LATINITATE SI DACISM

STUDIU DE CAZ :
RAZBOIUL DIN ANUL 101
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina,
două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din
Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind
13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și formațiuni
etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi.

Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război,

constructorilor, dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de
pe teritoriul cucerit de romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei,
se pierdea politică externă independenta.
RAZBOIUL DIN 101
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma ți s-a îndreptat cu forțele romane spre
Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de
trei ani.

Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri ți
pedestrați înarmați cu paloțe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, ți aveau că
stindard balaurul-draco.

Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au iețit din poartă cetății
Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. Armata dacă, împreună cu roxolanii ți
iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a
rupt sub greutatea lor ți mulți au murit în apa înghețată.
RAZBOIUL DIN 101
Decebal s-a coalizat cu bastarnii ți sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui
Parthiei, Pacorus al II-lea.

Bătălia s-a desfățurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orațul Victoriei",
purtând numele de Nicopolis ad Istrum. A trimis soli la regele parților, precum ți la
marcomani, cvazi, carpi ți costoboci, bastarni, sarmați ți roxolani, cerând sprijin. , iar
Decebal s-a decis să-i ațtepte într-un loc prielnic, la Tapae, unde dacii ți-au stabilit
tabăra. În acea perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate de
campaniile de cucerire din Europa, în parte datorate conținutului redus de aur din monedele
romane stabilit de împăratul Nero. Dacii au rezistat în față ofensivei romane, dar, la
izbucnirea unei furtuni, acețtia, considerând-o un semn de la zei, au hotărât să se
retragă. Dacii sunt coplețiți de armata romană, mai numeroasă ți dotată cu o tehnică
militară adecvată pentru asedierea cetăților.
RAZBOIUL DIN 101
Armata romană înainta fără incidente A trimis trupe dacice împreună cu sarmați,
roxolani ți burii germanici asupra Dobrogei. Adevărata intenție a lui Traian era
să transforme Dacia într-o provincie, ți astfel, i-a ordonat arhitectului
Apollodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste Dunăre, intre Drobeta
ți Pontes, două castre. A trimis soli la nord de Marea Neagră, la sarmați,
roxolani ți alani pentru a le cere sprijinul. Traian ți-a staționat o oaste
romană la Sarmizegetusa, precum ți în castre din Banat, țara Hațegului, Oltenia,
Muntenia, sudul Moldovei ți în sud-estul Transilvaniei. Traian a ocupat munții
intăriți ți a găsit armele, maținile de război romane ți stindardul lui Fuscus.
strategia politicii romane dicta că amenințările din partea statelor vecine
Imperiului să fie eliminate cât mai repede. Ca urmare, noul împărat Traian, el
însuți un soldat ți tactician experimentat, a început pregătirile pentru un
război decisiv împotriva Daciei.
RAZBOIUL DIN 101
Pentru a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele de la
Porțile de Fier, a ordonat săparea unui canal de-a lungul malului drept,
între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia. Decebal se retrage spre un
cuib de vulturi din munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră.

În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. Decebal se pregătea

în taină pentru revanșă, inarmandu-și forțele și reconstruindu-și
cetățile. În total, numărul celor care participau la forța de invazie era de
150 000 de oameni.
STEMA DACICA
STEAGUL ROMANILOR
RAZBOIUL DIN 105-106
Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiețte, dar nu dorea să-l piardă,
dar nici să-l scape cu sacrificii mari. Forțele romane au reuțit să între în incinta sacră
dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat ți apoi au distrus întreagă cetate. Cunoscând
tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, se
sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre acețtia fiind veteranul Tiberius
Claudius Maximus. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, ți l-a obligat să
mărturisească planurile împăratului. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe
direcții: din vest, prin Banat până spre Valea Murețului ți pe valea Apei Orațului; dinspre
sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, ți apoi, pe valea Oltului. Pierderile suferite în acest
război de către daci au fost uriațe, dar armata romană a avut ți ea pierderi semnificative în
timpul cuceririi Daciei. Decebal însuți a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe
împărat, trimițând dezertori în Moesia. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat
al lui Decebal, ți-a trădat regele ți a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul
Sargetia. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis din nou o solie împăratului
pentru a cere bani ți înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus.
RAZBOIUL DIN 105-106
În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au
obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la oraș. Romanii au
reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o
distanșă de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa.

Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal

din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou război.
Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au
construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au fugit spre est,
probabil spre fortificașia de la Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai
știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană. Decebal cere pace
după ce a observat că mulși nobili-comati daci au trecut de partea romanilor.
Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, îmbarcându-se la Brundisium.
Ultimele cetăși sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și
Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare.
LATINITATEA:
Primul care demonstrează latinitatea limbii române este Grigore Ureche, într-un
capitol din lucrarea sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special acestei
probleme, intitulat

„Pentru limba noastrămoldovenească”, pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm

(Roma)ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.

În „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”, cronicarul

Miron Costin, realizează o sinteză a schemei structurii limbii române : „Unde
trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau

Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum, avem
cierul; homo – omul; frons– frunte; angelus – indzierul(...) În sfârşit, luându-se
cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti. ”
LATINITATEA:
Asemenea lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai, în opera „Hronica românilor şi a mai multor
neamuri...”, încearcă să dovedească sorgintea romană a poporului român : „Din partea
coloniei, carea au remas în Dachia Veche... ” El dovedeşte că precum şi alte neamuri: „
franţozii –galii, turcii– otomani, ungurii– huni, aşa şi românii poartănumele romanilor.”
Tot aici, Miron Costin, prezintă şi câteva obiceiuri romane, păstrate şi astăzi, cum ar fi
toastul la petreceri şi aniversări, precum şi ritualul îngropării mortului. ”

În opera „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, aşa cum indică
şi titlul, cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere felul neamului, din ce izvor
şi seminţe sînt lăcuitorii ţărei noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din
ţările ungureşti. În timpul comunițtilor ți după 1980 se ajunge la ”tracomanie”, făcându-se
cultul spiritualității dacice ți exagerându-se ideea că dacii au fost un popor drept ,
care a luptat doar pentru apărarea pământului strămoțesc. După retragerea aureliană, legea
crețtină este preluată ți respectată în formula orală , ca o normă de drept nescrisă
DACISMUL:
Una dintre creaţiile ce susţin Dacismul este Memento mori scrisă de Mihai Eminescu, poem
în care se surprinde istoria apariției ți stingerii marilor imperii de la începuturile
istoriei - confruntarea dintre daci ți romani capătă dimensiuni dramatice, apocaliptice ,
angrenând în lupta dintre cele două forțe atât zeii cât ți străbunii ți întregul pământ.

Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr, el dă o probă de etimologii latine :

„...de la rîmleni,

ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, găină... El încearcă să demonstreze că suntem mai
mult decât ”latini / limpezi, raționali, cumpătați, iubitori de formă”. Pe baza
rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), o vastă sinteză
istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic
şi cultural al daco-geţilor; VASILE PARVAN afirma ca ,,spre deosebire de restul tracilor,
care erau politeişti geţii se arată în credinţele lor henoteişti”.
DACISMUL:
Reluând o temă a cronicarilor moldoveni, Dimitrie Cantemir lucrarea”Hronicul vechimei a
romano-moldo-vlahilor ”( 1719 - 1722) înfăţişează trecutul îndepărtat al poporului nostru,
originea comună a tuturor românilor. Pentru că nu se dorea îndrudirea cu slavii ți tracii,
au rămas moțtenire vremurile în care ”a trebuit să suferim râsul batjocoritor al
vecinilor ce ne doreau subjugați. ”

Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin în lucrările lor
sorgintea latină a limbii române. În perioada interbelică , când se pune accent pe spiritul
național apare ”tracismul” curent în care se exagerează fondul primar autohton de origine
tracă. În prezent , analiza scrierilor ți operelor ce aduc în prim plan aceste curente, ne
poate feri de exagerări, căci poporul român moțtenețte calități sau defecte în egală
masură si de la daci ți de la romani, trăsăturile acestora regăsindu- se astăzi în spiritul
național într-o fuziune perfectă ce ne conferă identitate proprie ca neam
LATINITATEA SI DACISMUL:
Temelia limbii si a poporului român o reprezinta de latinitatea si
dacismul, două curente de opinie care au străbătut cultura românească
de-a lungul timpului, generate de condițiile istorice în care au trăit
românii. El afirmă că “sântem urmaşii unui popor care a creat o
civilizaţie şi o cultură clasică”.

LATINITATEA este un „curent aparut in lingvistica si in filologia

romaneasca in sec XIX,care pentru a demonsta caracterul latin al limbii
romane,a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa
modifice astfel forma celor latine,incat sa le apropie cat mai mult de
forma originala.

O altă creaţie ce susţine Dacismul este ”Revolta fondului nostru

nelatin”de Lucian Blaga(1895-1961). "
LATINITATEA SI DACISMUL:
În sec al XVIII –lea,opera de cultură a reprezentanţilor Şcolii Ardelene prefigurează, prin
tematica ei, unitatea românească şi originea pur romană a poporului român.

Samuil Micu este cel care, încercând să dovedească provenienţa latină a românilor,
conchide că acest lucru reiese din patru elemente :„întâiu din scriitori, a doua din
obiceiuri, a treia din limbă, a patra din nume.

DACISMUL este un “curent in istoriografia autohtona,afirmat la inceputul sec al-XX-lea

prin absolutizarea contributiei dacilor la formarea poporului roman si in general la
istoria universala. Este o lucrare de sinteza si infatiseaza conceptia savantului asupra
formarii poporului roman si a limbii romane, tratand, cu o documentare extrem de bogata, de
peste 150 de izvoare, originile poporului roman si evolutia sa. adecă romani de sînge,
precum firea şi vîrtutea îi mărturiseaşte (...)”.

Dimitrie Cantemir combate ipoteza potrivit careia romanii s-ar fi retras cu totul dupa ce
imparatul Aurelian a parasit Dacia in anul 271.
SARMISEGETUZA:
ROMA ANTICA:
STUDIU DE CAZ REALIZAT DE:
DIACONESCU LUCIAN
PUFAN NICU
NANU DAIANA
POPESCU RELI