Ca instanta definitorie a comunicarii narative sau "fiinta de hartie" cum il

statuteaza Roland Barthes, personajul literar a reprezentat intotdeauna o

ipoteza de gandire si de lucru pentru marii scriitori de proza, indiferent de
epoca sau ideologia estetica sub egida carora s-ar fi aflat. Literatura
postbelica nu face exceptie de la aceasta tendinta comuna creatorilor de
frumos literar. In aceasta epoca, sub semnul ingerintei nefaste a factorului
politic in  toate sectoarele vietii, literatura va fi stratificata in trei
directii:  subcultura sau literatura proletcultista, adica aceea  afiliata
ideologiei comuniste si care nu reprezinta o literatura autentica, o literatura
care combina traditia interbelica incluzand scriitori care au publicat si inainte
de razboi ca Sadoveanu, Calinescu, Eliade si care mentin stacheta valorica
ridicata oferind un termen de comparatie, si o literatura moderna
sincronizata cu valorile literare universale, caracterizata printr-un stil
conotativ subliminal si care se naste initial din nevoia de a pacali cenzura,
directie reprezentata de Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ana Blandiana,
Marin Preda. Operele  acestora reprezinta locatia unei galerii impresionante
de personaje. Intre acestea se evidentiaza Victor Petrini din "Cel mai iubit
dintre pamanteni" de Marin Preda. Fiind un succesor al realismului promovat
de Flaubert, Tolstoi, Balzac, Marin Preda scrie si publica in timpul dictaturii
comuniste, cand curentul dominant este realismul, uneori cu tendinte
naturaliste. Aceasta opera alaturi de « Morometii», « Risipitorii »,
« Intrusul », «Marele singuratic», « Delirul », a imbogatit patrimoniul
literaturii roma 525c28f ne salvand-o de la macularea la care o condamnase
istoria. Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte
specii literare inrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, prin
naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale,
se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje
bine individualizate si antrenate de o intriga complicata, «Cel mai iubit dintre
pamanteni» - 1980, este un roman din punctul de vedere al incadrarii in
specia literara.  Acesta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane
prin complexitatea de formula si metoda, dar si prin personajul Victor Petrini,
tipul omului "care -si asuma totul".

      Ca orice personaj literar si acesta va fi construit pe baza a doua

coordonate intrinseci : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel,
primul parametru ce intregeste portretul acestuia vizeaza incadrarea sa
estetica, calitatea sa de «personna». Astfel, din acest punct de vedere,
Victor Petrini este un personaj principal, datorita ocurentei in discursul
narativ, central, gratie rolului dominant detinut in transmiterea mesajului
operei, protagonist, reprezentand pivotul diegezei  si tridimensional,
evoluand pe parcursul discursului narativ. Aceste trasaturi definitorii ale
personajului se evidentiaza pe baza diegezei integrate celorcapitole care
graviteaza in jurul sau , diegeza care este practic un simplu schelet,
deoarece fiecare intamplare genereaza un moment de reflectie si in acelasi
timp de interpretare pluralista :  personajul-narator al romanului, Victor
Petrini, tipul intelectualului lucid ofera o perspectiva subiectiva asupra
intamplarilor. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi", in care exista perspectiva subiectiva si la nivel de interpretare,
romanul lui M. Preda este mai obiectiv, personajul povesteste o intamplare,
dand mai multe interpretari, iar celelalte personaje au pareri diferite.
Expozitiunea este marcata de prezentarea lui Victor Petrini, aflat in detentie,
fiind acuzat de crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul romanului
se suprapune cu finalul, opera fiind « intoarsa in trecut »,  element prin
excelenta de modernitate. Prima parte a acestei retrospective cronologice
evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui  de-Al
Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui
muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine un adolescent dur si
turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de colegi pentru
gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca
roman al formarii unui tanar. Din aceasta formare face parte si initierea
erotica - episodul legaturii cu Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea
fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere
si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o noua
iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc:
dorind sa scape de o sarcina, « amintire » de la un medicinist, fata moare in
timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care se face de
autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini
preda la o scoala unde-l are drept coleg pe Petrica Nicolau, care ii devine
prieten. Invitat intr-o zi la masa in casa acestuia, Victor se indragosteste de
Matilda, sotia lui Petrica. Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau
pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa
ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o
comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus,
femeia are destule momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului
sau abisal devenind parca un alt om. Noul decan al facultatii in care preda si
Petrini este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte,
profesor de marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga, este
inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase
din planul de invatamant; cel mai puternic om din facultate este
caloriferistul, devenit secretar de partid; din ordinul lui Stalin, incepe
amenajarea Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este
reprimata intelectualitatea romaneasca, greselile acestui partid fiind
evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in seara botezului fiicei sale,
Silvia, puncteaza intriga romanului. Victor Petrini este acuzat ca ar fi facut
parte din miscarea "Sumanele negre" de esenta antimaghiara, deoarece
autoritatile descopera intr-o scrisoare primita de acestia de la un prieten
asertiunea « astept ordonantele dvs », reminescenta a unei glume din
adolescenta. Fiind inteleasa tendentios, este condamnat si ajunge in minele
de plumb din Baia Sprie. Victor Petrini il ucide pe gardianul care il dadea in
fiecare noapte la carcera numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel
sa-l omoare. Petrini il impinge in abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel
viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi reintegrat in
invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului,
evidentiindu-se astfel procesul de reprimare a intelectualului in regimul
comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda, deranjata de
noua pozitie sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea,
activist de partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi
contabil la intreprinderea Oraca, incercand sa ramana om intr-o lume
absurda. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea mamei lui
Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind
casatorita cu un inginer dipsoman, numit Pencea. In timp ce se afla la
munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana la cabina telefericului, de catre
Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al
actiunii. Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman.
Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind  cel in
care isi scrie jurnalul. Finalul il evoca pe acest om, batut de soarta si in
perioada urmatoare eliberarii : scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara
a lui Suzy si se pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani,
personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand
un final deschis si memorabil prin caracterul definitiv, atingand astfel
monumentalul: « daca dragoste nu e, nimic nu e ».
 Al  doilea parametru pe care este construit personajul vizeaza statutul
sau de referent uman, «  persoana », fiinta pe care o imagineaza.Aceasta
se va intregi in mod evident pe baza portretului fizic si a celui moral.
Portretul fizic al personajului este mai degraba un crochiu decat o
prosopografie riguroasa, dedus din spusele Caprioarei : «  sa-ti scoti din
cap ca esti cum ai zis », Petrini marturisindu-si parerea despre faptul ca
este urat. Portretul moral sau ethopeea este construita dominant pe baza
caracterizarii indirecte , trasaturile morale ale acestuia deducandu-se din
faptele si vorbele personajului. Acesta fiind in mod implicit si narator, se
gasesc accidental si secvente de caracterizare  directa, adica de
autocaracterizare. Victor Petrini este profesor universitar intr-un oras
transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul
spovedaniei dinaintea mortii dictate de un verdict posibil.  Din paginile lui
se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care
cauta in scris o modalitate de izbavire,  eroul rememorandu-si greselile,
incercand sa stapaneasca mecanismele producerii lor prin constientizarea si
descrierea acestora din perspectiva analizei psihologice intreprinse asupra
propriului eu .Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la
inchisoare pe viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta condusa de o
soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii
antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator,
dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei,
prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea
personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si
modului de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de
elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta
aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din discutiile purtate cu
prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care
analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul
existentei consta in apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei
adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre acestea o constituie istoria
aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti
oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea
marelui filozof si a altor profesori renumiti in facultate, condamnarea lui
pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor
soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima
detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini
este legata de mitul fericirii prin iubire in care se refugiaza.
Autocaracterizarea il defineste definitiv insa «  eu sunt omul care isi asuma
totul » va afirma intr-o conversatie, avand capacitatea de a identifica in
aventura existentiala aventura constiintei, incercand sa-si explice
intransigenta fata de ideea compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le
accepta cu nonsalanta. Om de o buna credinta, onest si deloc lipsit de
curaj, suporta cu stoicism loviturile. Asaza pe lume o privire patrunzatoare
si uneori aspra, dar nu se cruta nici pe sine. Dorinta cea mai mare care-l
anima este aceea de a intelege si e patruns de credinta ca se poate obtine
fericirea prin iubire. Viata nu i-a implinit dorintele si Petrini a esuat acolo
unde tinea cel mai mult sa reuseasca. Dar nu pierde credinta lui dintai.
Eroul este, in felul lui, un ultim dintre drepti, manat, cum spune, nu de
iubirea aproapelui ca acela din Biblie, dar de eros, ca principiu fundamental
al universului. "Omul e o divinitate inlantuita de puterea
conditiilor", afirmase Marin Preda, iar din aceasta perspectiva Petrini este
un personaj tragic, individul confruntat cu istoria, asemenea altor
personaje ale romancierului. Fraza finala inscrisa in ampla confesiune a
naratorului-personaj: "daca dragoste nu e, nimic nu e", o parafraza a
cuvintelor Sf. Apostol Andrei din Epistola I catre Corinteni, "daca dragoste
nu am, nimic nu sunt", dar fara semnificatia lor biblica, este sugestiva
pentru destinul personajului.

Cele doua mari evenimente sufletesti care i-au marcat destinul

sentimental, au fost, pe rand, iubirea pentru Matilda Nicolau si pentru Suzy
Culala. Eroul si-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua femei ale
vietii lui sa faca din el "cel mai iubit dintre pamanteni", dar a esuat. Cuplul
format din Petrini si Matilda Nicolau, fosta sotie a prietenului sau, traieste
"o pasiune abisala" dusa pana la limitele insuportabilului. Lucididatea
ambelor personaje le-a amplificat forta pasiunii, dar nu le-a aparat
sentimentele de neintelegere, suferinta si decadere morala. Izbucnirile
Matildei ating uneori forma dementialului, insa motivatiile eroinei raman
obscure. Matilda este o femeie puternica, cu o mare vointa si cu un
comportament contradictoriu, trecand cu facilitate de la tandrete la manie
si chiar la respingerea brutala a iubitului ei. Este infatisata in patru mariaje
succesive, dar adevarata dragoste o traieste alaturi de Victor Petrini. Esecul
cuplului s-ar putea datora faptului ca Matilda era o arhitecta inteligenta si
informata, dar nu si o personalitate intelectuala cu forta speculativa, care
sa aiba acces la idee. Prietenia intelectuala sustinuta prin intermediul
pasionantelor discutii dintre tanarul filosof si profesorul de literatura
romana, Petrica Nicolau, sau dintre protagonist si Ion Micu esueaza din
motive distincte. Daca pe Nicolau l-a tradat Petrini, indragostindu-se si
casatorindu-se cu fosta lui sotie, Ion Micu s-a dovedit las si nu l-a sustinut
pe Petrini in momentele dificile ale captivitatii sale. Adevaratul prieten
pentru erou, cel care i-a pledat cauza, l-a sustinut moral si l-a abatut de la
ideea sinuciderii, a fost avocatul Ciceo. Suflet contemplativ, Petrini continua
sa creada in valorile spirituale si se conduce in viata dupa norma morala,
pe care o aplica in chip consecvent. El devine fericit in nefericirea lui, atat
timp cat zeii vietii spirituale nu il parasesc. A intelege si a contempla asupra
ceea ce a inteles, constituie sansa de a trai cu demnitate. Indiferent de
ceea ce pateste, cu voia sau fara voia lui, el trebuie sa constientizeze.

Dar personajul nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor

pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si
procedelor narative uzitate, menite a-l individualiza. Astfel, intre acestea un
loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin
faptele  si replicile lor au menirea de a-l proiecta pe fundal. De acest lucru
tine motivatia artistica a operei, felul in care naratorul a stiut sa contureze
totul astfel incat din opera sa personajul sa iasa in evidenta si sa se
pastreze prin puternica impresie pe care o produce asupra lectorului.
Ineditul constructiei este conferit de faptul ca incipitul este suprapus
finalului. Intamplarile din roman sunt relatate in cea mai mare parte la
persoana I, din perspectiva personajului-narator, pana la capitolul al XIII
-lea din volumul  III, perspectiva fiind homodiegetica, cu narator
intradiegetic. Pe parcusrul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea,
perspectiva devine heterodiegetica, naratiunea fiind continuata de Ciceo,
care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini
« n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit ». Insa nu Ciceo
incheie naratiunea, ci revine Petrini pentru a da o solutie dramei in care a
intrat fara voia lui. Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata
perspectiva autodiegetica. Naratiunea este arborescenta, specifica
romanelor subiective, fiecare intamplare povestita generand ample
momente de meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext,
este grefata o dimensiune gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi
morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie stie tot ce s-a
intamplat cu Matilda, intrerupt uneori prin fragmente de tipar auctorial.
Personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane naratiei in
timpul vizitelor lui Ciceo si in cazul povestilor pe care acesta i le aduce lui
Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial,
focalizarea este neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat
personajele si timpul dominant este imperfectul, un timp al rememorarii.
Focalizarea este interna sau fixa cand naratorul stie cat personajul si timpul
prezent este utilizat in tiparul auctorial. Tehnicile dominante ale romanului
sunt metoda jurnalului, dar bazat pe memoria involuntara deoarece uneori
intamplarile nu respecta cronologia, tehnica contrapunctului, «mise-en-
abime» in raport cu titlul care condenseaza semnificatia intregului roman
prin replica: «cel mai iubit dintre pamanteni » a lui Suzy. Se regaseste si
monologul interior al personajului principal, rostit in inchisoare. Naratorul
implicat, dramatizat, faptul ca personajul  isi tradeaza intentia de a scrie,
este prezent si el, fiind numit « romancier virtual » - N Manolescu.

Ultima creatie a lui Marin Preda, romanul « Cel mai iubit dintre
pamanteni »,  a reusit astfel sa analizeze istoria dramatica a epocii stalinist-
comuniste, prin dezvaluirea eroului principal, Victor Petrini. Romanul este
confesiunea unei dramatice captivitati si dezvaluie framantarile interioare
ale constiintei umane care a luptat impotriva dogmei comuniste si contra
absurdului socio-moral aferent acesteia.