Relația dintre două personaje în „Povestea lui Harap-Alb”

Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, el este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale
autobiografice „Amintiri din copilărie”.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, în anul 1877.
Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul reactualizează teme de
circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni (fuziunea dintre real și fabulos), într-un
text narativ mai complex decât al basmelor populare.
Statutul social.
● Harap-Alb – El este fiu de crai, fiind mezinul familiei, ce este conceput în umbra fraților
săi mai mari. Protagonistul nu prezintă puteri supranaturale sau însușiri excepționale,
dar prin trecerea probelor de pe parcurs, dobândește o serie de calități necesare unui
crai „mare și tare”.
● Spânul – El este, prin naștere, un om rău și de proastă condiție socială, care își falsifică un
statut social prin vicleșug, la care altfel n-ar fi avut acces.
Statutul psihologic.
● Harap-Alb – Deși aparține tipologiei voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic
atributul invincibilității, Harap-Alb este departe de tiparele convenționale. Autorul îl
construiește accentuându-i latura umană – este șovăitor în fața deciziilor sau gata să se
lase stăpânit de frică, naiv, copleșit de rolul pe care și l-a asumat. Se distinge printr-o
calitate excepțională, care îl impune ca erou exemplar: bunătatea sau milostenia.
● Spânul – Ca personaj de basm, Spânul întruchipează forțele răului, care seam ănă în lume
teroare, răutate și violență. Ca personaj real, el întruchipează individul perfid, deprins a
obține avantaje și bogăție prin înșelăciune.
Statutul moral.
● Harap-Alb – Protagonistul este integru, deoarece nu încalcă niciuna dintre poruncile
biblice care jalonează comportamentul uman din perspectiva creștinismului. Nu fură, nu
minte, nu înșală încrederea niciuneia dintre ființele cu care interacționează. Un exemplu
elocvent în acest sens este modul în care Harap-Alb înțelege să-și respecte cuvântul dat
față de Spân.
● Spânul – Viclean peste măsură, nu ezită să păcălească un „boboc” cum era mezinul
craiului, și-l atrage în capcana din fântână prin minciuni și tentații ce dovedesc o bună
cunoaștere a oamenilor, o pricepere uimitoare de a sesiza și de a profita de slăbiciunile
celorlalți.
Protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opoziții dintre bine și rău: om
de onoare – ticălos, om de origine nobilă – slugă, cinstit – necinstit.
În episodul coborârii în fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul îl închide pe tânăr într-o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțitul paloșului” să-i dea ascultare întru toate, „până când
va muri și iar va învia”. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele Harap-Alb.
La întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat, fata Împăratului Roș îl demască pe Spân, care crede
însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de
jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice și
devine împărat.
Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o
aventură imaginară, un drum al maturizării, în care dobândește valori morale și etice, pentru ca la final să
devină împărat (basmul are, așadar, valoare de bildungsroman). Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului
(Spânul), pedeapsa, căsătoria.
Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie în basm prin victoria forțelor binelui. Eroul se
confruntă cu doi antagoniști, după avertismentul tatălui: „omul spân” și „omul roș”. Mai întâi Spânul, om
viclean, îi răpește identitatea flăcăului, iar motivele narative „supunerea prin vicleșug” și „demascarea
răufăcătorului” delimitează începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai. El îl supune la trei încercări, iar
la curtea Împăratului Roș, eroul va avea de trecut mai multe serii de probe.
În concluzie, perechea protagonist – antagonist, specifică basmului, se concretizează în
„povestea” lui Ion Creangă în opoziția de ordin moral viclenie – naivitate, dar și de ordin social om de
rând/slugă mincinoasă – fiu de crai, iar la nivelul simbolic al călătoriei inițiatice în raportul mentor –
învățăcel.