Povestea lui Harap Alb – Caracterizarea lui Harap Alb

Opera literara „Povestea lui Harap-Alb”, scrisa de Ion Creanga, a fost publicata in revista „Convorbiri
literare” in anul 1877 si prezinta intamplarile personajului principal al textului, care trece prin
numeroase probe pentru a se pregati sa conduca imparatia lui Verde Imaprat.

Harap-Alb este protagonistul basmului, el reprezinta fortele binelui si este un erou atipic de basm,
deoarece este lipsit de insusiri supranaturale, fiind construit realist ca o fiinta complexa ce invata din
greseli si progreseaza. Personajul este eponim, deoarece numele lui apare inca din titlu.

Statutul initial a eroului este cel de neinitiat, mezinul craiului, naiv fara sa stie sa distinga adevarul de
minciuna, are nevoie de experienta vietii pentru a dobandi intelepciune. Se deosebeste de fratii sai de la
inceput prin bunatate, calitate rasplatita de Sfanta Duminica

Eroul este vazut in evolutie, de la naivitate la intelepciune, iar celelalte personaje graviteaza in jurul lui.
Principala trasatura a personajului este caracterul sau profund uman. Astfel in prima parte a basmului,
personajul se dovedeste a fi naiv.

O scena relevanta in acest sens este episodul coborarii in fantana, naratiorul surprinde lipsa de
experienta a tanarului prin caracterizarea directa „Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aisete”.
Antagonistul, Spanul, in inchide pe tanar in fantana si ii cere sa faca schimb de identitate , pentru a-l lasa
in viata, sa devia robul lui si sa jure „ pe ascutisul palosului”, sugestie al unui cod al condutitei
cavaleresti, sa-i dea ascultare pentru toate „pana cand va muri si iar va invia”. Coborarea in fantana
echivaleaza cu o noua nastere a eroului, sub alt nume „Harap Alb” si cu o alta misiunea, sluga
raufacatorului. Spanul personifica raul, dar este si initiatorul, cu cat incercarile la care il supune pe
Harap-Alb sunt mai grele, cu atat eroul dovedeste calitati morale care contureaza portretul viitorului
imparat, cum ar fi milostenia, prietenia si onestitatea.

O alta secventa in care eroul isi dovedeste umanitatea este constituita de a treia proba, o alta etapa a
initierii. Drumul spre imparatul Ros incepe cu trecerea unui pod. Cum pe pod tocmai trecea o nunta de
furnici, tanarul hotaraste sa protejeze viata acestora, punand-o pe a sa in pericol pentru ca alege sa
treca in inot raul mare. Drept rasplata primeste de la craiasa furnicilor o aripa. Aceeasi rasplata o
primeste si de la craiasa albinelor pentru ca le face un stup, astfel viitorul imparat da dovada de mila si
intelepciune chiar si in fata popoarelor gazelor.

Titlul operei „Povestea lui Harap-Alb”, numele de Harap-Alb este un nume primit de la Span. Harapul
este un om cu pielea si parul negru, cuvantul fiind folosit pentru a denumi un sclav, un rob. Astfel „rob
alb” ajunge sa fie o contradictie, un oximoron, autorul dorind sa exprime punctul cel mai de jos la care
se ajunge datorita neascultarii.

Un alt element de structura esential in conturarea lui Harap-Alb sunt modalitatile de caracterizare ale
personajului. Insusirile personajului reies din caracterizarea directa, naratorul obiectiv reda naivitatea
protagonistului „slab de inger si mai fricos decat o femeie”, lipsa lui de maturitate initiala este subliniata
prin „boboc, in felul sau la trebi de aiste”. Iar prin caracterizarea indirecta ii este evidentiata timiditatea
„se face ros”. Da dovada de loialitate si credinta fata de stapanaul sau, el pastrandu-si juramantul.
Prietenia si bunatatea sa reies in mod indirect din actiunile pe care le ia incepand cu ajutorul Sfintei
Duminici, cel al furnicilor si cel al albinelor.
Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin insusiri miraculoase, asa cum se intampla de obicei in
basme, ci prin trasaturile sale profund umane. Bunatatea si mila de care da dovada inca de la inceput il
situeaza in randul reprezentantiilor fortelor binelui. In final, el dobandeste un set de valori morale care,
in viziunea autorului, sunt necesare unui om: mila, credinta, generozitatea, prietenia, loialitatea si
curajul.