Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
-basm cult, perioada marilor clasici, apariția: 1877-

 "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, publicat în "Convorbiri
literare ", în 1877.
 Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice, cu acțiune implicând fabulosul și supusă unor acțiuni convenționale, care
înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine și rău se încheie
prin victoria forțelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții
(antagonistul, ajutoarele), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare
și prin limbaj. Reperele temporale și spațiale sunt vagi,nedeterminate. Sunt prezente clișeele
compoziționale, numerele și obiectele magice. În basmul cult, stilul este elaborat, se îmbină
narațiunea cu dialogul și cu descrierea.
 Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții: "Dumnezeu să ne ție!" "Dar ia să nu ne
depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii". Naratorul este necreditabil, având în
vedere modul în care începe relatarea "Amu cică...".
 Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune
îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea -Creangă nu dă narațiunii sale simpla formă a
expunerii epice, ci topește povestirea în dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce
în povestirea faptelor dialogul personajelor".
 Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului,
pedeapsa, căsătoria .
 Acțiunea se desfășoară linear; succesiunea secvențelor narative este redată prin înlănțuire.
Incipitul operei prezintă situația inițială și echilibrul din viața fiilor de crai. De asemenea , acesta
îi conduce pe cititori în lumea fantasticului. Incipitul basmului "Povestea lui Harap-Alb "
plasează acțiunea într-un timp și spațiu nedeterminat. Finalul basmului are rolul de a face
trecerea de la fantastic, la real. Acesta cuprinde transferarea evenimentelor dintr-un trecut
nedeterminat, în prezent, ceea ce conferă basmului continuitate. În final, echilibrul inițial este
restabilit, iar protagonistul este răsplătit.
 Reperele spațio-temporale sunt precizate inca din incipit: "Amu cică era odată într-o
țară...". Indeterminarea provoacă în mintea cititorului confuzie; acțiunea este plasată în "illo
tempore". Eroul trebuie să ajungă de la un capăt al lumii, la celălalt; coordonatele spațiale
simbolizând dificultatea traseului.
 În basm sunt prezente clișeele compoziționale. Formula inițială- "Amu cică era odată "- și
formula finală - "Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea si mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă. "- sunt
convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.Însă naratorul inovează formula inițială,
punând povestea pe seama spuselor altcuiva, iar formula finală include o reflecție asupra
realității sociale, alta decât în lumea basmului. Formulele mediane- "Și merg ei o zi,și merg
două, și merg patruzeci și nouă", "și mai merge el cât mai merge", "Dumnezeu să ne ție, ca
cuvântul din poveste,înainte mult mai este "- realizează trecerea de la o secvență narativă la alta
și întrețin suspansul cititorului.
  Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale (concretizat în trecerea probelor) și modificarea statutului social al protagonistului .
 Se utilizează triplicarea, dar Creangă supralicitează procedeul, a treia probă(aducerea
fetei de împărat) conține alte încercări impuse de împăratul Roș și chiar de fată. Răul nu este
întruchipat de făpturi himerice, ci de "omul însemnat", de o inteligență vicleană, în două
ipostaze: Spânul și omul roș (Împăratul Roșu). Nici protagonistul nu este un Făt -Frumos curajos,
voinic, luptător priceput, iar calitățile dobândite în situații-limită aparțin planului psiho-moral.
 Scrisoarea primită de la Împăratul Verde, care neavând decât fete, are nevoie de un
moștenitor la tron(motivul împăratului fără urmași)este factorul perturbator al situației inițiale și
determină parcurgerea drumului de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorității
mezinului).
 Destoinicia fiilor este probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta este o
probă a curajului, condiție inițială, obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc. Podul
simbolizează trecerea la altă etapă a vieții și se face într-un singur sens: "trecerea primejdioasă de
la un mod de existență la altul: [...]de la imaturitate la maturitate" (Mircea Eliade). Mezinul trece
această probă cu ajutorul calului năzdrăvan, care "dă năvală asupra ursului".
 Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept răsplată pentru milostenia arătată
Sfintei Duminici, deghizată în cerșetoare , mezinul este sfătuit să ia "calul, armele și hainele" pe
care le-a avut tatăl său. Se sugerează astfel ca tânărul va repeta inițierea tatălui. Calul ,descoperit
cu tava cu jăratec după trei încercări, va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului, acesta având și
puteri supranaturale.
 Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea- labirint, simbol ambivalent, loc al
morții și al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă și alta va începe: "de la un loc i se
închide calea și încep a i se încurca cărările." Cum are nevoie de un inițiator, cele trei apariții ale
Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc și îl ia pe acesta ca slugă. Încă naiv, "boboc în
felul său la trebi de aiestea", îi mărturisește ce l-a sfătuit tatăl și coboară în fântână, fără a se
gândi la urmări.
 Coborârea în fântână are, în plan simbolic, semnificația grotei, spațiu al nașterii și al
regenerării. Schimbarea identității reprezintă începutul inițierii spirituale. Astfel, personajul intră
în fântână naiv fecior de crai și devine Harap-Alb, rob al Spânului. Răutatea Spânului îl va pune
în situații dificile, a căror traversare implică demonstrarea unor calități morale necesare atunci
când va fi împărat. Jurământul din fântână include și condiția eliberării, finalul inițierii: "jură-mi-
te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare întru toate[...]; și atâta vreme să ai a mă sluji,
până când îi muri și iar îi învie."
 Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăților din
Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului și a fetei împăratului Roș. Mijloacele prin care trece
probele țin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale.
 A treia probă este cea mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Drumul spre
Împăratul Roș, om cu "inimă haină", începe cu trecerea altui pod. Drept răsplată pentru bunătatea
sa, primește în dar de la crăiasa furnicilor și de la crăiasa albinelor câte o aripă. De asemenea,
fiind prietenos și comunicativ, își găsește ajutoare în personajele himerice: Gerilă, Flămânzilă,
Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb este supus la alte serii
de probe, fiind ajutat de personaje himerice și animaliere cu puteri supranaturale.
 Ajunși la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, iar acesta îl acuză pe Harap-
Alb că a divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că inițierea
este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Calul este cel care distruge întruchiparea răului.
  Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația "coborârii în
Infern". Învierea este realizată de fata de împărat, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.
Eroul reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția.
Nunta și schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului.
 În basm, sunt prezente numerele magice 3,12, semne ale totalității. Personajele sunt
purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine
și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.
 Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, dar dobândește prin
trecerea probelor o serie de valori etice necesare unui împărat, în viziunea autorului. Numele
personajului reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia
cromatică alb-negru, traversarea unei stări intermediare, între starea de naivitate(negru) și
"învierea" spirituală a celui ce va deveni împărat (alb).
 Spânul nu este doar o întruchiparea a răului, ci are și rolul inițiatorului, este "un rău
necesar". De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca inițierea eroului să se fi încheiat: "Și
unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să se prindă la minte...".
 Limbajul specific operelor lui Creangă este caracterizat prin oralitate, care implică
utilizarea unor procedee specifice (interjecții, interogații, exclamații, cuvinte populare ș.a): "Ei,
apoi să nu bufnești în râs?" "Și merg ei teleap- teleap..". O altă particularitate a limbajului este
reprezentată de umor, realizat prin ironie- "Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi", prin
utilizarea diminutivelor cu valoare augmentativă "buzișoară", prin scene și portrete comice.
Erudiția paramiologică este concretizată în utilizarea unor proverbe și zicători, de multe ori cu
mesaj moralizator, introduse prin sintagma "Vorba aceea": "La plăcinte înainte și la război
înapoi" "apără-mă de găini, că de câni nu mă tem".
 Tema basmului "Povestea lui Harap-Alb" este conturată, păstrând tipologia populară prin
confruntarea dintre bine și rău. Desăvârșirea maturizării lui Harap-Alb survine odată cu
parcurgerea a două experiențe esențiale ale vieții: iubirea și moartea. Caracterul moralizator al
basmului configurează viziunea despre lume a autorului și este redat cu precădere prin finalul
operei si prin proverbe și zicători. La Creangă fantasticul este antromorfizat; eroul nu are
caracteristici supranaturale, ci se comportă ca un tânăr din mediul rural. În studiul "Estetica
basmului", G. Călinescu afirmă că "Basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase". De
asemenea, Mihail Pop și Pavel Ruxăndoiu notează "Basmul pornește de la realitate, dar se
desprinde de ea, trecând în suprareal"(în "Folclorul literar românesc").
 "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult având ca particularități: reflectarea concepției
despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea fantasticului și a
personajelor, umorul și specificul limbajului. Însă, asemenea basmului popular, pune în evidență
idealul de dreptate , de adevăr și de cinste.
 În basmul "Povestea lui Harap-Alb" sunt utilizate atât modalități de caracterizare directă,
cât și indirectă. Astfel, naratorul afirmă despre erou ca este "boboc în felul său la trebi de aieste";
împăratul Verde îl apreciază "Ia să am eu așa slugă vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș
pune-o la masă cu mine , că mult prețuiește omul acesta", iar Sfânta Duminică îi spune: "Fii
convins că nu eu, ci puterea milosteniei tale și inima ta cea bună te ajuta Harap-Alb ".
 Statutul social al personajului nu este același pe tot parcursul basmului. Inițial, Harap-Alb
este prezentat ca fiind fiul craiului , devine slugă și în final- împărat.
 Harap-Alb își dovedește în diferite circumstanțe calități precum: milostenia față de
bătrâna cerșetoare, bunătate față de albine și furnici, curajul în situațiile dificile, loialitatea în
relația cu spânul, spiritul de tovărășie în relație cu cele cinci personaje fabuloase, onestitate...
Toate aceste calități umane sunt indispensabile unui viitor împărat.
 Pe tot parcursul basmului , Harap-Alb dă dovadă de naivitate. Acestă trăsătură este
conturată în mod direct de către narator prin intermediul secvenței: "boboc în felul său la trebi de
aieste". Inițial, lipsa de experiență, naivitatea mezinului este prezentă atunci când acesta nu
distinge binele de rău, iar,astfel, în momentul în care Sfânta Duminică i se arată în ipostaza unei
bătrâne cerșetoare, cerându-i ajutorul, tânărul ezită . De asemenea, Harap-Alb, fiind lipsit de
experiența vieții prăpăstioase, este naiv și nu ascultă sfatul tatălui și acceptă ajutorul Spânului .
Lăsându-se păcălit de acesta ,protagonistul trece în ipostaza slugii.
 Spânul este prezentat ca fiind inițial, un răufăcător, care este dispus să facă orice pentru a
dezechilibra încrederea și liniștea eroului. Ulterior, acesta se transpune în ipostaza fiului de crai,
iar în final este pedepsit pentru inșelăciunile sale.
 Harap-Alb, eroul basmului, se află în opoziție cu Spânul, personajul negativ și inițiatorul
său , creând astfel antiteza fundamentală a basmului, dintre bine și rău. Momentul fântânii
conturează discrepanța dintre cele două tipuri de mentalități, Spânul fiind un cunoscător al vieții,
iar protagonistul-un inițiat în lumea necunoscutului , lipsit de experiență. Un alt moment
fundamental în ilustrarea relației dintre cele două personaje este reprezentat de punctul culminant
al basmului. Cu toate că eroul dă dovadă de loialitate față de Spân, pe tot parcursul operei,
antagonistul se dovedește a fi nemilos și îl omoară pe Harap-Alb, hotărât să destrame echilibrul
care începea să prindă contur.