Sunteți pe pagina 1din 5

Povestea lui Harap-Alb (basm cult)

de Ion Creangă

0. Basmul – Definiție, trăsături, clasificare


Definiție: Basmul (<sl. basni= născocire) este o specie a epicii culte sau populare, ce
are o răspândire universală . În basme, se narează întâmplări fantastice ale unor personaje
reale sau imaginare, care au puteri supranaturale. Grupate în două tabere (binele și răul),
personajele se confruntă, învingător fiind, în general, binele.
Trăsături:
 se stabilește, din incipit, o convenție cu lectorului asupra caracterului excepțional al
faptelor narate (A fost odată ca niciodată...);
 timpul și spațiul sunt vagi, nedeterminate;
 prezintă eterna confruntare dintre bine și rău, sub măști fabuloase;
 eroii sunt oameni, dar și ființe fabuloase sau animale;
 respectă un tipar narativ (acțiunea este generată de o lipsă – furtul soarelui sau al
lunii, răpirea fetei de împărat, absența unui moștenitor – presupune o călătorie,
înfruntarea cu forțele malefice, izbândă și recompensa);
 protagonistul este împiedicat în acțiunea lui justițiară sau în drumul său de cunoaștere
de răufăcători (ființe malefice care tulbură echilibrul lumii), dar este susținut și de
ajutoare (care îl însoțesc la drum, îl sfătuiesc și îl sprijină fizic și/sau moral) și de
donatori (ființe care apar întâmplător în calea eroului și îi dăruiesc un obiect cu
proprietăți magice, salvator în situații-limită);
 utilizează motive specifice: mezinul, animalul năzdrăvan, călătoria, confruntarea
dintre bine și rău, obiectele cu puteri miraculoase, interdicția, cifrele magice;
 acțiunea se desfășoară în două mari spații: lumea aceasta și tărâmul celălalt;
 structura caracteristică dată de formulele specifice: inițiale, mediane, finale;
 prezența elementelor fabuloase: metamorfozele eroilor, proprietățile umane ale
animalelor sau obiectelor;
 creează o atmosferă destinsă.
Clasificare:
I. a) populare (nu au autor cunoascut, au fost culese de folcloriști);
b) culte (au autor cunoscut, preiau modelul folcloric, dar acesta este prelucrat).
II. a) fantastice (domină elementul miraculos);
b) nuvelistice (situațiile prezentate se apropie de realitate, personajele sunt, în general,
oameni;
c) animaliere (eroii sunt aleși din rândul animalelor).

1. Încadrare în epocă. Apariție


Ion Creangă (1839-1889) este considerat a fi cel mai mare povestitor român și face
parte din Epoca Marilor Clasici alături de: Mihai Eminescu (cel mai mare poet român), Ion
Luca Caragiale (cel mai mare dramaturg român), Ioan Slavici (cel mai mare nuvelist român)
și Titu Maiorescu (primul critic modern român).
Operei sale capitale, scrierea memorialistică „Amintiri din copilărie”, i se adaugă
basmele culte, care proiectează în fabulos lumea țărănească apropiată de sufletul său într-o
manieră originală de exprimare.
„Povestea lui Harap-Alb”a apărut în revista ”Convorbiri literare”(1877), iar, în
același an, Eminescu a publicat-o în ziarul “Timpul”. Între scrierile de ficțiune ale lui Ion
Creangă, ”Povestea lui Harap-Alb” este cea mai reușită și mai complexă, dar neobișnuită prin
întinderea ei.

2. Încadrarea în specia literară (de la basm popular la basm cult)


Opera este un basm cult, ce ilustrează tema clasică a luptei dintre bine și rău și, în
cadrul ei, se regăsesc elementele specifice basmului popular:
 împletirea realului cu fantasticul;
 motive narative: al împăratului fără urmaș, al superieorității mezinului, al drumului
labirintic, al probelor inițiatice etc.;
 personaje fantastice: Spânul, calul, omul Roș;
 ajutoarele binelui: calul, Sf. Duminică, cei cinci prieteni, furnicile și albinele.
Pornind de la aceste elemente șablon, Creangă construiește o operă complexă prin
introducerea în text al unor elemente de originalitate, care au rolul de a scoate basmul din
circuitul folcloric și de a-i oferi statutul de operă cultă:
1. trăsăturile fantasticului:
 umanizarea (personajele care aparțin fantasticului sunt personificate, trimițând la
categoria umanului prin limbaj, gesturi și comportament);
 localizarea (personajele fantasticului vorbesc ca niște țărani din Moldova,
regionalismele având rol de localizare);
2. arta narațiunii se conturează prin oralitate (constă în impresia de supunere a faptelor
prezentate în fața unui public ce ascultă și nu cititorilor), umor (este dat de starea
permanentă de bună dispoziție a naratorului, de plăcerea de a povesti pentru a stârni
veselia cititorului; povestitorul adoptă o atitudine de înțelegere față de trăsăturile
negative ale oamenilor, făcând de foarte multe ori haz de necaz), ritmul rapid al
narațiunii și dialogul dramatizat;
3. plăcerea de a glumi;
4. erudiția paremiologică (valorificarea proverbelor, zicătorilor și a vorbelor de duh).

3. Tema. Semnificațiile titlului


Tema basmului are sursă folclorică, prezentând confruntarea binelui cu răul, pe
parcursul căreia eroul își formează personalitatea, ceea ce conferă substanță epică scrierii.
“Povestea lui Harap-Alb” poate fi considerată un mic “roman” de aventuri cu subiect fabulos.
Totuși, se aproprie și de structura unui bildungsroman, deoarece prezintă etapele parcurse de
personajul principal pe drumul maturizării, al formării personalității și al atingerii idealului de
viață propus.
Titlul basmului enunță numele protagonistului purtat de-a lungul propriei formări. Pe
parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaște trei ipostaze:
 fiul cel mic al craiului (imatur, neinițiat, dar curajos și preocupat de a-și ajuta propria
familie);
 Harap-Alb, ucenic al Spânului, parcurgând drumul inițierii;
 împăratul, capabil de a conduce împărăția unchiului său și de a-și întemeia o familie
cu aleasa inimii lui.

4. Motive literare
Motivul principal din acest basm este cel al drumului labirintic, eroul fiind prezentat
în drumul său spre ideal: acela de a deveni împărat, pentru a cărui atingere trebuie să
depășească o serie de obstacole, care îl transformă și îi îmbogățesc experiența de viață.
Contactul cu răul îl ajută pe mezin să descopere legile ce guvernează existența, forțele
răului neținând în această operă de cele specifice poveștii populare, ci de categoria umanului,
semn că adevăratele pericole sunt reprezentate de falsitate, minciună, ipocrizie etc. Drumul,
pe care eroul îl parcurge, stă sub semnul efortului și al sacrificiului, pe care le presupune orice
mare succes sau realizare umană.

5. Perspectiva narativă
Acțiunea este relatată la persoana a III-a, de către un narator a cărui perspectivă
obiectivă este completată de multiple comentarii subiective. Aceste adăugiri umoristice,
ironice, lămuritoare sunt specifice stilului lui Creangă.
Discursul narativ îmbină cele trei moduri de expunere: narațiunea (redă înaintarea
acțiunii), dialogul (dezvoltă acțiunea, caracterizează personajele) și descrierea (bazată pe
portretizare).

6. Construcția subiectului. Formule specifice


Se urmează o schemă simplă, impunându-se o construcție specifică datorită
formulelor specifice: inițială (cititorul intră în lumea miraculoasă, în care totul este posibil),
mediană (dă continuitate acțiunii, menținând starea de atenție și de curiozitate lectorului) și
finală (face trecerea de la universul ficțional imaginat de autor la realitatea cotidiană a fiecărui
cititor).
Acțiunea basmului este lineară, fiind alcătuită din multiple secvențe înlănțuite.

7. Coordonate spațio-temporale
Timpul este vag, nedeterminat, un trecut îndepărtat în care se petrec evenimente
deosebite. Spațiul este la fel de imprecis, cele două ținuturi îndepărtate marchează un întreg
univers, pe care protagonistul este nevoit sa-l ia în stăpânire.

8. Probele la care este supus eroul (caracterizarea lui Harap-Alb)


În “Povestea lui Harap-Alb”, majoritatea personajelor stăpânesc foarte bine tehnica
psihologică a disimulării, adică își ascund adevărata identitate. Spre exemplu, craiul,
deghizat în urs, se constituie într-un obstacol, ce are rolul de a evidenția caracterul fiilor săi.
Doar mezinul reușește să treacă peste această probă, care atestă că este pregătit pentru marea
călătorie (motivul literar al călătoriei).
Ieșit din spațiul cunoscut, fiul craiului intră într-un univers străin, în care are loc
rătăcirea simbolică. Pădurea (motivul literar al pădurii labirintice) este văzută ca o probă
capitală în drumul eroului, deoarece ascunde forțele răului, a căror întâlnire nu poate fi
evitată. Spânul, antagonistul, dar și formatorul eroului, poartă masca umilinței și a
bunăvoinței, care îl induc în eroare pe eroul lipsit de experiență.
Coborârea în fântână echivalează cu o moarte simbolică a fiului de crai, care va
trebui și chiar va reuși până în final să își redobândească statutul inițial.
Ca slugă, el trece printr-o lungă probă a umilin ței, care însă îi este necesară formării
unui conducător înțelept, căruia nu trebuie să-i fie străine trăirile, sentimentele și durerile
supușilor săi. Noua condiție inferioară a eroului este sugerată și de numele care îi este dat de
stăpân: Harap-Alb, cuvântul “harap” < lb. arabă (o persoană cu pielea și părul de culoare
neagră). Numele personajului este construit pe baza figurii de stil numită oximoron,
contrastul cromatic negru-alb punând în evidență atât calitățile, cât și defectele personajului,
un erou de basm neidealizat, care trimite la categoria umanului.
La curtea Împăratului Verde este supus la mai multe încercări (grădina ursului,
pădurea cerbului, fiica împăratului Roș), care pun în evidență atât calitățile de războinic ale
lui Harap-Alb, cât și latura sa umană. Speriat de încercări, se plânge calului, iar rezolvarea
situației are loc cu ajutorul Sfintei Duminici, ce vine ca răsplată a bunătății și a altruismului,
de care personajul a dat dovadă.
Pornind de la cel de-al treilea obstacol, Creangă inovează și concepe un minibasm, în
care eroul, pentru o maturizare completă, trebuie să se inițieze și în plan sentimental, în acest
sens fiind valorificat motivul prieteniei, reprezentat de grupul de amici ai lui Harap-Alb:
Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Ochilă, Păsari-Lăți-Lungilă, niște personaje conturate caricatural,
dar și motivul iubirii, ilustrat de fiica împăratului Roș.
Pe lângă cei cinci prieteni, Harap-Alb mai este ajutat la curtea Împăratului Roș și de
furnici și de crăiasa albinelor. Un obstacol mai puțin întâlnit în basme este chiar fiica
împăratului, care nu se aseamănă cu eroii basmelor populare, deoarece calitățiile sale sunt
dublate de trăsături negative.
În finalul basmului, binele învinge, Harap-Alb devine împărat, se căsătorește cu fiica
Împăratului Roș și are acces la fericire, deoarece a demonstrat că este definit de marile calități
umane.

9. Caracterizarea lui Harap-Alb (pe scurt)


Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, eponim:
 acasă: este prezentat ca fiind stânjenit, rușinat, sensibil, milostiv, curajos, încrezător în
sine și acceptă ajutorul Sfintei Duminici și al calului.
 la pod: este curajos și ascultător;
 în pădure: este naiv, lipsit de experiență, își respectă cuvântul dat, loial și cu credință
pentru stăpân;
 la Împăratul Verde este supus, deznădăjduit, dar susținut de cal și de Sfânta Duminică;
 în timpul probelor: se remarcă ca fiind curajos, războinic, stăpân pe el, altruist,
prietenos, sociabil, fire veselă, inteligent, răbdător și capabil de a se adapta la diferite
situații ale vieții;
 revenit la Împăratul Verde: își dovedește fidelitatea și se împlinește din toate punctele
de vedere.
→ Harap-Alb parcurge un drum al maturizării, fiind caracterizat atât direct, cât și
îndirect.

S-ar putea să vă placă și