Povestea lui Harap-Alb

-cacacterizrea personajului principal-

De Ion Creanga

STRUCTURA

1. DATE GENRALE DESPRE OPERA

autorul, anul aparitiei, perioada literara, formula estetca, temele opere.

2. DEFINITIA PERSONAJULUI LITERAR

Personajul este o instanta narativa, purtatoare de semnificatii.

3. ARTA CONSTUCTIEI PERSONAJULUI

 Povestea lui Harap-Alb

-cacacterizrea personajului principal-

De Ion Creanga

„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, este o capodoperă de inspirație folclorică, dar și o
creație reprezentativă pentru viziunea despre lume a marelui clasic al literaturii române, „Oglindire a
vieții în moduri fabuloase”, așa cum a numit-o G. Călinescu. Textul a fost publicat în revista
„Convorbiri literare”, la 1august 1877, și este un basm fantastic, ce reactualizeaza temele de
circulație universala si adapteaza tiparul tradițional, de inspirație folclorica, la viziunea originala a
autorului.

Opera literara a aparut in perioada literara numita „epoca marilor clasici”, fiind un basm cult
ce impune „oglindirea vieții în moduri fabuloase”, cu personaje fabuloase, purtătoare de valori
simbolice, antrenate într-o luptă în care se confruntă binele și răul, acesta din urmă fiind mereu
biruit.

Tema operei este triumful binelui asupra răului. De asemenea, se reiau anumite teme și
motive narative specifice basmelor populare: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului, pedepsirea acestuia, căsătoria și încoronarea. Opera
poate fi interpretată şi ca un „Bildungsroman”, un roman de formare, deoarece călătoria pe care o
întreprinde Harap-Alb îi călește caracterul și personalitatea. Este înfățișată maturizarea crăișorului de
la un tânăr naiv, ușor de păcălit („boboc”) la prințul care cunoaste necazul, cum să depășească
greutățile vieții și cum să-și păstreze prietenii, ajutându-i și fiind ajutat de aceștia.

Personajul este o instanta narativa, purtatoare de semnificatii.Personajul principal al

basmului lui Ion Creangă este prezentat chiar din titlu, fapt ce reflectă intenția autorului de a
surprinde povestea formării personalității sale, urmărindu-i parcursul inițiatic. Numele lui, Harap-Alb,
arată statutul social al feciorului de crai devenit slugă, sugerând totodată superioritatea sa, albul fiind
culoarea purității spirituale, a luminii divine, a forțelor binelui pe care eroul le întruchipează.

El este un personaj realist, neidealizat, cu calități și cu defecte, așa cum sugerează numele
oximoronic, în care se împletesc negrul (harap însemnând rob negru) și albul, simboluri ale răului și
binelui existente în om. Pe parcursul evoluției eroului, are loc un proces de diminuare a aspectelor
negative sub puterea celor pozitive, căci tânărul, care pornește de acasă cu o serie de defecte, va
reuși să le înlăture treptat, în final renăscându-se ca ființă pură.

Ca majoritatea protagoniștilor basmelor, eroul are inițial un statut moral privilegiat,fiind

fecior de crai. Moral si psihologic, deși poseda anumite trasaturi care il diferentiaza de fratii sai ,cum
ar fi curajul, și ii prefigurează inscaunarea,el se dovedește neinițiat. Călătoria sa spirituala este
motivata de faptul ca Verde- Împărat ,unchiul sau, nu are un descendent la domnie.

Harap-Alb este caracterizat atât cu ajutorul mijloacelor directe (portretul făcut de narator şi
de alte personaje), cât şi indirecte (caracterizarea prin propriile acţiuni, nume). Harap-Alb este cel
mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creangă, fiind conturat ca un tânăr curajos, milostiv și
hipersensibil.

Călătoria pe care o face flăcăul pentru a ajunge împărat corespunde unei iniţieri în
vederea pregătirii lui pentru a deveni conducătorul unei împărății/ gospodării/ familii. Faptele eroului
rămân în limita umanului, iar probele care depăşesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte
personaje, înzestrate cu puteri supranaturale (calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, uriașii).

Acțiunea contribuie la caracterizare indirecta a eroului,prin fapte ,comportament,relatia

cualte personaje.Cain orice basm ,superioritatea mezinului iese la iveala inca de la inceput,fiind
singurul dintre frati care se rusineaza la declaratiile tatalui,,facandu-se ros cum e gotca”.In episodul
narativ al intalnirii cu Sfanta Duminica isi probeaza naivitatea ,lasandu-se pacalit de aparente,dar da
dovada de generozitate cand o miluieste pe batrana. O scenă semnificativă pentru caracterizarea
indirecta personajului o reprezintă prima probă la care este supus eroul, și anume înfrângerea ursului
(a tatălui deghizat în urs) care se află sub podul ce desparte împărăţia părintească de lumea
necunoscută. Este o probă menită să-i testeze hotărârea şi curajul. Podul simbolizează trecerea de la
o lume la alta, de la cunoscut la necunoscut, de la imaturitate la maturitate. .

Un alt moment important îl constituie rătăcirea în pădurea-labirint, un element simbolic,

esenţial în procesul de maturizare. Pentru că este imatur, eroul încalcă sfaturile date de tatăl său şi,
la a treia apariţie a Spânului, se lasă păcălit de acesta şi îl angajează ca slugă pentru a-l călăuzi în
acest tărâm neprimitor. Dând dovadă de naivitate, eroul se lasă păcălit şi acceptă să coboare în
fântână pentru a se răcori. Aceasta este o coborâre simbolică în infern, care reprezintă începutul
iniţierii spirituale. Coborârea îi oferă eroului un nume şi o nouă identitate.

Naratorul remarca lipsa de experienţă a eroului caracterizandu-l direct,drept „boboc în felul

său la trebi de aieste”, mezinul Craiului devine sluga Spânului și îşi asumă numele de Harap-Alb,
dovedind loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său. Eroul îşi respectă cuvântul dat, este integru şi
demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul
tatălui (să nu își ca slugi oameni spâni și să se ferească de omul roș).

Probele la care îl supune Spânul sunt menite a-l deprinde pe flăcău cu greutăţile vieţii. El nu
are puteri supranaturale, în schimb, este umanizat: el se teme, se plânge de soartă, chiar amenință că
își va lua viața. Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e „soi bun” (G. Călinescu),
însușindu-și valori morale esențiale: bunătatea, perseverenţa, capacitatea de adaptare la diverse
situaţii ale vieţii.

Trasatura sa dominanta este este bunătatea, indirect evidențiată prin comportamentul față
de insecte. Deoarece pe podul pe care trebuie să treacă e o nuntă de furnici, tânărul milos decide să
treacă printr-o apă mare, punându-și viața în pericol. Apoi, întâlnind un roi de albine, se oprește și le
face stup, demonstrând atât pricepere, cât și înțelepciunea de a-și apropia popoarele gâzelor. De
asemenea, fiind comunicativ și prietenos, câștigă respectul celor cinci uriași, care-l vor ajuta și ei la
nevoie.

O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş, un alt
pericol de care ar fi trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl. Episodul călătoriei spre curtea
Împăratului Roş este un necontenit prilej de iniţiere a flăcăului, el deprinzând acum învăţătura că
orice om, cât de neînsemnat ori de ciudat ar părea, poate fi de folos.

Harap-Alb are abilitatea de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali, care să-l ajute în orice
împrejurare dificilă a vieţii sale, aceştia folosindu-şi tocmai trăsăturile dominante, devenite - la
nevoie - adevărate talente (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă).

În această perioadă a iniţierii, Harap-Alb cunoaşte dragostea aprinsă pentru o fată de

împărat, care vine, aşadar, din aceeaşi lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, unul dintre reperele
finale ale evolutiei sale.

Decapitarea lui Harap-Alb este simbolică, având un rol purificator şi marcând terminarea
procesului de iniţiere. Eroul este înviat de fata Împăratului Roş, îşi recapătă statutul social şi
adevărata identitate, dovedește că s-a maturizat şi primeşte drept recompensă împărăţia şi pe fata
de care s-a îndrăgostit.

Așadar, Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însuşiri miraculoase, aşa cum se
întâmplă de obicei în basme, ci prin trăsăturile sale profund umane. Bunătatea şi mila de care dă
dovadă încă de la început îl situează în rândul personajelor care reprezintă forţele binelui. În final, el
dobândeşte un set de valori morale care, în viziunea autorului, sunt necesare unui om: mila, credința,
generozitatea, prietenia, loialitatea