COLEGIUL NAŢIONAL “MIHAI EMINESCU”, BUZĂU

BASMUL CULT

CRISTINA –VERONICA CIUDOIU

MARIA-DIANA CȊRSTEA
JENŸ-MIHAELA CONDORĂŢEANU
ALEXANDRA-MARIA MAREŞ
ANDREEA-MIHAELA MIHAI
CLASA a XII-a I
PROF. COORD.: NINA MARCU
Particularitățile basmului cult:
 clişee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);
 specificul reperelor temporale (timpul fabulous, mitic) şi spațiale (tărâmul acesta şi
tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
 stil elaborat, ȋmbinarea narațiunii cu dialogul şi cu descrierea;
 cifre magice, simbolice;
 obiecte miraculoase;
 ȋntrepătrunderea planurilor; fabulosul este tratat ȋn mod realist;
 convenția basmului: acceptarea de la ȋnceput a supranaturalului ca explicație a
ȋntâmplărilor incredibile;
 motive narative diverse:
• călătoria;
• lupta;
• victoria eroului;
• probele depăşite;
• demascarea şi pedepsirea răufăcătorului;
• căsătoria şi răplata eroului.
VIZIUNEA DESPRE LUME (LUMEA REALĂ/ LUMEA IMAGINARĂ)

Nu este permisă viziunea parte negativă/ parte pozitivă.

Personajele:

• sunt caracterizate complex;

• nu sunt ȋmpărțite ȋn două “tabere”: pozitive şi negative;
Lumea reală şi lumea imaginară se ȋntrepătrund.
Lumea reprezintă spațiul ȋn care are loc procesul de
maturizare al lui Harap-Alb.
Fabulosul îşi face  apariţia într-un cadru care nu sugerează
prin nicio caracteristică evenimente  neobişnuite.
 Basmul cult respectă convenţia de oralitate din  basmul popular, dar naratorul
intervine în text prin comentarii şi prin  reflecţii personale, participând la
povestire.
Scopul relatării este mai  puţin didactic şi mai mult de delectare.
Omul obişnuit descoperă complexitatea unei existenţe în care el însuşi e un erou.
Probele la care a fost supus Harap-Alb pot fi considerate probe ale maturității.
FANTASTICUL presupune faptul că personajul şi cititorul, aflați ȋn fața unui
fenomen necunoscut, ezită ȋntre a-i da o explicație naturală sau supranaturală, ceea
ce determină un sentiment de spaimă sau de nelinişte.
MIRACULOSUL presupune acceptarea de la ȋnceput a supranaturalului, care nu
provoacă nicio surpriză, iar efectul asupra cititorului este delectarea, relaxarea.
Basmul reprezintă categoria miraculosului.
 LUMEA BASMULUI
 În basmul cult, autorul îmbogãteşte schema basmului folcloric, în conformitate cu
viziunea sa artisticã sau cu propriul sãu stil.
 Poveştile lui I. Creangã – ,,bucãţi rupte din viaţa poporului moldovenesc”. (G.
Ibrãtianu).
 Fabulosul este tratat în mod realist, poveştile lui Creangã fiind realizate
prin ,,originala alãturare a miraculosului cu cea mai specificã realitate” (G.
Cãlinescu).
 Clişeele compoziţionale (formule tipice) - ,,Amu cicã era odatã” şi formula
finalã: ,,Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încã […]” – sunt convenții
care marcheazã intrarea şi ieşirea din fabulos.
 Personajele sunt vãzute prin supradimensionare; în plus, trãsãturile lor sunt
groteşti.

 Frecvenţa unor motive: cifrele magice

( trei, şapte, nouã), cãlãtoria iniţiaticã, obiecte magice, nunta etc.

 Lumea basmului din ,,Povestea lui Harap-Alb” nu este opusã realitãţii cotidiene, ci mai degrabã o ilustreazã.
 Apariţia celor cinci fiinţe himerice ce-l vor însoţi pe Harap-Alb în ultima parte a cãlãtoriei, se comportã, vorbesc şi se ceartã ca nişte
ţãrani humuleşteni, câştigând o consistenţã realistã.
 Prezenţa unor mituri de circulaţie universalã:
* ursul- simbolizeazã clasa rãzboinicilor;
* cerbul- a cãrei privire poate ucide, trimite la capul Meduzei (din mitologia greacã).
 Lumea basmului menţine legãtura cu realitatea prin oralitate, realizatã prin:

* regionalisme- ,,amu”, ,,cicã”, ,,aista” etc.

* expresii verbale de facturã popularã- ,,a mâna porcii la jir”;

* interogaţii retorice- ,,ei! Şagã vã pare?”;

* fraze ritmate- ,,de-ar şti omul ce-ar pãţi dinainte s-ar pãzi”.
 PERSONAJELE DINTR-UN BASM CULT
 ANTROPOMORFIZAREA FANTASTICULUI= conceptul care surprinde cel mai
bine particularitățile de construcție ale eroilor din basm.
 MORFOLOGIA BASMULUI:

- protagonistul: Harap-Alb;
- antagonistul, răufăcătorul, trimițătorul: Spânul;
- ajutoare și donatori: Sfânta Duminică, calul năzdrăvan, furnicile, albinele, cele cinci ființe
himerice;
- personajul căutat: fata Împăratului Roș;
 Aproape toți eroii basmului își modifică funcția primară, devenind ființe de basm cu
profunde însușiri umane.
 
 1. CALUL
 personaj ajutor;
 are puteri neobișnuite;
 îl ajută pe Harap-Alb să
parcurgă etapele
maturizării.
2. FIINȚELE HIMERICE: Gerilă,
Flămânzilă, Păsări-lăți-lungilă, Setilă și
Ochilă
 “ființele omenești din basm
au psihologia lor
misterioasă” ;
 ajutoarele lui Harap-Alb;
 caracter colectiv și
ambiguu;
 statutul lor subliniază ideea
conform căreia „Răul nu
poate fi înfrânt decât cu
propriile arme”- defectele
lor pot fi folosite în mod
pozitiv.
3. PERSONAJELE MISTERIOASE DE GEN FEMININ
a) Sfânta Duminică b) Fata Împăratului Roș
- ajutorul lui Harap-Alb;
- pare că deține puteri drăcești: se
-apare în ipostaza umană : “baba transformă în porumbiță
gârboavă de bătrânețe care umblă aducătoare de vești rele;
după milostenie”- și reușește să
- este capabilă de iubire,
câștige încrederea
îndrăgostindu-se de Harap-Alb,
protagonistului.
căruia îi oferă o nouă viață;

c) Furnicile și albinele

- reprezintă “norodul asuprit și

necăjit” ce îl va răsplăti însutit pe
stăpânul atent și grijuliu.
 4. CRAIUL ȘI CEI DOI ÎMPĂRAȚI- UMANIZAREA
FANTASTICULUI
a) Craiul
- și-a depășit statutul de ființă
neexperimentată și comunică cu fiii săi
mai mult prin proverbe.

b) Împăratul Verde
- fratele Craiului; apare în ipostaza de
„moș”.

c) Împăratul Roș
- crud și de temut;
- se comportă ca un om obișnuit,
confruntat cu miraculosul existenței: își
pune „mâinile în cap de necaz”, „se uită
de-a mirarea” la gloata condusă de
Harap-Alb.
 RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE: HARAP-
ALB ŞI SPÂNUL
 Orice poveste trebuie să aibă un personaj negativ și unul pozitiv. Astfel,
Harap-Alb și Spânul au o natură complementară, fiind reprezentanții unui
univers rural cu bunele și relele sale.
 Protagonistul/ Harap-Alb nu deține nicio putere supranaturală, după cum
nici antagonistul/ Spânul nu adună exclusiv însușiri negative, fiind răul
necesar/ un maestru inițiator.
 Între cele două personaje există o relație complexă, chiar paradoxală, o
relație ambiguă care se evidențiază în cadrul mai multor episoade din basm:
-prima parte: antagonistul profită de naivitatea lui Harap-Alb;
- în partea secundă: Spânul începe să conștientizeze stadiul de maturizare la
care a ajuns protagonistul;
- finalul: eliberarea protagonistului de sub jurământ.
 Harap-Alb, fiind lipsit de experiență în prima parte a narațiunii, se
rătăcește și cade în capcana Spânului care îi devine maestru
inițiator:
 prima lecție- conștientizarea greutății jurământului, anularea orgoliului
și acceptarea umilinței de a fi slugă;
 a doua lecție/ proba aducerii sălăților din grădina ursului- dovedirea
curajului, răbdării și perseverenței;
 a treia lecție/ proba aducerii nestematelor- dobândirea capacității de a
rezista tentației și a prezenței de spirit;
 a patra lecție/ proba aducerii fetei Împăratului Roș- capacitatea de a
discerne aparența de esență în alegerea celor cinci tovarăși,
generozitate sinceră față de cele mai neînsemnate vietăți, consecvență
în atingerea scopului propus.
 HARAP-ALB (PERSONAJUL PRINCIPAL)
• real (nu are nicio calitate supranaturală);
• personaj complex , rotund;
• eponim (dă titlul operei);
• personaj atipic (reuneşte calităţi şi defecte spre deosebire de un Făt-
Frumos;
• personaj tridimensional (care iese din tipar, te surprinde).
CALITĂŢI:
 Inteligenţă (“da, aista cal tu l-ai ales?“, băiatul răspunde, în aceeaşi manieră în care i s-a
pus întrebarea, că merge printre străini și nu vrea să bată la ochi);

 Înţelepciune (la propunerea calului, să-l ducă ori ca vântul, ori ca gândul, preferă prima
variantă, considerând, cu prudenţă, că “ dacă mi-i duce ca gândul mi-i prăpădi”);

 Bunătate (ocoleşte nunta furnicilor şi le face stup albinelor);

 Milostenie (îi dă Sf. Duminici bani ca să-l ajute);

 Sociabilitate (se împrieteneşte uşor, este o fire plăcută);

 Fire veselă (se amuză de ciudăţenii “ râzi, tu, râzi, Harap Alp!”);

 Rasă nobilă (prin tot ce face atrage admiraţia celor din jur);
 Fidelitate (nu divulgă identitatea spânului, îşi respectă juramântul, aduce capul cerbului deşi i se
fac oferte extrem de tentante);

 Altruism (ajutorul dezinteresat dat celor mai umile fiinţe);

 Milă (calul se năpusti asupra ursului şi mezinul ridică buzduganul să lovească, dar când să
izbească ursul, un glas de om îi spune: “Dragul tatei, nu da ca eu sunt“).

DEFECTE:
 Instabilitate psihică (nu respectă porunca tatalui şi nu are experienţă, luându-se după aparenţe);

 Naivitate (se lasă păcălit de Spân);

 Slăbiciune (nu trece proba labirintului / pădurea).

 CARACTERIZAREA DIRECTĂ
 autocaracterizarea;
 făcută de narator (“fiul craiului, boboc în felul său …“, “naiv”, “credul”).
 făcută de alte personaje:
 Sf. Duminică ( “Luminate creişor“, “Slab de înger”, “Mai fricos decât o femeie”, “găină
plouată” );
 de cal (“Nu te ştiam aşa de fricos”);
 de spân (“Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata“).

CARACTERIZAREA INDIRECTĂ
•Prin nume - oximoronul Harap-Alb (numele personajului reflectă condiţia duală : rob, slugă
(Harap) de origine nobilă (Alb);

•Prin limbaj, gesturi şi fapte (“ca tovarăş, era părtaş la toate, şi la pagubă şi la câştig, şi
prietenos cu fiecare pentru că avea nevoie de dânşi, în călătoria de la împăratul Roşu”; ocoleşte
nunta de furnici, primejduindu-şi viaţa; dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească
şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin
apă sau să zăbovească pentru a construi un adapost ).
 RELAŢIA INCIPIT - FINAL
 
În basmul cult,
naratorul nu se mai
mulţumeşte prin
evidenţierea tranziţiei
de la real la miraculos,
ci implică un sens
suplimentar de natură
morală, socială sau
simbolică, aşa cum
poate demonstra
analiza fragmentelor de
început şi sfârşit din
“Povestea lui Harap-
Alb”, de Ion Creangă.
1. Trăsăturile incipitului
Ion Creangă renunţă la clasicul "a fost odată ca
niciodată", pentru a alege o formulă iniţială inedită -
"amu cică era odată". Naratorul omiscient, obiectiv,
omniprezent nu mai este atât de impersonal ca în basmul
popular, dimpotrivă, propune o relaţie de complicitate cu
cititorul. În consecinţă, incipitul basmului cult oferă
posibilitatea unei istorii mult mai verosimile.
2. Particularităţile construcţiei finalului
Nici fragmentul de final nu respectă forma-clişeu a
speciei populare. Binele învinge Răul şi în basmul lui Ion
Creangă, autorul preluând imaginea nunţii ori sintagme
de tipul a ţinut veselia ani întregi. Însă elementul atipic
apare odată cu modalitatea de construcţie a acestui
fragment de încheiere. Nunta descrisă repetă ritualul
nupţial popular : categoriile sociale sunt abolite, limbajul
regional iese la iveală, iar naratorul devine un menestrel
ce relatează evenimentele sub forma unor cântece. Nu
lipseşte nici umorul lui Creangă. Se confirmă, aşadar, din
nou, înclinaţia basmului cult spre nota realistă.
 3. Patru componente de structură/compoziţie
 Modalitatea aparte a lui Creangă de a
construi incipitul în raport cu finalul  Nici în ceea ce priveşte abordarea
basmului influenţează şi strategiile
compoziţionale ale textului.
 În primul rând, caracterul realist al
personajelor poate fi considerat o prelungire
firească a viziunii exprimate la începutul şi
sfârşitul poveştii lui Harap-Alb. Chiar dacă
nu sunt oameni obişnuiţi, fiinţele himerice se
comportă ca nişte ţărani autentici, iar toate
însuşirile lor miraculoase nu sunt decât
exagerări ale unor simţuri umane.
 În al doilea rând, perspectiva narativă din
Povestea lui Harap-Alb continuă
complicitatea cu cititorul dezvăluită în
incipitul textului. Autorul este personal.
temelor sau în expunerea viziunii
despre lume Ion Creangă nu se
îndepărtează de stilul
surprinzătoarelor clişee
compoziţionale ale basmului său. Spre
deosebire de specia populară, opoziţia
dintre bine şi rău nu mai este atât de
clară. De asemenea, lumea decăzută a
poveştii nu este salvată în mod decisiv
de efectele benefice produse de Harap-
Alb, din moment ce finalul basmului
descrie o realitate a povestitorului fără
bani în buzunariu, în care unii sunt
mai egali decât alţii.
  4. Exprimarea unei opinii argumentate despre
semnificaţia relaţiei incipit-final
Aşadar, incipitul şi finalul unui basm cult sunt
elemente de structură cu semnificaţii bine determinate,
sunt poarta magică prin care cititorul intră într-un
univers miraculos, al tuturor posibilităţilor, cu personaje
care stârnesc râsul fără a înspăimânta prin înfăţişările
lor, şi acesta revine în realitatea cotidiană înţelegând,
probabil, că totul este de fapt “o transfigurare în moduri
fabuloase a realităţii”.
 VĂ MULŢUMIM
PENTRU ATENŢIE!