Basmul cult

Ce este basmul?
*Termenul este derivat din slava veche: basni (= născocire, scornire) denumea o specie a
epicii populare și culte, dezvoltând categoria estetică a miraculosului, narând întâmplările unor
personaje, dintre care unele cu forțe supranaturale, întruchipând, de obicei, valorile de bine și
rău, aflate în conflict.
*G. Călinescu, Estetica basmului: „Basmul este (...) o oglindire a vieții în moduri
fabuloase.“

Particularitățile basmului (cult)

-existența formulelor sau clișeelor compoziționale:
• inițiale, cu rolul de a introduce cititorul în lumea ficțională și de a-l „avertiza“ în
legătură cu tipul de lectură pe care urmează să o parcurgă;
• mediane, cu rolul de a menține treaz interesul cititorului și de face trecerea de la
un episod narativ la altul;
• finale, cu rolul de a readuce cititorul în lumea reală, de a încheia rotund opera;
-tema generală este confruntarea dintre bine și rău, finalizată, de obicei, cu victoria binelui;
-teme și motive literare specifice: călătoria, iubirea, moartea, împăratul fără urmași,
superioritatea mezinului, probele/ obstacolele, fântâna, podul, numere cu valoare simbolică etc.;
-prezența fantasticului, îmbinare între elemente compatibile cu realitatea și elemente
supranaturale, fabuloase, tratate în mod realist (convenția basmului, acceptată de cititor);
-personajele sunt purtătoare ale valorilor binelui și răului; prin raportare la erou, se disting
ajutoare/ donatori și răufăcători;
-inițierea, maturizarea protagonistului - bildungsroman.

Basm popular/ basm cult

Basmul popular este o creație anonimă, colectivă, apărută și transmisă prin viu grai.
Basmul cult a apărut de la început în variantă scrisă, sub semnătura autorului.
 „Povestea lui Harap-Alb“
de Ion Creangă

1.Încadrare: basm cult publicat în revista Convorbiri literare, în 1877, sinteză de „realism
și fabulos“ (George Călinescu).

2.Tema: confruntarea dintre bine și rău, reflectată în traseul inițiatic al personajului

principal; maturizarea eroului oferă textului caracterul de bildungsroman.
Alte teme și motive literare: călătoria, aventura, iubirea, moartea, împăratul fără urmași,
superioritatea mezinului, trecerea unor probe, podul, fântâna, labirintul etc.

3.Titlul surprinde etapa tranzitorie a eroului care parcurge drumul inițierii, al maturizării
necesare. Numele Harap-Alb este un oximoron, asociind două elemente ce implică sensuri opuse,
sugerează două ipostaze ale protagonistului: cea de fiu de crai ce urmează a lua în stăpânire o
împărăție și cea de slugă a Spânului, supunându-se fără împotrivire ordinelor acestuia.

4.Perspectiva narativă
Narațiunea la persoana a treia este realizată de un narator omniscient, care încalcă adesea
regulile obiectivității intervenind prin comentarii sau reflecții. Narațiunea este dramatizată prin
dialog, are ritm rapid, iar individualizarea personajelor și a acțiunilor se conturează prin
amănunte, limbaj, detalii de portret fizic etc.. Dialogul are funcție dublă: susține evoluția acțiunii
și, alături de descriere, caracterizează personajele.

5.Subiectul
➢ Momentele subiectului
Expozițiunea este marcată de formula inițială și de distanța dintre țara craiului și cea a lui
Verde-împărat.
Intriga e reprezentată de cartea primită de crai de la fratele său, prin care semnalează
nevoia unui moștenitor la tron.
Desfășurarea acțiunii pornește de la motivul superiorității mezinului și cuprinde
parcurgerea drumului inițiatic.
 Punctul culminant surprinde descoperirea identității lui Harap-Alb, lupta cu Spânul,
moartea protagonistului.
Deznodământul aduce revenirea la viață a eroului, recuperarea identității prin asimilarea
evoluției.

➢ Etapele drumului inițiatic – ipostazele protagonistului :

-etapa inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului – fiul craiului, mezin, naiv, simțul
datoriei, simțul onoarei, milostiv
-parcurgerea drumului inițiatic – Harap-Alb, cel supus probelor, inițierii (încercarea tatălui,
urmată de sfatul acestuia, în pădurea labirint încalcă sfatul părintesc, la fântână este supus prin
vicleșug unui jurământ prin care acceptă o nouă identitate în schimbul păstrării vieții, la curtea
lui Verde-împărat Spânul încearcă să-l piardă supunându-l la trei probe: să aducă sălățile din
grădina ursului, apoi pielea bătută cu nestemate și capul cerbului fermecat și să o pețească pe fata
Împăratului Roș pentru stăpânul său, urmând ca în cadrul celei de-a treia misiuni să fie supus
unui alt șir de probe)
-răsplata – devine împărat, moștenitor al unchiului său și se căsătorește cu fiica Împăratului Roș.

6.Viziunea realistă
-perspectiva narativă obiectivă, naratorul omniscient
-incipitul oferă plasarea în timp și spațiu: „Amu cică era odată, într-o țară îndepărtată...
(...) Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave...“
-lumea basmului capătă o notă realist-socială: concepții, morală, moralitate, personaje
-„culoarea locală“: proverbe, zicători, expresii și locuțiuni, limbaj popular, regional
-strânsă legătură între mediu și personaj: mezinul craiului
-tehnica detaliului: portretele personajelor himerice
-personajele sunt dominate de o trăsătură care le individualizează

7.Personajele mimează realitatea. Oameni și ființe himerice cu un comportament

omenesc sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul.
Personajul principal nu are puteri supranaturale, nici însușiri excepționale. Dincolo de
naivitatea specifică vârstei (caracterizarea directă oferită de narator: „fiul craiului, boboc în felul
lui la trebi de aieste“), dispune de o serie de calități morale (mila, bunătatea, generozitatea,
respectarea cuvântului dat, onoarea etc.) reflectate de acțiunile sale, datorită cărora va primi
ajutor la nevoie și pe baza cărora se vor construi valori etice noi.
Este un personaj rotund, evoluează, oferind basmului caracter de bildungsroman. Sensul
didactic al textului este subliniat de Sfânta Duminică: „Când vei ajunge și tu odată mare și tare,
îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi
acum ce e necazul“.
Numele Harap-Alb reflectă condiția duală a protagonistului: statutul de rob (Harap) și
originea nobilă, încununată de o serie de calități (Alb); corespunde etapei de devenire a eroului
care parcurge drumul inițierii, al maturizării necesare.
Nu doar naratorul, ci și personajele par a avea cunoștință de scenariul inițiatic pe care
trebuie să-l traverseze protagonistul. Astfel, antagonistul nu este doar o întruchipare a răului, ci
are și rolul inițiatorului, fiind un rău necesar. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca
inițierea eroului să se fi încheiat și subliniază că „și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume
câteodată pentru că fac pe oameni să prindă la minte“. Mai mult, Harap-Alb este sprijinit de
ajutoare și donatori: ființe cu însușiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul
năzdrăvan, crăiasa furnicilor și cea a albinelor), făpturi himerice (Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă).

Ion Creangă – oralitatea stilului

Oralitatea stilului conferă unui text scris aparența unui mesaj oral.
Modalități de realizare:
-expresii narative tipice, și narativ: și atunci, și apoi, și odată, în sfârșit
-implicarea subiectivă a naratorului și adresarea directă către cititor: „Că altă, ce pot să mai
zic?“, „Dar iaca ce m-am apucat de spus. Mai bine vă spuneam că...“, „ce să vă spun mai
mult“
-dativul etic: „Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap“
-formule specifice oralității: vorba ceea, vorba cântecului
-proverbe și zicători, versuri populare, fraze ritmate: „Lac de-ar fi, broaște sunt destule“, „La
plăcinte înainte/ Și la război înapoi“, „Fă-mă, mamă, cu noroc,/ Și măcar m-aruncă-n
foc“, „Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră
lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă (...)“
-expresii și locuțiuni (unități frazeologice): „Până l-am dat la brazdă, mi-am stupit sufletul cu
dânsul“
-onomatopee, interjecții exclamative: „Și odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap!“, „Măi
Păsărilă, iacătă-o, ia!“
-dialogul între personaje
-umorul