Sunteți pe pagina 1din 6

Ion Heliade Rădulescu

Zburătorul

Antonio Canova, Amor and Psyche


Zburătorul
Publicată inițial în <Curierul românesc>, nr. 9, din 4 februarie 1844, poezia <Zburătorul>
a fost inclusă ulterior de către autorul ei în volumul al III-lea al operei sale, intitulat <Patria> sau
<Omul social>, reprezentând o capodoperă a genului.
Sub raport tematic, balada abordează mitul Zburătorului, despre care a scris, pentru prima
dată, Dimitrie Cantemir în <Descriptio Moldaviae>. În concepția populară, zburătorul este un
duh care declanșează în sufletul tinerelor fete sentimentul iubirii, ilustrând, așadar, mitul invaziei
puberale, <invaziunea misterioasă a dragostei>, potrivit aprecierilor lui George Călinescu.
Ion Heliade Rădulescu reia, printre primii, mitul folcloric, pe care îl transfigurează
artistic într-o opoziție unitară. Poezia este alcătuită din trei părți:
I. În prima parte sunt prezentate suferințele unei tinere fete exprimate printr-un dialog
cu un personaj imaginar, mama sa, cel mai apropiat confident. De fapt, dialogul devine un
monolog de o sinceritate uimitoare, realizat cu mijloacele specifice oraității stilului, la persoana
I. Adresare este directă: Vezi mamă!, iar interjecțiile și exclamațiile retorice evidențiază
frământările tinerei fete, provocate de suferințe fizice: pieptul mi se bate, Mulțimi de vinețele pe
sân mi se ivesc, îmi ard buzele...., obrajii-mi se pălesc, pe frunte ce sudoare!, ochii-mi văpăiază, /
pornesc dintr-înșii lacrămi și plâng, măicuță, plâng. La aceasta se adugă suferințele de ordin
sufletesc,mai chinuitoare : inima-mi zvâcnește!.... și zboară de la mine, tremur de nesațiu, un dor
nespus m-apucă, Atunci inima-mi bate și sai ca din visare, / Și parc-aștept etc.
Stările fizice și psihice antitetice accentuează dramatismul crizei erotice incipiente: Și cald,
și rece, uite, că-mi furnică prin vine; / În brațe n-am nimica și parcă am ceva, Obrajii .... unul
arde și altul mi-a răcit!, iar alternanța speranță, plăcere, deziluzie amplifică deznădejdea: Atunci
inima-mi bate și sai ca din visare, / Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit. / Acest fel toată-
viața mi-e lungă așteptare; / Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!... Și când îmi mișcă țopul,
cosița se ridică, / Mă speriu, dar îmi place – prin vine un fior / Îmi fulgeră și-mi zice:
<Deșteaptă-te, Florică, / Sunt eu, vin să te mângâi... >. Dar e un vânt ușor!
Deruta fetei, neînțelegerea stărilor inexplicabile sunt evidențiate de negații: nu-ș’ ce-mi
cere! Și nu știu ce i-aș da; n-am nimica; nici nu prinz de veste; nu știu când se duce; nu sosește
nimeni și de folosirea substantivelor cu articole nehotărâte: un nod, un foc, o piroteală.
Deși se întâlnesc și elemente narative, specifice genului epic, baladei, poezia este în
esență lirică: relatarea la persoana I , repetarea unei formule care degajă sentimentul de
compasiune pentru Florica din ultima strofă a părții întâi, de fapt un comentariu al faptelor cu
valoare afectivă, dezvăluie aceeași tonalitate
Tăcerea mamei, care rămâne pe gânduri, așa după cum o atestă ultimul vers al acestei
strodfe de tranziție spre partea a doua (Și mă-sa stă pe gânduri ) sugerează neputința ei de a-și
ajuta fata, indică prezența Zburătorului drept cauză a chinurilor acesteia, presupunere accetuată
de strofa a cincea, care invocă, potrivit credințelor populare și tradiței, folosirea unor practici
magice:

Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:


O ști vrun leac ea doară... o fi vrun Zburător;
Or aide l-alde baba Comana ori Sorica
Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor.

Repetiția acestei strofe rotunjește, din punct de vedere compozițional, monologul Floricăi
și accntuează lirimul tânguitor, melodic al baladei.
II. Unitatea compozițională a baladei este dată de circumstanțele apariției Zburătorului:
locul este mediul rustic, romantic prin excelență și timpul – noaptea, când acesta se furișează în
somnul și în visele tinerelor fete, inspirându-le sentimentul iubirii, circumstanțe servind astfel
interpretării mitului din partea a treia poeziei.
Cele două momente în care este zugrăvit satul se disting prin imaginile artistice și prin
structura frazei. Astfel, satul în amurg este plin de viață, ilustrată artistic prin imagini realizate
prin verbe de mișcare și prin imagini auditive, sugerate prin aliterații: A puțurilor cumpeni țipând
parcă chema; vitele muginde (epitet gerunzial prin care îl anticipează pe Eminescu): în gemete de
mumă vițeii lor striga; vibra al serei aer de tauri grea murmură; .... a laptelui fântână / Începe să
s-auză ca șoaptă în susur, / Când ugerul se lasă sub fecioarească mână – imagine delicată,
specifică pastoralei.
O dată cu tabloul înnoptării, se produc mutații în sfera imaginilor, în sensul că, în
concordanță cu liniștea nopții, dispar imaginile de mișcare și auditive și se accentuează cele
vizuale: încep a luci stele, și focuri în tot satul încep a se vedea; ...răsae-acum și luna / Și, cobe,
câteodată tot cade câte-o stea., imagine ce ne amintește de o altă credință populară, potrivit căreia
fiecare om își are steaua lui pe bolta cerească, iar căderea acesteia semnifică moartea, așa cum se
desprinde și din testamentul liric al ciobanului din Miorița: iar la cea măicuță / Să nu-i spui
drăguță, / Că la nunta mea / A căzut o stea.
Mijloace atistice predominate sunt:
a) Repetiția: încep a luci stele, rând una câte una; Tăcere pretiutindeni; tăcerea este totul,
care alături de altă repetiție: e noapte naltă, naltă, realizează și o gradație ascendentă a
tabloului înnoptării;
b) Personificarea nopții, zugrăvită metaforic: veșmântul său cel negru, de stele semănat, ?
destins cuprinde lumea; Nici frunze nu se mișcă, nici vântul nu suspină,/ Și apele dorm
duse, și morile au stat;
c) Metonimia: Și lătrătorii numai s-aud necontenit; imagine auditivă care nu tulbură liniștea
nopții, ci o accentuează, anticipându-l astfel pe Coșbuc: Iar cariu-n grădină / S-aude-
acum rozând (Pastel); Doar vrun câne-n somn mai latră / răgușit (Noapte de vară).
III. Pentru intregirea unității compoziționale a poeziei, partea a treia debutează cu
reluarea motivului stelei căzătoare, prilej de comentariu al unor surate și de revenire la mitul
Zburătorului: Vro stea mai cade iară? Vreun împărat mai moare? / Or e – să nu mai fie! – vreo
pacoste de zmei! Exclamația-imprecație și substituirea populară pacoste de zmei! din ultimul
vers citat subliniază atitudinea suratelor față de Zburător, accentuată și dezvoltată pe parcursul
comentariului, reliefând și un portret al acestuia, care îl apropie de unii eroi ai basmului
românesc, printr-o suită de figuri de stil, de pildă:
a) metafore; balaur de lumină;
b) comparația: ca brad-un flăcăiandru, și tras ca prin inel;
c) epitete: Bălai, cu părul d-aur, coada-nflăcărată, slabele lui vine, exprimate uneori prin
locuțiuni adjectivale populare (și-un nas ca vai de el!)
În partea a treia, predominante sunt imaginile vizuale, în concordanță cu cele din tabloul
înnoptării din prima parte. Și aici stilul folosit are caracter oral: exclamații și interogații retorice,
apelative: surato, leicuță, soro; fonetisme regionale: l-alde, vrun, nestimate, d-aia; substitute
populare: împielițatul, pacoste de zmei, spurcatul; expresii: lipsă de-a lui dragosti!, departe de ast
loc; imprecația:: bată-l crucea! etc.
Compasiunea este exprimată artistic prin dativul etic: mi-ți vine sau pronume personale;
mi-e milă, prin diminutivele: fețișoara și copila, ca și prin exclamații și impresii ce dezvăluie
direct acest sentiment: O! biata fetișoară! Mi-e milă de Florica! / Cum o fi chinuind-o! – vezi, d-
aia a slăbit / Și s-a pălit copila!.
Sentimentul iubirii evoluează gradat: începe de visează, după care visu-n lipitură
(expresie populară cu sensul de boală, boală a dragostei ) / Începe-a se preface,și lipitura-n zmeu,
de care nu te mai pot scăpa nici rugi, nici vrăji (nici descântătură), de unde concluzia preluată de
la bunica – simbol al experieței, al înțelepciunii și al perpetuării tradiției populare : Să fugă fata
mare de focul de iubit!
Zburătorul este o baladă cultă, deosebită de cea populaă, o prelucrare modernă izbutită a
mitului iubirii de către Ion Heliade Rădulescu, care anticipează liismul eminescian, baladele și
idilele lui George Coșbuc.

Ion Heliade Rădulecu

Mircea Eliade și frații săi


Mircea Eliade

Bibliografie: Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul,prof. Ion N.. Dincă, Liceul Militar Tudor Vladimirescu,
Craiova, Revista de limba șli literatura română editată de Societate de Științe Flologice, nr.2/1986,
București

S-ar putea să vă placă și