Subiectul al III-lea

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
BASMUL CULT
Eseu nr. 3: Relația dintre două personaje: Harap-Alb și Spânul

I. INTRODUCERE
1. Date despre autor
Scriitor reprezentativ pentru „epoca marilor clasici”, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, I.L.
Caragiale şi Titu Maiorescu, Ion Creangă este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai literaturii
române. Operei sale fundamentale, scrierea memorialistică „Amintiri din copilărie”, i se adaugă basmele culte,
care proiectează în fabulos lumea ţărănească apropiată de sufletul său într-o manieră originală de exprimare.
2. Date despre operă
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, al cărui autor este Ion Creangă, considerat a fi cel mai
de seamă povestitor român. Opera a fost publicată pentru prima dată în anul 1877, în revista „Convorbiri
literare”, iar apoi, în același an, „Povestea lui Harap-Alb” a apărut în ziarul „Timpul”.

II. CUPRINS
3. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje
Harap-Alb
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul basmului, când cititorul află că este
mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a Spânului, sub numele de Harap-Alb, fapt
subliniat de fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”, pentru ca, în final, să
dobândească statutul de moștenitor al Împăratului Verde.
Psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul întregului proces de maturizare. La
început este şovăitor în fața deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe
care şi l-a asumat. Pe parcurs își dezvoltă însă personalitatea, dobândind calități precum
curajul, încrederea în sine însuși, calități pe care le dovedește tocmai datorită probelor la care este supus de
Spân.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitățile necesare unui viitor
împărat: bunătatea, milostenia, curajul, cinstea și demnitatea, pe care fiicele Împăratului Verde le
remarcă de la prima întalnire „seamănă a fi mult mai omenos.”
Spânul
Social, Spânul nu este decât un aventurier fără identitate, care vrea doar să ocupe treapta
ierarhică cea mai de sus, să devină împărat și să se căsătorească cu fata împăratului Roș.
Din punct de vedere psihologic, Spânul este viclean, păcălindu-l pe feciorul de crai prin vorbe
prefăcute, convingându-l că a ajuns într-un ținut în care trăiesc doar spâni. La curtea Împăratului Verde este
încrezut, nemilos și violent, justificându-și atitudinea prin faptul că Harap-Alb este o slugă „netrebnică”.
Este un individ cu experiență de viață, bun cunoscător al psihologiei umane, dar și un
manipulator cu mentalitate de răufăctor.
Moral, Spânul este un oportunist, un profitor mincinos, un criminal. Este o întruchipare a
imoralității.
4. Evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/
secvențe comentate
Un episod semnificativ pentru evoluția relației dintre cei doi este cel al coborârii în fântână a
mezinului - simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu
de trecut - pădurea labirint – „un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în
capcana Spânului. Acesta îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului” că-i va deveni slugă „până când va muri și iar
va învia”. Acoperirea fântânii de către spân sugerează o moarte simbolică la care este supus fiul de Crai,
încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om care va lupta pentru a-și câștiga identitatea. Această
coborâre, pentru fiul de Crai reprezintă începutul sclaviei în slujba Spânului. Astfel personajul intră în fântână
naiv fecior de crai și iese Harap-Alb, rob al Spânului, care joacă rolul inițiatorului.
Un alt episod ilustrativ este cel din finalul basmului, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb se întoarce cu fata Împăratului Roș, iar ea dezvăluie adevărata identitate a
acestuia. Atunci, Spânul îi taie capul băiatului, iar calul lui îl aruncă în înaltul cerului, dupa care fata îl reînvie
pe Harap-Alb cu rămurele de măr dulce, apă vie și apă moartă. Odată cu moartea acestuia, el se eliberează de
promisiunea făcută Spânului și devine astfel liber. Momentul decapitării lui Harap-Alb are o semnificație
aparte, sugerând încheierea procesului de inițiere și întoarcerea la adevărata lui identitate fără a-și încălca
jurământul.
6. Analiza oricăror două elemente de structură, de compoziție şi de limbaj ale romanului
studiat, semnificative pentru evoluția relației dintre cele două personaje (de exemplu: titlu,
acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații temporale și spațiale, perspectiva narativă, incipit, final,
tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, limbaj etc.).
Un element de structură semnificativ pentru relația dintre cele două personaje sunt
modalitățile de caracterizare.
Harap-Alb
Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator, de către celelalte personaje sau
prin autocaracterizare. La început, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu are
o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-şi găsească un nume. Astfel, naratorul îi
evidenţiază lipsa de experienţă şi naivitatea „boboc în felul său”. Prin intermediul autocaracterizării, fiul
craiului mărturiseşte Spânului: „din copilăria mea sunt deprins a asculta de tată”. Bătrâna care îl ajută să-și
hotărască și să-și pregătească plecarea i se adresează cu „luminate crăişor”, fiind convinsă că tânărul are un
destin strălucit pe care trebuie să-l împlinească. În opoziție cu Spânul, fetele împăratului Verde îi recunosc
lui Harap-Alb calitățile: „Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţisare mult mai plăcută şi seamană a fi mult mai
omenos.”
Totodată, Harap-Alb este caracterizat și în mod indirect, prin limbajul său, faptele și
comportamentul pe care îl are, relația sa cu celelalte personaje și chiar prin intermediul numelui său.
Astfel, prin felul în care vorbește, putem realiza faptul ca este un tânăr respectuos și educat, adresându-
se bătrânei prin „mătușă” și milos în adâncul sufletului său nobil îi spune „de la mine puțin, de la Dumnezeu
mult”.
Prin comportamentul său, pe tot parcursul drumului, putem observa o evoluție a sa ca om, ca
persoană, având ca final dobândirea identității și împlinirea destinului. Fiu iubitor și dornic să obțină
aprecierea tatălui, se supără și se întristează când vede rușinea simțită de tatăl său văzând lașitatea fiilor săi,
și se hotărăște să o obțină chiar și cu prețul vieții, „nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu
moartea în cale”.
Caracterizarea prin intermediul numelui ne sugerează progresul precum și dubla identitate a
personajului. Acesta pleacă de la statutul de fiu de crai, sugerat de „alb”, ajungând sluga spânului, lucru sugerat
de „negru”, pentru ca în final să își definească identitatea de împărat și persoană cu experiență de viață.
Spânul
Caracterizarea directă făcută de narator sugerează că Spânul este un om viclean, cu mai multe
fețe datorită faptului că i se adresează fiului de crai ca fiind „îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și
prefacându-și glasul începe a căina pe fiul craiului”. Caracterizarea directă făcută de alte personaje
arată că fetele împăratului nu erau convinse că Spânul este verișorul lor, deoarece nu semăna cu ele, ci Harap-
Alb era mai apropiat de înfățisarea și comportamentul lor „Fetele împăratului însă priveau la verișor… cum
privește cânele pe măsa și le era drag ca sarea-n ochi, pentru că le spunea inima ce fel de om făra de lege este
Spânul”. Autocaracterizarea demonstrează că Spânul își ia rolul de nepot al Împăratului prea în serios.
Vorbește despre sine cu puțăna modestie, considerându-se absolut superior tuturor „Numai eu îi vin de hac”,
„Alt stăpân în locul meu nu mai face brânză cu Harap Alb cât îi lumea și pământul”, „Mie unuia știu că nu-mi
suflă nimenea în borș”.
 Caracterizarea indirectă prin fapte conturează atitudinea și caracterul bolnăvicios de care spânul
dă dovadă pe parcursul acțiunii. La început, pentru a-și demonstra că merită să fie mai mult decât era, reușește
să-l păcălească pe fiul de crai, dând dovadă de răutate și vicleșug. Apoi, după ce se dă bun prieten, oferindu-i
ajutor, îl obligă să-i devină slugă printr-un juramant. Caracterizarea indirectă prin limbaj face acest
personaj un adevărat calvar. El îi tratează fără respect pe toți, vorbind pe un ton superior „Ba să-și puie pofta-n
cui, răspunse Spânul răutăcios”. Spânul încerca să-l impresioneze pe Împărat de puterea sa cu care își tratează
supușii, dar vorbele sale demonstrează a fi fără valoare „Spânului îi mergea gura ca pupăza, de a amețit pe
Împărat încât a uitat și de Harap Alb, și de cerb, și de tot”.
Cel de-al doilea element de structură semnificativ pentru relația dintre cele două
personaje îl constituie acțiunea. Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat
avea trei fete. Îi trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să fie vrednic.
Această vrednicie trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își supune fiii la o probă: se
îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi eșuează, iar mezinul dovedește curaj și sfătuit de Sfânta
Duminică, pe care o miluiește cu un ban, depășește proba. Acesta constituie un simbol al trecerii spre altă etapă
a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se ferească de Omul Spân și de Omul Roș, și îi dăruiește pielea de urs, calul,
hainele de la nuntă.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară își încalcă interdicția,
astfel, Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face slugă. Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie
de probe: aducerea salatelor din Grădina Ursului, aducerea pietrelor prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata
de împărat. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminică. A treia probă
cuprinde mai multe serii (triplicarea). Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi
dăruiesc câte o aripă drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție (reglarea temperaturii
din casa înroșită, ospățul, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei
și proba impusă de fata farmazoană - aducerea a „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se
bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvăluie adevărata identitate a
fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de crai, calul îl aruncă în înaltul cerului, făcându-l
praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie și cu apă moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția,
ceea ce confirmă maturitatea.

III. ÎNCHEIERE
7. Concluzia
Concluzionând asupra celor prezentate putem constata că relaţia dintre cele două personaje este
prezentă şi evoluează pe întregul parcurs al acţiunii, indiferent de momentele subiectului într-un conflict
permanent şi puternic, deoarece ele sunt construite pe baza opoziţiei pozitiv-negativ.