Sunteți pe pagina 1din 4

Povestea lui Harap-Alb

de I. Creangă

Basm cult- compoziţie de argumentare

Plan

I.Introducere

A. Delimitări conceptuale ( definire, trăsături, accepţii teoretice)

Basmul- este o specie a genului epic, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje
imaginare, dotate cu puteri supranaturale, aflate în luptă cu forţe nefaste ale societăţii, reprezentate
simbolic de balauri, zmei.

-existenţa unor formule tipice ( iniţiale, mediane şi finale);

-basmul e un plagiat sincer şi total (George Călinescu) deoarece acţiunea se realizează prin
înlănţuirea unor situaţii tipice sau clişee narative;

-personajele sunt polarizate etic, dotate cu însuşiri ieşite din comun, cum ar fi proteismul sau
metamorfozarea, iar eroul are un grad înalt de idealizare;

-spaţialitatea se delimitează între un teritoriu credibil şi unul imaginar, reunite prin motivul drumului,
cu sens iniţiatic;

-finalul consacră o morală a basmului conform căreia binele învinge întotdeauna;

-stratul stilistic este realiyat prin cultivarea limbajului popular şi arhaic, a antitezei, personificării şi
alegoriei.

B. Cultivarea basmului ca specie cultă în literatura română

De pe teritoriul popular , basmul trece în cel cult, devenind obiectul de interes al unor autori
consacraţi cum ar fi Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu-Delavrancea sau Ion
Creangă.

C. Basmele lui Creangă propun o lume aflată la confluenţa realului cu fabulosul

-păstrarea iluziei basmului popular;

-basmele se instalează în lumea reală a Humuleştiului;

-clasificarea textelor;

II. Cuprins

Povestea lui Harap-Alb un basm cult, o sinteză a speciei, stând sub semnul complexităţii.

Argumente:

1. Existenţa unor elemente de origine populară:


-tema ( lupta dintre bine şi rău)
Prof. Liliana Rudișteanu
-morala (binele învinge răul)
-situaţii tipice: superioritatea mezinului, existenţa prejudiciului, încercarea recuperării sale,
supunerea la probe, călătoria, furtul identităţii prin vicleşug, demascarea vinovatului,
pedeapsa, căsătoria;
-personajele sunt polarizate etic (Harap-Alb- binele, Spânul-răul);
-intervenţia donatorilor (Sfânta Duminică, crăiasa albinelor, a furnicilor);
-prezenţa auxiliarilor (uriaşii);
-elemente de provenienţă magică (apa vie, apa moartă, smicelele de măr dulce).

2. Restructurarea imaginarului prin schema narativă propusă şi umanizarea fantasticului:

a. Modificarea formulelor iniţiale şi finale prin renunţarea la paradoxul temporal, iluyia


basmului spus şi paralela cu realitatea →întâmplarea devine credibilă;
b. Inversarea unor invarianţi: plasarea furtului identiţăţii la începutul drumului iniţiatic →
iniţierea are alt rol; identitatea prin nume este oferită de personajul negativ, care îi
schimbă statutul social;
c. Ramificarea motivului central:

Grădina ursului
↑↓
Împărăţia craiului→ Împărăţia Împăratului Verde→ Pădurea cerbului fermecat
↑↓
Împărăţia Împăratului Roş
Drumul către Împăratul Roş echivalează cu traseul tipic basmului, dar acum are loc o noua
înzestrare, intervin alte personaje-donator şi auxiliarii.
Urmează alte probe, pe care eroul le trece cu ajutorul tovarăşilor de drum.

d. umanizarea fantasticului:
-personajele pot fi încadrate în tipologii reale: calul (bătrânul înţelept), Sfânta (bătrâna
înţeleaptă), Harap-Alb (tânărul lipsit de experienţă);
-atitudini, comportamente şi mentalităţi tipice satului românesc;
-echivalenţa cu eroii din Amintiri din copilărie.
e. arta narativă
-deplasarea accentului de la poveste spre discurs;
-discursul naratorului integrat celui al personajelor;
-nota comică;
-paremiologia.

III. Încheiere: Valoarea artistică a basmului Povestea lui Harap-Alb.

Proiectul ROSE
Acord de grant nr. SGL/RI/64/27.06.2017
Activitatea I.2
Data : 1.04.2019
Profesor: Rudișteanu Liliana
Clasa a XII-a

Prof. Liliana Rudișteanu


Caracterizarea personajului Harap-Alb

Plan

I. Introducere
A. Scurtă teorie a personajului ( delimitări conceptuale, trimiteri teoretice)
B. Relaţia realitate-ficţiune şi implicaţiile la nivelul personajelor de basm

II. Cuprins
A. Basmele culte; rolul lui Creangă în consolidarea speciei
Spre deosebire de basmul popular, basmul cult trece dincolo de combinarea unor
funcţii ale fabulosului feeric, presupunând elaborare, minuţiozitate, expresivitate
căutată şi perfecta îmbinare a acestoor calităţi la nivelul textului.Creangă nu a elaborat
pe modelul dat de creaţia populară, ci a reinventat actul povestirii şi a repopulat lumea
feericului cu personaje ce descind direct în realitate.
B. Integrarea personajului în categoriile specifice
Harap-Alb – personaj central (în jurul său se realizează firul epic );
-poate fi considerat un erou de bildungsroman (suportă o aventură cu
valoare formativă);
-total atipic unui personaj de basm, este credibil (prin caracter şi acţiuni
poate fi raportat la realitate,este un Nică plecat prin lume);
-reprezintă categoria pozitivului, fiind situat în ipostaze antagonice cu
Spânul şi Împăratul Roş, simboluri ale maleficului;
-este complex, evoluând pe parcursul naraţiunii.

C. Statutul social al personajului; sensul iniţierii;interpretarea numelui


--statutul iniţial – La începutul basmului are un statut privilegiat. Este fiul craiului, iar
în maniera basmului popular este mezinul familiei, reprezentând în sensul acesta o
vârstă şi o criză (George Călinescu).
--statutul de neofit şi erou în formare – Chiar la începutul călătoriei îşi modifică
statutul, acesta fiindu-i furat prin vicleşug.Episodul întâlnirii cu Spânul în acel codru
labirintic devine foarte important. Acum capătă şi un nume: Harap-Alb.
--semnificaţia numelui – Antroponimul nu este generic, aşa cum este în basmul
popular, şi conţine o antiteză. Prin noul statut şi sensul iniţierii devine altul.Tânărul
urmează să devină un stăpânitor. În această calitate, el poate aplica unul din două
modele posibile: tiranul sau domnitorul înţelept, blând şi comunicativ cu supuşii. Spre
a opta în mod sigur pentru cel de-al doilea model, este silit să experimenteze primul,
dar din ipostaza supusului.
D. Abordarea personajului în raport cu acşiunea, prin comentarea secvenţelor-
cheie
E. Arta constituirii portretului

Prof. Liliana Rudișteanu


--inconsistenţa portretului fizic - Creangă respectă modelul popular, car nu admite de
regulă un portret fizic.Valoarea omului este dată de caracter şi nu de
înfăţişare.Aceasta din urmă poate fi considerată implicită la nivelul lui Harap-Alb.
--portretul moral; umanizarea modelului simbolic „ Făt-Frumos” – În lipsa unui
portret fizic bine articulat, accentul se declanşează către portretul moral. Acesta, la
rândul său, este total atipic unui erou de basm, pentru că nu însumează doar virtuţi şi
defecte, iar calităţile sunt mai curând cele ale omului simplu.

-Faţă de rolul distribuit, Harap-Alb manifestă o evidentă rezistenţă.


-Ca orice tânăr lipsit de minte şi de experienţă, Harap-Alb ezită, greşeşte, nu discerne
aparenţa de esenţă, nu are răbdare să îi asculte pe cei bătrâni (nu o bagă în seama pe sfântă
atunci când aceasta îi cerşeşte un bănuţ).
-Harap-Alb are totuşi şi calităţi: îi este ruşine să îşi facă de rîs părintele, manifestă
supunere şi îşi respectă jurământul chiar dacă acceptă umilinţe, devine ascultător şi face
aşa cum îi spun Sfânta şi calul, căc reţine că cei cu experienţă sunt nişte înţelepţi, este
milos şi preferă să işi pună viţa în pericol decât să ucidăfurnicile, harnic (confecţionează
un stup pentru albinele călătoare).Dar cea mai mare calitate demonstrată în partea a doua
a drumului este vocaţia prieteniei.Este tolerant cu defectele uriaşilor şi are destulă răbdare
pentru a rezista probelor impuse de Împăratul Roş. Nu se mai plânge, acţioneză ferm şi
ştie că uneori a cere sprijin şi a accepta ajutorul este indicat.Poate să îşi domine
sentimentele, căci şi el o îndrăgeşte nespus pe fata Împăratului Roş, dar respectă acel cod
al onoarei cavalereşti care nu îi permite să încalce un jurământ.În final, pentru a fi
desăvârşit ca om, va cunoaşte şi iniţierea în iubire, căci astfel a învins moartea.
F. Relaţiile cu celelalte personaje reliefează trăsăturile eroului:
-prin relatia cu tatăl –se distinge ca fiind un fiu iubitor (îi este ruşine şi suferă pentru
dezamăgirea acestuia);
-relaţia cu Spânul este conflictuală, dar Harap-Alb îi rămâne supus;
-relaţia cu Sfânta este armonioasă, amintind de afecţiunea maternă, căreia tânărul îi dă
curs;
-relaţia cu calul este stabilită de la început de acesta, iar fiul craiului ca respecta egalitatea
propusă, şi îl va trata ca pe un confident;
- în relaţia cu prietenii, se evidenţiază ca fiind tolerant.
G. Modalităţi de caracterizare
 Caracterizare directă
-Sfânta îl consideră slab de înger, mai fricos decât o femeie, dar mai târziu îi
mărturiseşte că ceea ce îl ajută în înfruntarea greutăţilor e puterea milosteniei şi
inima cea bună;
-Împăratul Verde îl apreciază pentru că e slugă vrednică şi credincioasă;
-Spânul îl etichetează drept slugă vicleană;
-naratorul îl numeşte la început boboc de felul lui, subliniind astfel lipsa de
iniţiere.
 Caracterizare indirectă
-este predominantă;
-faptele urmăresc de altfel un anumit sens iniţiatic.
H. Rolul modurilor de expunere, ironia, umorul

III. Încheiere - Concluzie, aprecieri critice.


Prof. Liliana Rudișteanu

S-ar putea să vă placă și