pentru ca ulterior să se retragă la est de Carpați).
I. Formațiuni politice prestatale

A. Secolul al X-lea
1. Între Dunăre și Mare
a. Jupanatul lui Dimitrie – atestat de o inscripție în limba slavonă descoperită la Mircea
Vodă, datând din 943. Acesta se afla sub autoritatea primului Țarat Bulgar;
b. Jupanatul lui Gheorghe – atestat de o inscripție descoperită la Basarab. Acesta se
afla sub autoritatea Imperiului Bizantin.
2. În spațiul intracarpatic
Sunt atestate în lucrarea „Gesta Hungarorum” („Faptele Ungurilor”) a notarului regelui
Bela al II-lea, Anonymus, trei formațiuni politice prestatale:
a. Ducatul lui Menumorut – în Crișana, cu centrul la Biharea. Este cucerit în secolul al
X-lea de regalitatea maghiară.
b. Ducatul lui Glad – în Banat, cu centrul la Cuvin;
c. Ducatul lui Gelu – pe Someșuri, cu centrul la Dăbâca. Acesta este singurul despre care
Anonymus confirmă faptul că este român („Gelu, duce al blachilor”).
B. Secolul al XI-lea
Prințesa bizantină Ana Komnena atestă, în lucrarea sa „Alexiada”, existența în spațiul
cuprins între Dunăre și Mare a trei formațiuni politice prestatale conduse de Tatos, Satza și
Sesthlav.
2. În spațiul intracarpatic
Cronicarul maghiar Anonymus (în lucrarea „Gesta Hungarorum”) și scrierea hagiografică
„Legenda Sfântului Gerhard” confirmă existența a două ducate de mare întindere:
a. Ducatul lui Ahtum – în Banat;
b. Ducatul lui Gyula cel Tânăr – în Podișul Transilvaniei.
1
3. La est de Carpați
Izvoarele arheologice și tradiția atestă formațiuni politice în perioada secolelor XI-XIII,
aflate sub autoritatea cnezatelor rusești Halici și Kiev. Totodată, în aceste formațiuni politice se
constată o diferențiere socială între „preaputernicii acelor locuri” (maiores terrae) și „rustici”
(țărănimea).
Printre formațiunile politice prezente în acest spațiu în secolele XI-XIII se numără:
a. Țara Sipențiului; d. Țara Brodnicilor;
b. Codrii Cosminului; e. Țara Berlandicilor;
c. Câmpul lui Vlad; f. Țara Bolohovenilor.
C. Secolul al XIII-lea
Sursele scrise și izvoarele arheologice atestă existența Țării Cărvunei, situată între
Mangalia și Varna, condusă de Balica. Aceasta va reprezenta nucleul politic în jurul căruia
despotul Dobrotici va pune bazele statului dobrogean în secolul al XIV-lea.
2. Între Carpați și Dunăre

La 2 iunie 1247, regele maghiar Bela al IV-lea emite „Diploma Cavalerilor Ioaniți”, care
vorbește despre bogăția ținuturilor cuprinse între Carpați și Dunăre, despre existența unei
diferențieri sociale între rustici (țărani) și „maiores terrae” („mai marii locului”, boieri), despre
existența unei organizări religioase a românilor ortodocși de la sud de Carpați, dar și spre
organizarea politică a acestui spațiu:
a. Țara Severinului: cuprinde și Cetatea Severin, înființată de maghiari în 1230;
b. Voievodatul lui Seneslau: în stânga Oltului, cu centrul la Argeș-Câmpulung Mușcel;
c. Voievodatul lui Litovoi: în depresiunea Jiului, suficient de puternic pentru a încerca în
perioada 1272-1279 să se elibereze de sub suzeranitate maghiară; Litovoi moarte în acest conflict,
iar fratele său, Bărbat, este capturat, dar se răscumpără din prizonierat în schimbul unei sume
mari de bani;
d. Cnezatul lui Farcaș: în dreapta Oltului, în partea nordică;
e. Cnezatul lui Ioan: în dreapta Oltului, în partea sudică;
2
II. Formarea statelor medievale românești
A. Formarea Transilvaniei
1. Etapa formațiunilor politice prestatale (sec. X-XI)
Este reprezentată de existența unor formațiuni politice prestatale, centre ale puterii politice,
în spațiul intracarpatic, atestate în secolul al X-lea de lucrarea „Gesta Hungarorum” a lui
Anonymus (ducatele lui Gelu, Glad și Menumorut) și în secolul al XI-lea de aceeași lucrare,
alături de scrierea hagiografică „Legenda Sfântului Gerhard” (ducatele lui Ahtum și Gyula cel
Tânăr).
2. Etapa cuceririi maghiare (sec. XI-XII)

Pe parcursul secolului al XI-lea, voievodatul lui Menumorut este cucerit și integrat în
Regatul Maghiar, în timp ce în spațiul intracarpatic rămân voievodatele lui Ahtum și Gyula.
Ulterior, după creștinarea voievodului maghiar Vaik în rit catolic sub numele de Ștefan cel Sfânt,
Regatul Maghiar începe expansiunea către arcul intracarpatic în anii 1002-1003. La sfârșitul
secolului al XII-lea se încheie etapa cuceririi maghiare cu organizarea Transilvaniei sub forma
unui Voievodat autonom aflat sub suzeranitate maghiară (statul se putea administra singur, însă
nu putea întreprinde acțiuni de politică externă fără acordul Regatului Maghiar)
3. Etapa organizării statului și definitivării instituționale

Sub aspect etnic: în Transilvania sunt colonizați:
• Maghiari: pentru a contrabalansa elementul etnic dominant;
• Sași: au o origine germanică și sunt aduși cu scopul stimulării vieții economice și
urbane, în orașe precum Sibiu și Brașov;
• Secui: au o origine turanică (asiatică) și sunt colonizați cu scop militar-defensiv în
Subcarpații Răsăriteni.
Sub aspect religios: în Transilvania pătrunde religia catolică, alături de cea ortodoxă;
Sub aspect politic: se încearcă organizarea Transilvaniei sub forma principatului (în anul
1111 este atestat principele Mercurius) dar această tentativă eșuează din cauza opoziției
românilor, astfel că se revine la organizarea sub forma voievodatului (în anul 1176 este
atestat Leustachius voievod).
Sub aspect politico-administrativ: apar forme de organizare specifice etnicilor din
Transilvania:
• Comitatele – specifice maghiarilor;
• Scaunele specifice sașilor și secuilor;
• Țările – specifice românilor.
Sub aspect instituțional, sunt conturate instituțiile statului:
• Voievodatul;
• Adunarea Generală a Nobililor;
• Biserica
3
B. Formarea ȚĂRII ROMÂNEȘTI
Context intern: creșterea demografică și prosperitatea economică a ținuturilor cuprinse
între Carpați și Dunăre, acesta fiind traversat de drumul comercial ce lega Ungaria de gurile
Dunării.
Context extern: Marea invazie tătaro-mongolă (1241-1242) care a întârziat tendințele
expansioniste ale Ungariei; criza dinastică din Regatul Ungariei (începutul sec. XIV) care a
determinat slăbirea presiunii exercitate de acesta asupra spațiului cuprins între Carpați și Dunăre.
Scăderea influenței Hanatului Hoardei de Aur și a Imperiului Bizantin la gurile Dunării.
1. Etapa formațiunilor politice prestatale (sec. XIII)

Este reprezentată de existența unor formațiuni politice prestatale în spațiul cuprins între
Carpați și Dunăre, atestate în secolul al XIII-lea în „Diploma Cavalerilor Ioaniți”, emisă de
regele Bela al IV-lea al Ungariei la 2 iunie 1247:
Țara Severinului Cnezatul lui Ioan
Voievodatul lui Litovoi Cnezatul lui Farcaș
Voievodatul lui Seneslau
2. Etapa descălecatului (sec. XIII)

CAUZE: anularea autonomiei românilor din Țara Făgărașului de către regalitatea
maghiară (regele Andrei al III-lea).
DESFĂȘURARE: semi-legendarul Radu Negru Vodă, împreună cu „cetele” de români din
Țara Făgărașului trec Munții Carpați în 1291 și se stabilesc la Câmpulung. Fostul voievod al
Făgărașului începe de la Câmpulung procesul unificator, alipind în jurul lui toate formațiunile
politice de la sud de Carpați.
URMĂRI: conform tradiției istorice, Radu Negru Vodă întemeiază în acest mod Țara
Românească, iar orașul Câmpulung devine prima ei capitală și necropolă domnească.
3. Etapa obținerii independenței (sec. XIV)

CAUZE: nemulțumirea regelui maghiar Carol Robert de Anjou legată de stăpânirea lui
Basarab I asupra Cetății Banatului de Severin; dorința regalității maghiare de a-l înlătura pe
Basarab I de la conducerea Țării Românești și așezarea unui domnitor fidel în fruntea acesteia.
DESFĂȘURARE: conflictul s-a încadrat în tipul de război asimetric, motiv pentru care
Basarab încearcă mai întâi, fără succes, să-l reglementeze pe cale diplomatică. După ce această
inițiativă eșuează, el recurge la tactica pământului pârjolit și a războiului de uzură. Bătălia
finală s-a desfășurat între 9- 12 noiembrie 1330 la Posada, aceasta fiind descrisă în „Cronica
pictată de la Viena”. Basarab I atrage armatele maghiare într-o trecătoare prin munți, unde îi
întinde o ambuscadă și o distruge.
URMĂRI: soldată cu victoria lui Basarab, Bătălia de la Posada (1330) marchează
independența țării față de pretențiile de suzeranitate ale Ungariei, după cum spunea istoricul
Nicolae Iorga: „Posada a însemnat sângele în care s-a botezat neatârnarea noastră față de
unguri”.
4
4. Etapa desăvârșirii teritoriale și organizării instituționale
a. NICOLAE ALEXANDRU (1352-1364)
Pe plan intern consolidează independența de stat prin două acte de mare importanță:
• Înființarea domniei autocrate (1359) care înseamnă că domnitorul deține puterea
absolută în stat, idee care apare în sursele vremii prin formula „mare și singur
stăpânitor domn”;
• Înființarea la Curtea de Argeș a primei Mitropolii Ortodoxe a Țării Românești
(1359).
Pe plan extern reușește să refacă raporturile cu regalitatea maghiară, colaborând cu
Ludovic I de Anjou împotriva tătarilor în timpul campaniilor inițiate de coroana maghiară
între anii 1345 – 1354.
b. VLADISLAV VLAICU (1364-1377)

Fiul lui Nicolae Alexandru, domnia sa marchează, pe plan intern, o perioadă de
prosperitate economică deoarece:
• Bate primele monede ale țării, ducații de argint;
• Înființează la Severin a doua Mitropolie a Țării Românești (1370).
Pe plan extern a fost primul domnitor care se confruntă cu turcii otomani, participând la o
coaliție împotriva lor în Balcani. Reîncepe și conflictul militar cu Ungaria, atunci când
Ludovic I de Anjou refuză să îi recunoască titlurile de Ban de Severin și Duce de
Făgăraș, atacând Țara Românească. Vladislav reușește să îl învingă în bătălia de pe râul
Ialomița, din noiembrie 1368. Ulterior, Ludovic recunoștea, în schimbul prestării formale a
jurământului de vasalitate, toate titlurile și posesiunile lui Vladislav.
c. MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386-1418)

În timpul său sunt definitivate instituțiile statului; din Sfatul Domnesc vor face parte numai
boierii cu dregătorii. În același timp, desăvârșește teritorial Țara Românească prin
anexarea, în 1388, a Dobrogei, dând țării ieșire la Marea Neagră.
C. Formarea MOLDOVEI
Context intern: existența unor formațiuni politice bine conturate, cu diferențieri sociale
(„rustici” și „prea-puternicii acelor locuri”) prospere din punct de vedere economic, deoarece
spațiul de la est de Carpați era traversat de drumul comercial care lega Marea Baltică de gurile
Dunării și Marea Neagră.
Context extern: campaniile anti-tătărești organizate de regele maghiar Ludovic I de Anjou
(1345-1354), cu scopul controlării drumului comercial ce lega Marea Neagră de Marea Baltică.
1. Etapa formațiunilor politice prestatale (sec. XIII)

Este reprezentată de existența unor formațiuni politice prestatale în spațiul cuprins la est
de Carpați, atestate între secolele XI-XIII în cronicele rusești și de către tradiția istorică:
Țara Sipențiului Țara Brodnicilor
Codrii Cosminului Țara Berlandicilor
Câmpul lui Vlad Țara Bolohovenilor
5
2. Etapa dublului descălecat (sec. XIV)
PRIMUL DESCĂLECAT – DRAGOȘ DE BADEN
CAUZE: campaniile anti-tătărești organizate de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou.
DESFĂȘURARE: primul descălecat este confirmat de tradiția istorică și este plasat în
jurul anului 1347. Protagonistul este Dragoș de Baden, fost voievod al Țării Maramureșului care,
din inițiativa regelui maghiar, trece la est de Carpați și fondează o „marcă de apărare” la Baia.
URMĂRI: Dragoș și urmașii săi (Sas, Balc și Dragomir) sunt supuși fideli ai Coroanei
Maghiare, conducând marca de apărare care urma să devină nucleu politic în nordul Moldovei.
AL DOILEA DESCĂLECAT – BOGDAN DIN CUHEA

CAUZE: anularea autonomiei Țării Maramureșului de către regalitatea maghiară.
DESFȘURARE: al doilea descălecat este plasat în anul 1359, protagonistul fiind Bogdan
din Cuhea, fost voievod de Maramureș, opozant al regelui maghiar. Acest descălecat este confirmat
în Cronica lui Ioan de Târnave, secretarul regelui Ludovic I de Anjou. După ce îi înlătură pe
urmașii lui Dragoș de la conducerea mărcii de apărare de la Baia, Bogdan începe un proces de
unificare a spațiului de la est de Carpați.
URMĂRI: Bogdan este întemeietorul Moldovei, punând bazele dinastiei Bogdăneștilor și
fixează prima capitală a țării la Baia.
3. Etapa proclamării independenței de stat (sec. XIV)

A avut loc între anii 1359 – 1364/1365, când Bogdan, după unificare, folosindu-se de
conflictele dintre Ungaria și Țara Românească de la începutul domniei lui Vladislav Vlaicu și de
preocupările regelui maghiar Ludovic I pentru organizarea unei cruciade antiotomane, proclamă
independența statului, pe care regele maghiar este nevoit să o accepte „de facto” (ca pe un fapt
împlinit).
4. Etapa desăvârșirii teritoriale și organizării instituționale

a. LAȚCU (1369-1377)
După ce Ludovic cel Mare devine și rege al Poloniei, Lațcu îi trimite o scrisoare Papei
spunându-i că vrea să se convertească la catolicism, obținând, astfel, recunoașterea oficială
a statului. Totodată, Papa îl recunoaște cu titlul de „duce”, în timp ce Lațcu acceptă
înființarea unei episcopii catolice la Siret.
b. PETRU I MUȘAT (1377-1391/1392)

Pe plan intern:
• Pune bazele dinastiei Mușatinilor;
• Mută capitala țării de la Baia la Suceava;
• Bate primele monede ale țării, groșii de argint;
• Cel mai important act al domniei sale îl reprezintă înființarea, în 1386, la Suceava,
a primei Mitropolii Ortodoxe a Moldovei, recunoscute de Patriarhia din
Constantinopol abia între anii 1401-1402, în timpul lui Alexandru cel Bun.
Pe plan extern: în 1387, încheie un tratat cu regele Poloniei, Vladislav Iagello. Prin acest
tratat, Petru I Mușat depune jurământ de vasalitate în fața regelui, în schimb fiindu-i
recunoscută stăpânirea asupra Moldovei.
6
c. ROMAN I MUȘAT (1391/1392-1394)
În 1393, Roman I Mușat înființează domnia autocrată, care înseamnă că domnitorul
deține puterea absolută în stat, idee care apare în sursele vremii prin formula „mare și
singur stăpânitor domn”;
Din punct de vedere teritorial, el extinde teritoriul Moldovei prin anexarea „ținuturilor
de jos” (zona de sud a Moldovei), dând țării ieșire la Marea Neagră. Aceste lucruri sunt
demonstrate de titulatura folosită de domnitor, anume „mare și singur stăpânitor, de la
munte până la mare”.
III. Instituțiile statelor medievale românești

A. Instituțiile din spațiul intracarpatic (Transilvania)
1. VOIEVODATUL
a. ATRIBUȚII: este o instituție politică centrală, conturată după model românesc.
Voievodul era supus (vasal) coroanei maghiare, fiind numit de regele Ungariei și având
statut de Înalt funcționar al Regatului Maghiar. Avea atribuții administrative,
judecătorești (instanța supremă de judecată) și militare (era comandantul suprem al armatei
Transilvaniei).
b. EVOLUȚII:
• SEC. XIV: voievozi precum Roland Borșa și Ladislau Kan încearcă să se
desprindă, fără succes, de sub suzeranitatea maghiară. Astfel, Roland Borșa, în
numele unui „regnum Transilvanum” (regat al Transilvaniei) își sporește
prerogativele și convoacă prima Adunare Generală a Nobililor la Deva (1288).
• SEC. XVI: după 1541, când Transilvania trece sub suzeranitate otomană și
devine Principat Autonom aflat sub Suzeranitate Otomană, voievodul primește
calitatea de Principe (prerogative sporite, asemănătoare cu cele ale domnitorilor
Țării Românești și Moldovei).
• SEC. XVII-XVIII: în contextul cuceririi și reorganizării Transilvaniei de către
Imperiul Habsburgic (Austriac), este desființată funcția de voievod și de principe,
iar Transilvania va fi condusă în numele Curții de la Viena de un guvernator
militar onorific, împăratul de la Viena deținând titlul de Principe al Transilvaniei.
2. ADUNAREA GENERALĂ A NOBILILOR

a. ATRIBUȚII: instituție fundamentală a Transilvaniei, îi cuprinde pe reprezentanții
„stărilor privilegiate”. Prima a fost convocată în 1288 la Deva de către voievodul Roland
Borșa. Avea atribuții în politica internă (stabilea impozitele) și politica externă (ratifica
tratatele încheiate de voievod, aproba starea de război sau încheierea păcii).
7
b. EVOLUȚII:
• SEC. XIV: până în 1366, din ea făceau parte și românii. După 1366, românii sunt
excluși din Adunare printr-o diplomă emisă de Ludovic I de Anjou, care
condiționa calitatea de nobil de apartenența la catolicism, devenind o instituție
exclusiv a națiunilor recepte (maghiari, sași și secui), în timp ce românii vor fi
lipsiți de drepturi politice și vor fi considerați „tolerați” sau „admiși”.
• SEC. XVI: Adunarea Generală a Nobililor își schimbă denumirea în Dietă,
pentru ca la începutul modernității, sub stăpânire austriacă, Dieta să se mențină
drept o instituție politică a celor trei națiuni privilegiate (maghiară, săsească și
secuiască).
3. BISERICA
a. ATRIBUȚII: în Transilvania, confesiunea creștin-ortodoxă era predominantă, fiind
practicată de români, însă ei i se alătură confesiunea creștin-catolică după momentul
cuceririi arcului intracarpatic de către maghiari și colonizării Transilvaniei cu maghiari,
sași și secui.
b. EVOLUȚII:
• SEC. XIV: în 1366, printr-o diplomă emisă de Ludovic I de Anjou, religia
ortodoxă a fost scoasă în afara legii și lipsită de drepturi. Până în secolul al XVI-
lea, atunci când are loc Reforma protestantă, catolicismul a fost singura religie
oficială în Transilvania.
• SEC. XVI: până în secolul al XVI-lea, atunci când are loc Reforma protestantă,
catolicismul a fost singura religie oficială în Transilvania. După Reformă sunt
acceptate ca religii recepte și cele reformate: calvină, luterană și unitariană.
Astfel, în Transilvania, stările privilegiate erau maghiară, săsească și secuiască,
iar sub aspect religios erau patru religii oficiale: catolică, calvină, luterană și
unitariană.
• SEC. XVIII: la începutul modernității, sub stăpânire austriacă, un moment
important în viața religioasă a românilor l-a reprezentat unirea cu Biserica Romei,
din aceasta rezultând Biserica Greco-
Catolică (Biserica Unită, 1698).
Inițiativa a venit din partea Curții de la
Viena cu scopul refacerii pozițiilor
catolicismului în Transilvania și
acceptarea, în 1698 în sinodul de la Alba-
Iulia, a 38 de protopopi români ortodocși.
Biserica Unită a declanșat în prima
jumătate a secolului al XVIII-lea, lupta
românilor din Transilvania pentru
emanciparea națională, luptă condusă de
episcopul unit Inochenție Micu Klein. În
1744 el a redactat petiția „Supplex
Libellus” în care a cerut recunoașterea
românilor ca națiune politică.
8
B. Instituțiile din spațiul extracarpatic (Țara Românească și Moldova)
1. DOMNIA
a. CARACTERISTICI: este instituția centrală a statului medieval extracarpatic, apărută
odată cu statul (sec. XIV). A fost o creație politică românească, termenul derivând de la
latinescul „dominus”. A îmbrăcat o formă absolută, legitimată de originea divină a
puterii, prezentată în titlul domnesc prin termenul „Io”. Deci, domnul a avut o putere
nelimitată, în calitatea lui de „ales al lui Dumnezeu”. Alegerea domnitorului se făcea pe
cale eraditară (în familia Basarabilor sau a Mușatinilor) sau electivă (domnul era ales de
Adunarea Țării). Consolidarea puterii domnești s-a realizat prin înființarea domniei
autocrate, de către Nicolae Alexandru în Țara Românească (1359), respectiv Roman I
Mușat în Moldova (1393), adică domnitorul era deținătorul absolut al puterii. În titlul
domnesc, domnia autocrată apare sub formula „mare și singur stăpânitor domn”.
b. ATRIBUȚII:
Executive: stăpânul țării, numea și revoca dregătorii, bate moneda;
Legislative: emite hrisoave și danii, stabilea impozite;
Judecătorești: era judecătorul suprem, acorda pedeapsa cu moartea;
Politica externă: reprezenta țara în relațiile externe, încheia tratate de
alianță / pace, declara război;
Bisericești: înființa mitropolii și a episcopiilor;
Militare: comandantul suprem al armatei.
c. EVOLUȚII:
• SEC. XVI: în contextul instaurării regimului dominației otomane în Țara
Românească și Moldova, domnul pierde puterea nelimitată. Domnia rămâne
pământeană, dar sultanul se amesteca tot mai mult în numirea domnitorului.
• SEC. XVIII: în 1711 (Moldova), respectiv 1716 (Țara Românească) este
instaurat regimul fanariot:
o Grecizarea domniei - tronurile Țării Românești și al Moldovei erau
cumpărate cu sume importante de bani de către boierii bogați din
cartierul Fanar al Constantinopolului. În schimb, domnii primeau
documente de recunoaștere a domniei lor pentru o perioadă limitată
(3-4 ani).
o Grecizarea aparatului administrativ - pentru a-și plăti creditorii
din Constantinopol, domnitorii fanarioți le ofereau dregătorii
(funcții) în țările române
o Fiscalitate excesivă - fiind practicată venalitatea funcțiilor, domnii
fanarioți urmăreau în scurta perioadă pe care o aveau la domnie să își
recupereze investițiile făcute pentru a cumpăra tronul dar și să se
îmbogățească. Totodată, cresc obligațiile materiale față de Imperiul
Otoman (tributul – haraciul și darurile către sultan și demnitari –
peșcheșuri).
• SEC. XIX: în contextul Revoluției lui Tudor Vladimirescu (1821), Imperiul
Otoman decide să pună capăt regimului fanariot, astfel că din 1822, în Țara
Românească și Moldova sunt numiți domnitori pământeni.
9
2. SFATUL DOMNESC
a. CARACTERISTICI: este o instituție a statului medieval apărută în aria civilizației
bizantino-slave. Inițial era alcătuită din marii boieri, dar în timpul lui Mircea cel Bătrân și
Alexandru cel Bun începe să fie compusă numai din boierii cu dregătorii (funcții bine
precizate, instrumente prin care domnitorii administrau țara). Dregătorii: vornicul, logofătul,
spătarul, vistiernicul.
b. ATRIBUȚII: rol consultativ, fiind consultat de domn în probleme administrative,
judecătorești și de politică externă. Avea rolul de a limita puterea absolută a domnitorului.
c. EVOLUȚII:
• SEC. XVI: în contextul instaurării regimului dominației otomane, Sfatul
Domnesc își schimbă denumirea în Divan.
• SEC. XVIII: în timpul regimului fanariot, devine principalul instrument de
îmbogățire în contextul practicării venalității funcțiilor (scoaterea funcțiilor la
vânzare).
3. BISERICA
a. CARACTERISTICI: instituție fundamentală a statului medieval, a doua ca importanță
după domnie. Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost autocefală, adică a avut
o organizare de sine stătătoare, depinzând numai dogmatic de Patriarhia din
Constantinopol. Un pas important în organizarea Bisericii Ortodoxe l-a reprezentat
înființarea mitropoliilor ortodoxe:
• 1359: Mitropolia de la Curtea de Argeș, fondată de Nicolae Alexandru;
• 1370: Mitropolia de la Severin, fondată de Vladislav Vlaicu;
• 1386: Mitropolia de la Suceava, fondată de Petru I Mușat.
b. ATRIBUȚII: mitropolitul era primul sfetnic al domnului, al doilea demnitar în Sfatul
Domnesc, locțiitor al domnului în caz de vacanță a tronului, putea conduce soliile de pace în
numele domnitorului. Între Biserică și Domnie exista o relație de interdependență:
c. EVOLUȚII:
• SEC. XVI: în contextul instaurării regimului dominației otomane, Biserica
Ortodoxă își pierde autocefalia;
• SEC. XVIII: în timpul regimului fanariot, instituția este grecizată, iar funcțiile
bisericești sunt scoase la vânzare.
10
Formațiuni politice prestatale
Secol Spațiu Izvor istoric Formațiuni politice Informații
istoric
Între Dunăre O inscripție în limba slavonă Jupanatul lui Dimitrie Aflat sub autoritatea primului
X și Mare descoperită la Mircea Vodă, datată din Țarat Bulgar
943
O inscripție descoperită la Basarab Jupanatul lui Gheorghe Aflat sub autoritatea Imperiului
Bizantin
În spațiul Notarul regelui Bela al II-lea, Ducatul lui Menumorut În Crișana, cu centrul la Biharea
intracarpatic Anonymus, Gesta Hungarorum Ducatul lui Glad În Banat, cu centrul la Cuvin
Ducatul lui Gelu Pe Someșuri, cu centrul la Dăbâca,
singurul despre care Anonymus
confirmă faptul că este „blach”
Între Dunăre Anna Komnena, Alexiada Formațiunile conduse de Tatos, În jurul anului 1094
XI și Mare Satza și Sesthlav
În spațiul Anonymus, Gesta Hungarorum Ducatul lui Ahtum În Banat
intracarpatic Scrierea hagiografică Legenda Ducatul lui Gyula cel Tânăr În Podișul Transilvaniei
Sfântului Gerard
La est de Izvoarele arheologice și tradiția istorică Țara Sipențiului Atestate în perioada secolelor XI-
Carpați Codrii Cosminului XIII; este conformată diferențierea
Câmpul lui Vlad socială între „puternicii acelor
Țara Brodnicilor locuri” (maiores terrae) și „rustici”
Țara Berlandicilor (țărani); se aflau sub autoritatea
Țara Bolohovenilor cnezatelor rusești Halici și Kiev
Între Dunăre Izvoarele arheologice și sursele scrise Țara Cărvunei Între Mangalia și Varna, condusă
XIII și Mare de Balica
Între Carpați Bela al IV-lea – Diploma Cavalerilor Țara Severinului Atestate în jurul anului 1230
și Dunăre Ioaniți (2 iunie 1247) Voievodatul lui Seneslau Diploma confirma prosperitaeta
Voievodatul lui Litovoi economică a acestui spațiu,
Cnezatul lui Ioan organizarea bisericească și
Cnezatul lui Farcaș diferențierea socială a populației.
Formarea statelor medievale românești
Transilvania Etapa formațiunilor politice Etapa cuceririi maghiare: Etapa organizării statului și definitivării instituțiilor:
prestatale (sec. X-XI) Începe în anii 1002-1003 după creștinarea voievodului - sub aspect etnic: în Transilvania sunt aduși maghiari, sași (germanici, rol economic) și secui (turanici, rol militar);
Sec. X: Voievodatele lui Gelu, Vaik în rit catolic, sub numele de Ștefan cel Sfânt; - sub aspect religios: în Transilvania pătrunde confesiunea catolică, alături de cea ortodoxă;
Glad și Menumorut, Pe parcursul sec. XI, voievodatul lui Menumorut este - sub aspect politico-administrativ, apar forme de organizare specifice etniilor din Transilvania:
menționate în „Gesta cucerit și integrat în Regatul Maghiar, în timp ce în + comitatele – maghiari;
Hungarorum” a lui Anonymus; spațiul intracarpatic rămân voievodatele lui Ahtum și + scaunele – sași și secui;
Sec. XI: Voievodatele lui Gyula; + țări – românii
Ahtum și Gyula, menționate în La sfârșitul sec. XII, se încheie etapa cuceririi - sunt organizate instituțiile statului:
„Gesta Hungarorum” a lui maghiare cu organizarea Transilvaniei sub forma unui + Voievodatul
Anonymus și în „Legenda Voievodat Autonom aflat sub Suzeranitate Maghiară + Adunarea Generală a Nobililor
Sfântului Gerhard”. + Biserica
Țara Etapa formațiunilor politice Etapa descălecatului (sec. XIII) Etapa obținerii independenței (sec. XIV) Etapa consolidării statului, extinderii teritoriale și organizării
Românească prestatale (sec. XIII) Cauze: anularea de către regalitatea maghiară a Context: în 1324, domnitorul Basarab I încheie un instituțiilor (sec. XIV)
Țara Severinului autonomiei românilor din Țara Făgărașului. acord cu regele maghiar Carol Robert de Anjou -Nicolae Alexandru (1352-1364):
Voievodatele lui Litovoi și Desfășurare: în anul 1291, semi-legendarul Radu prin care obține recunoașterea Țării Românești, + 1359: înființează domnia autocrată;
Seneslau Negru Vodă pleacă împreună cu cetele de români din în schimb acceptând suzeranitatea maghiară. + 1359: înființează prima mitropolie ortodoxă la Curtea de
Cnezatele lui Ioan și Farcaș Țara Făgărașului și se așază la Câmpulung. Cauze: conflictul apărut între Basarab I și Carol Argeș;
Menționate în „Diploma Urmări: de aici începe un proces de unificare a Robert de Anjou; dorința regelui maghiar de a - Vladislav Vlaicu (1364-1377):
Cavalerilor Ioaniți” (1247, Bela formațiunilor politice din stânga și dreapta Oltului, înscăuna un domnitor fidel pe tronul Țării + bate primele monede ale Țării Românești;
al IV-lea) încheiat cu apariția Țării Românești, în timp ce orașul Românești; + 1370: înființează o a doua mitropolie ortodoxă la Severin;
Câmpulung devine capitală. Desfășurare: în anul 1330, Carol Robert de - Mircea cel Bătrân (1386-1418):
Anjou atacă Țara Românească. Basarab I aplică + 1388: anexează Dobrogea, dând Țării Românești ieșire la
tactica pământului pârjolit și a războiului de Marea Neagră;
uzură și atrage armata maghiară într-o capcană. Se conturează și consolidează instituțiile statului:
Bătălia s-a desfășurat între 9-12 septembrie 1330 - Domnia
la Posada, victoria fiind a lui Basarab. - Sfatul Domnesc
Urmări: Țara Românească își obține - Adunarea Țării
independența - Biserica
Moldova Etapa formațiunilor politice Etapa dublului descălecat (sec. XIV) Etapa proclamării Etapa consolidării statului, extinderii teritoriale și organizării instituțiilor
prestatale (sec. XI-XIII) Primul descălecat (1347): independenței (sec. XIV) (sec. XIV)
Codrii Cosminului Cauze: dorința regalității maghiare de a controla drumul comercial Între anii 1359-1365, - Lațcu (1369-1377):
Câmpul lui Vlad de la est de Carpați, care lega Marea Baltică de Marea Neagră; regele maghiar Ludovic I + obține din partea Papalității, recunoașterea oficială a Țării Moldovei
Țara Sipențiului pericolul atacurilor mongolo-tătare din estul Carpaților; de Anjou era implicat în și recunoașterea lui pe tronul acestuia cu titlul de duce.
Țara Brodnicilor Desfășurare: voievodul Țării Maramureșului, Dragoș de Baden, conflictele cu Țara - Petru I Mușat (1377-1391/92):
Țara Berlandicilor este trimis de regele Ungariei să fondeze o marcă de apărare cu Românească a lui + bate primele monede ale țării Moldovei;
Țara Bolohovenilor sediul la Baia. Vladislav Vlaicu, dar era + 1386: înființează prima mitropolie ortodoxă la Suceava;
Menționate în tradiția orală și în Urmări: regalitatea maghiară controlează spațiul de la est de Carpați preocupat și de organizarea + 1387: încheie un tratat cu regele Poloniei, Vladislav Jagello;
letopisețele rusești Al doilea descălecat (1359): unei cruciade anti- - Roman I Mușat (1391/92-1394):
Cauze: anularea autonomiei Țării Maramureșului de către otomane, astfel că Bogdan + 1393: înființează domnia autocrată;
regalitatea Maghiară; găsește un prilej favorabil + desăvârșește teritorial Moldova prin anexarea ținuturilor de jos, dând
Desfășurare: voievodul Țării Maramureșului, Bogdan din și proclamă independența țării ieșire la Marea Neagră.
Cuhea, pleacă peste Carpați și se duce în nordul Moldovei, la Baia, pe cale pașnică. Se conturează și consolidează instituțiile statului:
de unde îi înlătură pe urmașii lui Dragoș, păstrând controlul asupra - Domnia
acestei țări. - Sfatul Domnesc
Urmări: regele maghiar pierde controlul asupra nordului Moldovei, - Adunarea Țării
unde Bogdan începe un proces de unificare a formațiunilor politice. - Biserica
Dobrogea Etapa formațiunilor politice prestatale (sec. Etapa unificării formațiunilor politice (sec. XIV) Etapa consolidării statului și dispariției acestuia (sec. XIV)
X-XIII) 1354: Dobrotici preia conducerea Țării Cărvunei și se implică în luptele pentru După moartea lui Dobrotici, conducerea țării este preluată de Ivanco. El bate
Sec. X: Jupanatele lui Dimitrie și Gheorghe; putere de la Constantinopol. Ulterior îi este recunoscut titlul de despot, calitate ce îi primele monede ale Dobrogei. Totuși, sub presiunile loviturilor otomane,
Sec. XI: Șefiile locale conduse de Tatos, permite să unifice formațiunile politice dintre Dunăre și Marea Neagră și să pună Ivanco moarte în timpul confruntărilor, iar domnitorul Țării Românești,
Satza și Sesthlav; bazele statului Dobrogean. Mircea cel Bătrân, găsește prilejul oportun pentru a anexa acest stat, țării lui
Sec. XIII: Țara Cărvunei, între Mangalia și (1388)
Varna, condusă de Balica
Transilvania Țara Românească și Moldova
Voievodatul Adunarea Generală a Biserica Domnia Sfatul Domnesc Adunarea Țării Biserica
Nobililor
Instituție politică centrală Instituție centrală În Transilvania existau Instituție centrală; Instituție centrală, Instituție centrală, reunea Instituție fundamentală
Model românesc Formată din reprezentanții „stărilor confesiunea creștin ortodoxă (a Model românesc, derivă de la latinescul Model românesc; reprezentanții stărilor Până în secolul al XVI-lea a fost
Caracteristici
Voievodul era supus (vasal) privilegiate” românilor) și cea creștin „dominus”; Inițial era alcătuită din privilegiate (cler, autocefală (organizare de sine
coroanei maghiare Model occidental catolică (a maghiarilor, sașilor Formă absolută a puterii, legitimată de marii boieri, dar din boierime, orășenii stătătoare), depinzând dogmatic de
Era numit de regele Ungariei și avea Prima dată a fost convocată la Deva în și secuilor) originea divină prezentată în titlul timpul lui Mircea cel bogați); Patriarhia din Constantinopol
statut de Înalt Funcționar al 1288 de Roland Borșa domnesc prin termenul „Io” sau „Ioan”; Bătrân și Alexandru 1359: prima mitropolie ortodoxă a
Regatului Maghiar Era ereditară (familia Basarabilor / cel Bun începe să fie Țării Românești (Curtea de Argeș,
Mușatinilor) și electivă (domn ales de compus din boierii cu Nicolae Alexandru);
Adunarea Țării) dregătorii; 1370. a doua mitropolie ortodoxă a
Domnia autocrată (domn singur Dregătorii: Vornicul, Țării Românești (Severin,
stăpânitor) – Nicolae Alexandru în Logofătul, Spătarul, Vladislav Vlaicu);
Țara Românească (1359); Vistiernicul. 1386: prima mitropolie ortodoxă a
Roman I Mușat în Moldova (1393) Moldovei (Suceava, Petru I Mușat)
Administrative și judecătorești; Politica internă: stabilea impozitele; Executive: stăpânul țării, numea și Rol consultativ, fiind Convocată periodic Mitropolitul era primul sfetnic al
Militare Politica externă: ratifica tratatele, revoca dregătorii, bate moneda; consultat de domn în începând cu secolul al XV- domnului, al doilea demnitar în
aproba starea de război, încheierea păcii. Legislative: emite hrisoave și danii, probleme lea, avea un rol important Sfatul Domnesc, locțiitor al
stabilea impozite; administrative, în alegerea domnitorului, în domnului în caz de vacanță a
Atribuții
Judecătorești: era judecătorul suprem, judecătorești și de votarea impozitelor tronului, putea conduce soliile de
acorda pedeapsa cu moartea; politică externă; stabilite de domn sau în pace în numele domnitorului
Politica externă: reprezenta țara în Avea rolul de a limita ratificarea deciziilor
relațiile externe, încheia tratate de puterea absolută a domnului în materie de
alianță / pace, declara război; domnitorului politică externă
Bisericești: înființa mitropolii și a
episcopiilor;
Militare: comandantul suprem al
armatei
Sec. XIII-XIV: Sec. XIV: Sec. XIV:
Voievozi precum Roland Borșa și Până în 1366, din ea făceau parte și În 1366, printr-o diplomă emisă
Ladislau Kan încearcă să se românii; de Ludovic I de Anjou, religia
desprindă, fără succes, de sub După 1366, românii sunt excluși din ortodoxă a fost scoasă în afara
suzeranitatea maghiară Adunare printr-o diplomă emisă de legii și lipsită de drepturi.
Ludivoc I de Anjou, devenind o
instituție exclusiv a națiunilor recepte
(maghiari, sași și secui)
Sec. XVI: Sec. XV: Sec. XVI: Sec. XVI: Sec. XVI: Sec. XVI:
După 1541, când Transilvania trece După încheierea alianței Unio Trium După răspândirea Reformei În contextul instaurării regimului În contextul instaurării În contextul instaurării regimului
sub suzeranitate otomană și devine Nationum este reîntărit controlul protestante în Transilvania, pe dominației otomane, domnul pierde dominației otomane, dominației otomane, Biserica
Principat Autonom aflat sub națiunilor recepte (maghiari, sași și lângă catolicism, vor deveni puterea nelimitată. Domnia rămâne Sfatul Domnesc își Ortodoxă își pierde autocefalia
Evoluții
Suzeranitate Otomană, voievodul secui) religii oficiale și cele pământeană, dar sultanul se amestecă schimbă denumirea în
primește calitatea de Principe protestante (luteranismul, tot mai mult în numirea domnitorului. Divan
(prerogative asemănătoare cu cele calvinismul și unitarianismul)
ale domnitorilor Țării Românești și
Moldovei)
Sec. XVII-XVIII: Sec. XVI: Sec. XVII: Sec. XVIII: Sec. XVIII: Sec. XVIII: Sec. XVIII:
În contextul cuceririi și reorganizării Adunarea Generală a Nobililor își În 1698, în sinodul de la Alba În 1711 (Moldova), respectiv în 1716 În timpul regimului În contextul instaurării În timpul regimului fanariot,
Transilvaniei de către habsburgi schimbă denumirea în Dietă; rămâne un Iulia sunt acceptați protopopi (Țara Românească) este instaurat fanariot, devine regimului fanariot, își instituția este grecizată, iar
(austrieci), este desființată funcția apanaj al celor trei națiuni recepte români, convertiți la Greco- regimul fanariot: principalul instrument pierde importanța. funcțiile bisericești sunt scoase la
de voievod și de principe, iar catolicism. - grecizarea domniei; de îmbogățire în Ultima alegere (o vânzare
Transilvania va fi condusă în numele În sec. al XVIII-lea, Biserica - grecizarea aparatului administrativ; contextul practicării confirmare a domnitorului
Curții de la Viena de un guvernator Greco-Catolică (Unită) - fiscalitatea excesivă venalității funcțiilor. numit de sultan) a avut loc
militar onorific declanșează lupta românilor din în 1730, iar în 1749 a fost
Transilvania pentru obținerea convocată pentru ultima
drepturilor politice (Inochenție dată
Micu Klein, „Supplex
Libellus”)
TEMA 5
STATUL ROMÂN MODERN – DE LA „PROIECT
POLITIC” LA REALIZAREA ROMÂNIEI MARI
În contextul agravării „Crizei Orientale” și a efectelor acesteia asupra Țării Românești și
Moldovei (scăderea nivelului de trai din cauza fiscalității excesive, încălcarea autonomiei, regimul
fanariot) boierii români organizați în Partida Națională au început o activitate programatică ce a
presupus elaborarea unor proiecte și programe politice în care erau exprimate dorințele și
dezideratele românilor cu privire la unirea principatelor și la modernizarea acestora. Cu toate că
cele mai multe dintre proiectele politice nu au fost aplicate, ele au avut rolul de a sintetiza dorințele
naționale ale românilor în vederea implementării lor atunci când contextul politic ar fi permis.
I. Etapa proiectului politic

A. CONTEXT EXTERN
- Declanșarea și agravarea „Crizei Orientale” (incapacitatea Imperiului Otoman de a se mai
adapta în plan politic, militar și economic începând cu anul 1683);
- Ridicarea Imperiului Țarist (Rusiei) și a Imperiului Habsburgic (Austriei) ca mari
puteri, pretendente și rivale la moștenirea Imperiului Otoman;
- Urmările războaielor ruso-austro-turce pentru spațiul românesc;
B. CONTEXT INTERN
1. Introducerea în 1711 în Moldova, respectiv în 1716 în Țara Românească a
REGIMULUI FANARIOT, care a știrbit grav autonomia Principatelor întrucât se practica:
- GRECIZAREA DOMNIEI – tronurile Țării Românești și al Moldovei erau cumpărate
cu sume importante de la sultan. În schimb, domnii primeau documente de recunoaștere
a domniei lor pentru o perioadă limitată (3-4 ani). Domnii devin funcționari ai Porții
otomane.
- GRECIZAREA APARATULUI ADMINISTRATIV – pentru a-și plăti creditorii din
Constantinopol, domnitorii fanarioți le ofereau dregătorii în țările române, astfel că multe
demnități politice și religioase vor fi ocupate de greci din cartierul Fanar.
- FISCALITATE EXCESIVĂ – fiind practicată venalitatea funcțiilor, domnii fanarioți
urmăreau în scurta perioadă pe care o aveau la domnie să își recupereze investițiile făcute
pentru a o cumpăra dar și să se îmbogățească. Totodată, cresc obligațiile materiale față
de Imperiul Otoman (tributul – haraciul și darurile către sultan și demnitari –
peșcheșuri).
- Țările Române și-au pierdut puterea militară, fiindu-le interzis să mai întrețină o armată.
2. Apariția PARTIDEI NAȚIONALE, formațiune politică a boierilor pământeni care a

coordonat activitatea programatică (de redactare a proiectelor politice) a românilor și a solicitat
marilor puteri creștine sprijin în lupta pentru revenirea la vechea autonomie, încetarea regimului
fanariot (1711/1716-1821) și unirea Țării Românești cu Moldova. Membrii acesteia erau boieri
pământeni cu orientări politice liberale, mulți dintre ei realizându-și studiile în străinătate și luând
contact cu ideile iluministe care fundamentau în Occident regimuri politice cu caracter
democratic.
1
B. PROIECTE POLITICE DIN SECOLUL AL XVIII-LEA
1. PROIECTUL POLITIC AL LUI GAVRIIL CALLIMACHI (1769)
CONTEXT:: redactat cu ocazia desfășurării războiului ruso-turc din 1768-1774.
PREVEDERI: sintetizează voința națiunii reprezentată de Partida Națională condusă de
mitropolitul Moldovei, Gavriil Callimachi; solicita instaurarea unei republici aristocratice
conduse de 12 mari boieri.
2. MEMORIUL DE LA FOCȘANI (1772)

CONTEXT: redactat cu ocazia desfășurării războiului ruso-turc din 1768-1774 și a
tratativelor între Imperiul Otoman și Imperiul Rus care aveau loc la Focșani.
PREVEDERI: Partida Națională din Moldova solicită:
- unirea Țării Românești cu Moldova sub protecția Rusiei, Austriei și Prusiei;
- revenirea la domnia pământeană;
- respectarea autonomiei Principatelor;
3. MEMORIUL DE LA ȘIȘTOV (1791)

CONTEXT: redactat cu ocazia desfășurării războiului ruso-turc din 1787-1792 și a
tratativelor între Imperiul Otoman și Imperiul Rus care aveau loc la Șiștov.
PREVEDERI: Partida Națională din Țara Românească solicită:
- unirea Țării Românești și Moldovei sub protecția Rusiei și Austriei;
- desființarea raialelor;
- revenirea la vechea autonomie a Principatelor și la domnia pământeană.
C. PROIECTE POLITICE DIN PRIMA JUMĂTATE A SEC. AL XIX-LEA

1. SCRISOAREA BOIERILOR CĂTRE NAPOLEON BONAPARTE (1807)
CONTEXT: ascensiunea Franței drept mare putere europeană după bătălia de la Austerlitz
PREVEDERI:
- se solicita ca Franța să salveze Principatele de domnitorii fanarioți;
- unirea Țării Românești și Moldovei într-un singur stat sub numele de Dacia sau
Valahia Mare, condus de un suveran de origine franceză sau italiană.
2. „CERERILE NORODULUI ROMÂNESC” (1821)

CONTEXT: apariția organizației secrete Eteria în anul 1814 la Odessa; dorința lui
Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, de a declanșa mai multe răscoale anti-otomane în
Peninsula Balcanică. Ipsilanti intră în tratative cu un boier din zona Olteniei, Tudor
Vladimirescu, care trebuia să coordoneze mișcările revoluționare din Țara Românească.
Obiectivele revoluționarilor români de la 1821 erau încetarea secolului fanariot, revenirea la
vechea autonomie și organizarea țării pe principii moderne.
PREVEDERI:
- limitarea abuzurilor domnitorilor fanarioți;
- înființarea unei armate susținută economic de mănăstiri;
- desființarea impozitelor multiple și a privilegiilor de clasă;
- organizarea țării pe principii moderne.
URMĂRI: Tudor Vladimirescu este asasinat de membrii Eteriei atunci când intră în
tratative cu Imperiul Otoman; Poarta înăbușe revoluția printr-o intervenție militară; Imperiul
Otoman pune capăt regimului fanariot, iar în 1822 numește primii domnitori pământeni în
Țara Românească și Moldova.
2
3. „CONSTITUȚIA CĂRVUNARĂ”/„CONSTITUȚIA CELOR 77 DE PONTURI” (1822)
CONTEXT: numirea primului domnitor pământean pe tronul Moldovei, Ioniță Sandu
Sturdza, după secolul fanariot; dorința Partidei Naționale din Moldova, condusă de Ionică
Tăutu, de a obține mai multe concesii din partea domnitorului.
PREVEDERI:
- egalitatea în fața legii;
- introducerea separației puterilor în stat;
- organizarea statului ca o monarhie constituțională și ereditară.
URMĂRI: Ioniță Sandu Sturdza acceptă documentul, însă el nu este aplicat din cauza
opoziției Imperiului Otoman și Rusiei.
D. PROIECTE POLITICE DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIX-LEA

Anul 1848 sau „primăvara popoarelor” a reprezentat o amplă mișcare revoluționară care a
cuprins întreg continentul european, o mișcare ce debutează în Franța și se întinde rapid până în
Principatele române. În spațiul românesc, cauzele revoluțiilor de la 1848 sunt foarte ample,
plecând de la cele sociale (nevoia unei reforme agrare, drepturi și libertăți cetățenești), către cele
politice (respectarea autonomiei țărilor, organizarea unor Adunări Obștești reprezentative, unirea
Țării Românești cu Moldova).
1. „PETIȚIA-PROCLAMAȚIE” în Moldova (martie 1848)

CONTEXT: după izbucnirea revoluției moderate (sub forma unei mișcări legaliste –
publicarea de memorii) în Moldova, revoluționarii redactează documentul intitulat „Petiția-
proclamație”.
PREVEDERI:
- instaurarea unui regim politic liberal-moderat, respectarea Regulamentului
Organic și luarea unor măsuri pentru dezvoltarea economiei și îmbunătățirea
condiției țăranilor;
- reforma învățământului pe temei național;
- desființarea Adunării Obștești și alegerea uneia reprezentative, fără implicarea
conducerii.
URMĂRI: documentul este adresat domnitorului Mihail Sturdza care îl respinge și
intervine militar împotriva revoluționarilor. Cei care nu sunt arestați reușesc să fugă în exil în
Transilvania sau Bucovina.
2. „PRINȚIPIILE NOASTRE PENTRU REFORMAREA PATRIEI” în Moldova (mai

1848)
CONTEXT: Revoluționarii Moldoveni fug de represiunea militară a lui Mihail Sturdza și
se refugiază la Brașov, unde își continuă activitatea programatică (elaborarea de proiecte
politice), redactând unul dintre cele mai radicale documente ale revoluției de la 1848.
PREVEDERI:
- unirea Moldovei cu Țara Românească într-un stat neatârnat (liber, independent)
- desființarea privilegiilor de clasă;
-organizarea instituțiilor țării pe baza principiilor de libertate, egalitate și fraternitate;
- împroprietărirea țărănimii fără despăgubire;
URMĂRI: program politic neaplicat din cauza faptului că revoluționarii se aflau în exil în
Transilvania.
3
3. „DORINȚELE PARTIDEI NAȚIONALE ÎN MOLDOVA” (august 1848)
CONTEXT: Mihail Kogălniceanu, unul dintre revoluționarii moldoveni care se refugiază
în Bucovina, la Cernăuți, de frica represiunii militare a lui Mihail Sturdza, redactează un nou
proiect politic.
PREVEDERI: unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment considerat „cheia de
boltă, fără de care s-ar prăbuși întreg edificiul național”.
4. „PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ” în Țara Românească (iunie 1848)

CONTEXT: revoluționarii din Țara Românească, nemulțumiți de inegalitățile din
societate, de nivelul scăzut de trai, de privilegiile și abuzurile boierilor și conducerii de stat, de
lipsa drepturilor politice pentru majoritatea societății, se adună la Islaz, unde redactează un
document programatic pe care doreau să îl adreseze domnitorului Gheorghe Bibescu.
PREVEDERI:
- drepturi și libertăți cetățenești, respectarea autonomiei de către Poartă;
- introducerea separației puterilor în stat, Adunare reprezentativă, domn ales pe 5 ani;
- desființarea rangurilor boierești, desființarea clăcii cu despăgubire (claca =
muncă fără plată pe care țăranul fără pământ era obligat să o presteze în folosul
stăpânului moșiei)
- împroprietărirea țărănimii cu despăgubire.
URMĂRI: documentul este înaintat domnitorului Gheorghe Bibescu, care îl acceptă iar
apoi se refugiază la Brașov de frica revoluționarilor. În vidul politic apărut, un guvern
revoluționar provizoriu preia conducerea în stat și aplică „Proclamația de la Islaz” în perioada
iunie-septembrie 1848, suspendând Regulamentul Organic. În septembrie 1848, intervenția
militară a Imperiului Otoman și conflictul desfășurat cu compania de pompieri condusă de
Pavel Zăgănescu au dus la înăbușirea revoluției din Țara Românească.
5. „PETIȚIUNEA NAȚIONALĂ DE LA BLAJ” în Transilvania (mai 1848)

CONTEXT: Ungaria profită de revoluția de la Viena și propunea unirea cu
Transilvania, ceea ce îi determină pe români să organizeze o mare adunare națională la Blaj (3-
5 mai 1848) în cadrul căreia este redactat documentul intitulat „Petițiunea Națională de la Blaj”.
PREVEDERI:
- respectarea drepturilor românilor, independența națiunii române și egalitatea
acesteia cu celelalte națiuni din Transilvania;
- era criticată dorința Ungariei de a anexa Transilvania;
- împroprietărirea iobagilor fără despăgubire (țăran iobag = țăran legat de pământ,
fără drept de strămutare, dependent de stăpânul feudal și obligat să-i facă acestuia
prestații în muncă, în natură sau în bani)
URMĂRI: Dieta din Cluj votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar maghiarii își
trimit trupele în spațiul intracarpatic. Românii organizează o rezistență în jurul lui Avram Iancu,
în Munții Apuseni. Revoluția este înăbușită în anul 1849 de intervenția militară a Imperiului
Austriac și a Imperiului Țarist.
Revoluțiile de la 1848, chiar dacă nu au adus schimbări majore în spațiul românesc din
cauza înăbușirii lor de către intervenția militară otomană și țaristă în Moldova și Țara
Românească, respectiv austriacă în Transilvania, au avut meritul de a intensifica lupta românilor
pentru unire și modernizare, dezvoltând o conștiință națională care a transformat problema
românească a unirii într-o problemă europeană și care a permis demararea procesului unificator
în deceniul care a urmat.
4
II. Formarea Statului Român Modern / Unirea lui Alexandru Ioan
Cuza / Mica Unire (1859)
A. RĂZBOIUL CRIMEII (1853-1856) și CONGRESUL DE PACE DE LA
PARIS (1856)
CAUZE: deteriorarea relațiilor dintre Rusia și Imperiul Otoman, ceea ce duce la
ocuparea militară a Principatelor (teritoriu otoman) de către ruși în iulie 1853.
DESFĂȘURARE: după ce Rusia ocupă Principatele, izbucnește un nou război ruso-turc.
Pentru a menține echilibrul european (politica concertului european), în anul 1854 intră în conflict
Franța și Marea Britanie de partea Imperiului Otoman, împotriva Rusiei. Presiunea pusă de
puterile europene a dus la înfrângerea Rusiei și la organizarea CONGRESULUI DE PACE DE
LA PARIS (1856).
URMĂRI: în cadrul Congresului de pace de la Paris, reprezentantul Franței, Alexandre
Walevski, aduce în discuția celor șapte mari puteri europene (Marea Britanie, Franța, Imperiul
Austriac, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman și Sardinia), problema unirii Țării Românești și a
Moldovei. Din cauza părerilor diferite (Franța, Prusia, Rusia și Sardinia susțineau unirea,
Imperiul Otoman, Imperiul Austriac și Marea Britanie s-au opus) nu s-a putut lua o decizie în
acest sens. La finalul Congresului de Pace de la Paris este încheiat TRATATUL DE LA PARIS
(1856) care prevede:
- Schimbarea statutului internațional al Principatelor: este păstrată
SUZERANITATEA OTOMANĂ, dar Protectoratul Țarist Oficial este desființat
și înlocuit cu GARANȚIA COLECTIVĂ A CELOR ȘAPTE MARI PUTERI, care
însemna că orice modificare legislativă, schimbare de domnitor, etc, din Principate
trebuia să obțină acordul celor șapte mari puteri europene;
- Rusia trebuia să cedeze Moldovei trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și
Bolgrad – Cetatea Albă);
- S-a decis convocarea în Principate a unor ADUNĂRI AD-HOC în cadrul cărora
populația să fie consultată în privința unirii.
B. ADUNĂRILE AD-HOC (1857)

Conform Tratatului de la Paris (1856), în anul 1857 sultanul numește caimacami
(conducători temporari ai Țării Românești și Moldovei) care să se ocupe de organizarea
Adunărilor Ad-Hoc, adunări care aveau un caracter consultativ (românii erau doar consultați în
privința unirii) și reprezentativ (au fost chemați să se pronunțe, reprezentanți ai tuturor
categoriilor sociale).
În Țara Românească alegerile au decurs fără probleme, motiv pentru care la finalul
acestora au fost redactate rezoluții (răspunsuri) favorabile unirii. În același timp, alegerile din
Moldova au fost falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride (anti-unionist), însă ele au fost
reluate datorită presiunilor internaționale.
Într-un final, desfășurarea Adunărilor Ad-Hoc a dus la manifestarea dorințelor unioniste
ale românilor, cuprinse în cadrul REZOLUȚIILOR ADUNĂRILOR AD-HOC (1857), care au
valoare de proiecte politice. Acestea prevăd:
- Unirea Țării Românești cu Moldova într-un singur stat sub numele de România;
- Domn străin dintr-o dinastie europeană, ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- O singură Adunare Electivă (Parlament) aleasă pe o bază socială extinsă;
- Respectarea autonomiei și neutralității teritoriului Principatelor.
5
C. CONFERINȚA DE LA PARIS (1858)
Deoarece Adunările Ad-Hoc și Rezoluțiile Adunărilor Ad-Hoc au avut un caracter
consultativ, Rezoluțiile trebuiau prezentate în fața celor șapte mari puteri europene (puterile
garante) care aveau atribuții decizionale. Astfel, în cadrul Conferinței de la Paris (1858) unde
erau reuniți reprezentanții celor șapte mai puteri, românii prezintă Rezoluțiile Adunărilor Ad-
Hoc. În urma consultării românilor, marile puteri europene adoptă un nou document care va avea
rolul unui act cu caracter constituțional pentru Principate (stă la baza organizării țării) în
perioada 1858-1864. Acesta prevede:
- Unirea Principatelor sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei;
- Fiecare principat (atât Moldova cât și Țara Românească) urma să aibă câte un domnitor,
câte o Adunare Electivă, câte un Consiliu de Miniștri (guvern) și câte un rând de instanțe
de judecată;
- singurele instituții comune erau Comisia Centrală de la Focșani (elabora legi comune
pentru cele două Principate) și Curtea de Casație și Justiție de la Focșani (judecă
constituționalitatea legilor);
- vot cenzitar care lăsa cea mai mare parte a societății în afara vieții politice.
D. DUBLA ALEGERE A LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859)

Conform CONVENȚIEI DELA PARIS (1858), românii din Țara Românească și
Moldova trebuiau să organizeze Adunări Elective Extraordinare în urma cărora trebuiau să își
aleagă câte un domnitor. Astfel, la 5 ianuarie 1859, Adunarea Electivă Extraordinară a Moldovei,
dominată de unioniștii din Partida Națională, l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza drept domnitor.
Deși Adunarea Electivă Extraordinară a Țării Românești era dominată de conservatorii care
aveau propriul candidat, presiunile populației din București au făcut ca, la 24 ianuarie 1859,
Adunarea Electivă să îl aleagă pe Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Țării Românești.
Fiind sub garanția colectivă a celor șapte mari puteri, Alexandru Ioan Cuza trebuie să
obțină recunoașterea dublei alegeri. Acest lucru se întâmplă în cadrul Conferinței de la Paris din
1859, acolo unde Imperiul Otoman și Imperiul Austriac au acuzat Principatele de încălcarea
Convenției de la Paris, cele șapte mari puteri europene au recunoscut dubla alegere pe perioada
domniei (vieții) lui Alexandru Ioan Cuza.
6
III. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
A. DOMNIA CONSTITUȚIONALĂ (1859-1864)
În perioada 1859-1864, Alexandru Ioan Cuza conduce Principatele Unite ale Moldovei și
Valahiei pe baza Convenției de la Paris (1858), care stabilea statutul internațional al statului (sub
suzeranitate otomană și garanția colectivă a celor șapte mari puteri) și introducea un sistem
modern de guvernare bazat pe principiul separației puterilor în stat:
Perioada 1859-1862 a fost dedicată unificării depline a Principatelor:

- 1859: sunt unificate serviciile administrative, vămile, telegraful și armatele;
- 22 ianuarie 1862: este format primul GUVERN UNIC (Consiliu de Miniștri)
condus de conservatorul Barbu Catargiu;
- 24 ianuarie 1862: sunt unificate PARLAMENTELE (Adunările Elective), iar
Bucureștiul devine capitală unică.
Din cauza faptului că Adunarea Electivă era aleasă pe baza votului cenzitar, în aceasta
ajungeau majoritar boieri conservatori care se opuneau reformelor modernizatoare ale lui
Alexandru Ioan Cuza. Astfel, singura reformă pe care o poate adopta domnitorul în această perioadă
este LEGEA SECULARIZĂRII AVERILOR MĂNĂSTIREȘTI (decembrie 1863) prin care
averile mănăstirilor sunt trecute în proprietatea statului, în încercarea domnitorului de a strânge
un fond funciar (pământuri) suficient de mare pentru o reformă agrară (împărțirea pământurilor
către țăranii dependenți).
B. DOMNIA AUTORITARĂ (1864-1866)

1. LOVITURA DE STAT DIN 2 MAI 1964
Imposibilitatea de a trece legi care să modernizeze statul prin Adunare Electivă dominată
de conservatori îl determină pe Alexandru Ioan Cuza să dea o lovitură de stat. Astfel, în 2 mai
1864, Adunarea Electivă dă un vot de blam (neîncredere) Consiliului de Miniștri condus de
Mihail Kogălniceanu, ceea ce însemna că acesta trebuia să își dea demisia. Totuși, domnitorul nu
acceptă demisia guvernului Kogălniceanu, ci dizolvă Adunarea Electivă, organizând un plebiscit
(referendum) prin care este aprobat un nou act cu caracter constituțional: STATUTUL
DEZVOLTĂTOR AL CONVENȚIEI DE LA PARIS (1864). Acest document stă la baza
guvernării lui Alexandru Ioan Cuza în perioada 1864-1866, punându-l pe domnitor în centrul
sistemului politic românesc, acesta având singur inițiativă legislativă și reușind să controleze noul
Parlament Bicameral format. Totodată, este promulgată o noul lege electorală (a votului cenzitar)
prin care censul este micșorat, ceea ce permite mai multor persoane să voteze.
7
Separația puterilor în stat conform STATUTULUI DEZVOLTĂTOR AL CONVENȚIEI
DE LA PARIS (1864)
2. REFORME CARE MODERNIZEAZĂ STATUL ROMÂN

a. Înființarea Universității din București în iulie 1864;
b. Reforma Agrară (august 1864): țăranii clăcași (dependenți) devin proprietari pe
loturile de pământ ale boierilor pe care le munceau înainte. Criteriul împroprietăririi este puterea
lor de muncă, adică numărul de vite. Condiții pentru împroprietărire: loturile de pământ nu puteau
fi înstrăinate timp de 30 de ani; țăranii plăteau despăgubire timp de 15 ani pentru desființarea
clăcii (obligațiile de muncă și materiale ale țăranilor dependenți față de boieri).
c. Legea instrucției publice (învățământului) din decembrie 1864: învățământul primar
de 4 ani devenea obligatoriu și gratuit. Liceul era fixat la 7 clase. Este introdusă egalitatea între
sexe în educație.
e. Codul civil (decembrie 1864): adoptat după modelul Codului Civil al lui Napoleon
(1804), acesta reglementează relațiile din societate, inclusiv obținerea cetățeniei, care era
condiționată de apartenența la creștinism.
3. ABDICAREA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1866)

În anul 1866 are loc abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a fost determinată
de mai multe cauze:
- dubla alegere din 1859 era recunoscută pe timpul vieții domnitorului;
- românii au cerut prin Rezoluțiile Adunărilor Ad-Hoc un prinț străin;
- în 1863 se constituie Monstruoasa Coaliție, o alianță între conservatorii radicali (care îi
reproșau lui Al. I. Cuza că ritmul modernizării este mult prea accelerat) și liberalii radicali (care
îi reproșau lui Al. I. Cuza că ritmul modernizării este prea lent).
Astfel, la 11 februarie 1866, armata pătrunde în palatul domnitorului și îl obligă să semneze

actul abdicării. Conducerea statului este încredințată unei Locotenențe domnești. Alexandru Ioan
Cuza părăsește țara pentru a evita un conflict între adversarii și susținătorii săi.
Tronul României este oferit lui Filip de Flandra din casa domnitoare a Belgiei, însă acesta
îl refuză. Instabilitatea politică din țară duce la apariția unor mișcări separatiste susținute de Rusia,
care cereau anularea unirii Moldovei cu Țara Românească.
8
IV. Domnia lui Carol I (1866-1914)
A. VENIREA PE TRON ȘI CONSTITUȚIA DIN 1866
După refuzul lui Filip de Flandra, tronul României este ocupat de principele prusac Carol
de Hohenzollern-Sigmaringen la 10 mai 1866. Venirea lui conturează contextul necesar pentru
adoptarea unei noi legi fundamentale care să stea la baza organizării țării. Astfel, în 1866 este
adoptată prima Constituție a țării, bazată pe modelul Constituției belgiene din 1831. Aceasta
fundamenta un regim politic liberal (democratic) deoarece prevede caracterul indivizibil al
statului numit România, al cărui teritoriu era inalienabil și necolonizabil cu populații străine.
Constituția mai prevede principii moderne precum suveranitatea poporului,
responsabilitatea ministerială (orice act inițiat de domn nu avea valoare juridică decât dacă era
contrasemnat de un ministru), drepturi și libertăți cetățenești (libertatea cuvântului, a tiparului,
secretul corespondenței, libertatea individuală, a conștiinței, a întrunirilor, dreptul la asociere,
dreptul la petiții) și separația puterilor în stat:
Legea electorală menținea votul censitar care lăsa majoritatea populației în afara vieții politice.
B. MODERNIZAREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN (1866-1914)

APARIȚIA PARTIDULUI LIBERAL
În iunie 1875, în casa englezului Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele otoman
de Mazar Pașa, este semnată „Programa deputaților opoziției” care era publicată în ziarul
„Românul”. Documentul prevedea respectarea intereselor României pe plan extern, respectarea
legilor, scăderea impozitelor. Pe baza înțelegerii de la Mazar Pașa se constituie Partidul Liberal,
condus mai departe de C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu. Liberalii cereau dezvoltarea industriei
naționale prin intervenția statului în accelerarea procesului de modernizare. Ei susțineau
autonomia economică a țării, fiind adepții politicii „prin noi înșine”, deviza formulată de Ion C.
Brătianu cu scopul dezvoltării și modernizării economiei românești.
APARIȚIA PARTIDULUI CONSERVATOR

Partidul Conservator apare în 1880 pentru a echilibra sistemul politic românesc.
Conservatorii se grupează într-o perioadă în care se aflau în opoziție, după cucerirea
independenței de către liberali. Conservatorii români optau pentru un ritm mai lent al
modernizării, în acord cu interesele lor de mari proprietari funciari. Doreau în același timp să
restrângă dreptul de vot și să păstreze funcțiile publice pentru clasele înstărite. Promovau ca
doctrine politice ideea „pașilor mărunți” și a „formelor fără fond” (susținută de junimiști în frunte
cu Titu Maiorescu).
9
Conservatorii au împărțit alături de liberali conducerea țării, mai ales după 1895 când
Carol I promulgă Legea rotativei guvernamentale: cele două partide se succedau la conducerea
României pentru o perioadă de 4 ani. Astfel, România avea la bază un sistem bipartit de
guvernare, regele asumându-și rolul de arbitru politic. Cele două partide adoptau reforme care se
completau reciproc, singura diferență constând în viziunea și ritmul modernizării.
OBȚINEREA INDEPENDENȚEI DE STAT

1. CONTEXT: redeschiderea „Crizei Orientale”, revolte anti-otomane în Peninsula
Balcanică (Bosnia – 1875; Serbia și Muntenegru – 1876).
2. CAUZE: dorința Rusiei de a ataca Imperiul Otoman în teritoriile sale europene; dorința
României lui Carol I de a-și obține recunoașterea independenței, în condițiile în care orice
modalitate diplomatică de obținere a acesteia a eșuat.
3. DESFĂȘURARE:
În aprilie 1877, România semnează CONVENȚIA DE LA BUCUREȘTI, cu Rusia, care
asigură trecerea liberă a trupelor ruse pe teritoriul românesc, în timp ce Rusia se angaja să
respecte integritatea teritorială a statului român, să suporte cheltuielile de trecere ale armatei pe
teritoriul țării și să ocolească Bucureștiul.
Deși Carol I a dorit să participe la conflict, Rusia a decis să desfășoară operațiunile militare
singură. Totuși, Carol mobilizează armata țării pe linia Dunării, în timp ce armatele Rusiei
suferă înfrângeri în fața armatelor otomane. În aceste condiții, arhiducele Nicolae, comandantul
armatelor ruse de la sudul Dunării, îi trimite o telegramă lui Carol I, solicitând intrarea României
în război. Armata română trece Dunărea și participă, alături de trupele rusești, la bătăliile de la
Grivița I, Grivița II, Rahova, pentru ca în noiembrie 1877 să contribuie la cucerirea Plevnei,
ceea ce duce la capitularea defensivei otomane. Operațiunile sunt reluate în ianuarie 1878, atunci
când armatele ruso-române obțin victorii importante la Smârdan și Vidin, ceea ce face ca Imperiul
Otoman să-și recunoască înfrângerea și să accepte încheierea unui tratat de pace.
În februarie 1878 este încheiat tratatul de la SAN STEFANO între Imperiul Otoman și
Rusia, care prevedea recunoașterea independenței României cu condiția acceptării schimbului
teritorial propus de Rusia: România trebuia să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei
(Cahul, Ismail și Bolgrad) și să primească din partea Imperiului Otoman, Dobrogea și Insula
Șerpilor. Una dintre prevederile tratatului se referea la menținerea trupelor Rusiei în Peninsula
Balcanică, într-un Mare Principat Autonom al Bulgariei.
Din cauza consolidării pozițiilor Rusiei în Peninsula Balcanică, puterile europene au anulat
tratatul de la San Stefano și au reluat negocierile la Berlin, în iunie-iulie 1878, acolo unde este
semnat TRATATUL DE LA BERLIN, care prevedea recunoașterea independenței României cu
două condiții:
- acceptarea schimbului teritorial propus de Rusia: România ceda Rusiei cele trei județe
din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad) și primea din partea Imperiului
Otoman, Dobrogea și Insula Șerpilor);
- România trebuie să modifice articolul 7 din Constituția din 1866, care prevedea
posibilitatea solicitării cetățeniei române doar de către locuitorii creștini (ortodocși
sau catolici), în condițiile în care România anexa Dobrogea, un teritoriu cu o populație
musulmană consistentă.
10
ADERAREA LA TRIPLA ALIANȚĂ
CONTEXT: în anul 1882 apare Tripla Alianță, un bloc politico-militar european condus
de Germania și Austro-Ungaria, la care aderă Italia.
CAUZE: izolarea diplomatică a României de după 1878, cauzată de tensionarea relațiilor
cu Rusia; pericolul politicii expansioniste a Rusiei, mai ales după ce aceasta a anexat Bugeacul
(cele trei județe din sudul Basarabiei – Cahul, Ismail și Bolgrad) în timp ce avea o convenție
politică semnată cu România.
PREVEDERI: tratatul avea un caracter defensiv și presupunea faptul ca, în momentul în
care un stat membru al alianței ar fi fost atacat de a altă putere, celelalte state membre ale alianței
trebuiau să intervină cu toate forțele militare disponibile.
URMĂRI: România stabilește relații diplomatice cu centrul Europei și își asigură
granițele în fața unui eventual atac venit din partea Rusiei. În același timp, România rămâne
membră a acestei alianțe până în august 1916, atunci când semnează o convenție politică și
militară cu Antanta, un alt bloc politico-militar apărut în 1907, format din Franța, Marea
Britanie și Rusia.
PARTICIPAREA LA CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI BALCANIC

CONTEXT: între anii 1912-1913 s-a desfășurat Primul Război Balcanic, în cadrul căruia
o alianță formată din Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru a atacat Imperiul Otoman pentru
a-l împinge în afara Europei. După înfrângerea Porții, statele balcanice nu reușesc să se înțeleagă
în privința împărțirii teritoriului otoman, motiv pentru care Bulgaria își atacă foștii aliați. Astfel, în
anul 1913 debutează cel de-al doilea Război Balcanic, atunci când Bulgaria se înfruntă cu o
alianță formată din Serbia, Grecia, Muntenegru și Imperiul Otoman.
CAUZE: dorința României de a se manifesta drept un element de stabilitate și de echilibru
în Peninsula Balcanică.
DESFĂȘURARE: armata Română este mobilizată și atacă Bulgaria pe două direcții (spre
Sofia și prin Cadrilater – sudul Dobrogei). Armata bulgară, fiind prinsă pe fronturile cu Serbia,
Grecia și Imperiul Otoman, nu poate opri înaintarea armatelor române care ajung la Sofia.
URMĂRI: în 1913 este încheiat TRATATUL DE LA BUCUREȘTI, prin care România
anexa de la Bulgaria, două județe în sudul Dobrogei (CADRILATERUL). Totodată, România își
manifestă reorientarea în politica externă, către Antanta, mai ales că Bulgaria a fost încurajată
să înceapă cel de-al Doilea Război Balcanic de Austro-Ungaria, aliata României în Tripla
Alianță.
ALTE ACȚIUNI CARE AU MODERNIZAT / CONSOLIDAT STATUL ROMÂN

În 1877, Carol I este ridicat la titlul de Alteță Regală (până la această dată el a avut titlul de
principe / domn).
În 1879 a fost construită prima cale ferată de către statul român.
În 1880 a fost înființată Banca Națională a României (după ce în 1867, leul a devenit
moneda națională); aceasta a dat un impuls dezvoltării burgheziei, în special a păturii sale
superioare, deoarece a pus bazele întregului sistem bancar;
În martie 1881, Parlamentul ridică România la rangul de REGAT, act urmat de
încoronarea lui Carol I și a Elisabetei de Wied la 10 mai 1881 ca rege și regină, fapt ce consolida
prestigiul extern al țării.
În 1895 este adoptată prima lege a minelor – toate bogățiile subsolului cu excepția
petrolului intrau în proprietatea statului.
În 1898 Spiru Haret reformează învățământul secundar și superior, înființează
grădinițele pentru copii și contribuie la fondarea a numeroase școli în zonele rurale
11
V. Marea Unire / Formarea Statului Național Unitar Român (1918)
A. CONTEXT / CAUZE
Constituirea României Mari a reprezentat obiectivul național pentru care România a
participat la Primul Război Mondial (1914–1918). După doi ani de neutralitate (1914–1916)
factorii politici români (guvernul liberal condus de premierul I. I. C. Brătianu și regele
Ferdinand I) au hotărât intrarea în război alături de Antanta, act care a avut urmări importante.
Astfel, prin Convenția militară și politică semnată de I. I. C. Brătianu cu reprezentanții Antantei
la 4 august 1916 și aprobată de Consiliul de Coroană la 14 august 1916:
- Statele Antantei recunosc României dreptul istoric asupra teritoriilor românești
stăpânite de Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Maramureș și Bucovina);
- România urma să fie primită la sfârșitul războiului la conferința de pace pe poziții de
deplină egalitate cu marile puteri;
Înfăptuirea marelui act al Unirii finalizat la 1 decembrie 1918 a fost favorizat de următorii
factori (context) externi:
- Victoria Antantei în Primul Război Mondial, bloc politico-militar din care a făcut parte
și România;
- Prăbușirea în timpul și după încheierea Primului Război Mondial a imperiilor
multinaționale:
• Imperiul Țarist în urma loviturii de stat bolșevice din 25 octombrie 1917 și
instaurarea puterii comuniste care a proclamat războiul „imperialist” și a decis,
pe baza principiului naționalităților, dreptul popoarelor din fostul imperiu de a-
și alege singure soarta.
• Austro-Ungar, după încheierea războiului și eșecul ultimului împărat, Carol I
de Habsburg, de a organiza imperiul pe principii federaliste.
- Proclamarea în timpul Conferinței de pace de la Paris (1919–1920) de către
președintele S.U.A, Woodrow Wilson, a dreptului popoarelor la autodeterminare
(posibilitatea de a-și alege singure soarta), cuprins în programul său intitulat „Cele 14
puncte”.
Înfăptuirea marelui act al Unirii finalizat la 1 decembrie 1918 a fost favorizat de următorii
factori (context) interni:
- Susținerea luptei naționale a românilor din provinciile istorice de către statul român
care a intervenit cu forțe armate numai la solicitare instituțiilor legitime din aceste
provincii în contextul în care agitațiile bolșevice din Basarabia și acțiunile
ucrainenilor din Bucovina puneau în pericol deciziile populației majoritare.
- Dorința românilor din Vechiul Regat (România) de a se uni cu provinciile istorice
(Basarabia, Transilvania și Bucovina).
B. UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

CONTEXT: a fost prima provincie care s-a unit cu România, profitând de prăbușirea
Imperiului Țarist în februarie 1917 și de preluarea puterii de către comuniști în octombrie 1917.
DESFĂȘURARE:
a. ETAPA AUTONOMIEI (octombrie-decembrie 1917)
După instaurarea comunismului în urma revoluției din octombrie 1917, în Basarabia au
avut loc mai multe adunări care au revendicat autonomia politică a acestui teritoriu. În acest sens,
Congresul Ostașilor Moldoveni de la Chișinău (noiembrie 1917) a proclamat autonomia și a
hotărât convocarea unui SFAT AL ȚĂRII ca organ reprezentativ al românilor. La conducerea
Sfatului Țării este ales profesorul Ion Inculeț. După proclamarea autonomiei, Moldova devine
12
Republica Democratică Moldovenească, membră cu drepturi egale în cadrul Republicii
Federative Ruse. Amenințările venite din exterior (din partea Rusiei comuniste și a
naționaliștilor ucraineni care doreau anexarea Basarabiei), i-au determinat pe reprezentanții
Sfatului Țării să ceară ajutorul României. Acesta a fost trimis abia după ce Chișinăul a fost
ocupat de către forțele comuniste, gonite într-un final de armata română în ianuarie 1918.
b. ETAPA INDEPENDENȚEI (ianuarie 1918)
În ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența națională a provinciei în
condițiile în care guvernul sovietic condus de V. I. Lenin a rupt relațiile diplomatice cu România
și i-a sechestrat tezaurul depus în Rusia după ocuparea Bucureștiului de armatele germane, în 1916.
c. ETAPA UNIRII (martie 1918)
La 27 martie 1918, Sfatul Țării a proclamat unirea cu România.
C. UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA

CONTEXT: a fost cea de-a doua provincie care s-a unit cu România, contextul fiind
conturat de prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și tentativele eșuate ale împăratului Carol I de
Habsburg de a federaliza imperiul.
DESFĂȘURARE:
a. ETAPA AUTONOMIEI (noiembrie 1918)
În octombrie 1918, patrioții români din Bucovina au convocat o Adunare Constituantă
care a adoptat o rezoluție în care se afirma intenția de unire cu România. Era format un
CONSILIU NAȚIONAL condus de Iancu Flondor. La solicitarea Consiliului Național, armatele
române au intrat în Bucovina pentru a descuraja forțele naționaliste ucrainene care urmăreau
anexarea provinciei. În aceste condiții, în noiembrie 1918, Bucovina își obține autonomia.
b. ETAPA UNIRII (noiembrie 1918)
În noiembrie 1918, Consiliul Național Român convoacă CONGRESUL GENERAL AL
BUCOVINEI la Cernăuți, sub președinția lui Iancu Flondor. Aici, Congresul a votat în
unanimitate, unirea Bucovinei cu România. La această acțiune au participat reprezentanți ai
tuturor locuitorilor, indiferent de etnie (germani, polonezi, ucraineni).
D. UNIREA TRANSILVANIA CU ROMÂNIA

CONTEXT: Procesul istoric ce a permis unirea Transilvaniei cu România a fost
intensificat de prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și reintrarea în activitate a celor două partide
istorice românești: Partidul Național Român și Partidul Social Democrat.
DESFĂȘURARE:
a. ETAPA AUTODETERMINĂRII (septembrie 1918)
În septembrie 1918, PNR și PSD elaborează Declarația de la Oradea, în care sunt regăsite
principalele componente ale programului politic formulat de președintele american Woodrow
Wilson, exprimat în „Cele 14 puncte” prezentate la Conferința de pace de la Paris: libertatea
națiunii, suveranitatea națiunii în teritoriul său național. Declarația a fost citită de către
Alexandru Vaida Voevod în Parlamentul de la Budapesta și a avut valoarea unei declarații de
independență.
b. ETAPA AUTONOMIEI (octombrie-noiembrie 1918)
În octombrie 1918 s-a constituit CONSILIUL NAȚIONAL ROMÂN CENTRAL
(C.N.R.C.), format din 6 membri ai PNR și 6 membri PSD. În perioada 13-15 noiembrie 1918 s-
au desfășurat, la Arad, negocieri între reprezentanții guvernului Ungariei și membrii C.N.R.C.
Negocierile au eșuat din cauza propunerii maghiare de a recunoaște autonomia Transilvaniei
doar în cadrul statului maghiar.
13
c. ETAPA UNIRII (decembrie 1918)
La 1 decembrie 1918, Consiliul Național Român Central a convocat MAREA
ADUNARE NAȚIONALĂ de la ALBA IULIA, la care au participat aproximativ 100 000 de
oameni. Aici s-a votat unirea Transilvaniei cu România, act regăsit în Rezoluția Unirii, citită de
Vasile Goldiș, care proclama unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu
România. În decembrie 1918, la București, regele Ferdinand I a primit, în cadrul unei întruniri
solemne, Rezoluția unirii Transilvaniei cu România, act ce marca desăvârșirea formării
STATULUI NAȚIONAL UNITAR ROMÂN.
E. URMĂRILE ÎNFĂPTUIRII ROMÂNIEI MARI

În perioada aprilie – decembrie 1918, Ferdinand I a promulgat actele de unire ale celor trei
provincii, ulterior, în octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia a fost încoronat
împreună cu regina Maria în prezența delegaților din 13 state, ca suveran al României Mari.
Configurația etnică, demografică și confesională a României s-a modificat, noul stat
având o suprafață de 295.049 km2 cu peste 18 milioane locuitori în majoritate români de
confesiune ortodoxă dar și cu 28,1 % minorități etnice (maghiari, sași, secui, germani, ruteni,
sârbi, bulgari) cu alte religii (creștin catolici, luterani, calvini, greco-catolici, musulmani).
Pe plan extern, România Mare, un stat de mărime medie, s-a manifestat ca un factor de
echilibru în Balcani și de descurajare a tendințelor revizioniste manifestate de U.R.S.S.,
Ungaria, Bulgaria și Germania. Astfel, în urma inițiativelor diplomatice românești au luat ființă
două alianțe politico-militare: în 1921, Mica Înțelegere, operă a ministrului de externe Take
Ionescu și în 1934, Înțelegerea Balcanică, operă a ministrului de externe Nicolae Titulescu care a
reușit până în 1938 să descurajeze tendințele revizioniste ale Ungariei.
14
Secolul al XVIII-lea (1700-1799) Prima jumătate a secolului al XIX-lea Jumătatea secolului al XIX-lea (1848)
Secol
(1800-1847)
MOLDOVA MOLDOVA Memoriul de la Șiștov Scrisoarea boierilor „Cererile norodului „Constituția cărvunară” MOLDOVA MOLDOVA TRANSILVANIA ȚARA MOLDOVA
Proiectul politic al lui Memoriul de la Focșani (1791) către Napoleon românesc” (1821) - Constituția celor 77 de „Petiția Proclamație” „Prințipiile noastre „Petițiunea Națională” ROMÂNEASCĂ „Dorințele Partidei Naționale
Proiect
politic
Gavriil Callimachi (1769) (1772) Bonaparte (1807) ponturi (1822) (martie 1848) pentru reformarea (mai 1848) „Proclamația de la în Moldova” (august 1848)
patriei” (mai 1848) Islaz” (iunie 1848)
Realizat în contextul Realizat în contextul Realizat în contextul Ascensiunea lui Revoluția de la 1821; Venirea lui Ionică În martie, revoluționarii Revoluționarii Ungaria profită de Revoluționarii Mihail Kogălniceanu,
războiului ruso-turc din tratativelor de la Focșani, tratativelor de la Șiștov, Napoleon Bonaparte colaborarea dintre Sandu Sturdza pe tronul moldoveni încep o mișcare moldoveni ajunși în exil revoluția de la Viena și redactează un program revoluționar moldovean ajuns
1768-1774 din timpul războiului din timpul războiului în relațiile Tudor Vladimirescu și Moldovei și încercarea legalistă în cadrul căreia la Brașov dorea anexarea politic pe care îl în exil la Cernăuți (Bucovina)
Contextul
adoptării
ruso-turc din 1768-1774 ruso-austro-turc din internaționale Eteria lui Alexandru Partidei Naționale de a poetul Vasile Alecsandri (Transilvania) Transilvaniei; înaintează domnitorului redactează acest program
1787-1792 europene Ipsilanti continua schimbările trebuie să redacteze un redactează un program 40 000 de români se Gheorghe Bibescu, politic
începute prin încheierea document revendicativ politic foarte radical strâng în cadrul Marii care-l acceptă, iar apoi
regimului fanariot adunări de la Blaj (3-5 se va exila la Brașov.
mai 1848) Un guvern revoluționar
preia putere în perioada
iunie-septembrie 1848
Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința națiunii Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința Sintetizează voința națiunii
națiunii române, națiunii române, națiunii române, națiunii române, națiunii române, națiunii române, române, reprezentată de națiunii române, națiunii române, națiunii române, române, reprezentată de
reprezentată de Partida reprezentată de Partida reprezentată de Partida reprezentată de reprezentată de reprezentată de Partida Partida Națională reprezentată de Partida reprezentată de Partida reprezentată de Partida Partida Națională
Națională Națională Națională Partida Națională Partida Națională Națională Națională Națională Națională
Instaurarea unei republici Unirea Moldovei cu Țara Unirea Moldovei cu Unirea Principatelor Limitarea abuzurilor Egalitatea în fața legii Instaurarea unui regim Unirea Moldovei cu Independența națiunii Desființarea clăcii cu Unirea Țării Românești cu
aristocratice conduse de Românească Țara Românească într- într-un singur stat, domnitorilor fanarioți politic liberal-moderat Țara Românească într- române și egalitatea despăgubire Moldova este văzută drept
12 mari boieri un stat independent, sub numele de un stat neatârnat (liber) acesteia cu celelalte „cheia de boltă, fără de care
aflat sub protecția Dacia sau Valahia națiuni din Transilvania s-ar prăbuși tot edificiul
Rusiei și Austriei Mare național”
Înființarea unei Reforma învățământului pe Era criticată dorința
armate susținută temei național Ungariei de a anexa Desființarea rangurilor
economic de Transilvania boierești
Prevederi
mănăstiri
Revenirea la domnia Desființarea raialelor Înlăturarea Organizarea țării pe Introducerea separației Respectarea Organizarea țării pe Instaurarea unei ordini Organizarea țării pe
pământeană regimului fanariot principii moderne puterilor în stat Regulamentelor Organice baza principiilor de politice bazate pe principii moderne
libertate, egalitate, principii liberale. (separația puterilor în
fraternitate Respectarea drepturilor stat, Adunare
Respectarea autonomiei Revenirea la vechea Solicită un suveran românilor reprezentativă, domn
principatelor autonomie de origine franceză ales pe 5 ani).
Organizarea statului ca Adoptarea unor măsuri Suveranitatea
o monarhie pentru dezvoltarea poporului, drepturi și
constituțională ereditară economiei Desființarea libertăți cetățenești
privilegiilor de clasă Respectarea autonomiei
de către Poartă
Desființarea
privilegiilor de clasă
Desființarea Îmbunătățirea condiției Împroprietărirea Împroprietărirea Împroprietărirea
impozitelor multiple țăranilor țărănimii fără țărănimii fără țărănimii cu
despăgubire despăgubire despăgubire
Proiect neaplicat / respins Proiect neaplicat / respins Proiect neaplicat / Proiect neaplicat / Proiectul nu este Ioniță Sandu Sturdza Domnitorul Mihail Sturdza Program politic Dieta din Cluj votează Documentul este aplicat Program politic neaplicat din
respins respins aplicat din cauza acceptă constituția, însă răspunde dur presiunilor neaplicat din cauza anexarea Transilvaniei în perioada iunie- cauza faptului că
asasinării lui Tudor ea nu este aplicată din revoluționarilor, arestându-i faptului că de către Ungaria; se septembrie 1848., dar revoluționarii se aflau în exil
Vladimirescu și cauza opoziției Rusiei și pe lideri sau trimițându-i în revoluționarii se aflau în constituie o rezistență în după intervenția
Finalitate
în Bucovina
înăbușirii revoluției în Imperiului Otoman exil exil în Transilvania jurul lui Avram Iancu în militară a Imperiului
urma intervenției Munții Apuseni; Otoman și conflictul de
militare a Imperiului intervenția militară a la Dealul Spirii (Pavel
Otoman Imperiului Austriac Zăgănescu) revoluția
(1849) înăbușe este înăbușită
revoluțiile din Ungaria,
iar apoi din Transilvania
Marea Unire
Basarabia Bucovina Transilvania
Context intern Aplicarea de către români a celor două principii afirmate pe plan internațional: principiul autodeterminării și principiul naționalităților
Susținerea luptei naționale a românilor din provinciile istorice de către statul român care a intervenit cu forțe armate la solicitarea
instituțiilor legitime
Context extern Prăbușirea Imperiului Țarist în Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și tentativele
februarie 1917 și preluarea puterii tentativele eșuate ale împăratului Carol I eșuate ale împăratului Carol I de Habsburg de a
de către comuniști în octombrie de Habsburg de a federaliza imperiul, federaliza imperiul, soluție lansată prin manifestul din 16
1917 soluție lansată prin manifestul din 16 octombrie 1918, „Către popoarele mele credincioase”
octombrie 1918, „Către popoarele mele
credincioase”
Etapa Congresul Ostașilor Moldoveni de La 27 octombrie 1918, românii din În septembrie 1918, Partidul Național Român și
autonomiei / la Chișinău (5-9 noiembrie 1917) a Bucovina convoacă o Adunare Partidul Social-Democrat elaborează Declarația de la
autodeterminării proclamat autonomia și a convocat Constituantă care adoptă o rezoluție ce Oradea, care va fi citită de Alexandru Vaida Voevod în
Sfatul Țării, organ reprezentativ al afirma intenția de unire cu România. Era Parlamentul de la Budapesta.
românilor. Moldova devine format un Consiliu Național, condus de
Republica Democratică Iancu Flondor.
Moldovenească în cadrul
Republicii Federative Ruse.
Naționaliștii ucraineni amenințau cu La solicitarea Consiliului Național, În contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, în
anexarea Basarabia, moment în armatele române au intrat în Bucovina octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român
care Sfatul Țării solicită pentru a descuraja forțele naționaliste Central (C.N.R.C.), format din 6 membri PNR și 6 PSD.
intervenția României, care are loc ucrainene. În aceste condiții, în noiembrie Negocierile dintre C.N.R.C. și guvernul Ungariei pentru
în ianuarie 1918. 1918, Bucovina își obține autonomia. recunoașterea autonomiei Transilvaniei au eșuat.
Etapa La 18 ianuarie 1918, Sfatul Țării a
independenței proclamat independența națională
după ce V. I. Lenin a rupt relațiile
diplomatice cu România
Etapa unirii La 27 martie 1918, Sfatul Țării a La 28 noiembrie 1918, Consiliul La 1 decembrie 1918, Consiliul Național Român
proclamat unirea cu România Național Român convoacă Congresul Central a convocat Marea Adunare Națională e la
General al Bucovinei la Cernăuți, sub Alba Iulia care adoptă Rezoluția Unirii, ce prevede
președinția lui Iancu Flondor. Congresul unirea Transilvaniei cu România.
a votat în unanimitate unirea Bucovinei
cu România.
Organisme care Congresul Ostașilor Moldoveni de Consiliu Național – Congresul General Consiliul Național Român Central
au condus lupta la Chișinău – Sfatul Țării al Bucovinei
pentru unire
Persoane Ion Inculeț Iancu Flondor Vasile Goldiș
implicate
TEMA 6. ROMÂNIA POSTBELICĂ. STALINISM,
NAȚIONAL-COMUNISM ȘI DISIDENȚĂ
ANTICOMUNISTĂ. ROMÂNIA ÎN PERIOADA
„RĂZBOIULUI RECE”. CONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI
POSTDECEMBRISTE
Regimul comunist din România nu a fost o opțiune pentru români, ci a fost instaurat prin
presiune, amenințare și forță după încheierea celui de-al doilea război mondial și intrarea României
în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Astfel, în perioada 1945-1989, România a cunoscut unul
dintre cele mai dure și brutale tipuri de comunism, pentru ca, începând cu anul 1990, să intre pe
calea construirii unui regim democratic-liberal.
I. Instaurarea regimului comunist în România
Instaurarea regimului comunist în România a reprezentat un proces etapizat ce s-a bucurat
de existența unor factori potriviți. Contextul extern a fost determinat de desfășurarea celui de-al
Doilea Război Mondial și de înțelegerile secrete dintre Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea
Sovietică, desfășurate la Moscova, Yalta, Teheran și Potsdam. Astfel, în octombrie 1944 este încheiat
Acordul de Procentaj de la Moscova între Winston Churchill (Marea Britanie) și Iosif Stalin
(U.R.S.S.), prin care România rămânea în proporție de 90% în sfera de influență sovietică. Pe plan
intern, la instaurarea comunismului au contribuit lovitura de stat de la 23 august 1944 care duce la
înlăturarea lui Ion Antonescu de la conducerea țării și deschide calea Partidului Comunist din
România, reintrat în legalitate, către acapararea puterii. Totodată, 23 august 1944 marchează și
momentul intrării Armatei Roșii (a Uniunii Sovietice) în România, ședere care va dura până în anul
1958 și care va exercita o presiune enormă pe sistemul politic românesc.
A. PRELUAREA EXECUTIVULUI (6 martie 1945)
După lovitura de stat de la 23 august 1944, regele Mihai a numit mai multe guverne liberale
(Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu, Constantin Sănătescu) care au eșuat din cauza
presiunilor și agitațiilor cauzate de comuniști. Astfel, la 6 martie 1945, sub amenințările și
presiunile Uniunii Sovietice, regele Mihai a fost obligat să numească primul guvern comunist din
istoria țării, condus de dr. PETRU GROZA, fapt care marca preluarea puterii executive de către
comuniști. Nemulțumit de această situație, din august 1945 regele Mihai intră în „Greva Regală”,
adică a refuzată să mai semneze actele emise de guvernul Petru Groza.
B. PRELUAREA LEGISLATIVULUI (noiembrie 1946)

În noiembrie 1946, guvernul Petru Groza s-a ocupat de organizarea alegerilor
parlamentare pentru Adunare. Mai întâi, în iulie 1946 este promulgată o lege electorală prin care
Senatul era desființat, era acordat drept de vot femeilor, militarilor și cetățenilor de peste 21 de
ani, iar regelui îi este anulat dreptul de a mai dizolva Parlamentul. Alegerile parlamentare
organizate după principiul stalinist „nu contează cine votează, ci cine numără voturile” au fost grav
fraudate de comuniști, care au ieșit învingători, obținând cele mai multe locuri în Parlamentul
unicameral (85%). Arhivele au arătat ulterior că alegerile au fost câștigate, în realitate, de PNȚ.
Prin fraudarea alegerilor, comuniștii cucereau puterea legislativă.
1
C. ABOLIREA MONARHIEI ȘI LICHIDAREA OPOZIȚIEI POLITICE
1. Eliminarea partidelor politice
Liderii PNȚ, conștienți de iminența arestării lor, au plănuit să plece în Marea Britanie unde
să formeze un guvern în exil. În iulie 1947, mai mulți lideri țărăniști urmau să plece cu două avioane
de la Tămădău, însă agenții comuniști infiltrați în partid le-au dejucat planul. Iuliu Maniu și
întreaga conducere a PNȚ au fost arestați, iar la finalul lunii partidul a fost dizolvat. Înscenarea
de la Tămădău este momentul dispariției de pe scena politică românească a Partidului Național
Țărănist.
Partidul Național Liberal s-a autodizolvat, însă acest fapt nu i-a scutit pe liderii săi (Dinu
C. Brătianu și Gheorghe Brătianu) de lagărele și temnițele comuniste.
2. Eliminarea monarhiei
La 30 decembrie 1947, regele Mihai I i-a primit în audiență la București pe Gheorghe
Gheorghiu-Dej și Petru Groza, care, după o scurtă conversație, i-au prezentat actul de abdicare.
Sub amenințările și presiuni, la 30 decembrie 1947, regele Mihai I semnează actul abdicării. În
aceeași zi, România este proclamată Republica Populară Română, condusă de un Prezidiu alcătuit
din cinci persoane. Acest organism trebuia se exercite puterea executivă până la adoptarea unei
constituții.
II. Etapa Stalinistă – Republica Populară Română (1948-1965)

Etapa stalinistă a reprezentat prima fază a Regimului Comunist din România, fază în
cadrul căreia toate practicile politice, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, au fost caracterizate
de o subordonare accentuată față de Moscova și față de direcția politică impusă de Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice. Astfel, după 1948, implicarea Uniunii Sovietice în politica internă a
României este evidentă, aceasta accentuându-se după 1952, în momentul adoptării unei noi
constituții. Totuși, moartea lui Stalin (1953) și plecarea Armatei Roșii din România (1958) au creat
contextul necesar începutului destalinizării și construirii unui model propriu, românesc, de
comunism, ceea ce a dus la a doua fază a acestuia, etapa Național-socialistă (1965-1989).
PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Muncitoresc Român (PMR) apărut în 1948 prin
fuziunea Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat.
Poliția politică: SECURITATEA, sau Direcția Generală a Securității Poporului, a fost o
instituție înființată în august 1948. Personalul acesteia era militarizat, iar metodele de lucru erau
preluate după modelul securității sovietice (NKVD). La începutul anului 1949 au fost înființate
MILIȚIA și TRUPELE DE SECURITATE, care au avut un rol important în menținerea și
consolidarea regimului politic. Securitatea reprezenta o vastă rețea de informatori, în timp ce
trupele de Miliție erau poliția politică ce putea acționa la ordinul Partidului. Până în 1958,
Securitatea a fost condusă de agenți sovietici românizați.
Lichidarea opoziției politice: înscenarea de la Tămădău (dispariția PNȚ), autodizolvarea
PNL și arestarea liderilor, abdicarea forțată a regelui Mihai. În perioada 1948-1952, Gheorghiu
Dej trece la o politică de epurări, eliminând din PMR gruparea lui LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU
(1948) și pe cea moscovită a ANEI PAUKER (1952).
2
În plan politic: în aprilie 1948 este adoptată o nou Constituție care va fundamenta regimul
comunist din România până în 1952. Aceasta prevede:
- forma de organizare a statului: Republica Populară Română;
- regimul comunist era definit ca o „democrație populară”, România fiind stat unitar,
independent și suveran;
- principiul suveranității poporului era prevăzut formal („întreaga putere emană
de la popor și aparține poporului”);
- este prevăzut dreptul la proprietate și dreptul de moștenire, însă proprietatea
particulară trebuie să fie „agonisită prin munci și economisire”;
- drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, deși erau afirmate în
constituție, în practică nu existau pentru că deja fuseseră luate măsuri de impunere a
cenzurii, de control asupra individului;
- era prevăzut dreptul la vot universal, egal, direct și secret;
- principiul separației puterilor în stat era menținut formal. Organul suprem al
puterii în stat (cu atribuții legislative) era Marea Adunare Națională (MAN). MAN
alege Prezidiul MAN, format din 19 membri, care exercita atribuții executive alături
de un Consiliu de Miniștri.
În septembrie 1952 este adoptată o nouă constituție prin care era accentuată starea de
subordonare a României față de Uniunea Sovietică, necesitatea ei fiind dată de transformările
petrecute în societatea comunistă, de epurările făcute în rândurile P.M.R., dar și de alte schimbări
precum naționalizarea (încheiată în 1950), care punea bazele proprietății de stat ca proprietate a
întregului popor, și colectivizarea (începută în 1949).
Singurele noutăți față de Constituția din 1948 sunt:
- este precizat și întărit rolul M.A.N. ca organ suprem al puterii și al statului în
economie.
- principiul suveranității poporului este înlocuit cu formula „stat al oamenilor
muncii de la orașe și sate”, baza puterii populare fiind reprezentată de alianța dintre
clasa muncitoare și țărănime;
- constituția prevede serviciul militar obligatoriu pentru cetățenii țării.
Constituția din 1952 a fost modificată în 1961, când Prezidiul Marii Adunări Naționale a
fost înlocuit cu Consiliul de Stat, aflat sub controlul M.A.N. În același timp, Gheorghe Gheorghiu-
Dej a fost ales președinte al Consiliului de Stat. Acum, în calitățile sale de prim-secretar al
Comitetului Central al P.M.R. și de președinte al Consiliului de Stat al R.P.R., Gheorghe
Gheorghiu-Dej a ajuns să dețină puterea absolută în stat.
3
În plan economic: după modelul stalinist se pun bazele ECONOMIEI CENTRALIZATE,
dirijate de către stat, o economie care are la bază proprietatea de stat considerată „proprietate a
întregului popor”.
- COLECTIVIZAREA: începută în martie 1949, a presupus trecerea tuturor
proprietăților agricole din proprietatea privată în proprietatea statului. Procesul a
durat până în 1962 și a dus la trecerea a aproximativ 90% din pământul arabil al țării
în proprietatea statului. Au fost puse bazele cooperativelor agricole numite GAS
(Gospodării Agricole de Stat) sau CAP (Cooperative Agricole de Producție).
- NAȚIONALIZAREA: proces început în 1948 prin Legea Nr. 119, a presupus
trecerea tuturor mijloacelor de producție (bănci, fabrici, întreprinderi industriale și
miniere) din proprietatea privată în proprietatea statului, fără vreo despăgubire.
Procesul se încheie în anul 1950 și a dus la transformarea tuturor mijloacelor de
producție din R.P.R. în „bun comun al întregului popor”.
- INDUSTRIALIZAREA: este declanșată industrializarea forțată a României, după
modelul sovietic ce presupunea dezvoltarea economică prin investiții masive
direcționate spre industria grea și în special spre domeniile metalurgiei, siderurgiei,
construcțiilor de mașini, mineritului și producției de energie electrică.
- PLANURILE CINCINALE: industrializarea avea la bază planurile cincinale,
primul fiind între anii 1951-1955, evenimente care au avut urmări dramatice din punct
de vedere social: distrugerea burgheziei, exodul populației de la sat la oraș.
- SOVROM: au fost societăți mixte româno-sovietice prin care se dorea suprimarea
treptată a firmelor de import care făceau afaceri cu S.U.A., Marea Britanie și
direcționarea exportului României spre U.R.S.S. și țările din lagărul socialist.
În plan administrativ: deși Constituția din 1948 prevedea împărțirea administrativ-
teritorială a țării în comune, plăși, județe și regiuni, printr-o lege adoptată în 1950, județele și plășile
sunt înlocuite cu regiuni și raioane, după model sovietic.
În plan cultural:
- PROLETCULTISMUL: după 1945, la comandă sovietică este declanșată revoluția
culturală numită „proletcultism”, un curent pseudo-cultural apărut în Rusia după
revoluția bolșevică din 1917, ale cărui principii estetice se reduceau la ideea formării
culturii „pur proletare” și care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului.
Vorbim despre o formă nocivă de amestec al politicului în cultură, care viza „uitarea
trecutului și formarea unui om nou, „homo sovieticus”.
- CENZURA: prin cenzură asupra creației, operele clasicilor români au fost trecute
la index (interzise), iar Academia Română a fost înlocuită cu Academia Republicii
Populare Române, în timp ce instituțiile culturale ale țării au fost transformate în
societăți mixte româno-ruse (SOVROM-uri). Instituțiile de cultură au fost puse sub
coordonarea și controlul Direcției de Propagandă a CC al P.M.R. încă din februarie
1948. În 1950, aceasta a fost redenumită Secția de Propagandă și avea responsabilitatea
supervizarea aplicării politicilor P.M.R. de către instituțiile care coordonau educația,
artele, informațiile, radiodifuziunea, cinematografia. Presa era cenzurată iar
informațiile de interes public erau transmise printr-un ziar considerat organ al
Partidului Muncitoresc Român: SCÎNTEIA.
- REORGANIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: în 1948 este reorganizat
învățământul, fiind introdusă limba rusă obligatorie în școală, sunt înlocuite
manualele alternative cu manualul unic, iar istoria României devine cea scrisă de
Mihail Roller în 1947 (era promovată teoria SLAVISTĂ a formării poporului român).
4
- POLITICA ANTI-CLERICALĂ: deși Constituția din 1948 prevede libertatea
conștiinței și libertatea religioasă, sunt luate măsuri de îngrădire a acestora: Ministerul Cultelor
avea „delegați speciali” pe lângă instituțiile și așezămintele cultelor religioase; în decembrie 1948,
prin decret, cultul greco-catolic este desființat.
- CULTUL PERSONALITĂȚII: era practicat cultul personalității lui Stalin, fiind
impusă sărbătorirea zilei lui de naștere. Stalin era prezentat drept „mărețul conducător al
popoarelor”, „eliberatorul poporului român de sub dominația hoardelor naziste”. Totodată, orașul
Brașov a fost redenumit Orașul Stalin.
În politica externă: politica externă a României în primul deceniu al regimului stalinist s-a
caracterizat prin „aliniere” la politica promovată de Uniunea Sovietică, statutul internațional impus
României fiind acela de „satelit al Moscovei”.
- CAER (1949): în 1949 a fost înființat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
(CAER), inițiativă prin care U.R.S.S. urmărea crearea unui cadrul legal prin care să
poată coordona și controla economiile țărilor comuniste. CAER a apărut ca un răspuns
la politicile economice promovate de S.U.A. în cadrul Războiului Rece: Planul
Marshall și Doctrina Truman.
- TRATATUL DE LA VARȘOVIA (1955): În 1949 sunt puse bazele Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care reunea S.U.A., Canada și puterile
vest-europene într-o alianță politică și militară. Drept răspuns, în 1955, a fost înființată
o alianță similară între U.R.S.S. și statele comuniste: Organizația Tratatului de la
Varșovia, ale cărei baze au fost puse în mai 1955 prin semnarea Tratatului de prietenie,
colaborare și asistență mutuală între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica
Democrată Germană, Polonia, România, Ungaria și U.R.S.S. Prin intermediul
Tratatului de la Varșovia, trupele militare ale statelor socialiste din Europa erau puse
sub comandamentul Uniunii Sovietice.
- REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ DE LA BUDAPESTA (1956): subordonarea
politicii externe în fața Moscovei este ilustrată de modul în care România a reacționat
la reprimarea revoluției anticomuniste de la Budapesta, condusă de Imre Nagy
(1956). Astfel, guvernul de la București sprijină intervenția militară a Armatei Roșii
pentru a înăbuși revoluția, Dej considerând-o periculoasă pentru sistemul comunist.
Imre Nagy a fost adus și interogat la Snagov. După înăbușirea revoluției, Gheorghiu-
Dej a participat la refacerea partidului comunist ungar sub conducerea lui János
Kadar. Drept urmare, în 1958, conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
a hotărât retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.
- REFUZUL PLANULUI VALEV (1962): U.R.S.S. dorea să coordoneze economiile
naționale ale statelor membre CAER și să impună o specializare a producției. În cadrul
acestui plan (Planul Valev, economist bulgar) România trebuia să se specializeze în
agricultură. Noua direcție impusă CAER de către U.R.S.S. nu a fost pe placul
politicienilor români, care vedeau periclitate propriile planuri de dezvoltare economică
a țării. În aceste condiții, Gheorghe Gheorghiu-Dej a respins planul integrării
economice (Planul Valev).
Disidența anticomunistă în perioada 1948-1965: disidența reprezintă un grup de persoane
care are opinii contrare regimului. De regulă, este o formă de rezistență a intelectualității. Primele
forme de rezistență anticomunistă apar imediat după ocuparea României de Armata Roșie,
înmulțindu-se în anii colectivizării. Disidența anticomunistă din timpul regimului Gh. Gheorghiu-
Dej a fost reprezentată de:
1. Mișcările de partizani din Munții Carpați: rezistența armată desfășurată în
Munții Carpați între anii 1944-1960 sub lozinca „Vin americanii” a avut o componență
5
eterogenă: ofițeri ai armatei regale, legionari, țărani, cadre ale partidelor de opoziție. Cele
mai importante grupuri de partizani au fost:
- Haiducii Muscelului: organizat de doi foști ofițeri de armată: Gheorghe Arsenescu
și Toma Arnăuțoiu. În mai 1958, după lupte succesive cu trupele Securității, Toma
Arnăuțoiu și fratele său au fost arestați. Ei au fost condamnați la moarte și executați
prin împușcare în închisoarea Jilava. Gheorghe Arsenescu a fost capturat în 1960 și a
fost executat tot la Jilava, în 1962
- Haiducii lui Avram Iancu; Sumanele Negre
Ele au fost anihilate până în 1960 de trupele de Securitate și de Miliție.
2. Rezistența țărănimii: a fost a doua formă de protest împotriva regimului, cauzată
de acțiunea colectivizării, manifestată prin răscoale ale țărănimii în întreaga țară,
desfășurate între anii 1949-1962. Peste 80 000 de țărani au fost arestați, dintre care numai
30 000 au fost judecați în procese publice.
Alte practici politice represive:
1. Deportările: formă de represiune care a vizat minoritățile sasă, jvabă și sârbă
(Banat) acuzate fie de colaborare cu Hitler (sașii și jvabii) fie cu Tito (liderul Iugoslaviei
comuniste, rivalul lui Stalin), dar și pe țăranii, indiferent de naționalitate, care s-au opus
colectivizării. În iunie 1951, în noaptea de Rusalii, a început o amplă mișcare de deportare a
populației din zonele de la frontiera cu Iugoslavia (Banat și Mehedinți) în zona Bărăganului.
2. Lagărele de muncă: în 1950 sunt înființate „unitățile de muncă” (denumite după
1952, ”colonii de muncă”) pentru „reeducarea elementelor dușmănoase Republicii Populare
Române și în vederea pregătirii și încadrării lor în viața socială”. Majoritatea coloniilor de
muncă au fost plasate la Canalul Dunărea-Marea Neagră, în Balta Brăilei și în exploatările
miniere de la Baia Sprie, Cavnic, Nistru. Coloniile de muncă au fost adevărate centre de
exterminare, în care munca silnică și violențele sub toate formele s-au manifestat în proporții
nemaiîntâlnite.
3. Închisorile de reeducare: în închisorile de la Sighetul Marmației, Adjud, Pitești
și Râmnicu Sărat au fost supuși terorii liderii opoziției politice ca de exemplu Iuliu Maniu,
Ion Mihalache (PNȚ) și Gheorghe Brătianu. La această teroare se adaugă și experimentul
„fenomenul Pitești”, prin această metodă fiind puse bazele, în timpul lui Dej „gulagului
românesc”. „Fortul 13” de la Jilava era cunoscut drept unul dintre cele mai dure locuri de
exterminare. Închisoarea Pitești, denumită „o insulă a ororii absolute” a experimentat
„reeducarea prin tortură continuă” prin care în jur de o mie de tineri, în special studenți, au
fost umiliți, forțați să-și desființeze propria personalitate, să se maltrateze și să se tortureze
între ei, să-și renege convingerile, credințele, familia.
Destalinizarea: a reprezentat îndepărtarea de modelul sovietic și trecerea la „calea
românească” de constituire a comunismului în România. Factorii care au permis destalinizarea au
fost reprezentați de moartea lui Stalin în 1953, retragerea Armatei Roșii din România în 1958 și
declanșarea conflictului ideologic în lumea comunistă între U.R.S.S. și China. Noua orientare
politică a liderilor de la București a fost concretizată în „Declarația din aprilie 1964”, prin care se
sublinia principiul egalității în drepturi a partidelor marxist-leniniste, neamestecul în treburile
interne ale altor partide, dreptul fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice.
Publicată în ziarul „Scînteia” din aprilie 1964, Declarația a fost primită cu reținere de către
majoritatea statelor socialiste, iar statele capitaliste au considerat-o ca pe o manifestare de
independență față de Moscova.
6
III. Etapa Național Socialistă – Republica Socialistă România (1965-
1989)
Etapa național-socialistă a reprezentat forma pe care comunismul românesc a
îmbrăcat-o după anul 1965, atunci când Nicolae Ceaușescu vine la conducerea țării și continuă
drumul îndepărtării și distanțării față de Moscova. În linii mari, această etapă poate fi împărțită în
două faze: între 1965-1971, datorită îmbunătățirii nivelului de trai, relaxării cenzurii și a deschiderii
culturale și economice spre Occident, România traversează etapa „Relativei liberalizări”, pentru ca,
începând cu 1971 și până la căderea regimului comunist în 1989, din cauza încercărilor lui Nicolae
Ceaușescu de a introduce un cult al personalității specific comunismului asiatic, comunismul
românesc să parcurgă etapa „Socialismului dinastic”.
A. ETAPA RELATIVEI LIBERALIZĂRI (1965-1971)

PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Comunist din România (PCR)
Poliția politică: SECURITATEA și TRUPELE DE MILIȚIE. Aceste două mecanisme ale
represiunii capătă un rol central în sistemul cenzurii din România comunistă mai ales că, după
plecarea trupelor sovietice din România (1958), Partidul a reușit să le controleze complet și să le
transforme într-o vastă rețea de informatori și un instrument al terorii.
Lichidarea opoziției politice: Nicolae Ceaușescu a căutat să critice abuzurile guvernării lui
Gheorghiu Dej, iar la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1968 a
reabilitat victime ale regimului Dej: Ștefan Foriș și Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce i-a deschis calea
eliminării din PCR a elementelor fidele lui Gheorghiu Dej.
În plan politic: în anul 1965, la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, s-a
revenit la vechea denumire a partidului (Partidul Comunist Român). Ceaușescu a anunțat trecerea
de la etapa „populară” la cea „socialistă”, fapt ce a însemnat schimbarea denumirii țării din
Republica Populară Română în Republica Socialistă Română, fiind continuată linia politică
începută de Gheorghiu-Dej, aceea a distanțării față de modelul stalinist. În 1965 este adoptată și o
nouă Constituție, necesitate istorică, întrucât după venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea
partidului și a statului, România a abandonat modelul stalinist de construire a comunismului. Această
constituție a reprezentat baza juridică a căii naționale (românești) de edificare a comunismului în
perioada 1965-1989:
- Titulatura statului este Republica Socialistă România (RSR), iar partidul revine la
denumirea de Partidul Comunist Român (PCR);
- Organul suprem al puterii de stat era Marea Adunare Națională, organ unic
legiuitor;
- MAN alegea Consiliul de stat și Miniștri;
- Prevedea formal principiul suveranității poporului;
- Confirmă proprietatea de stat ca fiind a întregului popor;
- Activitatea de elaborare a legilor a fost preluată de către Consiliul de Stat, „organ
suprem al puterii de stat, cu activitate permanentă”.
În plan economic: după desfășurarea proceselor de COLECTIVIZARE și
NAȚIONALIZARE în etapa stalinistă, sunt puse bazele PROPRIETĂȚII DE STAT, ca
proprietaet a întregului popor. Astfel, statul are toate mijloacele industriale și agrare de producție,
deci putem vorbi despre o economie complet CENTRALIZATĂ.
- CENTRALIZAREA ECONOMIEI: este practicată în continuare planificarea
economică prin intermediul PLANURILOR CINCINALE și erau organizate
competiții între fabrici și întreprinderi pentru a le face să-și maximizeze producția.
7
- INDUSTRIALIZAREA FORȚATĂ: Ceaușescu direcționează o parte considerabilă
din veniturile țării către dezvoltarea industriei grele (siderurgică, metalurgică,
construcții de mașini). Totodată, datorită deschiderii economice a României către
Occident, sunt realizate obiective economice în colaborare cu țări din Europa de Vest
sau Canada, precum UZINA DE AUTOTURISME DE LA PITEȘTI (Dacia –
Renault) cu Franța sau CENTRALA DE LA CERNAVODĂ cu Canada.
În plan administrativ: în anul 1968, Constituția din 1965 este modificată pentru a fi
reorganizată, din punct de vedere administrativ, țara. Astfel, se renunță la împărțirea pe model
stalinist în REGIUNI și RAIOANE și se revine la împărțirea pe model românesc în JUDEȚE,
COMUNE și SATE, în timp ce marile orașe sunt transformate în municipii.
În plan cultural: Ceaușescu revine la valorile naționale, fiind retipărite operele clasicilor
români. Istoria națională este rbescrisă și în școală sunt introduse elemente ale teoriei daciste cu
privire la formarea poporului român (în etnogeneza românească, cel mai important element a fost
cel dac). Deschiderea către Occident duce la organizarea a două festivaluri internaționale cu
participare străină: unul de muzică ușoară („Cerbul de aur”) și unul de muzică clasică („George
Enescu”).
În politica externă: independența față de Moscova rezultă cel mai bine din acțiunile regimului
în relațiile internaționale și poziția adoptată în Războiul Rece:
- 1967: România este primul stat comunist care stabilește relații diplomatice cu
Republica Federală Germană (RFG);
- 1968: România, datorită poziției față de Moscova, este vizitată de președintele Franței,
Charles de Gaulle;
- Ceaușescu atinge în 1968, apogeul popularității sale atât în interior cât și în relațiile
internaționale, fapt datorat poziției adoptate față de intervenția Tratatului de la
Varșovia în Cehoslovacia, cu scopul înăbușirii mișcării reformatoare numită
„Primăvara de la Praga”. Într-un miting la București ținut pe 21 august 1968,
Ceaușescu a condamnat intervenția militară în Cehoslovacia considerând-o o
imixtiune (amestec) în problemele interne ale unui stat suveran și independent.
B. ETAPA SOCIALISMULUI DINASTIC (1971-1989)

În 1971, Nicolae Ceaușescu face mai multe vizite oficiale în China și Coreea de Nord, state
comuniste unde liderul de la București este primit cu mult fast. Impresionat de modul în care
comuniștii asiatici și-au construit cultul personalității, Nicolae Ceaușescu a căutat să se inspire
treptat din modelul asiatic în construirea comunismului românesc, fapt ce a însemnat întreruperea
cursului liberalizării și îndreptarea regimului de la București spre dictatura personală a lui
Ceaușescu.
PRACTICI POLITICE:
Sistem politic: MONOPARTID – Partidul Comunist Român (PMR).
Poliția politică: SECURITATEA se păstrează în perioada național-socialistă drept
instrumentul principal al represiunii, devenind o instituție foarte puternică, alături de TRUPELE
DE MILIȚIE.
Lichidarea opoziției politice: Securitatea și Miliția exercitau o presiune foarte mare asupra
populației, iar „dușmanii poporului” ajungeau frecvent în închisori sau în coloniile de muncă
(precum Canalul Dunăre-Marea Neagră). Totodată, se mai practica și domiciliul forțat pentru
elementele considerate periculoase.
În plan politic: în 1974 este modificată Constituția din 1965 pentru a fi înființată funcția
de Președinte al Republicii Socialiste România, ales de M.A.N., cu prerogative sporite de natură
executivă (numea și revoca premierul, comandat suprem al armatei) și legislativă (emite decrete
8
prezidențiale). În martie 1974, prin înființarea funcției de Președinte al RSR s-a creat posibilitatea
concentrării întregii puteri de către Ceaușescu și familia sa. Elena Ceaușescu devine vice premier,
al doilea om în stat. Treptat liberalizarea e înlocuită cu cenzura, cu controlul asupra societății prin
mass-media, sistemul de educație, dar mai ales prin intermediul Securității al cărei rol crește.
Controlul și dirijismul au vizat inclusiv „nomenclatura” (clasa politică comunistă), prin procedeul
„rotirii cadrelor” și transformării funcției de activist de partid într-o profesie școlită la Academia
„Ștefan Gheorghiu” rezervată numai pentru cadrele de partid. Deși România a semnat în 1975
Acordul de la Helsinki cu privire la respectarea drepturilor omului, în realitate ele au fost încălcate,
intensificându-se abuzurile statului în raport cu cetățeanul.
În plan economic: sunt continuate PLANIFICAREA ȘI CENTRALIZAREA
ECONOMICĂ prin intermediul PLANURILOR CINCINALE, după model sovietic (ultimul plan,
1986-1990 nu a fost finalizat). Un rol important l-a avut și INDUSTRIALIZAREA FORȚATĂ,
accentul căzând preponderent pe industria siderurgică, constructoare de mașini și chimică.
Proprietatea privată era complet desființată, iar statul deținea toate mijloacele de producție industrială
și agricolă (pământurile agrare erau organziate în CAP – Cooperative Agricole de Producție).
Pentru combinatele siderurgice de la Galați și Călărași se importa materie primă (minereu de
fier) în perioada 1975-1981. Nici producția românească de petrol nu era mai bună, astfel că, în 1981
România a importat și petrol. Datoria externă a României atinge apogeul în 1981, moment în care
Nicolae Ceaușescu ia decizia de a o plăti înainte de termen. Acesta a făcut ca o parte însemnată din
producția industrială și agricolă să meargă la export, ceea ce a dus la mari probleme privind
asigurarea aprovizionării cu hrană și energie a populației (raționalizarea alimentelor, introducerea
cartelelor pentru carne, lapte, pâine, raționalizarea căldurii și a electricității). După circa opt ani,
Nicolae Ceaușescu a anunțat, oficial, în martie 1989, că datoria externă a României fusese plătită.
În plan cultural: noua etapă este anunțată de Ceaușescu prin Tezele din iulie 1971 când
vorbește declanșarea unei noi revoluții culturale cu scopul formării „omului nou” înzestrat cu o
înaltă conștiință comunistă. Gândirea liberă a fost înlocuită cu gândirea dirijată, fapt ce a însemnat
distrugerea în totalitate a societății civile care e înlocuită cu gloata și subordonarea tuturor mijloacelor
de comunicare în masă. Pentru înregimentarea tinerilor a fost constituită organizația Șoimii Patriei
în anul 1976, al cărei scop era „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al
dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”. Propaganda
de partid a evocat repetat și insistent personalitățile lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai
Viteazul, socotindu-le cele mai reprezentative pentru ilustrarea principiilor de politică externă
afirmate de PCR. Una dintre trăsăturile definitorii ale istoriei României socialiste a fost cultul
personalității lui Nicolae Ceaușescu, la care, ulterior, s-a adăugat și cel al consoartei sale, Elena
Ceaușescu. Cultul personalității era menit să creeze o uriașă simpatie populară pentru Nicolae și
Elena Ceaușescu. S-au publicat lucrări și materiale de propagandă, poeme, articole de presă, lucrări
omagiale, s-au realizat opere de artă, s-au organizat mitinguri, spectacole, adunări artistice, s-au
adresat telegrame de felicitare și de adeziune, în care folosindu-se numeroase hiperbole și metafore,
Nicolae Ceaușescu era preamărit și slăvit drept „fiul patriei sale”, „marele arhitect”.
În politica externă: inițiativele de politică externă ale lui Nicolae Ceaușescu au fost deseori
în opoziție cu direcția Tratatului de la Varșovia, motiv pentru care țările occidentale apreciau că
România era un veritabil stat rebel în lumea comunistă și au susținut, pentru o perioadă, politica
externă a lui Nicolae Ceaușescu:
- în 1971 România a primit statutul de membru în cadrul Acordului General pentru
Tarife și Comerț (GATT), iar în anul următor (1972) a devenit membru al Băncii
Mondiale și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD);
9
- în 1975, România a primit din partea SUA clauza națiunii celei mai favorizate, care
oferea un statut privilegiat pentru România în relațiile economice cu SUA, având acces
la tehnologie de înaltă calitate și la împrumuturi cu dobânzi foarte mici;
- în 1978, Nicolae Ceaușescu este primit de Regina Elisabeta a II-a la Palatul
Buckingham, pentru ca ulterior să facă o vizită în SUA, unde se întâlnește cu
președintele Jimmy Carter;
- prestigiul extern al lui Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit, mai ales după 1985, o dată cu
afirmarea noului lider sovietic, Mihail Gorbaciov;
- din cauza încălcării constante a drepturilor fundamentale ale omului de către regimul
Ceaușescu, SUA dau semnale că doresc să retragă României clauza națiunii celei mai
favorizate. Pentru a nu-i fi afectată imaginea internațională, Nicolae Ceaușescu anunță,
în 1988, renunțarea României la clauza națiunii celei mai favorizate. De-a lungul
anului 1989, Ceaușescu a devenit tot mai izolat în lagărul comunist.
Disidența anticomunistă în perioada 1948-1965: primele opoziții majore față de regimul
ceaușist s-au conturat după 1975 în contextul în care Ceaușescu cumulează întreaga putere în stat,
promovează cultul conducătorului, încalcă Acordul de la Helsinki cu privire la drepturile omului,
dar mai ales în contextul scăderii drastice a nivelului de trai din cauza ambiției regimului de a
investi în clădiri megalomane și de a plăti în timp scurt datoria externă a țării.
- Scriitorul Paul Goma în 1977 acesta i-a trimis o scrisoare de solidaritate lui Pavel
Kohout, conducătorul mișcării disidente Carta 77 din Cehoslovacia. În februarie
1977, Goma a trimis o scrisoare deschisă Conferinței pentru Securitate și Cooperare
în Europa, criticând încălcarea drepturilor omului în România și i-a solicitat public lui
Nicolae Ceaușescu să respecte prevederile Conferinței de la Helsinki cu privire la
drepturile omului. În urma acestor acțiuni, Paul Goma a fost arestat și interogat de
Securitate, apoi hărțuit, fiind nevoit să emigreze în Franța.
- în 1977 a avut loc greva lucrătorilor minieri din Valea Jiului, care l-a determinat pe
Nicolae Ceaușescu să se deplaseze personal în zonă.
- Doina Cornea, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, și-a început
activitatea protestatară în anul 1982, când a redactat prima scrisoare difuzată de către
Radio Europa Liberă. Până în 1989, Doina Cornea a criticat pe diferite căi, în mod
vehement, regimul condus de Nicolae Ceaușescu și a propus unele reforme ale societății
românești.
- în 1983, Radu Filipescu a tipărit și apoi a răspândit manifeste la București, chemând la
grevă generală, pentru răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu. A fost arestat și
condamnat la 10 ani de închisoare. După trei ani, în urma numeroaselor presiuni
internaționale, a fost eliberat, continuându-și activitatea disidentă. A mai fost arestat de
două ori, în 1987 și 1989.
- în 1987 a avut loc manifestația muncitorilor de la uzinele „Tractorul” din Brașov,
care a culminat cu atacarea și devastarea de către demonstranți a sediului local al PCR.
- în martie 1989, posturile de radio BBC și Europa Liberă au difuzat un document,
cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor șase”. Documentul era punctul de vedere al
unor foști demnitari ai regimului comunist (Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu,
Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Constantin Pârvulescu, Grigore Ion Răceanu).
Semnatarii îl acuzau pe Nicolae Ceaușescu de încălcarea Constituției României, de
nerespectarea în ceea ce privește drepturile omului, de politica de sistematizare a
așezărilor rurale și de edificare la București a Centrului Civic, pe seama unui buget uriaș,
de distrugere a numeroase cartiere ale Capitalei și de transformare a Securității într-un
instrument de intimidare a cetățenilor și membrilor PCR.
10
IV. Căderea regimului comunist din România (1989)
Căderea regimului comunist în România a fost influențată de contextul extern favorabil,
deoarece în anul 1989 în toate statele din blocul socialist, mai ales după eșecul reformelor (glasnot
și perestroika) introduse de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Din punct de vedere intern,
contextul revoluției a fost conturat de scăderea dramatică a nivelului de trai al românilor după
direcționarea veniturilor țării către industrializarea forțată și după anii în care a funcționat un regim
al cartelelor pentru alimente (raționalizarea alimentelor, energiei) determinat de dorința lui Nicolae
Ceaușescu de a plăti înainte de termen datoria externă a țării.
Revoluția anticomunistă din 1989 a fost declanșată de măsurile polițienești care îl vizau pe
pastorul reformat László Tőkés, un cunoscut opozant al regimului care urma să fie evacuat din
Timișoara. Un grup de oameni se solidarizează cu pastorul László Tőkés. Sprijinul acordat
pastorului s-a transformat într-o amplă manifestare anticomunistă, numărul manifestanților a
crescut continuu, ajungând la zeci de mii depersoane, care au scandat lozinci anticomuniste („Jos
comunismul!”, „Jos Ceaușescu!”).
Ciocnirile dintre protestatari și forțele de ordine se soldează cu 122 victime din rândul
protestanților, 40 de morți fiind transportați la București din ordinul Elenei Ceaușescu și incinerați
pentru a face imposibilă identificarea lor. În seara zilei de 20 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu se
adresează cetățenilor printr-o cuvântare radiotelevizată în care critică dur evenimentele din Timișoara
și îi numește pe manifestanți „elemente huliganice”. Desprins de realitatea din țară, dictatorul
interpretează greșit starea de spirit a poporului român și organizează la 21 decembrie un miting la
București. Acțiunea sa a fost un bun prilej pentru cetățenii capitalei de a se solidariza cu Timișoara.
Zeci de mii de persoane l-au fluierat și huiduit pe Nicolae Ceaușescu, iar transmisiunea TV a fost
oprită pentru câteva minute. Confruntările din după amiaza și noaptea zilei de 21 decembrie care au
avut loc în Piața Teatrului Național, la Universitate, în zona Hotelului Intercontinental, în Piața
Română s-au soldat cu primii morți și răniți din rândul bucureștenilor. Apogeul a fost reprezentat de
fuga dictatorului și a soției sale în 22 decembrie, cu elicopterul de pe clădirea sediului Central al
PCR.
Se constituie un nou organism politic - Frontul Salvării Naționale alcătuit din personalități
publice și politice cu prestigiu în societate, dar și oameni aduși din stradă de evenimente. Conducerea
noului organ al puterii de stat din România a fost preluată de Ion Iliescu. Acesta citește la posturile
naționale de radio și televiziune Proclamația Consiliului Frontului Salvării Naționale care anunță
încetarea regimului comunist, preluarea puterii de stat și trecerea la un regim democratic,
pluripartidist. Nicolae și Elena Ceaușescu sunt prinși la Târgoviște, judecați rapid la 25 decembrie
1989, într-un simulacru de proces și acuzați de genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea
de acțiuni armate împotriva poporului, subminarea economiei naționale și încercarea de a fugi din
țară. Capetele de acuzare nu au fost dovedite, ci doar enunțate de acuzatori. La câteva minute după
terminarea procesului, soții Ceaușescu au fost executați (25 decembrie 1989).
11
V. Construcția democrației postdecembriste (1989-prezent)
Căderea regimului comunist din România în decembrie 1989 a deschis calea intrării țării pe
drumul democrației. Primii pași au fost făcuți prin revenirea la sistemul pluripartid și prin reluarea
unor practici politice liberale, pentru ca baza acestui regim să fie pusă în 1991 cu prilejul adoptării
unei noi Constituții care să fundamenteze, din punct de vedere legal, democrația românească.
PRACTICI POLITICE:
Formă de guvernământ: REPUBLICĂ PARLAMENTARĂ / PREZIDENȚIALĂ
Sistem politic: PLURIPARTID – Decretul-lege Nr. 8 din 31 decembrie 1989 anunța
revenirea la pluralismul politic. Apar peste 80 de partide politice și reapar partidele istorice: Partidul
Național Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Național Țărănist, Frontul Salvării
Naționale
Vot universal: permis pentru toți cetățenii, indiferent de sex, religie, rasă, cu vârsta peste 18
ani. Textul legii electorale din 1992 prevede o inițiativă legislativă a electoratului și un prag
electoral pentru intrarea în Parlament de 3%.
În plan politic: în mai 1990 au fost organizate primele alegeri libere, încheiate cu victoria
Frontului Salvării Naționale (66%), în timp ce Ion Iliescu a fost ales președinte (85%), câștigând
în fața candidaților PNȚ și PNL. Parlamentul rezultat din aceste alegeri a avut rol de ADUNARE
CONSTITUANTĂ, deoarece s-a preocupat de elaborarea CONSTITUȚIEI DIN 1991, care
prevedea:
- Art. 2 prevede principiul suveranității poporului: „suveranitatea aparține numai
poporului, care o exercită prin Parlament”;
- Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (libertatea
individuală, siguranța persoanei, dreptul de liberă circulație, libertatea cuvântului,
libertatea conștiinței, dreptul la muncă, dreptul la învățătură);
- Este afirmat caracterul național, suveran și independent, unitar și indivizibil al
statului român;
- Este prevăzut principiul responsabilității ministeriale;
- Este prevăzut principiul separației puterilor în stat:
Constituția a fost modificată în 2003, prin referendum, pentru racordarea realităților din țară
la viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană:
- Minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție;
- Mandatul președintelui este prelungit la 5 ani;
- După aderarea României la UE cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de
a alege și de a fi aleși în scrutinul local.
12
Aprobarea noii Constituții prin referendum, în decembrie 1991 și adoptarea noii legi
electorale din iunie 1992 care fixa pragul electoral la 3% pentru partidele participante au făcut
necesară organizarea unor noi alegeri în septembrie 1992. Pentru Parlament au candidat 80 de partide
și formațiuni politice, dar numai 8 partide au reușit să intre. Alegerile au fost câștigate de FDSN cu
28% din voturi, iar Ion Iliescu este reales președinte cu 61,4% din voturi.
Alegerile din noiembrie 1996 arată o maturizare a electoratului care și-a mutat opțiunea
politică de la stânga spre dreapta, alegerile fiind câștigate de Convenția Democratică (30% din
voturi), iar funcția de președinte de Emil Constantinescu (54% din voturi în al doilea tur de scrutin).
Această schimbare, transfer pașnic de putere, a constituit începutul unor modificări legislative majore
pe plan intern și o importantă reorientare pe plan extern. Venită pe un val de speranțe, guvernarea
CDR a promovat programe de privatizare și reforme în învățământ și administrație, care însă nu
au fost finalizate de nici unul dintre cei 3 miniștri, cauzele fiind generate de lipsa de coeziune a
partenerilor de coaliție.
În noiembrie 2000 au loc alegeri, câștigate de PSD cu 36%. Ion Iliescu este reales președinte
cu 67% din voturi în al doilea tur de scrutin. Alegerile au consfințit ieșirea de pe scena politică a
PNȚ-CD, considerat responsabil pentru ineficiența economică
În politica externă: începutul relației România - NATO se află la Summit-ul de la Roma

din decembrie 1990, când, alături de alte de opt state fost comuniste, România intra în calitate de
membru fondator în Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic. România și-a depus oficial
candidatura la NATO în 1993 și, un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitației de a
participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), reușind să adere în mod oficial la NATO în 2004. La
1 ianuarie 2007, Parlamentul European a votat cu majoritate, în favoarea aderării României la
Uniunea Europeană
13
REGIMUL COMUNIST ÎN ROMÂNIA (1945-1989)
Etapa stalinistă (1945-1965) Etapa național-socialistă (1965-1989)
Etapa relative liberalizări (1965-1971) Etapa socialismului dinastic (1971-1989)
Contextul Context intern: Context intern: Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu în China și Coreea de
apariției Lovitura de stat de la 23 august 1944 (înlăturarea lui Ion Antonescu); 1958 – retragerea trupelor sovietice din România; Nord (1971), acolo unde ia contact cu modelul comunismului
Ocuparea României de către Armata Roșie după 23 august 1944 1964 – „Declarația de independență din aprilie 1964” dinastic oriental
Context extern: Context extern:
Înțelegerile secrete din timpul celui de-al doilea război mondial (Acordul 1953 – moartea lui Stalin
de procentaj de la Moscova, Ialta, Potsdam, Teheran) Declanșarea conflictului ideologic între U.R.S.S. și China
Instaurare Eșecul guvernelor de după 23 august 1944 (Sănătescu I, Rădescu, Moartea lui Gh. Gheorghiu Dej în 1965 și alegerea lui Nicolae După întoarcerea din China și Coreea de Nord, Nicolae
Sănătescu II) Ceaușescu drept Secretar General al Partidului. Ceaușescu redactează Tezele din iulie (1971), în care vorbește
Numirea primului guvern comunist al lui Petru Groza (6 martie 1945) despre declanșarea unei noi revoluții culturale cu scopul
Falsificarea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946 formării omului nou
Înlăturarea adversarilor politici (Înscenarea de la Tămădău –
eliminarea PNȚ, iulie 1947, arestarea membrilor PNL)
Abdicarea forțată a regelui Mihai (30 decembrie 1947)
Baza juridică Constituția din 1948, apoi Constituția din 1952 Constituția din 1965 Constituția din 1965
Numele statului REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNIA REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
Partidul unic PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN PARTIDUL COMUNIST ROMÂN PARTIDUL COMUNIST ROMÂN
Conducătorul Secretarul general al Partidului Muncitoresc Român Secretarul General al Partidului Comunist Român Începând cu 1974 este înființată funcția de Președinte, ales de
statului M.A.N., cu prerogative executive și legislative
Sub aspect Organul suprem al puterii în stat este Marea Adunare Națională, care Organul suprem al puterii în stat este Marea Adunare Organul suprem al puterii în stat este Marea Adunare
politic alege Prezidiul MAN, format din 19 membri Națională, care alege Consiliul de Stat și Miniștri Națională, care alege Consiliul de Stat și Miniștri
Atribuțiile legislative sunt exercitate de Marea Adunare Națională Atribuțiile legislative sunt preluate de Consiliul de Stat, Atribuțiile legislative sunt preluate de Consiliul de Stat, „organ
„organ suprem al puteri ide stat, cu activitate permanentă” suprem al puteri ide stat, cu activitate permanentă”
Suveranitatea poporului: „întreaga putere emană de la popor și aparține Suveranitatea poporului: „întreaga putere (...) aparține Suveranitatea poporului: „întreaga putere (...) aparține
poporului” (cf. Constituției din 1948); „stat al oamenilor muncii de la poporului, liber și stăpân pe soarta sa” poporului, liber și stăpân pe soarta sa”
orașe și sate” (cf. Constituției din 1952)
Dreptul la vot universal, egal, direct și secret; Dreptul la vot universal, egal, direct și secret; Dreptul la vot universal, egal, direct și secret;
Dreptul la proprietate: era garantată proprietatea „agonisită prin Dreptul la proprietate: proprietatea privată era desființată Dreptul la proprietate: proprietatea privată era desființată
muncă și economisire” (Cf. Constituției din 1948); „pământul aparține și mai existau „proprietatea de stat – asupra bunurilor și mai existau „proprietatea de stat – asupra bunurilor
celor ce-l muncesc” (Cf. Constituției din 1952). aparținând întregului popor” și proprietatea cooperatistă (a aparținând întregului popor” și proprietatea cooperatistă (a
organizațiilor cooperatiste) organizațiilor cooperatiste)
Epurări politice împotriva „dușmanilor poporului” – arestarea (1948) și Pentru a se desprinde de regimul Dej, Nicolae Ceaușescu a Sunt încălcate din ce în ce mai frecvent drepturile și libertățile
executarea (1954) lui Lucrețiu Pătrășcanu; înlăturarea grupării criticat crimele și abuzurile guvernării Dej (ex. la Plenara cetățenești, se intensifică abuzurile statului în raport cu
moscovite a Anei Pauker (1952); Comitetului Central al PCR din 1968 a reabilitat victime ale cetățeanul
regimului Dej: Ștefan Foriș, Lucrețiu Pătrășcanu)
Sub aspect Proletcultism – revoluția culturală – care urmărea construirea omului nou Liberalizare culturală, deschidere către Occident: sunt Începe o nouă revoluție culturală (anunțată de N. Ceaușescu prin
cultural – homo-sovieticus; organizate festivalurile de muzică ușoară („Cerbul de aur”) și Tezele din aprilie 1971) ce viza construirea omului nou
muzică clasică („George Enescu”)
Cenzură asupra creației artistice, literare; folosirea revistei Scânteia Liberalizarea se extinde și în domeniile creației artistice și Este reintrodusă cenzura în societate, operele artistice și
drept mijloc de propagandă; literare (sunt publicate lucrări ale autorilor interziși anterior) literare încep să fie atent urmărite
Reorganizarea învățământului, introducerea limbii ruse obligatorii, Începe o reorganizare a învățământului pentru a marca Pentru îndoctrinarea copiilor sunt înființate organizații de
folosirea manualului unic al lui Mihail Roller (1947) distanțarea față de Moscova tineret (Șoimii Patriei – 1976)
Desființarea cultului greco-catolic (1948) Propaganda de partid va duce la exagerarea valorilor naționale, la sublinierea elementului dac în etnogeneza poporului român și la
supra-evaluarea reperelor istorice naționale (Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Războiul de independență).
Practicarea cultului personalității conducătorului - Stalin Este practicat cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu și al
Elenei Ceaușescu (manifestații pe stadioane, ode, etc)
Etapa stalinistă (1945-1965) Etapa național-socialistă (1965-1989)
Etapa relative liberalizări (1965-1971) Etapa socialismului dinastic (1971-1989)
Sub aspect Cooperativizarea agriculturii (1949-1962) – desființarea proprietății Proprietatea agricolă privată este desființată – rămân în urmă GAS și CAP
economic private agricole și înființarea Gospodăriilor Agricole de Stat (GAS) și
a Cooperativelor Agricole de Producție (CAP)
Naționalizarea (trecerea în proprietatea statului) a tuturor mijloacelor Naționalizarea se încheie, iar toate fabricile, întreprinderile și instituțiile bancare se află în proprietatea statului
de producție (fabrici, bănci, întreprinderi, etc)
Industrializarea forțată – investiții în industria grea (metalurgie, Politica de industrializare continuă. Deschiderea către Industrializarea este accelerată până la extrem, România nu
siderurgie, construcții de mașini, minerit) Occident se observă în economie – uzina de autoturisme de la dispunea de materie primă pentru industria grea și este nevoie
Pitești (construită cu Franța), centrala de la Cernavodă să o importe la prețuri foarte mari; după 1981 apare o criză
(construită cu Canada) globală a petrolului; România se îndatorează foarte mult pentru
a importa materii prime
Planificarea economiei – planurile cincinale (primul între 1951-1955) Continuă planificarea economiei și practica planurilor Continuă planificarea economiei și practica planurilor cincinale
cincinale
Sub aspect Printr-o lege adoptată în 1950, țara este împărțită în raioane, după În 1968 este modificată Constituția din 1965 și se introduce Țara era organizată în județe, comune și sate
administrativ model sovietic organizarea administrativă a țării în județe, comune și sate
Politica externă 1949 – România aderă la CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) 1967 – România este primul stat comunist care stabilește 1971 – România devine membru GATT (Acordul General pentru
relații diplomatice cu Republica Federală Germană (RFG) Tarife și Comerț)
1955 – România aderă la Tratatul de la Varșovia (alianță militară) 1967 – România nu întrerupe relațiile diplomatice cu Israelul 1972 – România devine membră a Băncii Mondiale și a Băncii
în timpul războiului de 6 zile (Israel vs. Lumea arabă) Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)
1955 – România aderă la ONU (Organizația Națiunilor Unite) și 1968 – România este vizitată de președintele Franței, Charles 1975 – România primește din partea S.U.A., clauza națiunii celei
promovează direcția politică a Moscovei până în 1962; de Gaulle mai favorizate
1956 – intervenția pentru înăbușirea revoluției anticomuniste de la 1968 – apogeul politicii externe a lui Ceaușescu – România 1988 – România renunță la clauza națiunii celei mai favorizate
Budapesta a lui Imre Nagy critică intervenția trupelor Tratatului de la Varșovia în
Cehoslovacia (Primăvara de la Praga)
1963 – România refuză Planul Valev 1969 – președintele S.U.A. Richard Nixon vizitează România
Mișcări de Mișcările de partizani din Munții Carpați (1944-1960) – Haiducii Relativa liberalizare pe care a traversat-o regimul a făcut ca 1977 – greva lucrătorilor minieri din Valea Jiului
disidență Muscelului, Haiducii lui Avram Iancu, Sumanele Negre mișcările de disidență să fie foarte reduse, aproape
Rezistența țărănimii față de procesul de colectivizare (1949-1962) inexistente 1977 - Scriitorul Paul Goma trimite mai multe scrisori deschise
către Nicolae Ceaușescu și Conferința pentru Securitate și
Cooperare în Europa, acuzând abuzurile regimului
Disidența intelectuală – Nicolae Rădescu și Grigore Gafencu au 1979 – se constituie Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din
organizat un comitet național român în exil România (SLOMR)
1987 – revolte ale muncitorilor de la fabrica Tractorul din
Brașov
Cazul Doina Cornea
1989 – BBC și Radio Europa Liberă publică „Scrisoarea celor
șase” în care Nicolae Ceaușescu era acuzat de încălcarea
constituției și de nerespectarea drepturilor omului
Metode Direcția Generală a Securității Poporului (Securitatea), înființată în august 1948 era o rețea de informatori care, alături de trupele de Miliție și trupele de Securitate, controla orice acțiune a
represiv cetățenilor. Până în 1958, Securitatea era condusă de agenți sovietici românizați, pentru ca ulterior să fie condusă de români fideli regimului.
Depărtările: membri ai minorităților jvabă și sârbă, dar și țărani care s-
au opus colectivizării, au fost mutați în zona Bărăganului
Lagărele de muncă: înființate în ianuarie 1950, erau locuri unde deținuții politici erau aduși și exploatați fizic. Ex. Canalul Dunăre-Mare Neagră
Închisorile de reeducare: au fost centre în care dușmanii regimului erau Închisorile politice sunt înlocuite cu închisorile de drept comun Mărirea rețelei Securității și controlul extrem de accentuat
trimiși pentru a fi reeducați prin pedepse fizice și tratamente și cu spitalele de psihiatrie asupra societății face ca închisorile politice să nu mai fie un
psihologice aparte. Ex. închisorile de la Sighetul Marmației, Adjud, element central al represiunii comuniste
Pitești, Râmnicu Sărat
TEMA 7
SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI
CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA ÎNCEPUTURILE
MODERNITĂȚII
Spațiul românesc, configurat politic în momentul apariției statului medieval, în a doua
jumătate a secolului al XIV-lea, începe să se confrunte cu tendințele expansioniste ale puterilor
vecine: Regatul Ungariei (din vest), Regatul Poloniei (din nord) și Imperiul Otoman (din sud).
Acestea urmăreau atât expansiunea teritorială, cât și ofensiva catolică sau islamică. Ulterior, la
începutul modernității (sec. XVII-XVIII), spațiul românesc a trebuit să se confrunte cu noile
schimbări apărute în raporturile dintre marile puteri și cu ascensiunea Imperiului Habsburgic
(Austriac) și a Imperiului Țarist (Rus), concomitent cu decăderea Imperiului Otoman și debutul
„Crizei Orientale”.
I. Obiectivele politicii externe românești

- Continuitatea neîntreruptă a statului prin păstrarea autonomiei și, atunci când a fost posibil, a
independenței;
- Păstrarea identității religioase, element resimțit puternic în Evul Mediu care s-a materializat în
rezistența în fața prozelitismului catolic, dar și a pericolului islamic.
II. Metode de realizare a obiectivelor politicii externe

A. REZISTENȚA ARMATĂ
Dominantă între secolele XIV-XVI, a ținut cont de disproporția de forțe dintre țările
române și puterile europene. De cele mai multe ori a avut un caracter defensiv, acțiunile ofensive
fiind puține. A presupus implicarea instituției Armatei, formată în spațiul românesc din Oastea de
mercenari, Oastea cea mică (a boierimii) și Oastea cea mare (oastea țărănimii ridicată în caz de
mare primejdie). Pentru a contrabalansa dezechilibrul de forțe, domnitorii români au folosit două
strategii:
- „tactica pământului pârjolit”, care presupunea crearea în fața inamicului a unui „gol
demografico-economic” prin arderea recoltelor, otrăvirea apelor, retragerea populației civile în
munți (deci a presupus pierderi economice);
- „războiul de uzură” care însemna hărțuirea militară a dușmanului și atragerea lui într-un „loc
strâmt” de război, în care nu putea să-și pună în valoare superioritatea numerică.
B. ACȚIUNI DIPLOMATICE
Devin dominante începând cu secolul al XVII-lea, pe măsură ce pozițiile Porții s-au
consolidat în Sud-estul Europei după instaurarea regimului dominației otomane începând cu
1541. În plan european, după 1683 debutează Criza Orientală, caracterizată de decăderea
Imperiului Otoman și de ascensiunea Imperiului Țarist (Rusia) și Imperiului Habsburgic
(Austria) ca mari puteri europene care doreau să acapareze moștenirea otomană. Acțiunile
diplomatice au urmărit contracararea tendințelor expansioniste ale Porții, Țările Române fiind
nevoie să aleagă alianța cu o mare putere pentru a le descuraja pe celelalte și s-au materializat în
tratative și încheierea unor tratate de alianță cu alte puteri europene.
1
III. Relațiile voievozilor români cu marile puteri europene
Împletite până în secolele XVI-XVII cu rezistența militară care a fost dominantă, acțiunile
diplomatice au urmărit să realizeze un sistem de alianțe în zonă, prin care țările române să-și
păstreze ființa statală, granițele, autonomia, religia și chiar să pregătească recâștigarea
independenței. Au însemnat în Evul Mediu acceptarea suzeranității Poloniei și Ungariei și
reglementarea raporturilor cu Poarta prin capitulații (diplome de privilegii acordate de sultan,
țărilor române, prin care Poarta se angaja să respecte autonomia, religia, alegerea domnitorului
pământean în schimbul plății tributului).
A. În secolul al XIV-lea
1. BASARAB I (1310?-1352) – Țara Românească
a. ACORDUL DIN 1324 – cu Carol Robert de Anjou, regele Ungariei
CAUZE: dorința lui Basarab I de a obține recunoașterea existenței Țării Românești.
PREVEDERI: Carol Robert de Anjou (regele Ungariei) recunoaște existența oficială a Țării
Românești și legitimitatea lui Basarab I pe tronul acesteia. În schimb, Basarab I acceptă
suzeranitatea maghiară și se declară supus al lui Carol Robert de Anjou.
URMĂRI: Țara Românească devine stat vasal Regatului Maghiar.
b. BĂTĂLIA DE LA POSADA (1330) – împotriva lui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei
CAUZE: nemulțumirea regelui maghiar față de stăpânirea lui Basarab I asupra Cetății
Banatului de Severin; dorința regelui maghiar de a-l înlătura pe Basarab de la conducerea Țării
Românești și de a așeza un domnitor fidel.
DESFĂȘURARE: bătălia este descrisă în izvorul intitulat „Cronica Pictată de la Viena”. Carol
Robert de Anjou atacă Țara Românească și cucerește Severinul. Basarab I aplică tactica
pământului pârjolit și a războiului de uzură, ceea ce îl determină pe Carol Robert să solicite
încheierea unui tratat de pace. Pe drumul de întoarcere, Basarab surprinde armata maghiară în
cadrul Bătăliei de la Posada (9-12 noiembrie 1330) când, prinsă într-o ambuscadă, o distruge.
Carol Robert reușește să fugă schimbându-și hainele cu cele ale unui soldat.
URMĂRI: Victoria lui Basarab I a marcat obținerea independenței țării față de pretențiile de
suzeranitate ale Ungariei (Nicolae Iorga: „Posada a însemnat sângele în care s-a botezat
neatârnarea noastră față de unguri”).
2. PETRU I MUȘAT (1377-1391) - Moldova

a. TRATATUL DIN 1387 – cu Vladislav Jagello, regele Poloniei
CAUZE: dorința domnitorului Moldovei, Petru I Mușat, de a descuraja tendințele
expansioniste ale Ungariei.
PREVEDERI: Petru I Mușat depune, în septembrie 1387, jurământ de vasalitate în fața regelui
Poloniei, Vladislav Jagello.
URMĂRI: Petru I Mușat devine supus al lui Vladislav Jagello, dar reușește să tempereze
tendințele expansioniste ale regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
2
3. MIRCEA CEL BĂTRÂN (1386-1418) – Țara Românească
a. TRATATUL DE LA LUBLIN (1390) – cu Vladislav Jagello, regele Poloniei
CAUZE: dorința lui Mircea cel Bătrân de a descuraja tendințele expansioniste ale Ungariei.
PREVEDERI: prin intermediul lui Petru I Mușat, domnitorul Moldovei, Mircea cel Bătrân
negociază un tratat cu Vladislav Jagello, încheiat în ianuarie 1390 la Lublin pe poziții de
deplină egalitate. Acesta trebuia să descurajeze tendințele expansioniste ale Ungariei lui
Sigismund de Luxemburg.
URMĂRI: Mircea pune la adăpost Țara Românească de tendințele expansioniste ale Ungariei.
b. BĂTĂLIA DE LA ROVINE (1394) – împotriva lui Baiazid I Ilderîm, sultanul otoman

CAUZE: campania ofensivă organizată de Mircea la sudul Dunării în 1394, împotriva
otomanilor;
DESFĂȘURARE: Baiazid I Ilderîm trimite armata otomană în Țara Românească pentru a-l
înlătura pe Mircea și a o scoate de sub controlul Ungariei. Bătălia s-a desfășurat în octombrie
1394 la Rovine (loc de război plin cu șanțuri cu apă). Aici, Mircea aplică tactica pământului
pârjolit și a războiului de uzură, motiv pentru care Baiazid I nu poate valorifica superioritatea
numerică a armatei otomane.
URMĂRI: Mircea cel Bătrân este părăsit de o parte a boierimii care se reorientează politic spre
un domnitor fidel Imperiului Otoman, Vlad Uzurpatorul. Mircea pierde controlul asupra unei
părți a Țării Românești, condusă acum de Vlad Uzurpatorul.
c. TRATATUL DE LA BRAȘOV (1395) – cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei

CAUZE: eșecul suferit de Mircea în cadrul bătăliei de la Rovine (octombrie 1394) și pierderea
sprijinului boierimii din Țara Românească; nevoia lui Mircea cel Bătrân de a se reorienta în
politica externă și de a găsi aliați în vederea recuceririi Țării Românești.
PREVEDERI: la 7 martie 1395, Mircea cel Bătrân încheie un tratat cu regele Ungariei,
Sigismund de Luxemburg, la Brașov. Încheiat pe poziții de deplină egalitate, Mircea cel Bătrân
obține sprijinul Ungariei pentru a reveni pe tronul Țării Românești, în timp ce aceștia își promit
ajutor reciproc în lupta anti-otomană.
URMĂRI: Mircea cel Bătrân își consolidează domnia în Țara Românească și pune bazele unei
alianțe anti-otomane împreună cu Ungaria.
d. BĂTĂLIA DE LA ROVINE (1395) – împotriva lui Baiazid I Ilderîm, sultanul otoman

CAUZE: dorința lui Mircea cel Bătrân de a-l înlătura de pe tronul Țării Românești pe domnitorul
fidel Imperiului Otoman, Vlad Uzurpatorul.
DESFĂȘURARE: Mircea cel Bătrân revine în Țara Românească și se confruntă, în mai 1395,
la Rovine, cu armatele sultanului Baiazid I Ilderîm. Aplicând tactica pământului pârjolit și a
războiului de uzură, Mircea reușește să alunge trupele otomane de pe teritoriul Țării Românești.
URMĂRI: Mircea cel Bătrân reocupă tronul Țării Românești, împingându-i pe otomani la
sudul Dunării. Victoria lui Mircea va da un impuls forțelor creștinătății din Europa în vederea
desfășurării unei cruciade anti-otomane.
3
e. CRUCIADA DE LA NICOPOLE (1396) – împotriva lui Baiazid I Ilderîm, sultanul otoman
CAUZE: victoria obținută de Mircea cel Bătrân la Rovine, în mai 1395. Dorința forțelor
creștinătății din Europa de a pune capăt expansiunii Imperiului Otoman.
DESFĂȘURARE: în septembrie 1396, Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, având
sprijinul papalității și al cavalerilor occidentali (mai ales a burgunzilor) organizează o primă
cruciadă anti-otomană la Nicopole. Din cauza unor neînțelegeri apărute între aliații lui Mircea
cel Bătrân, această cruciadă se încheie cu o înfrângere pentru trupele creștinătății.
URMĂRI: Imperiul Otoman își consolidează pozițiile în Peninsula Balcanică.
B. În secolul al XV-lea
1. ALEXANDRU CEL BUN (1400-1432) – Moldova
a. TRATATUL DE LA SUCEAVA (1402) – cu Vladislav Jagello, regele Poloniei
CAUZE: continuarea liniei politice tradiționale a Moldovei care presupunea orientarea către
Polonia. Limitarea tendințelor expansioniste ale Regatului Ungariei.
PREVEDERI: Alexandru cel Bun încheie un tratat, la Suceava, în anul 1402 cu Vladislav
Jagello, regele Poloniei, prin care recunoaște suzeranitatea acestuia și acceptă ca Moldova să
devină stat vasal Poloniei. Tratatul este reînnoit în anul 1411 la Roman.
URMĂRI: Moldova este pusă la adăpost de pretențiile expansioniste ale Regatului Maghiar. În
virtutea acestui tratat, Alexandru cel Bun acordă sprijin militar lui Vladislav Jagello în luptele
împotriva Cavalerilor Teutoni desfășurate la Grunwald (1410) și Marienburg (1422).
2. IANCU DE HUNEDOARA (1441-1456) – Transilvania

a. CAMPANIA CEA LUNGĂ (1443-1444) – împotriva otomanilor de la sudul Dunării
CAUZE: victoria obținută în fața unei armate otomane intrate în Transilvania în 1442; dorința lui
Iancu de a limita pretențiile expansioniste ale Imperiului Otoman.
DESFĂȘURARE: acțiune ofensivă organizată de Iancu la sudul Dunării, care a durat 6 luni și a
presupus cucerirea unor orașe precum Niș sau Sofia, campania încheindu-se cu victoria lui Iancu.
URMĂRI: sultanul Murad al II-lea este nevoit să încheie, în iulie 1444 la Seghedin, o pace
avantajoasă pentru creștinătate și pentru Transilvania, valabilă 10 ani.
b. CRUCIADA DE LA VARNA (1444) – împotriva armatelor otomane de la sudul Dunării

CAUZE: victoria obținută de Iancu îi fața otomanilor în cadrul „Campaniei celei Lungi”.
Dorința creștinătății de la limita pretențiile expansioniste ale Imperiului Otoman.
DESFĂȘURARE: la presiunile Papalității, regele maghiar Vladislav I încalcă tratatul de pace
de la Seghedin și organizează în noiembrie 1444 cruciada de la Varna la care participă și Iancu.
URMĂRI: acțiunea ofensivă se încheie cu înfrângerea creștinilor și cu moartea lui Vladislav I.
c. BĂTĂLIA DE LA BELGRAD (1456) – împotriva lui Mehmed al II-lea Cuceritorul

CAUZE: după cucerirea Constantinopolului de către otomani, în 1453, sultanul Mehmed al II-
lea dorește să își continue politica expansionistă către centrul Europei, motiv pentru care atacă
cetatea Belgrad, considerată „cheia” Ungariei și a Europei Centrale.
DESFĂȘURARE: Iancu de Hunedoara, din postura de Guvernator al Ungariei, organizează o
amplă acțiune defensivă, protejând cetatea Belgrad în fața asediului Imperiului Otoman în iulie
1456. Iancu obține o importantă victorie care îl obligă pe sultan să ordone încetarea atacului.
URMĂRI: victoria lui Iancu de Hunedoara a amânat transformarea Ungariei în pașalâc
turcesc pentru aproximativ 70 de ani. Evenimentul a fost considerat de Papa Calixt al III-lea „cel
mai fericit al vieții sale”, numindu-l pe Iancu „atletul cel mai puternic al lui Hristos”.
4
3. VLAD ȚEPEȘ (1448, 1456-1462, 1476) – Țara Românească
a. „CAMPANIA DE LA DUNĂRE” (1461-1462) – împotriva otomanilor
CAUZE: venirea lui Vlad Țepeș la conducerea Țării Românești cu ajutorul lui Iancu de
Hunedoara, guvernatorul Ungariei; conflictele latente dintre Vlad Țepeș și otomani, dorința lui de
a elibera țara de sub suzeranitatea Porții.
DESFĂȘURARE: Vlad Țepeș atacă bazele otomane de pe malul drept al Dunării.
URMĂRI: Imperiul Otoman reacționează dur în fața aceste agresiuni, iar sultanul Mehmed al II-
lea Cuceritorul vine personal într-o campanie în Țara Românească în 1462.
b. „ATACUL DE NOAPTE” (1462) – împotriva lui Mehmed al II-lea Cuceritorul

CAUZE: refuzul lui Vlad Țepeș de a plăti tribut otomanilor; pagubele create Porții în cadrul
„Campaniei de la Dunăre”.
DESFĂȘURARE: sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul vine personal cu armata în Țara
Românească și își stabilește tabăra lângă Târgoviște. Vlad Țepeș plănuiește să îl asasineze, iar în
iunie 1462 organizează un „Atac de noapte în tabăra sultanului”. Din cauza unor neînțelegeri în
interiorul armatei Țării Românești și a defensivei organizate de ieniceri, această inițiativă eșuează.
URMĂRI: Mehmed al II-lea îl așază pe tronul Țării Românești pe Radu cel Frumos, domnitor
fidel otomanilor, iar apoi retrage armata la sud de Dunăre. Vlad Țepeș pierde sprijinul boierilor
și se refugiază în Transilvania, unde este capturat și închis cu domiciliul forțat de către regele
Ungariei, Matias Corvin, la Vișegrad, pentru următorii 12 ani. El revine pe tronul Țării
Românești în 1476, la insistențele lui Ștefan cel Mare, dar este asasinat de boieri.
4. ȘTEFAN CEL MARE (1457-1504) – Moldova

a. „TRATATUL DE LA OVERCHELĂUȚI” (1459) – cu regele Poloniei Cazimir al IV-lea
CAUZE: nevoia lui Ștefan cel Mare de a fi recunoscut drept domnitor legitim pe tronul
Moldovei; dorința de a contracara tendințele expansioniste ale Regatului Ungariei.
PREVEDERI: Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea Poloniei, în timp ce Cazimir al IV-lea
îl recunoaște pe Ștefan drept domnitor al Moldovei, dar și dreptul Moldovei asupra cetății Chilia.
URMĂRI: Ștefan reușește să pună Moldova la adăpost de tendințele expansioniste ale
Regatului Maghiar, statul devenind vasal al Poloniei.
b. „BĂTĂLIA DE LA BAIA” (1467) – împotriva regelui maghiar Matias Corvin

CAUZE: cucerirea cetății Chilia de către Ștefan cel Mare în 1465.
DESFĂȘURARE: în decembrie 1467, Matias Corvin atacă Baia, capitala Moldovei. Ștefan aplică
tactica pământului pârjolit și a războiului de uzură, reușind să învingă armata Regatului Maghiar.
URMĂRI: victoria de la Baia a consolidat pozițiile lui Ștefan în fața boierimii și a dus la
emanciparea Moldovei de sub pretențiile de suzeranitate ale Ungariei.
c. „BĂTĂLIA DE LA VASLUI-PODUL ÎNALT” (10 ianuarie 1475) – împotriva armatelor

otomane conduse de Soliman Pașa
CAUZE: refuzul lui Ștefan de a mai plăti tribut otomanilor după 1470; încercarea lui Ștefan cel
Mare de a așeza domnitori favorabili luptei anti-otomane în Țara Românească.
DESFĂȘURARE: sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul trimite în Moldova o armată condusă
de Soliman Pașa. Ștefan cel Mare ridică Oastea de Țară și aplică tactica pământului pârjolit și
a războiului de uzură, atrăgându-l pe Soliman într-un loc mlăștinos (Valea Bârladului – Vaslui).
URMĂRI: Ștefan cel Mare obține o importantă victorie și îi alungă pe otomani la sud de
Dunăre, dar se așteaptă la un răspuns dur al acestora, motiv pentru care începe să își caute aliați.
5
d. „SCRISOAREA CIRCULARĂ” (25 ianuarie 1475) – adresată conducătorilor creștini
CAUZE: victoria lui Ștefan cel Mare împotriva otomanilor în bătălia de la Vaslui-Podul Înalt.
PREVEDERI: Ștefan cel Mare adresează o scrisoare tuturor conducătorilor creștini din
Europa, invitându-i la o cruciadă împotriva Porții.
URMĂRI: singurul răspuns pe care îl primește Ștefan vine din partea regelui maghiar Matias
Corvin, cu care încheie un tratat de alianță anti-otomană în iulie 1475.
e. „TRATATUL DE LA SUCEAVA” (iulie 1475) – cu regele Ungariei, Matias Corvin

CAUZE: victoria lui Ștefan cel Mare împotriva otomanilor în bătălia de la Vaslui-Podul Înalt;
inițiativa de alianță anti-otomană lansată de Ștefan cel Mare prin „Scrisoarea Circulară”.
PREVEDERI: Ștefan recunoaște formal suzeranitatea Ungariei și acordă privilegii
comerciale negustorilor maghiari în Moldova, în timp ce Matias Corvin îi promite ajutor
militar împotriva otomanilor, dar și refuzul de a acorda azil politic dușmanilor.
URMĂRI: Ștefan trebuie să primească ajutor militar în cazul unui atac otoman.
f. „BĂTĂLIA DE LA RĂZBOIENI” (1476) – împotriva sultanului Mehmed al II-lea

CAUZE: victoria lui Ștefan cel Mare împotriva otomanilor în bătălia de la Vaslui-Podul Înalt;
inițiativa de alianță anti-otomană lansată de Ștefan cel Mare prin „Scrisoarea Circulară”.
DESFĂȘURARE: sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul vine personal în Moldova în fruntea
unei armate și desfășoară un conflict cu armatele Moldovei la Războieni, acolo unde Ștefan cel
Mare este învins.
URMĂRI: Ștefan cel Mare este nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman și să reia
plata tributului, în timp ce pentru stabilizarea domniei trebuie să reconfirme relațiile de
vasalitate cu Polonia.
g. „TRATATUL DE LA COLOMEEA” (1485) – cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea

CAUZE: înfrângerile suferite de Ștefan cel Mare în luptele cu otomanii; pierderea de către
Moldova a Chiliei și Cetății Albe; destabilizarea domniei lui Ștefan cel Mare.
PREVEDERI: Ștefan cel Mare reînnoiește la Colomeea în septembrie 1485 tratatul încheiat cu
regele Cazimir al IV-lea, depunând personal jurământ de vasalitate în fața regelui Poloniei.
URMĂRI: Este reconfirmată suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei.
h. „BĂTĂLIA DE LA CODRII COSMINULUI” (1497) – împotriva regelui Poloniei, Ioan

Albert
CAUZE: dorința regelui Poloniei, Ioan Albert, de a cuceri Moldova și de a-l înlătura pe Ștefan
de la conducerea acesteia.
PREVEDERI: Ioan Albert pătrunde în Moldova cu o cavalerie grea și este atras de Ștefan în
pădurea de la Codrii Cosminului. Cavaleria grea a Poloniei nu poate să se desfășoare în aceste
condiții, iar armata Moldovei obține o victorie importantă.
URMĂRI: Ioan Albert este nevoit să accepte încheierea unui tratat de pace, la Hârlău, în 1499,
prin care regele recunoaște emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei.
6
C. În secolul al XVI-lea
1. MIHAI VITEAZUL (1593-1601) – Țara Românească
a. ALIANȚA CU LIGA SFÂNTĂ (1594)
CAUZE: dorința lui Mihai Viteazul de a pune Țara Românească la adăpost de tendințele
expansioniste ale Imperiului Otoman și de a adera la o alianță cu caracter anti-otoman;
imposibilitatea lui Mihai Viteazul de a plăti tributul și datoriile moștenite de la predecesorii săi.
PREVEDERI: Mihai Viteazul aderă la Liga Sfântă, o alianță a statelor creștine condusă de
împăratul german Rudolf al II-lea de Habsburg.
URMĂRI: Mihai Viteazul implică Țara Românească într-o alianță anti-otomană, limitând
pretențiile de suzeranitate ale Porții. În același an (1594), Mihai Viteazul organizează o
„răscoală anti-otomană la București”, în cadrul căreia îi ucide pe turcii care l-au împrumutat
pentru a cumpăra domnia.
b. TRATATUL DE LA ALBA IULIA (mai 1595) – cu Sigismund Bathory, principele

Transilvaniei
CAUZE: accentuarea pericolului otoman la sudul Dunării; pericolul unei expediții otomane
apărut după ce Mihai Viteazul atacă și eliberează cetatea Brăilei de sub controlul otomanilor
(1595).
PREVEDERI: tratatul este încheiat de o delegație boierească aflată sub conducerea
mitropolitului Eftimie. Acest tratat este dezavantajos pentru Mihai Viteazul deoarece el trebuia
să recunoască suzeranitatea Transilvaniei și să conducă Țara Românească în numele lui
Sigismund Bathory în calitate de locțiitor al acestuia, în timp ce puterea reală revenea unui Sfat
Domnesc format din 12 boieri.
URMĂRI: Țara Românească devine supusă Principatului Transilvaniei. Imperiul Otoman,
nemulțumit de politica lui Mihai Viteazul, pregătește o invazie.
c. BĂTĂLIA DE LA CĂLUGĂRENI (august 1595) – împotriva lui Sinan Pașa, vizirul otoman
CAUZE: răscoala anti-otomană a lui Mihai Viteazul de la București (1594), atacarea cetății
Brăila și înlăturarea garnizoanei otomane de aici; întărirea relațiilor anti-otomane ale Țării
Românești și Transilvaniei.
DESFĂȘURARE: Marele vizir Sinan Pașa vine în fruntea unei armate la nordul Dunării cu
scopul transformării Țării Românești și al Moldovei în pașalâc. Bătălia s-a desfășurat în
august 1595 la Călugăreni, acolo unde Mihai Viteazul aplică tactica pământului pârjolit și a
războiului de uzură. Cu toate că românii au cauzat mari pagube armatelor otomane, înaintarea
acestora nu a putut fi oprită.
URMĂRI: Otomanii ocupă Bucureștiul și Târgoviștea, iar Mihai Viteazul se retrage în munți
așteptând sprijinul Transilvaniei.
d. BĂTĂLIA DE LA GIURGIU (octombrie 1595) – împotriva lui Sinan Pașa, vizirul otoman
CAUZE: campania lui Sinan Pașa în Țara Românească, desfășurarea bătăliei de la Călugăreni
și ocuparea Bucureștiului și a Târgoviștei de către armatele otomane.
DESFĂȘURARE: având sprijinul Moldovei și al Transilvaniei, Mihai Viteazul revine în Țara
Românească și îl obligă pe Sinan Pașa să se retragă spre Dunăre. În octombrie 1595 se
desfășoară bătălia de la Giurgiu, în cadrul căreia armatele creștine îi împing pe turci la sud de
fluviu și reușesc să ocupe cetatea Giurgiu.
URMĂRI: Mihai Viteazul reușește să elibereze Țara Românească de sub controlul otomanilor.
7
e. TRATATUL CU IMPERIUL OTOMAN (1597)
CAUZE: stabilizarea relațiilor dintre Țara Românească și Imperiul Otoman.
PREVEDERI: otomanii recunosc domnia pe viață a lui Mihai și îi diminuează tributul.
URMĂRI: Sunt anulat clauzele tratatului de la Alba Iulia și suzeranitatea Transilvaniei
asupra Țării Românești.
f. TRATATUL DE LA MĂNĂSTIREA DEALUL (1598) – cu Rudolf al II-lea, împăratul

Imperiului Habsburgic
CAUZE: dorința lui Mihai Viteazul de a continua confruntările cu Imperiul Otoman și de a se
elibera de sub suzeranitatea acestora.
PREVEDERI: Mihai Viteazul încheie un tratat cu Rudolf al II-lea, împăratul Imperiului
Habsburgic, la Mănăstirea Dealul. Era recunoscută domnia ereditară a lui Mihai Viteazul de
către Rudolf al II-lea și angajamentul acestuia de a-i oferi sprijin militar în lupta anti-otomană.
URMĂRI: Mihai Viteazul se eliberează de sub suzeranitatea Imperiului Otoman și pune
Țara Românească sub suzeranitatea Imperiului Habsburgic.
g. BĂTĂLIA DE LA ȘELIMBĂR (1599) – împotriva lui Andrei Bathory, principele

Transilvaniei
CAUZE: venirea pe tronul Transilvaniei a unui principe pro-otoman (Andrei Bathory);
venirea pe tronul Moldovei a unui domnitor pro-otoman (Ieremia Movilă). Dorința Moldovei
de a-l așeza pe tronul Țării Românești pe Simion Movilă. Ieșirea Transilvaniei din Liga Sfântă.
DESFĂȘURARE: după ce Andrei Bathory scoate Transilvania din Liga Sfântă, Mihai
Viteazul obține sprijinul lui Rudolf al II-lea pentru a pătrunde în Transilvania. Astfel, în
octombrie 1599 se desfășoară o bătălie între forțele Țării Românești și cele ale Transilvaniei.
URMĂRI: Andrei Bathory moare în timpul luptelor, iar Mihai Viteazul pătrunde în Alba-Iulia
în noiembrie 1599, fapt care marca unirea Transilvaniei cu Țara Românească. În mai 1600,
Mihai Viteazul atacă și Moldova, înlăturându-l pe Ieremia Movilă și realizează o uniune
personală a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei.
h. BĂTĂLIA DE LA MIRĂSLĂU (septembrie 1600) – împotriva nobilimii maghiare din

Transilvania
CAUZE: măsurile dure pe care Mihai Viteazul le ia pentru consolidarea puterii sale în
Transilvania, mai ales cele care îi dezavantajau pe maghiari; refuzul lui Rudolf al II-lea de a-i
recunoaște lui Mihai domnia asupra Ardealului.
DESFĂȘURARE: nobilimea maghiară din Transilvania se revoltă în septembrie 1600, fiind
sprijinită de trupele imperiale conduse de Giorgio Basta. Bătălia desfășurată la Mirăslău duce la
înfrângerea lui Mihai Viteazul și la pierderea Transilvaniei.
URMĂRI: Mihai Viteazul pierde controlul asupra Transilvaniei și trebuie să meargă la Praga și
Viena pentru a căuta sprijin la curtea lui Rudolf al II-lea.
i. BĂTĂLIA DE LA GURĂSLĂU (august 1601) – împotriva nobilimii maghiare din

Transilvania
CAUZE: pierderea Transilvaniei de către Mihai Viteazul și obținerea sprijinului lui Rudolf al II-
lea pentru recucerirea acesteia; revenirea lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei.
DESFĂȘURARE: în august 1601, Mihai Viteazul desfășoară bătălia de la Gurăslău, în urma
căreia obține o victorie importantă împotriva lui Sigismund Bathory.
URMĂRI: puterea acaparată de Mihai Viteazul îi sperie pe habsburgici, motiv pentru care
Giorgio Basta îl asasinează pe acesta în august 1601, în tabăra de la Câmpia Turzii.
8
D. În secolele XVII-XVIII
Accentuarea controlului otoman asupra Principatelor (instaurarea Regimului
Dominației Otomane după 1541) nu le-a mai permis domnitorilor români să desfășoare acțiuni
militare împotriva acestuia, motiv pentru care ele sunt înlocuite cu acțiunile diplomatice.
Domnitori precum Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu au practicat o politică de
echilibru care a urmărit menținerea autonomiei Țării Românești și Moldovei, aflate sub
suzeranitate otomană. Mai mult, Șerban Cantacuzino participă cu armata Țării Românești
alături de Imperiul Otoman la asediul Vienei din 1683.
Relațiile cu Poarta erau reglementate prin Capitulații, diplome pe care Poarta le acorda
Țării Românești sau Moldovei, împărțite pe capitole, în care era prevăzut statutul celor două
Principate, obligațiile lor față de Poartă și cuantumul tributului.
În această perioadă, doar Dimitrie Cantemir reușește să încheie în aprilie 1711 un tratat
de alianță anti-otomană cu țarul Rusiei, Petru I cel Mare, la Luțk. Drept răspuns, Imperiul
Otoman atacă Moldova și învinge armatele moldo-ruse în bătălia de la Stănilești, pe Prut
(1711), care duce la exilarea lui Dimitrie Cantemir și la introducerea, în Moldova, a regimului
fanariot, adică scoaterea la vânzare a tronului țării pentru boierii greci din cartierul Fanar al
Constantinopolului, pentru aproximativ 110 ani.
9
Secol Stat medieval Putere Eveniment Data Caracter Context / cauze Prevederi / desfășurare Urmări
(domnitor) europeană
XIV Țara Românească Regatul Acordul din 1324 Suzeranitate După fondarea Țării Românești, Basarab I acceptă suzeranitatea Regatului Basarab I devine supus
(Basarab I) Ungariei 1324 maghiară Basarab I avea nevoie de Ungariei; (vasal) regelui Carol
(Carol recunoașterea oficială a acesteia de Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, Robert de Anjou
Robert de către o putere străină recunoaște existența de sine stătătoare a Țării Este recunoscută existența
Anjou) Românești și stăpânirea lui Basarab I asupra Țării Românești
acesteia
XIV Țara Românească Regatul Bătălia de la 9-12 Acțiune Dorința lui Carol Robert de Anjou de Evenimentul este descris în Cronica pictată de la Victoria lui Basarab
(Basarab I) Ungariei Posada septembrie defensivă a-l înlătura pe Basarab I de la Viena; marchează obținerea
(Carol 1330 conducerea Țării Românești și a Basarab I aplică tactica pământului pârjolit și independenței Țării
Robert de instala un domnitor favorabil lui; atrage armatele maghiare într-un loc strâmt, o Românești în fața
Anjou) Conflictele dintre Carol Robert și trecătoare montană (posadă) unde îl prinde în pretențiilor de suzeranitate
Basarab pentru Țara Severinului ambuscadă și distruge forțele lui Carol Robert ale Ungariei
de Anjou.
XIV Moldova Regatul Tratatul din 26 Suzeranitate Domnitorul Moldovei dorea să La 26 septembrie 1387, Petru I Mușat depune Tendințele expansioniste
(Petru I Mușat) Poloniei 1387 septembrie poloneză descurajeze tendințele expansioniste jurământ de vasalitate în fața regelui Poloniei ale Regatului Maghiar sunt
(Vladislav 1387 ale regatului maghiar Vladislav Jagello descurajate.
Jagello)
XIV Țara Românească Imperiul Anexarea 1388 Acțiune Imperiul Otoman slăbește statul lui Mircea cel Bătrân, profitând de neatenția Țara Românească se
(Mircea cel Otoman Dobrogei ofensivă Ivanco (Dobrogea) și atacă Bulgaria Imperiului Otoman și de slăbirea Dobrogei lui reîntregește teritorial cu
Bătrân) Dobrogea Ivanco, va alipi aceste teritoriu Țării Românești Dobrogea
XIV Țara Românească Regatul Tratatul de 30 ianuarie Poziții de Prin intermediul domnitorului La 10 decembrie 1389 Mircea negociază un Mircea reușește să
(Mircea cel Poloniei la Radom / 1390 deplină Moldovei, Petru I Mușat, Mircea tratat de alianță cu regele Poloniei, Vladislav descurajeze tendințele
Bătrân) (Vladislav Lublin egalitate reușește să negocieze un tratat de pace Jagello, ratificat la 30 ianuarie 1390. Încheiat expansioniste ale Ungariei
Jagello) cu Polonia pe poziții de deplină egalitate, acesta trebuia să lui Sigismund de
descurajeze tendințele expansioniste ale Luxemburg
Ungariei.
XIV Țara Românească Imperiul Bătălia de la 10 octombrie Acțiune Mircea cel Bătrân desfășoară o Baiazid I Ilderîm trimite armata otomană la Mircea este părăsit de o
(Mircea cel Otoman Rovine 1394 defensivă campanie ofensivă la sudul Dunării, nordul Dunării. Mircea aplică tactica parte a boierimii, iar pe
Bătrân) (Baiazid I deranjantă pentru sultan pământului pârjolit și atrage oștile otomane tronul țării urcă un domnitor
Ilderîm) într-un loc cu șanțuri și apă (Rovine). Finalul este susținut de otomani: Vlad
indecis, iar turcii rămân în Țara Românească Uzurpatorul
XIV Țara Românească Regatul Tratatul de 5 martie 1395 Poziții de Mircea pierde tronul Țării Mircea negociază cu Sigismund de Luxemburg, Se conturează un front al
(Mircea cel Ungariei la Brașov deplină Românești în fața lui Vlad regele Ungariei, un tratat de alianță anti- luptei anti-otomane;
Bătrân) (Sigismund egalitate Uzurpatorul după bătălia de la otomană, încheiat pe poziții de deplină Sigismund îi recunoaște lui
de Rovine și are nevoie de sprijin extern egalitate. Mircea obține sprijinul Ungariei pentru Mircea titlurile de Herțeg
Luxemburg) după ce este părăsit de boieri recuperarea tronului Țării Românești, dar și de Făgăraș și Ban de
ajutor în lupta împotriva otomanilor Severin.
XIV Țara Românească Imperiul Bătălia de la Mai 1395 Acțiune Mircea încheie un tratat de alianță cu Mircea aplică tactica pământului pârjolit și a Mircea recapătă domnia și
(Mircea cel Otoman Rovine defensivă Ungaria și reușește să revină pe tronul războiului de uzură încercând să îi înlăture pe controlul deplin asupra
Bătrân) (Baiazid I Țării Românești otomani din Țara Românească. Victoria îi Țării Românești
Ilderîm) aparține lui Mircea.
XIV Ungaria Imperiul Cruciada de Septembrie Acțiune Forțele creștinătății se simt încurajate Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, Imperiul Otoman își reface
Țara Românească Otoman la Nicopole 1396 ofensivă de victoria lui Mircea de la Rovine și având sprijinul papalității și a cavalerilor pozițiile în Peninsula
Cavalerii (Baiazid I organizează o cruciadă anti-otomană burgunzi, cheamă la o cruciadă anti-otomană. Balcanică
occidentali Ilderîm) Aceasta se încheie cu asedierea orașului
Nicopole.
Victoria aparține otomanilor
XV Moldova Polonia Tratatul de 1402 Suzeranitate Alexandru cel Bun continuă linia Alexandru cel Bun recunoaște Alexandru cel Bun acordă
(Alexandru cel (Vladislav la Suceava reînnoi în poloneză politica a Moldovei începută de Petru I suzeranitatea Poloniei, în timp ce pune la sprijin militar Poloniei în
Bun) Jagello) 1411 Mușat adăpost Moldova de intențiile bătăliile cu Cavalerii Teutoni
expansioniste ale Regatului Maghiar de la Grunwald (1410) și
Marienburg (1422)
XV Ungaria Polonia Tratatul de Martie 1412 Împărțire Prevede împărțirea Moldovei între Tratatul nu a fost aplicat datorită
(Sigismund de (Vladislav la Lublau teritorială Ungaria și Polonia relațiilor dintre Alexandru cel
Luxemburg) Jagello) Bun (Moldova) și Polonia
XV Transilvania Imperiul Campania 1443-1444 Acțiune În 1442, Iancu înfrânge o oaste intrată Acțiunea durează 6 luni și presupune un atac După victoria lui Iancu, sultanul
(Iancu de Otoman cea Lungă ofensivă în Transilvania, iar apoi îl așază pe susținut al lui Iancu la sudul Dunării, în Murad al II-lea este nevoit să
Hunedoara) tronul Țării Românești pe Vlad teritoriile otomane. Acum cucerește orașe încheie pacea de la Seghedin
Dracul precum Niș sau Sofia, campania încheindu- (1444), avantajoasă pentru
se cu victoria lui Iancu. creștini
XV Ungaria Imperiul Cruciada de Noiembrie Acțiune La insistențele Papei, regele maghiar Acțiunea a presupus un atac coordonat al Cruciada se încheie cu
Transilvania Otoman la Varna 1444 ofensivă Vladislav I rupe pacea de la Seghedin trupelor maghiare, transilvănene și ale înfrângerea creștinilor și
Forțele creștine și atacă Poarta Țării Românești în teritoriile otomane de victoria otomanilor
la sudul Dunării (Varna)
XV Transilvania Imperiul 1445 Acțiune Iancu reia ostilitățile după înfrângerea Campanie ofensivă prin care Iancu încearcă După succesul obținut, Iancu
(Iancu de Otoman ofensivă suferită în cadrul Cruciadei de la să refacă pozițiile creștine în zona Dunării, este ales guvernator al
Hunedoara) Varna reușind să elibereze orașul Giurgiu Ungariei, în timp ce era și
Papalitatea voievod al Transilvaniei
Veneția
XV Ungaria Imperiul Tratat de 1451 Tratat de Sultanul pregătea asediul final al Încheiat pe poziții de deplină egalitate, Obținând pacea cu creștinii,
(Iancu de Otoman pace pace, poziții capitalei Imperiului Bizantin tratatul prevede neagresiunea reciprocă sultanul Mehmed al II-lea
Hunedoara) (Mehmed al de deplină (Constantinopol) și avea nevoie de între Ungaria, Transilvania și Imperiul cucerește Constantinopolul în
II-lea) egalitate stabilitate în Pen. Balcanică Otoman, pentru o perioadă de 3 ani 1453
XV Ungaria Imperiul Bătălia de la Iulie 1456 Acțiune După cucerirea Constantinopolului, Mehmed al II-lea încearcă să cucerească Iancu reușește să amâne
(Iancu de Otoman Belgrad defensivă Imperiul Otoman dorește să continue cetatea Belgrad, considerată „cheia transformarea Ungariei în
Hunedoara) (Mehmed al politica expansionistă în Peninsula Ungariei și a Europei centrale”. Iancu pașalâc; primește aprecierile
II-lea) Balcanică reușește să obțină o victorie importantă și să papei Calixt al III-lea
stopeze înaintarea otomană
XV Țara Românească Imperiul Campania de 1461-1462 Acțiune Vlad Țepeș dorește să limiteze Vlad Țepeș atacă cetățile otomane de la Sultanul va ordona atacarea
(Vlad Țepeș) Otoman la Dunăre ofensivă pericolul otoman de la Dunăre sudul Dunării și cauzează pagube foarte Țării Românești în 1462
importante Porții
XV Țara Românească Imperiul Atacul de Iunie 1462 Acțiune Refuzul lui Vlad Țepeș de a plăti Sultanul Mehmed al II-lea atacă Țara Mehmed al II-lea este nevoit să
(Vlad Țepeș) Otoman noapte de la defensivă tributul datorat Porții; pagubele Românească. Vlad Țepeș aplica tactica ordone retragerea, dar Vlad
(Mehmed al Târgoviște cauzate de Vlad Țepeș, Porții, în urma pământului pârjolit și a războiului de Țepeș este părăsit de boierime,
II-lea) Campaniei de la Dunăre uzură. Armatele otomane își stabilesc tabăra iar pe tron este așezat Radu cel
lângă Târgoviște, iar Vlad Țepeș Frumos. Țepeș se refugiază în
organizează un atac surpriză asupra acesteia, Transilvania.
în încercarea de a-l asasina pe sultan.
XV Moldova Polonia Tratatul de Aprilie 1459 Suzeranitate Ștefan cel Mare avea nevoie de Ștefan cel Mare recunoaște suzeranitatea Moldova se află sub
(Ștefan cel Mare) (Cazimir al la poloneză recunoaștere lui oficială pe tronul Poloniei (Cazimir al IV-lea). În schimb, lui suzeranitatea Poloniei, dar
IV-lea) Overchelăuți Moldovei și de sprijin pentru Ștefan îi este recunoscută domnia contracarează tendințele
recuperarea cetăților Chilia și ereditară în Moldova și dreptul lui asupra expansioniste ale Ungariei
Cetatea Albă cetății Chilia
XV Moldova Ungaria Bătălia de la 1467 Acțiune În 1465, Ștefan cucerește cetatea Ștefan aplică tactica pământului Victoria sa consolidează pozițiile
(Ștefan cel Mare) (Matias Baia defensivă Chilia, motiv pentru care Matias pârjolit și a războiului de uzură și lui Ștefan în fața boierimii, iar
Corvin) Corvin va ataca Moldova reușește să obțină o victorie importantă în Moldova se emancipează de sub
fața lui Matias Corvin, izgonindu-l din pretențiile de suzeranitate ale
Moldova. Ungariei
XV Moldova Imperiul Bătălia de la 10 ianuarie Acțiune Ștefan refuză să mai plătească tribut Mehmed al II-lea îl trimite pe Soliman Ștefan îi trimite pe otomani la sud
(Ștefan cel Mare) Otoman Vaslui 1475 defensivă Imperiului Otoman și încearcă să Pașa să atace Moldova. Ștefan ridică de Dunăre, dar se așteaptă la un
(Soliman (Podul Înalt) așeze domnitori favorabili luptei anti- Oastea de Țară și folosește tactica răspuns dur al acestora, motiv
Pașa) otomane pe tronul Țării Românești pământului pârjolit și a războiului de pentru caută o alianță
uzură, atrăgându-i pe otomani într-o zonă
mlăștinoasă pe Valea Bârladului
(Vaslui, Podul Înalt), unde obține o
victorie importantă
XV Moldova Statele Scrisoarea 25 ianuarie Acțiune Ștefan obține o victorie importantă Ștefan trimite o scrisoare către puterile Singurul răspuns vine din partea
(Ștefan cel Mare) creștine din Circulară 1475 diplomatică împotriva otomanilor la Vaslui și se creștine ale Europei, invitându-le la o Ungariei, cu care Ștefan va încheia
Europa așteaptă la un răspuns dur al acestora cruciadă împotriva Imperiului Otoman un tratat de alianță
XV Moldova Ungaria Tratatul de 12 iulie 1475 Suzeranitate Ștefan cel Mare îi învinge pe otomani Tratat de alianță anti-otomană prin care Ștefan asigură un front anti-otoman
(Ștefan cel Mare) (Matias alianță anti- maghiară la Vaslui în 10 ianuarie 1475, trimite Ștefan recunoaște formal suzeranitatea în așteptarea atacului lui Mehmed
Corvin) otomană de Scrisoarea Circulară la 25 ianuarie Ungariei și acordă privilegii comerciale al II-lea
la Suceava 1475 și primește un răspuns din partea negustorilor maghiari în Moldova, în
Ungariei timp ce Matias Corvin îi promite ajutor
militar împotriva otomanilor
XV Moldova Imperiul Bătălia de la 1476 Acțiune Ștefan obține o victorie importantă Mehmed al II-lea vine personal în Ștefan este nevoit să accepte
(Ștefan cel Mare) Otoman Războieni defensivă împotriva otomanilor în 1475 la Moldova pentru a pedepsi acțiunile lui suzeranitatea otomană, să reia
(Mehmed al Vaslui, iar apoi semnează cu Ungaria Ștefan cel Mare. Bătălia se dă la plata tributului și să se
II-lea) un tratat anti-otoman Războieni, unde Ștefan este învins, mai reorienteze diplomatic spre
ales că nu primise sprijinul militar Polonia.
promis de Matias Corvin prin tratatul de
la Suceava (1475)
XV Moldova Polonia Tratatul de 1485 Suzeranitate Înfrângerea lui Ștefan cel Mare în Ștefan reînnoiește tratatul încheiat cu Ștefan își întărește poziția în
(Ștefan cel Mare) (Cazimir al la Colomeea poloneză urma bătăliei de la Războieni Polonia și depune personal omagiu de Moldova și limitează pretențiile
IV-lea) Pierderea cetăților Chilia și Cetatea vasalitate în fața lui Cazimir al IV-lea expansioniste ale Ungariei
Albă în fața maghiarilor în 1484
XV Moldova Polonia Bătălia de la Octombrie Acțiune Regele Poloniei, Ioan Albert, dorește Ștefan aplică tactica pământului pârjolit
Ioan Albert acceptă semnarea
(Ștefan cel Mare) (Ioan Codrii 1497 defensivă să îl înlăture pe Ștefan din domnie și și a războiului de uzură și atrage armata
tratatului de la Hârlău (1499)
Albert) Cosminului vine în Moldova sub pretextul grea (de cavalerie) a Poloniei într-o care prevede emanciparea
dorinței de a ataca Imperiul Otoman pădure unde o înfrânge Moldovei de sub pretențiile de
suzeranitate ale Poloniei
XVI Ungaria Imperiul Bătălia de la 1526 Imperiul Otoman își continuă politica Ungaria este atacată de Imperiul Otoman Regatul Ungariei este desființat,
Otoman Mohacs expansionistă în Europa iar pe teritoriul lui apare
Principatul Autonom al
Transilvaniei și Pașalâcul
Ungariei.
XVI Țara Românească Puterile Aderarea la 1594 Acțiune Contracararea tendințelor Mihai Viteazul aderă la Liga Sfântă, o Țara Românească aderă la frontul
(Mihai Viteazul) creștine din Liga Sfântă diplomatică expansioniste ale Porții alianță a statelor creștine condusă de european anti-otoman
Europa Incapacitatea lui Mihai de a plăti împăratul german Rudolf al II-lea de
tributul către Otomani Habsburg
XVI Țara Transilvania Tratatul de Mai 1595 Suzeranitatea În 1594, Mihai organizează răscoala Delegația boierească, condusă de Eftimie, a negociat Țara Românească va fi
Românească (Sigismund la Alba Transilvaniei anti-otomană de la București, iar la Alba Iulia un tratat dezavantajos pentru Țara supusă lui Sigismund
(Mihai Bathory) Iulia apoi lansează o campanie la sudul Românească, deoarece Mihai era obligat să Bathory
Viteazul) Dunării care ține până în 1595, când recunoască suzeranitatea Transilvaniei și să conducă
eliberează cetatea Brăilei țara în numele lui Sigismund Bathory, în calitate de
locțiitor al acestuia, în timp ce puterea reală revenea
unui Sfat Domnesc format din 12 boieri
XVI Țara Imperiul Bătălia de August Acțiune Mihai Viteazul aderă la Liga Sfântă, Armatele otomane sub conducerea lui Sinan Pașa Deși cauzează pagube
Românească Otoman la 1595 defensivă organizează o răscoală anti- atacă Țara Românească pentru a o transforma în importante otomanilor,
(Mihai (Sinan Pașa) Călugăreni otomană la București (1594) și pașalâc. Mihai Viteazul aplică tactica pământului aceștia cuceresc Bucureștiul
Viteazul) încheie un tratat de alianță anti- pârjolit și a războiului de uzură, atrăgându-l pe Sinan și Târgoviștea, iar Mihai este
otomană cu Transilvania în mlaștinile Neajlovului. nevoit să aștepte sprijinul
Transilvaniei
XVI Țara Imperiul Bătălia de Octombrie Acțiune Mihai se înfruntă cu otomanii la Cu sprijinul Moldovei și al Transilvaniei, Mihai Mihai Viteazul reușește să
Românească Otoman la Giurgiu 1595 defensivă Călugăreni, pierde controlul asupra revine și îl obligă pe Sinan să se retragă spre Dunăre. ocupe cetatea Giurgiu
(Mihai (Sinan Pașa) țării și trebuie să aștepte sprijin extern Învinge armatele otomane la Giurgiu între 15-20
Viteazul) octombrie 1595 și îi împinge pe turci peste Dunăre.
XVI Țara Imperiul Tratatul din 1597 Suzeranitate Mihai Viteazul obține importante Tratat avantajos pentru Mihai, deoarece îi este Mihai Viteazul acceptă
Românească Otoman 1597 otomană victorii împotriva otomanilor și recunoscută domnia pe viață, iar tributul este suzeranitatea otomană și
(Mihai eliberează cetatea Giurgiu diminuat, în timp ce sunt anulate clauzele Tratatului reia plata tributului
Viteazul) de la Alba Iulia (1595)
XVI Țara Imperiul Tratatul de 1598 Acțiune Mihai dorește să continue lupta anti- Mihai Viteazul încheie un tratat de alianță cu Mihai primește ajutor în
Românească Habsburgic la diplomatică otomană și să înlăture clauzele împăratul german Rudolf al II-lea de Habsburg, la luptele împotriva Imperiului
(Mihai (Rudolf al II- Mănăstirea tratatului din 1597 Mănăstirea Dealul. Acesta prevede recunoașterea Otoman
Viteazul) lea) Dealul domniei ereditare a lui Mihai și promisiunea lui
Rudolf al II-lea de a-i acorda sprijin militar lui
Mihai în lupta anti-otomană
XVI Țara Transilvania Bătălia de Octombrie Acțiune Sigismund Bathory renunță la tronul Mihai pătrunde în Transilvania și îl învinge pe În noiembrie 1599 Mihai
Românească (Andrei la Șelimbăr 1599 ofensivă Transilvaniei în favoarea vărului Andrei Bathory în cadrul bătăliei de la Șelimbăr și Viteazul intră în Alba Iulia,
(Mihai Bathory) său, Andrei Bathory; cucerește Transilvania fapt ce marca unirea
Viteazul) Andrei Bathory anunță ieșirea Transilvaniei cu Țara
Transilvaniei din Liga Sfântă; Românească
XVI Țara Moldova Cucerirea Mai 1600 Acțiune Mihai cucerește Transilvania și era În mai 1600, Mihai Viteazul pătrunde în Moldova și Mihai realizează prima
Românească (Ieremia Moldovei ofensivă nemulțumit de politica pro-otomană îl înlătură de Ieremia Movilă din domnie, ajungând unire a celor trei țări
(Mihai Movilă) a domnitorului Moldovei domnitor peste cele trei țări românești românești
Viteazul)
XVI Țara Nobilimea Bătălia de Septembrie Acțiune Politica lui Mihai Viteazul îi Trupele Imperiului Habsburgic, conduse de Giorgio Mihai pierde controlul
Românească maghiară la Mirăslău 1600 defensivă nemulțumește pe nobilii maghiari Basta, sprijină revolta nobilimi maghiare din asupra Transilvaniei
(Mihai din din Transilvania; Transilvania, care reușește să obțină o victorie
Viteazul) Transilvania Rudolf al II-lea refuză să îi importantă împotriva lui Mihai Viteazul
recunoască lui Mihai domnia asupra
Ardealului
XVI Țara Nobilimea Bătălia de August Acțiune În perioada 1600-1601, Mihai se duce Rudolf îl susține financiar pe Mihai pentru a obține Teama ca Mihai să devină
Românească maghiară la Gurăslău 1601 ofensivă la Praga și Viena unde obține o victorie importantă împotriva lui Sigismund prea influent în regiune
(Mihai din sprijinul lui Rudolf al II-lea; Bathory, reușind să recucerească Transilvania determină asasinarea lui de
Viteazul) Transilvania Nobilimea maghiară îl înlătură pe către Giorgio Basta în
Giorgio Basta și îl reașază pe tron pe Tabăra de la Câmpia Turzii
Sigismund Bathory
TEMA 8
ROMÂNIA ȘI CONCERTUL EUROPEAN – DE LA „CRIZA
ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANȚE ALE SECOLULUI
XX
„Problema Orientală” a reprezentat decăderea Imperiului Otoman, incapacitatea sa de a
se mai adapta după asediul eșuat împotriva Vienei din 1683 și ridicarea Rusiei și Austriei drept
mari puteri europene care doreau să profite de pe urma problemelor „omului bolnav de la
Constantinopol” și să îi acapareze teritoriile. Astfel, aceasta s-a tradus în mai multe războaie ruso-
austro-turce încheiate cu tratate de pace care aveau prevederi referitoare la spațiul românesc, în
general presupunând cedări teritoriale între marile puteri alături de restrângerea autonomiei Țării
Românești și Moldovei.
I. Războaie ruso-austro-turce
A. RĂZBOIUL DIN 1686-1699
Război ruso-austro-turc încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman. În 1699 este încheiat
tratatul de la KARLOWITZ prin care Transilvania trecea de sub stăpânirea Imperiului Otoman
în stăpânirea Imperiului Austriac. Otomanii păstrau Banatul, Țara Românească și Moldova.
B. RĂZBOIUL DIN 1710-1711

În anul 1710, tronul Moldovei este ocupat de Dimitrie Cantemir. La presiunile boierilor
filoruși, el încheie un tratat de alianță cu Rusia țarului Petru I cel Mare în aprilie 1711 la
LUȚK. Prin acest tratat, domnul Moldovei intra sub protecția țarului, în timp ce forțele celor două
state se coalizau în lupta anti-otomană.
În iulie 1711, Imperiul Otoman atacă Moldova. Bătălia se desfășoară la STĂNILEȘTI, pe
Prut, unde armatele moldo-rusești sunt înfrânte, iar Dimitrie Cantemir este nevoit să se refugieze în
Rusia. În același an este încheiat între Imperiul Otoman și Rusia, tratatul de la VADUL
HUȘILOR care prevede transformarea Hotinului în raia (cetate ocupată și administrată direct de
către autoritățile otomane).
În urma acțiunilor lui Dimitrie Cantemir, Imperiul Otoman își manifestă nemulțumirea față
de domniile pământene și decide instaurarea în 1711 în Moldova, respectiv în 1716 în Țara
Românească a REGIMULUI FANARIOT, în cadrul căruia tronurile celor două țări erau
cumpărate de către grecii din cartierul Fanar al Constantinopolului. Această limitare a
autonomiei celor două Principate era caracterizată de:
1. Grecizarea domniei – tronurile Țării Românești și al Moldovei erau cumpărate cu sume
importante de la sultan. În schimb, domnii primeau documente de recunoaștere a domniei lor
pentru o perioadă limitată (3-4 ani). Domnii devin funcționari ai Porții otomane.
2. Grecizarea aparatului administrativ – pentru a-și plăti creditorii din Constantinopol,
domnitorii fanarioți le ofereau dregătorii în țările române, astfel că multe demnități politice
și religioase vor fi ocupate de greci din cartierul Fanar.
3. Fiscalitate excesivă – fiind practicată venalitatea funcțiilor, domnii fanarioți urmăreau
în scurta perioadă pe care o aveau la domnie să își recupereze investițiile făcute pentru a o
cumpăra dar și să se îmbogățească. Totodată, cresc obligațiile materiale față de Imperiul
Otoman (tributul – haraciul și darurile către sultan și demnitari – peșcheșuri).
4. Țările Române și-au pierdut puterea militară, fiindu-le interzis să mai întrețină o armată.
1
C. RĂZBOIUL DIN 1716-1718
Război austro-turc încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman. În 1718 este încheiat
tratatul de la PASSAROWITZ prin care Banatul și Oltenia sunt cedate de Imperiul Otoman,
Imperiului Austriac.
D. RĂZBOIUL DIN 1735-1739

Război ruso-austro-turc încheiat cu înfrângerea Imperiului Austriac. În 1739 este
încheiat tratatul de la BELGRAD prin care Banatul și Oltenia sunt cedate de Imperiul Austriac,
Imperiului Otoman (Țara Românească era reîntregită teritorial cu Banatul și Oltenia).
E. RĂZBOIUL DIN 1768-1774

Război ruso-turc încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman. În 1774 este încheiat
tratatul de la KÜCIÜK-KAINARGI prin este reconfirmată autonomia Principatelor în cadrul
Imperiului Otoman. Totodată, este accentuat declinul otomanilor și ascensiunea Rusiei, din moment
ce tratatul adaugă în statutul internațional al Țării Românești și Moldovei, pe lângă
SUZERANITATEA OTOMANĂ și PROTECTURATUL ȚARIST NEOFICIAL, adică Rusia avea
dreptul de interveni în politica internă a Principatelor în mod indirect, prin intermediul Imperiului
Otoman.
Profitând de desfășurarea acestui conflict, Imperiul Austriac face presiuni asupra
Imperiului Otoman, iar în 1775 este încheiată CONVENȚIA DE LA CONSTANTINOPOL prin
care Austria anexa partea de nord a Moldovei – BUCOVINA.
F. RĂZBOIUL DIN 1806-1812

tratatul de la BUCUREȘTI prin care Basarabia (Moldova dintre Prut și Nistru) era anexată de
Imperiul Țarist (Rusia).
G. RĂZBOIUL DIN 1828-1829

tratatul de la ADRIANOPOL, care prevedea:
1. Respectarea autonomiei Principatelor;
2. Instituia PROTECTORATUL ȚARIST OFICIAL asupra Țării Românești și Moldovei,
fapt care însemna posibilitatea Rusiei de a se implica în mod DIRECT în politica internă a
Principatelor;
3. Domnitorii erau aleși de către boieri și confirmați de către Rusia și Imperiul Otoman;
4. Imperiul Otoman retroceda Țării Românești raialele din stânga Dunării (Turnu, Giurgiu
și Brăila);
Totodată, armatele Rusiei au ocupa militar Principatele în perioada 1828-1834, contribuind
la reorganizarea internă a acestora prin introducerea unor acte cu caracter constituțional numite
Regulamentele Organice (1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova).
2
H. RĂZBOIUL DIN 1853-1856
În anul 1853, Rusia ocupă militar Principatele și începe un nou conflict cu Imperiul
Otoman. Înfrângerile suferite de Imperiul Otoman determină intervenția militară a Marii Britanii
și Franței, în 1854, de partea Porții. Astfel, în 1856, din cauza uzurii de război, Rusia își acceptă
înfrângerea.
Conflictul se încheie cu organizarea CONGRESULUI DE PACE DE LA PARIS (1856),
unde sunt prezente cele șapte mari puteri europene (Marea Britanie, Franța, Austria, Prusia,
Rusia, Imperiul Otoman și Sardinia). În cadrul acestuia este ridicată, pentru prima oară,
problema unirii Principatelor de către reprezentantul Franței, contele Alexandre Walevski.
Concluziile întâlnirii sunt rezumate în TRATATUL DE PACE DE LA PARIS (1856), care
prevede:
1. Schimbarea statutului internațional al Principatelor: pe lângă SUZERANITATEA
OTOMANĂ, acestea se aflau și sub GARANȚIA COLECTIVĂ A CELOR ȘAPTE MARI
PUTERI, ceea ce interzice unei puteri unice să intervină în problemele interne ale Principatelor;
2. Rusia trebuia să cedeze Moldovei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și
Bolgrad-Cetatea Albă);
3. S-a decis convocarea, în Principate, a unor ADUNĂRI AD-HOC în cadrul cărora
populația trebuia consultată în privința unirii.
I. RĂZBOIUL DIN 1877-1878

1. CONTEXT: redeschiderea „Crizei Orientale”, revolte anti-otomane în Peninsula
Balcanică (Bosnia – 1875; Serbia și Muntenegru – 1876).
2. CAUZE: dorința Rusiei de a ataca Imperiul Otoman în teritoriile sale europene; dorința
României lui Carol I de a-și obține recunoașterea independenței, în condițiile în care orice
modalitate diplomatică de obținere a acesteia a eșuat.
3. DESFĂȘURARE:
În aprilie 1877, România semnează CONVENȚIA DE LA BUCUREȘTI, cu Rusia, care
asigură trecerea liberă a trupelor ruse pe teritoriul românesc, în timp ce Rusia se angaja să
respecte integritatea teritorială a statului român, să suporte cheltuielile de trecere ale armatei pe
teritoriul țării și să ocolească Bucureștiul.
Deși Carol I a dorit să participe la conflict, Rusia a decis să desfășoară operațiunile militare
singură. Totuși, Carol mobilizează armata țării pe linia Dunării, în timp ce armatele Rusiei
suferă înfrângeri în fața armatelor otomane. În aceste condiții, arhiducele Nicolae, comandantul
armatelor ruse de la sudul Dunării, îi trimite o telegramă lui Carol I, solicitând intrarea României
în război.
Armata română trece Dunărea și participă, alături de trupele rusești, la bătăliile de la
Grivița I, Grivița II, Rahova, pentru ca în noiembrie 1877 să contribuie la cucerirea Plevnei,
ceea ce duce la capitularea defensivei otomane.
Operațiunile sunt reluate în ianuarie 1878, atunci când armatele ruso-române obțin victorii
importante la Smârdan și Vidin, ceea ce face ca Imperiul Otoman să-și recunoască înfrângerea
și să accepte încheierea unui tratat de pace.
În februarie 1878 este încheiat tratatul de la SAN STEFANO între Imperiul Otoman și
Rusia, care prevedea recunoașterea independenței României cu condiția acceptării schimbului
teritorial propus de Rusia: România trebuia să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei
(Cahul, Ismail și Bolgrad) și să primească din partea Imperiului Otoman, Dobrogea și Insula
Șerpilor. Una dintre prevederile tratatului se referea la menținerea trupelor Rusiei în Peninsula
Balcanică, într-un Mare Principat Autonom al Bulgariei.
3
Din cauza consolidării pozițiilor Rusiei în Peninsula Balcanică, puterile europene au anulat
tratatul de la San Stefano și au reluat negocierile la Berlin, în iunie-iulie 1878, acolo unde este
semnat TRATATUL DE LA BERLIN, care prevedea recunoașterea independenței României cu
două condiții:
- acceptarea schimbului teritorial propus de Rusia: România ceda Rusiei cele trei județe
din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad) și primea din partea Imperiului
Otoman, Dobrogea și Insula Șerpilor);
- România trebuie să modifice articolul 7 din Constituția din 1866, care prevedea
posibilitatea solicitării cetățeniei române doar de către locuitorii creștini (ortodocși
sau catolici), în condițiile în care România anexa Dobrogea, un teritoriu cu o populație
musulmană consistentă.
II. Aderarea României la Tripla Alianță

CONTEXT: în anul 1882 apare Tripla Alianță, un bloc politico-militar european condus
de Germania și Austro-Ungaria, la care aderă Italia.
CAUZE: izolarea diplomatică a României de după 1878, cauzată de tensionarea relațiilor
cu Rusia; pericolul politicii expansioniste a Rusiei, mai ales după ce aceasta a anexat Bugeacul
(cele trei județe din sudul Basarabiei – Cahul, Ismail și Bolgrad) în timp ce avea o convenție
politică semnată cu România.
PREVEDERI: tratatul avea un caracter defensiv și presupunea faptul ca, în momentul în
care un stat membru al alianței ar fi fost atacat de a altă putere, celelalte state membre ale alianței
trebuiau să intervină cu toate forțele militare disponibile.
URMĂRI: România stabilește relații diplomatice cu centrul Europei și își asigură
granițele în fața unui eventual atac venit din partea Rusiei. În același timp, România rămâne
membră a acestei alianțe până în august 1916, atunci când semnează o convenție politică și
militară cu Antanta, un alt bloc politico-militar apărut în 1907, format din Franța, Marea
Britanie și Rusia.
III. Participarea României la cel de-al doilea RĂZBOI BALCANIC

CONTEXT: între anii 1912-1913 s-a desfășurat Primul Război Balcanic, în cadrul căruia
o alianță formată din Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru a atacat Imperiul Otoman pentru
a-l împinge în afara Europei. După înfrângerea Porții, statele balcanice nu reușesc să se înțeleagă
în privința împărțirii teritoriului otoman, motiv pentru care Bulgaria își atacă foștii aliați. Astfel, în
anul 1913 debutează cel de-al doilea Război Balcanic, atunci când Bulgaria se înfruntă cu o
alianță formată din Serbia, Grecia, Muntenegru și Imperiul Otoman.
CAUZE: dorința României de a se manifesta drept un element de stabilitate și de echilibru
în Peninsula Balcanică.
DESFĂȘURARE: armata Română este mobilizată și atacă Bulgaria pe două direcții (spre
Sofia și prin Cadrilater – sudul Dobrogei). Armata bulgară, fiind prinsă pe fronturile cu Serbia,
Grecia și Imperiul Otoman, nu poate opri înaintarea armatelor române care ajung la Sofia.
URMĂRI: în 1913 este încheiat TRATATUL DE LA BUCUREȘTI, prin care România
anexa de la Bulgaria, două județe în sudul Dobrogei (CADRILATERUL). Totodată, România își
manifestă reorientarea în politica externă, către Antanta, mai ales că Bulgaria a fost încurajată
să înceapă cel de-al Doilea Război Balcanic de Austro-Ungaria, aliata României în Tripla
Alianță.
4
IV. Participarea României la PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
CONTEXT: în anul 1914 debutează Primul Război Mondial după ce Germania atacă
Franța. La acel moment, România făcea parte din Tripla Alianță (Puterile Centrale), o alianță
defensivă formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia.
A. NEUTRALITATEA (1914-1916)
În august 1914, la Castelul Peleș din Sinaia, se desfășoară un Consiliu de Coroană în
cadrul căruia regele Carol I îi consultă pe liderii politici din România în privința intrării țării în
război. Deși Carol I, având o orientare filogermană, dorea intrarea în conflict, el nu a fost susținut
de liderii politici, motiv pentru care s-a decis adoptarea NEUTRALITĂȚII (1914-1916).
În perioada neutralității, primul ministru, Ionel Brătianu, începe negocieri cu Antanta dar
și cu Puterile Centrale, în vederea intrării în război alături de alianța care putea îndeplini
obiectivele naționale ale României.
Cauzele pentru care România intră în război:
1. necesitatea istorică reprezentată de reîntregirea națională cu provinciile istorice aflate
sub stăpânirea monarhiei Austro-Ungare (Transilvania, Bucovina) și a Imperiului Țarist
(Basarabia);
2. poziția strategică, resursele umane și economice (petrolul) ale României făceau
imposibilă neangajarea în conflict.
B. INTRAREA ÎN RĂZBOI ȘI ÎNFRÂNGEREA (1916-1917)

În august 1916, guvernul Brătianu încheie o convenție politică și militară cu Antanta,
care prevedea:
1. România trebuia să intre în război de partea Antantei, împotriva Austro-Ungariei;
2. România urma să fie primită la sfârșitul războiului la conferința de pace pe poziții de
deplină egalitate;
3. Statele Antantei recunosc României dreptul istoric asupra teritoriilor românești
stăpânire de Austro-Ungaria (Transilvania și Bucovina).
Planul de război al României era să atace Austro-Ungaria prin Transilvania și să asigure

defensiva pe linia Dunării, împotriva armatelor germane și bulgare. Totuși, pe parcursul
confruntărilor din anul 1916, România suferă mai multe înfrângeri în Transilvania, împotriva
armatelor austriece, motiv pentru care ofensiva ei este oprită și chiar respinsă înapoi peste Carpați.
Defensiva de pe Dunăre cedează sub presiunile atacurilor bulgare și germane coordonate
de mareșalul Von Mackensen, motiv pentru care trupele Puterilor Centrale pătrund pe teritoriul
României și reușesc să ocupe, până la finalul anului 1916, Bucureștiul. În aceste condiții,
autoritățile române trebuie să retragă curtea regală, guvernul, Parlamentul și armata în
Moldova, în timp ce Iașul devine capitala țării. Teritoriul Munteniei rămâne sub ocupația
militară a Puterilor Centrale până în anul 1917, iar România se rezuma la teritoriul reprezentat
de Moldova.
C. REVENIREA (1917-1918)
În anul 1917, armata română este reorganizată de misiunea aliată condusă de generalul
francez Henri Berthelot, motiv pentru care în vara aceluiași an România obține victorii
importante împotriva armatelor Puterilor Centrale la Mărăști, Mărășești și Oituz, ceea ce duce
la recucerirea teritoriului Munteniei. În urma victoriilor obținute pe parcursul anului 1917 și la
începutul lui 1918, armatele române reușesc să recucerească teritoriul național.
5
Totuși, în octombrie 1917, are loc în Rusia revoluția bolșevică în urma căreia Vladimir I.
Lenin instaurează regimul comunist în acest stat și îl scoate din război. Astfel, România își pierde
un aliat foarte important și rămâne înconjurată de alianța Puterilor Centrale. În aceste condiții,
în mai 1918, România este nevoită să încheie o pace separată cu Puterile Centrale, tratatul de la
BUFTEA-BUCUREȘTI, care reprezenta o pace draconică pentru români deoarece:
1. România trebuia să cedeze Bulgariei, sudul Dobrogei (Cadrilaterul), în timp ce partea
centrală și nordică a Dobrogei intrau în posesia Puterilor Centrale;
2. Austro-Ungaria primea înălțimile Munților Carpați;
3. Germania primea dreptul de a exploata bogățiile naturale ale României pentru 90 de ani.
Acceptând aceste condiții, România iese din Primul Război Mondial și devine neutră, dar
își recucerește teritoriul național.
D. FINALUL (1918)
Armatele Puterilor Centrale suferă înfrângeri repetate în vara lui 1918, mai ales după
intrarea Statelor Unite în conflict, ceea ce duce la ieșirea din război a aliaților Germaniei
(Imperiul Otoman, Bulgaria, Austro-Ungaria). La 10 noiembrie 1918, România reintră în
conflict alături de Antanta, însă la 11 noiembrie 1918 Germania semnează actul capitulării și
pune capăt războiului.
V. Politica externă a României în perioada interbelică (1918-1939)

A. ROMÂNIA ȘI TRATATELE DIN SISTEMUL VERSAILLES (1919-1920)
În perioada 1919-1920 se desfășoară Conferința de pace de la Paris, în cadrul căreia sunt
semnate tratate cu statele învinse în Primul Război Mondial. La Paris, delegația României,
condusă de primul-ministru Ion I. C. Brătianu, nu a fost primită la masa tratativelor de pace,
România fiind clasată în rândul statelor cu „interese limitate”.
Obiectivele urmărite de România la conferințele de la Paris:
1. încheierea tratatelor de pace cu statele învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria,
Imperiul Otoman;
2. obținerea, din partea statelor învinse, a recunoașterii unirii provinciilor istorice
(Basarabia, Bucovina și Transilvania) cu România;
3. stabilirea cotelor din reparațiile de război.
TRATATUL DE LA VERSAILLES, semnat cu GERMANIA în iunie 1919:

- erau anulate clauzele tratatului de la Buftea-București (mai 1918);
- erau recunoscute toate modificările teritoriale stipulate în tratatele care urmau să fie
încheiate în sistemul Versailles.
TRATATUL DE LA SAINT-GERMAIN-EN-LAYE, semnat cu AUSTRIA în
septembrie 1919:
- era recunoscut dreptul istoric al României asupra Bucovinei.
TRATATUL DE LA NEULLY SUR SEINE, semnat cu BULGARIA în noiembrie 1919:
- era recunoscut dreptul istoric al României asupra Cadrilaterului.
TRATATUL DE LA TRIANON, semnat cu UNGARIA în iunie 1920:
- inițial, Ungaria a refuzat să recunoască dreptul istoric al României asupra Transilvaniei,
motiv pentru care armata română a fost nevoită să intervină militar și să ocupe Budapesta
în 1919. Datorită acestor presiuni militare, Ungaria acceptă semnarea tratatului de la
Trianon prin care era recunoscut dreptul istoric al României asupra Transilvaniei și,
implicit, unirea Transilvaniei cu România.
6
B. POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1919-1939
În perioada interbelică (1919-1939), România a fost nevoită să își construiască o politică
externă care să îi permită îndeplinirea următoarelor obiective:
1. Apărarea granițelor naționale ale României Mari în fața vecinilor revizioniști (Ungaria
și Bulgaria);
2. Restabilirea unor relații diplomatice cu U.R.S.S., după întreruperea lor unilaterală de
Lenin în 1918.
MICA ÎNȚELEGERE (MICA ANTANTĂ)

SEMNAREA TRATATULUI: 1921, la inițiativa ministrului de externe român, Tache Ionescu.
PARTICIPANȚI: România, Cehoslovacia și Iugoslavia (Regatul Sârbo-Croato-Sloven).
CONȚINUT: statele semnatare își promiteau ajutor reciproc în cazul unui atac neprevăzut venit
din partea Ungariei sau Bulgariei. Alianța este dizolvată în anul 1938, atunci când Cehoslovacia
este victima agresiunii Germaniei naziste.
PACTUL DE AMICIȚIE ȘI COLABORARE CORDIALĂ ROMÂNO-ITALIAN

SEMNAREA TRATATULUI: septembrie 1926.
PARTICIPANȚI: România și Italia.
CONȚINUT: cele două state își promiteau ajutor politic și diplomatic în eventualitatea în care
securitatea unuia dintre ele ar fi fost primejduită. Tratatul a fost prelungit succesiv până în anul
1934, când este denunțat de Benito Mussolini.
PACTUL BRIAND-KELLOG
SEMNAREA TRATATULUI: 1928.
PARTICIPANȚI: Câteva zeci de state europene și extra-europene.
CONȚINUT: În anul 1928 este semnat pactul Briand-Kellog, care condamnă recursul la război
drept mijloc de rezolvare a divergențelor între state. România aderă la acest tratat în anul 1929 prin
semnarea Protocolului de la Moscova.
ÎNȚELEGEREA BALCANICĂ
SEMNAREA TRATATULUI: 1934, din inițiativa ministrului de externe român Nicolae Titulescu.
PARTICIPANȚI: România, Iugoslavia, Grecia și Turcia.
CONȚINUT: statele semnatare își garantau reciproc frontierele lor balcanice și își promiteau
ajutor politic și diplomatic în cazul unul atac neprovocat din partea unui alt stat balcanic.
Politica externă a României începe să nu mai aibă efectele scontate în momentul în care
acțiunile agresive ale statelor revizioniste se înmulțesc, iar conciliatorismul statelor occidentale le
îngăduie. Astfel, în anul 1935 Italia atacă Etiopia, iar România propune în cadrul Societății
Națiunilor sancțiuni dure, pentru ca anul 1938 să însemne anexarea Austriei de către Germania
nazistă (Anschluss) și dezmembrarea aliatului României, Cehoslovacia, de către același stat, în
vederea anexării Regiunii Sudete.
În august 1939 este semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, între Germania nazistă și
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, un tratat de neagresiune între cele două state, dar
care permitea U.R.S.S.-ului să își extindă sferele de interes în Finlanda, Țările Baltice și
Basarabia.
7
VI. Participarea României la CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI
MONDIAL (1939-1945)
A. ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI ȘI NEUTRALITATEA ROMÂNIEI
După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la data de 1 septembrie 1939 Germania

atacă Polonia, declanșând cel de-al doilea război mondial. În cadrul Consiliului de Coroană
desfășurat la Cotroceni în 6 septembrie 1939 s-a decis în unanimitate păstrarea
NEUTRALITĂȚII.
Perioada neutralității nu este benefică pentru evoluția politică a României deoarece anul
1940 aduce schimbări teritoriale majore:
1. IUNIE 1940: prin ULTIMATUMUL DE LA MOSCOVA, U.R.S.S. solicită României să
cedeze Basarabia;
2. AUGUST 1940: prin DICTATUL DE LA VIENA, Germania hitleristă obligă România
să cedeze nord-vestul Transilvaniei către Ungaria;
3. SEPTEMBRIE 1940: prin TRATATUL DE LA CRAIOVA, România cedează
CADRILATERUL (județele din sudul Dobrogei, Durostorum și Caliacra), Bulgariei.
Pierderile teritoriale suferite și, implicit, dezmembrarea României Mari, îl fac pe regele
Carol al II-lea să își piardă popularitatea. Acesta abdică în septembrie 1940, iar pe tron urcă fiul
său, regele Mihai. În realitate, conducerea este preluată de generalul Ion Antonescu, iar România
este proclamat Stat Național Legionar.
B. PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA OSTILITĂȚI ALĂTURI DE

GERMANIA NAZISTĂ (1941-1944)
Urmărind cucerirea Basarabiei de la U.R.S.S. și recuperarea Transilvaniei printr-o relație

consolidată cu Hitler, Ion Antonescu aderă în noiembrie 1940 la Pactul Tripartit (Germania,
Italia, Japonia).
După o întrevedere între Adolf Hitler și Ion Antonescu, desfășurată la Munchen, în iunie
1941, mareșalul dă ordin armatei române să treacă Prutul, participând la Operațiunea
Barbarossa, planul Germaniei de a cuceri U.R.S.S. La sfârșitul lui iunie 1941, armatele române
ajung la Nistru, iar Ion Antonescu le ordonă să treacă pe teritoriul U.R.S.S. în speranța că Hitler îl
va susține în anularea Dictatului de la Viena.
Armatele române participă alături de cele germane la Bătălia de la Stalingrad (1942), cea mai
mare înfrângere suferită de Hitler pe frontul de est. După această bătălie, Germania nazistă se află
în retragere, iar trupele sovietice în ofensivă.
Mai mult, în anul 1944 România este bombardată de aviația anglo-americană, iar armata
sovietică inițiază o ofensivă puternică pe direcția Chișinău-Iași.
8
C. ÎNTOARCEREA ARMELOR ȘI PARTICIPAREA LA LUPTĂ ALĂTURI
DE ALIAȚI (23 AUGUST 1944 – 1945)
La 23 august 1944, concomitent cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României,

regele Mihai dă o lovitură de stat și reușește să îl înlăture pe Ion Antonescu de la conducerea
țării, anunțând ieșirea României din război.
În septembrie 1944 este semnată CONVENȚIA DE ARMISTIȚIU între România și
Puterile Aliate, prin care:
1. România a fost considerat stat învins și trebuia să se alăture războiului împotriva
Germaniei naziste, alături de Națiunile Unite.
2. Dictatul de la Moscova rămâne în vigoare, România pierzând dreptul asupra Basarabiei.
3. România trebuia să plătească despăgubiri Uniunii Sovietice în valoare de 300 de
milioane de $.
4. România se reîntregea teritorial cu Transilvania, fiind anulat Dictatul de la Viena.
Între timp, la Moscova, premierul britanic Winston Churchill semna cu I. V. Stalin

celebrul ACORD DE PROCENTAJ DE LA MOSCOVA, care lăsa România în sfera de influență
a U.R.S.S.
În octombrie 1944, armatele române reușesc să elibereze Transilvania, iar apoi contribuie
la victoriile decisive din Ungaria, Cehoslovacia și Austria, alături de forțele Națiunilor Unite. Se
apreciază că întoarcerea armelor de către România a scurtat efortul de război al Națiunilor Unite
cu aproximativ 6 luni.
D. CONFERINȚA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
Delegația României nu a fost primită la masa tratativelor de pace de la Paris. TRATATUL

DE LA PARIS, semnat în 1947, prevedea:
1. Frontiera dintre România și Uniunea Sovietică era fixată conform Dictatului de la
Moscova, adică Basarabia și Bucovina de Nord rămâneau sub ocupație sovietică.
2. Este anulat Dictatul de la Viena, iar România se reîntregește teritorial cu nord-estul
Transilvaniei.
3. România era obligată să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri de război în valoare de
300 milioane $.

Sinteză Istorie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sinteză Istorie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOTĂ DE INFORMARE

Conținuturile prezentate în documentul de față se află sub incidența

Multiplicarea, transmiterea, comercializarea, diseminarea sub orice formă

Rezolvare: 1. Un lider politic precizat în sursa B este Petru Groza.

Rezolvare: 2. O informație referitoare la „libertățile civile” din sursa A este: „Cetățenii au

Rezolvare 3: O instituție la care se referă sursa A este Marea Adunare Națională.

Itemul de tipul „scrieți o relație cauză-efect” are câteva condiții specifice:

- căutați în sursă conectori, cuvinte de legătură, care să vă sugereze care ar fi cauza

Rezolvare: Cauză: „el a atribuit statului rolul decisiv în acest proces”

Itemul de tipul „prezentați” are o structură aparte, cu două componente:

+ Sursa B: dirijarea economiei de către stat, planificarea și centralizarea

Vă recomand să integrați în rezolvarea subiectului trei informații / caracteristici

Legendă: Menționarea practicii politice

Itemul de timpul „menționați” solicită un răspuns scurt, de data aceasta pe baza

Rezolvare: O caracteristică a democrațiilor europene din secolul al XX-lea este existența

Subiectul al II-lea, exercițiul 1

Subiectul al II-lea, exercițiul 2

Rezolvare: Sursa dată se referă la secolul al XX-lea.

Subiectul al II-lea, exercițiul 3

- menționarea evenimentului la care se referă sursa;

Subiectul al II-lea, exercițiul 4

Subiectul al II-lea, exercițiul 5

Legendă: Punct de vedere

Subiectul al II-lea, exercițiul 6

• Realizarea unei scurte introduceri referitoare la temă (afirmația

Subiectul al III-lea (eseu)

+ 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor

Subiect: menționarea a două instituții centrale constituite în spațiul intracarpatic, în secolele al

Subiect: Prezentarea unei instituții centrale înființate în spațiul românesc extracarpatic, în a

de mare voievod. Din cauza componentei teocratice a domniei și a necesității stabilității în

Itemul de tipul „formulați un punct de vedere referitor la (...) și susțineți-l printr-un

- Înainte de a redacta răspunsul, asigurați-vă că pentru punctul de vedere formulat

În concluzie, instituțiile centrale dezvoltate în statele medievale românești încă din

Prof. Mateșan Adrian-Gabriel

I. Formarea poporului și a limbii române

B. Etapa romanizării preliminare (primară) - sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr.

2. Războiul din 85-89

C. Etapa romanizării propriu-zise (106-274)

2. Războiul din 105-106

Romanizarea reprezintă un proces istoric complex care constă în pătrunderea civilizației

În anul 602 se prăbușește limes-ul danubian (granița Dunăreană a Imperiului Bizantin),

Procesul de formare a poporului român:

E. Dovezi ale romanizării dacilor și ale continuității daco-romanilor la nordul

B. Izvoarele MAGHIARE (Ev. Mediu)

C. Umaniștii italieni (Ev. Mediu târziu, sec. XV)

D. UMANIȘTII ROMÂNI (Ev. Mediu Târziu – Epoca Modernă)

2. Împăratul bizantin CONSTANTIN AL VII-LEA PORFIROGENITUS, în secolul al

3. KEKAUMENOS, cronicar din secolul al XI-lea (1078) redactează lucrarea intitulată

B. IZVOARELE ORIENTALE (Evul Mediu timpuriu, sec. IX-X)

2. În secolul al XI-lea, geograful persan GARDIZÎ, în lucrarea „Podoaba istoriilor”,

C. IZVOARELE MAGHIARE (Evul Mediu timpuriu, sec. XII-XIII)

2. În secolul al XIII-lea, cronicarul maghiar SIMON DE KEZA redactează lucrarea „Gesta

D. UMANIȘTII ITALIENI (Evul Mediu Târziu, sec. XV-XVI)

2. GRIGORE URECHE, cronicar umanist din Moldova, redactează în secolul al XVII-lea

3. MIRON COSTIN, cronicar umanist din Moldova, redactează în secolul al XVII-lea

4. CONSTANTIN CANTACUZINO, cronicar umanist din Țara Românească, redactează

5. DIMITRIE CANTEMIR, fost domnitor al Moldovei între 1710-1711, redactează lucrarea

B. UMANIȘTII UNIȚI TRANSILVĂNENI (începutul modernității, sec. XVIII)

2. ȘCOALA ARDELEANĂ: lupta pentru drepturile românilor din Transilvania este

2. BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU: demonstrează sinteza daco-romană în lucrarea sa

3. NICOLAE DENSUȘIANU: autor al lucrării „Dacia Preistorică”, publicată în 1913. În

D. În Epoca Contemporană (1918-prezent)

2. GHEORGHE BRĂTIANU: susține în lucrarea „O enigmă și un miracol istoric – poporul

3. CONSTANTIN GIURESCU: demonstrează romanitatea și continuitatea poporului român