Ion Heliade Rădulescu

Zburătorul

Antonio Canova, Amor and Psyche

Zburătorul
 Publicată inițial în <Curierul românesc>, nr. 9, din 4 februarie 1844, poezia
<Zburătorul> a fost inclusă ulterior de către autorul ei în volumul al III-lea al operei sale,
intituat <Patria> sau <Omul social>, reprezentând o capodoperă a genului.
Sub raport tematic, balada abordează mitul Zburătorului, despre care a scris, pentru
prima dată, Dimitrie Cantemirîn <Descriptio Moldaviae>. În concepția populară, zburătorul
este un duh care declanșează înn sufletul tinerelor fete sentimentul iubirii, ilustrând, așadar,
mitul invaziei puberale, <invaziunea misterioasă a dragostei>, potrivit aprecierilor lui Geore
Călinescu.
Ion Heliade Rădulescu reia, printre primii, mitul folcloric, pe care îl transfigurează
artistic într-o ompoziție unitară. Poezia este alcătuită din trei părți:
I. În prima parte sunt prezentate suferințele unei tinere fete exprimate printr-un dialog
cu un personaj imaginar, mama sa, cel mai apropiat confident. De fapt, dialogul devine un
monolog de o sinceritate uimitoare, realizat cu mijloacele specifice oraității stilului, la persoana
I.
Adresare este directă: Vezi mamă!, iar interjecțiile și exclamațiile retorice evidențiază
frământările tineri fete, provocate de suferințe fizice: pieptul mi se bate, Mulțimi de vinețele pe
sân mi e ivesc, îmi ard buzele...., obrajii-mi se pălesc, pe frunte ce sudoare!, ochii-mi văpăiază, /
pornesc dintr-înșii lacrămi și plâng, măicuță,plâng. La aceasta se adugă suferințele de ordin
sufletesc,mai chinuitoare : inima-mi zvâcnște!.... și zboară de la mine, tremur de nesațiu, un dor
nespsus m-apucă, Atunci inima-mi bate și sai ca din visare, / Și parc-aștept etc. Stările fizice și
psihice antitetice accentuează dramatismul crizei erotice incipiente: Și cald, și rece, uite, că-mi
furnică prin vine; / În brațe n-am nimica și parcă am ceva, Obrajii .... unul arde și altul mi-a
răcit!, iar alternanța speranță, plăcere, deziluzie amplifică deznădejdea: Atunci inima-mi bate și
sai ca din visare, / Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit. / Acest fel taoată-viața-mie lungă
așteptare; / Și nu soește nimeni!... Ce chin nesuferit!... Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică, /
Mă speriu, dar îmi place – prin vine un fior / Îmi fulgeră și-mi zice: <Deșteaptă-te, Florică, /
Sunt eu, vin să te mângâi... >. Dar e un vânt ușor!
Deruta fetei, neînțelegerea stărilor inexplicabile sunt evidențiate de negații: nu-ș’ ce-mi
cere! Și nu știu ce i-aș da; n-am nimica; nici nu prinz de veste; nu știu când se duce; nu sosește
nimeni și de folosirea substantivelor cu articole nehotărâte: un nod, un foc, o piroteală.
Deși se întâlnesc și elemente narative, specifice genlui epic, baladei, poezia este în esență
lirică: relatarea la persoana I , repetarea unei formule care deggajă sentimentul de compasiune
pentru Florica din ultima strofă a părții întâi, de fapt un comentariu al faptelor cu valoare
afectivă, dezvăluie aceeași tonalitate
Tăcerea mamei, care rămâne pe gânduri, așa după cum o atestă ultimul vers al acestei
strodfe de tranziție spre partea a doua (Și mă-sa stă pe gânduri ) sugerează neputința ei de a-și
ajuta fata, indică prezența Zburătorului drept cauză a chinurilor acesteia, presupunere
accetuată de strofa a cincea, care invocă, potrivit credințelor populare și tradiței, folosirea unor
practici magice:

Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica:

O ști vrun leac ea doară... o fi vrun Zburător;
Or aide l-alde baba Comana ori Sorica
Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor.
 Repetiția acestei strofe rotunjește, din punct de vedere compozițional, monologul Floricăi
și accntuează lirimul tânguitor, melopic al baladei.
II. Unitatea compozițională a baladei este dată de circumstanțele aparției Zburătorului:
locul este mediul rustic, romantic prin excelență și timpul – noaptea, când acesta se furișează în
somnul și în visele tineelor fete, inspirându-le sentimentul iubirii, circumstabnțe servind astfel
interpretării mitului din partea a trei a poeziei.
Cele două momente în care este zugrăvt satul se disting prin imaginile artistice și prin
structura frazei .Astfel, satul în amurg este plin de viață, ilustrată artistic prin imagini realizate
prin verbe de mișcare și prin imagini auditive, sugerate prin aliterații: A puțurilor cumpeni
țipând parcă chema; vitle muginde (epitet gerunzial prin care îl anticipează pe Eminescu): în
gemete de mumă vițeii lor striga; vibra al serei aer de tauri grea murmură; .... a laptelui fântână
/ Încpe să s-auză ca șoaptă în susur, / Când ugerul se lasă sub fecioareasca mână – imagine
delicată, specifică pastoralei.
O dată cu tabloul înnoptării, se produc mutații în sfera imaginilor, în sensul că, în
concordanță cu liniștea nopții, dispar imaginile de mișcare și auditive și se accentuează cele
vizuale: încep a luci stele, și focuri în tot satul încep a se vedea; ...răsae-acum și luna / Și, cobe,
câteodată tot cade cțte-o stea., imagine ce ne amintește de o altă credință populară, potrivit
căreia fiecarom își are steaua lui pe bolta cerească, iar căderea acesteia semnifică moartea, așa
cum se desprinde și din testamentul liric al ciobanului din Miorița: iar la cea măivuță / Să nu-i
spui drăguță, / Că la nunta mea / A căzut o stea.
Mihjloace atistice predominate sunt:
a) Repetiția: încep a luci stele, rând una câte una; Tăcere pretiutindeni; tăcerea este totul,
care alături de altă repetiție: e napte naltă, naltă, realizează și o grdație ascendentă a
tablolui înnoptării;
b) Personificarea nopții, zugrăvită mtaforic: veșmântul său cel negru, de stele semănat, ?
destins cuprinde lumea; Nici frunze nu se mișcă, nici vâtul nu suspină,/ Și apele dorm
duse, și morile au stat;
c) Metonimia: Și lătrătorii numai s-aud necontenit; imagine auditivă care nu tulbură
liniștea nopții, ci o accentuează, anticipându-l astfel pe Coșbuc: Iar cariu-n grădiă / S-
aude-acum rozând (Pastel); Doar vrun câne-n somn mai latră / răgușit (Noapte de
vară).
III. Pentru inregirea unității compoziționlale a poeziei, partea a treia debutează cu
reluarea motivului stelei căzătoare, prilej de comentariu al unor surate și de revenire la mitul
Zburătiorului: Vro stea mai cade iară? Vreun împărat mai moare? / Or e – să nu mai fie! – vreo
pacoste de zmei! Exclamația-imprcație și substituirea populară pacioste de zmei! din ultimul
vers citat subliniază atitudinea suratelor față de Zburător, accentuată și dezvoltată pe parcursul
comentariului, reliefțând și un portret al acestuia, care îl apropie de unii eroi ai basmului
românesc, printr-o suită de figuri de stil, de pildă:
a) metafore; balaur de lumină;
b) comparația: ca brad-un flăcăinadru, și tras ca prin inel;
c) epitete: Bălai, cu părul d-aur, coada-nflăcărată, slabele lui vine, exprimate uneori prin
locuțiuni adjectivale populare (și-un nas ca vai de el!)
În partea a treia, predominante sunt imaginile vizuale, în concordanță cu cele din tabloul
înnoptării din primaparte. Și aici stilul folosit are caracter oral: exclamațiil și interogațiii
retorice, apelative: surato, leicuță, soro; fonetisme regionale: l-alde, vrun, nestimate, d-
aia;substitute popukare: împielițatul, pacoste de zmei, spurcatul; expresii: lipsă de-a lui
dragosti!, departe de ast loc; imprecația:: bată-l crucea! etc.
Compasiunea este exprimată artistic prin dativul etic: mi-ți vine sau pronume personale;
mi-e milă, prin diminutivele: fețișoara și copila, ca și prin exclamații și impresii ce dezvăluie
direct acest sentiment: O! biata fetișoară! Mi-e milă de Florica! / Cum o fi chinuind-o! – vezi, d-
aia a slăbit / Și s-a pălit copila!.
Sentimentul iubirii evoluează gradat: începe de visează, după care visu-n lipitură
(expresie populară cu sensul de boală, boală a dragostei ) / Începe-a se preface,și lipitura-n
zmeu, de care nu te mai pot scăpa nici rugi, nici vrăji (nici descântătură), de unde concluzia
preluată de la bunica – simbol al experieței, al înțelepciunii și al perpetuării tradiției populare :
Să fugă fata mare de focul de iubit!
Zburătorul este o baladă cultă, deosebită de cea populaă, o prelucare modernă izbutită a
mitului iubirii de către Ion Heliade Rădulescu, care anticipează liismul eminescian, balaele și
idilele lui George Coșbuc.

Ion Heliade Rădulecu

Mircea Eliade și frații săi

Mircea Eliade

Bibliografie: Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul,prof. Ion N.. Dincă, Liceul Militar Tudor Vladimirescu,
Craiova, Revista de limba șli literatura română editată de Societate de Științe Flologice, nr.2/1986,
București