Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Sumar
Subiectul ............................................ 1
Planul eseului ..................................... 1
Poezia ................................................. 2
Eseul ................................................... 2-3
Aspecte teoretice ............................... 4

Subiecte posibile:
Redactează un eseu în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga/
modernist.
Repere:
- evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic într-o perioadă, într-un curent cultural/literar, într-o
orientare tematică;
- comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu,
incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).

Planul eseului:
-particularități ale modernismului interbelic:
 intelectualizarea emoției;
 înnoirea limbajului;
 reflexivitatea;
 ambiguitatea;
 obscuritatea discursului;
-arta poetică:
 specie autoreferențială;
 caracterul confesiv;
 rolul poetului și funcția poeziei;
-poeți moderniști români:
 T. Arghezi - modernism eclectic;
 I. Barbu - modernism ermetic;
 L. Blaga - modernism de tip expresionist;
-,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" – artă poetică modernistă, cu influențe expresioniste:
 exacerbarea eului creator,
 sentimentul absolutului,
 spiritualizarea peisajului,
 intelectualizarea emoției,
 insolitul metaforei,
 înnoirea prozodiei cu versul liber și ingambamentul;
-lirismul subiectiv: mărci lexico-gramaticale la persoana I;
-tema: cunoașterea și atitudinea poetică în fața misterelor Universului:
 cunoașterea luciferică(poetică) vs. cunoașterea paradiziacă(rațională);
 metafora revelatorie vs. metafora plasticizantă;
-titlul: metaforă revelatorie;
-motivele centrale: misterul și lumina;
-opoziția eu/alții;
-secvențele poetice:
 atitudinea poetică față de cunoaștere (I);
 opoziția ,,lumina mea”/,,lumina altora” (II);
 explicația pentru atitudinea din prima secvență: „căci eu iubesc” (III);
-I: refuzul cunoașterii paradiziace; enumerația de metafore revelatorii - flori, ochi, buze, morminte;
-II: opoziția eu - alții, ,,lumina mea’ - ,,lumina altora”; opțiunea poetică pentru cunoașterea luciferică;
-III: rol concluziv - cunoașterea poetică este un act de contemplație și de iubire;
-înnoirile prozodice moderniste: ingambamentul și versul liber, eliberarea de rigorile clasice;

1
 -sursele expresivității (în special morfologic); - concluzii.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
și tot ce-i ne-nțeles
se schimba-n ne-nțelesuri și mai mari
sub ochii mei –
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.

În plan autohton, intervalul dintre cele două războaie mondiale se caracterizează printr-o efervescență
culturală, remarcându-se multitudinea de curente, ideologii literare, cenacluri și reviste care au condus la
evoluția lirismului. Relevant este modernismul, deoarece ilustrează efortul de sincronizare a literaturii
noastre cu modelele europene. În acest context cultural, Eugen Lovinescu apreciază că „intelectualizarea
emoţiei” și „înnoirea limbajului” sunt caracteristici ale poeziei româneşti interbelice. Se accentuează
ambiguitatea, reflexivitatea, polisemia și obscuritatea discursului.
Din meditaţie asupra lumii, poezia devine meditaţie asupra limbajului şi asupra ei înseşi. Aşa se explică
preferinţa poeților modernişti pentru arta poetică. Fără să aibă un tipar formal specific, textul de tip artă
poetică este o specie definită prin componenta tematică, prin care autorul îşi afirmă sau interoghează
raporturile sale cu lumea, cu transcendenţa, cu cititorul sau cu limbajul. Structurată confesiv, sub forma
unui monolog liric, prin discursul asumat la persoana I, arta poetică este expresia convingerilor
creatorului referitoare la rolul poetului şi la funcţia poeziei.
În ceea ce privește poezia noastră modernistă, se disting trei autori ale căror viziuni despre lume se
diferențiază în mod substanțial. Dacă Tudor Arghezi optează pentru un modernism eclectic, clasicizat, Ion Barbu
cultivă modernismul ermetic, întreaga creație a lui Lucian Blaga reflectă preferința poetului pentru
modernismul de tip expresionist, marcând astfel primul moment de punere deplină în acord a formelor
românești cu cele europene. Autorul devine un maestru al simbolurilor, al metaforelor şi al arhetipurilor.
Conştiinţă interogativă, Blaga se situează în ipostaza contemplatorului fascinat de absolut, căci destinul
creatorului de artă este acela de a-și însuși prin contemplaţie marile mistere ale lumii și ale ființei.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în deschiderea primului său
volum, „Poemele luminii” (1919), face parte din seria artelor poetice moderniste ale literaturii române
interbelice.
Apartenența textului la arta poetică este susținută de faptul că autorul își exprimă, prin mijloace ale
expresivității, concepția despre poezie (teme, modalități de creație și de expresie) și despre rolul poetului
(raportul acestuia cu lumea, creația și cunoașterea), din perspectiva unei estetici moderniste.
Meditație filosofică și confesiune elegiacă, poezia aparține modernismului prin influențele
expresioniste, cum ar fi exacerbarea eului creator, sentimentul absolutului, tensiunea lirică,
spiritualizarea peisajului, precum și prin intelectualizarea emoției, insolitul metaforei, și înnoirea
prozodiei cu versul liber și ingambamentul.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric: verbe și pronume
persoana I singular ( ,,eu iubesc”, ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”), adjectivul posesiv de persoana I (,,calea
mea”, ,,ochii mei”), topica și cezura.

2
 Tema o constituie cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și atitudinea poetică în fața marilor
taine ale Universului. Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului, concept central la Blaga, în
opera filosofică și în cea poetică. Pentru filosof, există două modalități de cunoaștere, de raportare la mister:
cunoașterea luciferică, prin care se potențează misterul, cunoașterea poetică, de tip intuitiv, și cunoașterea
paradiziacă, prin care se descifrează misterul, cunoașterea de tip rațional, logic. Pentru poet, cunoașterea se
articulează prin două tipuri de metafore: revelatorii și plasticizante. Rolul creatorului de artă nu este de a
descifra tainele lumii și de a le ucide astfel (,,Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le
adânci misterul prin creație („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).
Titlul, reluat în incipitul poeziei, conține o metaforă revelatorie și exprimă atitudinea poetului născută din
iubire, de protejare a misterului. Pronumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de
centru creator al propriului univers poetic. De asemenea, aceasta este o influență expresionistă și o marcă a
confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică, poetică. Structura ,,corola de minuni a lumii” sugerează o lume care are
frumusețea, dar și fragilitatea florii, asupra căreia orice intervenție poate avea consecințe distructive. Universul
armonios este o sumă permanentă de taine, imaginate ca petalele unei flori, care se revelează eului liric.
Motivele centrale în poezie, dar și metaforele emblematice pentru opera poetică a lui Lucian Blaga sunt
„misterul” și „lumina”. Cel din urmă, inclus și în titlul volumului ,,Poemele luminii", are multiple semnificații:
iubirea este o cale de cunoaștere a misterelor lumii, iar poezia înseamnă o particularizare a acesteia.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de cunoaștere, care se
realizează prin antiteza eu/alții, ,,lumina mea”/,,lumina altora” și prin alternanța motivului luminii și al
întunericului, evidențiate prin conjuncția „dar”.
Poezia cuprinde trei secvențe lirice: atitudinea poetică față de cunoaștere (I), opoziția ,,lumina
mea”/,,lumina altora” (II), explicația pentru atitudinea din prima secvență: „eu iubesc” (III).
Prima secvență (versurile 1- 5) exprimă concentrat refuzul cunoașterii logice, raționale, paradiziace,
prin verbe la forma negativă: „nu strivesc”, „nu ucid”. Enumerația de metafore revelatorii, cu diverse
semnificații, desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața/efemeritatea/frumosul, „ochi” –
cunoașterea/spiritualitatea/contemplarea poetică a lumii, „buze” – iubirea/rostirea poetică, „morminte” -
tema morții, eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: ,,flori” - ,,morminte” ca limite
temporale ale ființei, ,,ochi” - ,,buze” ca două modalități de cunoaștere: spirituală – afectivă.
A doua secvență (versurile 6-18), mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție eu -
alții, ,,lumina mea’ - ,,lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere: luciferică și
paradiziacă. Opțiunea poetică pentru modelul cunoașterii luciferice este exprimată prin conjuncția
adversativă „dar”, reluarea pronumelui personal „eu” și verbul la persoana I singular, forma
afirmativă, ,,sporesc”. Cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina
lunii, care, în loc să lămurească misterele lumii, le amplifică. Câmpul semantic al misterului cuprinde cuvinte
sau sintagme cu potențial revelator: „lună”, „noapte”, ,,nepătrunsul ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata
zare”, ,,fiori", „sfânt mister”, „neînțelesuri și mai mari”.
A treia secvență (ultimele două versuri) are un rol concluziv, deși este exprimată prin raportul de
cauzalitate („căci”). Cunoașterea poetică este un act de contemplație („se schimbă ... sub ochii mei”) și de
iubire („căci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte”).
Înnoirile prozodice moderniste sunt ingambamentul și versul liber, eliberarea de rigorile clasice. Poezia
este alcătuită din douăzeci de versuri libere, cu metrică variabilă, al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice
și frenezia sentimentelor.
Sursele expresivității se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic, în special la nivel morfologic, prin
repetarea pronumelui „eu”, ce susține definirea relației creator – lume, și prin seriile verbale antitetice,
autorul recurgând la cele două tipuri de cunoaștere, care redau atitudinea sa față de mister: „lumina altora” -
„sugrumă”, „strivește”, „ucide”; „lumina mea” - „sporesc", „mărește”, „îmbogățesc”, „iubesc”(,,nu
sugrum”, ,,nu strivesc”, ,,nu ucid").
Concepția despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii cunoașterii prin raportare la
mister: descifrare (cunoașterea paradiziacă)/ încifrare (cunoașterea luciferică), iar rolul poetului este acela de
a spori misterul lumii prin creație.
În concluzie, arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” aparține modernismului printr-o
serie de particularități structurale și de expresivitate: viziunea subiectivă asupra lumii, intelectualizarea
emoției, influențele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica poetică și înnoirile prozodice.

3
Aspecte teoretice

-corolă = totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul intern;

-cunoașterea luciferică <=> cunoașterea poetică = amplifică, potențează misterul, întrucât permite spiritului
uman să descopere esențe inaccesibile rațiunii; în esență, c. l. nu dă răspunsuri sau soluții, dimpotrivă,
formulează noi întrebări și propune noi esențe; este o cunoaștere profundă, care poate declanșa cunoașterea
absolută;

-cunoașterea paradiziacă = c. de tip logic, rațional și urmărește explicarea rațională a obiectului cunoașterii,
reducându-i misterul; c. p. nu oferă decât iluzia apropierii de esență, îndepărtându-l pe individ de cunoașterea
absolută;

-ingambament = procedeu de versificație constând în continuarea ideii poetice dintr-un vers în versul următor;
frecvent, dar nu obligatoriu, se folosește minusculă (literă mică) la începutul versului;

-metaforă revelatorie = metafora care sporește semnificația aspectelor la care se referă; are rolul de a revela
sensurile elementelor vizate (,,Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului” –
Lucian Blaga, Asfințit marin);

-metaforă plasticizantă = este creată printr-un transfer de termeni, reprezentând o tehnică prin care se realizează
o simplă expresie de echivalare între termenii comparați; prin urmare, m. p. nu îmbogățește cu nimic faptul în
sine, ci doar constată anumite aspecte ale obiectului (exemplul lui Blaga: rândunelele așezate pe firele de telegraf
numite ,,note pe un portativ")

*CUNOAȘTEREA LUCIFERICĂ = CUNOAȘTEREA POETICĂ  METAFORA REVELATORIE

CUNOAȘTEREA PARADIZIACĂ = CUNOAȘTEREA RAȚIONALĂ  METAFORA PLASTICIZANTĂ

CUNOAȘTERE =>IUBIRE=>POEZIE