Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Sumar
Particularitățile basmului cult:
 subiect ............................................................................................................ 1
 plan ................................................................................................................. 1
 eseu ................................................................................................................. 2-3
 mic dicționar ................................................................................................... 3
Particularitățile de construcție a unui personaj și relația dintre două personaje:
 subiecte ............................................................................................................ 4
 plan .................................................................................................................. 4
 eseu .................................................................................................................. 5-7
 mic dicționar .................................................................................................... 7
Firul epic (momentele subiectului) .............................................................................. 8-9
Basmul – aspecte teoretice ........................................................................................... 9

1. Particularitățile basmului cult

Repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-o tipologie,
într-o orientare tematică;
- prezentarea a două dintre caracteristicile textului narativ, semnificative pentru tema și viziunea
despre lume (temă, motiv literar, perspectiva narativă, acțiune, conflict, relații temporale și spațiale,
tehnici narative, discurs narativ, incipit, final etc.), prin referire la basmul cult studiat;
- comentarea a două secvențe narative/episoade relevante pentru tema și viziunea despre lume.

Planul eseului:
- apartenența autorului la Epoca marilor clasici;
- basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb";
- basmul: particularități (specie narativă pluriepisodică, conflictul bine/rău, raportul
protagonist/antagonist, prezența fabulosului);
- titlul și tema: semnificația apelativului oximoronic Harap-Alb și maturizarea mezinului craiului;
- acțiunea: -trecerea eroului într-un plan superior de existență ca urmare a formării sale;
-redarea cronologică a întâmplărilor;
- modelul stereotip și ciclic al basmului;
- perspectiva narativă obiectivă;
- cronotopul vag;
- elementele compoziționale: clișee, formule specifice; triplicarea, numere magice și obiecte
miraculoase;
- simetria incipit- final: formule, intrarea și ieșirea din fabulos;
- motivele narative specifice: superioritatea mezinului, supunerea prin vicleșug, demascarea
răufăcătorului, călătoria;
- două episoade care înfățișează tema: a) supunerea prin vicleșug;
b) demascarea răufăcătorului;
- personajele: protagonist/antagonist etc.:
 Harap-Alb:
 protagonist, personaj eponim, întruchipare a binelui,
 erou atipic de basm (este lipsit de însușiri supranaturale, fiind construit realist, ca
o ființă complexă care învață din greșeli și progresează);
 personaj rotund, ieşind din stereotipia superiorităţii mezinului;
 Spânul:
 antagonistul;
 atipic (nu are atribute miraculoase);
 construcția realistă a personajelor reflectă concepția populară despre omul rău care este
„însemnat”;
 are rolul unui „pedagog rău” în inițierea lui Harap-Alb;
- concluzii.

1
 Epoca marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent,
fiind ilustrată de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici. În creația
acestora, se remarcă o varietate impresionantă atât la nivelul temelor abordate (iubirea, natura,
condiția geniului, fascinația Absolutului, banul, dezumanizarea individului, satirizarea unor
moravuri etc.), cât și la nivelul orientării estetice (clasicismul, romantismul, realismul,
naturalismul etc.).
În această perioadă, basmul cult este reprezentat inimitabil de autorul humuleștean, care
a publicat ,,Povestea lui Harap-Alb’’ în revista „Convorbiri literare”, din anul 1877. George
Călinescu afirmă despre mesajul operei: ,,Povestea lui Harap-Alb e un chip de a dovedi că
omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice vârstă.”. Pornind de la modelul textului
folcloric, evidențiat prin stereotipie, autorul reactualizează teme de circulație universală,
dar le organizează conform propriei viziuni, într-un text narativ mai complex decât al
celor populare.
Basmul este o specie narativă pluriepisodică, unde sunt prezente numeroase personaje,
care întruchipează binele și răul în diversele lor ipostaze. Unele îndeplinesc, prin raportare la
protagonist, o serie de funcții: antagonist, ajutoare, donatori, dotate cu puteri
supranaturale, acesta implicând prezența fabulosului. Convenţia basmului este acceptarea
de către cititori şi personaje a altor legi ale naturii decât cele ale lumii reale, obiective, prin
care poate fi explicată intervenţia supranaturalului. Astfel, în aşteptarea finalului fericit, se
ajunge la delectare, nicidecum la reacţii de uimire, de teamă sau de ezitare. Basmul este supus
și unor stereotipii (acțiuni convenționale), care înfățișează parcurgerea drumului
maturizării de către erou. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forţelor
binelui.
Titlul sugerează tema basmului - maturizarea mezinului craiului. Apelativul
oximoronic Harap-Alb reflectă condiția acestuia: rob, slugă (Harap); originea nobilă, dar și
inocența specifică vârstei (Alb).
Acţiunea urmăreşte modul în care eroul parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia
trebuie să treacă într-un plan superior de existenţă, care înseamnă modificarea statutului
social şi spiritual al său. Aceasta este redată cronologic, implicând prezența fabulosului,
mai puțin în cazul protagonistului și al antagonistului. De asemenea, respectă modelul
stereotip și ciclic al basmului: situația inițială de echilibru (expozițiunea), elementul
perturbator (prejudiciul - intriga), parcurgerea unui drum cu depășirea probelor
(desfășurarea acțiunii), acțiunea reparatorie (punctul culminant), refacerea echilibrului și
răsplătirea eroului (deznodământul).
Naratorul omniscient intervine prin comentarii sau reflecții caracterizate prin umor şi
oralitate, iar narațiunea la persoana a III-a alternează cu dialogul.
Precizate în incipit, reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate. În felul
acesta, este sugerată dificultatea aventurii eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la
celălalt al lumii - în plan simbolic, de la imaturitate la maturitate.
Simetria incipit-final se realizează prin clișee compoziționale care marchează intrarea și
ieșirea din fabulos. Naratorul inovează la nivelul formulei inițiale, deoarece pune povestea pe
seama spuselor altcuiva, fără însă a nega, așa cum se întâmplă în basmul popular: ,,Amu cică
era odată...”, iar intrarea în text se face ex abrupto. Formula finală include o comparație
între cele două lumi - a fabulosului și a realului, dar şi o reflecţie asupra realităţii sociale,
alta decât în lumea basmului, una de un umor amar. De asemenea, naratorul sugerează că a
fost invitat la nuntă: ,,Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în seamă
băgați, ș-un păcat de povestar, fără bani în buzunar.[...] Şi a ţinut veselia ani întregi, şi
2
acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi
mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”.
Ion Creangă utilizează triplicarea (triplarea situațiilor), dar supralicitează acest procedeu
specific basmului popular, astfel că eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai multe
serii de probe potrivit avertismentului dat de tată: „să te ferești de omul roș, iar mai ales de
omul spân, (...) că sunt foarte șugubeți”. In basm, sunt prezente numerele magice simbolice -
3, 12, 24 - și obiectele miraculoase, unele fiind grupate câte trei (ex: ,,trei smicele de măr
dulce, apă vie și apă moartă’’).
Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa și căsătoria. Dintre acestea, două
sunt relevante pentru ilustrarea temei: supunerea prin vicleșug și demascarea
răufăcătorului.
Antagonistul îl închide pe tânărul naiv într-o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață,
să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului”(sugestie
a unui cod al conduitei cavalereşti) că îi va da ascultare „până când va muri și iar va
învia”, condiționare paradoxală, dar care arată și modul de eliberare. Mai mult, ,,îi dă
fiului de crai numele Harap-Alb”.
Demascarea răufăcătorului de către fata împăratului Roș, se produce când se întoarce la
curtea lui Verde – Împărat. După tăierea capului de către acesta, ea îl va învia cu ajutorul
obiectelor magice și va deveni împărat, motive narative care evidențiază începutul și sfârșitul
inițierii feciorului de crai. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de jurământ, semn
că inițierea este încheiată.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice, reprezentând binele și răul în
diversele lor ipostaze. Protagonistul este sprijinit de ajutoare și donatori: ființe cu însușiri
supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase (Calul Năzdrăvan, Crăiasa Furnicilor,
Crăiasa Albinelor), făpturi himerice (cei cinci prieteni); obiecte miraculoase (aripile
crăieselor, smicelele de măr, apa vie și apa moartă). Acesta se confruntă cu antagonistul, care
are și funcție de inițiator, iar personajul căutat este fata de împărat. Cu excepția
protagonistului, al cărui caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje au o
trăsătură dominantă: Împăratul Roș și Spânul sunt vicleni, Sfânta Duminică este înțeleaptă.
Paradigma mentor-învăţăcel fundamentează întreaga istorie a devenirii umane şi este
reprezentată simbolic prin tema iniţierii. Drept urmare a parcursului său spiritual, eroul
dobândeşte acces la descoperirea sinelui și la cunoașterea lumii.
Harap-Alb este protagonistul basmului, personaj eponim, întruchipare a binelui, dar
este un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind construit
realist, ca o ființă complexă care învață din greșeli și progresează. De aceea este personaj
rotund, ieşind din stereotipia superiorităţii mezinului.
Nici Spânul, antagonistul, nu este unul tipic, întrucât nici el nu are atribute
miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos. Dimpotrivă, construcția realistă a
personajelor reflectă concepția populară despre omul rău care este „însemnat”, ceea ce poate
motiva psihologic atitudinea acestuia, întrucât îl supune prin vicleșug pe eroul imatur. În plus,
deoarece „răutatea” lui îl pune pe tânăr în situația de a-și dovedi calitățile, Spânul are rolul
unui „pedagog rău” în scenariul formării lui Harap-Alb.
Încă de la situaţia iniţială, protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii
de opoziții dintre bine și rău: naiv-viclean, om de origine nobilă - om comun, cinstit –
necinstit.
Prin urmare, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, având ca particularități
umanizarea fabulosului, individualizarea personajelor prin umor și oralitate. Ion
Creangă valorifică tiparul narativ popular, dar elementele stereotipe sunt reorganizate
conform viziunii artistice a autorului, cu elemente specifice artei sale narative.

3
-antagonist = opus;
-labirint = construcție cu un număr mare de camere, unde orientarea este extrem de dificilă;
-paradigmă = exemplu, model; totalitate a formelor unui cuvânt;
-protagonist = erou, personaj principal.

2. Particularitățile de construcție a personajului

Repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales;
- evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj (acțiune, conflict, modalități de
caracterizare, limbaj, relații temporale și spațiale, incipit, final, perspectivă narativă, registre stilistice
etc.).

3. Relația dintre două personaje

Repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral al fiecăruia dintre personajele alese;
- evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru evoluția relației
dintre personaje (acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului
2,3:
- apartenența autorului la Epoca marilor clasici
- basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb”;
- titlul și tema: semnificația apelativului oximoronic Harap-Alb ( pe scurt) și maturizarea
mezinului craiului;
- acțiunea: -trecerea eroului într-un plan superior de existență ca urmare a maturizării;
-redarea cronologică a întâmplărilor;
- modelul stereotip și ciclic al basmului;
- cronotopul vag;
- simetria incipit- final;
- personajele: protagonist/antagonist etc.;
- paradigma mentor – învățăcel;
- statutul social, psihologic, moral al personajelor:
 Harap-Alb:
 protagonist, personaj eponim, întruchipare a binelui;
 erou atipic de basm (lipsit de însușiri supranaturale,construit realist, ca o
ființă complexă care învață din greșeli și progresează);
 personaj rotund, ieşind din stereotipia superiorităţii mezinului;
 Spânul:
 antagonist;
 atipic (nu are atribute miraculoase);
 construcția realistă a personajelor reflectă concepția populară despre omul
rău care este „însemnat”;
 îndeplinește rolul unui „pedagog rău” în inițierea lui Harap-Alb;
- opoziția bine/rău (ilustrată printr-o serie de trăsături);
- trăsătura dominantă a fiecăruia: inocența vs. viclenia;
- alte trăsături;
- semnificația numelui protagonistului;
- două episoade reprezentative pentru evoluția personajului principal – de la inocență la
maturitate/ pentru relația dintre personaje:
a) supunerea prin vicleșug;
b) demascarea răufăcătorului;
- modalități de caracterizare;
- motive literare și probe;
- limbajul personajelor este marcat de umor și oralitate;

4
 - concluzii: caracterul inițiatic al călătoriei (2)/sensul didactic al textului (3).
2, 3

- apartenența autorului la Epoca marilor clasici

- basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb”;
- titlul și tema: semnificația apelativului oximoronic Harap-Alb ( pe scurt) și maturizarea
mezinului craiului;
- acțiunea: -trecerea eroului într-un plan superior de existență ca urmare a maturizării;
-redarea cronologică a întâmplărilor;
- modelul stereotip și ciclic al basmului;
- cronotopul vag;
- simetria incipit- final;
- personajele: protagonist/antagonist etc.;
- paradigma mentor – învățăcel;

Încă de la situaţia iniţială, protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii

de opoziții dintre bine și rău: naiv-viclean, om de origine nobilă - om comun, cinstit –
necinstit.
Trăsătura dominantă a eroului este inocența. Nu știe să distingă adevărul de
minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe. Se deosebește de frații săi încă
de la început prin bunătate, calitate răsplătită de sfaturile Sfintei Duminici, după ce o
miluiește cu un ban. Deși are calitățile necesare unui viitor împărat, acestea nu sunt
evidențiate de la început, ci le descoperă prin intermediul probelor la care este supus, când
dovedește generozitate, prietenie, loialitate, respectarea jurământului, curaj și
responsabilitate.
Numele Harap-Alb semnifică rob de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel, faptul
de a fi supus inițierii. Ipostazele sugerate de numele lui corespund, în plan compozițional,
etapelor drumului inițiatic: la început - „fiul craiului” (mezinul), pe parcursul călătoriei -
„Harap-Alb” (învățăcelul), la sfârșit - împăratul (inițiatul).
Traseul devenirii eroului coincide cu modificarea statutului său social. lpostaza
iniţială este cea de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, care se justifică prin
tinereţea sa. Deşi are calităţi umane deosebite, acestea nu sunt vizibile de la început, ci se
evidențiază pe măsură ce parcurge probele. Craiul se îmbracă în piele de urs și iese de sub
pod în fața fiecăruia dintre fii. Conform structurii basmului, fiul cel mic reușește să treacă
această probă a curajului (motivul superiorității mezinului) după o etapă pregătitoare, în
care este ajutat de Sfânta Duminică drept răsplată pentru că a miluit-o (îi dăruieşte un ban).
După ce se desparte de tatăl său care îi spune să se ferească de omul spân şi de cel roș,
crăișorul se rătăcește în pădurea-labirint, dovedind astfel că mai are multe de învăţat.
Încalcă sfatul părintesc și își ia drept călăuză un spân, care dă dovadă de viclenie, și se
arată de trei ori sub diferite înfățișări, acest fapt conducându-l pe erou la concluzia naivă că
„aiasta-i Țara Spânilor”. In episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de
experiență a tânărului prin caracterizare directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi
de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână”. Spânul îl constrânge pe erou să
accepte schimbul de identitate, cerându-i să se lege de el prin jurământ „până când va muri
și iar va învia”, sugestie a modalității de eliberare. De asemenea, el îi dă fiului de crai
numele de Harap-Alb. Este de remarcat faptul că până în acest moment nu se precizează
numele mezinului, pentru că el nu are o identitate proprie, ci se afirmă doar ca fiu al
cuiva. Această scenă este relevantă pentru construcția eroului/ pentru relația dintre
personaje.
Caracterizarea directă este realizată de către narator, de alte personaje sau rezultă prin
mijloace de autocaracterizare. Dintre procedeele de caracterizare indirectă se utilizează
următoarele: prin fapte, limbaj, relații cu alte personaje, nume.
5
 Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea
salatelor din Grădina Ursului, a pielii cerbului cu pietre prețioase și a fetei Împăratului Roș
pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin care eroul depășește probele țin de miraculos,
ajutoarele sale având puteri supranaturale. Primele două probe le depăşeşte cu ajutorul
Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiectele magice: pentru urs, o
licoare cu somnoroasă, iar pentru cerb, o licoare, obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-
Cot. Prima probă îi solicită curajul, a doua, mai dificilă, îi testează abilitatea în mânuirea
sabiei, stăpânirea de sine și puterea de a-și respecta jurământul. În vreme ce izbânzile lui
Harap-Alb stârnesc admiraţia și preţuirea lui Verde-Împărat şi ale fiicelor lui, Spânul se
arată un stăpân necuviincios, rău, care-şi trimite sluga la moarte sigură cu fiecare nouă
poruncă, dar şi un nepot obraznic şi lăudăros. Împăratul însă îl apreciază pe tânăr: ,,Ia, să
am şi eu o slugă aşa vrednică şi credincioasă ca Harap-Alb, aş pune-o la masă cu mine, că
mult preţuieşte omul acesta.’’. Ultima probă presupune două serii de sarcini: unele prin care
Împăratul Roş tinde să îndepărteze ceata de peţitori - casa înroşită, ospăţul, alegerea macului
de nisip, iar altele care o vizează direct pe fată - fuga nocturnă a fetei care se transformă în
pasăre, ghicitul, motivul dublului, proba impusă de fată. Pentru erou, aducerea fetei
Împăratului Roș la Spân este cea mai dificilă încercare, pentru că pe drum se îndrăgostește
de ea. Onest însă, își respectă jurământul și nu îi mărturisește adevărata sa identitate. Când se
întorc la curtea lui Verde - Împărat, fata, cu puteri supranaturale, îl demască pe Spân, care
crede ca Harap-Alb a divulgat secretul, și îi taie capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl
dezleagă pe erou de jurământ, semn că inițierea este încheiată, iar rolul „pedagogului
rău” ia sfârșit, secvență reprezentativă pentru construcția personajului/ pentru relația
dintre personaje. Calul îl omoară pe Spân, aruncându-l din înaltul cerului. Eroul este înviat
de fată cu ajutorul obiectelor magice: ,,trei smicele de măr dulce şi apă vie și apă moartă
de unde se bat munții în capete’’, el reintră în posesia paloșului și primește răsplata - pe
fata Împăratului Roș și împărăția.
Prin urmare, în relația mentor-învățăcel, antagonistul este considerat un rău
necesar, iar drumul iniţierii fiului este o călătorie înspre sine. Astfel, se conturează sensul
didactic al basmului.

6
-antagonist = opus;
-labirint = construcție cu un număr mare de camere, unde orientarea este extrem de dificilă;
-paradigmă = exemplu, model; totalitate a formelor unui cuvânt;
-protagonist = erou, personaj principal.

*acțiunea:
-situația inițială (expozițiunea) prezintă o stare de echilibru:
 un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate mai mare al său, Verde – Împărat, avea
doar fete;
 opoziţia simetrică e evidentă, subliniind ideea că basmul e construit pe o structură bipolară de
semnificaţii:
 faptul că verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuseră niciodată, de când
erau ei poate să atragă atenţia asupra unui dezechilibru în ordinea firească a lumii tradiţionale:
absenţa intercunoaşterii între membrii aceleiaşi familii;
 cauza este aceea că fraţii trăiesc la mare depărtare unul de altul;
 între cele două împărăţii ce mărginesc pământul şi constituie spaţii ale ordinii, domneşte
haosul;
 traversarea acestor teritorii necunoscute, pline de primejdii, constituie un bun prilej de iniţiere;

-tulburarea echilibrului (intriga):

 are drept cauză o lipsă relevată de scrisoarea lui Verde - Împărat: absența moștenitorului pe linie
masculină (motivul împăratului fără urmaș);
 Craiul este rugat de fratele său să i-l trimită „pe cel mai vrednic dintre nepoți”, ca să-i urmeze la tron;
 pentru a compensa prejudiciul din plan familial şi lipsa din planul ordinii sociale, împăratul nu-şi
dăruieşte împărăţia unui nepot la întâmplare, ci introduce un criteriu valoric eliminatoriu: vrednicia,
care trebuie dovedită prin depășirea mai multor serii de probe;

-acțiunea de recuperare a echilibrului (desfășurarea acțiunii) cuprinde mai multe episoade în succesiunea
motivelor narative ale basmului:
 căutarea eroului se concretizează prin încercarea la care își supune craiul băieții: se îmbracă în piele de
urs și iese de sub pod în fața fiecăruia;
 conform structurii basmului, fiul cel mic reușește să treacă această probă a curajului (motivul
superiorității mezinului), după o etapă pregătitoare, în care este ajutat de Sfânta Duminică, drept
răsplată pentru că a miluit-o (îi dăruieşte un ban);
 întrucât a depășit proba, podul simbolizând trecerea la altă etapă a vieţii, tatăl continuă inițierea
mezinului și îl sfătuiește să se ferească de omul roș și de cel spân (motivul interdicției), dăruindu-i și
pielea de urs;
 pe drum, după ce se rătăcește în pădurea-labirint și crede că se află în „Țara Spânilor”, fiul cel mic al
craiului își ia drept slugă și călăuză un spân (încălcarea interdicției);
 coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o secvență narativă importantă, întrucât înșelătoria
provoacă evoluția conflictului;
 naivitatea este sancționată prin pierderea însemnelor originii și a dreptului de a deveni împărat:
 Spânul îi fură identitatea,
 îl transformă în rob,
 îi dă numele de Harap-Alb
 și îi spune că va trebui să moară și să învie ca să își recapete identitatea (motivul
jurământului din fântână);
 „Răutatea” Spânului îl va supune la probe dificile, în care va demonstra calitățile morale necesare unui
viitor împărat:
 înțelepciune,
 curaj,

7
  loialitate,
 onestitate,
 generozitate;
 Spânul îi cere să aducă:
 salatele din Grădina Ursului,
 pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului
 și pe fata Împăratului Roș;
 primele două probe le depăşeşte cu ajutorul unor obiecte magice de la Sfânta Duminică;
 a treia probă cuprinde mai multe serii de încercări, este o altă etapă a inițierii, care necesită mai
multe ajutoare:
 pe drumul spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă
drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze,
 iar cei cinci tovarăși cu puteri supranaturale îl însoțesc, deoarece a fost prietenos: Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă;
 datorită acestor personaje himerice, donatori și ajutoare, protagonistul arată dobândirea
calităților solicitate de probele prin care Împăratul Roș tinde să îndepărteze ceata de pețitori,
ca și acelea care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul -
motivul dublului - și proba impusă de ea: „aducerea a trei smicele de măr dulce și apă vie și
apă moartă de unde se bat munții în capete”);

-lichidarea înșelătoriei și acțiunea reparatorie , corespunzătoare punctului culminant:

 se petrec la curtea lui Verde Împărat, unde Harap-Alb se întoarce cu fata Împăratului Roș,
care dezvăluie adevărata lui identitate;
 încercarea Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb este ratată;
 lichidarea violenței nu-i aparține eroului ca în basmul popular, ci calului năzdrăvan;
 episodul care cuprinde scena tăierii capului personajului principal și a reînvierii lui de către
fata împăratului, cu ajutorul obiectelor magice, are semnificația morții inițiatice;
 prin moartea şi reînvierea lui (transfigurarea), Harap-Alb va trece într-o altă etapă
existenţială, la o altă identitate;

-deznodământul constă în refacerea echilibrului și răsplătirea eroului:

 el reintră în posesia paloșului
 și primește recompensa:
 pe fata Împăratului Roș
 și împărăția, ceea ce confirmă maturizarea;
 astfel, conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.

Basmul - aspecte teoretice

-cuvântul basm provine din vechiul cuvânt slav basnī, care înseamnă ,,născocire", ,,scornire";
-specie a epicii populare sau culte, în care lumea reprezentată este fabuloasă, realul fiind asimilat și dezvoltat în
relație cu supranaturalul;
-la origine, basmul se transmitea prin viu grai, fapt ce conduce la apariția variantelor și a elementelor de
oralitate;
-tema se concretizează în aventura eroică a ființei umane care luptă pentru apărarea, obținerea sau impunerea
unor valori, reușind în acțiunea sa; această valoare e desemnată prin termenul bine și se constituie în opoziție cu
răul;
-tiparul narativ și funcțiile (situația-tip) îi conferă basmului stabilitate:
 situația inițială de echilibru – viața liniștită a unei familii;
 elementul perturbator – un prejudiciu care afectează familia respectivă;
 acțiunea de recuperare a echilibrului – călătoria, ajutoarele, probele;
 refacerea echilibrului inițial și recompensarea eroului – pedepsirea impostorului și răsplătirea eroului;
-formulele narative sunt:
 inițiale – fac trecerea către lumea ficțională;
 mediane – încadrează discursul narativ;
 finale – marchează ieșirea din universul ficțional;

8
-fabulosul este o categorie estetică în care supranaturalul coexistă cu realul, ceea ce duce la instituirea unei
suprarealități ce funcționează după reguli specifice, acceptate de receptor ca atare;
-basmul este apreciat pentru că prezintă o lume în conformitate cu dorința povestitorului și a ascultătorului;
-basmul cult (=cu autor cunoscut) conservă structura basmului popular (=cu autor anonim), dar o adaptează
la propria viziune artistică.