Povestea lui Harap Alb – Ion Creanga – basm cult, gen epic, marii clasici

Ce inseamna conceptul de individualizare a fantasticului?

Creanga pleaca de la fabulosul foloric dar dimensioneaza special prin titlu, prin nume: Harap
– arap = rob, tigan; negru alb = evolutia de la negru la alb; harap alb = oximoron; roman de
formare = buildingsroman. Eroul capătă contururi precise devenind astfel tridimensional
(e om cu plusuri şi minusuri, greşeli care se străduieşte să le repare). Adjuvanţii sunt aleşi
din cei prezenţi în basmul tradiţional, dar şi construiţi de către autor prin apelul la grotesc
și caricatural, tocmai pentru a-i individualiza. Tovarasii de drum doar entităţi
supraumane, dominate de o trăsătură exagerată, care îi şi singularizează. Actanţii
malefici (antagoniştii) sunt Spânul și împăratul Roş- sunt doar întrupări ale unei tare
cenzurate de mentalitatea populară, căreia i se circumscriu o serie de trăsături de
caracter negative. Pe baza concepțiilor populare străvechi, prezintă o anumită deficiență sau
anomalie fizică pe care o are o persoană are echivalent într-o „defecțiune” sufletească
corespunzătoare. Persoanele de acest fel sunt crude, perfide, lingușitoare, gata să obțină ceea
ce vor prin orice șiretlicuri. Spânul nu are puteri năzdrăvane așa cum au zmeii sau alte
personaje de partea răului, însă este perseverent în răutatea pe care o are, este piaza-rea care
se pune în calea eroului la fiecare pas pe care dorește să îl facă.
Umanizarea fantasticului: personajele, fiea natagonisti, fie adjuvanti, raman personaje
umane.
Localizarea fantasticului: la traditional = atemporal, alocalizat; la Creanga – aproape de
Humulesti.
Prin ce probe a trecut Harap Alb la curtea Imparatului Rosu? Ajunși la curtea
Împăratului Roș, cei șase zdențăroși sunt supuși probei casei de aramă în foc de care îi scapă
Gerilă, urmată de proba mâncării și băuturii în care eroi devin Flămânzilă și Setilă. Când
împăratul îi pune să-i păzească fata, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă o descoperă pe aceasta
transformată în pasăre, iar Harap-Alb reușește, cu ajutorul lor, să o ducă Spânului,
ducându-și astfel la capăt sarcina. = desfăşurare a acţiunii
Cine il ajuta pe Harap Alb? Eroul reușește prin calitățile pe care le are și prin ajutorul pe
care îl primește de la ființele fantastice în ipostaza calului năzdrăvan, a Sfintei Duminici, a
unor necuvântătare sau a celor cinci uriași care îi devin tovarăși de călătorie: Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
Elemente de basm: la începuturi, rol apotropaic (de a proteja) sau propiţiatoriu (productiv,
de belșug, prosperitate). Astăzi - un rol educativ, ca în final să păstreze doar un rol estetic;
atemporalitate și aspațializare; convenţii şi motive literare (supremaţia mezinului,
împăratul fără urmaşi, animalul năzdrăvan), zborul ca mijloc de locomoţie, metamorfozele,
faptul că animalele vorbesc limba oamenilor; prezenţa cifrelor magice: 3,7,9; prezenţa
personajelor supranaturale (unele pe filieră creștină, altele animalieră, altele supraumane),
prezenta obiectelor magice.
Elemente traditionale de basm in Povestea lui Harap-Alb: tema: lupta dintre bine și rău,
cu victoria binelui asupra răului; prezenţa formulelor de basm - formula iniţială –
desemnarea unui spaţiu şi timp și rolul de a lua cititorul din lumea reală şi se a-l introduce în
lumea basmului; formula mediană – de a păstra cititorul în lumea ficţională; formelele
finale – rol propițiatoriu şi de a lua cititorul din lumea fantastică şi a-l readuce în lumea
reală.
Elemente originale de basm in Povestea lui Harap-Alb: reactualizarea unor mituri
universale; viziunea carnavelescă a lumii (personaje deghizate, măşti); realismul grotesc;
împletirea dintre real si fabulos; individualizarea, umanizarea și localizarea fantasticului;
amprenta stilistică a lui Creangă (oralitatea și umorul)
De ce este un basm cult? 1. Tratamentul fantasticului prin individualizare, localizare si
umanizare si 2. Amprenta stilistica a lui Creanga – umorul si oralitatea. Viziunea
carnavaleasca – Caragiale – masti, contrast. Insertia elementelor de mitologie greco-latina:
calul care zboara – Pegasus, Coborarea in infern – Orfeu, Hercule), meduzarea – posibilitati
de transformarea a creaturilor in stana de piatra, muncile lui Hercule, personaje gargantual-
ice. Faptul ca cele 3 probe se ramifica in alte 3 probe (brocoli).
Amprenta stilistica in Povestea lui Harap Alb – Umorul reprezintă înclinarea spre
glume, spre ironii, acestea fiind ascunse sub o seriozitate aparentă. Umorul se leagă
indisolubil de plăcerea de a povesti. Râsul este stârnit prin prezenţa poreclelor și a
apelativelor caricaturale, prin expresii, maxime și sentinţe care trădează erudiţia
autorului, dar şi bogăţia proverbele din folclorul românesc. Acesta se realizează prin
ironie, prin exprimarea mucalită, așa-numita șiretenie a frazei („Doar unu-i Împăratul
Roș, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea
neauzită”), prin descrierea unor personaje sau utilizarea unor porecle și apelative
caricaturale (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă), prin utilizarea unor
diminutive cu sens augumentativ („buzișoare”, „băuturică”), prin fraze cu final neașteptat
sau prin numeroase expresii populare („Dă-i cu cinstea, să peară rușinea.”). Ironia si
autoironia sunt vizibile mai ales în portretele pe care le realizează.
Oralitatea - Basmele scrise pentru a fi spuse/ascultate la gura sobei. Oralitatea este
demonstrata printr-o suita de proverbe si zicatori alese cu grija de autor pentru estetica
operei sale, prin multimea de interjecții, onomatopee și exclamații pe care, de cele mai
multe ori, le repetă de câte două ori: „he-he!”, „hodorog încolo, hodorog dincolo”; folosirea
unor formulari precum „Că altă, ce pot să zic?” sau formule tipice basmului de felul „și
apoi” sunt mărci ale oralității din opera lui Creangă, întâlnite cu o frecvență crescută.
De ce se numea Spanul / imparatul Rosu?
Actanţii malefici (antagoniştii) sunt Spânul și împăratul Roş- sunt doar întrupări ale unei
tare cenzurate de mentalitatea populară, căreia i se circumscriu o serie de trăsături de caracter
negative. Pe baza concepțiilor populare străvechi, prezintă o anumită deficiență sau anomalie
fizică pe care o are o persoană are echivalent într-o „defecțiune” sufletească corespunzătoare.
Persoanele de acest fel sunt crude, perfide, lingușitoare, gata să obțină ceea ce vor prin orice
șiretlicuri. Spânul nu are puteri năzdrăvane așa cum au zmeii sau alte personaje de partea
răului, însă este perseverent în răutatea pe care o are, este piaza-rea care se pune în calea
eroului la fiecare pas pe care dorește să îl facă.
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative şi a episoadelor se relizează
prin înlănţuire.
Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou. Situaţiainiţială în care este
prezentat eroul şi curtea craiului reprezintă expoziţiunea, primirea scrisorii de la împăratul
Verde, hotărârea fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea nefastă cu Spânul
constituie intriga, probelele pe care le trece Harap-Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc
desfăşurare a acţiunii, punctul culminant constă în demascarea şi pedepsirea exemplară a
Spânului şi recunoaşterea meritelor adevăratului moştenitor, care urmează a primi şi
recompensa, iar prin deznodământ se reface echilibrul iniţial, prin găsirea unui moştenitor
pentru împăratul Verde, şi are loc răsplata eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata
împăratului Roş.
Fazele basmului: aspect initiatic, aspect propitiator, functia etica, morala si functia estetica