Luceafarul

-Comentariude Mihai Eminescu

.Mihai Eminescu este cel mai valoros poet roman,fiind denumit de critica
literara"ultimul mare romantic universal".El apartine perioadei marilor clasici ai
literaturii romane ,alaturi de Ion Creanga,Ion Luca Caragiale,Ioan Slavici.Creatia
sa este vasta,cuprinzand cele trei genuri literare-liricul,epicul,dramaticul.Opera
eminesciana in versuri reprezinta un univers al imaginarului cuprinzator si
original,imbinand teme si motive romantice,de circulatie universala,cu elemente
autohtone ale specificului national.Singurul volum de versuri publicat antum
este intitulat "Poezii"(1883)si apare sub ingrijirea criticului literar Titu Maiorescu.
"Luceafarul" este o capodopera a creatiei romanesti si o sinteza a gandirii
eminesciene.El apare in almanahul Societatii Academice "Romania Juna"din
Viena,in aprilie 1883;in august 1883,este publicat in revista "Convorbiri literare"
si inclus,ulterior,in volumul antum "Poezii".
Geneza.Poemul a fost creat intre anii 1880 si 1882,cunoscand cinci
variante;cea definitiva numara 98 de strofe si atinge perfectiunea formei si a
fondului de idei.
Principala sursa de inspiratie o constituie folclorul,Eminescu valorificand un
basm popular romanesc cules din Oltenia de germanul Richard Kunisch si
publicat la Berlin,in 1861.Acesta se intituleaza "Fata in gradina de aur" si se
axeaza pe prezentarea povestii de iubire dintre o fiica de imparat si un zmeu;ea
ii cere acestuia sa devina muritor,iar in timp ce el mergea la Creator pentru a
cere sa-l dezlege de nemurire,fata fuge in lume cu un fiu de
imparat,Florin.Zmeul se razbuna,pravalind o stanca peste cea care l-a
tradat.Eminescu versifica acest basm,schimba finalul si accentueaza
problematica omului de geniu.Intruparea zmeului(geniul) porneste de la un mit
fundamental al spiritualitatii romanesti,mitul Zburatorului(personaj care
inoculeaza tinerelor fete primii fiori ai iubirii).
O alta sursa de importanta de inspiratie o constituie filozofia;conceptia
lui Arthur Schopenhauer cu privire la antiteza dintre geniu si omul
comun,filozofia greaca(cerul si pamantul se afla la originea lumii,personajul
mitologic Hyperion este fiul Cerului),filozofia indiana(sistemul gandirii
cosmogoniei isi are originea in culegerea "Rig-Veda")sunt sintetizate si asimilate
poetic.
Tema.Unind elemente care apartin celor trei genuri literare:liric (intensitatea
emotionala a sa),epic (aparitia formelor naratiunii),dramatic

(conflict,dialoguri)ingloband,de asemenea,teme si motive din intreaga creatie

eminesciana,poemul este,in esenta,o meditatie de natura filozofica asupra
omului de geniu.
De altfel,problematica geniului este filonul care sustine poemul,iar
insemnarea eminesciana gasita pe unul dintre manuscrie lamureste conceptia
poetului asupra destinului fiintei superioare:"In descrierea unui voiaj in tarile
romane,germanul Kunisch povesteste legenda luceafarului.Aceasta e
povestea,iar intelesul alegoric ce i-am dat-o este ca daca geniul nu cunoaste nici
moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici,pe
pamant,nici e capabil a ferici pe cineva,nici capabil de-a fi fericit.El n-are moarte
,dar n-are nici noroc.Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana
mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric."
Semnificatia titlului.In sens propriu,Luceafarul este numele popular
dat planetei Venus si altor stele stralucitoare.In poezie,el devine un simbol al
unicitatii si superioritatii,intruchipand geniul.
Structura si semnificatii.Criticul literar Tudor Vianu identifica,in acest poem
alegoric,trei niveluri existentiale:om comun,geniu,Demiurg,pe care le numeste
"masti lirice" eminesciene(ipostaze ale eului liric).Muritorul,capabil de o iubire
superficiala,este intruchipat de Catalin;omul superior care aspira spre absolut in
ceea ce priveste iubirea si cunoasterea este Hyperion ("cel care merge
deasupra");ipostaza demiurgica reprezinta perfectiunea,absolutul,eternitatea.
Poemul are 392 de versuri grupate in 98 de catrene,care pot fi
structurate in patru parti si doua planuri(terestru,uman si cosmic,universal).
I.
Prima parte debuteaza cu o formula specifia basmului ("A fost odata
ca-n povesti"),care introduce cititorul in universul imaginatiei
eminesciene."Odata" este o referinta asupra timpului neprecizat,iar "ca
niciodata" inceputul prezentarii unei actiuni care nu s-a mai petrecut,care se
remarca prin unicitate.Unica este si fata de imparat,caracterizata prin
superlativul de factura populara "preafrumoasa";ea este "una la
parinti","mandra-n toate cele",comparabila cu Fecioara si luna,ceea ce denota
singularitatea ei in plan terestru.
Aspiratia fetei depaseste sfera umanului,caci ea se indragosteste de o stea
(reprezentantul lumii cosmice,al eternului aflat in antiteza cu perisabilul).Iubirea
fiintei muritoare are o latura comuna si deriva din obisnuinta:"Il vede azi,il vede
mani,/Astfel dorinta-i gata";idealul erotic al Luceafarului nu se limiteaza la
"dorinta",ci se contureaza treptat din nevoia de a cunoaste prin intermediul celui
mai profund sentiment:"El iar,privind de saptamani,/Ii cade draga fata."
Cadrul de desfasurare a povestii de iubire este unul romantic,imbinand
elemente cosmice si terestre:steaua apare "sara",luminand " negrul castel"in
care se afla fata.

Cei doi indragostiti apartin unor lumi diferite.Luceafarul,care

inglobeaza ratiunea deplina ("recile-i scantei") si iubirea absoluta ("o mreaja de
vapaie")i se poate revela fetei doar in vis (motiv romantic) si prin oglinda,intr-o
dubla reflectare.Precum Zburatorul din literatura populara,el o urmeaza pe fata
in "odaie",provocandu-i primii fiori ai iubirii.
Ea ii adreseaza prima chemare,izvorata din dorinta de iubire,de implinire
sufleteasca,pentru ca distanta imensa dintre ei provoaca suferinta fara
margini("Oftand din greu suspina").Invocarea Luceafarului ("Cobori in
jos,luceafar bland/Alunecand pe-o raza,/Patrunde-n casa si in gand/Si viata-mi
lumineaza") contine o dorinta puternica de a-l apropia pe acesta de spatiul ei
familiar ("casa") si spiritual ("gand") pentru ca el simbolizeaza
"lumina"(cunoasterea absoluta),aspiratia ei cea mai inalta.
Luceafarul se intrupeaza,mai intai,din cer si mare,precum
Neptun,pare "un inger","un tanar voievod/Cu par de aur moale", ca o sinteza a
doua lumi diferite:"Un mort frumos cu ochii vii."Exprimarea lui este
sobra,rece,grava:"Din sfera mea,venii cu greu/Ca sa-ti urmez chemarea" si
totusi incarcata de afectiune,numind-o pe fata "odorul meu nespus" si
indemnand-o sa paraseasca lumea muritoare,in schimbul unui univers vast pe
care ea sa-l stapaneasca ("palate de margean",lumea infinita a
oceanului.).Refuzul fetei este categoric:"Dara pe calea ce-ai deschis/N-oi merge
niciodata" si izvoraste din constientizarea incompatibilitatii dintre planuri:"Caci
eu sunt vie,tu esti mort,/Si ochiul tau ma-ngheata".
Ce-a de-a doua chemare adresata de fata,identica structural cu
prima,determina o noua intrupare a Luceafarului ,total diferita de cea dintai;el
apare ca "un demon",nascut din soare si noapte;desi "vine trist si ganditor/Si
palid e la fata",ochii sai "mari si minunati"sunt comparati cu "doua patimi fara
sat/Si pline de-ntuneric",ceea ce simbolizeaza speranta vie in statornica
iubirii,dar si dezamagirea produsa de primul refuz al fetei.Desi suferinta datorata
neimplinirii sentimentului este resimtita organic de fata ("Ma dor de crudul tau
amor/A pieptului meu coarde"),ea il refuza si de aceasta data,cerandu-i
sacrificiul suprem in numele iubirii:"Fii muritor ca mine".
Iubirea Luceafarului depaseste sfera comunului si de aceea ,in
numele ei,accepta conditia inferioara de muritor:"Da,ma voi naste din
pacat,/Primind o alta lege,/Cu vecinicia sunt legat,/Ci voi sa ma dezlege."
II.
Partea a doua prezinta planul terestru;fata de imparat isi pierde
caracterul de unicitate,devenind Catalina.Ea este,de data aceasta data,atrasa
de iubirea comuna,specifica muritorilor,intruchipata de Catalin,"viclean copil de
casa","baiat din flori si de pripas/Dar indraznet cu ochii".Portretul sau se afla in
antiteza cu acela al Luceafarului ,construind fiind intr-un limbaj popular,familiar.

Desi fata pastreaza aspiratia catre planul superior ("O,de luceafarul din cer/M-a
prins un dor de moarte"),se lasa ispitita de vorbele pajului care ii arata "din bob
in bob amorul".Daca Luceafarul ii oferea posibilitatea de a depasi conditia
umana,prin eternizarea sentimentului iubirii,Catalin ii propune implinirea
sufleteasca imediata,bazata pe compatibilitatea dintre ei:"Hai s-om fugi in
lume".Ea realizeaza ca dorul de Luceafar a ramas doar la stadiul de nostalgie
specific umana si ca o iubire in planul terestru ii poate aduce macar fericirea de
o clipa.Catalin,"guraliv si de nimic",este solutia de compromis,care inlatura
drama incompatibilitatii.
Propunerea lui de a fugi in lume rezolva atat neconcordanta de statut
social dintre cei doi(fata de imparat,"baiat din flori"),cat si aspiratia ei mult prea
inalta,oferindu-i posibilitatea implinirii sufletesti intr-o sfera limitata,supusa
legilor sortii neiertatoare.
III.
Poemul continua cu o descriere unica in literatura
universala:prezentarea spatiului infinit al macrocosmosului,unde se poate
patrunde doar cu puterea gandului,locul in care timpul este masurat in viteza
luminii(ca in poezia"La steaua").
Luceafarul intreprinde o calatorie catre inceputurile lumii pentru a
adresa rugamintea sa Creatorului suprem(Demiurgul),anume schimbarea ordinii
cosmice prin dezlegarea sa de nemurire.
Pastelul spatiului infinit este redat in limbaj metaforic:"Un cer de stele
dedesubt,/Deasupra-i cer de stele","a chaosului vai","Vedea ca-n ziua cea
dentai,/Cum izvorau lumine".Timpul masurat dupa rotatia astrelor se identifica
macrotimpului:"Si cai de mii de an treceau/In tot atatea clipe".Zborul sau este
redat printr-o metafora de factura populara:"El zboara,gand purtat de
dor,/Pan'piere totul,totul."
Luceafarul ajunge intr-un spatiu primordial,necunoscut
muritorilor,care constituie insasi esenta nasterii universului:"Caci unde-ajunge
nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste,/Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se
naste".
"Setea" care-l soarbe,"adancul" prefateaza confruntarea cu
detinatorul adevarului suprem:Demiurgul.Luceafarul ii cere dezlegarea "de greul
negrei vecinicii",de nemurire,in schimbul careia isi doreste "o alta soarte"(un
destin care sa-l guverneze ca pe un om de rand):"Reia-mi al nemuririi nimb/Si
focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire..."Cerinta lui
este cel mai mare sacrificiu care poate fi facut in numele iubirii:renuntarea la
viata vesnica,la unicitate,la o conditie privilegiata pentru iubirea de pe
pamant,care dureaza doar o clipa datorita caracterului perisabil al fiintei
umane.Moartea este numita metaforic"Sete de repaos",iar Luceafarul isi asuma
disparitia sa pentru totdeauna in numele iubirii.

"Parintele"lumii il numeste Hyperion("cel care merge deasupra")

dezvaluindu-i natura superioara.El nu-i poate indeplini rugamintea pentru ca
disparitia Luceafarului de pe bolta cereasca inseamna schimbarea ordinii
cosmice,revenirea la haosul primordial,moartea universului.El s-a nascut odata
cu lumea si acest fapt nu se poate modifica.Dincolo de tesatura alegorica a
acestei parti,intuim ca geniul este "condamnat"la nemurire,pe altarul careia
sacrifica fericirea si iubirea.
Pentru a motiva refuzul de a-i indeplini rugamintea,Demiurgul
reliefeaza caracterul perisabil al fiintei umane:"Dar piara oamenii cu toti,/S-ar
naste iarasi oameni".Ei "dureaza-n vant/Deserte idealuri","au stele cu
noroc"(sunt guvernati de soarta implacabila),pe cand geniul,fiinta superioara,nu
este conditionata de nici un fel de limitare:"Noi nu avem nici timp,nici loc,/Si nu
cunoastem moarte".Creatorul suprem il reinitiaza pe Hyperion,propunandu-i
acceptarea conditiei sale privilegiate .El ii poate oferi orice:ratiunea
suprema,statutul de stapan al universului terestru,calitatea de conducator,tot
ceea ce se afla in concordanta cu superioritatea Luceafarului.
Ultimul argument al Demiurgului este si cel mai
puternic,accentuand superficialitatea lumii terestre:"Si pentru cine vrei sa
mori?/Intoarce-te,te-ndreapta/Spre-acel pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta".
IV.
Ultima parte revine simetric la prezentarea planurilor
terestru si cosmic.Peisajul romantic ("sara-n asfintit","rasare luna") este
animat de prezenta a doi tineri izolati in mijlocul naturii ocrotitoare ("Sub sirul
lung de mandri tei/Sedeau doi tineri singurei").
Povestea de dragoste dintre Catalin si Catalina este plina de
farmec,ei traind clipa fericirii si linistii sufletesti,umbrita doar de caracterul ei
perisabil ("Caci esti iubirea mea dentai/Si visul meu din urma").Gesturile
tandre,vorbele dulci,izolarea intr-un decor mirific par a proiecta momentul magic
de iubire in eternitate;florile de tei ii acopera sugerand parca o comunitate a lor
de dincolo de moarte.
Fata ,"imbatata de amor",adreseaza o ultima chemare
Luceafarului,izvorata din dorinta de ocrotire;invocatia nu se mai petrece in vis si
este schimbata fata de primele doua.Ea ii cere sa patunda "in codru si in gand"
pentru ca astfel sa-i "lumineze" desttinul ("norocul").
Raspunsul Luceafarului dezvaluie constientizarea superioritatii sale si a
imposibilitatii de a se implini prin iubire.Cea care,la inceput,era numita"odor
nespus" si in numele careia era dispus sa faca sacrificiul suprem,devine"chip de
lut",ceea ce arata apartenenta ei la o sfera inferioara,comuna.Ultima strofa este
construita pe baza antitezei geniu-muritor:"Traind in cercul vostru
stramt/Norocul va petrece,-/Ci eu in lumea ma simt/Nemuritor si rece".Existenta
umana sta sub semnul "norocului"de-o clipa,geniul,desi isi asuma atributele

eternitatii,este condamnat la singuratate.Atitudinea superiora,detasata deriva

tocmai din dramatismul acester condamnari.
Concluzie."Dezamagirea a dat limbii romanesti o capodopera
de amaraciune glaciala care se cheama <<Luceafarul>>"(Tudor Arghezi).