Basmul Cult – Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează întâmplări fabuloase ale unor personaje reale,
imaginare sau simbolice, reprezentante ale forței binelui și aflate în luptă cu forțele răului. În basm, binele va triumfa
întotdeauna.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece imită relația de comunicare de tip oral din basmul popular iar
conținutul se articulează pe schema tradițională a acestuia.

Acest basm poate fi considerat un bildungsroman care urmărește formarea spirituală și morală a feciorului de crai,
pregătindu-l pentru a deveni împărat. Basmul urmărește și drumul simbolic al lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa
experienței, la maturitate și înțelepciune iar morala este enunțată profetic la începutul basmului: “Când vei ajunge și
tu odată mare și tare vei crede celor asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul.”

Harap-Alb este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească calitățile de care are nevoie  un împărat.
Trecând peste aceste probe, personajul principal învață să prețuiască prietenia, să respecte cuvântul dat, să asculte
sfaturile părintești și să iubească.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care începe cu avertismentul “să se
ferească de Spân și de omul roșu.” Evident, feciorul va încălca promisiunea făcută tatălui său și îl va accepta ca
tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește într-o fântână din care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin
jurământ andronimul de Harap-Alb. Această coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând moartea și
învierea.

Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și proveniența care-i vor schimba
destinul. Harap înseamnă rob iar adjectival Alb reprezintă o recunoaștere a originii nobile.

Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către Spân. În toate aceste probe, euroul
este ajutat de către personajele donatoare: furnicile, albinele, Sfânta Duminică și cei cinci monștri simpatici.
Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului nu sunt curajul și vitejia ci
milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu balauri sau cu zmei, ci se împrietenește cu uriașii iar
când încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care îl ajută să treacă de o nouă serie de probe sunt Setilă,
Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă. După îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt
care sublinează ideea maturității și a independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl demască pe Spân iar binele
trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul nazdrăvan și prin învierea eroului cu ajutorul apei moarte și apei
vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers, din moarte spre viață.

Oralitatea este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese din jovialitatea autorului, din hazul său
de necaz, din modul în care-și construiește personajele “Dihanie de om, cu urechi clăpăuge și niște buzoaie
groase”, din proverbe, zicători și vorbe de duh.

O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de origine populară. Jovialitatea este
prezentă pe tot parcursul basmului, fiind valorificată prin categorii ale comicului: comicul de situație este combinat
cu cel de caracter. Așadar, comicul onomastic precum și cel de limbaj sunt o modalitate importantă de caracterizare
a personajelor.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități reflectarea concepției despre lume
a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta narativă și individualizarea personajelor. Dar, asemenea
basmului popular, cultivă principii morale înalte precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se
într-o creație care oglindește viața.

Harap-Alb este personajul principal şi eponim din basmul lui Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, caracterizat în mod direct de către
narator şi celelalte personaje dar mai ales în mod indirect, prin vorbele şi faptele sale, modul în care relaţionează cu celelalte
personaje şi prin atitudinea pe care o adoptă în faţa numeroaselor provocări cu care se confruntă pe parcursul acţiunii.
Conform tipologiilor specifice basmului, personajul analizat se încadrează în tipul eroului, care porneşte într-o misiune, reuşeşte să
învingă forţele răului, se căsătoreşte cu prinţesa şi ajunge un renumit conducător.

Cu toate acestea Harap-Alb nu respectă întocmai tipul eroului excepţional. Nu este un personaj plat, înzestrat cu o multitudine de
calităţi şi valori morale încă de la începutul basmului, pe care doar le confirmă în timpul unei misiuni, ci este un personaj rotund,
care evoluează: un tânăr nehotărât şi lipsit de experienţă în incipit, porneşte într-o călătorie de iniţiere, de formare şi maturizare,
fiind ajutat şi îndrumat de numeroase personaje.

Mezinul craiului, asemenea fraţilor săi, este chiar de la început lipsit de iniţiativă şi curaj precum reiese din descrierea bătrânei
cerşetoare: „boboc în trebi d-aiste”, dar şi prin caracterizare indirectă: se lasă descurajat de eşecurile fraţilor săi şi de mustrările
tatălui şi nu îndrăzneşte să acţioneze decât la îndemnul bătrânei cerşetoare: “Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roş, iese
afară în grădină şi începe a plânge.” Şi mai târziu dă dovadă de aceeaşi lipsă de curaj, când întâlneşte ursul la pod şi ezită, fiind
încurajat de cal.

Podul este un spaţiu cu valoare simbolică în iniţierea personajului, semnificând trecerea spre o altă etapă, precum sunt şi pădurea-
labirint, din care protagonistul nu reuşeşte să iasă fără ajutor, sau fântâna, unde este păcălit de Spân, îşi pierde identitatea şi, ca un
botez simbolic, obţine un nume nou oximoronic, „ Harap-Alb”.

Calitatea principală a protagonistului este bunătatea, de care dă dovadă faţă de bătrâna cerşetoare, neştiind că este Sfânta
Duminică, faţă de furnicile pe care le cruţă şi faţă de albine, construindu-le adăpost. Mai târziu îşi va demonstra şi calităţile de lider
când aplanează conflictele din grupul format din Gerilă, Fomilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.

Din punct de vedere fizic, naratorul nu oferă multe informaţii despre aspectul lui Harap-Alb. El este caracterizat în mod direct de
către verişoarele lui: “Şi din ceasul acela, au început a vorbi între ele (…) că Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţişare mult mai plăcută.”

De-a lungul călătoriei sale iniţiatice, Harap-Alb este ajutat de calul său, de crai, de Sfânta Duminică, de furnici şi regina albinelor, de
cele cinci fiinţe cu trăsături exagerate şi caricaturizate şi chiar de fiica Împăratului Roş, care îl readuce la viaţă. Spânul joacă de
asemenea un rol important în evoluţia lui Harap-Alb, după cum consideră şi calul: “trebuincios ca să mai prindă tinerii la minte.”
Astfel, în urma numeroaselor probe la care este supus, Harap-Alb evoluează şi devine pregătit pentru a conduce împărăţia unchiului
său, alături de fiica Împăratului Roş.